Documente
Acord din 29.05.2004 de colaborare între Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova şi Directorul General al arhivelor de stat ale Republicii Polonia
Acord* de colaborare între Serviciul de Stat de Arhivă
al Republicii Moldova şi Directorul General al arhivelor
de stat ale Republicii Polonia
din 29.05.2004
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2005, volumul 33, pag.256
* * *
-----------------------
* Întocmit la Varşovia la 29.05.2004.
În vigoare din 29.05.2004.
Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova şi Directorul
General al arhivelor de stat ale Republicii Polonia, denumite în
continuare Părţi,
reieşind din năzuinţa pentru colaborare reciproc avantajoasă şi
relaţii de lucru între instituţiile arhivistice ale celor două ţări,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Părţile vor efectua schimb reciproc de informaţie şi experienţă
referitor la lucrările de bază în arhive, cum ar fi: asigurarea
păstrării, microfilmarea documentelor şi folosirea acestora, precum şi
informatizarea arhivisticii.
Articolul 2
Părţile vor înfăptui schimb de publicaţii a culegerilor de
documente, revistelor de arhivă şi literaturii de profil (aparat
ştiinţifico-informativ, îndrumătoare, acte legislative etc.), precum şi
de materiale ale seminarelor şi conferinţelor ştiinţifice.
Articolul 3
Părţile vor înfăptui lucrări privind schimbul de copii şi publicarea
în comun a documentelor, care se păstrează în arhivele de stat ale
Republicii Moldova şi arhivele de stat ale Republicii Polonia, ceea ce
poate fi reglementat prin acorduri aparte.
Articolul 4
Părţile vor organiza în comun activităţi în scopul popularizării
fondurilor de arhivă.
Articolul 5
Părţile vor efectua schimb de specialişti-arhivişti în bază de
reciprocitate. Se stabileşte o cotă de pînă la 14 zile în an.
Partea primitoare va suporta cheltuielile pentru aflarea delegaţiei
invitate în ţara sa, iar Partea trimiţătoare va suporta cheltuielile
pentru călătorie şi asigurarea reprezentanţilor săi.
Partea trimiţătoare se obligă să transmită informaţia despre
reprezentantul său şi programul aflării acestuia nu mai tîrziu decît cu
30 de zile pînă la începutul vizitei respective.
Articolul 6
Părţile vor realiza măsurile prevăzute în articolele 1-5 ale
prezentului Acord în conformitate cu legislaţiile sale naţionale şi în
dependenţă de disponibilităţile financiare ale fiecărei dintre Părţi.
Articolul 7
Eventuale modificări şi completări în prezentul Acord vor fi
valabile doar în cazul în care acestea se vor formula într-un Protocol,
care va constitui parte integrantă a prezentului Acord şi va fi semnat
de reprezentanţii abilitaţi ale Părţilor
Articolul 8
Prezentul Acord intră în vigoare la data semnării.
Prezentul Acord se încheie pe un termen de 3 ani şi se prelungeşte
automat pentru perioade consecutive de 3 ani, dacă nici una dintre Părţi
nu va notifica, în scris cealaltă Parte, cu cel puţin şase luni pînă la
expirarea termenului curent de acţiune, despre intenţia sa de a-l
denunţa.
Întocmit la Varşovia la 29 mai 2004, în două exemplare originale,
fiecare în limbile moldovenească, poloneză şi rusă, toate textele fiind
egal autentice.
În cazul apariţiei divergenţelor la interpretarea prezentului Acord,
textul în limba rusă va fi de referinţă.