Agenţia "MOLDSILVA"\rOrdin nr.90 din 04.04.2012 cu privire la aprobarea Normelor tehnice în domeniul silviculturii

AGENŢIA "MOLDSILVA"

O R D I N

cu privire la aprobarea Normelor tehnice în domeniul silviculturii

nr. 90  din  04.04.2012

 (în vigoare 26.09.2014) 

Monitorul Oficial nr.282-289 art.1357 din 26.09.2014

* * *

În scopul sporirii nivelului de gospodărire a fondurilor forestier şi cinegetic şi în conformitate cu prevederile Codului silvic nr.887-XIII din 21 iunie 1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.4-5, art.36), Hotărîrii Guvernului nr.1104 din 28 noiembrie 1997 cu privire la modul de efectuare a expertizei juridice şi înregistrării de stat a actelor normative departamentale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.6-7, art.10), Hotărîrii Parlamentului nr.350-XV din 12 iulie 2001 pentru aprobarea Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.133-135. art.1021 din 08.11.2001) şi Hotărîrii Consiliului tehnico-ştiinţific al Agenţiei "Moldsilva" din 25.02.2011,

ORDON:

1. Se aprobă următoarele Norme tehnice în domeniul silviculturii:

Norme tehnice pentru amenajarea pădurilor (anexa nr.1);

Norme tehnice privind recepţia tehnică şi controlul anual al lucrărilor de regenerare. împădurire şi creşterea materialului forestier de reproducere (anexa nr.2);

Norme tehnice pentru amenajarea cinegetică a terenurilor de vînătoare din fondul forestier (anexa nr.3);

Norme tehnice privind menţinerea şi conservarea diversităţii biologice forestiere în păduri (anexa nr.4);

Norme tehnice privind reconstrucţia ecologică a arboretelor (anexa nr.5);

Norme tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor în păduri (anexa nr.6).

2. Se pune în sarcina serviciului juridic înregistrarea de stat a normelor tehnice aprobate prin prezentul ordin.

3. Subdiviziunile structurale ale Agenţiei "Moldsilva", administratorii entităţilor subordonate, deţinătorii/beneficiarii de terenuri aI fondului forestier şi vegetaţie forestieră din afara fondului forestier vor asigura implementarea normelor tehnice în cauză, precum şi respectarea prevederilor acestora la planificarea, proiectarea şi efectuarea tuturor lucrărilor pe terenurile subordonate.

4. Controlul asupra executării prevederilor prezentului ordin se pune în sarcina dlui T.Botnari, vicedirector general.

Anexa nr.1

la Ordinul Agenţiei "Moldsilva"

nr.90 din 4 aprilie 2012

NORME TEHNICE

pentru amenajarea pădurilor

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Potrivit legislaţiei în vigoare (art.32, 71-73 din Codul silvic), modul de gospodărire a fondului forestier naţional, indiferent de natura proprietăţii pădurilor şi terenurilor ce-l compun, se reglementează prin amenajamente silvice. În sensul acestei prevederi legale Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor constituie o componentă de bază a regimului silvic şi, în concordanţă cu precizările din Codul silvic (art.11-12) trebuie să vizeze prin toate reglementările care le sunt specifice "asigurarea gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere".

2. Amenajarea pădurilor, ca ştiinţă şi practică a organizării şi conducerii structural-funcţionale a pădurilor în conformitate cu cerinţele ecologice, economice şi sociale ale silviculturii, se bazează pe conceptul dezvoltării durabile, respectînd următoarele principii:

a) Principiul continuităţii. Acest principiu reflectă preocuparea permanentă de a asigura prin amenajament condiţii necesare pentru gestionarea durabilă a pădurilor, astfel încît acestea să ofere societăţii în mod continuu produse lemnoase şi de altă natură, precum şi servicii de protecţie şi sociale cît mai mari şi de calitate superioară. El se referă, atît la continuitatea în sens progresiv a funcţiilor de producţie, cît şi la permanenţa şi ameliorarea funcţiilor de protecţie şi sociale, vizînd nu numai interesele generaţiei actuale, dar şi pe cele de perspectivă ale societăţii. Totodată, potrivit acestui principiu, amenajamentul va acorda o atenţie permanentă asigurării integrităţii şi dezvoltării fondului forestier.

b) Principiul eficacităţii funcţionale. Prin acest principiu se exprimă preocuparea permanentă pentru creşterea capacităţii de producţie şi de protecţie a pădurilor, precum şi pentru valorificarea optimă a produselor acestora. Se are în vedere creşterea productivităţii pădurilor şi a calităţii produselor, ameliorarea funcţiilor de protecţie ale arboretelor, vizînd realizarea unei eficienţe economice a gospodăririi pădurilor, precum şi asigurarea unui echilibru corespunzător între aspectele de ordin ecologic, economic şi social, cu cele mai mici costuri.

c) Principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii. Prin acest principiu se urmăreşte conservarea şi ameliorarea biodiversităţii la cele patru niveluri ale acesteia (diversitatea genetică intraspecifică, diversitatea speciilor, ecosistemelor şi peisajelor), în scopul maximizării stabilităţii şi al potenţialului polifuncţional al pădurilor.

II. ALCĂTUIREA, LIMITELE, FOLOSIREA, FUNCŢIILE

ŞI ADMINISTRAREA FONDULUI FORESTIER

1. Regimul juridic al fondului forestier naţional

3. Pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică, iazurile, albiile pîraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condiţiile legii constituie, indiferent de natura proprietăţii – fondul forestier naţional.

4. Sunt considerate păduri terenurile ocupate cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha cuprinse în fondul forestier naţional.

5. După natura proprietăţii, fondul forestier naţional este format din fond forestier proprietate publică (a statului şi a unităţilor administrativ teritoriale) şi din fond forestier proprietate privată (persoane juridice şi fizice) şi constituie bun de interes naţional.

6. Suprafeţele de teren din interiorul fondului forestier, avînd alte folosinţe şi care nu aparţin proprietarului fondului forestier respectiv, se evidenţiază în amenajamentele silvice ca enclave, dacă nu sunt situate la drumuri publice.

2. Suprafaţa şi limitele fondului forestier naţional

7. Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier proprietate publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se face, potrivit prevederilor Codului silvic, pe bază de amenajamente silvice. Pentru fondul forestier proprietate privată, dreptul de proprietate se stabileşte pe bază de acte legale (Codul silvic, Codul funciar etc.).

8. Premergător anului de amenajare a pădurilor, gestionarii de păduri sau delegaţii acestora, împreună cu reprezentantul Oficiului de cadastru local (raional etc.), vor face o confruntare a suprafeţelor şi limitelor fondului forestier cu cele din evidenţele şi planurile cadastrului general, în vederea evitării unor neconcordanţe între amenajamentele silvice cu evidenţele şi planurile respective.

În cazul în care se constată diferenţe între evidenţele cadastrale şi cele de amenajament, acestea se vor consemna în procesul-verbal încheiat cu ocazia confruntării menţionate şi vor fi aduse la cunoştinţa conducerilor unităţilor silvice, în cazul pădurilor proprietate publică, şi proprietarilor/administratorilor, în cazul pădurilor proprietate privată, în vederea soluţionării lor prin proceduri prevăzute de lege.

9. Operarea în noul amenajament a mişcărilor de suprafeţe se face numai pe baza de acte legale, în condiţiile legii.

Operarea în noul amenajament a mişcărilor de suprafaţă din fondul forestier se va face de către şeful de proiect, numai după ce acesta le-a verificat şi însuşit, în cazul în care şeful de proiect are neclarităţi în legătură cu legalitatea mişcărilor de suprafaţă sau cu mărimea suprafeţelor în cauză, acestea vor fi prezentate în scris la avizarea soluţiilor amenajistice.

10. Limitele fondului forestier proprietate publică sunt cele din amenajamentele silvice în vigoare, cu modificările legale înregistrate în intervalul de aplicare a acestora, în ceea ce priveşte limitele pădurilor proprietate privată, acestea sunt, la prima amenajare, cele stabilite pe baza documentelor care atestă în mod legal dreptul de proprietate asupra pădurilor respective, iar la amenajările ulterioare, pe baza modificărilor legale intervenite de la data ultimei amenajări.

În situaţia în care lucrările de amenajare sunt precedate de cele de întocmire a cadastrului forestier sau general, limitele fondului forestier sunt cele stabilite prin aceste lucrări.

11. Amenajamentele vor cuprinde, atît în partea generală, cît şi la fiecare unitate de producţie, un paragraf intitulat "Suprafaţa fondului forestier", în care se va face o analiză referitoare la integritatea fondului forestier. Tot aici se va prezenta fişa mişcărilor de suprafeţe din fondul forestier, care va cuprinde: documentele în baza cărora s-au operat intrările sau ieşirile în şi din fondul forestier, cu toate informaţiile necesare (tipul actului, emitentul, numărul şi data emiterii, unitatea amenajistică sau numărul conturului cadastral şi suprafaţa). După intrarea în vigoare a amenajamentului, fiecare operaţie înscrisă în fişa menţionată va fi confirmată, sub raportul legalităţii, prin semnătura conducătorului unităţii silvice sau a proprietarului pentru pădurile private.

3. Modul de folosinţă a fondului forestier

12. Fondul forestier naţional este o componentă a fondului funciar. Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general precizează că fondul forestier naţional cuprinde terenurile cu destinaţie forestieră (TDF) incluse în amenajamentele silvice. Terenurile respective au următoarele folosinţe: păduri şi terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi; terenuri care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică; terenuri neproductive, perdelele forestiere de protecţie şi plantaţii de arbori şi arbuşti.

13. În amenajament se foloseşte clasificarea utilizată în evidenţele silvice, caracterizată prin următoarele categorii de folosinţe:

A. Păduri şi terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi

A.1. Păduri şi terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi pentru care se reglementează recoltarea de produse principale.

A.1.1. Păduri, inclusiv plantaţiile cu reuşită definitivă.

A.1.2. Regenerări pe cale artificială cu reuşită parţială.

A.1.3. Regenerări pe cale naturală cu reuşită parţială.

A.1.4. Terenuri de reîmpădurit în urma tăierilor rase, a doborîturilor produse de vînt sau a altor cauze.

A.1.5. Poieni sau goluri destinate împăduririi.

A.1.6. Terenuri degradate prevăzute a se împăduri.

A.1.7. Răchitării naturale ori create prin culturi.

A.2. Păduri şi terenuri destinate împăduririi sau reîmpăduririi pentru care nu se reglementează recoltarea de produse principale.

A.2.1. Păduri, inclusiv plantaţii cu reuşită definitivă.

A.2.2. Terenuri împădurite pe cale naturală ori prin plantaţii, care nu au realizat încă reuşita definitivă.

A.2.3. Terenuri de reîmpădurit în urma doborîturilor produse de vînt sau a altor cauze.

A.2.4. Poieni sau goluri destinate împăduririi.

A.2.5. Terenuri degradate destinate împăduririi.

B. Terenuri afectate gospodăririi pădurilor

B.1. Linii parcelare principale.

B.2. Linii de vînătoare şi terenuri pentru hrana vînatului.

B.3. Instalaţii de transport forestiere: drumuri.

B.4. Clădiri, curţi şi depozite permanente.

B.5. Pepiniere, plantaţii semincere şi culturi de plantă- mamă.

B.6. Culturi de arbuşti fructiferi, de plante medicinale şi melifere etc.

B.7. Terenuri cultivate pentru nevoile administraţiei.

B.8. Terenuri cu fazanerii, centre de prelucrare a fructelor de pădure, uscătorii de seminţe etc.

B.9. Ape care fac parte din fondul forestier.

B.10. Culoare pentru linii electrice de înaltă tensiune.

C. Terenuri neproductive: stîncării, nisipuri, săraturi, rîpe, ravene etc.

D. Terenuri transmise temporar, prin acte normative, în folosinţă altor persoane juridice, pentru instalaţii electrice etc.

E. Terenuri din fondul forestier deţinute de persoane fizice sau juridice fără aprobările legale necesare.

E.1. Ocupaţii (pentru care nu sunt începute acţiuni de justiţie).

E.2. Litigii (cu acţiuni pe rol la instanţe judecătoreşti).

4. Funcţiile pădurii

14. Pădurile îndeplinesc funcţii multiple ecologice, economice şi sociale. În raport cu funcţiile prioritare, pădurile sunt încadrate în Grupa I – păduri cu funcţii de protecţie a mediului înconjurător.

15. În raport cu natura funcţiei atribuite, pădurile din Grupa I se încadrează în următoarele subgrupe funcţionale:

1) păduri cu funcţii de protecţie a apelor;

2) păduri cu funcţii de protecţie a solului şi terenurilor;

3) păduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători;

4) păduri cu funcţii de recreere;

5) păduri de interes ştiinţific şi de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier.

Subgrupele conţin mai multe categorii funcţionale stabilite în raport cu funcţia prioritară atribuită arboretului, încadrarea în categorii funcţionale se face potrivit criteriilor din anexa 1.

Cu ocazia revizuirii amenajamentelor se verifică repartizarea pădurilor pe subgrupe şi categorii funcţionale, în vederea adaptării ei la noile condiţii create.

16. Trecerea pădurilor dintr-o grupă funcţională în alta se face în conformitate cu prevederile art.14-15 ale Codului silvic şi Hotărîrii Guvernului nr.1008 din 30 octombrie 1997 cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale la propunerea justificată a administratorului fondului forestier şi a amenajiştilor, pe baza modificărilor survenite în ceea ce priveşte obiectivele ecologice, economice şi sociale şi a investigaţiilor de teren. Încadrarea pădurilor în grupe funcţionale se face de Guvern în conformitate cu Codul silvic, iar în subgrupe şi categorii funcţionale se aprobă de autoritatea silvică centrală, prin ordin, odată cu aprobarea amenajamentului, respectîndu-se legislaţia în vigoare (acordul autorităţii centrale pentru protecţia mediului înconjurător).

5. Administrarea fondului forestier naţional

17. Administrarea fondului forestier proprietate publică a statului se realizează de către autoritatea silvică centrală prin subunităţile sale.

18. Pădurile proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii), a altor instituţii statale şi cele proprietate particulară se administrează prin structuri silvice proprii, similare cu cele ale statului. Administrarea pădurilor proprietate privată se face de către proprietarii acestora, individual sau în asociaţii.

La solicitarea proprietarilor, pădurile de la alineatul precedent pot fi administrate, pe bază contractuală de către unităţile silvice, subdiviziuni ale autorităţii silvice centrale.

III. UNITĂŢI TERITORIALE DE AMENAJAMENT

ŞI UNITĂŢI DE GOSPODĂRIRE

1. Unităţi teritoriale de amenajament

1.1. Întreprinderea pentru silvicultură

19. Activitatea de amenajare a pădurilor se organizează, de regulă, pe întreprinderi pentru silvicultură. Premergător amenajării pădurilor, limitele întreprinderilor pentru silvicultură se analizează de către deţinătorii de păduri. În această analiză, se va ţine seama de următoarele criterii de constituire:

a) Limitele întreprinderilor pentru silvicultură se vor suprapune pe linii naturale sau artificiale permanente în corespundere cu limita de proprietate sau deţinător;

b) Suprafaţa întreprinderilor pentru silvicultură va fi conform actelor normative in vigoare.

1.2. Ocolul silvic

20. Ocolul silvic este unitatea teritorială de bază pentru care se elaborează un amenajament silvic.

Ocoalele silvice se păstrează, de regulă, în limitele lor actuale. În situaţiile în care în suprafaţa ocoalelor silvice s-au produs schimbări care afectează profund reglementările existente, se procedează la reconsiderarea limitelor ocoalelor silvice respective. Dacă aceste schimbări afectează un singur ocol silvic şi suprafaţa acestuia rămîne sub limitele prevăzute conform actelor normative în vigoare, pădurea respectivă se ataşează la ocoalele silvice vecine, asemănătoare din punctul de vedere al condiţiilor naturale.

21. La reconsiderarea limitelor ocolului silvic se vor avea în vedere următoarele condiţii:

a) Ocolul silvic trebuie să aibă limite naturale sau artificiale permanente în corespundere cu limita de proprietate sau deţinător (de preferinţă în raza unui singur raion administrativ);

b) Trupurile de pădure care alcătuiesc ocolul silvic respectiv trebuie să fie cît mai omogene din punct de vedere al condiţiilor naturale;

c) Suprafaţa ocoalelor silvice va fi conform actelor normative în vigoare.

22. În cadrul întreprinderii, ocoalele silvice poartă indicative numerice şi denumiri proprii care se vor păstra nemodificate de la o amenajare la alta, dacă nu sunt motive temeinice pentru modificarea lor.

23. Amenajamentele silvice se vor întocmi pe ocoale silvice deja existente, în cadrul unei întreprinderi silvice.

1.3. Parcela

24. Prin parcelă se înţelege diviziunea cu caracter permanent a fondului forestier, formată în cadrul unui ocol silvic cu ocazia amenajării pădurilor, în vederea organizării teritoriale a acestuia.

25. Parcela este o suprafaţă de teren bine delimitată, fie prin forme de relief ale terenului (văi, culmi etc.), fie prin linii artificiale cu caracter permanent (drumuri, linii deschise etc.), servind ca unitate de organizare a teritoriului, indiferent de categoria de folosinţă, de funcţiile şi de structura arboretelor.

26. Pentru asigurarea condiţiilor de încadrare a parcelei de amenajament în unităţile teritoriale ale cadastrului general, limitele de hotar ale comunelor, oraşelor şi municipiilor vor constitui, obligatoriu, limite de parcelă.

27. La revizuire se păstrează parcelarul existent, cu excepţia cazurilor cînd în cadrul acestuia s-au produs modificări în subparcelar etc.

Modificări în structura parcelarului se pot face numai în cazul cînd se constituie noi ocoale silvice, potrivit prevederilor de la punctele 20-22.

28. Mărimea parcelelor poate varia în funcţie de parcelarul adoptat (geometric sau pe culmi şi văi) cu condiţia să permită o mai bună funcţionalitate a acestuia.

În lunca rîurilor Prut şi Nistru parcelarul se constituie în aşa fel încît liniile parcelare principale să fie perpendiculare pe direcţia generală a cursului de apă.

29. Numerotarea actuală a parcelelor se păstrează. În cazul cînd în perioada de amenajament expirată au fost înglobate în fondul forestier noi terenuri, acestea se vor constitui sau se vor împărţi în parcele separate, încadrîndu-se în parcelarul existent şi se vor numerota în continuare. Dacă în perioada de amenajament expirată anumite parcele au fost scoase din fondul forestier, numărul lor se radiază din amenajament.

În cazul în care se constituie noi ocoale silvice în care se adoptă parcelar geometric, numerotarea parcelelor este cea obişnuită - de la nord la sud şi de la vest la est. În cazul ataşării la ocolul silvic respectiv a unor parcele prin preluare de terenuri ori păduri, numerotarea se va face în continuare.

30. În toate situaţiile în care apar modificări de constituire sau de numerotare, amenajamentul va cuprinde o evidenţă din care să rezulte corespondenţa dintre parcelarul actual şi cel din vechiul amenajament. Liniile parcelare separă parcelele între ele şi pot fi deschise sau numai pichetate.

Cu prilejul lucrărilor de amenajare a pădurilor, se urmăreşte stadiul aplicării proiectului de deschidere a liniilor parcelare, analizîndu-se oportunitatea şi urgenţa unor noi deschideri de linii, precum şi starea liniilor deschise şi a pichetajelor existente, propunîndu-se măsuri pentru întreţinerea sau împrospătarea lor.

31. Axa liniilor parcelare din cadrul parcelarului geometric se fixează de amenajist prin curăţirea vegetaţiei pe o fîşie de 1 m lăţime, iar în cazul parcelarului sprijinit pe linii naturale, prin marcarea cu vopsea pe arbori, astfel încît să se vadă de la un semn la altul. Întreprinderea pentru silvicultură este obligată prin ordinul emis de autoritatea silvică centrală să înnoiască semnele amenajistice o dată la 5 ani şi cu un an înainte de lucrările de amenajare a pădurilor.

32. În cazul deschiderii liniilor, lăţimea acestora trebuie să fie:

a) linii parcelare de 4 m în pădurile tratate în codru şi de 3 m în pădurile de foioase tratate în crîng, ca şi în pădurile din luncile rîurilor;

b) linii de vînătoare de 10-15 m, în pădurile de interes cinegetic, colonizate sau în care se colonizează fazanul şi căpriorul.

Deschiderea liniilor parcelare care mărginesc parcelele în curs de tăiere se va executa odată cu tăierile de regenerare din aceste parcele. Deschiderea liniilor parcelare în arboretele tinere necesar a fi parcurse cu lucrări de îngrijire se va efectua odată cu executarea lucrărilor de degajări, curăţiri sau rărituri.

Liniile parcelare de la aliniatul "b" se vor constitui în parcele.

33. Marcarea parcelelor se face prin borne de beton, lemn sau piatră cioplită, amplasate pe platforme de pămînt sau piatră, avînd forme şi dimensiuni normate. În regiunile inundabile sunt indicate borne adînc îngropate în pămînt.

Bornele se amplasează la intersecţiile liniilor parcelare, la intersecţiile acestora cu limita pădurii, precum şi pe limita pădurii, în punctele de contur caracteristice.

Numerotarea bornelor se face în ordinea curentă a parcelelor, în cadrul ocolului silvic, cu cifre arabe, înscriindu-se şi numărul unităţii de producţie din care fac parte, cu cifre romane.

34. Pichetarea liniilor constă în însemnarea vizibilă, din loc în loc, a arborilor de limită: între parcele cu o bandă verticală de vopsea, la limita între ocoale silvice cu două benzi verticale de vopsea, iar limita de întreprindere prin semnul H.

1.4. Subparcela

35. Unitatea teritorială elementară pentru studiul arboretelor şi pentru planificarea şi executarea lucrărilor silvice este subparcela (sinonim: unitate amenajistică, u.a.). Aceasta reprezintă o porţiune din parcelă, omogenă din punct de vedere staţional, biometric, funcţional şi al folosinţei, care, în consecinţă – reclamă aceleaşi măsuri de gospodărire.

36. Suprafaţa minimă a subparcelei este de 0,5 ha. Pentru terenurile afectate, goluri şi terenuri degradate, aceasta poate fi mai mică de 0,5 ha, pînă la 0,1 ha, ele putînd fi grupate în aceeaşi subparcelă, dacă măsurile de gospodărire sunt aceleaşi.

37. Criteriile de constituire a subparcelei sunt următoarele:

1) Să fie formată dintr-o singură unitate de ecosistem sau staţională, a cărei omogenitate să fie mai mare sau echivalentă cu cea a tipului de staţiune, de pădure sau de ecosistem. După acest principiu se vor delimita subparcele în toate situaţiile în care se modifică tipul genetic de sol, tipul de staţiune, tipul de pădure sau tipul de ecosistem; se vor delimita subparcele după criteriul staţional în situaţiile în care se modifică substratul litologic (apariţia de pietrişuri, nisipuri ş.a.), înclinarea terenului, îndeosebi atunci cînd aceasta devine o condiţie de includere a arboretelor în regim de conservare (peste 35°, pe pietrişuri – peste 30°), etajul de vegetaţie, regimul hidric, condiţiile climatice (zone vîntuite, găuri de ger), ori cînd apar zone cu stîncării, săraturi, eroziuni, alunecări etc.

2) Să conţină un arboret care pe toată întinderea lui să prezinte:

a) o structură de acelaşi tip (echien, relativ echien, relativ plurien sau plurien);

b) aceeaşi compoziţie (proporţia speciei principale sau majoritare să nu varieze în limite mai largi de 2 unităţi pe o întindere de minimum 2 ha);

c) vîrsta medie să nu difere cu mai mult de 20 ani la codru regulat şi 5 ani la crîng şi plopi euramericani;

d) o singură categorie de productivitate;

e) cel mult două clase de calitate;

f) aceeaşi consistenţă cu variaţii de cel mult 2 zecimi;

g) acelaşi mod de regenerare, iar dacă aceasta este mixtă, numărul exemplarelor de aceeaşi provenienţă să nu difere cu mai mult de 30% pe o suprafaţă de minimum 1 ha;

h) cel mult 2 grade de vătămare, în raport cu diverşi factori dăunători (incendii, vînt, zăpadă, vînat, emanaţii industriale nocive, uscare a arboretului etc.);

i) să aibă aceeaşi folosinţă sau aceeaşi funcţie prioritară.

38. La constituirea subparcelelor vor fi folosite pentru orientare cele mai recente materiale fotogrammetrice.

39. Subparcelele se notează prin litere mari, înscrise după numărul parcelei, în cazul pădurilor şi al terenurilor destinate împăduririi şi cu litere majuscule urmate de un indicativ numeric în restul situaţiilor.

În ceea ce priveşte rezervaţiile seminologice se va urmări păstrarea nemodificată a numărului de parcelă şi a indicativului de subparcelă care figurează în studiile de constituire a rezervaţiilor respective, excepţie făcînd cazurile menţionate la secţiunea 2.1.3., cînd numărul parcelei poate suferi modificări.

40. Delimitarea subparcelelor se face prin marcarea vizibilă, din distanţă în distanţă, a arborilor de limită, cu o bandă orizontală de vopsea. Intersecţiile dintre limitele subparcelare, precum şi intersecţiile acestora cu liniile parcelare se marchează pe arbori cu o bandă inelară de vopsea.

Anumite suprafeţe de teren din interiorul unor subparcele, deosebite de restul pădurii, care după mărime şi formă nu pot constitui subparcele, dar care impun totuşi o tratare specială sau pot servi la orientare, este indicat să fie figurate pe hărţile amenajistice prin semne distincte şi să fie menţionate la date complementare. De exemplu: o stîncărie, o rîpă, o poiană, un drum, sau alte elemente de acest fel. Limitele acestora nu este necesar să fie marcate cu vopsea, identificarea lor urmînd a se efectua după ortofotoplanuri, fotograme, concomitent cu descrierea subparcelelor.

2. Unitatea de gospodărire

41. Prin unitate de gospodărire se înţelege unitatea de amenajament pentru care se stabilesc baze de amenajare distincte şi pentru care se reglementează separat fie procesul de producţie lemnoasă (cu luarea în considerare a necesităţii promovării şi a altor funcţii atribuite arboretelor), fie acţiuni/măsuri speciale de ocrotire/conservare a unor ecosisteme forestiere de interes deosebit. Unităţi de gospodărire pot fi organizate fie la nivelul ocoalelor silvice, ca subunităţi de producţie, fie la nivelul întreprinderii pentru silvicultură, ca serii de gospodărire.

42. Tipurile de unităţi de gospodărire ce se pot constitui sunt prezentate în anexa 2. Potrivit anexei respective, nu se mai organizează unităţi speciale de conversiune de la crîng la codru. Arboretele supuse conversiunii se includ direct în unităţile de gospodărire de codru în care urmează a fi integrate şi se tratează conform precizărilor de la subcapitolul 7.5.

2.1. Subunitatea de protecţie sau de producţie

43. Ocoalele silvice, în funcţie de necesităţi, se împart, din punct de vedere amenajistic, în subunităţi (SUP). Această împărţire se face cînd în interiorul lor sunt porţiuni de pădure, grupate sau dispersate, în care este necesar şi justificat, sub raport ecologic, economic sau social, să se aplice un regim de gospodărire diferit de cel al celorlalte porţiuni de pădure.

44. Constituirea subunităţilor se face la avizarea temei de proiectare şi la avizarea soluţiilor amenajistice. Subunităţi de producţie sau de protecţie se vor constitui în cazul cînd se impune:

a) adoptarea unor ţeluri de producţie diferite, care determină cicluri distincte (cu diferenţe mai mari de 25%);

b) stabilirea unor ţeluri de protecţie care necesită gospodărirea lor aparte;

c) alegerea unor regimuri de gospodărire tranşant diferite: codru regulat, crîng etc.;

d) ocrotirea unor păduri în sistemul ariilor naturale protejate de stat (rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, rezervaţii peisagistice, monumente ale naturii etc.);

e) conservarea pădurilor pentru care nu este admisă sau posibilă recoltarea de masă lemnoasă.

45. Suprafaţa minimă a unei subunităţi este, de regulă, de: 300 ha la codru regulat; 100 ha la crîng, iar în cazuri bine justificate se pot constitui şi subunităţi de întinderi mai mici.

Constituirea de subunităţi se va face cu respectarea criteriilor de mai sus, evitîndu-se fărîmiţarea prea mare în situaţiile în care nu se impun baze de amenajare diferite.

Pădurile supuse regimului de ocrotire şi conservare deosebită, inclusiv rezervaţiile seminologice, se vor constitui în subunităţi distincte, indiferent de suprafaţa lor.

De asemenea, vor fi constituite în subunităţi pădurile destinate să fie scoase din fondul forestier potrivit legislaţiei în vigoare, în scopul amplasării diferitelor obiective sociale şi economice.

2.2. Seria de gospodărire

46. În cazul în care suprafaţa minimă de constituire a subunităţii prevăzută în secţiunea 2.1 nu poate fi asigurată în cadrul ocolului silvic, se vor constitui pe întreprindere, după aceleaşi criterii, serii de gospodărire (S). Constituirea lor se hotărăşte la avizarea temei de proiectare şi la preavizarea soluţiilor de amenajare.

47. Bazele de amenajare, posibilitatea şi măsurile de gospodărire se vor stabili, pentru fiecare serie, în cadrul studiului general al amenajamentului. Din motive de organizare administrativ-silvică şi în vederea facilitării ţinerii evidenţelor statistice se vor elabora amenajamente pe ocoale silvice. Acestea vor cuprinde toate capitolele, mai puţin cele tratate la nivelul seriilor în studiul general al amenajamentului.

48. Seriile vor primi, atît în cadrul ocolului silvic, cît şi pe întreprindere, codurile corespunzătoare subunităţii de producţie sau de protecţie, în raport cu modul de reglementare a procesului de producţie.

49. Serii de gospodărire se vor constitui, cu precădere, în scopul:

a) producerii de lemn pentru furnire estetice şi tehnice, avînd în vedere arborete şi staţiuni adecvate acestui ţel de producţie (la gorun, stejar pedunculat, fag, tei, paltin, frasin);

b) conservării genofondului forestier în sistemul rezervaţiilor seminologice;

c) organizării pădurilor pentru îndeplinirea în condiţii superioare a funcţiilor de protecţie atribuite;

d) promovării unor tratamente intensive pentru arboretele destinate să îndeplinească funcţii importante de protecţie sau de producţie.

50. Serii de gospodărire se pot organiza şi în cadrul ocoalelor silvice constituite din păduri proprietate publică a unităţilor teritorial-administrative sau privată, avîndu-se în vedere fie diferenţierile privind modul de gospodărire, fie natura şi dispersarea proprietăţilor. Aceasta doar în cazul în care se vor constitui ocoale silvice comunale sau private.

IV. BAZA CARTOGRAFICĂ A AMENAJAMENTELOR SILVICE. CADASTRUL FONDULUI

FORESTIER. UTILIZAREA ÎN AMENAJAMENT A SISTEMULUI INFORMATIC GEOGRAFIC

1. Planuri topografice şi hărţi amenajistice

1.1. Planuri topografice

51. Pentru întocmirea bazei cartografice a amenajamentului trebuie să se utilizeze, ca regulă generală, planurile topografice de bază cele mai recente şi la scara cea mai mare. Planurile topografice de bază pentru lucrările de amenajare a pădurilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să conţină detaliile topografice necesare amenajamentului, şi anume: formele de relief, reţeaua hidrografică, instalaţiile de transport, limitele fondului forestier, principalele clădiri şi anexe ale gospodăriei silvice, reprezentate prin semnele convenţionale prevăzute în standardele în vigoare, cu o precizie planimetrică de 0,3 mm la scara planului şi o precizie aritmetică de 1/3 din echidistanţa curbelor de nivel;

b) relieful şi formele de teren specifice să fie reprezentate prin curbe de nivel cu echidistanţa de 1/1.000 din numitorul scării. Pentru suprafeţele aparţinînd fondului forestier în care detaliile orografice sunt sub ± 50 m faţă de nivelul mediu, se pot folosi şi planuri topografice fără curbe de nivel (fotoplanuri);

c) toponimia va fi cea din materialele cartografice ale cadastrului general, ale amenajamentului anterior, modificări fiind indicate numai în cazuri bine justificate, cu respectarea reglementărilor oficiale (apariţia unor obiective de importanţă deosebită etc.);

d) să fie cartografiate potrivit standardelor în vigoare, inclusiv prin mijloacele specifice cartografiei digitale.

52. Premergător lucrărilor de amenajarea pădurilor şi înainte de avizarea temei de proiectare, planurile topografice de bază care urmează să fie folosite în amenajament vor fi confruntate de către delegaţii proprietarilor sau ai deţinătorilor de păduri cu planurile cadastrale existente la oficiile de cadastru teritoriale (raionale).

Cu ocazia confruntării planurilor, se identifică şi eventualele nepotriviri privind limitele fondului forestier, existente între planurile deţinute de unităţile silvice şi cele aflate în dotarea oficiile de cadastru teritoriale (raionale). Concluziile rezultate în urma confruntării planurilor topografice de bază vor fi consemnate într-un proces verbal care se va analiza la avizarea temei de proiectare. În afara planului topografic de bază, în faza de teren a lucrărilor de amenajare se vor folosi obligatoriu fotograme recente, la scări corespunzătoare, existente pentru zona respectivă. În funcţie de necesităţi, se vor solicita zboruri speciale pentru obţinerea de fotograme noi, la scări potrivite, de calitate superioară (eventual spectrazonale). Fotogramele se vor folosi la organizarea teritoriului, la stabilirea corectă a limitelor fondului forestier şi a altor limite amenajistice sau administrative, precum şi la reambularea planului de bază.

53. Planul topografic amenajistic se obţine din planul topografic de bază pe care se transpun detaliile amenajistice ce se referă la organizarea în spaţiu a fondului forestier, cum sunt: limitele de întreprindere, limitele ocoalelor silvice, parcelarul, subparcelarul, bornele, precum şi alte detalii cu specific forestier. Pentru pădurile particulare cu suprafeţe mici, se vor introduce schiţe de plan la scările admise de cadastru: 1:1000; 1:500 sau 1:200.

54. Echiparea planului topografic de bază cu detaliile amenajistice necesare se realizează prin:

a) preluarea directă de pe alte materiale cartografice existente (cu luarea în considerare a eventualelor deosebiri de protecţie şi de scară), după verificarea prealabilă a materialelor respective;

b) exploatarea corespunzătoare, prin procedee specifice, a celor mai recente fotograme aeriene;

c) ridicarea în plan şi transpunerea prin mijloace adecvate a detaliilor amenajistice care nu apar pe fotograme ori pe materialele cartografice existente.

55. Toleranţa grafică de transpunere a detaliilor este de 0,3 mm la scara planului, indiferent de metoda prin care s-a făcut transpunerea.

Dacă terenurile forestiere ce se amenajează nu sunt afectate de perturbaţii magnetice, pentru ridicarea şi transpunerea pe planurile topografice de bază a detaliilor amenajistice se foloseşte busola topografică, cu procedeul staţiilor sărite. În acest caz, drumuirile nu trebuie să depăşească o lungime desfăşurată de 4 km. Lectura orientărilor se va face în ambele poziţii ale lunetei cu o toleranţă de ±25^o, iar lecturile la eclimetru cu o toleranţă de ±5^o. Vizele vor avea lungimi cuprinse între 30 şi 150 m, pentru vizele mai scurte luîndu-se măsuri speciale de vizare. Eroarea de neînchidere planimetrică a drumuirilor se va încadra în toleranţa dată de relaţia exprimată în mm, unde n = numărul aliniamentelor. Eroarea de neînchidere aritmetică va fi exprimată în metri, n avînd aceeaşi semnificaţie ca şi în formula precedentă.

56. În cazul în care se urmăreşte să se obţină precizii sporite, sau se execută ridicări în plan în cadrul cadastrului forestier, măsurarea perimetrului fondului forestier se face prin procedeul staţie cu staţie, folosind teodolitul electronic. Drumuirea trebuie să se sprijine pe cel puţin două puncte ale căror coordonate sunt cunoscute. Distanţa optimă între puncte este de 500 m, iar precizia de la 0,5 la l,5 cm.

57. Cu ocazia ridicării în plan se vizează toate semnele de hotar (borne parcelare şi perimetrale). Poziţia acestora se determină prin coordonate cu o precizie de ±15 cm. Suprafaţa se determină pe cale analitică, pe baza coordonatelor punctelor de limită.

58. Transpunerea prin metode fotogrammetrice a detaliilor amenajistice pe planul topografic de bază se va face la aparatele de stereorestituţie fotogrammetrică pentru zonele de deal şi cu camera clară sau fotoredresator pentru zona de cîmpie. Transpunerea detaliilor amenajistice de pe planurile topografice mai vechi se va face prin metode cartografice clasice, cu respectarea semnelor din atlasele de semne şi a standardelor în vigoare.

59. Planul topografic de bază, completat cu detaliile amenajistice, va servi ca document primar la elaborarea hărţilor amenajistice. Planul constituie, de asemenea, materialul cartografic ce va servi la determinarea suprafeţelor şi ca document la stabilirea limitelor şi hotarelor fondului forestier. Un exemplar al planului topografic de bază, echipat cum s-a arătat mai sus, va fi depus de executant la autoritatea silvică centrală, urmînd ca păstrarea şi utilizarea lui să se facă prin institutul central de profil, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

60. Determinarea suprafeţelor se va face analitic, pentru fiecare trapez, în funcţie de coordonatele colţurilor. Suprafaţa fondului forestier din fiecare trapez se va determina prin planimetrare, sau prin utilizarea mijloacelor de calcul automat (GIS, AutoCad etc.), ca şi suprafeţele ce nu aparţin fondului forestier, verificîndu-se ca suma lor să se închidă în cadrul toleranţelor, pe suprafaţa trapezului respectiv. Se determină apoi suprafeţele unităţilor amenajistice (parcele şi subparcele), astfel ca suma suprafeţelor parcelelor să se închidă pe suprafaţa fondului forestier din trapezul respectiv, iar a subparcelelor dintr-o parcelă să se închidă pe suprafaţa parcelei, în cadrul toleranţei.

61. Toleranţele de planimetrare sunt date în următoarele relaţii:

a) în cazul trapezelor la scara 1 : 10.000;

b) în cazul trapezelor la scara 1 : 5.000.

Indicile S este exprimat în metri pătraţi (m²).

Toleranţele respective sunt cele în care trebuie să se încadreze cele 2 planimetrări, efectuate pentru fiecare suprafaţă, ca şi cele în care trebuie să se încadreze suma suprafeţelor obţinute, faţă de suprafaţa mai mare planimetrată.

62. Suprafaţa fondului forestier astfel determinată se va confrunta cu cea din evidenţa oficiilor de cadastru teritoriale (raionale) cu participarea factorilor interesaţi (unităţi silvice, proprietari de păduri etc.) şi a reprezentanţilor oficiilor de cadastru respective, întocmindu-se proces verbal de constatare.

1.2. Hărţile amenajistice

63. Hărţile amenajistice sunt materiale cartografice specifice amenajamentului şi servesc pentru punerea în evidenţă a unor caracteristici ale pădurilor, precum şi a principalelor lucrări ce trebuie executate în fondul forestier. Ele constituie documente cartografice derivate, prin reducere, după planul topografic amenajistic şi se realizează prin pantografiere sau fotografiere. Hărţile amenajistice constituie hărţi tematice şi se întocmesc, după caz, la nivelul ocoalelor silvice (la scara 1:10.000 sau 1:20.000) şi la nivelul întreprinderii silvice (la scara 1:50.000).

64. La nivelul ocoalelor silvice, principalele hărţi tematice sunt: harta generală, harta arboretelor şi harta lucrărilor de cultură şi exploatare.

Harta arboretelor redă grafic, în afara detaliilor topografice şi amenajistice de pe planul topografic amenajistic, principalele caracteristici dendrometrice ale arboretelor (compoziţia, vîrsta, consistenţa şi clasa de producţie), folosind culori şi semne standardizate şi consemnate în normativele de lucru.

Harta lucrărilor propuse prezintă grafic principalele lucrări planificate a se executa în primul deceniu.

65. În cazul unor unităţi de gospodărire de interes deosebit se va întocmi şi harta pădurilor de viitor, care va reprezenta structura optimă a arboretelor, în special sub raportul compoziţiei şi productivităţii, în funcţie de condiţiile naturale de vegetaţie şi cerinţele ecologice, economice şi sociale de perspectivă.

66. La nivelul întreprinderii pentru silvicultură, se întocmeşte o hartă generală, precum şi hărţi tematice privind: solurile; staţiunile forestiere, harta tipurilor de pădure şi zonarea funcţională. Conţinutul acestora este reglementat prin standarde şi normative de lucru.

67. În raport cu particularităţile pădurilor supuse amenajării şi cu solicitările beneficiarului, se pot întocmi şi alte hărţi tematice care să răspundă cerinţelor unei ilustrări semnificative a caracteristicilor fondului forestier respectiv.

1.3. Evidenţa bazei cartografice

68. Pentru evidenţa bazei cartografice a amenajamentului, pe harta de ansamblu a întreprinderii pentru silvicultură se va trasa caroiajul trapezelor în proiecţia planurilor de bază folosite. Această cartogramă trebuie să cuprindă:

a) foile proiecţiei cartografice (nomenclatură şi aşezare) ce acoperă suprafaţa întreprinderii pentru silvicultură ce se amenajează;

b) principalele detalii topografice, limitele silvice şi administrative din cuprinsul fiecărei foi;

c) în cazul în care în cadrul unei întreprinderi pentru silvicultură se folosesc baze cartografice diferite, aceasta se va evidenţia în cartograma întocmită.

69. Copia hărţii de ansamblu cu caroiajul trapezelor, împreună cu un tabel al suprafeţelor trupurilor de pădure ce alcătuiesc fondul forestier, se trimit oficiilor de cadastru teritoriale (raionale), pentru analiză şi legalizare a bazei cartografice şi a suprafeţei fondului forestier.

70. În studiul general al amenajamentului se va face o prezentare succintă a materialului cartografic folosit, care se va referi la următoarele:

a) baza cartografică folosită (provenienţa, proiecţia cartografică, anul elaborării, scara, metoda de elaborare, precizia de reprezentare a detaliilor topografice şi amenajistice, toleranţe);

b) hărţile amenajistice (modul de elaborare, scara, conţinut, precizie, toleranţe);

c) hărţi speciale (modul de elaborare, scara, conţinut, precizie, toleranţe);

d) fotogramele aeriene (scara medie, anul executării zborului, modul în care au fost utilizate).

71. Detalii în legătură cu întocmirea planurilor şi cu cartografia amenajistică se prezintă în îndrumarul pentru amenajarea pădurilor.

2. Cadastrul forestier

72. Cadastrul forestier constituie un sistem de evidenţă tehnică, economică şi juridică, prin care se realizează identificarea şi înregistrarea, cantitativ şi valoric, precum şi reprezentarea pe hărţi şi planuri, a bunurilor imobiliare (terenuri şi clădiri) din fondul forestier. Organizarea cadastrului forestier, care reprezintă un subsistem al cadastrului general, revine autorităţii silvice centrale.

73. Cadastrul forestier se elaborează în baza unui regulament special. Baza cadastrului forestier o constituie amenajamentele silvice. Amenajamentele furnizează date şi informaţii necesare elaborării cadastrului respectiv, care se referă la:

a) identificarea proprietarului bunului imobiliar;

b) suprafaţa fondului forestier şi suprafeţele care alcătuiesc parcela cadastrală;

c) categoriile de folosinţe şi de calitate ale terenurilor;

d) amplasarea unităţilor de amenajament în cadrul unităţilor teritoriale al cadastrului general;

e) folosirea planurilor şi hărţilor de amenajament la întocmirea planurilor şi hărţilor cadastrale.

74. Pentru ca datele din amenajament să poată fi folosite la întocmirea cadastrului forestier acestea trebuie să îndeplinească unele condiţii de calitate şi precizie, stabilite prin metodologia pentru introducerea cadastrului forestier. În acest scop este necesară ca:

a) delimitarea fondului forestier să fie însuşită de comisia de delimitare cadastrală locală;

b) limitele fondului forestier să fie materializate prin borne de hotar, ale căror poziţii vor fi determinate prin coordonate topografice;

c) unităţile de amenajament să se încadreze în unităţile cadastrale (parcelă, corp, sector);

d) planurile topografice de bază pe care s-au transpus elementele de cadastru forestier să corespundă din punctul de vedere al conţinutului cadastral, al calităţii suportului şi lizibilităţii.

75. În cazul în care bornele de amenajament se folosesc ca semne de hotar, acestea trebuie să fie amplasate pe limita de hotar, iar poziţia lor să fie determinată prin coordonate.

În toate situaţiile în care limitele unităţilor administrativ-teritoriale, care traversează fondul forestier sunt clare şi materializate pe teren, acestea vor constitui obligatoriu limite de parcelă sau subparcelă, după caz.

76. Pentru a se putea reconstitui bornele de hotar, în caz de dispariţie sau de schimbare abuzivă a locului lor, materializarea poziţiei acestora se va face la o adîncime de 30-40 cm, cu materiale nedegradabile (cărbune, fragmente de ţiglă, cărămidă etc.). Acest sistem poate fi folosit şi la materializarea limitei dintre fondul forestier proprietate publică a statului şi pădurile proprietate publică a unităţilor teritorial-administrative sau privată.

77. În situaţia în care cadastrul forestier a fost întocmit înaintea revizuirii amenajamentelor, la elaborarea acestora se vor prelua din cadastru următoarele date şi informaţii:

a) copie după planurile de bază;

b) coordonatele punctelor de hotar (pentru ca ridicările în plan să se sprijine pe acestea);

c) gestionarii fondului forestier şi vecinii acestuia;

d) unităţile de cadastru (parcelă, corp, sector) şi suprafaţa acestora.

78. În cazul în care se înregistrează diferenţe între suprafaţa fondului forestier din amenajament şi cea din evidenţele cadastrale, problema neconcordanţelor respective se soluţionează prin proceduri asemănătoare celor prevăzute în cazul litigiilor sau ocupaţiilor.

3. Utilizarea în amenajament a sistemului informatic geografic (GIS)

79. Pe măsura transpunerii planurilor topografice de bază şi a elementelor cartografice specifice amenajamentului silvic din forma clasică existentă în formă digitală (care oferă posibilitatea prelucrărilor cu ajutorul mijloacelor de calcul automat), se va trece la realizarea şi utilizarea bazelor de date GIS. Aceste baze se vor realiza prin conectarea logică a cartografiei digitale cu elementele de caractere a staţiunilor şi a vegetaţiei forestiere, existente deja în formă digitală (Program AS).

80. În cadrul amenajamentului se vor utiliza bazele de date GIS pentru exploatarea rapidă şi eficientă a informaţiilor ce le sunt proprii, atît sub raportul cadastrului forestier, cît şi sub cel al amenjamentului silvic în general.

81. Datele de teren se consemnează în fişa unităţii amenajistice şi în fişa privind condiţiile staţionale, prin coduri şi denumiri oficializate, ele constituind documentele primare ale sistemului informatic al amenajării pădurilor.

82. Amenajamentul va conţine studii pentru caracterizarea condiţiilor staţionale şi de vegetaţie, cuprinzînd evidenţe cu date statistice, caracterizări, diagnoze, precum şi măsuri de gospodărire corespunzătoare condiţiilor respective. Aceste studii se vor realiza cu luarea în considerare a zonării şi regionării ecologice a pădurilor din Republica Moldova, cu precizarea regiunii, subregiunii şi sectorului ecologic. Vor fi avute în vedere clasificările oficializate privind: clima, solurile, flora indicatoare, tipurile de staţiuni şi ecosisteme forestiere.

V. STUDIUL STAŢIUNII ŞI AL VEGETAŢIEI FORESTIERE

1. Conţinutul şi scopul studiului

83. Studiul staţiunii şi al vegetaţiei forestiere se face în cadrul lucrărilor de teren şi al celor de redactare a amenajamentului şi are ca scop determinarea şi valorificarea tuturor informaţiilor care contribuie la:

a) cunoaşterea condiţiilor naturale de vegetaţie, a caracteristicilor arboretului actual, a potenţialului productiv al staţiunii şi a capacităţii actuale de producţie şi protecţie a arboretului;

b) stabilirea măsurilor de gospodărire în acord cu condiţiile ecologice şi cu cerinţele social-economice;

c) realizarea controlului prin amenajament privind exercitarea de către pădure în ansamblu şi de către fiecare arboret în parte a funcţiilor ce le-au fost atribuite.

84. Descrierea unităţilor amenajistice se execută obligatoriu prin parcurgerea terenului, iar datele se determină prin măsurători şi observaţii. De asemenea, ca material ajutător de orientare se vor folosi fotograme, în situaţia în care, pentru zona de studiu, acestea provin din zboruri recente.

85. Amenajamentul va conţine studii pentru caracterizarea condiţiilor staţionale şi de vegetaţie, cuprinzînd evidenţe cu date statistice, caracterizări, diagnoze, precum şi măsuri de gospodărire corespunzătoare condiţiilor respective. Aceste studii se vor realiza cu luarea în considerare a zonării pădurilor din Republica Moldova. Vor fi avute în vedere clasificările oficializate privind: clima, solurile, flora indicatoare, tipurile de staţiuni, tipurile de păduri şi ecosisteme forestiere.

2. Lucrări pregătitoare

86. Lucrările de teren pentru amenajarea pădurilor se vor desfăşura pe baza unei documentări prealabile şi a unei recunoaşteri generale.

87. Documentarea prealabilă se realizează prin consultarea următoarelor materiale de lucru: amenajamentul şi hărţile amenajistice anterioare, lucrări de cercetare şi proiectare executate în teritoriul studiat, studii de sinteză referitoare la diferite aspecte ale gospodăririi pădurilor, alte lucrări cu implicaţii în gospodărirea fondului forestier, harta geologică şi harta pedologică pentru teritoriul studiat, zonarea pădurilor din Republica Moldova, tema de proiectare pentru amenajarea pădurilor pe întreprindere, evidenţe privind aplicarea amenajamentului anterior.

Pe baza acestei documentări se întocmesc schiţe de plan privind: geologia şi litologia, geomorfologia, clima, solurile, etajele fitoclimatice, proiectul de canevas al profilelor principale de sol, listele provizorii ale tipurilor de pădure natural fundamentale şi ale tipurilor de staţiuni forestiere. În situaţiile în care există studii naturalistice prealabile, canevasul profilelor de sol elaborat cu ocazia studiilor respective se va îndesi corespunzător necesităţilor de rezolvare integrală a cartării staţionale. Amplasarea profilelor de sol va fi corelată cu punctele reţelei de monitoring forestier naţional (2x2 km), urmărindu-se respectarea densităţii canevasului profilelor de sol corespunzătoare scării la care se întocmeşte studiul staţional.

88. Recunoaşterea generală a terenului se face înaintea începerii lucrărilor de teren propriu-zise şi are ca scop o primă informare privind: geologia, formele specifice de relief, particularităţile climatice, principalele tipuri de sol, etajele fitoclimatice, staţiunile intra şi extrazonale, tipurile natural fundamentale de pădure, tipurile de floră indicatoare, condiţiile de regenerare naturală, starea fitosanitară a pădurilor, intensitatea proceselor de degradare a terenurilor etc. Această recunoaştere se va utiliza, de asemenea, şi la organizarea cît mai eficientă a lucrărilor de teren.

3. Lucrări de teren privind studiul staţiunii şi vegetaţiei forestiere

3.1. Informaţii de teren privind studiul staţiunii

89. Lucrările de teren privind condiţiile staţionale au ca scop elaborarea de studii staţionale la scară mijlocie (1:50.000). Studiile staţionale se întocmesc de colectivele de amenajişti, concomitent cu lucrările de amenajare, cu participarea specialiştilor în domeniu.

90. În situaţii speciale (ocoale silvice sau părţi de ocoale), cu complexitate fizico-geografică mare, cu procese de degradare a mediului forestier, cu probleme dificile legate de regenerare şi reconstrucţia ecologică etc. se vor executa cartări staţionale la scară mare şi foarte mare (1:20000; 1:10000 şi 1:5000). Aceste lucrări se vor executa de către specialişti în domeniul studiilor staţionale, în strînsă colaborare cu inginerii amenajişti. Asemenea cartări se vor efectua cu precădere în:

a) arborete provenite din lăstari cu o stare de vegetaţie lîncedă, cu producţie şi longevitate mică şi care reclamă conversiunea lor la codru (regenerare din sămînţă);

b) arborete destructurate (de stejar şi fag) prin procesul de uscare intensă cauzat de poluare, secetă şi defolieri de insecte;

c) arborete de răşinoase din afara arealului natural de răspîndire şi a culturilor de plopi euramericani (monoculturi ecologic nestabile care trebuie gospodărite în regim special sau substituite);

d) arborete puternic afectate de factori climatici dăunători;

e) zăvoaie de plopi, sălcii şi şleauri de luncă, arborete de salcîm, frasin şi stejar afectate de fenomene de uscare;

f) arborete afectate de poluare industrială;

g) arborete păşunate intensiv, cu efecte destabilizatoare asupra condiţiilor staţionale etc.

91. În situaţiile în care s-au efectuat studii de fundamentare naturalistică de către colective de specialişti, anterior executării lucrărilor de amenajare, rezultatele acestora se preiau în noul amenajament.

92. În tema de proiectare se vor propune suprafeţele pentru care studiul staţional urmează să se întocmească pe bază de cartări staţionale la scară mare şi foarte mare, urmînd ca decizia în această privinţă să se ia cu ocazia avizării temei respective.

93. Studiul solului se realizează prin amplasarea în teren a canevasului profilelor de sol şi prin studierea atentă a acestora. La amplasare, se va urmări ca, în toate situaţiile distincte sub raportul condiţiilor staţionale, să se execute profile principale de sol. Profile secundare de control se vor amplasa în fiecare unitate amenajistică.

94. Pentru întocmirea studiului staţional la scară mijlocie (1:50.000), canevasul profilelor de sol se va amplasa reieşind din calculul de 2 profile de sol (1 profil pentru zona de deal şi 1 profil pentru zona de cîmpie) pentru 100 ha fond forestier. În zona de luncă şi terenuri degradate acestea se vor amplasa în funcţie de variaţiile edafice şi staţionale ale terenului.

95. Din profilele executate se vor recolta probe de sol, pentru analize de laborator, care să acopere întreaga gamă a condiţiilor edafice şi de arboret din cadrul întreprinderii silvice, urmărindu-se să se realizeze astfel de analize pentru cel puţin un profil din fiecare tip şi subtip de sol reprezentativ ca întindere şi/sau sub raportul diferenţierii măsurilor silviculturale¹. Modul de recoltare a profilelor de sol se face conform prevederilor existente de domeniu.

__________________

¹ În cazul în care pentru unele din profilele respective există analize de laborator efectuate cu ocazia amenajărilor anterioare, informaţiile respective vor fi preluate în noul studiu, după o verificare prealabilă făcută de către un specialist pedolog.

Analiza probelor de sol se va face în mod diferenţiat, după cum urmează:

a) în arboretele neafectate de factori destabilizatori, se vor efectua, obligatoriu, determinări privind: pH, conţinutul în humus, baze de schimb, aciditate hidrolitică, precum şi compoziţia granulometrică (numai la solurile cu diferenţiere texturală pe profil);

b) în arboretele afectate de factori destabilizatori, în afara analizelor menţionate, se vor efectua şi analize privind conţinutul de N, P, K, compoziţia granulometrică şi după caz, determinări privind: conţinutul de săruri solubile (cloruri, sulfaţi, carbonaţi, bicarbonaţi) în terenurile salinizate/alcalizate; conţinutul în metale grele (Pb, Zn, Cd, Cu) şi S, în zonele afectate de poluarea industrială; conţinutul de reziduuri petroliere şi alte substanţe nocive etc.

Fiecare profil principal de sol descris şi analizat în laborator se va figura pe harta solurilor şi harta staţiunilor forestiere.

96. Descrierea profilelor de sol efectuată pe teren, împreună cu rezultatul analizelor de laborator, vor servi la determinarea tipului şi subtipului de sol. Pentru stabilirea tipului de staţiune se folosesc şi date de climă generală (zonală) şi locală (topoclimat), coroborate cu altitudinea, relieful şi vegetaţia, în descriere, se va evidenţia variabilitatea sub raportul tipurilor şi subtipurilor de sol.

Stabilirea tipurilor de staţiuni forestiere se face în raport cu factorii fizico-geografici, cu solul şi cu vegetaţia. Clasificarea se va face după sistematica tipurilor de staţiuni. Datele de caracterizare a staţiunilor forestiere se înscriu în fişa unităţii amenajistice şi fişa staţională şi se referă la:

a) factorii fizico-geografici (substrat litologic, forma de relief, configuraţia terenului, înclinare, expoziţie, altitudine, particularităţi climatice);

b) caracteristicile solului (litiera; orizonturile diagnostice, grosimea şi culoarea lor; tipul, subtipul şi conţinutul de humus; pH; textura; conţinutul de schelet; structura; compactitatea; drenajul; conţinutul în CaCO₃ şi săruri solubile; procese de degradare; grosimea fiziologică, volumul edafic util, regimul hidrologic şi de umiditate, adîncimea apei freatice; tipul, subtipul şi varietatea de sol; potenţialul productiv; tendinţa de evoluţie);

c) tipul natural fundamental de pădure, tipul de floră indicatoare şi tipul de staţiune;

d) alte caracteristici specifice.

3.2. Informaţii de teren privind vegetaţia forestieră

97. Descrierea vegetaţiei forestiere se referă cu precădere la arboret. Acesta reprezintă partea biocenozei ecosistemului forestier dat referitoare, în principal, la populaţiile de arbori şi arbuşti.

Studiul şi descrierea arboretului cuprinde determinarea şi înregistrarea caracteristicilor de ordin ecologic, dendrometric, silvotehnic şi fitosanitar, de interes amenajistic, precum şi indicarea măsurilor necesare în deceniul următor pentru fiecare unitate amenajistică, ţinîndu-se seama de starea arboretului şi de funcţiile atribuite acestuia. Stabilirea caracteristicilor respective se face pe etaje şi elemente de arboret, precum şi pe ansamblul arboretului în baza sondajelor menţionate la secţiunea 3.3 din capitolul 5. Se fac, de asemenea, determinări şi asupra subarboretului şi seminţişului, pentru alte componente ale biocenozei forestiere, la nevoie, se fac determinări suplimentare cu înscrierea informaţiilor la "date complementare".

98. Măsurarea şi înregistrarea caracteristicilor menţionate în pct.100, inclusiv inventarierea arboretelor, se vor face folosind instrumente şi aparate performante, bazate pe tehnologia informaţiei, care să asigure precizie ridicată, precum şi stocarea şi transmiterea automată a informaţiilor, în vederea prelucrării lor în sistemul informatic al amenajării pădurilor. Se vor face determinări asupra următoarelor caracteristici:

1) Tipul fundamental de pădure. Se determină după sistematica tipurilor de pădure în vigoare.

2) Caracterul actual al tipului de pădure. Se va folosi următoarea clasificare: natural fundamental de productivitate superioară, natural fundamental de productivitate mijlocie şi natural fundamental de productivitate inferioară; natural fundamental subproductiv; parţial derivat; total derivat; artificial (de productivitate: superioară, mijlocie, inferioară); arboret tînăr, nedefinit sub raportul tipului de pădure. Detalii referitoare la caracterul tipului de pădure sunt prevăzute în Îndrumarul pentru amenajarea pădurilor.

3) Tipul de structură. Sub raportul vîrstelor se deosebesc următoarele tipuri: echien, relativ echien, relativ plurien şi plurien, iar din punct de vedere al etajării, structurii unietajate şi bietajate.

4) Elementul de arboret este format din totalitatea arborilor dintr-o unitate amenajistică, de aceeaşi specie, din aceeaşi generaţie şi constituind rezultatul aceluiaşi mod de regenerare (din sămînţă, lăstari, plantaţii); elementele de arboret se constituie diferenţiat, în raport cu tipul actual de structură. Se constituie atîtea elemente de arboret cîte specii, generaţii şi moduri de regenerare (provenienţe) se identifică în cadrul unei subparcele. Constituirea în elemente, în raport cu criteriile menţionate, se face în toate cazurile în care cunoaşterea structurii, conducerea şi regenerarea arboretului reclamă acest lucru. Elementele de arboret nu se vor constitui, de regulă, în cazul în care proporţia lor este sub limita de 5% din volumul etajului din care face parte. Elementul de arboret care nu îndeplineşte condiţia menţionată se estimează prin proporţia coroanelor în suprafaţa unităţii amenajistice (u.a.) şi se înscrie la date complementare dacă acesta este mai mare de 10%. În cazul arboretelor pluriene, elementele de arboret se constituie numai în raport cu specia. Proporţia elementelor de arboret se estimează în raport cu suprafaţa ocupată de element în cadrul subparcelei sau se stabileşte, prin măsurători, în funcţie de volumul fiecărui element raportat la volumul arboretului total sau la volumul etajului din care face parte. În ambele cazuri, proporţia elementelor se exprimă în unităţi – de la 1 pînă la 10. Proporţia speciilor, respectiv participarea acestora în compoziţia arboretului, se stabileşte prin însumarea proporţiilor elementelor de arboret de aceeaşi specie, pe etaje sau pe întregul arboret, după caz. La plantaţiile care n-au realizat încă reuşita definitivă, proporţia speciilor se determină conform normelor tehnice (îndrumări, instrucţiuni, regulamente etc.) în vigoare.

5) Amestecul exprimă modul de repartizare a speciilor în cadrul arboretului şi poate fi: intim, grupat (în buchete; în grupe, în pilcuri, în benzi), mixt.

6) Vîrsta. Se determină pentru fiecare element de arboret şi pe arboretul întreg. Pe elemente de arboret, vîrsta se determină cu o toleranţă de ± 5 ani. Vîrsta arboretului se stabileşte în raport cu vîrsta elementului sau grupei de elemente preponderente. În cazul cînd în cadrul arboretului nu se poate defini un element sau un grup de elemente preponderente, se va înregistra vîrsta elementului majoritar. În cazul arboretelor etajate, vîrsta arboretului, în ansamblu, este reprezentată de vîrsta care caracterizează etajul ce formează obiectul principal al gospodăriei. Pentru arboretele pluriene, se estimează vîrsta medie a arborilor din categoria de diametre de referinţă (50 cm).

7) Diametrul mediu al suprafeţei de bază (dg) se determină pentru fiecare element de arboret, prin măsurători, cu o toleranţă de ±10%². În cazul arboretelor pluriene se înscrie diametrul mediu corespunzător categoriei de diametre de referinţă.

__________________

²Se are în vedere probabilitatea de acoperire de 95%.

8) Înălţimea medie (hg) se determină prin măsurători pentru fiecare element de arboret cu o toleranţă de ±5% pentru arboretele care intră în rînd de tăiere în următorul deceniu şi de ±7% la celelalte³. La arboretele pluriene se va determina înălţimea indicatoare, măsurată pentru categoria arborilor de referinţă.

__________________

³Se are în vedere probabilitatea de acoperire de 95%.

9) Clasa de producţie⁴. Clasa de producţie relativă se determină pentru fiecare element de arboret în parte, prin intermediul graficelor de variaţie a înălţimii în raport cu vîrsta, la vîrsta de referinţă. Cu ocazia prelucrării datelor, se determină şi clasa de producţie absolută în raport cu înălţimea la vîrsta de referinţă. Clasa de producţie a întregului arboret este cea a elementului sau grupei de elemente preponderente, în cazul în care nu se poate defini un element preponderent, clasa de producţie pe întregul arboret va fi cea a elementului majoritar. În cazul arboretelor etajate, clasa de producţie a arboretului în ansamblu este reprezentată de clasa de producţie care caracterizează etajul ce formează obiectul principal al gospodăriei.

__________________

⁴Se va folosi sistemul românesc de clasificare a arboretelor pe clase de producţie relative şi absolute.

10) Volumul. Se stabileşte atît pentru fiecare element de arboret şi etaj, cît şi pentru întregul arboret (vezi secţiunea 3.3 din capitolul 5).

11) Creşterea curentă în volum se stabileşte atît pentru fiecare element de arboret, cît şi pentru arboretul întreg. În raport cu importanţa arboretelor şi posibilităţile de realizare, se aplică următoarele procedee:

a) compararea volumelor determinate la etape diferite, cu luarea în considerare a volumului extras între timp;

b) procedeul înălţimilor medii reduse, bazat pe măsurarea creşterilor radiale la arbori reprezentativi;

c) procedeul tabelelor de producţie sau al ecuaţiilor de regresie echivalente.

12) Clasa de calitate. Se stabileşte prin măsurători pentru arboretele exploatabile şi se exprimă prin procentul arborilor de lucru şi prin clasa de calitate pentru fiecare element de arboret. Se constituie 10 clase de calitate, potrivit prevederilor din îndrumarul pentru amenajarea pădurilor.

13) Elagajul. Se estimează pentru fiecare element de arboret şi se exprimă în zecimi din înălţimea arborilor.

14) Consistenţa se determină pentru etajul care constituie obiectul gospodăririi şi se redă prin următorii indici (în cazul arboretelor etajate, consistenţa se va stabili şi pe etaje):

a) indicele de desime, în cazul seminţişurilor, lăstărişurilor sau plantaţiilor fără starea de masiv încheiată, precum şi în cazul subetajului;

b) indicele de închidere a coronamentului;

c) indicele de densitate, determinat în raport cu suprafaţa de bază (volumul), pentru fiecare element de arboret în care s-au făcut inventarieri sau s-a determinat suprafaţa de bază prin procedee simplificate. Indicele de densitate serveşte la stabilirea elementelor biometrice, cel de acoperire este necesar pentru stabilirea măsurilor silviculturale cu referire specială la lucrările de îngrijire şi de conducere a arboretelor, precum şi pentru aplicarea tratamentelor. Indicele de desime se are în vedere la stabilirea lucrărilor de completări, îngrijire a seminţişurilor şi a culturilor tinere. Indicii respectivi se înscriu obligatoriu în amenajament, în raport cu scopurile urmărite.

15) Modul de regenerare se determină pentru fiecare element de arboret şi poate fi: naturală din sămînţă, din lăstari (din cioată, din scaun) sau din drajoni; artificială din sămînţă sau din plantaţie.

16) Vitalitatea. Se stabileşte pentru fiecare element de arboret după aspectul majorităţii arborilor şi poate fi: foarte viguroasă, viguroasă, normală, slabă, foarte slabă.

17) Starea de sănătate. Se stabileşte pe arboret, prin observaţii şi măsurători, în raport cu vătămările fizice cauzate de animale, insecte, ciuperci, factori abiotici, factori antropici etc. Intensitatea vătămărilor se stabileşte potrivit precizărilor din Îndrumarul pentru amenajarea pădurilor.

18) Subarboretul. Se consemnează prin indicarea speciilor componente de arbuşti, indicîndu-se desimea, răspîndirea şi suprafaţa ocupată.

19) Seminţişul. Se descrie atît seminţişul utilizabil, cît şi cel neutilizabil, pentru fiecare dintre acestea indicîndu-se speciile componente, vîrsta medie, modul de răspîndire, desimea şi suprafaţa ocupată.

20) Biodiversitatea. Cu ocazia descrierii parcelare se insistă, pe cît posibil, asupra diversităţii genetice intraspecifice şi asupra diversităţii la nivelul speciilor şi al ecosistemelor (arboretelor) respective. Este de importanţă deosebită semnalarea diverselor forme genetice, a tuturor speciilor forestiere existente (indiferent de proporţia lor în arboret), a speciilor arbustive, a speciilor de plante erbacee, a unor particularităţi privind fauna, precum şi a caracteristicilor de ansamblu a arboretelor (amestec, structură verticală etc.).

21) Compoziţia-ţel. Se stabileşte potrivit precizărilor de la capitolul 7.

22) Folosinţa fondului forestier. Se stabileşte în raport cu precizările de la secţiunea 3 al capitolului 2 (pct. 12-13).

23) Funcţiile arboretului se stabilesc conform precizărilor date la capitolul 3 şi anexa 1. În cazul în care un arboret îndeplineşte concomitent două sau mai multe funcţii, se înregistrează, în ordinea importanţei, categoriile funcţionale respective.

24) Ţelul de producţie/protecţie derivă din funcţiile atribuite arboretelor şi se stabileşte conform prevederilor de la capitolul 7.

25) Vîrsta exploatabilităţii se determină în cazul tuturor arboretelor pentru care se reglementează procesul de producţie lemnoasă – produse principale, folosindu-se criteriile menţionate la capitolul 7.

26) Lucrările executate. Se referă la natura şi cantitatea lucrărilor executate în cursul deceniului expirat. Datele corespunzătoare se înscriu pe baza constatărilor din teren şi luînd în considerare evidenţele aplicării amenajamentului şi alte evidenţe şi documentele tehnice deţinute de unităţile silvice.

27) Lucrări propuse. Se referă la natura şi cantitatea tuturor lucrărilor necesare pentru deceniul următor, inclusiv la indicii de recoltare pentru produse principale şi secundare, în raport cu prevederile normelor tehnice de specialitate şi cerinţele fiecărui arboret.

28) Datele complementare. Se arată în termeni concişi toate detaliile ce nu au putut fi înregistrate la punctele anterioare, dar necesare caracterizării de ansamblu sau de detaliu sub raportul staţiunii şi al arboretului, al folosinţei terenului şi funcţiilor pădurii. Tot aici se mai consemnează date în legătură cu preexistenţii, cu defectele arborilor, cu starea cioatelor şi altele. Se menţionează, de asemenea, aspecte referitoare la neomogenitatea arboretelor sub raportul consistenţei, compoziţiei, existenţei unor goluri, dacă porţiunile în cauză nu au putut fi constituite ca subparcele separate.

99. În contextul descrierii vegetaţiei forestiere, de asemenea, se fac aprecieri asupra efectului măsurilor aplicate în deceniul expirat, asupra provenienţei materialului de împădurire, existenţei arborilor plus şi orice elemente informative referitoare la biodiversitate. Majoritatea caracteristicilor vegetaţiei forestiere (d_g, h_g, volumul, clasa de calitate etc.) se determină în baza informaţiilor obţinute prin inventarierea fondului de producţie.

3.3. Inventarierea fondului de producţie

100. Inventarierea fondului de producţie va include determinarea mărimii, structurii şi creşterii acestuia, pornind de la stabilirea caracteristicilor dendrometrice ale fiecăruia dintre arboretele componente. Inventarierea se va face atît în scopul reglementării procesului de producţie şi protecţie, cît şi în cel de supraveghere a stării pădurilor.

101. Metodologia de inventariere se bazează pe aplicarea metodelor statisticii matematice şi cu deosebire pe aplicarea metodei selective. Datele urmărite vor fi utilizate la determinarea principalelor caracteristici ale arboretelor: compoziţia specifică, diametrul mediu, înălţimea medie, numărul de arbori la hectar (desimea), indicele de densitate, clasa de producţie, volumul pe specii, creşterea curentă pe specii, clasele de diametre şi clasele de calitate ş.a. În acest scop se va amplasa o reţea de suprafeţe de probă circulare sau relascopice.

Toleranţele şi probabilităţile de acoperire pentru volume sau suprafaţă de bază sunt expuse în tabelul nr.1.

Modul în care se realizează parametri expuşi în tabel se verifică după inventarieri, prin determinarea erorilor de reprezentativitate. În situaţia în care diferenţa dintre eroarea de reprezentativitate şi toleranţă este mai mare de 10%, reţeaua de suprafeţe de probă se completează în mod corespunzător.

102. Tehnica inventarierii arboretelor se stabileşte prin îndrumare de lucru. Arboretele exploatabile în rînd de tăiere, avînd consistenţa între 0,1- 0,4 sau cu suprafaţa sub 3 ha se vor inventaria arbore cu arbore. Acolo, unde s-au întocmit recent acte de evaluare a volumului de lemn destinat recoltării prin tăieri definitive sau rase, nu se vor mai face noi inventarieri, în amenajament preluîndu-se datele din documentele ocolului, cu adăugarea creşterilor corespunzătoare timpului scurs de la întocmirea respectivelor acte.

103. Pentru determinarea grosimii arborilor, inventarierea se va face pe categorii de diametre din 4 în 4 cm, începînd de la categoriile 8 cm.

Odată cu determinarea grosimii arborilor, se va consemna şi calitatea lor.

104. Determinarea volumelor se realizează astfel:

a) la arboretele în rînd de tăiere (inventariate integral sau prin suprafeţe de probă circulare), după ecuaţii de regresie în cazul calculelor informatizate sau după metoda seriilor de volume relative ori a seriilor de înălţimi relative în cazul calculelor manuale;

b) la celelalte arborele (inventariate prin pieţe de probă relascopice), folosind ecuaţii de regresie în cazul calculelor informatizate sau tabelele de producţie simplificare în cazul calculelor manuale.

105. Prelucrarea datelor se va efectua în cadrul sistemului informatic al amenajării pădurilor. La caracterizarea fondului de producţie vor fi luate în considerare şi inventarierile pe spaţii mari în cadrul monitoringului forestier.

4. Redactarea studiului privind condiţiile staţionale şi de vegetaţie

106. Studiul privind condiţiile staţionale şi de vegetaţie se întocmeşte la nivelul ocoalelor silvice, precum şi la nivelul întreprinderii şi are ca scop fundamentarea măsurilor de gospodărire. La întocmirea acestuia se au în vedere toate informaţiile obţinute în fazele anterioare de documentare şi de teren.

4.1. Studiul condiţiilor staţionale

107. La nivelul unităţii de producţie acest studiu va trata aspectele cu privire la:

a) geologia şi litologia de suprafaţă; geomorfologia (marile unităţi geomorfologice, formele de relief, înclinare, expoziţie, altitudine);

b) hidrografia şi hidrologia (reţeaua hidrografică, regimul hidrologic, calitatea apei, utilităţi, apa freatică, adîncimea şi calitatea ei, amenajări hidrotehnice în interiorul şi în vecinătatea fondului forestier);

c) clima (regimul termic, regimul pluviometric, inclusiv stratul de zăpadă, umiditatea relativă a aerului, evapotranspiraţia potenţială, excedentul şi deficitul de apă din precipitaţii faţă de evapotranspiraţia potenţială, regimul eolian, indici climatici sintetici); datele climatice respective se prezintă pe zone şi etaje fitoclimatice;

d) solurile (lista unităţilor de sol, clasa, tipul, subtipul de sol identificate în Ocolul silvic; modul de răspîndire a tipurilor şi subtipurilor de sol în funcţie de relief, substrat, climă, vegetaţie; descrierea tipurilor de sol, numărul şi densitatea profilelor de sol studiate pe teren şi al celor analizate în laborator);

e) tipurile de staţiune (modul în care s-a făcut încadrarea în sistematica actuală a tipurilor de staţiuni, eventualele tipuri de staţiuni nou identificate, lista tipurilor de staţiuni pe regiuni, subregiuni ecologice, zone şi etaje fitoclimatice şi sectoare ecologice; descrierea tipurilor de staţiuni).

108. Descrierea solurilor va conţine obligatoriu următoarele date: succesiunea orizonturilor şi suborizonturilor diagnostice, grosimea morfologică, mărimea volumului edafic util, textura, conţinutul de schelet, structura, compactitatea, drenajul, regimul de umiditate şi capacitatea de aprovizionare cu apă, reacţia (pH), conţinutul de CaCO₃, conţinutul, tipul şi subtipul de humus, adîncimea şi calitatea apei freatice. În plus, la tipurile de sol analizate în laborator se vor da: conţinutul de argilă fină, conţinutul de săruri solubile, gradul de saturaţie în baze de schimb. Se va insista asupra gradului de favorabilitate sau de depresivitate (cu caracter limitativ) a factorilor şi determinanţilor ecologici pentru speciile forestiere, indicîndu-se şi principalele măsuri de gospodărire ce se impun. Se vor introduce tabele cu rezultatele analizelor de sol.

109. Descrierea tipurilor de staţiuni va conţine obligatoriu informaţii privind: relieful, substratul litologic, particularităţile climatice, solul, vegetaţia, gradul de favorabilitate a factorilor şi determinanţilor ecologici pentru vegetaţia forestieră şi principalele măsuri de gospodărire determinate de acestea. În concluzie, se va arăta gradul de favorabilitate şi de risc al fiecărui factor staţional pentru vegetaţie.

110. Rezultatele studiului staţional vor fi folosite la: zonarea funcţională a pădurilor, constituirea unităţilor de gospodărire; stabilirea compoziţiilor-ţel şi a sortimentelor-ţel; determinarea structurilor optime ale arboretelor în raport cu funcţiile atribuite; alegerea tratamentelor şi a metodelor de îngrijire şi conducere a arboretelor; particularizarea pe arborete a vîrstelor exploatabilităţii şi a ciclului pe unitatea de gospodărire; stabilirea tehnologiilor de împădurire; alegerea tehnologiilor de recoltare a lemnului etc.

111. În partea generală pe întreprindere, studiul staţiunii va conţine sinteza studiilor staţionale elaborate la nivel de ocol silvic şi va avea aceeaşi structură.

4.2. Studiul vegetaţiei

112. În vederea organizării pădurilor pentru îndeplinirea în condiţii optime a funcţiilor ecologice, economice şi sociale ce le sunt atribuite, în amenajament este necesară studierea vegetaţiei forestiere sub raportul tuturor aspectelor ce determină potenţialul ei actual de producţie şi protecţie.

În amenajament se prezintă evidenţe de sinteză prin care se caracterizează mărimea, structura şi calitatea fondului de producţie sau de protecţie. Acestea se referă în principal la: repartiţia arboretelor - suprafeţe şi volume - pe clase de producţie, categorii de consistenţe, categorii de diametre, tipuri de amestec, precum şi la modul de regenerare, vitalitate, grupe, subgrupe şi categorii funcţionale, tipuri de structură, formaţii forestiere şi tipuri de pădure, indicatori medii exprimînd şi caracterizînd starea şi potenţialul productiv al pădurii şi arboretelor componente (medii privind vîrsta, consistenţa, clasa de producţie, volume la ha, creşterea curentă etc.).

113. Aspectele privind biodiversitatea vor fi analizate şi prezentate sintetic, la nivelurile precizate la secţiunea 4.3 a capitolului 5, punîndu-se un accent deosebit pe diversitatea la nivelul ecosistemelor şi al peisajelor. Se vor avea în vedere cuprinderea informaţiilor necesare prevederilor referitoare la biodiversitate.

Informaţiile din evidenţele respective vor servi la analiza temeinică a fondului de producţie şi a arboretelor componente sub raport ecologic, silvoproductiv şi ecoprotectiv, cu evidenţierea concordanţelor sau abaterilor de la potenţialul staţional şi cerinţele ecologice, economice şi sociale. Această analiză va sta la baza reglementării prin amenajament a procesului de producţie, precum şi la stabilirea măsurilor de gospodărire pentru perioada următoare.

Studiul vegetaţiei forestiere se analizează la nivel de întreprindere şi ocol silvic.

VI. EVALUAREA NIVELULUI DE GOSPODĂRIRE A PĂDURILOR

ÎN PERIOADA DE REVIZIE PRECEDENTĂ

114. Evaluarea nivelului de gospodărirea a pădurilor în perioada de revizie expirată va cuprinde o analiză detaliată a modului de gospodărire a pădurilor, fiind prezentată în cadrul amenajamentului silvic cu referire la:

a) istoricul proprietăţii forestiere;

b) evoluţia modului de gospodărire;

c) analiza critică a amenajamentului expirat.

115. Istoricul proprietăţii forestiere se referă la natura proprietăţii, la deţinătorii de pădure şi se va expune prin prezentarea documentelor care certifică proprietatea, mişcările de suprafeţe etc.

116. Evoluţia modului de gospodărire va cuprinde informaţii privind documentaţiile în legătură cu modul de gospodărire a pădurilor (amenajamente silvice, studii şi regulamente de exploatare etc.). Informaţiile se vor referi la structura pădurii (specii, regim de cultură, tratamente etc.), modul de gospodărire (pe bază de amenajamente, studii, regulamente de exploatare), ritmul regenerării etc. şi orice alte informaţii care pot contribui la formarea unor concluzii referitoare la implicaţiile modului de gospodărire asupra structurii şi stării pădurilor.

117. În cadrul capitolului se va face o analiză cantitativă şi calitativă a modului de gospodărire pentru fiecare perioadă de amenajare cu referire la: dinamica suprafeţei fondului forestier; organizarea teritorială; unităţile de gospodărire; structura fondului de producţie (compoziţie, date medii privind vîrsta, clasa de producţie, consistenţa); volumul lemnos la ha şi total; creşterea curentă; clasele de vîrsta; funcţiile atribuite pădurilor; bazele de amenajare; posibilitatea de produse principale şi secundare; reglementarea procesului de producţie; lucrările de îngrijire, conducere, de împădurire şi reîmpădurire; instalaţii forestiere de transport etc.

118. Nivelul de gospodărire în perioada de revizie expirată se va completa cu analiza critică a modului în care s-au aplicat prevederile amenajamentelor respective, precum şi lucrările executate în afara prevederilor din amenajament.

Analiza critică a aplicării amenajamentului expirat se va referi în mod deosebit la modul în care s-au respectat prevederile din amenajament referitoare la: bazele de amenajare (compoziţiile ţel; vîrste de tăiere; aplicarea tratamentelor); posibilitatea de produse principale şi secundare; planurile de recoltare, de cultură şi de dotare a pădurilor cu instalaţii de transport. De asemenea, se vor prezenta rezultatele referitoare la:

a) conservarea şi dezvoltarea resurselor forestiere: integritatea fondului forestier, ponderea pădurilor în suprafaţa acestuia, ritmul exploatării şi regenerării arboretelor din urgenţa 1 de regenerare, structura pădurilor pe clase de vîrsta, consistenţă şi clase de producţie; volumul total şi la hectar; media creşterii curente la hectar, posibilitatea de produse principale şi volumul recoltat; ritmul lucrărilor de îngrijire, de regenerare şi de reconstrucţie ecologică;

b) starea de sănătate şi vitalitatea pădurilor: suprafaţa pădurilor afectată de poluare, doborîturi produse de vînt, rupturi produse de zăpadă, atacuri de insecte, uscări anormale, prejudiciate de vînat, ponderea arboretelor cu tulpini nesănătoase, a celor cu vitalitate sub normală, provenienţa materialului de împădurire şi eventualele implicaţii asupra sănătăţii şi stabilităţii arboretelor;

c) biodiversitate: efecte ale măsurilor gospodăreşti aplicate şi alţi diverşi factori destabilizatori asupra biodiversităţii ecosistemelor forestiere; ponderii pădurilor virgine şi cvasivirgine; arii protejate; ponderea regenerării naturale şi tratamentele aplicate; situaţia unor culturi uniclonale; suprafaţa arboretelor constituit din specii exotice etc.

În final, se va face o scurtă prezentare şi un comentariu referitor la situaţia economico-financiară din perioada de aplicare a amenajamentului (randamentele cantitative, financiare, profit/pierderi), ţinînd seama de recomandările din capitolul 14.

Pe baza analizelor de mai sus se vor trage concluzii în legătură cu fundamentarea bazelor de amenajare şi cu stabilirea priorităţilor la întocmirea planurilor de amenajament.

119. Evidenţele întocmite în cadrul capitolului privind gospodărirea din perioada de revizie expirată trebuie să corespundă cerinţelor privind urmărirea evoluţiei fondului forestier prin intermediul criteriilor şi indicatorilor pentru gestionarea durabilă a pădurilor din ţara noastră, potrivit precizărilor din Îndrumarul pentru amenajarea pădurilor. În scopul evidenţierii efectului măsurilor de gospodărire aplicate de la o amenajare la alta, se vor folosi şi procedeele din îndrumar vizînd înlăturarea efectului înaintării în vîrstă a arboretelor.

VII. STABILIREA FUNCŢIILOR ECOLOGICE, ECONOMICE ŞI SOCIALE

ALE PĂDURII ŞI A BAZELOR DE AMENAJARE

1. Obiectivele ecologice, economice şi sociale

120. Obiectivele ecologice, economice şi sociale se exprimă prin natura produselor şi a serviciilor de protecţie ori social-culturale ale pădurii. Ele se definesc în raport cu cerinţele societăţii şi decurg din: strategiile de dezvoltare a silviculturii; programele forestiere întocmite la nivel naţional, zonal sau local (ocoale silvice, unităţi de gospodărire); studiile şi proiectele referitoare la sistematizarea şi organizarea teritoriului şi la amenajarea bazinelor hidrografice; documentaţiile privind noi obiective ecologice, economice, social-culturale şi ştiinţifice care pot beneficia de serviciile sau produsele pădurii (lacuri de acumulare, unităţi industriale, şosele şi căi ferate, rezervaţii ştiinţifice ş.a.), dacă acestea sunt aprobate prin documente oficiale şi au asigurată finanţarea necesară.

121. Obiectivele avute în vedere trebuie să se reflecte în ţelurile de producţie ori de protecţie, la nivelul unităţilor de amenajament (subparcelă, serie, subunitate etc.). Ţelurile respective se definesc în raport cu funcţiile atribuite arboretelor, cu luarea în considerare a unor diferenţieri ce se impun sub raportul efectelor de protecţie şi de producţie urmărite.

2. Stabilirea funcţiilor pădurii

122. Corespunzător obiectivelor ecologice, economice şi sociale, amenajamentul precizează funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească pădurile, încadrarea arboretelor pe subgrupe şi categorii funcţionale este realizată prin zonare, ţinînd seama de funcţia prioritară, încadrarea respectivă se face în baza schemei şi precizărilor din anexa 1.

123. Pentru arboretele care îndeplinesc două şi mai multe funcţii, la stabilirea funcţiei prioritare se va avea în vedere următoarea ordine de importanţă: funcţia de interes ştiinţific şi de conservare a fondului genetic şi ecolologic forestier; funcţia de protecţie a terenurilor şi a solurilor; funcţia de protecţie socială (păduri cu funcţii de recreere); funcţia de protecţie a apelor; funcţia de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători. Această ordine este orientativă, în fiecare caz concret funcţia stabilindu-se cu luarea în considerare a complexului de factori de influenţă.

124. În amenajament, pe lîngă funcţia prioritară, se vor menţiona şi celelalte funcţii rezultate din aplicarea criteriilor de zonare funcţională. Aceste funcţii, împreună cu cea prioritară, vor fi luate în considerare la constituirea subunităţilor de producţie, protecţie şi la stabilirea măsurilor de gospodărire.

125. În scopul diferenţierii măsurilor de gospodărire şi a reglementării lor prin amenajament, categoriile funcţionale se grupează în 5 tipuri funcţionale, în fiecare din aceste tipuri se includ categorii funcţionale cu grad similar de intensitate a funcţiilor atribuite arboretelor componente. Definirea tipurilor funcţionale şi precizarea pădurilor pe care le includ sunt prezentate în anexa 3.

126. Tipul funcţional 0 (T₀) cuprinde păduri de interes ştiinţific constituite în zone de protecţie integrală (zone strict protejate), fiind excluse orice intervenţii silviculturale sau alte activităţi care ar putea deregla echilibrul ecologic.

127. Tipurile funcţionale I şi II (T_I şi T_II) cuprind păduri cu funcţii de protecţie absolută, respectiv pădurile supuse regimului de conservare deosebită (excluse de la reglementarea procesului de producţie lemnoasă prin produse principale).

128. Tipurile funcţionale III şi IV cuprind păduri cu funcţii speciale de protecţie şi producţie, pentru care se reglementează procesul de producţie lemnoasă prin produse principale, dar cu restricţii speciale în aplicarea măsurilor de gospodărire.

129. În cazul arboretelor pentru care este admisă şi posibilă organizarea procesului de producţie lemnoasă, se va urmări stabilirea de ţeluri de producţie de înaltă intensitate, oriunde condiţiile de arboret şi cele staţionale sunt favorabile. Ţeluri de producţie superioară se vor stabili şi pentru unele specii rare, dar de valoare deosebită (cireş, paltin, frasin etc.).

130. Lemnul pentru cherestea se va stabili ca sortiment-ţel principal numai în arboretele şi staţiunile care nu pot produce lemn de calitate superioară.

131. Ţeluri de producţie referitoare la sortimente de dimensiuni mici (lemn pentru construcţii rurale ş.a.) se pot stabili numai în arboretele de productivitate inferioară sau pentru anumite culturi speciale. Concomitent, aceste ţeluri se vor urmări cu precădere în pădurile aflate în proprietate comunală sau privată.

132. Cu ocazia revizuirii amenajamentului se face o reconsiderare multilaterală a încadrării pădurilor pe funcţii, introducîndu-se modificările impuse de intensificarea rolului de producţie şi de protecţie al pădurilor şi ţinîndu-se seama de implicaţiile modificărilor respective asupra modului de gospodărire a acestora.

Definirea obiectivelor ecologice, economice şi sociale şi stabilirea funcţiilor pădurii se fac de comun acord cu reprezentanţii gestionarilor, cu luarea în considerare a punctelor de vedere ale tuturor factorilor interesaţi, inclusiv cele ale beneficiarilor diverselor funcţii de protecţie ale pădurilor.

3. Stabilirea bazelor de amenajare

3.1. Generalităţi

133. Pentru a satisface în condiţii corespunzătoare funcţiile atribuite, atît arboretele luate individual, cît şi pădurea în ansamblul său trebuie să îndeplinească anumite condiţii de structură.

134. Structura arboretelor şi a pădurii, atît cea normală, cît şi cea corespunzătoare diferitelor etape intermediare, se defineşte prin stabilirea bazelor de amenajare: regim, compoziţie-ţel, tratament, exploatabilitate (exprimată prin vîrsta exploatabilităţii la codru regulat), ciclu.

3.2. Regimul

135. Regimul sau modul general în care se asigură regenerarea unei păduri (din sămînţă sau pe cale vegetativă) defineşte structura pădurii din acest punct de vedere. La regenerarea pădurilor se va adopta regimul codru, cu regenerare din sămînţă, urmărindu-se conservarea genofondului şi realizarea de arborele de calitate superioară, precum şi exercitarea cu continuitate a funcţiilor de protecţie a mediului. Regimul crîngului, cu regenerare din lăstari şi drajoni, este admis, indiferent de natura proprietăţii, numai în arboretele de plopi indigeni, de salcie, de salcîm şi de zăvoaie. Pădurile care au fost tratate în crîng, dar care nu se încadrează în categoriile menţionate mai sus, urmează a se converti obligatoriu la codru.

3.3. Compoziţia-ţel

136. Compoziţia-ţel reprezintă asocierea şi proporţia speciilor din cadrul unui arboret care îmbină, în orice moment al existenţei lui, în modul cel mai favorabil, exigenţele biologice ale pădurii cu cerinţele ecologice, economice şi sociale. Se va stabili pentru fiecare arboret. Ca bază de amenajare ea se exprimă prin compoziţia-ţel la exploatabilitate şi compoziţia-ţel la regenerare.

137. Compoziţia-ţel la exploatabilitate se stabileşte cu deosebire pentru arboretele existente. Ea reprezintă cea mai favorabilă compoziţie la care ajung arboretele la vîrsta exploatabilităţii în raport cu compoziţia lor actuală şi cu posibilităţile de ameliorare a acesteia, prin intervenţiile ce se fac în direcţia realizării compoziţiei optime.

138. Compoziţia-ţel la regenerare se stabileşte numai pentru arboretele exploatabile în prezent şi cele care devin exploatabile în cursul primei perioade de amenajament, ţinîndu-se seama de compoziţia-ţel optimă şi de sistemul de cultură adoptat.

139. Compoziţiile respective constituie compoziţii-ţel de etapă. La stabilirea lor trebuie avută în vedere, ca obiectiv de referinţă, compoziţia-ţel optimă, respectiv compoziţia corespunzătoare condiţiilor ecologice date şi ţelurile majore urmărite prin gospodărire.

În anumite situaţii, în care se urmăreşte dinamica compoziţiei arboretelor în raport cu intervenţiile gospodăreşti, se pot stabili, în plus, compoziţii de realizat la sfîrşitul deceniului de aplicare a amenajamentului, precum şi pentru alte etape intermediare.

140. Prin amenajament se vor promova cu precădere compoziţii-tel corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure. Unele modificări, faţă de compoziţia corespunzătoare tipului natural de pădure, se pot aduce prin promovarea de specii valoroase economic, estetic şi cultural, urmărind creşterea eficacităţii funcţionale a arboretului. Speciile respective pot fi de amestec în etajul principal sau pentru crearea unui subetaj (de fag în gorunete etc.). Procentul acestor specii nu va depăşi 20% în compoziţia arboretului principal. Vor fi promovate speciile autohtone valoroase (cvercineele, fagul, cireşul, paltinul, teiul ş.a.), în funcţie de staţiune, evitîndu-se cultura răşinoaselor şi altor introducenţi în staţiuni corespunzătoare cvercineelor, cu excepţia unor culturi pentru ameliorarea terenurilor degradate sau pentru zone de interes peisagistic. Se interzice, totodată, cultura plopilor euramericani şi a salcîmului în staţiuni favorabile speciilor de stejari.

141. La fixarea compoziţiei-tel a fiecărui arboret vor fi avute în vedere: compoziţia corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure; conservarea biodiversităţii; condiţiile staţionale determinate; funcţiile ecologice, economice şi sociale atribuite arboretelor; starea actuală a acestora.

În acest scop, vor fi avute în vedere recomandările din Normele tehnice privind regenerarea şi împădurirea terenurilor fondului forestier de stat, Normele tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor, rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi studiilor referitoare la optimizarea compoziţiei arboretelor în raport cu funcţiile atribuite şi condiţiile ecologice date etc.

142. Compoziţia-ţel va fi indicată în fişa unităţii amenajistice şi în evidenţa descrierii parcelare, cu precizarea naturii ei. Stabilirea ei va fi temeinic justificată sub raport ecologic, economic şi social.

3.4. Tratamentul

143. Ca bază de amenajare, tratamentul defineşte structura arboretului din punctul de vedere al repartiţiei arborilor pe categorii dimensionale şi al etajării populaţiilor de arbori şi arbuşti. În legătură cu alegerea tratamentelor, trebuie avut în vedere că în ţara noastră condiţiile naturale şi cerinţele ecologice, economice şi sociale impun ca majoritatea pădurilor să fie conduse spre structuri diversificate, amestecate, relativ pluriene, naturale sau de tip natural, capabile a îndeplini funcţii multiple de protecţie. Vor fi evitate intervenţiile prin care se dezgoleşte solul şi nu se asigură permanenţa pădurii şi a exercitării de către aceasta a funcţiilor de protecţie atribuite.

Prin amenajament se va promova cu precădere regenerarea naturală, tratamentele stabilindu-se astfel încît să se asigure dezideratele menţionate, precum şi conservarea în condiţii optime a biodiversităţii ecosistemelor forestiere, în acest sens, alegerea tratamentelor se va face potrivit prevederilor din anexa 3, unde sunt indicate cele mai adecvate tratamente pe formaţii sau grupe de formaţii forestiere, pe tipuri funcţionale, cu luarea în considerare a structurii şi productivităţii actualelor arborete.

144. Sub raportul reglementărilor specifice amenajamentului, în legătură cu alegerea tratamentelor prezintă importanţă următoarele precizări:

a) în arboretele încadrate în tipul 0 funcţional (T₀), supuse regimului de ocrotire integrală a naturii nu se organizează nici un fel de tăiere. În situaţii cu totul excepţionale (calamităţi naturale, catastrofe şi avarii tehnogene), cînd se impune recoltarea de masă lemnoasă de pe aceste suprafeţe, ca urmare a unor cercetări de specialitate, se va lua în mod obligatoriu aprobarea autorităţilor competente prevăzute de lege;

b) arboretele încadrate în tipul funcţional I (T₁), supuse regimului de ocrotire a naturii, pot fi dirijate prin măsuri de gospodărire (lucrări de îngrijire şi conducere), au un regim controlat de gospodărire. În cazul ecosistemelor forestiere deteriorate, sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică, prin care se urmăreşte realizarea de structuri de tip natural;

c) arboretele încadrate în tipul funcţional II (T₂) vor fi supuse regimului de conservare deosebită, pentru ele prevăzîndu-se lucrări speciale de conservare. În arboretele deteriorate sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică;

d) în toate cazurile în care în anexa 3 sunt indicate două sau mai multe tratamente, se va da prioritate celui mai intensiv, cu luarea în considerare a posibilităţilor tehnico-organizatorice (accesibilitate, calitate a tehnologiilor de exploatare etc.) şi a stării fiecărui arboret;

e) în cazul tăierilor progresive şi succesive, lungimea perioadei de regenerare se va stabili în limitele prevăzute în Normele tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor, ţinîndu-se seama de condiţiile de regenerare, suprafaţa unităţii amenajistice, compoziţia arboretului, de structura corespunzătoare tipului funcţional al acestuia, productivitate, periodicitatea fructificaţiei etc.;

f) mărimea parchetelor în cazul aplicării tăierilor rase în păduri de codru sau crîng este limitată la 2 ha;

g) în cazul adoptării tratamentului tăierilor rase şi a tratamentelor cu perioadă scurtă de regenerare, se va evita concentrarea tăierilor pe bazinete sau pe anumite zone cu accesibilitate asigurată în momentul amenajării, în vederea dispersării tăierilor de produse principale, amplasarea acestora se va face şi în zone inaccesibile, prevăzîndu-se dotarea lor cu căile de transport necesare. Totodată, în acelaşi scop, vor fi respectate restricţiile din Normele tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor referitor la mărimea şi perioada de alăturare a parchetelor;

h) la adoptarea tratamentelor, se va avea în vedere ca structurile corespunzătoare funcţiilor atribuite arboretelor să se realizeze cu cheltuieli cît mai reduse.

145. Criteriile de alegere a tratamentelor prevăzute în anexa 3 sunt valabile atît pentru pădurile indiferent de regimul de proprietate (proprietate publică a statului, proprietate publică a unităţilor teritorial-administrative (comunală), proprietate privată). De asemenea, pentru recoltarea posibilităţii de produse principale, stabilită în condiţiile asigurării continuităţii, se pot recomanda extrageri în buchete, grupe şi pilcuri, vizînd realizarea unor structuri mozaice. Deschiderile care se realizează prin aceste extrageri pot varia în raport cu temperamentul speciilor de regenerat şi cu tipurile de structură avute în vedere.

146. Precizări de detaliu privind alegerea şi tehnica efectuării lucrărilor de regenerare sunt prezentate în normele tehnice în vigoare.

3.5. Exploatabilitatea

147. Exploatabilitatea defineşte vîrsta exploatabilităţii, în cazul structurilor de codru regulat şi de crîng. În raport cu caracteristicile arboretelor şi funcţiile atribuite acestora, în pădurile de codru regulat şi crîng se stabilesc: vîrste ale exploatabilităţii tehnice şi vîrste ale exploatabilităţii de protecţie.

148. Vîrsta exploatabilităţii tehnice se stabileşte după criteriul creşterii medii a volumului corespunzător sortimentului sau grupei de sortimente fixate ca ţel de producţie, fiind definită de momentul cînd această creştere este maximă.

În cazul crîngurilor, se va avea în vedere ca vîrsta exploatabilităţii să se înscrie în limitele în care regenerarea din lăstari poate fi asigurată în mod corespunzător.

149. În anexa 4 se prezintă vîrstele exploatabilităţii tehnice pentru principalele specii forestiere din Republica Moldova, pe clase de producţie şi pentru diferite sortimente-ţel, aprobate de autoritatea silvică centrală.

Valori în minus faţă de vîrstele indicate în tabelul 2 se admit pentru arboretele a căror stare necorespunzătoare impune exploatarea lor în raport cu urgenţa de regenerare/refacere stabilite potrivit criteriilor din anexa 5.

150. Vîrsta exploatabilităţii se stabileşte în raport cu specia preponderentă, corespunzătoare compoziţiei-ţel la exploatabilitate, cu condiţia ca proporţia speciei respective să nu scadă sub limitele indicate în tabelul 2.

O analiză atentă se impune şi în cazul elementelor de arboret de aceeaşi specie, dacă ele sunt tranşant diferenţiate în raport cu productivitatea.

151. Vîrsta exploatabilităţii de protecţie corespunde momentului scăderii mediei maximului efectelor protectoare ale arboretului. Se stabileşte pentru toate arboretele destinate să îndeplinească funcţii speciale de protecţie şi care sunt luate în considerare la reglementarea procesului de producţie lemnoasă. Pentru acestea, faţă de datele cuprinse în anexa 5, se vor stabili vîrste ale exploatabilităţii mai mari cu pînă la 15 ani, în raport cu starea / productivitatea arboretelor în cauză şi cu intensitatea funcţiei de protecţie. În cazul arboretelor de plopi, salcie şi salcîm, majorarea va fi de 3-5 ani. Asemenea majorări nu se vor face în situaţiile în care ele sunt inoportune din punctul de vedere al stării şi/sau al regenerării arboretelor, luîndu-se în considerare şi experienţa locală în domeniu.

În toate cazurile, vîrsta exploatabilităţii adoptată nu trebuie să fie mai mică decît vîrsta exploatabilităţii absolute, cu excepţia arboretelor funcţional necorespunzătoare care pot fi exploatate chiar înainte de acest termen, în raport cu urgenţa de regenerare.

152. Pentru arboretele cu funcţii speciale de protecţie excluse de la reglementarea procesului de producţie nu se stabilesc vîrste ale exploatabilităţii, ele urmînd să fie supuse regimului de ocrotire a naturii sau celui de conservare deosebită.

153. Sacrificii de exploatabilitate se admit, în cazul pădurilor de codru regulat, codru cvasigrădinărit şi de crîng, în situaţiile în care pot contribui la normalizarea fondului de producţie şi la asigurarea continuităţii funcţiilor atribuite arboretelor şi pădurilor supuse amenajării în ansamblul lor.

Pentru sacrificiile în plus singurele restricţii sunt legate de înrăutăţirea stării/calităţii arboretelor şi, respectiv, scăderea capacităţii funcţionale a acestora, precum şi/sau a capacităţii de regenerare (în special în cazul crîngului).

Arboretele considerate exploatabile în condiţiile sacrificiilor în minus menţionate mai sus se încadrează în ultima urgenţă de regenerare (anexa 5).

3.6. Ciclul de producţie

154. Ca principală bază de amenajare în cazul pădurilor de codru regulat şi crîng etc., ciclul de producţie determină mărimea şi structura pădurii în ansamblul ei, în raport cu vîrsta arboretelor componente.

155. La stabilirea ciclului de producţie vor fi luate în considerare:

a) formaţiile şi speciile forestiere care compun pădurea;

b) funcţiile ecologice, economice şi sociale atribuite arboretelor respective;

c) media vîrstei exploatabilităţii tehnice;

d) posibilităţile de creştere a eficacităţii funcţionale a arboretelor şi a pădurii în ansamblul ei.

156. Pe baza considerentelor arătate, ciclul se stabileşte prin rotunjirea vîrstei medii a exploatabilităţii, ponderată în raport cu suprafaţa diferitelor arborete, pînă la cea mai apropiată valoare multiplu de 10 la codru şi de 5 la crîng şi codru convenţional. Calculul se face cu excluderea arboretelor derivate, subproductive, artificiale şi altele, cu vîrste ale exploatabilităţii mult diferite de cele ale arboretelor cu structură normală.

157. Cu titlu orientativ, în anexa 6 se prezintă valorile optime ale ciclurilor corespunzătoare principalelor formaţii forestiere, în raport cu grupa funcţională şi sortimentul-ţel principal. Abaterile faţă de aceste norme vor fi justificate în mod corespunzător, în raport cu particularităţile arboretelor şi ale pădurii în ansamblul ei (unităţi de gospodărire constituite în arborete provenite din lăstari, din arborete puternic vătămate etc.).

VIII. REGLEMENTAREA PROCESULUI DE PRODUCŢIE LEMNOASĂ

1. Sensul şi scopul reglementării

158. Reglementarea procesului de producţie se realizează prin stabilirea posibilităţii de recoltare şi prin elaborarea planurilor de recoltare şi cultură. Prin reglementarea respectivă trebuie să se asigure:

a) realizarea unui fond de producţie care să permită exercitarea, cu continuitate pe termen lung, a funcţiilor de protecţie şi de producţie ale pădurii şi creşterea stabilităţii ecologice şi eficacităţii funcţionale a arboretelor;

b) crearea cadrului adecvat pentru aplicarea unei gestionări silvice intensive.

159. La reglementarea procesului de producţie lemnoasă (produse principale) se vor lua în considerare arboretele încadrate în tipurile funcţionale III-IV (anexa 1). Arboretele aparţinînd tipurilor funcţionale 0, I şi II, fiind supuse regimului de ocrotire integrală şi de conservare deosebită, fac obiectul unor reglementări distincte (secţiunea 7 a capitolului 8).

160. În vederea stabilirii posibilităţii de recoltare, se vor aplica la nivelul fiecărei unităţi de gospodărire diverse criterii şi procedee, adoptarea soluţiei definitive fiind condiţionată de analiza cu responsabilitate a rezultatelor astfel obţinute.

161. Planurile de recoltare a produselor principale se întocmesc, ca regulă generală, pentru fiecare unitate de gospodărire în parte. Celelalte planuri de amenajament (planul lucrărilor de îngrijire, planul lucrărilor de regenerare etc.) se întocmesc la nivelul ocolului silvic.

2. Reglementarea procesului de producţie în unităţi de gospodărire de codru cvasigrădinărit

2.1. Stabilirea posibilităţii de recoltare

162. Pentru stabilirea posibilităţii de recoltare în unităţile în care se aplică tăieri cvasigrădinărite se ia în considerare, ca indicator de bază, posibilitatea obţinută prin procedeul suprafeţei periodice revocabile, confruntîndu-se şi cu valoarea creşterii indicatoare.

În cadrul procedeului, în raport cu ciclul şi cu perioada de regenerare adoptată (40-60 ani), se constituie prima suprafaţă periodică, respectiv suprafaţa periodică în rînd. Se urmăreşte ca, în limita sacrificiilor de exploatabilitate admise, suprafaţa respectivă (Sr) să nu depăşească suprafaţa periodică normală (Sn), dar să fie, pe cît posibil, egală cu aceasta. Valoare lui Sn se obţine cu ajutorul relaţiei:

unde:

S – suprafaţa unităţii de gospodărire;

r – ciclul;

N – numărul de ani ai perioadei adoptate (de regulă, 40 sau 60 ani).

Încadrarea arboretelor în suprafaţa periodică în rînd se face în ordinea urgenţelor de regenerare expuse în anexa 5.

163. Posibilitatea de recoltare se obţine prin însumarea volumelor medii de extras anual din arboretele încadrate în prima suprafaţă periodică, ţinînd seama că, în principiu, vîrsta arboretelor nou-create trebuie să varieze între 1 an şi n ani, n fiind numărul anilor corespunzător perioadei adoptate. Practic, se aplică următoarele modalităţi de stabilire a posibilităţii de recoltare:

a) Cu ajutorul relaţiei:

în care:

V_i - reprezintă volumul arboretelor incluse în suprafaţa periodică în rînd majorat cu creşterea lor pe următorii cinci ani; i=1 ..m;

m – numărul arboretelor încadrate în suprafaţa periodică în rînd;

n_i – numărul de ani în care ar urma să se recolteze volumul lemnos existent, respectiv numărul anilor rămaşi din perioada de regenerare corespunzătoare fiecărui arboret; restricţie: 10≤n_i≤n, în care n reprezintă numărul de ani corespunzători perioadei de regenerare normale a arboretului luat în considerare.

b) Prin însumarea volumelor de extras stabilite pe cale inductivă:

Volumele respective se stabilesc în baza indicilor (procentuali) de recoltare pentru fiecare arboret exploatabil în parte.

Indicii de recoltare menţionaţi se stabilesc cu luarea în considerare a mărimii perioadei de regenerare specifice arboretului, a periodicităţii şi numărului intervenţiilor, a necesităţii diversificării vîrstelor.

Indicatorul de posibilitate de recoltare prin intermediul suprafeţei periodice revocabile se stabileşte prin analiza atentă a rezultatelor obţinute prin cele două modalităţi, cu justificarea valorii adoptate.

Indicatorul de posibilitate de recoltare stabilit prin intermediul suprafeţei periodice revocabile (mobile) se va confrunta cu valoarea creşterii indicatoare.

Posibilitatea de recoltare definitivă, adoptată pe baza acestei confruntări, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• să nu depăşească, decît în cazuri bine justificate, volumul obţinut prin aplicarea relaţiei (l);

• să nu fie mai mică decît o zecime din volumul arboretelor care, potrivit stării şi urgenţelor de regenerare/refacere corespunzătoare, trebuie să fie exploatată integral în primul deceniu;

• în cazul unităţilor de gospodărire cu structură echilibrată sub raportul vîrstelor şi în cazul celor cu excedent de arborete exploatabile, să fie egală sau apropiată de volumul creşterii indicatoare.

Eventualele abateri de la aceste condiţii vor fi justificate temeinic, în raport cu structura şi starea fondului de producţie.

2.2. Planuri de amenajament

164. Planul de recoltare a produselor principale se întocmeşte pe durata primului deceniu şi în acelaşi mod ca pentru unităţile de codru regulat (secţiunea 3.2.1 din capitolul VIII). Pe baza stării arboretelor, a procesului de regenerare, accesibilităţii etc., la sfîrşitul planului respectiv se indică, cu caracter orientativ, ordinea de urgenţă a intervenţiilor preconizate; în cadrul acestui plan se va prevedea întreaga gamă a lucrărilor necesare, în raport cu evoluţia structurii arboretelor (de la îngrijirea seminţişurilor şi tinereturilor, pînă la recoltarea arborilor maturi, în raport cu intensitatea intervenţiilor necesare).

165. Planul lucrărilor de îngrijire cuprinde arboretele neexploatabile neincluse în suprafaţa periodică în rînd. El se întocmeşte potrivit indicaţiilor pentru unităţile de codru regulat, cu precizarea că prin amenajament se vor da indicaţii în raport cu necesităţile diversificării treptate a structurii arboretelor. Volumul de extras prin lucrările de îngrijire se va stabili pe baza indicaţiilor care se dau pentru pădurile de codru regulat.

166. Planul lucrărilor de regenerare se întocmeşte pentru toate terenurile şi arboretele pentru care se impun lucrări de împădurire, lucrări de ajutorare şi completare a regenerării naturale. Prevederile din acest plan se vor corela cu prevederile planului de recoltare, în situaţiile în care se constată că regenerarea naturală se produce cu dificultate (înierbare, sol bătătorit etc.), prin amenajament se vor prevedea lucrări de ajutorare şi completare a regenerării naturale şi lucrări de îngrijire a seminţişurilor, care să asigure menţinerea şi buna lor dezvoltare.

3. Reglementarea procesului de producţie în codru regulat

3.1. Stabilirea posibilităţii de recoltare

167. Stabilirea posibilităţii de recoltare se face atît prin intermediul volumelor, cît şi prin intermediul suprafeţelor, aplicîndu-se în principal, procedee specifice metodei creşterii indicatoare şi metodei claselor de vîrstă. În vederea unui control pe suprafaţă se utilizează, în paralel şi procedeul aproximaţiilor succesive.

3.1.1. Indicatorul de posibilitate de recoltare

prin intermediul creşterii indicatoare (P1)

168. Se stabileşte iniţial posibilitatea de recoltare bazată pe creşterea indicatoare (Pc₁), cu ajutorul relaţiei:

unde:

CI – reprezintă creşterea indicatoare, respectiv creşterea curentă a producţiei principale a fondului de producţie, calculată în raport cu compoziţia, clasele de producţie şi consistenţele (densităţile) reale ale arboretelor componente şi cu luarea în considerare a unei structuri caracterizate prin clase de vîrstă egale ca mărime;

Q – indicator al existenţei excedentului de arborete exploatabile calculat prin intermediul relaţiei

V_k – volumul de material lemnos care ar putea fi recoltat, în limita sacrificiilor de exploatabilitate admise, în primii (10ˇk) ani, ţinînd seama de arboretele care pot fi exploatate în intervalele de timp respective, de volumul lor la începutul intervalului în care devin exploatabile, precum şi de perioadele de regenerare adoptate în cadrul tratamentelor alese.

Corespunzător principiului de asigurare a continuităţii mărimii recoltelor pe cel puţin 60 de ani, V_k se stabileşte prin relaţia:

unde:

VD_i – reprezintă volumul de material lemnos care ar putea fi recoltat, în condiţiile precizate la V_k în deceniul "i" (i = 1,6; deceniul 1 se consideră a fi deceniul de aplicare al amenajamentului în curs de elaborare).

Astfel, pentru k = 1 se obţine V₁ = VD₁ – volumul de material lemnos ce se poate recolta din arboretele exploatabile în primii 10 ani, iar pentru k = 6 se obţine V₆ = VD₁ + VD₂ + VD₃ + VD₄+ VD₅ + VD₆, volumul de material lemnos ce se poate recolta din arboretele exploatabile în primii 60 de ani.

În vederea stabilirii mărimii celor 6 valori ale indicatorului VD_i, se identifică arboretele ce devin exploatabile, în limita sacrificiilor admise, în următoarele 6 decenii. Încadrarea unui arboret într-una din cele 6 mulţimi se rezumă la stabilirea valorii indicelui "i" (numărul deceniului în care un arboret devine exploatabil) şi va fi egală cu cea mai mică dintre valorile "j " pentru care este adevărată relaţia:

unde:

TA, TE şi PRM - reprezintă vîrsta actuală, vîrsta exploatabilităţii şi, respectiv, mărimea, în ani, a perioadei de regenerare determinată în raport cu stadiul şi mărimea, în ani, a perioadei de regenerare determinată în raport cu stadiul de aplicare a tratamentului adoptat.

169. Arboretele exploatabile, în decursul fiecărui deceniu din cele 6 identificate anterior, se diferenţiază în următoarele trei categorii:

N_1i – mulţimea arboretelor ce devin exploatabile în deceniul "i" şi al căror volum se impune a fi recoltat, în raport cu stadiul de aplicare a tratamentelor adoptate, într-o perioadă de 10 ani (i = 1, 6; N_11, N₁₂,...,N₁₆ reprezintă mulţimea arboretelor exploatabile în deceniul 1,2 şi, respectiv, 6). Notînd cu m_i - cînd N_1i atunci m_1, m₂ ...,m₆ reprezintă numărul de arborete exploatabile, incluse în mulţimile N₁₁, N₁₂ şi, respectiv, N₁₆;

N_2i – mulţimea arboretelor ce devin exploatabile în deceniul "i′" şi al căror volum se impune a fi recoltat, în raport cu stadiul de aplicare a tratamentelor adoptate, într-o perioadă de 20 ani (i = 1,6; N₂₁, N₂₂, ...,N₂₆ reprezintă mulţimea arboretelor exploatabile în deceniul 1, 2 şi, respectiv, 6). Notînd cu n_i – cînd N_2i, atunci n₁,n₂, ...,n₆ reprezintă numărul de arborete exploatabile, incluse în mulţimile N₂₁ N₂₂, ... şi, respectiv, N₂₆;

N_3i – mulţimea arboretelor ce devin exploatabile în deceniul "i" şi al căror volum se impune a fi recoltat, în raport cu stadiul de aplicare a tratamentelor adoptate, într-o perioadă de 30 ani (i = 1, 6; N₃₁, N₃₂,...,N₃₆ reprezintă mulţimea arboretelor exploatabile în deceniul 1, 2 şi, respectiv, 6). Notînd cu ri – cînd N_3i, atunci r₁, r₂, …r₆ reprezintă numărul de arborete exploatabile, incluse în mulţimile N₃₁, N₃₂ şi, respectiv, N₃₆.

În aceste condiţii cele 6 valori ale indicatorului VD_i se determină cu relaţia:

pentru i = 1,6 unde:

J_i, K_i, L_i – reprezintă indicii arboretelor exploatabile în deceniul "i", ale căror volume se impun a fi recoltate într-o perioadă de 10, 20 şi respectiv 30 ani. (J_i=l, m_i; K_i=1, n₁; L_i=1, r_i; evident, mulţimile arboretelor exploatabile corespunzătoare indicilor K₀, L₀ şi L_-1 din ultimele trei acolade ale relaţiei (6) sunt vide –n₀=0, r₀=0, r_-1=0;

volumele reale (R) stabilite pe bază de măsurători în teren, la vîrsta actuală (TA) ,ale arboretelor exploatabile în deceniul "i", ce se impun a fi recoltate într-o perioadă de 10, 20, respectiv 30 de ani;

volumele calculate (C) prin intermediul unor ecuaţii de regresie ca expresie a tabelelor de producţie, la vîrsta actuală a arboretelor exploatabile în deceniul "i", ce se impun a fi recoltate într-o perioadă de 10, 20, respectiv 30 de ani;

volumele calculate (C) prin modalitatea precizată anterior, la vîrsta TA+10(i -1)\ ale arboretelor exploatabile în deceniul "i", ce se impun a fi recoltate într-o perioadă de 10, 20, respectiv 30 de ani;

volumele calculate (C) prin modalitatea precizată anterior, la vîrstele TA+10i, TA+10(i +1), TA+10(i +2), ale arboretelor exploatabile în deceniul "i" ce se impun a fi recoltate într-o perioadă de 10, 20, respectiv 30 de ani;

 m – un factor modificator, determinat în funcţie de mărimea excedentului de arborete exploatabile cu ajutorul relaţiei:

unde, coeficienţii a şi b sunt diferenţiaţi în raport cu mărimea ciclului şi au valorile prezentate în tabelul 3;

Valorile coeficienţilor din ecuaţia de regresie m = max {1; a + bQ}

Q' – indicator al mărimii corectate a excedentului de arborete exploatabile calculat prin intermediul relaţiei:

unde VD'₁ – reprezintă volumul de material lemnos ce s-ar putea recolta din arboretele exploatabile în primii 10 ani, cu structura stabilă (plurienă sau relativ plurienă), stare de vegetaţie cel puţin normală şi consistenţa plină (urgenţa a patra de regenerare).

Valoarea lui Pci obţinută cu ajutorul relaţiei (1), reprezintă în majoritatea situaţiilor chiar indicatorul de posibilitate prin intermediul creşterii indicatoare (P₁). Pentru rezolvarea corespunzătoare şi a cazului unităţilor de gospodărire cu o participare ridicată, peste normal, a unor arborete din urgenţa I şi din categoria de urgenţă 2.1, a căror stare de sănătate impune exploatarea lor, integrală sau parţială, într-un ritm mai accelerat decît cel corespunzător cerinţelor privind normalizarea fondului de producţie. Valoarea indicatorului (P₁) se obţine prin relaţia:

unde:

PCi – reprezintă valoarea obţinută prin aplicarea relaţiei (l);

V_u1 – volumul arboretelor încadrate în urgenţa l de regenerare; (6)

VD_u2.1 – volumul de material lemnos de recoltat în primul deceniu din arboretele încadrate în urgenţa de regenerare 2.1, ţinînd seama de participarea arborilor puternic afectaţi, care nu pot fi menţinuţi peste limitele deceniului de aplicare precum şi de posibilităţile aplicării corespunzătoare a tratamentelor adoptate în vederea regenerării arboretelor în cauză.

3.1.2. Indicatorul de posibilitate de recoltare după criteriul claselor de vîrstă (P2)

170. Stabilirea indicatorului de posibilitate de recoltare după criteriul claselor de vîrstă se face parcurgîndu-se următoarele faze:

a) analiza structurii unităţii de gospodărire pe clase de vîrstă în raport cu ciclul;

b) constituirea suprafeţelor periodice, acordîndu-se o atenţie deosebită formării suprafeţei periodice în rînd;

c) încadrarea arboretelor în suprafeţele periodice, pe urgenţe de regenerare;

d) determinarea posibilităţii după indicatorul claselor de vîrstă.

171. În vederea analizei structurii unităţii de gospodărire pe clase de vîrstă, se constituie, de regulă, clase de vîrstă de cîte 20 de ani. Pentru unităţi de gospodărire cu cicluri de producţie pînă la 80 ani, se pot adopta clase de vîrstă de cîte 10 ani.

172. Prin compararea claselor de vîrstă reale cu întinderea lor normală, se obţin date cu privire la cuantumul tăierilor de masă lemnoasă şi evoluţia regenerării arboretelor, fapt ce constituie un cadru de orientare pentru formarea suprafeţelor periodice.

Se vor analiza cu toată atenţia depăşirile de posibilitate de recoltare ce au avut loc pe durata ciclului şi urmările acestora asupra structurii pe clase de vîrstă a unităţii de gospodărire respective.

173. În raport cu perioadele de regenerare adoptate, se constituie suprafeţe periodice corespunzătoare unor perioade de 20 sau 30 de ani.

Suprafeţe periodice corespunzătoare unor perioade de 30 ani se vor adopta în toate cazurile în care arboretele din formaţii forestiere pentru care normele tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor prevăd perioade de regenerare de peste 20 ani reprezintă cel puţin 20-25%.

În cazul unor unităţi de gospodărire cu cicluri de producţie nedivizibile cu 20 sau 30, se pot constitui şi suprafeţe periodice de alte mărimi (de pildă, în cazul ciclului de 110 ani, prima suprafaţă periodică va fi de 30 ani, iar celelalte 4 de cîte 20 ani).

174. Întinderea unei suprafeţe periodice normale se stabileşte iniţial prin raportarea suprafeţei totale la numărul perioadelor, urmînd a se încadra cu arborete în vederea normalizării lor, în limita sacrificiilor de exploatabilitate admise.

175. Suprafeţele periodice se încadrează cu arborete nominalizate. La constituirea lor se va urmări, pe cît posibil, şi asigurarea continuităţii producţiei pe specii principale apte să producă sortimente valoroase. Încadrarea primelor două suprafeţe periodice se face după criteriile arătate în anexa 5.

176. În scopul realizării şi menţinerii unei structuri echilibrate a unităţii de gospodărire pe clase de vîrstă, este indicat ca suprafaţa periodică în rînd să aibă o întindere aproximativ egală cu cea a unei suprafeţe periodice normale. Acest deziderat se realizează uşor în cazul unităţilor de gospodărire deja echilibrate sub raportul claselor de vîrstă sau cu structuri relativ apropiate de cea normală. Pentru celelalte cazuri se procedează diferenţiat, în raport cu următoarele două situaţii:

1) Cazul unităţilor de gospodărire deficitare în arborete exploatabile. Pe lîngă arboretele exploatabile, se încadrează în suprafaţa periodică în rînd arborete care pot fi transferate din clasa preexploatabilă în limita sacrificiilor de exploatabilitate admise oficial (secţiunea 3.5 din capitolul 7), avînd în vedere în primul rînd arboretele cu un potenţial redus sub raport silvoproductiv şi al funcţiilor de protecţie, întinderea maximă a suprafeţei periodice în rînd nu trebuie să depăşească pe cea a unei suprafeţe periodice normale; se vor avea în vedere şi posibilităţile de încadrare a celorlalte suprafeţe periodice, a căror întindere nu trebuie să fie mai mică decît prima, în situaţia unităţilor de gospodărire la care volumul mediu la hectar al arboretelor exploatabile este mai mare decît al celor preexploatabile, la care se adaugă creşterea corespunzătoare, se va urmări ca posibilitatea în perioada a II-a şi următoarele să nu scadă în raport cu posibilitatea din prima perioadă.

2) Cazul unităţilor de gospodărire cu excedent de arborete exploatabile, faţă de întinderea normală a unei suprafeţe periodice, se admit depăşiri de maximum 20%, cu luarea în considerare a următoarelor condiţii:

a) la stabilirea excedentului de arborete exploatabile să nu fie luate în considerare arboretele cu structură stabilă (plurienă şi relativ plurienă, starea de vegetaţie cel puţin normală şi consistenţă plină (urgenţa a patra de regenerare);

b) fiecare dintre suprafeţele periodice următoare să poată fi încadrată cu cel puţin 4/5 din întinderea suprafeţei periodice normale;

c) posibilitatea de recoltare în perioada a II-a să nu scadă faţă de cea din prima cu mai mult de 10-20%, în raport de mărimea excedentului. Pentru stabilirea posibilităţii de recoltare din perioada a II-a, la volumul arboretelor încadrate în această suprafaţă periodică se adaugă jumătate din creşterea producţiei principale corespunzătoare perioadei adoptate.

177. Arboretele funcţional necorespunzătoare şi cu stare de sănătate precară, încadrate în urgenţa de regenerare şi în categoria de urgenţă 2.1, se includ în suprafaţa periodică în rînd, indiferent de întinderea lor, urmînd ca, în deceniul de aplicare a amenajamentului, în cazul celor dintîi să se recolteze volumul lor integral, iar în cazul celor din categoria de urgenţă 2.1 un volum stabilit în raport cu participarea arborilor puternic vătămaţi, care nu pot fi menţinuţi peste limita deceniului, precum şi cu posibilităţile aplicării corespunzătoare a tratamentelor adoptate în vederea regenerării arboretelor în cauză.

178. La calculul posibilităţii de recoltare se vor avea în vedere următoarele două procedee:

1) Procedeul analitic (inductiv). Se bazează pe însumarea volumelor posibil de extras în primul deceniu, stabilite pentru arboretele încadrate provizoriu în suprafaţa periodică în rînd. Aceste volume se determină pe teren în baza indicilor de recoltare (exprimaţi procentual) pentru fiecare arboret exploatabil în parte. Indicii de recoltare se stabilesc cu luarea în considerare a mărimii perioadei de regenerare, a periodicităţii şi numărului necesar de intervenţii, mărimii şi perioadei de alăturare a parchetelor. Pentru o corectă aplicare a acestui procedeu, metoda solicită din partea amenajistului ample cunoştinţe de silvotehnică (din domeniul aplicării tratamentelor), de ecologie, precum şi o temeinică experienţă practică.

2) Procedeul deductiv bazat pe aplicarea relaţiei:

V_i- reprezintă volumul arboretelor incluse în suprafaţa periodică în rînd majorat cu creşterea lor pe următorii cinci ani; i = l ...m;

m – numărul arboretelor încadrate în suprafaţa periodică în rînd;

n_i – numărul de ani în care ar urma să se recolteze volumul lemnos existent, respectiv numărul anilor rămaşi din perioada de regenerare corespunzătoare fiecărui arboret; restricţie: 10 ≤ n_i ≤ n în care n reprezintă numărul de ani corespunzători perioadei de regenerare normale a arboretului luat în considerare.

179. Indicatorul de posibilitate de recoltare după criteriul claselor de vîrstă se va stabili pe baza rezultatelor obţinute prin cele două procedee prezentate, urmărindu-se respectarea următoarelor condiţii: să nu se depăşească valoarea obţinută prin procedeul deductiv; să se asigure în condiţii corespunzătoare normalizarea fondului de producţie; să se asigure condiţii de regenerare care să conducă spre structuri adecvate funcţiilor atribuite arboretelor.

În baza celor prezentate mai sus se va trece la algoritmarea şi informatizarea stabilirii indicatorului de posibilitate de recoltare după criteriul claselor de vîrstă.

3.1.3. Indicatorul de posibilitate de recoltare prin intermediul aproximaţiilor succesive

180. Un control pe suprafaţă al posibilităţii de recoltare se realizează prin procedeul de calcul bazat pe aproximaţiile succesive. Aplicarea lui prezintă interes, în primul rînd, sub raportul evoluţiei structurii fondului de producţie, sub raportul suprafeţelor ocupate de arborete de diferite vîrste. Indicatorul reprezentînd posibilitatea de recoltare anuală pe suprafaţă se determină după relaţia:

unde:

reprezintă raportul dintre suprafaţa redusă a unităţii de gospodărire şi ciclu;

Q – un corectiv stabilit în raport cu ansamblul caracteristicilor structurale ale fondului de producţie din unitatea de gospodărire, prin intermediul relaţiei:

în care:

– o mărime calculată prin intermediul aproximaţiilor succesive şi corectată, diferenţiat, în raport cu abaterea structurii reale faţă de structura normală;

K – raportul dintre volumul mediu unitar al arboretelor exploatabile (Ve) şi volumul unitar calculat la vîrstă ciclului în funcţie de caracteristicile medii ale pădurii reale (V), (K = Ve/V);

Cu elementele prezentate, relaţia (1) se mai poate scrie:

Mărimea se determină diferenţiat, în funcţie de valorile Eh, calculate prin intermediul expresiei:

în care:

m – reprezintă numărul de clase de vîrstă de 10 ani, în funcţie de mărimea ciclului;

j – indicele clasei de vîrstă, în această relaţie variază de la (m - 5) la m (ultimele 6 valori);

h – indice ce variază de la l la 6 după relaţia h = j - m +6

S_jr – mărimea medie a suprafeţei reduse a arboretelor ce se pot exploata anual luînd în considerare primii 10(m-j +1 ) ani; se calculează prin intermediul relaţiei:

În raport cu valorile mărimii E_h se deosebesc două situaţii:

a) E_h≥ O, pentru h = 1,6 (toate valorile E_h≥ 0)

Mărimea  se determină prin relaţia:

 a_c, b_c – coeficienţii ecuaţiei de regresie corespunzători ciclului "c". Valorile acestora sunt prezentate în tabelul 4.

Valoarea coeficienţilor din ecuaţia de regresie 

Dacă excedentul este alcătuit din arborete cu restricţii funcţionale, mărime este egală cu

b) Cel puţin una din valorile E_h este negativă.

Mărimea se determină prin intermediul unei relaţii care compensează, pe termen mediu, valorile mai mici decît S_mr existente în primii 60 de ani:

unde:

t - fiind numărul de clase de vîrstă în care S_jr este mai mic decît S_mr(S_mr >S_jr)

181. În afara acestor modalităţi de calcul a posibilităţii de recoltare, amenajistul poate folosi şi alte procedee recomandate în literatura de specialitate, dacă apreciază că acestea pot da rezultate satisfăcătoare în raport cu structura fondului de producţie, funcţiile atribuite arboretelor, asigurarea continuităţii funcţiilor respective. De asemenea, se vor promova şi procedee de calcul a posibilităţii de recoltare bazate pe cercetări operaţionale şi informatice.

182. Procedeele prezentate se vor aplica atît pentru pădurile proprietate publică, cît şi pentru cele proprietate privată cu luarea în considerare a precizărilor de la secţiunea 8 a capitolului 8.

3.1.4. Adoptarea mărimii posibilităţii de recoltare

183. Indicatorii de posibilitate calculaţi, în conformitate cu procedeele descrise mai sus, vor fi luaţi în considerare la definitivarea mărimii posibilităţii de recoltare. Mărimea posibilităţii de recoltare se va stabili în urma unei analize complexe, cu luarea în considerare a tuturor factorilor care o influenţează.

În raport cu abaterea structurii reale a fondului de producţie de la starea normală, se deosebesc următoarele situaţii:

a) în unităţi de gospodărire cu structura apropiată de cea normală, posibilitatea de recoltare va fi, în principiu, egală cu mărimea creşterii indicatoare. Mărimea acesteia se va compara cu rezultatul obţinut după criteriul claselor de vîrstă şi în situaţiile în care se constată diferenţe semnificative, amenajistul, ţinînd seama de situaţiile reale de teren, va justifica diferenţele respective şi va propune şi susţine soluţia pe care o consideră optimă în raport cu obiectele gestionării durabile;

b) în unităţi de gospodărire cu deficite sau cu excedente semnificative de arborele exploatabile, la stabilirea posibilităţii de recoltare se vor lua în considerare valorile rezultate din aplicarea procedeelor bazate pe creşterea indicatoare şi pe clase de vîrstă. Soluţia propusă trebuie să fie temeinic justificată în raport cu imperativul normalizării fondului de producţie şi al asigurării continuităţii producţiei de lemn, în concordanţă cu exigenţele silviculturale şi funcţionale.

Rezultatul obţinut prin procedeul aproximaţiilor succesive va fi avut în vedere la întocmirea planului de recoltare a produselor principale, potrivit precizărilor de la secţiunea 3.2.1 din capitolul 8.

184. Propunerile amenajistului vor fi supuse spre însuşire cu ocazia avizării soluţiilor tehnice din amenajament. Se vor lua în considerare şi aspectele care survin în starea igienico-sanitară a arboretelor (calamităţi produse de vînt, poluare, atacuri de insecte etc.), pe care le va folosi ca argumente în opţiunea sa în legătură cu cuantumul posibilităţii de recoltare. Opţiunea respectivă poate fi susţinută şi prin simularea evoluţiei fondului de producţie pe durata ciclului. Rezultatele simulării vor servi şi la întocmirea prognozei posibilităţii de recoltare pentru următoarele 3-4 decenii.

3.2. Planuri de amenajament

3.2.1. Planul de recoltare a produselor principale

185. Alegerea arboretelor din care urmează a se realiza posibilitatea de recoltare adoptată de produse principale se face pe baza unei cartări prealabile pe categorii de urgenţe de regenerare (anexa 5), iar la stabilirea definitivă a suprafeţei de parcurs cu tăieri se ţine seama de necesităţile regenerării şi de condiţiile reale de exploatare.

Ţinînd seama de urgenţele respective şi de condiţiile reale de exploatare şi de regenerare, se stabilesc arboretele ce urmează a fi parcurse cu tăieri în primii 10 ani, ele înscriindu-se în planul decenal de recoltare cu datele de caracterizare şi cu lucrările prevăzute pentru regenerarea lor. Pentru fiecare din aceste arborete, pe lîngă suprafaţa şi volumul total, în evidenţa respectivă se indică felul tăierii, numărul intervenţiilor şi volumul de extras în cursul primului deceniu, suma acestora din urmă trebuind să fie egală cu volumul a 10 posibilităţi de recoltare anuale. În amenajament, se va recomanda ca, în deceniul de aplicare, intervenţiile silviculturale, în limitele menţionate mai sus, să fie corelate cu ritmul procesului de regenerare.

186. Ritmul recoltării şi cel al regenerării pot diferi de la arboret la arboret şi sunt determinate de prevederile referitoare la volumele de extras în primul deceniu; aceste volume se stabilesc în raport cu necesităţile interne ale arboretelor (condiţii de regenerare, temperamentul speciilor etc.), precum şi cu tipul de structură urmărit, tratamentul de aplicat, mărimea perioadei de regenerare etc. Aceste prevederi au un caracter orientativ, ele urmînd a fi adaptate, cu ocazia aplicării amenajamentului, la condiţiile concrete de regenerare şi exploatare.

187. La întocmirea planului de recoltare a produselor principale, se va urmări respectarea tuturor restricţiilor silviculturale referitoare la mărimea şi perioada de alăturare a parchetelor şi, în mod deosebit, se va evita dezgolirea solului şi a versanţilor pe mari suprafeţe, precum şi concentrarea tăierilor pe bazinete ori în zone de interes deosebit sub raport ecologic şi social. Ca regulă generală, suprafaţa de parcurs, pe durata primului deceniu, cu tăieri unice sau cu tăieri definitive/racordare nu trebuie să depăşească, decît în cazuri bine justificate, întinderea a zece posibilităţi pe suprafaţă (10 P_s) după procedeul aproximaţiilor succesive.

188. Planul de recoltare va cuprinde două părţi: prima, cu date de caracterizare a arboretului, şi a doua, cu elemente de plan. Pe lîngă volumele de extras, în planul de recoltare se fac recomandări în legătură cu tratamentul de aplicat şi felul tăierilor, lucrările de ajutorare şi completare a regenerării etc.

Pentru fiecare arboret în parte, lucrările respective se înscriu în ordinea în care urmează a fi executate, în planul de recoltare se fac recomandări în legătură cu eşalonarea tăierilor pe durata deceniului de aplicare, prin care se va urmări: punerea în lumină a seminţişurilor utilizabile, periclitate prin umbrire; regenerarea în primii ani a arboretelor degradate, de calitate inferioară, la care orice întîrziere are ca efect o pierdere sau degradare a lemnului şi o înrăutăţire a condiţiilor de vegetaţie şi a funcţionalităţii lor protectoare; provocarea regenerării naturale în timp util pentru folosirea fructificaţiilor şi pentru ca durata procesului de regenerare în fiecare arboret să fie în concordanţă cu recomandările normelor tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor.

La sfîrşitul planului de recoltare se va evidenţia separat volumul de extras corespunzător arboretelor prevăzute cu lucrări de refacere, cu menţiunea că acesta nu poate fi înlocuit cu alte produse lemnoase.

În cazul arboretelor în care se aplică tratamente cu perioade lungi de regenerare, se vor identifica suprafeţele grupelor de seminţiş şi tineret care necesită a fi parcurse cu degajări/curăţiri în cursul deceniului de aplicare a amenajamentului; acestea se vor include în planul lucrărilor de îngrijire.

189. Amenajamentul va cuprinde şi o situaţie a accesibilităţii arboretelor incluse în planul decenal. De asemenea, se va stabili dinamica pe 15-20 ani a accesibilităţii posibilităţii de recoltare, în următoarele două variante: varianta 1 - fără construirea de noi căi de transport; varianta 2 - în raport cu prevederile din amenajament privind dotarea pădurilor cu asemenea căi de transport.

Totodată, planul de recoltare a produselor principale va cuprinde toate soluţiile de principiu referitoare la alegerea şi aplicarea tehnologiilor de recoltare a lemnului. Se vor avea în vedere, în primul rînd, necesităţile silviculturale specifice fiecărui arboret şi tratament luat în considerare, potrivit precizărilor cuprinse în capitolul 12.

190. Cu ocazia aplicării amenajamentului, volumul lemnos de extras sub formă de produse accidentale din arboretele incluse în rînd de tăiere se va preconta din produsele principale.

3.2.2. Planul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor

191. Sistemul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor grupează următoarele lucrări: degajări şi depresaje, curăţiri, rărituri, elagaje artificiale, emondaje, îngrijirea marginii de masiv şi a lizierelor, tăieri de igienă, îngrijirea subetajului şi a subarboretului etc.

Alegerea şi modul de aplicare a lucrărilor menţionate sunt indicate în Normele tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor. Potrivit acestor norme şi pe baza situaţiei de fapt, constatată cu prilejul descrierii parcelare, amenajamentul stabileşte lucrările de îngrijire corespunzătoare fiecărui arboret în parte, descrie modul de aplicare a acestora, prevede eşalonarea în timp a lucrărilor şi determină cuantumul lor, inclusiv posibilitatea de produse secundare (curăţiri şi rărituri), precum şi volumul (orientativ) posibil de recoltat prin tăieri de igienă.

Se va avea în vedere faptul că toate arboretele din unitatea de amenajat vor trebui parcurse cu una sau mai multe lucrări de îngrijire, indiferent de specie, vîrstă, consistentă, stadiul de dezvoltare, structură, funcţii atribuite. De la această regulă fac excepţie numai arboretele supuse regimului de ocrotire integrală, potrivit legii.

192. La alegerea arboretelor de parcurs cu lucrări de îngrijire se ţine seama de următoarele precizări:

1) Lucrări de degajare, depresaj şi curăţiri. Se vor prevedea pentru toate arboretele care, potrivit normelor tehnice în vigoare, necesită asemenea intervenţii, indiferent de panta terenului, chiar şi atunci cînd consistenţa arboretului este de numai 0,8 sau mai mică (pentru degajări), independent de posibilităţile actuale de valorificare a materialului lemnos rezultat. Vor fi luate în considerare trecerea şi ieşirea arboretelor din şi în alte stadii de dezvoltare decît cel în care se află fiecare arboret în anul amenajării, astfel încît prevederile din planul lucrărilor de îngrijire să corespundă situaţiei reale pe deceniu.

2) Rărituri. În privinţa alegerii arboretelor de parcurs cu rărituri se vor avea în vedere următoarele recomandări:

a) în arboretele situate pe stîncării, pe terenuri cu eroziune de adîncime avansată, pe terenuri cu înclinare mai mare de 20° cu substraturi litologice foarte vulnerabile la alunecări, din considerente ecologice, nu se recomandă executarea de rărituri în actualele condiţii economice şi de dotare tehnică, în schimb se prevăd curăţiri, tăieri de igienă şi de conservare oriunde asemenea lucrări sunt necesare şi posibile;

b) nu se prevăd rărituri în arboretele cu consistenţa de 0,8 şi mai mici, decît în cazul arboretelor pentru care amenajistul va aprecia pe teren că, în perioada de aplicare a amenajamentului, acestea îşi vor împlini consistenţa pînă la 0,9-1,0. Asemenea situaţii se pot întîlni în cazul arboretelor relativ tinere recent parcurse cu lucrări de îngrijire şi al arboretelor mai în vîrstă de productivitate superioară şi mijlocie (de peste 50 ani) cu consistenţa de 0,8, care pot ajunge la consistenţa plină în perioada de aplicare a amenajamentului;

c) în situaţiile, frecvent întîlnite, în care consistenţa nu este uniformă, se apreciază porţiunile din arboret pentru care este necesar a se prevedea parcurgerea cu rărituri (porţiunile în care sunt sau vor fi îndeplinite condiţiile de consistenţă menţionate mai sus);

d) în ultima pătrime a ciclului de viaţă al arboretelor, stabilit prin vîrsta exploatabilităţii (anexa 4), nu se vor mai planifica rărituri decît în situaţii speciale, cum sunt arboretele incluse în unităţi de gospodărire tratate în codru cvasigrădinărit, unele şleauri pe bază de stejar şi în alte situaţii în care răriturile respective ar putea avea efecte pozitive asupra structurii şi calităţii arboretului în intervalul de timp rămas pană la exploatarea şi regenerarea lui.

Pentru fiecare arboret de parcurs cu rărituri, cu prilejul descrierii unităţii amenajistice, se vor stabili: metoda de rărire (de sus, de jos, selectivă, combinată, schematică, schematico-selectivă), intensitatea şi periodicitatea intervenţiei (slabă, moderată, forte, foarte puternică) cu evidenţierea indicelui de recoltare adecvat, aplicînd în acest scop prevederile din normele tehnice de specialitate la starea de fapt a fiecărui arboret şi ţinînd seama de ţelul de gospodărire urmărit (sortimentul-ţel, ţelul de protecţie, servicii sociale etc.). Nu se vor prevedea rărituri de intensitate ridicată în arborele de stejar, gorun ş.a. neparcurse anterior cu lucrări de îngrijire adecvate. Periodicitatea intervenţiilor va fi mai mare în unele arborete de productivitate superioară şi mijlocie, avînd capacitate mai mare de reacţie la intervenţiile respective.

3) Tăieri de igienă. Asemenea lucrări se prevăd în toate arboretele care nu se vor parcurge cu rărituri, curăţiri sau tăieri de regenerare, indiferent de vîrstă, consistenţă sau clasa de producţie a arboretelor, cu excepţia celor supuse regimului de ocrotire integrală. Se va face însă menţiunea că ocoalele silvice vor efectua tăieri de igienă şi în arboretele în curs de regenerare, dacă în perioada dintre intervenţii se impune extragerea arborilor uscaţi, în curs de uscare, rupţi sau doborîţi de vînt sau zăpadă; volumul astfel extras se va preconta din posibilitatea de produse principale.

4) Lucrări de elagaj artificial. Aceste lucrări se pot prevedea pentru arboretele valoroase de plopi euramericani, stejar pedunculat, gorun, fag ş.a. mai ales pentru cele destinate să producă lemn de calitate superioară (lemn pentru furnire, lemn pentru cherestea de calitate superioară ş.a.), la vîrste şi diametre precizate în normele tehnice de specialitate.

5) Alte lucrări de îngrijire. O deosebită atenţie se va acorda în amenajament îngrijirii marginilor de masiv şi a lizierelor în care scop se vor prevedea lucrări pentru arboretele care necesită urgent asemenea intervenţii. Deschiderea tehnologică a arboretelor se va planifica în arboretele tinere, odată cu primele curăţiri, în vederea accesibilizării lor în scopuri multiple.

193. Pentru unul şi acelaşi arboret se va prevedea toată gama de lucrări de îngrijire strict necesare (de pildă: rărituri, elagaj artificial, îngrijirea marginii de masiv), în unele situaţii se impune executarea concomitentă a mai multor lucrări dispersate pe porţiuni de arboret, în funcţie de stadiul de dezvoltare al arboretului, care poate să difere în cuprinsul acestuia; astfel, într-o anumită porţiune a arboretului se impun curăţiri, în altele degajări sau chiar îngrijirea seminţişului.

194. Posibilitatea de produse secundare se stabileşte separat pentru rărituri şi curăţiri. Volumul de extras prin deschidere tehnologică a arboretelor se include în volumul de recoltat prin curăţarea sau răritura ce se execută concomitent.

195. Volumul de recoltat prin rărituri sau curăţiri se stabileşte prin folosirea indicilor de recoltare medii (anexa 7) şi a periodicităţii prevăzute în Normele tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor. Este însă necesar ca, pe baza observaţiilor şi măsurătorilor de teren efectuate cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice, a datelor şi experienţei acumulate de ocoalele silvice în practicarea lucrărilor de îngrijire, aceşti indici de recoltare să fie, de fiecare dată, adaptaţi la particularităţile concrete ale arboretelor respective.

196. În vederea stabilirii volumului de extras pe deceniu, vor fi luate în considerare periodicităţile specifice lucrărilor de îngrijire preconizate, stadiul de dezvoltare în care se află sau va trece fiecare arboret, precum şi particularităţi silviculturale ale acestuia. Cu titlu orientativ, în anexa 8, se prezintă valori medii ale periodicităţilor pe genuri de lucrări, formaţii forestiere şi stadii de dezvoltare, în raport cu situaţia reală a fiecărui arboret şi cu periodicităţile orientative menţionate, se va stabili numărul intervenţiilor şi natura acestora, cu estimarea volumelor de extras în deceniul de aplicare a amenajamentului.

197. Pe unitatea de gospodărire, posibilitatea de produse secundare (rărituri şi curăţiri evidenţiate separat) rezultă din însumarea volumelor de extras, pe durata deceniului din fiecare arboret în parte, cu luarea în considerare a numărului intervenţiilor, şi împărţirea sumei respective la 10. În aceste calcule se vor avea în vedere şi eventualele treceri ale unor arborete dintr-o categorie de lucrări în alta.

198. Separat de posibilitatea de produse secundare (din rărituri şi curăţiri), cu titlu orientativ, se va stabili şi volumul posibil de extras prin tăieri de igienă; se vor aplica indici de recoltare diferenţiaţi, de 0,5-1,0 m³ x ha^-1 x an^-1, în funcţie de vîrstă şi starea arboretelor sub raportul consistenţei şi al sănătăţii acestora.

199. Planul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor se întocmeşte pe categorii de lucrări. Pentru fiecare categorie, subparcelele se înscriu pe bazinete, în ordinea lor curentă. În cazul arboretelor cu structură neregulată se introduc în plan numai suprafeţele porţiunilor ce urmează a fi parcurse în mod efectiv cu lucrări de îngrijire.

În cadrul planului, se indică urgenţa de intervenţie în raport cu caracteristicile arboretelor (vîrsta, compoziţia, consistenţa, productivitatea, lucrări efectuate etc.) şi cu gradul de accesibilitate al parcelei sau al grupului de parcele. Totodată se precizează metoda de rărire şi intensitatea intervenţiilor. Pe cît posibil, se va avea în vedere şi necesitatea unor grupări care să corespundă şi cerinţelor de organizare eficientă a lucrărilor de recoltare a lemnului.

În continuare se stabileşte suprafaţa de parcurs cu tăieri de igienă. Celelalte lucrări de îngrijire a arboretelor (elagajul artificial, îngrijirea marginilor de masiv, a lizierelor, deschiderea tehnologică a arboretelor etc.), se înscriu în plan cu indicarea unităţilor amenajistice respective.

În final, pentru rărituri şi curăţiri, se stabileşte posibilitatea accesibilă la data întocmirii amenajamentului şi dinamica ei pe durata deceniului. Posibilitatea accesibilă se stabileşte în funcţie de dotarea actuală cu instalaţii de transport şi de cele care urmează să se construiască în cursul deceniului.

După stabilirea posibilităţii, se va întocmi o recapitulaţie a acesteia pe natură de lucrări şi grade de accesibilitate, făcîndu-se aprecieri în legătură cu posibilităţile de valorificare a materialului lemnos.

200. O atenţie deosebită se va acorda tehnologiilor de recoltare a lemnului prin lucrări de îngrijire, făcîndu-se precizările necesare privind alegerea soluţiilor tehnologice prin care vor fi diminuate prejudiciile aduse arborilor pe picior sub limitele stabilite oficial, în acest scop, se va face o analiză a tehnologiilor folosite anterior, cu arătarea prejudiciilor aduse arboretelor parcurse cu rărituri şi tăieri de igienă. Tratarea acestei probleme se va face potrivit precizărilor date la capitolul 11.

Totodată, se vor prezenta analize şi concluzii în legătură cu suprafeţele demonstrative şi experimentele instalate de ocoalele silvice şi unităţile de cercetare pentru: urmărirea efectului lucrărilor de îngrijire asupra arboretelor; instruirea personalului angajat la executarea acestor lucrări.

201. În memoriul tehnic, referitor la planul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor, se va preciza că suprafeţele de parcurs şi volumele de recoltat prevăzute, au un caracter orientativ. Deşi în planul întocmit se fac recomandări pentru fiecare gen de lucrări, unitatea silvică are obligaţia să analizeze modificările survenite ca urmare a evoluţiei arboretelor sau a eventualelor calamităţi produse şi să actualizeze prevederile planului în raport cu noile necesităţi, aşa cum prevăd Normele tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor.

Totodată, la întocmirea planurilor de îngrijire şi conducere a arboretelor şi în textele explicative, o deosebită atenţie se va acorda funcţiilor atribuite şi ţelurilor de gospodărire adoptate, luîndu-se în considerare prevederile din instrucţiunile şi normele tehnice specifice, aşa cum este cazul rezervaţiilor seminologice, arboretelor destinate să producă lemn pentru furnire estetice, sau al arboretelor cu funcţii speciale de protecţie a apei, solului, climei ori a peisajului.

202. În cazul unor calamităţi (doborîturi şi rupturi produse de vînt şi zăpadă ş.a.), în arborele prevăzute cu lucrări de îngrijire, volumele rezultate se vor înregistra la produse secundare, fără ca prin aceasta să se renunţe la parcurgerea în continuare cu operaţiuni culturale a arboretelor incluse în planul lucrărilor de îngrijire şi conducere.

În plan se va evidenţia numărul şi natura intervenţiilor, suprafeţe de parcurs şi volumele de extras, cu justificarea corespunzătoare în textul referitor la planul respectiv.

3.2.3. Planul lucrărilor de regenerare

203. Prin elaborarea acestui plan se urmăreşte introducerea imediată în producţie a terenurilor destinate împăduririi şi regenerării cu speciile forestiere cele mai indicate din punct de vedere economic, ecologic şi al menţinerii şi ameliorării biodiversităţii.

204. Planificarea lucrărilor de regenerare se face ţinînd seama de situaţia înregistrată cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice, de nevoile de regenerare ce decurg din aplicarea planului de recoltare a produselor principale, de necesitatea asigurării unei structuri corespunzătoare a arboretelor în raport cu funcţiile atribuite, precum şi de cerinţa reîmpăduririi sau împăduririi urgente a tuturor terenurilor goale din fondul forestier - cu excepţia celor destinate pentru administraţie şi a celor care, datorită stării lor, nu se pot împăduri (stîncării, mlaştini etc.). Această planificare constituie un cadru general pentru documentaţiile tehnico-economice de cultură şi refacere a pădurilor, care urmează să fie adaptată de unităţile silvice, în fiecare an, necesităţilor producţiei şi economiei naţionale.

205. La elaborarea planului lucrărilor de regenerare, vor fi aplicate îndrumările şi normele tehnice privind mai buna gospodărire a pădurilor, cu referire la regenerarea la zi a suprafeţelor din fondul forestier parcurse cu tăieri, asigurarea densităţii optime a arborilor pe hectarul de pădure, promovarea cu precădere a regenerărilor naturale şi a speciilor autohtone valoroase de foioase şi de răşinoase, cu accent deosebit pe extinderea în cultură a stejarilor, fagului, teiului, frasinului, paltinului, cireşului şi a altor specii valoroase.

206. În plan se înscriu subparcelele în funcţie de modul de regenerare şi de compoziţiile de regenerare, precizîndu-se totodată lucrările necesare pînă la realizarea reuşitei definitive.

După modul de regenerare se vor deosebi: regenerări naturale, mixte şi artificiale. Regenerarea naturală va fi asigurată prin aplicarea corectă a tratamentelor, cea artificială prin împăduriri integrale, iar regenerarea mixtă prin regenerări naturale cu completări pe cale artificială. Prin aceste lucrări se urmăreşte şi asigurarea compoziţiei de regenerare.

În ceea ce priveşte alegerea şi utilizarea speciilor pentru realizarea compoziţiilor de regenerare, se va ţine seama de prevederile din normele tehnice în vigoare, precum şi de recomandările date la secţiunea 3.3 a capitolului 7 din prezentele norme tehnice. Se vor avea în vedere categorii de lucrări prevăzute în anexa 9.

207. Lucrările necesare, pînă la realizarea reuşitei definitive, pentru regenerarea mixtă şi artificială, vor fi stabilite în raport cu tehnologiile prevăzute în îndrumările tehnice de specialitate menţionate mai sus.

În cazul arboretelor în care se aplică tratamente cu regenerare sub adăpost şi cu seminţişuri în diferite stadii de dezvoltare, pe porţiunile respective se vor prevedea lucrările de îngrijire corespunzătoare (depresaj, degajări, curăţiri).

În continuare se va face menţiunea că volumul de lucrări indicat în amenajament este orientativ, urmînd ca la elaborarea planurilor anuale unitatea silvică să stabilească în mod concret lucrările necesare de executat, precum şi volumul acestora.

208. Subparcelele care necesită lucrări de regenerare se înscriu în plan, pe categorii de lucrări, cu indicarea suprafeţei totale şi a suprafeţei efective pe care urmează să se execute lucrări. Mărimea suprafeţelor de împădurit în completarea regenerării naturale se stabileşte ţinîndu-se seama de suprafeţele efectiv neregenerate.

209. Suprafeţele pe care urmează să se facă plantaţii şi semănături sub masiv, ori după tăieri rase, ca şi cele pe care urmează să se intervină cu completări după tăieri definitive ori după plantaţii sau semănături, se stabilesc în concordanţă cu planul de recoltare a produselor principale.

210. La întocmirea planului de regenerare o deosebită atenţie se va acorda împăduririi urgente a tuturor terenurilor degradate din fondul forestier, evidenţiate cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice.

211. La sfîrşitul planului, se indică, orientativ, ordinea de executare a lucrărilor, făcîndu-se menţiunea că, la aplicare, se va ţine seama de starea de fapt a fiecărui arboret în parte.

De asemenea, se vor evidenţia, pe categorii, lucrările care contribuie la asigurarea unei densităţi optime a arborilor la hectarul de pădure, estimîndu-se şi efectul măsurilor respective. Se va menţiona suprafaţa arboretelor cu densităţi subnormale (sub 0,8) în care nu s-au putut prevedea lucrări din cauze obiective (stîncării, goluri mici în interiorul unor arborete cu vîrste mari, mlaştini etc.).

212. Cantităţile necesare de seminţe, puieţi sau butaşi se calculează, orientativ la nivel de unitate de producţie sau de protecţie - în raport cu mărimea suprafeţelor de împădurit şi cu speciile necesare a fi introduse în vederea realizării compoziţiei de regenerare, în funcţie de aceste necesităţi, se vor face recomandări (la nivel de ocol silvic) în legătură cu producerea materialului de împădurit în pepiniere şi solarii, cu referiri asupra dimensiunii lor şi a planurilor de cultură pentru deceniul următor.

213. În textul amenajamentului, la argumentarea planului de regenerare, se va menţiona şi necesitatea înregistrării, în evidenţele privind aplicarea amenajamentului, a provenienţei materialului de împădurire folosit pentru fiecare unitate amenajistică parcursă cu lucrări de regenerare.

214. La întocmirea planurilor de amenajament şi în textele referitoare la acestea, se vor avea în vedere soluţii şi recomandări vizînd conservarea şi ameliorarea biodiversităţii pădurilor prin:

a) stabilirea corespunzătoare a compoziţiilor de regenerare şi a compoziţiilor-ţel, acordînd atenţie deosebită speciilor locale în raport cu condiţiile staţionale şi de vegetaţie specifice;

b) diversificarea structurii orizontale şi verticale a arboretelor, în vederea promovării regenerării naturale, a aplicării tratamentelor cu perioade lungi de regenerare şi modalităţilor de îngrijire şi de conducere a arboretelor;

c) menţinerea în arborete a unor exemplare (1-3 per ha) din specii rar întîlnite în cadrul ecosistemelor respective a unor preexistenţi de dimensiuni ieşite din comun sau a unor arbori cu particularităţi evidente sub raportul diversităţii biologice (cu scorburi, cu forme deosebite etc.);

d) identificarea şi menţinerea unor porţiuni cu asemenea particularităţi, inclusiv prin constituirea în acest fel, a unor subparcele distincte.

4. Reglementarea procesului de producţie în crîng

4.1. Stabilirea posibilităţii

215. Pentru stabilirea posibilităţii de produse principale se aplică procedeul aproximaţiilor succesive, cu luarea în considerare a structurii reale a pădurii de amenajat. Calculele se fac distinct pentru unităţile de gospodărire constituite din arborete de salcîm, cu fondul de producţie structurat pe clase de vîrstă de 10 ani şi pentru unităţi de gospodărire de zăvoaie constituite din arborete de plopi indigeni, sălcii etc. cu fondul de producţie structurat pe clase de vîrstă de 5 ani.

4.1.1. Stabilirea posibilităţii pentru unităţile de gospodărire de salcîm

216. Pentru unităţile de gospodărire de salcîm, posibilitatea se stabileşte pe suprafaţă, pentru o perioadă de 10 ani (egală cu perioada de aplicare a amenajamentului). În acest scop, se introduc notaţiile:

m – reprezintă numărul de clase de vîrstă stabilit în raport cu ciclul (m = ciclul / 10);

S_i – suprafaţa arboretelor incluse în clasa de vîrstă "i";

S′_i – suprafaţa redusă a arboretelor incluse în clasa de vîrstă "i";

Posibilitatea pe suprafaţă se obţine cu ajutorul relaţiei:

 V_m - volumul mediu unitar (pe hectar) la exploatabilitate calculat în funcţie de caracteristicile medii ale fondului de producţie real;

 V_e– volumul mediu unitar (pe hectar) al arboretelor exploatabile ale fondului de producţie real;

217. Posibilitatea pe volum se stabileşte prin nominalizarea, în ordinea urgenţelor de regenerare (vîrstă, consistenţă, starea de vegetaţie etc.), în limita mărimii P^D_S a arboretelor exploatabile (cu luarea în considerare a sacrificiilor de exploatabilitate admise). La volumele acestor arborete se va adăuga jumătate din creşterea producţiei lor totale pe perioada de 10 ani.

4.1.2. Stabilirea posibilităţii pentru unităţile de gospodărire de zăvoaie

218. Pentru unităţile de gospodărire de zăvoaie - plopi indigeni şi salcie, posibilitatea se stabileşte pentru o perioadă de 5 ani (egală, de regulă, cu perioada de aplicare a amenajamentului pentru asemenea păduri). În acest scop, se introduc notaţiile:

m – reprezintă numărul de clase de vîrstă de 5 ani stabilit în raport cu ciclul (m=ciclul/5)

S_i – suprafaţa arboretelor incluse în clasa de vîrstă "i";

S_i^r – suprafaţa redusă a arboretelor incluse în clasa de vîrstă "i";

unde:

P^C_S– mărimea posibilităţii pe suprafaţă - pentru o perioadă de timp de 5 ani;

V_m – volumul mediu unitar (pe hectar) la exploatabilitate calculat în funcţie de caracteristicile medii ale fondului de producţie real;

V_e – volumul mediu unitar (pe hectar) al arboretelor exploatabile ale fondului de producţie real;

219. Posibilitatea pe volum se stabileşte prin nominalizarea, în ordinea urgenţelor de regenerare (vîrstă, consistenţă, starea de vegetaţie etc.), în limita mărimii P_C^S, a arboretelor exploatabile (cu luarea în considerare a sacrificiilor de exploatabilitate admise). La volumele acestor arborete se va adăuga jumătate din creşterea producţiei lor totale pe perioada de 5 ani.

220. În cazul unor unităţi de gospodărire din ocoalele silvice cu procent ridicat de păduri de terasă, pentru care revizuirile se fac la intervale de 10 ani, se impune şi calculul posibilităţii pentru o nouă perioadă de 5 ani. Acest calcul se poate face în acelaşi mod, după aflarea, prin simularea evoluţiei fondului de producţie, a elementelor din relaţiile de mai sus la momentul expirării primei perioade de 5 ani.

221. În eventualitatea că, din cauza lipsei unor programe adecvate, calculele prezintă dificultăţi însemnate. Pentru stabilirea posibilităţii pe suprafaţă, pe întreaga perioadă de 10 ani, poate fi aplicată, cu adaptări corespunzătoare, relaţia recomandată pentru unităţile de gospodărire de salcîm (secţiunea 4.1.1 din capitolul VIII).

4.2. Planuri de amenajament

4.2.1. Planul de recoltare a produselor principale

222. Includerea arboretelor exploatabile în planul de recoltare a produselor principale se face în funcţie de vîrstă, consistenţă şi starea de vegetaţie a acestora. Vor fi avuţi în vedere şi alţi factori de influenţă: funcţia atribuită, vitalitatea arboretelor, capacitatea de lăstărire etc.

223. La alcătuirea parchetelor se va urmări ca tăierile să fie cît mai dispersate, în care scop suprafaţa parchetelor nu va fi mai mare de 3 ha, iar perioada de alăturare a acestora va fi de 3-5 ani. În pădurile din grupa I se impune ca orînduirea tăierilor să se facă şi în raport cu ţelul de protecţie urmărit. Astfel, în arboretele de pe terenurile înclinate şi cu sol erozibil, se vor aplica tăieri în benzi orientate pe curba de nivel.

224. În pădurile care prezintă şi un interes peisagistic, cu ocazia exploatărilor se va lăsa o bandă de acoperire de lăţime de 20-30 m, regenerarea acesteia urmînd a se face după ce arboretul exploatat din spatele ei va putea prelua funcţia peisagistică respectivă.

225. Se vor face precizări privind: criteriile după care s-au ales arboretele incluse în planul decenal; orînduirea parchetelor, modul de aplicare al tăierilor în crîng, ţinînd seama de compoziţia, vîrsta, productivitatea şi calitatea arboretelor, puterea de lăstărire a cioatelor etc.; gradul de accesibilitate al arboretelor.

4.2.2. Planul lucrărilor de îngrijire

226. Planul lucrărilor de îngrijire cuprinde arboretele neincluse în rînd de tăiere. Se întocmeşte ţinînd seama de criteriile stabilite pentru unităţile de producţie de codru regulat, avîndu-se în vedere în plus îmbunătăţirea originii arborilor (sămînţă sau lăstari), eliminarea cu prioritate a arborilor cu cioate îmbătrînite şi de calitate inferioară, protejarea speciilor din subetaj şi a subarboretului.

4.2.3. Planul lucrărilor de regenerare

227. Planul lucrărilor de regenerare se face incluzînd toate suprafeţele goale care urmează a fi împădurite, precum şi unele părţi din suprafaţa arboretelor cu cioate sau din specii necorespunzătoare, care urmează să fie înlocuite sau completate prin introducerea speciilor de bază, pentru realizarea compoziţiei de regenerare. Regenerarea suprafeţelor respective se va face, după caz, cu sau fără pregătirea terenului, prin semănături directe sau plantaţii, cu rărirea sau înlăturarea arboretului ori a subarboretului existent.

5. Reglementări privind conversiunea la codru a arboretelor provenite din lăstari

228. Conversiunea se aplică tuturor arboretelor tratate anterior în crîng şi care, potrivit precizărilor de la secţiunea 3.2 a capitolului 7 şi prevederilor Normelor tehnice de alegere şi aplicare a tratamentelor, trebuie să fie gospodărite în regim de codru. În funcţie de starea arboretelor în cauză, se aplică fie conversiunea prin îmbătrînire, fie conversiunea prin refacere.

229. Conversiunea prin îmbătrînire presupune conducerea arboretelor pînă la momentul regenerării din sămînţă. Această modalitate de convertire este indicată în cazul unor arborete sănătoase, viguroase şi productive a căror compoziţie corespunde funcţiile ecologice, economice şi sociale atribuite. Este important ca speciile de bază a arboretelor respective să fie reprezentate într-o proporţie care să permită conducerea lor eficientă pînă la vîrsta de tăiere în codru (ţinîndu-se seama şi de indicaţiile referitoare la preponderenţa speciilor), iar condiţiile naturale şi de vegetaţie să fie favorabile regenerării lor naturale din sămînţă.

230. Conversiunea prin refacere se adoptă în cazul arboretelor provenite din lăstari, necorespunzătoare funcţiilor ce le sunt atribuite şi a căror conducere pînă la vîrsta regenerării naturale din sămînţa nu este posibilă sau indicată din motive de ordin silvotehnic sau funcţional.

231. În conformitate cu prevederile de la secţiunea 2 a capitolului 3, nu se mai constituie unităţi speciale de conversiune. Indiferent că arboretele în cauză se convertesc prin îmbătrînire sau prin refacere, ele se consideră ca făcînd parte din unităţile de codru în care ar urma să fie integrate, iar includerea lor în rîndul arboretelor prevăzute a fi regenerate ori refăcute se face potrivit vîrstelor şi urgenţelor de regenerare/refacere specifice. În acest fel, se evită unele suprasolicitări contraindicate, iar structurarea, sub raportul vîrstelor, a viitoarelor unităţi de codru se poate realiza în condiţii mai bune decît în cazul în care aceasta ar fi urmărită în subunităţi separate.

6. Reglementarea procesului de producţie la pădurile de interes silvocinegetic

232. Pentru pădurile cu rol cinegetic prioritar se urmăreşte atît reglementarea procesului de producţie lemnoasă, cît şi a producţiei cinegetice, în raport cu obiectivele urmărite. Se are în vedere realizarea unei structuri a pădurii cît mai favorabile dezvoltării vînatului, precum şi a condiţiilor necesare desfăşurării corespunzătoare a activităţii de vînătoare. Reglementările vor viza optimizarea efectivelor de vînat, sporirea recoltelor anuale, realizarea de trofee de valoare deosebită, în condiţiile asigurării unui echilibru dinamic în ecosistemele respective.

233. Unitatea teritorială de gospodărire a vînatului este fondul de vînătoare. Suprafaţa unui fond de vînătoare este stipulat în actele legislative şi normative cu referinţă la domeniul cinegetic. Administrarea fondului cinegetic la nivel naţional se realizează de către autoritatea silvică centrală. Aceasta atribuie gestionarea fondurilor de vînătoare organizaţiilor vînătoreşti legal constituite.

234. Fondurile de vînătoare cuprind, pe cît posibil, ocoale silvice întregi. La amplasarea şi deschiderea liniilor somiere şi de vînătoare se vor avea în vedere, pe lîngă prevederile de la secţiunea 1.3 a capitolului 3, şi orientarea lor corespunzătoare scopului urmărit.

235. Condiţii de structură ale arboretelor şi pădurilor constituite în fonduri de vînătoare cu caracter special se realizează prin adoptarea corespunzătoare a bazelor de amenajare, avîndu-se în vedere recomandările de mai jos.

Regimul codru este întru totul adecvat fondurilor de vînătoare pentru căprior, cerb, cerb lopătar şi mistreţ. El poate fi folosit eficient şi în cazul fondurilor pentru fazan, dacă se asigură o distribuţie corespunzătoare, în raport cu cerinţele cinegetice, a arboretelor din clasa I de vîrstă. Regimul crîng poate fi adoptat numai în condiţiile prevăzute de lege.

Compoziţia-ţel va fi alcătuită din speciile corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure. Se va urmări proporţionarea armonioasă a speciilor valoroase din punct de vedere ecologic, economic şi de protecţie cu cele care asigură hrana preferată şi necesară vînatului, prin realizarea unui sortiment variat de specii de arbori şi arbuşti producători de seminţe, fructe, muguri şi lujeri preferaţi de vînat (măr, păr, salcie căprească, soc, plop tremurător, scoruş, corcoduş, salcie, stejar roşu, castan, păducel, lemn cîinesc, salbă moale etc.), în funcţie de condiţiile staţionale şi specia principală de vînat.

Tratamentul avut în vedere trebuie să asigure structuri diversificate, mozaicate, care să răspundă cerinţelor ecologice ale principalelor specii de vînat. Pentru pădurile de codru pot fi adoptate tratamente din categoria celor cu perioadă lungă de regenerare (cvasigrădinărite, progresive) sau cu regenerare permanentă (grădinărit).

Exploatabilitatea indicată este cea tehnică, cu vîrste ale exploatabilităţii care, de regulă, să nu fie mai mici decît cele adoptate pentru pădurile cu funcţii de protecţie şi producţie. În cazuri speciale, bine justificate sub raport silvicultural, ecologic, economic şi cinegetic, se pot adopta şi alte vîrste ale exploatabilităţii (pentru pădurile destinate protejării unor specii rare din faună etc.).

Reglementarea procesului de producţie lemnoasă este, de regulă, cea prevăzută la secţiunile 1 – 5 ale capitolului 8. La întocmirea planurilor de amenajament se va urmări ca intervenţiile în arborete, în special în cele destinate să asigure adăpost şi hrană pentru vînat, să se realizeze la intervale de timp mai lungi (8-10 ani), în vederea asigurării liniştii vînatului. Prin măsurile preconizate se va avea în vedere realizarea de structuri diversificate, cît mai favorabile speciilor principale de vînat.

236. Realizarea structurii optime a faunei cinegetice constituie un obiectiv de bază al gestionării fondurilor de vînătoare. Această structură se stabileşte prin cercetări ştiinţifice şi este definită prin proporţia cea mai corespunzătoare, sub raportul potenţialului fondurilor de vînătoare, a speciilor de vînat şi a distribuţiei efectivelor de vînat pe vîrste şi sexe.

Structura reală se referă la efectivele de primăvară şi se preia din evidenţele ocolului sau din studii de specialitate, pentru fiecare fond de vînătoare. Diferenţele dintre structura optimă şi cea reală trebuie să constituie elementul de bază pentru stabilirea măsurilor de gospodărire prevăzute în amenajamente.

La stabilirea structurii faunei cinegetice şi la elaborarea planurilor de recoltare, se vor avea în vedere reglementările referitoare la speciile protejate prin Convenţia de la Berna.

237. Producţia vînatului se stabileşte pe fonduri de vînătoare şi specii de vînat. Pentru fiecare fond de vînătoare se disting:

a) efective reale, care se stabilesc anual pentru toate speciile de vînat, prin metodele cele mai adecvate de evaluare sau inventariere;

b) efective optime, care sunt stabilite în funcţie de bonitatea fiecărui teren de vînătoare, pentru toate fondurile de vînătoare din ţară, pe următoarele specii: cerb comun, cerb lopătar, căprior, capră neagră, muflon, mistreţ, fazan şi iepure.

238. Din efectivele reale se va prevedea recoltarea unei cote pentru valorificare, stabilită anual pe specii de vînat, pe baza cunoaşterii efectivelor optime, a sporului mediu anual pentru fiecare specie de vînat (tabelul 5), urmărindu-se asigurarea continuităţii recoltelor anuale şi creşterea productivităţii fondurilor de vînătoare.

239. La stabilirea cotelor pentru valorificare se vor avea în vedere şi rezultatele obţinute în ultimii 10 ani, sub raport cantitativ şi calitativ, precum şi influenţa lor asupra dinamicii efectivelor de vînat.

240. Elaborarea planului de recoltare anuală se referă la principalele specii de vînat nerăpitor din fondul de vînătoare respectiv. Calculul se face în funcţie de sporul anual, stabilindu-se cota de recoltare numai în cazul în care raportul dintre efectivul de vînat real şi cel optim este mai mare de 1,0.

241. Elaborarea planului de recoltare a răpitoarelor va urmări ca, prin prevederile de recoltare a speciilor răpitoare (lupi, vulpi, pisici sălbatice etc.) să nu se aducă perturbaţii echilibrului ecologic din fondul da vînătoare respectiv. De fiecare dată se vor preciza metodele de recoltare necesare: împuşcarea, capcane etc. Nu sunt admise metode bazate pe substanţe chimice otrăvitoare.

242. Elaborarea planului de producere a hranei va cuprinde, în funcţie de efectivele de vînat şi raţiile minime zilnice pe fiecare specie de vînat, necesarul total de hrană, din care hrană naturală (frunze, iarbă, fructe de pădure, muguri etc.) şi hrană suplimentară, produsă în culturi speciale (păşuni amenajate, ogoare de hrană etc.) sau procurată sub formă de concentrate.

243. Elaborarea planului construcţiilor şi instalaţiilor vînătoreşti constă în prevederea dotărilor necesare şi locului de amplasare a acestora, respectiv: instalaţii pentru administrarea hranei vînatului (hrănitori, adăpători, sărării), platforme (depozite) pentru hrană, poteci de vînătoare, capcane pentru combaterea dăunătorilor, bordeie, observatoare de diverse tipuri, cabane şi case de vînătoare, drumuri de acces la depozitele mari de hrană, liniile de vînătoare cu standurile respective, ţarcuri pentru prinderea vînatului şi ţarcuri de acomodare a vînatului adus pentru populare, împrejmuiri pentru terenurile de hrană care pe timpul iernii să fie folosite la protecţia tinerelor plantaţii şi a regenerărilor naturale etc. Se precizează că pentru instalaţiile de creştere a vînatului în captivitate pe scară industrială (fazani, mistreţi), se întocmesc proiecte speciale prin institute de specialitate. Amenajamentele silvocinegetice vor avea ca anexă harta de ansamblu la scara 1 : 50.000 cu numărul, denumirea şi limitele fondurilor de vînătoare, enclavele din fondul forestier, terenurile neproductive sub raport cinegetic, limitele biotopului specific speciei sau grupei ecologice de specii de vînat, zonele de protecţie, cele de pontă şi reproducere etc.

7. Restricţii privind stabilirea recoltelor de lemn pentru pădurile supuse

regimului de ocrotire a naturii şi celui de conservare specială

244. Potrivit celor menţionate anterior, în pădurile încadrate legal în categoria celor de interes ştiinţific constituite în zone de protecţie integrală (tipul funcţional T₀), indiferent de formaţie, grupă de formaţie forestieră, tip de structură sau categorie de productivitate, nu se organizează nici un fel de tăiere.

În situaţii cu totul excepţionale (calamităţi naturale, catastrofe şi avarii tehnogene), cînd se impune recoltarea de masă lemnoasă de pe aceste suprafeţe, ca urmare a unor cercetări de specialitate, se va lua în mod obligatoriu aprobarea autorităţilor competente prevăzute de lege. În documentaţia care se va elabora, de către deţinători sau de către unităţile silvice, în vederea obţinerii aprobării de tăiere, se va arăta, pe lîngă gravitatea şi amploarea fenomenului care obligă la efectuarea tăierilor şi modul în care se propune a se interveni cu tăieri, cu toate detaliile necesare.

245. Pădurile cu funcţii speciale pentru ocrotirea naturii (tip funcţional T_I) au un regim controlat de gospodărire, iar recoltările de masă lemnoasă sunt permise doar în procesul tăierilor de îngrijire şi de igienă. În cazul ecosistemelor forestiere deteriorate, sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică, prin care se urmăreşte realizarea de structuri de tip natural. Asemenea intervenţii se aplică prioritar doar în scopul ocrotirii genofondului şi ecofondului respectiv.

246. În cazul pădurilor supuse regimului de conservare (tip funcţional T_II), pentru care în amenajament nu se reglementează procesul de producţie lemnoasă prin produse principale, înaintea planului de îngrijire al arboretelor, se va întocmi o evidenţă a arboretelor în care se impun lucrări de conservare pe categorii funcţionale, precizîndu-se volumul lemnos de recoltat pe durata deceniului de aplicare şi cel mediu anual, precum şi natura intervenţiilor de conservare necesare, ţinîndu-se seama de următoarele considerente:

a) în cadrul lucrărilor speciale de conservare, volumul de extras din arboretele mature se va stabili de la caz la caz, în funcţie de necesitatea asigurării permanenţei pădurii şi a continuităţii funcţiilor de protecţie ale acesteia, urmărind valorificarea corespunzătoare a nucleelor de seminţiş/tineret şi înlăturarea treptată a elementelor din vechiul arboret, numai pe măsura preluării de către noua generaţie a funcţiilor respective;

b) limita minimă a extragerilor va fi corespunzătoare volumului care se impune a fi recoltat prin tăieri de igienă; limita superioară poate diferi, de la caz la caz, în raport cu starea fiecărui arboret, impunîndu-se însă ca extragerile care depăşesc 10% din volumul pe picior să fie temeinic justificate;

c) în cazul arboretelor în care se înregistrează scăderea evidentă a capacităţii funcţionale, se vor prevedea măsuri de ajutorare a regenerării, iar în porţiunile cu declin ireversibil (uscări, degradarea pronunţată a coroanelor etc.) se vor crea nuclee de regenerare, în vederea asigurării permanenţei şi funcţionalităţii ecosistemelor în cauză.

În arboretele deteriorate, în contextul realizării de structuri de tip natural, sunt programate lucrări de reconstrucţie ecologică.

Pentru arboretele neexploatabile vor fi prevăzute lucrări de îngrijire adaptate specificului de conservare, cu respectarea normelor tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor.

În amenajament se va menţiona că volumele prevăzute a se recolta din arboretele supuse regimului special de conservare au un caracter orientativ şi că nu vor fi incluse în cuantumul posibilităţii de produse principale şi secundare, luîndu-se însă în considerare la întocmirea bilanţului de folosire a producţiei lemnoase (capitolul 15).

8. Reglementarea procesului de producţie pentru pădurile proprietate publică aparţinînd

unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru cele proprietate privată

247. Conform prevederilor Codului silvic, indiferent de forma de proprietate, pădurile din Republica Moldova sunt administrate şi gospodărite într-un sistem unitar, vizînd valorificarea continuă, în folosul generaţiilor actuale şi viitoare, a funcţiilor lor ecologice şi social-economice.

248. Prevederile referitoare la reglementarea procesului de producţie din cuprinsul acestui capitol sunt valabile pentru întregul fond forestier naţional, proprietate publică a statului şi alţi deţinători.

249. În raport cu modul de administrare şi cu întinderea unităţilor pentru care se elaborează amenajamentele silvice, este necesar de avut în vedere precizările care urmează:

1) În situaţiile în care proprietarii pădurilor în cauză solicită sau convin ca pădurile respective să fie administrate, pe bază contractuală, de către autoritatea silvică centrală (prin intermediul unităţilor teritoriale) şi să rămînă în componenţa unităţilor teritoriale de amenajament din care fac parte, reglementarea procesului de producţie se va face în continuare pe ansamblul unităţilor respective. Autoritatea silvică centrală urmează să asigure proprietarilor, în raport cu producţia pădurilor pe care le deţin, venituri anuale şi continue, în produse lemnoase sau în bani, reţinînd doar cheltuielile de administrare şi gestionare stabilite prin contract.

2) În situaţiile în care nu se convine asupra reglementării procesului de producţie în cadrul unităţilor existente, pădurile în cauză se constituie în unităţi de producţie/gospodărire noi, potrivit prevederilor din capitolul 3, urmînd ca reglementarea respectivă să se diferenţieze astfel:

a) în cazul pădurilor proprietate publică aparţinînd comunelor, oraşelor sau municipiilor, unităţilor de cult (parohii, schituri, mănăstiri), instituţiilor de învăţămînt sau altor persoane juridice, precum şi pădurilor proprietate privată, reglementarea procesului de producţie se face potrivit prevederilor din secţiunile 1–7 din capitolul 8. Modul de reglementare trebuie să fie acelaşi, indiferent dacă administrarea se face de către proprietari, prin structuri silvice proprii sau prin autoritatea silvică centrală ori alte unităţi specializate, autorizate conform legislaţiei în vigoare;

b) în cazul pădurilor proprietate privată, aparţinînd persoanelor fizice, se disting următoarele situaţii:

- dacă proprietarii sunt constituiţi în asociaţie şi suprafaţa unităţii depăşeşte 300 de hectare la codru, respectiv 100 ha la crîng, reglementarea procesului de producţie se face, după caz, cu respectarea prevederilor din subcapitolele din secţiunile 1–7 din capitolul 8;

- dacă proprietarii sunt constituiţi în asociaţie, dar suprafaţa unităţii este de pînă la limitele menţionate mai sus, posibilitatea se stabileşte prin procedee simplificate astfel:

La codru posibilitatea se obţine cu ajutorul relaţiei:

în care:

C_i – reprezintă creşterea indicatoare, cu semnificaţia precizată la secţiunea 3 a capitolului 8;

ѵ – volumul mediu la hectar al arboretelor exploatabile majorat cu creşterea producţiei lor principale pe 5 ani;

S_d – suprafaţa de pe care se poate recolta masa lemnoasă, în condiţiile asigurării unui ritm normal al regenerării arboretelor; acesta se obţine din relaţia:

în care:

S – reprezintă suprafaţa unităţii de producţie/gospodărire;

S_e – suprafaţa arboretelor exploatabile în primul deceniu;

Sr – suprafaţa regenerată din arboretele exploatabile în primul deceniu;

r – ciclul adoptat;

k – indicele mediu real de închidere a coronamentului arboretelor exploatabile;

k′ – indicele optim de închidere a coronamentului arboretelor exploatabile considerate ca neparcurse cu tăieri de regenerare; acesta se stabileşte de la caz la caz în raport cu funcţiile arboretelor putînd varia între 0,8-1,0, dar fără a fi mai mic decît cel corespunzător arboretelor exploatabile cu consistenţa cea mai mare din unitate.

La crîng se aplică parchetaţia simplă, posibilitatea pe suprafaţă (P_s) obţinîndu-se prin relaţia:

în care:

S – reprezintă suprafaţa unităţii de producţie/ gospodărire;

r – ciclul;

p – perioada de aplicare a amenajamentului (de 5 ani sau 10 ani), după caz;

S_e – suprafaţa arboretelor exploatabile în perioadă.

Cu adaptări corespunzătoare dimensiunii pădurilor în cauză, planurile de amenajament cuprind elementele prevăzute la secţiunile 4.1-4.2 din capitolul 8.

3) În cazul pădurilor aparţinînd proprietarilor individuali, neconstituiţi în asociaţii pentru care amenajamentul are caracterul unui studiu sumar, la stabilirea volumului de recoltat în cursul deceniului se va avea în vedere să fie asigurate în mod corespunzător atît continuitatea funcţiilor arboretelor, cît şi condiţiile de sănătate şi regenerare ale acestora. Întrucît în cazul acestor păduri o structurare pe clase de vîrstă este dificilă. Pentru realizarea dezideratului de mai sus se va ţine seama de următoarele recomandării:

a) în pădurile de codru, în raport cu particularităţile pădurilor respective se va adopta fie codrul cvasigrădinări, fie codrul regulat cu tratamente adecvate compoziţiei, condiţiilor de regenerare şi funcţiilor arboretelor componente. Pentru codru cvasigrădinărit tăierile de regenerare pot începe la vîrsta de 85-90 de ani, iar la codrul regulat potrivit prevederilor referitoare la vîrsta exploatabilităţii (anexa 4) şi la sacrificiile de exploatabilitate admise (secţiunea 3.5 din capitolul 7). Volumul de recoltat în cursul deceniului (V_d) se obţine prin relaţia:

în care:

V_e – reprezintă volumul arboretelor exploatabile majorat cu creşterea producţiei lor principale pe n: 2 ani, n fiind numărul de ani corespunzător perioadei considerată optimă pentru recoltarea integrală a volumului V_e. La alegerea perioadei respective se ţine seama de timpul necesar regenerării corespunzătoare a arboretelor în cauză, dar şi de asigurarea, în măsura posibilităţii, a continuităţii recoltelor de lemn pe o perioadă cît mai lungă.

b) în cazul pădurilor de crîng se va aplica parchetaţia simplă, urmărindu-se ca, în condiţiile unei regenerări corespunzătoare, să se asigure, pe cît posibil, şi continuitatea recoltelor de lemn. În situaţiile în care continuitatea recoltelor prin exploatări şi regenerări în parchete şi benzi nu este posibilă, se pot prevedea şi extrageri specifice crîngului grădinărit, urmărindu-se, pe cît posibil, realizarea unor structuri în mozaic.

250. În planul sumar unic al lucrărilor pentru primul deceniu, se înscriu principalele măsuri de gospodărire de aplicat, ţinînd seama de necesitatea asigurării permanenţei pădurii şi a ameliorării structurii ei în raport cu funcţiile prioritare.

IX. PRECIZĂRI SUPLIMENTARE PRIVIND AMENAJAREA

PĂDURILOR CU FUNCŢII SPECIALE DE PROTECŢIE

1. Aspecte generale

251. La amenajarea pădurilor cu funcţii speciale de protecţie se va avea în vedere sporirea capacităţii acestora de a exercita în mod eficient funcţiile prioritare şi secundare ce le-au fost atribuite.

252. Amenajamentul va cuprinde un capitol privind funcţiile pădurilor, în cadrul căruia se vor evidenţia modificările intervenite în zonarea funcţională şi rolul pădurilor în raport cu obiectivele ecologice, economice şi sociale şi se va prezenta şi justifica diferenţierea reglementărilor amenajistice pe tipuri funcţionale, potrivit precizărilor din secţiunea 2 din capitolul 7 şi celor din anexele 1, 2 şi 3.

253. Pădurile din tipurile funcţionale 0, 1 şi 2 vor fi supuse, după caz, regimului de ocrotire integrală ori regimului de conservare specială, în cazul celorlalte păduri cu funcţii speciale de protecţie, măsurile de gospodărire precizate trebuie să vizeze menţinerea sau realizarea unor structuri polivalente, pe cît posibil apropiate de cele specifice ecosistemelor naturale, dar cu particularităţile impuse de necesitatea exercitării funcţiilor prioritare atribuite arboretelor. La adoptarea măsurilor respective se va urmării ca ele să contribuie la menţinerea şi ameliorarea condiţiilor de mediu prin: evitarea unor recolte care depăşesc limitele impuse de necesităţile normalizării fondului de producţie, precum şi a unor tehnologii de regenerare/exploatare care pot afecta calitatea solului şi a apei; interzicerea utilizării unor substanţe chimice nocive în acţiunile de fertilizare, de combatere a dăunătorilor pădurii ori a buruienilor din culturi etc.

254. Cu sprijinul cercetătorilor şi al specialiştilor din producţie, se vor face evaluări ale efectelor favorabile determinate de funcţiile de protecţie ale pădurilor, precizîndu-se beneficiarii acestora.

255. În procesul de elaborare a capitolului privind funcţiile pădurilor se vor lua în considerare lucrările de cercetare şi toate studiile de profil existente cu privire la sistematizări şi amenajări teritoriale, ape, torenţi, poluări industriale, arii protejate etc.

2. Păduri cu funcţii speciale de protecţie a apei şi a solului

256. În raport cu caracteristicile hidrologice şi antierozionale ale arboretelor se va efectua o cartare a pădurilor din aceste puncte de vedere, în baza căreia se vor face estimări ale gradului în care pădurile respective îndeplinesc funcţiile de protecţie atribuite, cu precizarea măsurilor de gospodărire ce se impun.

257. În cazul terenurilor degradate se vor folosi specii cu valoare antierozională şi hidrologică ridicată, capabile să vegeteze în condiţiile staţionale respective. Compoziţiile de împădurire vor avea în vedere asortimentele din 2-3 grupe de specii (principale, de amestec, ajutor şi arbuşti) care să asigure acoperirea şi protecţia solului. Speciile sunt recomandate în conformitate cu Normele tehnice pentru regenerarea şi împădurirea terenurilor în fondul forestier.

258. Lucrările de îngrijire preconizate vor fi prudente, de intensitate relativ redusă. Se va realiza o densitate mai mare a etajului inferior cu rol filtrant.

259. În planul lucrărilor de construcţii se vor prevedea şi lucrări necesare pentru corectarea torenţilor şi ameliorarea terenurilor degradate, dîndu-se prioritate soluţiilor bazate pe mijloace silvobiologice. Cea mai mare atenţie se va acorda cursurilor de apă cu frecvente debite catastrofale.

3. Păduri cu funcţii speciale de protecţie contra factorilor climatici dăunători

260. Pădurile din silvostepă, cu condiţii ecologice foarte fragile, afectate de secete, necesită cartări staţionale la scară mare. Aceste cartări vor oferi soluţii diferenţiate pe tipuri de staţiuni privind capacitatea actuală şi naturală de a îndeplini funcţiile atribuite. În aceste condiţii se recomandă structuri relativ pluriene, relativ echiene, etajate, mozaicate. În cazul cînd speciile de bază alcătuiesc arborete echiene şi rărite se vor introduce specii ajutătoare şi arbuşti pentru a alcătui structuri dense, mai puţin penetrabile pentru vînt. Tot în acest scop, se vor menţine structurile de margine (ecoton) a trupurilor de pădure, dacă acestea sunt dense, bine închise. De asemenea, se va propune refacerea, prin lucrări curente (eventual, pe bază de studii prealabile) a celor necorespunzătoare.

261. În cazul pădurilor dispersate din zona de cîmpie, cu suprafeţe reduse, se va acorda o atenţie deosebită menţinerii integrităţii şi funcţionalităţii lor. Regenerarea zonelor de limită a trupurilor respective se va face prin deschideri prudente, iar înlăturarea integrală a arborilor din vechiul arboret se va face treptat, pe măsură ce permanenţa pădurii este asigurată prin seminţişurile instalate anticipat şi a preluării de către acestea a funcţiilor arboretelor respective.

4. Păduri aflate sub influenţa poluării industriale

262. Pădurile situate în zone cu arborete puternic şi foarte puternic vătămate de poluare cu procese avansate de degradare a mediului forestier, cu probleme dificile de regenerare şi reconstrucţie ecologică, vor beneficia de cartări staţionale la scară mare, bazate pe analize de sol, analize foliare şi măsurători de creşteri radiale. Prin specialişti de profil, va fi prezentată natura noxelor, evaluarea pagubelor produse în arborete şi soluri, stabilirea măsurilor de reconstrucţie ecologică. Se va evita introducerea speciilor de răşinoase, reducerea consistentei arboretelor prin rărituri, menţinerea lizierelor şi a culturilor cît mai dense. Vor fi menţinute arboretele rezistente la noxe. În cele cu uscare avansată, ireversibilă, se vor propune lucrări adecvate de refacere. În goluri şi sub adăpostul arboretelor existente se vor introduce specii repede crescătoare cu forme genetice rezistente. Se vor utiliza puieţi de talie mare. Se vor aplica amendamente şi îngrăşăminte pentru neutralizarea poluanţilor. Se vor face demersuri pentru recuperarea pagubelor, reducerea poluării etc.

263. Pentru pădurile situate în zone cu nivel de vătămare moderată şi slabă, se va reglementa producţia de produse principale, urmărindu-se aplicarea de măsuri care să asigure ameliorarea structurii lor.

5. Păduri cu funcţii speciale de recreere

264. În raport cu intensitatea funcţională, pădurile de recreere se tratează separat ca: păduri-parc şi păduri de agrement.

265. Pădurile-parc (şi cele asimilate acestora) includ pădurile special amenajate (cu structuri prelucrate artistic) sau prevăzute a fi amenajate în acest scop .

Informaţiile din teren vor lua în considerare schiţa de sistematizare a teritoriului, studiile anterioare pentru aceste păduri, şi vor constitui baza unei cartări peisagistice. Prin aceasta se va urmări: evidenţierea valorii de recreare a pădurilor; sistematizarea în plan orizontal şi în volum a pădurii pe zone şi secţiuni peisagistice; prezentarea reţelei de acces existentă şi propusă pentru vizitatori, precum şi a dotărilor speciale existente (cabane, adăposturi, bănci, coşuri, terenuri de odihnă sau de joacă etc.). Se menţin şi se promovează speciile naturale şi cele care pot contribui la estetica peisajelor prin variaţii de forme, colorit, lumină, umbră. Sunt recomandate: structurile neregulate, mozaicate; alternările de consistenţe diferite; menţinerea dispersată a unor poieni etc. Arborii se extrag cînd procesul de uscare este ireversibil, aplicînd de regulă tăieri de igienă.

266. Pădurile de agrement sunt constituite din arborete cu funcţii de recreare de intensitate relativ redusă, cu amenajări speciale de recreare doar în anumite zone de interes deosebit.

Pentru aceste păduri se reglementează procesul de producţie lemnoasă prin produse principale, dar se acordă atenţie sporită alegerii tratamentelor şi celorlalte măsuri de gospodărire care să contribuie la realizarea unor structuri corespunzătoare funcţiei de agrement.

6. Păduri de interes ştiinţific şi de ocrotire

a genofondului şi ecofondului forestier

267. În pădurile încadrate legal în categoria celor de interes ştiinţific constituite în zone de protecţie integrală (teritorii (zone A conform clasificării Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii – UICN) din cadrul pădurilor din categoriile funcţionale 1.5.a, 1.5b, 1.5.c) este interzisă prin lege orice recoltare de masă lemnoasă, precum şi alte activităţi care ar putea deregla echilibrul ecologic (păşunatul, turismul, fertilizările etc.). Pot fi întreprinse numai cercetări de specialitate aprobate în condiţiile Legii fondului ariilor naturale protejate de stat.

268. Pădurile cu funcţii speciale pentru ocrotirea naturii (teritorii (cu excepţia zonelor A) din cadrul pădurilor categoriilor funcţionale 1.5.a, 1.5b, 1.5.c; categoriile funcţionale 1.5e, 1.5.f, 1.5.g), avînd un regim controlat de gospodărire, nu vor fi incluse la reglementarea procesului de producţie lemnoasă. Pot fi prevăzute în planul lucrărilor de îngrijire, precum şi pentru a fi parcurse cu tăieri de igienă şi cu alte lucrări care nu afectează funcţia respectivă. În unele arborete, pentru a le asigura continuitatea, se vor executa lucrări speciale de conservare, potrivit prevederilor din amenajamentele silvice. În cazul ecosistemelor forestiere deteriorate, sunt programate lucrări de reconstrucţie ecologică, prin care se urmăreşte realizarea de structuri de tip natural.

Cu justificări temeinice, prin amenajament pot fi trecute în regim de ocrotire şi alte păduri de valoare deosebită, păduri naturale pluriene de valoare excepţională, arborete din categoria pădurilor în curs de epuizare şi dispariţie etc. Sub această formă pot fi ocrotite pădurile destinate să devină rezervaţii de diferite categorii în conformitate cu prevederile Legii fondului ariilor naturale protejate de stat.

269. Pădurile din zonele de protecţie a a componentelor (rezervaţii şi monumente naturale) fondului ariilor naturale protejate de stat (1.5.k) pot fi incluse la reglementarea procesului de producţie în următoarele condiţii: să li se poată aplica tratamentele prevăzute pentru categoriile funcţionale respective (anexa 3); să se asigure conservarea genofondului local; să nu se aplice tehnologii care ar putea afecta echilibrul ecologic peste capacitate de suport a respectivelor ecosisteme.

270. Pădurile constituite ca rezervaţii pentru producerea de seminţe forestiere (rezervaţii seminologice) încadrate în categoria funcţională 1.5.h vor fi protejate prin constituirea unor zone de protecţie care vor fi periodic revizuite. Rezervaţiile seminologice nu vor fi incluse la reglementarea procesului de producţie lemnoasă ca produse principale. În amenajament se va face o analiză a modului de gospodărire a acestor păduri şi a măsurilor ce se impun în raport cu prevederile din îndrumările tehnice în vigoare, cu referire specială la transformarea arboretelor surse de seminţe în rezervaţii de seminţe: starea fitosanitară; producţia de seminţe şi modul de folosire a lor; asigurarea integrităţii şi conservării lor.

271. Pădurile constituite în suprafeţe experimentale de durată, destinate cercetării ştiinţifice (1.5.d) vor intra în preocupările de amenajare a pădurilor prin: constituirea lor ca unităţi amenajistice distincte, delimitate împreună cu zonele de protecţie ce se impun şi reprezentarea lor cartografică; gospodărirea lor în regim de conservare deosebită; prezentarea listei temelor de cercetare, cu obiectivele urmărite, rezultate obţinute, măsuri de valorificare a acestor rezultate. La amenajarea pădurilor aflate în administraţia sau sub coordonarea tehnică a instituţiilor de cercetare ştiinţifică şi de învăţămînt forestier superior, în scopuri experimentale sau didactice, pot fi luate în considerare şi norme de amenajare specifice, elaborate de instituţiile respective.

X. VALORIFICAREA SUPERIOARĂ A PRODUSELOR NELEMNOASE

ALE FONDULUI FORESTIER

1. Consideraţii generale

272. Pe lîngă producţia de lemn, care constituie produsul de bază al pădurii, fondul forestier mai furnizează o serie de alte produse valoroase cum sunt: produse cinegetice, fructe de pădure, ciuperci comestibile, plante medicinale din flora spontană, resurse melifere, seminţe forestiere, furaje etc.

273. Reglementarea producţiei şi a recoltării acestor produse face necesară cunoaşterea tuturor resurselor din fondul forestier, a cantităţilor realizate în deceniul anterior elaborării amenajamentului, a solicitărilor interne şi externe existente, precum şi stabilirea măsurilor ce se impun pentru sporirea continuă a producţiei în acest domeniu pentru deceniul următor. Astfel, amenajamentul va cuprinde prevederi distincte pentru fiecare categorie de resurse, pe baza datelor obţinute cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice, luînd în considerare şi informaţiile oferite de ocoalele silvice.

274. Reglementarea prin amenajament a acţiunilor privind valorificarea acestor produse ale fondului forestier se va face cu mult discernămînt, astfel încît să nu fie afectată buna gospodărire a pădurilor, producţia de lemn şi funcţiile de protecţie ale pădurilor.

2. Producţia vînatului

275. Producţia vînatului se organizează, prin amenajament, pe fonduri de vînătoare şi pe specii, în baza bonităţii fiecărui fond de vînătoare şi a planului de recoltă ce se stabileşte anual. Conţinutul acestui capitol va cuprinde informaţii statistice privind fondul de vînătoare pe categorii de folosinţă, terenurile destinate hranei vînatului, bonitatea biotopului, construcţiile şi instalaţiile cinegetice, efectivele reale, efectivele optime, factori care au frînat dezvoltarea vînatului, măsurile ce se impun pentru realizarea efectivelor optime, producţia posibilă (număr de piese şi carne). Se vor avea în vedere şi recomandările de bază de la secţiunea 6 a capitolului 8.

3. Producţia piscicolă

276. Producţia piscicolă se organizează în amenajament în cadrul fiecărui ocol silvic, pe fonduri de pescuit, acestea cuprinzînd apele curgătoare, lacurile de acumulare şi iazurile din fondul forestier, prevăzute în actul normativ în vigoare.

277. În cadrul amenajamentului se va prezenta un capitol separat care va cuprinde: informaţiile privind caracteristicile fondurilor de pescuit; producţia actuală şi cea optimă; lucrări de amenajare necesare; lungimea fondului de pescuit aptă pentru dezvoltare; numărul puieţilor de introdus anual; posibilităţi de dezvoltare; măsuri de protecţie a izvoarelor; a malurilor rîurilor şi a versanţilor; măsuri de evitare a poluărilor de orice fel etc.

După caz, se vor face precizări în legătură cu necesitatea îmbunătăţirii pazei şi reglementării pescuitului.

4. Producţia de fructe de pădure

278. În amenajament vor fi luate în considerare fructele de pădure din flora spontană, cît şi cele din culturile speciale realizate în fondul forestier. Se vor avea în vedere: arbuşti fructiferi cu pondere mare (zmeur, măr, măceş, cătină albă, corn, coacăz negru etc.); arbuşti fructiferi cu pondere mijlocie (porumbar, alun, păducel etc.); arbuşti fructiferi cu pondere mică (coacăz roşu, coacăz auriu, agriş, cireş pitic, călin, soc negru, soc roşu, răchitele, sălcioară etc.).

279. Aceste trei grupe de specii se vor trata distinct în cadrul amenajamentului, atenţia principală fiind acordată primei grupe. Astfel, se vor identifica suprafeţele şi cantităţile recoltate din fondul forestier de pe care s-au recoltat anterior şi de pe care este posibilă continuarea recoltelor şi în deceniul care urmează. Se va studia atent posibilitatea sporirii producţiei, inclusiv în culturi de arbuşti fructiferi cu soiuri selecţionate, fără a se recurge la defrişări de arborete.

280. Pentru estimarea producţiei se vor folosi lucrări de specialitate, îndrumări tehnice de profil şi recoltele medii la hectar obţinute pe plan local.

5. Producţia de ciuperci comestibile

281. Ca obiect al recoltării şi valorificării vor fi avute în vedere, în principal, următoarele ciuperci comestibile: ciuperci cu o mare pondere pentru consum (hrib, gălbiori, ghebe, crăiţă, vineţică etc); ciuperci cu o pondere redusă (ciuperca de bălegar, rîşcovi, iuţari etc.).

282. Se înregistrează producţia medie de ciuperci în deceniile anterioare. Apoi, pe baza dinamicii acesteia şi a altor consideraţii, se va estima producţia pentru deceniul următor. Se vor analiza şi posibilităţile rentabile de organizare a culturilor de ciuperci, îndeosebi cea a păstrăvului de fag.

6. Resurse melifere

283. Studiul resurselor melifere va cuprinde: determinarea speciilor melifere şi a suprafeţei pe care o ocupă, perioadele şi durata înfloririi şi numărul de familii posibil de instalat, pe culesuri. Principalele specii melifere care se vor avea în vedere şi care se vor promova în compoziţia ţel sunt următoarele: salcîmul, teii, sălciile, paltinii, zmeurul, cătina roşie, cătina albă, lemnul cîinesc, cornul, măceşul, păducelul, porumbarul, amorfa, sălcioară, socul, zburătoarea, flora de baltă etc.

284. În zonele deosebit de favorabile producţiei de miere, la salcîmete, teişuri şi sălcete, se va lua în considerare şi maximizarea producţiei la hectar, în plus, în asemenea zone, prin compoziţiile-ţel vor fi promovate speciile melifere menţionate mai sus în limitele corespunzătoare sub raport economic. Totodată, se va recomanda ca, prin lucrări de îngrijire, să se promoveze dezvoltarea de arbori cu coroane bogate.

285. În cazul unităţilor silvice deosebit de favorabile pentru producţia meliferă, cu ocazia avizării temei de proiectare se va analiza oportunitatea întocmirii unui plan special privind această producţie.

7. Materii prime pentru împletituri

286. În vederea lărgirii şi modernizării bazei de materii prime pentru împletituri, se vor analiza în primul rînd răchităriile artificiale şi apoi, distinct, cele naturale existente, pe loturi de cultură şi centralizat pe ocol silvic. Se vor prezenta suprafeţele noi identificate în acest scop. Pe ocol se va prezenta de asemenea, producţia actuală în tone pe an şi hectar de nuiele de răchită, precum şi estimări pentru deceniul viitor, cu referire atît la răchităriile existente, cît şi la cele propuse.

8. Seminţe forestiere

287. În vederea stabilirii cantităţilor de seminţe ce se pot recolta anual, se vor lua în considerare, în primul rînd, rezervaţiile seminologice, plantajele, precum şi alte surse din fondul forestier privind seminţele destinate consumului pentru furajarea animalelor şi folosinţe industriale, daca se întrevăd posibilităţi de valorificare.

288. În cadrul amenajamentului se vor arăta, pe specii şi ani, cantităţile de seminţe livrate altor beneficiari în cursul deceniului expirat. Pentru deceniul care urmează se vor arăta cantităţile necesare pentru lucrările de regenerare, precum şi cantităţile disponibile, atît pentru lucrări silvice, cît şi pentru valorificări în afara sectorului forestier.

9. Alte produse

289. În amenajament vor fi luate în considerare şi alte produse ale pădurii cum sunt: plante medicinale şi aromatice; pomi de iarnă; furaje; plante ornamentale etc.

290. Pentru toate aceste produse, prevederile pentru deceniul următor se fac în raport cu: realizările din deceniul expirat; potenţialul oferit de fondul forestier al ocolului silvic; posibilităţile de desfacere şi rentabilitatea lor; restricţiile reclamate de buna gospodărire a pădurilor.

XI. STAREA DE SĂNĂTATE A PĂDURILOR ŞI MĂSURI DE

PROTECŢIE A FONDULUI FORESTIER

1. Evoluţia stării de sănătate a pădurilor

291. Starea de sănătate, în evoluţia ei se prezintă pe baza informaţiilor din reţeaua naţională de sondaje a monitoringului forestier (coroborată, unde este cazul, şi cu informaţiile din reţeaua locală reactualizată), precum şi pe baza datelor înregistrate cu ocazia descrierii parcelare.

292. Pentru caracterizarea stării de sănătate se au în vedere următorii indicatori:

a) Vătămarea fiziologică a arboretelor, care este reflectată în principal, de proporţia arborilor cu defoliere (pierdere de frunze sau ace) mai mare de 25%, respectiv de procentul arborilor încadraţi în clase de defoliere 2-4. Evoluţia vătămărilor se prezintă cel puţin pe ultimii 5 ani, după situaţiile existente în baza de date a monitoringului forestier naţional.

b) Vătămare fizică a arboretelor, care se exprimă prin proporţia arborilor cu vătămări cauzate de: vînat şi animale mari; insecte foliare şi xilofage; ciuperci foliare şi xilofage; agenţi abiotici (vînt, zăpadă, ger, grindină etc.); altele (incendii, poluare etc.). Vătămările respective cu precizarea intensităţilor lor, se stabilesc de amenajist, cu ocazia descrierii parcelare.

293. Culegerea datelor de teren privind starea de sănătate, corelarea lor cu informaţiile obţinute în cadrul monitoringului forestier, precum şi evidenţele privind evoluţia stării de sănătate a pădurilor din cadrul ocolului silvic se realizează potrivit prevederilor din îndrumarul pentru amenajarea pădurilor.

2. Măsuri de protecţie a fondului forestier

294. Pentru creşterea eficacităţii funcţionale a pădurilor, prin amenajament se vor prevedea măsuri pentru asigurarea stabilităţii ecologice a fondului forestier, iar în cazul constatării unor importante deteriorări se vor prevedea acţiuni de reconstrucţie ecologică.

295. Se vor avea în vedere: protecţia împotriva doborîturilor şi rupturilor produse de vînt şi zăpadă; protecţia împotriva incendiilor, protecţia împotriva bolilor şi dăunătorilor; măsuri de gospodărire a pădurilor cu fenomene de uscare anormală; măsuri de gospodărire a pădurilor afectate de poluare industrială.

296. În funcţie de particularităţile pădurilor de amenajat, se vor face analize şi recomandări referitoare şi la alte daune ce sunt sau pot fi aduse fondului forestier prin: fenomene torenţiale; înmlăştinări şi inundaţii; îngheţuri tîrzii; geruri excesive; procese necorespunzătoare de recoltare a lemnului, păşunat neraţional, efective supradimensionate de vînat etc.

2.1. Protecţia împotriva doborîturilor şi rupturilor produse de vînt şi zăpadă

297. Protecţia împotriva doborîturilor şi rupturilor produse de vînt şi zăpadă se va realiza printr-un ansamblu de măsuri ce vizează atît mărirea rezistenţei individuale a arboretelor periclitate, cît şi asigurarea unei stabilităţi mai mari a întregului fond forestier, în acest scop, se vor studia toate documentele de arhivă referitoare la aceste adversităţi şi se va efectua o cartare a arboretelor periclitate, pe baza informaţiilor culese pe teren şi a unui sistem unitar de clasificare.

298. Pentru pădurile situate în staţiuni cu grad ridicat de periculozitate, se vor recomanda:

a) compoziţii-ţel apropiate de cele ale tipului natural fundamental, incluzînd şi forme genetice caracterizate printr-o mare capacitate de rezistenţă la vînt şi zăpadă, în acest scop se va sublinia necesitatea promovării provenienţelor locale care au format biocenoze stabile la adversităţi;

b) constituirea de benzi de protecţie formate din specii rezistente;

c) împădurirea tuturor golurilor formate în arborete şi împlinirea consistenţei arboretelor cu densităţi subnormale, folosind specii mai rezistente la vînt şi zăpadă (paltin ş.a.);

d) aplicarea de tratamente care să asigure menţinerea sau formarea de arborete cu structuri rezistente la adversităţi (tratamentul tăierilor în margine de masiv etc.);

e) deschideri de linii de izolare între grupe de arborete;

f) formarea de margini de masiv rezistente;

g) corelarea posibilităţii de produse principale cu particularităţile tratamentelor prescrise;

h) parcurgerea arboretelor cu lucrări de îngrijire adecvate (degajări şi curăţiri puternice în tinereţe; rărituri slabe în arboretele trecute de 40 de ani, dar neparcurse anterior cu lucrări de îngrijire corespunzătoare etc.);

i) diminuarea pagubelor pricinuite de vînat, păşunat, recoltarea lemnului, astfel încît să se reducă proporţia arborilor cu rezistenţă scăzută la adversităţi etc.;

j) efectuarea de împăduriri cu material de împădurire genetic ameliorat pentru rezistenţa lor la adversităţi şi folosind scheme mai rare.

299. Pilcurile de arbori rămaşi în arboretele dăunate de vînt vor fi menţinute în vederea diversificării structurii.

2.2. Protecţia împotriva incendiilor

300. Protecţia împotriva incendiilor se realizează în primul rînd prin stabilirea unei reţele de linii parcelare principale, a căror deschidere şi întreţinere trebuie să constituie o obligaţie de prim ordin pentru unităţile silvice. Această reţea se va amplasa cu prioritate în zonele expuse unor perioade mai îndelungate de uscăciune şi în arboretele de răşinoase, orientîndu-se perpendicular pe direcţia vîntului dominant în regiunea de cîmpie. În plus, se va prevedea introducerea speciilor de foioase în compoziţia de viitor a arboretelor de răşinoase, cu deosebire pe lizierele acestora, în raport cu condiţiile staţionale.

301. În interiorul zonelor periclitate şi pînă la ele, se vor proiecta poteci sau drumuri de pămînt, care să asigure o accesibilitate uşoară şi o deplasare rapidă a echipelor de intervenţie, atunci cînd se semnalează vreun început de incendiu, în asemenea zone se vor proiecta şi turnuri de observaţie de înălţimi corespunzătoare, cu deosebire pentru pădurile de cîmpie.

302. Arboretele trecute de 20 de ani foarte puternic afectate de incendii vor fi încadrate în prima urgenţă de regenerare, urmînd a fi incluse în planul de recoltare. Arboretele exploatabile încadrate în gradele de vătămare II şi III vor fi incluse în urgenţa a II-a de regenerare. Restul arboretelor incendiate vor fi redresate prin lucrări de îngrijire şi împăduriri, în care scop vor fi incluse în planul lucrărilor de îngrijire a arboretelor sau în planul lucrărilor de regenerare.

2.3. Protecţia împotriva dăunătorilor şi bolilor

303. În scopul protecţiei fondului forestier împotriva dăunătorilor şi bolilor, în prealabil se vor întreprinde acţiuni cu caracter informativ, prin: depistarea pe teren a focarelor de dăunători şi a agenţilor patogeni, efectuînd atente observaţii cu prilejul descrierii unităţilor amenajistice; analizarea datelor existente în arhiva tehnică şi în evidenţele curente ale ocolului silvic; documentări în literatura de specialitate referitoare la protecţia pădurilor în zona respectivă.

Se va prezenta dinamica dăunătorilor şi bolilor, precum şi măsurile de combatere aplicate, cu arătarea eficacităţii acestora.

304. Analize detaliate se vor întreprinde pentru pădurile constituite din arborete ce prezintă fenomene de uscare, arborete puternic destructurate sub raport ecologic, respectiv în arborete artificiale, arborete realizate cu specii forestiere scoase din arealul lor natural de vegetaţie, arborete pure realizate în locul unor arborete amestecate, arborete cu arbori proveniţi din lăstari, arboretele aflate sub influenţa poluării industriale, arborete debilitate prin incendii, păşunat excesiv etc.

305. Referitor la asigurarea unei stări fitosanitare corespunzătoare, în amenajament se vor recomanda atît măsuri preventive, cît şi măsuri de combatere a dăunătorilor şi bolilor, atunci cînd aceste adversităţi depăşesc limitele capacităţii de suport a ecosistemelor respective.

306. În privinţa măsurilor preventive, vor fi avute în vedere: conservarea arboretelor de tip natural, pluriene, etajate şi amestecate; promovarea de specii forestiere şi forme genetice rezistente; menţinerea arboretelor la densităţi normale; împădurirea golurilor; protejarea subarboretului şi, la nevoie, introducerea lui; efectuarea în mod corespunzător a întregului sistem de îngrijire a arboretelor (degajări, curăţiri, rărituri, tăieri de igienă, protecţia tulpinilor arborilor împotriva vînatului şi a daunelor aduse în procesul de exploatare, îngrijirea marginilor de masiv şi a lizierelor); protecţia plantaţiilor şi seminţişurilor; protejarea populaţiilor de păsări folositoare, a furnicilor din genul Formica; interzicerea păşunatului; raţionalizarea accesului în pădure; trecerea în regimul codrului a arboretelor provenite din lăstari etc.

307. În privinţa redresării stărilor anormale ale ecosistemelor sub raport fitosanitar, se vor recomanda măsuri de combatere biologică şi integrată, bazate pe îmbinarea armonioasă a măsurilor silviculturale şi ecologice şi cele specifice protecţiei pădurilor, folosind în principal substanţe selective biodegradabile şi cu toxicitate redusă.

308. Arboretele foarte puternic afectate de dăunători şi boli, care nu mai pot fi redresate sub raport fitosanitar prin lucrări de combatere şi de cultură şi care prezintă o stare fitosanitară necorespunzătoare care impune exploatarea lor în termen scurt, vor fi încadrate în prima urgenţă de regenerare, indiferent de vîrstă; regenerarea acestora se va face prin tratamente adecvate, evitîndu-se, pe cît posibil, tăierea rasă.

309. Pentru amenajarea pădurilor de interes deosebit (ale unităţilor de cercetare şi învăţămînt, situate în zone de recreare, păduri de stejari de mare valoare etc.), precum şi a celor puternic afectate de dăunători şi boli sau cu evoluţii imprevizibile ale stării fitosanitare, depistarea şi prognoza dăunătorilor şi, mai ales, definitivarea sistemului de măsuri preventive şi de combatere se va face, după caz, cu participarea nemijlocită sau cu colaborarea specialiştilor din domeniul entomologiei şi fitopatologiei forestiere.

2.4. Măsuri de gospodărire în pădurile cu fenomene de uscare anormală

310. Prin uscare anormală se înţelege prezenţa în arborete, în sezonul de vegetaţie, a unui număr de arbori predominanţi şi dominanţi uscaţi sau în curs de uscare, într-o proporţie care depăşeşte cota normală a eliminării naturale (10% în arboretele cu vîrste de pînă la 50 de ani, 7% din cele cu vîrsta cuprinsă între 51 şi 90 ani şi 5% în arboretele cu vîrste de peste 90 ani). Acest fenomen apare mai frecvent în pădurile de stejari (stejar pedunculat, gorun, stejar pufos etc.).

311. La amenajarea pădurilor cu fenomene de uscare anormală, pe baza informaţiilor prezentate mai sus, a cartării pe grade de vătămare din amenajamentul expirat şi a altor evidenţe de la ocol, se va realiza o clasificare a arboretelor pe grade de uscare. Această cartare se va realiza pe baza prevederilor din îndrumarul pentru amenajarea pădurilor.

312. Prevederile amenajamentului referitoare la ameliorarea şi refacerea arboretelor afectate de uscare vor fi diferenţiate în raport cu specia principală şi cu intensitatea fenomenului.

În cazul arboretelor de stejari cu fenomene de uscare, pentru prevenirea amplificării acestui fenomen şi a apariţiei lui în alte păduri de stejari, se vor recomanda măsuri preventive, aplicîndu-se cu stricteţe prevederile din normele şi îndrumările tehnice emise de autoritatea silvică centrală, pentru mai buna gospodărire a pădurilor. În cazuri speciale, stabilirea vîrstei exploatabilităţii se va face cu luarea în considerare a fenomenului de uscare, efectuîndu-se măsurători privind dinamica creşterilor pentru a evidenţia eventualele tendinţe de scădere a acestora. În asemenea situaţii se vor putea propune vîrste ale exploatabilităţii mai mici decît cele precizate în anexa 4. De asemenea, după caz, se va recomanda administrarea de îngrăşăminte (pe bază de studii pedologice prealabile), efectuarea de drenări în staţiuni cu exces de umiditate, intervenţii la autorităţile competente pentru reducerea gradului de poluare etc.

În cazul culturilor de răşinoase afectate de fenomenul de uscare anormală, se va adopta soluţia ameliorării prin lucrări de îngrijire, refacerii sau substituirii în funcţie de gradul de intensitate a uscării şi bonitatea staţiunii. Astfel, culturile de răşinoase afectate de uscare situate în staţiuni favorabile stejarilor, vor fi substituite cu aceste specii, adaptînd metoda de regenerare corespunzătoare.

313. Pentru amenajarea pădurilor cu fenomene de uscare, care ridică probleme deosebite, se va solicita asistenţa tehnică a specialiştilor din institute de cercetări şi învăţămînt superior de profil.

XII. INSTALAŢII DE TRANSPORT, TEHNOLOGII

DE EXPLOATARE, CONSTRUCŢII FORESTIERE

314. Pentru asigurarea unor raporturi principiale şi eficiente între unităţile de cultură şi cele de exploatare a pădurilor, sub raportul menţinerii integrităţii arboretelor, se impune realizarea unei reţele corespunzătoare de instalaţii pentru colectarea, recoltarea şi transportul lemnului, precum şi stabilirea de tehnologii adecvate exigenţelor sporite ale unei silviculturi ce promovează într-un grad maxim regenerarea pe cale naturală a arboretelor. În context, se impune şi o tipizare tehnologică, respectiv o grupare a suprafeţelor păduroase în secţiuni (complexe) de exploatare avizate la mijloace comune de recoltare şi colectare.

Faţă de aceste considerente, în procesul de elaborare a amenajamentelor se obţin din faza lucrărilor de teren şi se stabilesc în proiectul final o serie de elemente necesare pentru orientarea personalului tehnic-ingineresc de la ocoalele şi întreprinderile silvice în activităţile ce le întreprind pentru evaluarea şi amplasarea volumului lemnos ce intră anual în circuitul economic, pentru respectarea riguroasă a regulilor silvice cu privire la exploatarea şi valorificarea lemnului.

1. Instalaţii de transport

315. Instalaţiile de transport au în vedere drumuri de colectare (linii de colectare şi drumuri de coastă) şi căi permanente de transport.

Liniile de colectare la drumurile de coastă se amplasează, acolo unde este posibil, în funcţie de felul mijloacelor de colectare, de condiţiile de relief, de sensul de gravitaţie a materialului ce se recoltează etc.

Drumurile de coastă se rezumă la strictul necesar şi se amplasează, de regulă, la intervale de 500-600 m, cu respectarea parametrilor de proiectare, ţinînd seama de formele geometrice ale secţiunilor (complexelor) de exploatare, de direcţiile de scurgere, precum şi de volumul materialului de exploatat.

316. Căile permanente de transport se tratează la nivel de studiu de amplasament, amenajamentul cuprinzînd date privind: dotarea existentă a pădurilor cu căi permanente de transport (drumuri auto forestiere, drumuri publice sau drumuri aparţinînd altor sectoare economice: agricol, gospodărirea apelor etc.); necesităţile de dezvoltare a reţelei de transport existente; accesibilitatea suprafeţei pădurilor şi a posibilităţii pe natură de produse, în raport cu dotarea existentă şi cea de la finele deceniului de aplicare a amenajamentului.

317. Analiza reţelei instalaţiilor de transport se face pentru fiecare ocol silvic, iar redactarea se prezintă în studiul general pe întreprindere. Instalaţiile de transport existente se înregistrează cu lungimea, suprafaţa şi valoarea lor de inventar; drumurile publice şi cele aparţinînd altor sectoare economice se înregistrează cu lungimea acestora în interiorul pădurii. Pentru toate categoriile de instalaţii de transport se fac precizări cu privire la starea lor şi, după caz, propuneri de îmbunătăţire a situaţiei date.

318. Propunerile de dezvoltare a reţelei de transport existente va viza, într-o primă fază, reducerea distanţei de scos apropiat la 1 km. Se vor prevedea cu prioritate căi de transport axiale, suprapuse, pe cît posibil, pe reţeaua hidrografică în pădurile de deal şi pe liniile parcelare în pădurile de cîmpie şi coline joase cu parcelar geometric, astfel încît fiecare parcelă să aibă, de regulă, acces direct la o cale permanentă de transport.

319. Pentru instalaţiile forestiere de transport, necesare în primul deceniu, se determină traseele posibil de realizat, lungimea şi valoarea de investiţie ale acestora.

320. Pentru instalaţiile prevăzute a se construi în deceniile următoare se va stabili numai lungimea acestora, exprimată pe planuri sau hărţi cu curbe de nivel.

321. Eficienţa economică a investiţiilor se va stabili pe ocoale silvice, luîndu-se în considerare atît investiţia specifică şi durata de recuperare a investiţiei, cît şi rolul funcţional al pădurilor respective în prezent şi în perspectivă.

322. Gradul de accesibilitate a pădurii şi a posibilităţii anuale se va determina în funcţie de distanţa medie de colectare a lemnului, de la centrul de greutate al fiecărei subparcele la calea permanentă de transport, stabilită pe hărţi şi ţinînd seama de scurgerea naturală a materialului lemnos şi configuraţia terenului. Amenajamentul va prezenta dinamica accesibilităţii fondului forestier şi a posibilităţii pădurilor în raport cu dinamica dotării pădurilor respective cu căi permanente de transport.

323. Reţeaua căilor de transport existente, publice şi forestiere, precum şi cele propuse se prezintă pe harta amenajistică a ocolului silvic şi pe harta de ansamblu, pe întreprindere.

2. Tehnologii de exploatare

324. În concordanţă cu soluţiile precizate prin planul de recoltare a produselor principale şi planul lucrărilor de îngrijire, se impune adoptarea, prin amenajament, a unor tehnologii adecvate de recoltare, colectare şi transport ale lemnului. Succint, aceste tehnologii se vor referi la metodele de colectare a arborilor ce se exploatează anual (ca regulă, sub formă de arbori şi părţi de arbori etc.), precum şi la zonele de corhănire, colectare cu atelaje, tractoare cu troliu.

Se vor prevedea restricţii în vederea evitării vătămării seminţişurilor şi a arborilor rămaşi, precum şi a degradării solului.

3. Construcţii forestiere

325. Planul construcţiilor forestiere include toate construcţiile silvice cu caracter permanent, existente şi necesare a se construi, referitoare la cultura, exploatarea forestieră şi gospodărirea cinegetică, pentru valorificarea altor produse ale pădurii etc.

326. La întocmirea planului construcţiilor forestiere se va avea în vedere ca personalul silvic de teren să locuiască, pe cît posibil, în locuinţe în interiorul sau în apropierea pădurii, iar întreprinderile, ocoalele şi cantoanele silvice să aibă sedii proprii. La alegerea amplasamentului acestor construcţii se va urmări: să fie în imediata apropiere a obiectivului ce se gospodăreşte; să fie, pe cît posibil, în apropierea unui centru social; să permită integrarea economică a utilităţilor.

327. Planul construcţiilor va fi definitivat în urma constatărilor de avizare prealabilă a soluţiilor din amenajament. În acest plan vor fi trecute date privitoare atît la construcţiile existente, cît şi la cele ce urmează a se construi, prin care se vor arăta: natura construcţiei, unitatea amenajistică în care se află sau urmează a fi construită, suprafaţa clădită (în m²), materialele din care este făcută sau se va face construcţia, starea construcţiilor existente, tipul clădirii etc.

XIII. PRELUCRAREA AUTOMATĂ A INFORMAŢIILOR

ÎN AMENAJAMENT

328. Prelucrarea întregului volum de informaţii în procesul de elaborare a amenajamentului se va realiza prin mijloace moderne de calcul, în cadrul sistemului informatic al amenajării pădurilor. La realizarea sa, se urmăreşte ca sub raport funcţional sistemul să satisfacă cu promptitudine şi în permanenţă necesităţile informaţional-decizionale ale amenajamentului, aflate în continuă dezvoltare, avînd ca obiective: asigurarea unei calităţi superioare, sub raportul gradului de prelucrare şi al preciziei informaţiilor; o formă de prezentare stabilită de comun acord cu autoritatea silvică centrală, care să faciliteze utilizarea eficientă a proiectelor de către unităţile beneficiare; generalizarea prelucrării automate a informaţiilor în procesul de elaborare a amenajamentelor; adaptarea algoritmilor existenţi la modificările impuse de actualizarea normelor tehnice de amenajare; introducerea, pe baza rezultatelor cercetărilor de profil, de noi algoritmi capabili să ofere informaţii utile în procesul decizional; organizarea şi păstrarea informaţiilor în structuri capabile să satisfacă, în timp util, şi alte necesităţi informaţionale în silvicultură.

329. Informaţiile de intrare în sistem sunt cele obţinute în faza de teren şi înregistrate în formularele de descriere a unităţilor amenajistice. Pe cît posibil, toate aceste informaţii se vor regăsi sub diferite forme în baza de date a sistemului informatic. La înscrierea informaţiilor în formularul de teren se va utiliza un sistem de coduri unitar şi sugestiv, derivat din terminologia forestieră impusă de standardele în vigoare.

330. Informaţiile înscrise în formularele tipizate vor fi transpuse pe suporţi compatibili cu sistemul de prelucrare utilizat. Avînd în vedere importanţa deciziilor stabilite în amenajamente, informaţiile introduse în sistem vor fi supuse unei temeinice verificări, eliminîndu-se atît erorile produse în faza de completare a formularelor, cît şi cele rezultate la transpunerea pe suport a acestora.

331. Validarea informaţiilor se va realiza prin intermediul unui sistem de restricţii care să asigure o verificare exhaustivă a acestora în concordanţă cu prevederile normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor. În această etapă proiectantul amenajist participă activ, alături de informatician, la eliminarea erorilor semnalate. Validarea se consideră încheiată cînd toate erorile depistate de calculator au fost analizate şi corectate.

332. Sistemul informatic al amenajării pădurilor necesită: crearea/actualizarea fişierelor cu informaţii generale care au caracter permanent; crearea/actualizarea fişierului cu informaţii de caracterizare a unităţilor de gospodărire al căror amenajamente se elaborează; obţinerea, în formate corespunzătoare, a situaţiilor necesare.

333. Sistemul informatic va cuprinde algoritmi corespunzători de prelucrare a întregului volum de informaţii, inclusiv a celor obţinute în lucrările de inventariere a arboretelor.

334. În urma prelucrărilor se obţin informaţii referitoare la: descrierea unităţilor amenajistice; caracterizarea condiţiilor naturale de vegetaţie; caracterizarea mărimii, structurii şi calităţii fondului de producţie; reglementarea procesului de producţie (calculul indicatorilor de posibilitate şi elaborarea planurilor amenajistice); caracterizarea, sub raportul accesibilităţii, a fondului forestier şi a posibilităţii de produse principale şi secundare; elaborarea hărţilor amenajistice (informaţii de caracterizare a arboretelor, a staţiunii şi a măsurilor preconizate de amenajament); evaluarea economică a pădurilor.

În cazuri deosebite, la avizările intermediare ale amenajamentelor se pot solicita şi alte informaţii menite să fundamenteze măsurile propuse.

335. Sistemul informatic al amenajării pădurilor condiţionează procesul tehnologic de elaborare a amenajamentelor. Într-o primă etapă se elaborează evidenţe şi studii de caracterizare a condiţiilor naturale de vegetaţie, a structurii fondului de producţie, precum şi proiectele provizorii ale planurilor amenajistice.

În a doua etapă se elaborează, în forma definitivă, pe baza hotărîrilor adoptate cu ocazia avizării soluţiilor tehnice din amenajament, evidenţele şi planurile de amenajare.

XIV. CONTROLUL ŞI REVIZUIREA AMENAJAMENTULUI

336. Amenajarea pădurilor va asigura organizarea şi conducerea pădurii spre starea de maximă eficacitate în raport cu obiectivele ecologice, economice şi sociale, respectiv cu funcţiile atribuite. Amenajarea va fi realizată numai prin încercări succesive, respectiv pe etape, cu obligaţia de a analiza de fiecare dată rezultatele obţinute. Astfel, revizuirile se încheie cu întocmirea unui nou amenajament. Amenajarea succesivă dobîndeşte un caracter de experiment, prin care atît pădurea, cît şi amenajamentul însuşi, sunt supuse unui control continuu.

Controlul se referă atît la amenajamentul silvic în sine, cît şi la activitatea desfăşurată în procesul aplicării lui. Acest control se realizează în principal la sfîrşitul fiecărei perioade de amenajament, în scopul optimizării deciziilor de luat pentru următoarea perioadă, odată cu întocmirea unui nou amenajament. În acest scop, controlul se va extinde pe o perioadă anterioară mai îndelungată.

337. În baza unor analize multilaterale controlul va stabili: în ce măsură bazele de amenajare au fost corect stabilite în raport cu cerinţele ecologice, economice şi sociale, cu nivelul cunoştinţelor ştiinţifice din domeniul amenajării pădurilor, în special, şi al silviculturii, în general; care sunt învăţămintele dobîndite din analiza amenajamentului expirat şi a rezultatelor obţinute în urma aplicării lui, pentru îndrumarea pădurii spre starea ei de maximă eficacitate, învăţăminte ce trebuie avute în vedere la întocmirea noului amenajament.

Pentru ca acest control să se poată realiza în condiţii corespunzătoare, este necesar de asigurat: organizarea şi ţinerea corectă a evidenţelor amenajistice; actualizarea şi corectarea pe parcurs a unor planuri de amenajament, în raport cu modificări importante intervenite în sistemul condiţiilor staţionale sau în ansamblul obiectivelor ecologice, economice şi sociale, în asemenea situaţii se va proceda chiar şi la unele revizuiri intermediare.

338. În cazul controlului pe arborete, va fi necesară compararea datelor obţinute prin inventarieri succesive în suprafeţe de probă permanente, aşa cum s-a precizat la capitolul 5.

339. Pentru obiectivizarea controlului pe ansamblul pădurii, va trebui ca acesta să fie corelat cu acţiunea de monitorizare a parametrilor de stare a pădurii, valorificînd informaţiile oferite de reţeaua suprafeţelor de probă incluse în sistemul general de supraveghere a calităţii factorilor de mediu.

340. Prin control trebuie să se stabilească dacă amenajamentul anterior a fost corespunzător, dacă principiile şi măsurile preconizate prin ultimul amenajament au fost aplicate şi dacă mai sunt actuale în raport cu politica forestieră în vigoare, cu obiectivele ecologice, economice şi sociale date, cu prevederile prezentelor norme tehnice pentru amenajarea pădurilor şi ale altor norme tehnice din silvicultură.

Se va evidenţia efectul măsurilor gospodăreşti aplicate de la data elaborării ultimului amenajament asupra productivităţii pădurilor, folosind metodologii adecvate, bazate pe înlăturarea efectului înaintării în vîrstă a arboretelor. De asemenea, se va evidenţia efectul unor eventuale calamităţi survenite de la ultima amenajare (doborîturi de vînt şi rupturi de zăpadă, poluare, fenomene de uscare, păşunat, vînat, rezinaj, neirigări).

În baza constatărilor desprinse din această analiză, se vor stabili schimbările, adaptările şi perfecţionările ce trebuie să se aducă în amenajament, în concordanţă cu prevederile prezentelor norme tehnice, în cazuri justificate prin rezultatele bune obţinute pe o perioadă îndelungată de aplicare a prevederilor cuprinse în amenajamentele anterioare, se vor putea face abateri şi completări faţă de normele tehnice menţionate. Necesitatea unor asemenea adaptări şi decizii derivă din însuşi conceptul de control.

341. Controlul situaţiei constă dintr-o analiză amănunţită a tuturor elementelor amenajamentului, începînd cu organizarea teritoriului şi continuînd cu obiectivele ecologice, economice şi sociale, zonarea funcţională, ţelurile de gospodărire, tratamentele, posibilitatea, planurile de amenajament, precum şi cu alte aspecte ale amenajamentului expirat. Analiza se face cu luarea în considerare şi a prevederilor amenajamentelor elaborate în deceniile anterioare, pe o perioadă cît mai lungă pentru care se dispune de informaţiile necesare (amenajamente vechi, rezultate ale aplicării lor, informaţii din "cronica ocolului", lucrări publicate sau aflate în manuscris referitoare la pădurile respective etc.).

342. Analiza atentă a modului de organizare a teritoriului, a îmbunătăţirilor aduse zonării funcţionale, a respectării posibilităţii de produse principale şi secundare, precum şi a bazelor de amenajare, efectuată potrivit precizărilor de la capitolul 6 va furniza elementele necesare pentru compararea soluţiilor adoptate în noul amenajament cu soluţiile din amenajamentul expirat şi cu rezultatele obţinute prin aplicarea lor.

343. Amenajamentele se revizuiesc, de regulă, din 10 în 10 ani, iar în cazuri excepţionale (calamităţi, depăşiri mari ale posibilităţii etc.) şi mai devreme.

XV. ANALIZA EFICACITĂŢII MODULUI DE GOSPODĂRIRE A PĂDURILOR

344. Analiza modului de gospodărire a pădurilor se va efectua distinct, pe grupe şi subgrupe funcţionale. Eficacitatea modului de gospodărire a pădurilor se corelează cu evoluţia producţiei şi productivităţii pădurilor sub raport cantitativ, calitativ şi valoric, luîndu-se în considerare dinamica următorilor indicatori:

1) Indicatori cantitativi: ponderea pădurilor în suprafaţă totală a fondului forestier; mărimea fondului de producţie, analizată sub prisma volumului lemnos pe picior, total şi mediu la hectar; structura fondului de producţie pe clase de vîrstă la codru regulat şi codru cvasigrădinărit; structura pădurilor pe categorii de consistenţă; structura pădurilor pe clase de producţie şi clasa medie de producţie; creşterea curentă brută şi netă, totală şi medie la hectar; creşterea medie a producţiei principale, totală şi medie la hectar; creşterea medie la vîrstă exploatabilităţii, totală şi medie la hectar; creşterea indicatoare, totală şi medie la hectar; posibilitatea de produse principale şi secundare, totală şi la hectar.

Mărimea creşterilor curente, determinată la începutul şi sfîrşitul perioadei de amenajare, va fi analizată în raport cu efectul măsurilor gospodăreşti aplicate sau al factorilor nefavorabili de influenţă, precum şi în raport cu modificarea structurii pe clase de vîrstă a fondului de producţie.

Metodologia de calcul şi modul de interpretare a dinamicii acestor indicatori vor fi prezentate în îndrumarul pentru întocmirea amenajamentelor.

2) Indicatori calitativi: structura fondului de producţie pe specii; ponderea speciilor de valoare ridicată în compoziţia pădurilor (stejar pedunculat, gorun etc.); ponderea arboretelor naturale cu structuri pluriene; structura fondului de producţie pe clase de calitate (sub raportul producţiei de lemn); structura fondului de producţie în raport cu modul de regenerare (lăstar, sămînţă); suprafaţa pădurilor destinate să producă lemn de calitate superioară.

În cazul pădurilor cu funcţii speciale de protecţie, analiza se va efectua şi în raport cu principalele însuşiri protective şi efecte ale acestora.

3) Indici de caracterizare valorică, cu referire specială la: venituri, cheltuieli, profit/pierderi. Pe măsura aprofundării, de către autoritatea silvică centrală şi de către proprietarii/ administratorii pădurilor, a aspectelor privind latura economică a gestionării acestora, vor fi avute în vedere: cuantificarea efectelor de protecţie în cazul pădurilor de interes deosebit (hidrologic, turistic, silvo-cinegetic etc.); valoarea în bani a lemnului destinat producţiei industriale, precum şi a lemnului obţinut prin acţiuni de curăţare şi igienizare; vînzări cu firul către populaţie; venituri realizate din diverse servicii indirecte etc.

345. Analiza indicatorilor menţionaţi va trebui să evidenţieze sensul evoluţiei stării pădurilor în raport cu măsurile de gospodărire aplicate şi preconizate. Cu acest prilej se efectuează un bilanţ al producţiei de lemn, exprimată prin creşterea curentă, cu scopul de a determina creşterea curentă netă ca rezultat al diferenţei dintre creşterea curentă brută a producţiei totale şi pierderile inevitabile ce se înregistrează în procesul bioproducţiei forestiere. Modul de stabilire a acestui bilanţ se redă în îndrumarul pentru întocmirea amenajamentelor. Sub aspect economic, analiza va cuprinde şi un bilanţ economico-financiar, întocmit după modelul din anexa 10. Aprofundarea acestei analize pentru diverse categorii de unităţi silvice se va face pe baza unor reglementări speciale.

XVI. CONŢINUTUL AMENAJAMENTULUI SILVIC ŞI AL

STUDIULUI SUMAR DE AMENAJARE A PĂDURILOR

346. Cuprinsul de detaliu al elaboratelor respective poate diferi în raport cu specificul pădurilor în cauză şi cu particularităţile modului de gospodărire preconizat. Pentru asigurarea unei prezentări unitare, care să permită şi o consultare detaliată, conţinutul cadru, orientativ, al amenajamentului şi cel al studiului sumar de amenajare sunt prezentate în cele ce urmează.

347. Amenajamentul elaborat pe ocoale silvice va conţine documentele şi componentele expuse în Anexa nr.11 la prezentele Norme tehnice.

348. Amenajamentul elaborat la nivel de întreprinderi pentru silvicultură va conţine documentele şi componentele expuse în Anexa nr.12 la prezentele Norme tehnice.

349. Studiul sumar de amenajare va conţine următoarele elemente:

1) Elemente referitoare la proprietate şi situaţia teritorial-administrativă: baza juridică a proprietăţii; suprafaţă; date de identificare, cu precizarea amplasării şi denumirii trupurilor de pădure; vecinătăţi şi limite; aspecte de ordin juridic şi administrativ.

2) Aspecte privind organizarea teritoriului: planuri şi hărţi (natura şi scara lor, ridicări în plan, reambulări etc.); constituirea unităţilor de amenajament (unităţi de gospodărire, parcele, subparcele).

3) Gospodărirea din trecut a pădurilor: contextul gospodăririi pădurilor înaintea etatizării şi după etatizare, cu indicarea unităţilor administrative şi de amenajament din care au făcut parte; transformări intervenite în structura pădurii ca efect a prevederilor amenajamentelor anterioare şi a modului de gospodărire aplicat.

4) Condiţiile staţionale şi de vegetaţie: date generale privind cadrul natural; tipuri de-staţiune şi tipuri de păduri; caracteristicile ecosistemelor forestiere; starea sanitară a pădurii.

5) Stabilirea funcţiilor şi a bazelor de amenajare, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.

6) Reglementarea procesului de producţie.

7) Stabilirea posibilităţii.

8) Întocmirea planului unic de gospodărire pentru următorul deceniu. În prima parte, planul va cuprinde descrierea parcelară pentru unităţile amenajistice componente, iar în partea a doua - măsurile privind recoltele de lemn, regenerarea / refacerea şi conducerea / îngrijirea arboretelor.

9) Alte aspecte privind gospodărirea pădurii: produse nelemnoase; accesibilitate; protecţia pădurilor etc.

10) Probleme specifice pădurii care face obiectul studiului.

XVII. PROBLEME TEHNICO-ORGANIZATORICE

1. Atribuţiile proprietarilor şi/sau gestionarilor de fond forestier

referitoare la amenajarea pădurilor

1.1 Precizări de ordin general

350. Proprietarii/gestionarii pădurilor sunt obligaţi să i-a măsurile necesare pentru amenajarea pădurilor pe care le deţin/gestionează şi pentru revizuirea periodică a amenajamentelor potrivit legii.

351. Pentru fondul forestier proprietate publică de stat, obligaţia de a asigura întocmirea amenajamentelor silvice revine autorităţii silvice centrale în calitatea sa de gestionar a acestui fond. Pe bază de convenţii sau contracte de gestionare, autoritatea respectivă îşi poate asuma această obligaţie şi pentru alte categorii de păduri.

352. În cazul pădurilor proprietate publică aparţinînd comunelor, oraşelor sau municipiilor, al pădurilor aparţinînd unităţilor de cult (parohii, schituri, mănăstiri) şi instituţiilor de învăţămînt sau altor persoane juridice, precum şi al pădurilor proprietate privată, obligaţia de a asigura întocmirea amenajamentelor silvice revine proprietarilor/gestionarilor pădurilor respective.

1.2. Atribuţiile autorităţii silvice centrale şi ale unităţilor sale teritoriale

353. Amenajarea pădurilor proprietate publică a statului constituie sarcina prioritară a autorităţii silvice centrale şi a unităţilor teritoriale ale acesteia.

354. Autorităţii silvice centrale prin compartimentele sale de resort, îi revin atribuţii privind: întocmirea de propuneri privind programul lucrărilor de amenajare a pădurilor pe care le gestionează; asigurarea fondurilor necesare pentru executarea lucrărilor respective; asigurarea plăţilor pentru lucrările de amenajare executate de unităţile silvice autorizate în executarea acestor lucrări; controlul şi verificarea, prin sondaje efectuate de specialişti competenţi, a calităţii lucrărilor; participarea prin reprezentanţi împuterniciţi la avizările pe parcurs şi la avizarea finală a amenajamentelor silvice.

355. Întreprinderile silvice, în calitate de beneficiari şi interesate în elaborarea la timp şi în condiţii optime a amenajamentelor silvice, au următoarele obligaţii:

1) Înaintează anual la autoritatea silvică centrală, pînă la 30 aprilie, propunerile cu ocoalele silvice în care urmează să se execute lucrări de amenajare a pădurilor în anul următor.

2) Întocmesc temele de proiectare pentru lucrările de amenajare programate a se executa în anul următor. După verificarea şi însuşirea lor, aceste teme vor fi înaintate la autoritatea silvică centrală pînă la data de 30 septembrie a anului anterior lucrărilor de amenajare. În acest scop, vor fi identificate, cu participarea factorilor interesaţi, noile obiective ecologice, economice şi sociale apărute între timp, şi implicaţiile lor asupra amenajării pădurilor.

3) Soluţionează, împreună cu reprezentanţii oficiilor teritoriale (raionale) de cadastru (cu participarea şefului de proiect), eventualele litigii referitoare la fondul forestier; această acţiune se va încheia pînă la data de 31 octombrie a anului premergător lucrărilor de teren.

4) Organizează şi execută, în anul premergător amenajării pădurilor, executarea lucrărilor de materializare a limitelor fondului forestier şi de refacere a limitelor parcelare şi a bornelor deteriorate sau distruse. Aceste lucrări se vor efectua, generalizat, după 5 ani de la amenajare, precum şi anual acolo unde este cazul.

5) Asigură completarea la zi a evidenţelor din amenajamentele silvice.

6) Pune la dispoziţia şefului de proiect pentru amenajarea pădurilor evidenţe şi documente privind: situaţia terenurilor intrate sau ieşite (definitiv sau temporar) în şi din fondul forestier de la amenajarea anterioară şi pînă la data respectivă; situaţia lucrărilor executate în deceniul expirat; situaţia arboretelor predate spre exploatare şi a celor în care s-au făcut amplasări şi evaluări ale materialului lemnos în vederea predării, materialul cartografic existent la ocolul silvic; evidenţa fondului forestier (EFF) pînă la nivel de unitate amenajistică; alte situaţii necesare amenajării pădurilor referitoare la produsele pădurii, construcţii etc.

7) Asigură participarea la lucrările de descriere parcelară a pădurarului titular de canton, maistrului silvic, care sub conducerea inginerului taxator, răspund de pichetarea limitelor unităţilor amenajistice, executînd, după caz, şi alte lucrări amenajistice în cadrul fiecărei subparcele.

8) În timpul lucrărilor de teren, prin intermediul maiştrilor silvici, execută inventarieri de arborete, după caz, integrale sau prin sondaje.

9) Asigură muncitorii necesari desfăşurării corespunzătoare lucrărilor de amenajare a pădurilor.

10) Efectuează controale asupra modului în care se execută lucrările de teren privind amenajare a pădurilor.

11) Participă la recepţia lucrărilor de teren privind amenajarea pădurilor, antrenînd în acest scop inginerul silvic-şef, inginerul fond forestier, şeful ocolului silvic respectiv.

1.3. Atribuţiile proprietarilor/gestionarilor altor păduri decît cele aparţinînd statului

356. În cazul pădurilor proprietate publică aparţinînd comunelor, oraşelor sau municipiilor, al pădurilor proprietate privată aparţinînd persoanelor fizice sau juridice, proprietarilor/gestionarilor pădurilor respective le revin următoarele obligaţii:

1) Depun la autoritatea silvică centrală, pînă la 30 aprilie, propunerile cu pădurile în care urmează a se executa lucrări de amenajare a pădurilor în anul următor, în vederea includerii lor în programul de amenajare. Cu această ocazie se transmite şi tema de proiectare corespunzătoare.

2) După aprobarea programului de amenajare a pădurilor, contractează executarea lucrărilor de amenajare cu unităţile autorizate pînă la 15 noiembrie a anului anterior începerii lucrărilor de teren.

3) Soluţionează, cu reprezentanţii oficiilor teritoriale (raionale) de cadastru eventualele litigii referitoare la fondul forestier, înaintea începerii lucrărilor de teren.

4) Solicită la autoritatea silvică centrală programarea avizării temei de proiectare, pînă la 31 martie.

5) Efectuează controale asupra modului în care se execută lucrările de amenajare de teren şi execută recepţia lucrărilor respective, apelînd în acest sens, dacă este cazul, la sprijinul unităţilor silvice teritoriale.

6) Participă, direct sau prin reprezentanţi împuterniciţi la avizarea temei de proiectare şi la avizarea prealabilă a soluţiilor tehnice din amenajament şi la avizarea finală a acestuia.

7) Atribuţiile ce revin proprietarilor/gestionarilor şi unităţilor autorizate prin care se execută lucrările de amenajare a pădurilor se stabilesc prin contractele încheiate în acest sens.

2. Recepţia şi avizarea amenajamentelor

357. Tema de proiectare pentru lucrările de amenajare a pădurilor se analizează şi se avizează la sediul întreprinderii silvice respective. La şedinţa de avizare vor participa reprezentantul autorităţii silvice centrale, inginerul silvic-şef al întreprinderii silvice, delegaţi ai unităţii care va executa lucrările de amenajare a pădurilor, şefii de ocoale silvice, proprietarii/administratorii pădurilor private ori reprezentanţii acestora, precum şi delegaţi şi invitaţi din alte unităţi interesate (oficiile teritoriale (raionale) de cadastru etc.).

358. Lucrările şedinţei de avizare a temei de proiectare vor fi conduse de reprezentantul autorităţii silvice centrale.

359. Se vor analiza şi stabili următoarele: propunerile de modificare a limitelor de ocoale silvice; eventualele modificări în constituirea unităţilor de producţie; stabilirea, în principiu, a subunităţilor de producţie sau a seriilor de gospodărire; modul de soluţionare a eventualelor litigii între fondul forestier şi cel agricol etc; propuneri de încadrare a pădurilor în subgrupe şi categorii funcţionale; modul de gospodărire aplicat în deceniul expirat şi măsurile principiale ce se impun pentru viitor; necesitatea elaborării unor amenajamente cu caracter special etc.

360. Lucrările de amenajare a pădurilor se vor verifica pe parcursul fazelor de lucru:

a) Lucrările de teren – se controlează pe parcursul executării lor şi la terminarea fiecărui ocol silvic de către organele de specialitate ale unităţii executante. În acest scop se vor aplica şi procedee ale analizei secvenţiale. Prin sondaj, lucrările vor fi verificate de specialişti ai autorităţii silvice centrale şi ai întreprinderilor silvice. Recepţia acestor lucrări se efectuează de către specialişti împuterniciţi ai beneficiarilor numai după ce ele au fost controlate şi însuşite de organele de specialitate ale unităţii executante.

Prin recepţia lucrărilor de teren se stabilesc: cantităţile de lucrări executate (suprafaţă totală şi numărul de unităţi amenajistice pentru care s-au efectuat lucrări de descriere parcelară; suprafeţele cu cartări staţionale; suprafaţa arboretelor inventariate; volumul de lucrări privind ridicările în plan etc.); calitatea lucrărilor stabilită în raport cu prevederile din prezentele norme tehnice şi din îndrumarul pentru întocmirea amenajamentelor.

În actul de control se va menţiona dacă au fost descrise toate suprafeţele care fac parte din fondul forestier şi dacă nu au fost înregistrate în amenajament terenuri care aparţin altor sectoare.

Controlul şi recepţia se vor face în conformitate cu reglementările în vigoare privind îndrumarea, verificarea şi recepţia lucrărilor de teren. La recepţia lucrărilor vor fi invitaţi delegaţii oficiilor teritoriale (raionale) de cadastru.

b) După executarea lucrărilor de teren, bazele viitorului amenajament se stabilesc la şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice la care participă: reprezentantul autorităţii silvice centrale; delegaţii unităţii care au executat lucrările de amenajare a pădurilor; specialişti din întreprinderea silvică; şefii de ocoale silvice; proprietarii/gestionarii pădurilor private ori reprezentanţii acestora; alţi delegaţi invitaţi.

Lucrările şedinţei de avizare sunt conduse de reprezentantul autorităţii silvice centrale. Cu această ocazie, se adoptă soluţiile referitoare la: terenurile fără vegetaţie forestieră care sunt destinate pentru nevoile administraţiei, culturi pentru hrana vînatului şi alte folosinţe speciale; încadrarea arboretelor pe subgrupe şi categorii funcţionale; subunităţile sau seriile de gospodărire; bazele de amenajare; mărimea posibilităţii de produse principale şi secundare; planurile de amenajament.

În cazul în care între participanţii la avizare apar divergenţe de fond asupra modului de gospodărire a pădurilor, ele vor fi supuse atenţiei conducerii autorităţii silvice centrale.

c) Lucrările de redactare a amenajamentelor se recepţionează, în concept, de organele de specialitate ale unităţilor autorizate să execute lucrări de amenajare a pădurilor.

d) Amenajamentele redactate în forma definitivă se avizează în Consiliul tehnico-ştiinţific al autorităţii silvice centrale, în acest scop, întreprinderile silvice sau, după caz, proprietarii/gestionarii pădurilor proprietate privată vor prezenta observaţii în scris cu 5 zile înaintea termenului de avizare, iar reprezentanţii lor, precum şi reprezentanţii unităţilor care au elaborat amenajamentele respective, vor participa la şedinţele de avizare.

3. Evidenţa aplicării amenajamentelor

361. Amenajamentul se aplică începînd cu data de 1 ianuarie a anului următor executării lucrărilor de teren.

362. Proprietarii/gestionarii pădurilor amenajate au obligaţia de a completa toate evidenţele referitoare la lucrările efectuate în perioada de aplicare a amenajamentului. Evidenţele aplicării amenajamentului se ţine la nivelul ocolului silvic şi la nivelul întreprinderii pentru silvicultură.

363. În amenajamentul ocolului silvic, evidenţa anuală a aplicării amenajamentului constă în înregistrarea în formularele din amenajament destinate acestui scop şi pe baza realizărilor din anul respectiv sprijinite pe acte legale elemente referitoare la:

a) mişcările de suprafaţă din fondul forestier, cu indicarea suprafeţelor în cauză, a unităţilor amenajistice, precum şi a actului normativ prin care s-a aprobat mişcarea respectivă;

b) suprafeţele parcurse cu tăieri de regenerare, pe u.a.; volume rezultate din aplicarea tăierilor de regenerare, pe u.a., specii şi sortimente primare (lemn de lucru, lemn de foc);

c) suprafaţa arboretelor slab productive parcursă cu tăieri de refacere sau de substituire, pe u.a.;

d) suprafaţa parcursă cu lucrări de îngrijire a arboretelor, pe u.a. şi în raport cu natura intervenţiilor; volume rezultate din aplicarea lucrărilor de îngrijire a arboretelor, pe u.a., specii, sortimente primare (lemn de lucru, lemn de foc) şi în raport cu natura intervenţiilor efectuate;

e) volume lemnoase realizate din produse accidentale pe u.a., specii şi sortimente primare (lemn de lucru, lemn de foc), precum şi precontarea lor din posibilitatea de produse principale sau secundare potrivit celor menţionate la capitolul 8;

f) suprafeţe efectiv regenerate, pe u.a., specii şi în raport cu natura lucrărilor (împăduriri integrale, completări) şi cu modalitatea de executare a acestora (semănături directe, plantaţii);

g) stadiul regenerărilor naturale în arboretele prevăzute şi parcurse cu tăieri de regenerare în cursul deceniului;

h) suprafeţele în care s-au realizat culturi speciale (arbuşti fructiferi, răchită, pomi de iarnă etc.);

i) realizări în deschiderea liniilor parcelare (km, suprafeţe);

j) realizări în dotarea cu drumuri forestiere (km, investiţii aferente);

k) realizări în dotarea cu clădiri silvice, categorii de clădiri, cu indicarea u.a. în care sunt amplasate şi a investiţiei aferente;

l) realizări în dotarea cu instalaţii cinegetice şi piscicole, pe categorii de instalaţii, cu indicarea u.a în care sunt amplasate şi a investiţiei aferente;

m) suprafeţele cu caracter permanent amplasate în scopul determinării numărului de arbori la hectar, pe specii, categorii de bonitate şi vîrste;

n) menţionarea unităţilor amenajistice în care au avut loc fenomene deosebite cauzate de poluare, uscare, inundaţii, incendii etc.

364. La finele fiecărui an de aplicare se face totalizarea pe ocol silvic a elementelor cumulabile înregistrate în evidenţa anuală a aplicării amenajamentului.

365. Evidenţa decenală a aplicării amenajamentului se completează de către ocolul silvic şi constă, în principal, în centralizarea pe ani a lucrărilor executate în cursul deceniului de aplicare a amenajamentului. Pentru completarea acestei evidenţe se preiau totalurile pe ani din evidenţa anuală a aplicării amenajamentului. Pentru fiecare an se mai înscriu, pe categorii de lucrări, prevederile medii anuale din amenajament, evidenţiindu-se, pentru anul respectiv, diferenţele în plus sau în minus dintre realizări şi prevederi.

366. În studiul general pe întreprindere, evidenţa decenală a aplicării amenajamentului se obţine prin cumularea evidenţelor decenale pe ocoale silvice.

Prin cumularea realizărilor pe ani, preluate din evidenţa anuală sau decenală a aplicării amenajamentului pe ocol silvic se înscriu - pentru fiecare an din deceniul de aplicare a amenajamentului, date centralizate pe întreprinderea pentru silvicultură.

Suplimentar, în evidenţa aplicării amenajamentului pe întreprindere se înregistrează: cantităţi realizate la produse accesorii (fructe de pădure, plante medicinale etc.); efectivele de vînat rezultate în urma inventarierilor anuale, pe fonduri de vînătoare, specii şi, după caz, sexe; recolte de vînat, pe fonduri de vînătoare, specii şi sexe; pierderi suferite de efectivul cinegetic, ca urmare a calamităţilor, epizootiilor etc., pe specii şi sexe.

367. Pentru fiecare an de aplicare, după înregistrarea realizărilor din anul respectiv, se înregistrează planificările medii anuale prevăzute prin amenajament, evidenţiindu-se diferenţele în plus sau minus dintre realizări şi prevederi.

368. În cazul unor solicitări speciale, unităţile de amenajare vor face în cursul deceniului de valabilitate a amenajamentului o verificare a modului de aplicare a prevederilor acestuia, informînd autoritatea silvică centrală asupra constatărilor făcute.

Anexa nr.2

la Ordinul Agenţiei "Moldsilva"

nr.90 din 4 aprilie 2012

NORME TEHNICE

privind recepţia tehnică şi inventarierea anuală a lucrărilor de regenerare,

împădurire şi creştere a materialului forestier de reproducere

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Normele tehnice privind recepţia tehnică şi inventarierea anuală a lucrărilor de regenerare, împădurire şi creştere a materialului forestier de reproducere (în continuare – Norme tehnice) sunt elaborate în conformitate cu art.12, 51-52 şi 54 ale Codului silvic şi stabilesc modul de executare a recepţiei tehnice şi de inventariere anuală a lucrărilor de regenerare, împădurire şi creştere a materialului forestier de reproducere.

2. Recepţia tehnică a culturilor silvice şi suprafeţelor parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale a pădurii, a lucrărilor la creare a secţiilor de semănături şi repicaj în pepiniere, a lucrărilor la creare a plantaţiilor de salcie, plop, pomi de Crăciun şi a altor plantaţii, se efectuează în scopul concretizării volumului de lucrări executate, calitatea lor şi respectarea tehnologiei de producere şi agrotehnicii prevăzute de proiect.

În baza materialelor obţinute se efectuează evaluarea lucrărilor executate, calităţii şi termenelor de efectuare a lor, se depistează procedee noi avansate în scopul de a fi propagate şi implementate în procesul de producere. De asemenea, se stipulează măsuri ce ţin de lichidarea neajunsurilor depistate şi abaterilor inadmisibile de la agrotehnica şi tehnologia executării lucrărilor.

3. În scopul efectuării lucrărilor de recepţie tehnică, directorul întreprinderii silvice emite un ordin cu privire la instituirea comisiei de lucru cu următoarea componenţă: inginer silvic-şef, contabil-şef, inginer regenerarea pădurii.

4. În ocoalele silvice se creează subcomisii cu următoarea componenţă: reprezentantul întreprinderii silvice, şeful de ocol silvic sau adjunctul lui, maistrul, pădurarul cantonului unde s-au efectuat lucrările.

5. Subcomisia din ocolul silvic efectuează activitatea nemijlocită de recepţie tehnică.

6. Recepţiei tehnice sunt supuse toate sectoarele cu culturi silvice, terenurile unde s-au efectuat măsuri de ajutorare a regenerării naturale, semănăturile şi secţiile de repicaje din pepiniere, plantaţiile de salcie, pomi de Crăciun, nuc şi alte specii nucifere, cu indicarea soiurilor şi formelor, indiferent de mărimea sectorului.

7. Lucrările de inventariere sunt realizate în contextul controlului anual al regenerărilor, plantaţiilor de protecţie, suprafeţelor pe care s-au realizat măsuri de ajutorare a regenerării naturale şi a suprafeţelor cu regenerare naturală, pepinierelor şi transferării culturilor silvice în starea de masiv.

8. Prezentele Norme tehnice prevăd efectuarea controlului anual al:

a) Culturilor silvice cu starea de masiv neîncheiată pînă la transferarea acestora în stare de masiv pe anii plantării. Controlul culturilor silvice în primul an de cultivare se realizează pe categorii de terenuri pentru determinarea reuşitei obţinute comparativ cu cea planificată;

b) Parchetelor cu regenerare naturală, atît folosind măsurile de ajutorare, cît şi fără acestea, pînă la transferarea parchetelor în stare de masiv pe ani;

c) Perdelelor forestiere pînă la transferarea acestora deţinătorilor de terenuri;

d) Semănăturilor şi repicajelor din pepiniere.

II. RECEPŢIA TEHNICĂ

1. Recepţia tehnică a culturilor silvice

9. Recepţia tehnică se efectuează nu mai tîrziu de 10 zile din momentul finisării lucrărilor de împădurire. La exploatarea parchetelor lucrările cu privire la păstrarea seminţişului sunt aprobate concomitent cu procesul-verbal de atestare a parchetelor.

10. La recepţia tehnică a culturilor silvice se verifică:

a) Existenţa proiectelor de culturi silvice şi corespunderea Normelor tehnice;

b) Corectitudinea perfectării şi delimitării sectoarelor. Existenţa planului topografic al terenurilor cu calcularea suprafeţei, precizia fiind de pînă la 0,1 ha;

c) Selectarea speciilor (cu indicarea speciei principale, celor însoţitoare şi a arbuştilor), ceea ce permite crearea arboretelor cu compoziţii aproape de cele mai bune arborete, luînd în consideraţie tipul de staţiune similar sectorului dat;

d) Tehnologia creării culturilor silvice;

e) Densitatea şi amplasarea plantelor;

f) Calitatea lucrărilor efectuate şi starea culturilor silvice.

11. Fiecare sector în care s-au efectuat lucrări de împădurire urmează a fi delimitat prin instalarea bornelor. Acestea din urmă se instalează la intersecţia laturilor sectorului, respectînd următoarele cerinţe: înălţimea – 1,5 m, îngropate în sol la adîncimea de 0,7 m; înălţimea deasupra solului – 0,8 m; diametrul – 8-12 cm. Capătul de sus al bornei trebuie să fie crestat în două feţe. Pe partea netedă a adînciturii, sub crestătură, se face următoarea inscripţie: parcela, subparcela, denumirea lucrării efectuate, anul efecutării lucrării şi suprafaţa sectorului.

12. În baza desenelor tehnice, executate la delimitarea şi verificarea terenului în natură, se precizează suprafaţa reală a acestuia.

13. Numărul de puieţi ce se plantează (se seamănă) se determină pe suprafeţe de probă.

Suprafaţa de probă, de regulă, trebuie să aibă forma unui dreptunghi alungit sau grupuri de rînduri (benzi) şi să cuprindă în lăţime nu mai puţin de 4 rînduri cu specia principală sau ciclul complet de amestec al speciilor.

14. Pe fiecare sector se amplasează cîteva suprafeţe de probă, care se repartizează uniform pe suprafaţa sectorului, în aşa fel încît pe fiecare sector cu aria de pînă la 3 ha să se inventarieze nu mai puţin de 5% din numărul total al locurilor de plantare (semănare) şi respectiv, pe sectoarele de la 4 ha pînă la 5 ha – nu mai puţin de 4%, de la 6 ha pînă la 10 ha nu mai puţin de 3% şi pe sectoarele mai mari de 10 ha – nu mai puţin de 2%. În funcţie de starea sectorului şi a plantelor cultivate, acest procent poate fi mărit pînă la limita care poate asigura precizia calculelor.

15. Pentru fiecare sector selectat se perfectează un act de recepţie tehnică a lucrărilor de cultură (forma nr.1). În act se indică toate abaterile de la proiect, inclusiv volumul şi caracterul lucrărilor executate incorect şi necalitativ, precum şi abaterile privind densitatea iniţială a culturilor silvice.

16. La evaluarea densităţii culturilor silvice se permit următoarele abateri:

a) Dacă în proiect se prevede pentru condiţiile concrete densitatea iniţială optimă şi maximă admisibilă a culturilor silvice în baza hărţilor tehnologice (sau a tipurilor de culturi silvice), abaterile de la proiect referitor la numărul locurilor de plantat (semănat), se permit în limita 5-10 procente;

b) În cazul densităţii minime de plantare se admit abateri în direcţia majorării numărului de plante pînă la limita maxim admisă (conform tipului de culturi); abateri în direcţia micşorării densităţii în acest caz nu se admit. Dacă la recepţia tehnică s-au depistat abateri în limitele admise, atunci în proiectul culturilor silvice se fac însemnări despre densitatea iniţială reală a plantării (însămînţării);

c) Toate sectoarele, care nu corespund cerinţelor expuse mai sus privind densitatea culturilor, precum şi cu abateri de la proiect privind respectarea asortimentului de specii, tehnologiei şi agrotehnicii, sunt supuse corectării şi repetării recepţiei tehnice, în caz contrar nu se includ în planul executării lucrărilor de împădurire.

Actul recepţiei tehnice semnat de membrii subcomisiei se păstrează în dosarul ocolului silvic.

17. În baza actelor de recepţie tehnică se perfectează registrul pe ocol silvic (forma nr.2) în două exemplare. În decurs de o săptămînă primul exemplar se expediază la comisia întreprinderii silvice, iar al doilea se păstrează în dosarul ocolului silvic împreună cu actele de recepţie tehnică.

18. Comisia întreprinderii silvice controlează calitatea şi veridicitatea materialelor subcomisiei în volum de minim 5% din totalul de lucrări efectuate în ocolul silvic, generalizează materialele subcomisiei şi scoate concluzia formulată în baza totalurilor recepţiei tehnice a culturilor silvice. Procesele-verbale ale deciziilor subcomisiilor din ocoalele silvice se aprobă de către directorul întreprinderii, după care se întocmeşte un raport pe întreprinderea silvică privind recepţia tehnică a culturilor forestiere (forma nr.3 G.S.). Acesta din urmă se expediază organizaţiei ierarhic superioare.

În raport se indică suprafaţa totală a culturilor silvice (în ha), repartiţia suprafeţei conform procedeelor de producere (însămînţare, plantare) în funcţie de categoria terenurilor, calitatea lucrărilor şi speciile principale. În nota explicativă la raport se evidenţiază neajunsurile şi se recomandă modalităţile pentru înlăturare.

19. La recepţia tehnică a lucrărilor de împădurire efectuate pe bază de contract pe terenurile altor deţinători de terenuri (primării), în componenţa subcomisiei se include şi reprezentantul deţinătorului. În cazul dat, actul de recepţie tehnică (forma nr.1) se întocmeşte în două exemplare, unul dintre care se păstrează în ocolul silvic, al doilea – la deţinător şi se întăreşte cu ştampila deţinătorului. Registrul recepţiei tehnice (forma nr.2) a lucrărilor de cultură, efectuate pe terenurile altor deţinători pe bază de contract, se întocmeşte în trei exemplare, unul dintre care se păstrează în ocolul silvic, al doilea – la întreprinderea silvică, al treilea – la organul cadastral raional şi se autentifică cu ştampila acestui organ.

20. Actele privind recepţia tehnică a culturilor silvice şi proiectele culturilor silvice stau la baza completării registrului de evidenţă a culturilor silvice în fiecare ocol şi întreprindere silvică.

2. Recepţia tehnică a suprafeţelor parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale

21. Înainte de a demara recepţia tehnică a suprafeţelor parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale a pădurii urmează a fi stabilit volumul lucrărilor efectuate, numărul sectoarelor, amplasarea lor, existenţa listei sectoarelor supuse lucrărilor de ajutorare, precum şi metodele de ajutorare proiectate.

22. La recepţia tehnică a suprafeţelor parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale a pădurii se stabileşte:

a) Respectarea delimitării şi perfectării terenurilor;

b) Modul real de ajutorare şi corespunderea procedeului ales cu condiţiile în teren şi tehnologiei lucrărilor de exploatare;

c) Calitatea lucrărilor efectuate.

23. Fiecare sector în care se efectuează lucrări de ajutorare a regenerării naturale a pădurii trebuie să fie marcat în natură prin instalarea bornelor, inscripţiilor corespunzătoare.

24. În baza examinării terenului şi studierii desenelor tehnice (sau a materialelor cartografice) întocmite la delimitarea sectorului sub lucrări de ajutorare a regenerării naturale a pădurii se confirmă suprafaţa sectorului supus recepţiei.

25. Pe sectoarele parcurse cu măsuri de asigurare a păstrării seminţişului în procesul exploatării parchetelor se determină procentul seminţişului păstrat, comparînd cantitatea reală a acestuia cu cantitatea luată la evidenţă pînă la tăiere expusă în borderoul sectoarelor şi în autorizaţia de exploatare.

Prezenţa reală a seminţişului şi starea acestuia după exploatarea pădurii se determină prin amplasarea suprafeţelor de probă. Pe sectoarele parcurse cu lucrări de ajutorare prin mineralizarea solului, pe suprafeţele de probă, se determină procentul suprafeţei mineralizate, gradul de mineralizare şi uniformitatea amplasării fîşiilor mineralizate.

26. Pentru fiecare sector se perfectează un act de recepţie tehnică a lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale a pădurii efectuate (forma nr.18), pe baza cărora se întocmeşte registrul sectoarelor parcurse cu măsuri de ajutorare a regenerării naturale a pădurii. La perfectarea actului trebuie de atras atenţie la abaterile de la măsurile proiectate şi de clarificat cauzele acestora. Toate abaterile (încălcările) se înscriu în actul de recepţie tehnică.

27. Materialele primare se păstrează în ocolul silvic. Borderoul totalizator privind rezultatele recepţiei tehnice (forma nr.19) se perfectează în două exemplare, unul dintre care se expediază în întreprinderea silvică.

28. În funcţia comisiei întreprinderii intră controlul în natură a lucrului subcomisiei pe o suprafaţă de minim 3% din terenurile parcurse cu măsuri de ajutorare recepţionate. Comisia întreprinderii silvice generalizează listele prezentate de ocoalele silvice, ţine la evidenţă rezultatul controlului şi formulează deciziile respective.

29. În baza materialelor prezentate de ocoalele silvice se perfectează borderoul totalizator pe întreprinderea silvică (forma nr.19) care se expediază organizaţiei ierarhic superioare.

În baza borderoului sectoarelor prevăzute sub măsuri de ajutorare şi a actelor de recepţie a lucrărilor, ocoalele şi întreprinderile silvice completează Registrul de evidenţă a lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale a pădurii.

30. Suprafeţele lăsate sub regenerare naturală, după examinare în natură se introduc în borderou (forma nr.20), pe baza cărora se completează Registrul suprafeţelor ieşite de sub tăieri rase.

3. Recepţia tehnică a lucrărilor la creare a secţiilor

de semănături şi repicaje în pepiniere

31. Recepţia tehnică a semănăturilor în pepinieră se efectuează după răsărirea pueţilor, dar nu mai tîrziu de o lună din ziua însămînţării. Recepţia tehnică a lucrărilor la creare a secţiei de repicaj şi a plantaţiilor industriale se produce nu mai tîrziu de 10 zile din ziua finisării lucrărilor.

32. La recepţia tehnică a lucrărilor în secţiile de semănături şi repicaj din pepiniere se acordă atenţie la îndeplinirea planului de semănat şi plantare, la respectarea asortimentului de specii, schemelor recomandate de proiecte pentru semănat şi amplasare a puieţilor în secţiile de repicaj, normelor de semănat şi adîncimii de semănare a seminţelor, se apreciază calitatea pregătirii solului (modul de prelucrare, adîncimea arăturii, cantitatea de îngrăşăminte şi erbicide administrate în sol), utilizarea stimulatorilor de creştere în sere, denumirea lor şi dozele de administrare, la starea semănăturilor şi a puieţilor la data efectuării recepţiei, se specifică cauzele stării nesatisfăcătoare a semănăturilor şi a plantaţiilor, se planifică măsuri în scopul lichidării neajunsurilor admise.

33. La semănături pierite se trec semănăturile, unde s-au păstrat în sol mai puţin de 25% din seminţe sănătoase de la norma stabilită pentru ieşirea puieţilor sau mai puţin de 10% de plantule răsărite din norma stabilită pentru ieşirea puieţilor, cu prezenţa concomitentă în sol a mai puţin de 20% din seminţele sănătoase.

34. La semănături moarte (care n-au germinat) semănăturile, unde seminţele sănătoase care s-au păstrat în sol, dar nu au germinat în anul curent, reprezintă mai mult de 25% din norma stabilită pentru ieşirea puieţilor.

35. Recepţia semănăturilor care au pierit şi care nu au germinat (semănături moarte) se efectuează prin săpatul rîndurilor semănate pe o porţiune de 1 m, repartizate în direcţie diagonală, determinarea stării seminţelor prin despicarea lor şi evidenţa celor răsărite. La 1 ha de semănături trebuie de efectuat nu mai puţin de 20 de săpături de verificare, iar numărul minim total de seminţe examinate de o singură specie de pe fiecare sector – nu mai mic de 200 bucăţi. Evidenţa plantulelor răsărite se produce prin aceleaşi metode ca şi la evidenţa puieţilor.

36. Recepţia tehnică a lucrărilor de creare a secţiilor de semănături şi repicaje în pepinierele forestiere se perfectează prin acte de recepţie tehnică (forma nr.3 şi 21), care se întocmesc în două exemplare. Unul din exemplare rămîne în ocolul silvic, în cazul cînd pepiniera se află în gestiunea ocolului silvic, în întreprinderea silvică – în cazul cînd pepiniera se află în gestiunea întreprinderii respective sau în pepinieră, dacă pepiniera reprezintă un agent economic independent. Exemplarul doi al actului se expediază organizaţiei ierarhic superioare împreună cu un exemplar al raportului privind recepţia tehnică a lucrărilor în pepiniera silvică conform formei nr.1 G.S. Un exemplar al raportului rămîne în întreprinderea silvică.

4. Recepţia tehnică a plantaţiilor de salcie, plop, arbuşti fructiferi,

pomi de Crăciun, plantaţii selecţionate

37. La recepţia tehnică a plantaţiilor de salcie, plop, pomi de Crăciun, plantaţii-mamă, arbori şi arbuşti fructiferi, plantaţii selecţionate, se controlează:

a) Corectitudinea alegerii terenurilor pentru crearea plantaţilor de specii menţionate;

b) Respectarea tehnologiei şi agrotehnicii prevăzute în proiect la crearea plantaţiilor;

c) Amplasarea corectă a plantelor cultivate în rînduri şi între rînduri (densitatea plantării);

d) Prezenţa schemei de amplasare a soiurilor (clonelor) cu indicarea numărului de plante pentru orice soi şi specie;

e) Calitatea efectuării lucrărilor şi starea plantaţiei la data recepţiei.

38. Recepţia tehnică a lucrărilor de creare a plantaţiilor se efectuează în timp nu mai tîrziu de 10 zile din data finisării lucrărilor. Pentru fiecare sector se perfectează un act de recepţie tehnică (forma nr.21).

39. Numărul locurilor de plantare (numărul de plante), ca şi numărul plantelor selecţionate de fiecare soi, se determină prin inventarierea integrală a fiecărei specii aparte.

40. În act se indică toate abaterile de la proiectul tehnic, se analizează volumul de îndeplinire a planului pentru fiecare specie, inclusiv pentru fiecare soi. Sectoarele care nu corespund cerinţelor proiectului de amplasare a plantelor, tehnologiei şi agrotehnicii de creare a plantaţiilor, sunt supuse corectării privind înlăturarea neajunsurilor, după ce pot fi incluse la executarea planului.

41. În baza actelor de recepţie tehnică se perfectează registrul recepţiei tehnice a plantaţiilor pe ocoalele şi întreprinderile silvice (forma nr.2).

42. Recepţia tehnică a lucrărilor de creare a plantaţiilor industriale de salcie, plop, nucifere şi alte specii, este parte componentă a recepţiei tehnice a lucrărilor de împădurire şi se reflectă în raportul privind recepţia tehnică a lucrărilor de creare a culturilor silvice (forma nr.3 G.S.), care se expediază în organizaţia ierarhic superioară.

III. CONTROLUL ANUAL AL LUCRĂRILOR DE REGENERARE, ÎMPĂDURIRE

ŞI CREŞTERE A MATERIALULUI FORESTIER DE REPRODUCERE

1. Scopul şi obiectul controlului anual

43. Controlul anual al lucrărilor de regenerare, împădurire şi creştere a materialului forestier de reproducere este o acţiune tehnică confirmată documental, în baza măsurilor efectuate pe teren, în cadrul unor suprafeţe de probă şi a prelucrării şi interpretării datelor.

44. Scopul controlului anual este de a stabili eficacitatea lucrărilor de regenerare şi împădurire, condiţiile în care acestea s-au desfăşurat, precum şi programarea lucrărilor necesare pentru ameliorarea stării culturilor silvice, plantaţiilor forestiere de protecţie, pepinierelor şi regenerărilor, în vederea obţinerii unor arborete valoroase, capabile să-şi îndeplinească funcţiile de producţie şi protecţie în condiţii optime.

45. Controlul anual al culturilor silvice, plantaţiilor forestiere de protecţie, regenerărilor naturale şi artificiale, se execută în fiecare an în perioada 15 august – 1 noiembrie, pînă la realizarea reuşitei definitive şi trecerea acestora în categoria suprafeţelor acoperite cu păduri.

Controlul anual în pepiniere se execută în perioada 15 august – 1 octombrie.

2. Organizarea lucrărilor de control anual

46. Controlul anual se efectuează pe perioada de timp, care durează din momentul în care, pe o suprafaţă s-a instalat regenerarea, pe cale naturală sau artificială, şi pînă în momentul reuşitei definitive.

47. Culegerea datelor de teren, prelucrarea şi prezentarea acestora se fac prin lucrări distincte, pe natură de regenerări şi anume:

a) controlul anual al regenerărilor naturale care se efectuează în două etape;

b) controlul anual al regenerărilor artificiale care se execută într-o etapa unică.

48. Pentru realizarea controlului anual directorul întreprinderii emite un ordin special, în baza căruia se constituie comisia centrală în componenţa: inginerul silvic-şef (preşedinte), contabilul-şef, inginerul regenerării pădurii. Prin ordinul directorului sunt constituite şi comisiile din ocoalele silvice în componenţa: reprezentantul întreprinderii silvice (preşedinte), şeful ocolului silvic, maistru silvic, pădurarul care a efectuat regenerările. La controlul anual al culturilor silvice plantate pe terenurile altor deţinători funciari (primării), în comisie se include şi reprezentantul deţinătorului funciar pe terenurile căruia au fost plantate aceste culturi.

49. Comisia ocolului silvic execută pe teren următoarele lucrări: controlul (inventarierea) culturilor silvice şi a arboretelor de protecţie, determinarea eficacităţii lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale, numărului şi calităţii materialului săditor crescut în pepiniere, trecerea în stare de masiv a culturilor silvice şi a suprafeţelor parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale, a parchetelor regenerate natural, asigurînd culegerea corectă a datelor de teren, fixează materialele primare, perfectează registre şi rapoarte pe ocolul silvic, propune măsurile ce urmează a fi efectuate în continuare pentru regenerarea suprafeţei respective cu compoziţia stabilită şi pentru asigurarea reuşitei definitive în termenul planificat.

De asemenea, verifică dacă lucrările executate, raportate prin dările de seamă statistice, corespund cu cele înscrise în bonurile de lucru, precum şi dacă suprafeţele regenerate natural corespund cu datele stabilite prin procesele-verbale de atestare a parchetelor.

50. Fişele de teren al inventarierii şi registrul sectoarelor inventariate se perfectează într-un exemplar. Registrul evaluării calităţii culturilor silvice transferate în stare de masiv, a plantaţiilor forestiere de protecţie transferate în stare de masiv, a culturilor silvice şi plantaţiilor forestiere de protecţie trecute la pierderi, borderoul centralizator privind trecerea în starea de masiv a tineretului din specii valoroase provenit din lucrări de ajutorare a regenerărilor naturale, precum şi rapoartele privind rezultatele inventarierii, se perfectează în două exemplare, dintre care, un exemplar se păstrează în ocolul silvic, iar al doilea se prezintă întreprinderii silvice nu mai tîrziu de 15 octombrie.

51. Comisia centrală coordonează activitatea comisiilor din ocoalele silvice, examinează materialele controlului anual al regenerărilor în baza cărora perfectează raportul pe întreprindere.

52. Actele de trecere la pierderi a culturilor silvice şi a arboretelor de protecţie, semănăturilor, repicajelor şi a plantaţiilor se perfectează numai de comisia centrală după examinarea acestora în teren conform demersurilor comisiilor din ocoalele silvice.

53. Comisia centrală a întreprinderii efectuează controlul parţial al activităţii comisiilor din ocoalele silvice în dependenţă de volumul lucrărilor în cadrul ocoalelor silvice:

a) pînă la 100 ha – nu mai puţin de 20%;

b) de la 101 pînă la 300 ha – 15%.

La transferarea culturilor silvice în starea de masiv, 20% din acestea sunt supuse controlului (dar nu mai puţin de un sector).

Însemnările privind controlul şi calitatea lucrărilor se introduc în fişa de teren. În cazul cînd pe parcursul controlului sunt depistate devieri în valoare de mai mult de 3% de la reuşita stabilită de comisiile ocoalelor silvice pe o jumătate din suprafaţa supusă controlului – activitatea comisiei privind realizarea controlului regenerărilor se anulează, programîndu-se repetarea lucrărilor pe toate sectoarele cu întocmirea actului corespunzător.

Controlul parţial al inventarierilor în pepiniere se efectuează pe 2% din suprafaţa inventariată.

54. Decizia comisiei centrale, privind rezultatele inventarierii, se fixează printr-un proces-verbal în fiecare ocol silvic. Totalurile controlului lucrărilor de regenerare se examinează la şedinţa de lucru extinsă a întreprinderii cu participarea reprezentanţilor sindicatelor.

55. Rapoartele pe formularele 4 G.S., 5 G.S., 6 G.S., 7 G.S., precum şi borderourile centralizatoare privind trecerea în starea de masiv a tineretului din specii valoroase provenit din lucrări de ajutorare a regenerărilor naturale (formularul 8 G.S), împreună cu fişele sectoarelor, plantaţiilor de protecţie trecute în exploatare (formularul 14), culturilor şi arboretelor de protecţie pierite, pe ani şi sezoane de realizare (pentru primul an de cultivare), concomitent cu nota informativă corespunzătoare, se prezintă în organul ierarhic superior pînă la 1 noiembrie a anului raportat.

3. Efectuarea controlului anual conform modului de regenerare

3.1. Controlul anual al regenerărilor naturale (în continuare – Control)

56. Etapa I se referă numai la suprafeţele pe care se asigură regenerarea naturală a pădurilor sub adăpostul arboretului matern.

Suprafeţele supuse controlului se preiau din actele de punere în valoare şi se stabilesc definitiv în baza procesului-verbal de atestare a fiecărui parchet.

57. La prima etapă se stabileşte metoda de asigurare a regenerării naturale, se stabilesc măsuri privind aplicarea corectă a tratamentelor silvice, caracterul lucrărilor de ajutorare necesare în vederea susţinerii regenerărilor naturale în direcţia dorită, precum şi momentul extragerii complete a vechiului arboret.

58. Potrivit Normelor tehnice pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor, extragerea completă a vechiului arboret (efectuarea tăierilor rase) se poate face cînd regenerarea naturală s-a realizat în proporţiile stabilite pentru fiecare tip de pădure, iar seminţişul a devenit viabil din punct de vedere biologic şi a atins înălţimi de 30-80 cm. Totodată, se va ţine cont de faptul speciilor secundare să nu depăşească, cît mai mult timp posibil, speciile de bază. La stabilirea seminţişului instalat se i-a în consideraţie numai cel viabil, compus din speciile şi în proporţia prevăzută de compoziţia de regenerare. Puieţii trebuie sa fie sănătoşi, puternici, fără răni sau cicatrice, cu dimensiuni proporţionale în raport cu vîrsta.

59. Controlul se efectuează în suprafeţele ce se parcurg cu tăieri de regenerare şi de conservare, începînd cu anul apariţiei seminţişurilor naturale şi pînă la transferarea lor în stare de masiv, adică pînă la trecerea unui sezon de vegetaţie de la extragerea vechiului arboret.

60. Evidenţa seminţişului se realizează în baza suprafeţelor de control cu suprafaţa de 4 m² – în cazul cînd acesta este des şi mic, 10 m² - în cazul cînd acesta este de talie şi densitate mijlocie, 20 m² - în cazul cînd acesta este de talie înaltă şi rară. Suprafeţele de control se amplasează uniform pe suprafaţă în locurile caracteristice şi nu mai puţin de cinci la hectar. Pe suprafaţa unui sector acestea trebuie să fie de aceleaşi dimensiuni. Seminţişul se repartizează în categoriile: mic – pînă la 0,5 m, mijlociu – de la 0,6 m pînă la 1,5 m şi de talie înaltă – peste 1,5 m. La aprecierea reuşitei regenerării tot seminţişul se consideră mic, dacă exemplarele ce au înălţimea de 0,5 m constituie peste 2/3 din numărul total. Seminţişul se consideră de talie înaltă, dacă exemplarele cu înălţimea de peste 1,5 m, constituie 1/3 din numărul total. În restul cazurilor reuşita regenerării se stabileşte conform indicilor pentru seminţişul mijlociu.

La evaluarea reuşitei regenerării, lăstarii de la o cioată se numără ca unul singur, drajonii de la rădăcină se numără fiecare aparte.

După desime seminţişul se împarte în: rar – pînă la 2 mii; densitate mijlocie – 2-8 mii; des – 8-13 mii şi foarte des – peste 13 mii exemplare la 1 ha.

61. Rezultatele inventarierii de pe fiecare suprafaţă de control se înscriu în fişa de teren similar cu inventarierea în suprafeţele parcurse cu măsuri de ajutorare a regenerării naturale a pădurii (formularul 9). Punctele 1-7 din fişa de teren se completează pînă la ieşirea în teren din registrele de evidenţă a suprafeţelor ieşite de sub tăieri rase.

În baza fişelor de teren se întocmeşte actul şi borderoul suprafeţelor parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale (formularul 15, 16).

62. Aprecierea stării regenerării naturale se realizează conform indicilor expuşi în anexa 2 la prezentele Norme tehnice.

Suprafeţele, unde la un hectar este prezent seminţiş, lăstari sau drajoni cu vîrsta prevăzută de anexa 1 şi numărul optim pentru transferarea acestora în starea de masiv sunt incluse în categoria de terenuri regenerate cu specia de bază. Suprafeţele ce dispun la 1 ha de un număr insuficient de seminţiş sau drajoni necesari pentru transferarea în starea de masiv, se includ în categoria suprafeţelor cu regenerarea speciei de bază neterminată şi sunt lăsate pentru a fi regenerate în continuare. Suprafeţele cu regenerarea nereuşită se trec la pierderi, incluzîndu-se în categoria de terenuri pentru împăduriri.

63. Etapa a II-a se referă la suprafeţele regenerate pe cale naturală prin aplicarea tăierilor: progresive, succesive, rase, regenerate prin lăstari sau drajoni, în procesul cărora este extras în totalitate vechiul arboret. Prin suprafaţa regenerată pe cale naturală se înţelege suprafaţa pe care este prezent numărul minim de puieţi la hectar (lăstari sau drajoni în cazul crîngului) prevăzut în anexa 2, uniform răspîndiţi, care asigură realizarea compoziţiei de regenerare.

64. Reuşita definitivă a regenerării naturale se consideră realizată la foioase cînd coronamentele puieţilor se ating în proporţie de minimum 70% şi la răşinoase cînd înălţimea puieţilor este de 0,6-0,8 m în condiţii extreme şi 0,8-1,0 m în condiţii normale. Atît la foioase, cît şi la răşinoase, la realizarea reuşitei definitive a regenerării naturale, trebuie să existe numărul minim de puieţi pe unitatea de suprafaţă, prevăzut în anexa 2.

65. Suprafeţele regenerate natural, care fac obiectul controlului în procesul etapei a II-a, se înregistrează şi se raportează la realizări, în primul an cînd se execută acest control. Se va urmări cu mare atenţie ca suprafeţele regenerate natural să se raporteze şi înregistreze la realizări o singură dată.

66. Inventarierea anuală a lucrărilor de regenerare naturală etapa II se efectuează pe suprafeţele de control similar cu etapa I.

Reuşita regenerării naturale se stabileşte în funcţie de numărul total de puieţi din speciile principale şi de amestec găsiţi pe teren, precum şi de criteriile de reuşită expuse în anexa 2.

Determinarea reuşitei regenerării naturale rezultate din tăierile de crîng se face atît în funcţie de numărul de lăstari (drajoni), cît şi de cel al cioatelor viabile la hectar.

67. Toate schimbările în dinamica suprafeţelor parcurse cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale, pe fiecare an de îndeplinire a lucrărilor, se reflectă în borderoul centralizator privind trecerea în starea de masiv a tineretului din specii valoroase provenit din lucrări de ajutorare a regenerărilor naturale (formularul 8 G.S.).

68. Suprafeţele care nu îndeplinesc condiţiile de reuşită pentru regenerările naturale se delimitează distinct pe teren şi se evidenţiază în cadrul fişei, pentru a se executa completări.

Evidenţa suprafeţelor respective delimitate este dusă în continuare potrivit metodologiei stabilite pentru controlul regenerărilor artificiale.

3.2. Controlul anual al lucrărilor de regenerare artificială

69. Controlul anual al lucrărilor de regenerare artificială pe terenurile ocupate de plantaţii, semănături şi butaşi începe după expirarea unui sezon de vegetaţie de la efectuarea lucrărilor de împădurire, executîndu-se apoi în fiecare an, pînă la realizarea reuşitei definitive.

De regulă, se consideră că reuşita definitivă este realizată în următoarele situaţii:

a) la foioase, cînd coronamentele puieţilor se ating pe rînduri sau în grupe, într-o proporţie de cel puţin 70%;

b) la plantaţiile de nuci şi plop, cînd diametrul la înălţimea de 1,30 m este de minimum 8 cm;

c) la răşinoase, cînd înălţimea puieţilor este de 1,0-1,2 m în condiţii normale şi de 0,6-0,8 m în condiţii extreme.

70. Pentru culturi silvice durata de realizare a reuşitei definitive este stabilită în funcţie de specia principală de bază, de principalele caracteristici ale terenului şi tipul plantaţiei, fiind expusă în anexa 1. Pentru culturile cu caracter special, este prevăzut ca durata de realizare a reuşitei definitive să depindă de numărul anilor de vegetaţie care au trecut de la apariţia seminţişurilor şi anume: 1 an la răchitării, 2 ani la plantaţii de zmeură, coacăz şi mure, 8 ani la plantaje.

71. Obiectul controlului îl constituie suprafeţele expuse în rapoartele statistice de stat (FN 2 G. S.).

În cazul prezenţei seminţişului regenerat pe cale naturală, se va înregistra numai exemplarele din specii principale de bază sau amestec prevăzute în compoziţia de regenerare care trebuie realizată pe suprafaţa respectivă.

72. Controlul anual al regenerărilor artificiale în fondul forestier se realizează pentru fiecare categorie de teren aparte:

a) parchete, terenuri arabile şi alte terenuri egalate cu acestea după condiţiile staţionale;

b) terenuri degradate şi alte terenuri conform recepţiei tehnice.

73. Controlul anual al regenerărilor artificiale în fondul forestier realizat pe terenurile altor deţinători, precum şi controlul perdelelor forestiere de protecţie, de asemenea se efectuează aparte conform anilor plantării şi pînă la retrocedarea acestora deţinătorilor de teren.

74. Controlul culturilor silvice şi a perdelelor forestiere plantate în primăvara anului curent şi toamna anului trecut se efectuează pe anotimpuri (primăvara şi toamna).

75. La controlul culturilor silvice parţiale şi a celor plantate în benzi în scopul reconstrucţiei se i-a în consideraţie numai suprafaţa real ocupată de acestea.

76. Pe parcursul controlului se inventariază numai exemplarele utilizabile cu păstrarea mugurelui central la răşinoase şi la foioase – cu posibilitatea continuării creşterii din lăstari.

77. Controlul anual se efectuează prin intermediul suprafeţelor de probă, care sunt amplasate în locurile care reprezintă starea generală a culturilor silvice şi a plantaţiilor de protecţie plantate sau semănate pe sectorul în cauză, inventariindu-se şi apoi recalculîndu-se pentru 1 ha. În cazul, cînd starea culturilor diferă pe toată suprafaţa, se inventariază flecare sector caracteristic aparte cu suprafaţa de peste 0,5 ha.

78. Suprafeţele de probă trebuie să cuprindă după lăţime nu mai puţin de un ciclu de amestec al speciilor. La plantarea culturilor în benzi inventarierea se realizează peste 2-3 benzi şi cuprinde întreg ciclu de amestec al speciilor. Suprafeţele de probă pot fi în formă de dreptunghi, pătrat, cerc (cu suprafaţa de 0,01 ha şi raza 5,64 m) sau pe segmente de evidenţă egală cu lungimea de 20-50 m. Pe fiecare sector este necesar de prevăzut cîteva suprafeţe de probă, segmente de evidenţă, amplasîndu-le uniform pe întreaga suprafaţă a culturilor silvice, plantaţiilor de protecţie sau pe diagonala sectorului.

79. Pentru determinarea reuşitei culturilor silvice suprafaţa probelor sau lungimea segmentelor de evidenţă, în funcţie de mărimea sectorului ocupat cu culturi silvice şi plantaţii de protecţie, trebuie să constituie în cazul suprafeţei sectorului de pînă la 3 ha – nu mai puţin de 5% din suprafaţa totală sau lungimea rîndurilor, de la 3 pînă la 5 ha – 4%; de la 5 pînă la 10 ha – 3%; de la 10 pînă la 50 ha – 2%; peste 50 ha – 1%.

80. În cazul semănăturilor integrale în rînduri, exemplarele destinate inventarierii se socot peste 0,1 – 1,0 m, în funcţie de amplasarea speciilor în spaţiu. Drept exemplare pierite se consideră golurile de 0,8-2,0 m din cadrul rîndurilor.

81. După inventarierea puieţilor din probe se calculează suprafaţa totală a suprafeţelor de probă amplasate (lungimea segmentelor de inventariere), numărul exemplarelor utilizabile şi a celor pierite cu înscrierea rezultatelor în rubricile corespunzătoare. Datele primite pentru suprafeţele de probă se recalculează la 1 ha.

Relaţia dintre numărul locurilor de plantare cu exemplarele viabile faţă de numărul de exemplare real plantate pe suprafaţa, exprimată în procente, stabileşte reuşita culturilor silvice. Comisia face propuneri privind măsurile necesare pentru conservarea, sporirea randamentului de creştere şi ameliorarea stării culturilor silvice, cu indicarea suprafeţei care necesită completări, prelucrarea solului, degajări.

82. Sunt supuse completărilor culturile silvice şi plantaţiile de protecţie cu reuşita sub normele stabilite pentru întreprindere (anexa 3). Pe sectoarele, cu repartiţia neuniformă a puieţilor pieriţi, completarea se realizează indiferent de reuşită.

Completările culturilor silvice şi a plantaţiilor de protecţie realizate cu mai puţin de o lună pînă la control – nu se i-au în consideraţie.

83. Culturile silvice şi arboretele de protecţie cu reuşita de pînă la 25% sunt considerate pierite, fiind trecute la pierderi. Pentru aceste sectoare comisia din ocolul silvic prezintă comisiei centrale fişele de inventariere a culturilor silvice (formularul 4).

84. Trecerea la pierderi se realizează de comisia întreprinderii după examinarea în teren a tuturor sectoarelor cu culturi silvice şi arborete de protecţie pierite în baza actului (formularul 5), care se întocmeşte pe întregul ocol silvic cu repartiţia acestora pe categorii (culturi silvice, arborete de protecţie) şi indicarea localizării sectorului, anului de plantare, cauzele pieririi.

Trecerea la pierderi a arboretelor de protecţie se efectuează cu participarea reprezentanţilor deţinătorilor de terenuri pe care au fost plantate aceste arborete.

Actul de trecere la pierderi se perfectează în trei sau patru exemplare, se aprobă de către directorul întreprinderii şi se prezintă în organul ierarhic superior, unde după examinare se emite un ordin special. În cazul includerii în acest act şi a plantaţiilor de protecţie, atunci acest act este necesar de a fi aprobat şi de conducătorul deţinătorului funciar (primăriei), pe terenurile căreia au fost plantate arboretele.

Un exemplar al actului împreună cu fişa de teren se transmite în ocolul silvic, al doilea – deţinătorilor de terenuri, al treilea – rămîne în întreprindere, al patrulea se expediază organului ierarhic superior.

85. În cazul pieririi culturilor silvice şi a plantaţiilor de protecţie din cauza calamităţilor naturale (secetă îndelungată, incendii, grindină, deluvieri), actul de trecere la pierderi a culturilor (formularul 5) se întocmeşte pe parcursul unei luni după calamităţi sau a perioadei necesare pentru stabilirea stării reale, cu participarea obligatorie a reprezentantului comisiei organelor administraţiei publice locale pentru calamităţi sau anexarea certificatului serviciului meteorologic.

86. După examinarea materialelor controlului şi emiterea ordinului corespunzător privind trecerea la pierderi a culturilor silvice, suprafeţele plantaţiilor pierite sunt incluse în fondul de împădurire, iar actul devine bază pentru includerea însemnărilor corespunzătoare în registrul de evidenţă a culturilor silvice, precum şi în materialele amenajamentului silvic.

87. Fişele de teren ale culturilor silvice şi arboretelor de protecţie, semnate de toţi membrii comisiei, servesc drept materiale primare şi se păstrează în ocoalele silvice, pînă la transferarea acestora în stare de masiv sau darea în exploatare.

88. În baza fişelor de teren, în ocoalele silvice, se întocmeşte raportul privind reuşita culturilor silvice (formularul 4 G.S.).

Raportul se întocmeşte pe ani şi tipuri de arborete pe specii aparte.

Raportul privind reuşita culturilor silvice şi plantaţiilor de protecţie se întocmeşte pe întreprinderi şi autoritatea silvică centrală.

Suprafaţa culturilor se indică în hectare întregi, iar reuşita – cu precizia de pînă la zecimi de procente.

3.3. Transferarea culturilor silvice în starea de masiv şi

trecerea arboretelor de protecţie în exploatare

89. Culturile silvice plantate pe terenurile fondului forestier, care corespund cerinţelor expuse în capitolul 3.2 sunt supuse trecerii în starea de masiv.

Livezile şi plantaţiile fructifere şi nucifere nu sunt supuse transferării în stare de masiv, dar se transferă în categoria suprafeţelor cu destinaţii speciale.

Plus la aceasta, în zonele fitogeografice cu umiditate insuficientă, în calitate de reper poate fi acceptată închiderea coronamentelor la speciile de bază (cu excepţia cvercineelor) a înălţimii corespunzătoare condiţiilor date, care este egală cu distanţa intre rînduri la pregătirea integrală a solului.

Înălţimea culturilor silvice care se transferă în starea de masiv, trebuie să fie superioară indicelui minim pentru tipul dat de condiţii (anexa 4).

90. Reuşita definitivă a culturilor silvice se consideră realizată în cazul cînd acestea satisfac condiţiile următoare, privind gradul de închidere a coronamentelor:

1) Pe sectoare cu pregătirea solului integrală şi parţială, precum şi în benzi late pentru două şi mai multe rînduri a speciilor de arbori şi arbuşti, cu plantarea integrală fără pregătirea prealabilă a solului – în cazul cînd coronamentele puieţilor se închid pe rînduri şi între rînduri, cu excepţia culturilor silvice cu distanţa între rînduri mai mare de 3 m, care, ca excepţie, pot fi transferate în stare de masiv pînă la închiderea coronamentelor dintre rînduri.

2) Pe sectoare cu pregătirea solului parţială în benzi, terase sau brazde pentru numai un rînd de plante – cînd coronamentele culturilor silvice se închid pe rînduri.

3) Pe sectoare cu pregătirea solului parţială în vetre:

a) cu amplasarea vetrelor cu dimensiuni nu mai mari de 0,6 x 0,6 m în rînd în număr mai mare de 5 mii buc. la 1 ha – în cazul cînd culturile silvice se închid în rînduri în proporţie de cel puţin 80%;

b) cu amplasarea aleatorie sau pătrată, de asemenea în rînd, cu numărul vetrelor cu dimensiuni nu mai mari de 0,6 x 0,6 m mai mic de 5 mii buc. la 1 ha – cînd culturile silvice se află în stadiul de închidere la specia principală sau cu regenerarea naturală înconjurătoare din specii dorite;

c) cu pregătirea solului în vetre cu dimensiunile mai mari de 0,6 x 0,6 m cu plantarea (semănatul) în fiecare groapă a nu mai puţin de 3 puieţi – cînd culturile silvice se închid în vetre.

91. Corespunderea culturilor silvice exigenţelor principale se stabileşte prin intermediul examinării în teren şi amplasării suprafeţelor de probă în locurile caracteristice pentru întreg sectorul. Numărul acestora pe sectoarele acoperite cu culturi silvice cu suprafaţa de 10 ha, se stabileşte reieşind din proporţia o suprafaţă de probă la maximum 5 ha; pe sectoarele cu suprafaţa de 10-50 ha – maximum la 10 ha; pe sectoarele cu suprafaţa de peste 50 ha – maximum la 15 ha. Pe sectoarele cu suprafaţa de pînă la 1 ha se amplasează o suprafaţă de probă, iar cu suprafaţa de pînă la 3 ha – două suprafeţe de probă.

92. La amplasarea unei suprafeţe de probă, pe teritoriul acesteia este necesar să fie prezenţi minimum 150 puieţi, iar la amplasarea a două sau mai multe suprafeţe de control – pe fiecare minimum 100 puieţi din specia de bază. Rezultatele inventarierii se înscriu în tabelă (formularul 7). La recalculare se i-au în consideraţie puieţii din speciile cultivate, care sunt amplasaţi la distanţă de minimum 0,5-1,0 m unul de altul. În culturile silvice realizate prin intermediul semănării, dacă au răsărit dintr-un loc, doi sau mai mulţi arbori, se i-a la evidenţă numai un singur arbore – cel mai înalt.

93. Înălţimea medie a arborilor cultivaţi se stabileşte prin intermediul măsurării înălţimii fiecărui al cincilea puiet din specia de bază amplasat pe suprafaţa de probă.

Între rîndurile suprafeţei de control se stabileşte vizual numărul arborilor proveniţi pe cale naturală.

Gradul de închidere în rîndurile şi între rîndurile plantaţiilor se stabileşte vizual şi se exprimă în procente.

94. În baza fişelor de teren se perfectează raportul privind trecerea culturilor silvice în stare de masiv (formularele 8 şi 5 G.S.), conform anilor de plantare pentru toate culturile silvice din ultimul deceniu, cu excluderea anului întîi de efectuare a controlului lucrărilor de regenerare.

95. Un indice adăugător al posibilităţii trecerii culturilor silvice în stare de masiv este realizarea unei stări, cînd nu va mai fi necesar de a îngriji solul. În zone cu umiditate variabilă, această perioadă coincide cu etapa închiderii coronamentelor.

96. În zona forestieră îngrijirea culturilor silvice poate fi încetată pînă la închiderea coronamentelor, atunci, cînd vegetaţia erbacee nu mai constituie o concurenţă serioasă pentru creşterea puieţilor. În condiţiile secetoase prelucrarea solului dintre rînduri, în scopul acumulării şi menţinerii umezelii, se poate efectua şi după trecerea culturilor silvice în stare de masiv.

97. Trecerea plantaţiilor de protecţie în exploatare se realizează în conformitate cu regulile de primire în exploatare a plantaţiilor de protecţie în întreprinderi agricole, la realizarea consistenţei, densităţii şi vîrstei stabilite.

Borderoul centralizator al acestor sectoare cu plantaţii de protecţie care se transmit în exploatare se perfectează în baza datelor inventarierii arborilor pe suprafeţele de probă. Raportul (formularul 5 G.S.) se perfectează pentru fiecare categorie de plantaţii de protecţie.

4. Inventarierea materialului forestier de reproducere din pepinierele silvice

98. La inventarierea pepinierelor silvice se stabileşte:

a) cantitatea materialului forestier de reproducere în anul de raport pe specii, vîrstă şi calitate, apt pentru plantare, inclusiv corespunzător exigenţelor standardelor în vigoare şi cel lăsat pentru dezvoltarea în continuare;

b) cantitatea materialului forestier de reproducere selecţionat;

c) cantitatea reală la 1 ha a materialului forestier de reproducere standard şi procentul în raport cu planul;

d) suprafaţa semănăturilor "moarte", repicajelor şi a plantaţiilor pierite.

99. Materialul forestier de reproducere din pepiniere se inventariază la sfîrşitul perioadei de vegetaţie, dar pînă la începutul extragerii de toamnă. Termenul prezentării datelor centralizate în întreprindere – 15 septembrie, la autoritatea silvică centrală – 1 octombrie.

100. Materialul forestier de reproducere trebuie să corespundă după parametrii de bază (vîrstă, înălţime, grosimea la colet) standardelor şi condiţiilor tehnice stabilite pentru Republica Moldova.

101. Inventarierea materialului forestier de reproducere se realizează pentru fiecare specie şi vîrstă, în cazul amplasării puieţilor uniform în spaţiu pe minimum 1%, iar în cazul amplasării neuniforme – pe 2% din lungimea totală a segmentelor de evidenţă. Lungimea totală a segmentelor de evidentă pentru fiecare specie şi vîrstă se concretizează prin măsurări în teren. Lungimea segmentelor de evidenţă poate constitui 1 sau 2 m. Segmentele de evidenţă trebuie să cuprindă după lăţime toată rigola sau se amplasează pe rînduri aparte.

102. Inventarierea puieţilor din segmentele de evidenţă se realizează pe diagonală, trasată cu un şnur de la începutul primului rînd pînă la sfîrşitul ultimului rînd din sectorul supus inventarierii. Segmentele de evidenţă urmează a fi amplasate uniform. Pe segmentul amplasat în lungul fiecărei rigole sau rînd se inventariază toţi puieţii, evidenţiindu-se exemplarele standard, iar rezultatele se înscriu în fişa de teren (formularul 10).

103. Pe sectoarele, unde vîrsta puieţilor este egală sau mai mare decît cea stabilită de standard, se realizează inventarierea integrală cu evidenţierea exemplarelor corespunzătoare standardelor, astfel încît suprafaţa ocupată de puieţi standard trebuie să corespundă suprafeţei totale inventariate.

104. În cazul, cînd pe suprafaţa inventariată vîrsta puieţilor este mai mică decît cea stabilită de STAS şi numărul puieţilor standard, conform aprecierii vizuale, constituie mai puţin de 50%, se efectuează inventarierea numărului total al acestora fără evidenţierea exemplarelor standard şi puieţii sunt lăsaţi pentru creştere ulterioară.

105. Aprecierea corespunderii la standard a puieţilor în procesul de inventariere se efectuează de către un lucrător din cadrul personalului tehnico-ingineresc, confruntînd puietul inventariat cu cel etalon.

106. Numărul mediu de puieţi la 1 m liniar se stabileşte prin împărţirea numărului total de puieţi inventariaţi la numărul total de metri liniari din toate segmentele de evidenţă. În acelaşi mod se stabileşte şi numărul mediu de puieţi standard la 1 m liniar.

Datele primite sunt înscrise în fişa de teren a inventarierii puieţilor (formularul 10).

107. În baza datelor inventarierii şi examinărilor în teren, comisia emite avizul privind starea semănăturilor, utilitatea puieţilor pentru plantare sau necesitatea lăsării în creştere pentru anul viitor: sunt desemnate măsurile de îngrijire, de completare a sectoarelor cu repicaj etc.

108. Inventarierea puieţilor din semănături integrale se efectuează prin amplasarea suprafeţelor de control cu ajutorul chenarului de evidenţă de 1,0 x 0,5 m, care se amplasează cu latura mare perpendicular pe tăblie la intervale egale. Unitatea de măsură în acest caz este m². Inventarierea puieţilor se efectuează pe întreaga suprafaţă de evidenţă (chenarul de evidenţă).

109. Inventarierea puieţilor din sol închis se efectuează pe segmente de evidenţă cu lungime de minimum 1 m, amplasate în lungul rîndurilor semănate în cazul semănăturilor în rînd sau perpendicular tăbliilor peste intervale egale. Lungimea totală a segmentelor de evidenţă trebuie să constituie minimum 2% din lungimea totală a rîndurilor semănate.

110. Evidenţa materialului forestier de reproducere şi a butaşilor înrădăcinaţi în sectoarele de repicaj se realizează prin intermediul inventarierii integrale a puieţilor de talie înaltă. Stabilirea calităţii puieţilor de talie înaltă se realizează în baza standardelor şi condiţiilor tehnice în vigoare. Rezultatele inventarierii puieţilor de talie înaltă în natură se înscriu în fişa de teren.

111. Inventarierea materialului forestier de reproducere din plantaţii-mamă de plop, salcie etc. se efectuează pe fiecare sector în baza suprafeţelor de evidenţă cu dimensiunile 10x10 m. Suprafeţele de evidenţă se amplasează în locurile caracteristice, în proporţia – 2 suprafeţe la 1 ha. Pe fiecare suprafaţă se numără toate tufele, iar în fiecare tufă – numărul tulpinilor apte pentru butaşi, se determină lungimea totală a tulpinilor calculîndu-se lungimea totală a tulpinilor de pe suprafaţa de evidenţă. Rezultatele primite se înscriu în fişa de teren pentru inventarierea plantaţiilor (formularul 11). În continuare se sumează datele obţinute de pe toate suprafeţele de evidenţă, calculîndu-se volumul la 1 ha şi pe întreaga suprafaţă a plantaţiei.

Numărul total de butaşi la 1 ha se stabileşte prin înmulţirea numărului de tulpini la 1 ha cu lungimea medie a unei tulpini şi împărţirea sumei obţinute la lungimea necesară a butaşului.

112. Conform datelor examinării în teren comisia perfectează avizul respectiv despre starea plantaţiei, calitatea materialului forestier de reproducere, propune măsuri de îngrijire etc.

113. La finisarea inventarierii materialului forestier de reproducere, comisia centrală a întreprinderii silvice efectuează trecerea la pierderi a suprafeţelor de semănături, repicaje şi plantaţii pierite conform demersului comisiei din ocolul silvic (formularul 12).

În categoria semănăturilor pierite sunt incluse toate semănăturile care au în sol mai puţin de 25% de seminţe sănătoase sau mai puţin de 10% de plantule din norma de ieşire stabilită cu prezenţa a mai puţin de 20% seminţe sănătoase.

114. Seminţele se numără prin intermediul săpăturilor pe sectoare de 1 m, care se prevăd în număr 20 la 1 ha. Acestea sunt amplasate pe diagonală. Concomitent cu evidenţa seminţelor de pe sectoarele de 1 m se inventariază şi puieţii prezenţi pe aceste sectoare. Starea seminţelor se determină prin secţionare (minimum 200 buc./ha).

115. Sectoarele ca repicaj sunt considerate pierite în cazul cînd s-au păstrat mai puţin de 25% din puieţii şi butaşii plantaţi. Materialul forestier de reproducere utilizabil este scos şi se foloseşte la împăduriri.

116. Pentru fiecare sector pierit se perfectează fişa de teren a inventarierii, în care conform datelor examinării în teren se indică procentul puieţilor şi procentul seminţelor sănătoase comparativ cu norma stabilită pentru 1 ha, iar pentru puieţi de talie înaltă – procentul păstrării acestora. Aceasta serveşte drept bază pentru prezentare către comisia întreprinderii silvice pentru trecerea la pierderi.

117. Comisia întreprinderii silvice, după examinarea tuturor suprafeţelor şi controlul corectitudinii inventarierii în teren, perfectează actul de trecere la pierderi a semănăturilor, repicajelor şi plantaţiilor pierite. Acesta se întocmeşte în 2 exemplare cu indicarea mijloacelor cheltuite (formularul 13).

După aprobarea de către director, actul şi alte materiale se remit spre examinare şi luarea deciziei privind trecerea la pierderi a semănăturilor, repicajelor şi a pepinierelor pierite în organul silvic ierarhic superior.

118. Trecerea la pierderi a semănăturilor, repicajelor şi a pepinierelor care au avut de suferit în urma calamităţilor naturale se realizează în decurs de o lună de la calamitatea naturală sau a perioadei necesare pentru stabilirea stării reale. Examinarea semănăturilor şi repicajelor pierite, perfectarea fişei de teren şi a actului de trecere la pierderi se efectuează în termen de trei zile după calamităţile naturale.

119. Fişele de teren se numerotează, se grupează pe specii, vîrstă şi în baza generalizării acestora, ţinînd cont de semănăturile pierite, care sunt excluse din suprafaţa totală a semănăturilor, se perfectează "Raportul privind cantitatea materialului forestier de reproducere în pepiniere, repicaje şi plantaţii" conform formularului 2 G.S. Raportul se perfectează pe ocolul silvic pentru cantitatea totală a materialului forestier de reproducere. Plus la aceasta, raportul dat se perfectează aparte pentru materialul forestier de selecţie, în formularul 2 G.S. indicîndu-se: "inclusiv material forestier de selecţie".

120. Datele despre suprafeţele semănăturilor, repicajelor, plantaţiilor din pepiniere sunt expuse cu precizia de pînă la zecimi. Datele despre cantitatea materialului forestier de reproducere se aproximează pînă la numere întregi.

121. Fişele de teren la inventarieri întocmite intr-un exemplar, actele de trecere la pierderi a semănăturilor, repicajelor şi plantaţiilor servesc ca bază pentru însemnările corespunzătoare în "Registrul pepinierii silvice" şi se păstrează în dosarele ocolului silvic pînă la realizarea materialului forestier de reproducere (dar nu mai puţin de 3 ani).

122. La recepţia din ocoalele silvice a rapoartelor, conform formularului 12, întreprinderea perfectează raportul generalizat pe acest formular pentru întreaga întreprindere, care se prezintă organului superior pînă la 1 octombrie.

123. Autoritatea silvică centrală perfectează raportul generalizator pe formularul 2 G.S. "Raportul privind cantitatea materialului forestier de reproducere în pepiniere, repicaje şi plantaţii", sumînd datele pe fiecare rubrică a coloniţelor identice din formularele nr.12 prezentate de întreprinderile silvice.

Concomitent cu raportul pe formularul 2 G.S., întreprinderile silvice prezintă notă explicativă la raport care cuprinde următoarele aspecte:

a) îndeplinirea sarcinilor de creştere a materialului forestier de reproducere, inclusiv în asortimentul necesar, pe grupe de specii: de bază, de ajutor, arbuşti şi pe principalele specii de bază şi de ajutor: cvercinee (stejar, gorun, stejar pufos), salcîm, glădiţă, ulm, jugastru, paltin de cîmp, tei, păr, măr pădureţ, soforă etc.;

b) analiza folosirii suprafeţelor din pepiniere şi producţia puieţilor la 1 ha de semănături;

c) cantitatea materialului forestier de selecţie crescut, inclusiv pe specii;

d) cantitatea materialului forestier de reproducere cultivat în pepiniere sub acoperiş din polietilenă şi cu sistemul radicular închis;

e) cantitatea pomilor de iarnă (ha şi mii buc.), inclusiv apţi pentru realizare;

f) suprafaţa răchităriilor în ha;

g) reuşita repicajelor în primul an de creştere;

h) procentul semănăturilor pierite (repicaje) comparativ cu suprafaţa semănată (repicaje) în anul curent;

i) analiza prealabilă a asigurării întreprinderii cu material forestier de reproducere.

Anexa nr.3

la Ordinul Agenţiei "Moldsilva"

nr.90 din 4 aprilie 2012

NORME TEHNICE

pentru amenajarea cinegetică a terenurilor de vînătoare din fondul forestier

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Amenajări silvo-cinegetice

1. Amenajările silvo-cinegetice se efectuează de către Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) în toate unităţile silvo-cinegetice (întreprinderi silvo-cinegetice) de interes naţional şi în fondurile de vînătoare gestionate de ocoale silvice. Activităţile respective decurg în 4 etape:

a) Etapa I (faza de documentare) – preluarea de la unitatea (întreprinderea) silvo-cinegetică sau de la ocoalele silvice care administrează fonduri de vînătoare a informaţiei referitoare la efectivele de vînat, construcţiile şi instalaţiile cinegetice şi de transport, alte date referitoare la gospodărirea cinegetică. La finele etapei, de către unitatea (întreprinderea) silvo-cinegetică, se organizează Conferinţa I de amenajări silvo-cinegetice, la care se va prezenta tema de proiectare.

b) Etapa II (faza teren) – studiul condiţiilor de mediu, stabilirea bonităţii terenurilor fondurilor de vînătoare, evaluarea efectivelor de vînat, a construcţiilor şi instalaţiilor cinegetice şi de transport existente. Se efectuează de către executor (ICAS), în prezenţa reprezentanţilor de la unitatea (întreprinderea) silvo-cinegetică (ocol silvic). La finele etapei se va efectua recepţia lucrărilor de teren de către comisia compusă din reprezentanţi de la Agenţia "Moldsilva", de la unitatea (întreprinderea) silvo-cinegetică şi de la executor (ICAS).

c) Etapa III (faza birou) – sintetizarea datelor culese în teren la calculatorul electronic. Se va efectua de către executor (ICAS). La finele etapei se va organiza Conferinţa a II-a de amenajări silvo-cinegetice, unde executorul va prezenta volumele de lucru preconizate spre adoptarea lor de către acest forum.

d) Etapa IV – elaborarea amenajamentului silvo-cinegetic. Se efectuează de către executor (ICAS). Pentru unităţile (întreprinderile) silvo-cinegetice de interes naţional se va elabora în volum separat "Amenajamentul silvo-cinegetic"; pentru fondurile de vînătoare administrate de ocoale silvice se va elabora "Amenajamentul silvic", în capitolul 7 înscriindu-se toată informaţia referitoare la compartimentul cinegetic (P.7.1. Producţia cinegetică).

2. Nivelul şi modul de tratare

2. Complexul măsurilor de gospodărire cinegetică se tratează:

a) pentru unităţile (întreprinderile) silvo-cinegetice – în "Amenajamentul silvo-cinegetic", elaborat în volum separat;

b) pentru fondurile de vînătoare administrate de ocoale silvice – în "Amenajamentul silvic", reflectîndu-se în paragraful 7.1. "Producţia vînatului".

3. Pentru fondurile de vînătoare administrate de ocoale silvice amenajările cinegetice se vor efectua concomitent cu amenajările silvice, iar pentru unităţile (întreprinderile) silvo-cinegetice – separat, recent amenajării silvice.

3. Conţinutul amenajamentului silvo-cinegetic

4. Amenajamentul silvo-cinegetic trebuie să conţină următoarele:

A. MEMORIU TEHNIC

1) Situaţia teritorial-administrativă

a) Constituirea unităţii silvo-cinegetice de interes naţional

b) Terenuri componente, vecinătăţi, limite

c) Obiective şi scopuri

d) Stadiul actual al amenajării

2) Gospodărirea din trecut a fondurilor de vînătoare componente

a) Istoricul modului de gospodărire a fondurilor de vînătoare (FV)

b) Analiza aplicării prevederilor amenajamentului anterior

c) Concluzii privind gospodărirea din trecut a FV

(Concluzii privind aplicarea prevederilor amenajamentului anterior)

3) Biologia speciilor de vînat

4) Studiul condiţiilor de mediu pentru vînat

a) Metode şi procedee de culegere a datelor din teren

b) Condiţiile naturale de hrană, adăpost şi linişte

c) Terenurile cultivate ca hrana suplimentară pentru vînat

d) Construcţii şi instalaţii cinegetice şi de transport

e) Bonitatea FV

5) Evaluarea efectivelor de vînat

6) Organizarea teritorial-administrativă

a) Zonarea funcţională a U.S.-C.N.

b) Divizarea FV pe secţii cinegetice, zone de concentrare sezonieră şi de reproducere, delimitarea lor în teren

c) Suprafaţa U.S.-C.N. şi a FV

d) Administrarea FV

7) Efective optime şi potenţiale de vînat

8) Sporirea producţiei cinegetice

a) Popularea FV cu vînat

b) Dotarea FV cu construcţii şi instalaţii cinegetice şi de transport

c) Asigurarea condiţiilor de adăpost, hrană şi linişte

d) Paza şi protecţia efectivelor de vînat împotriva braconajului, dăunătorilor şi bolilor

e) Selecţia artificială a efectivelor de vînat

9) Recoltarea vînatului

10) Dinamica dezvoltării efectivelor de vînat

11) Diverse

a) Data întrării în vigoare a amenajamentului cinegetic

b) Indicaţii privind ţinerea evidenţei şi aplicarea prevederilor amenajamentului cinegetic

c) Literatura folosită la întocmirea amenajamentului cinegetic(bibliografie)

d) Colectivul de elaborare a amenajamentului cinegetic

e) Hărţi, anexe

B. PLANURI DE AMENAJAMENT CINEGETIC

12) Planuri de cultură cinegetică şi de recoltare a efectivelor de vînat

a) Planul dotării FV cu construcţii şi instalaţii cinegetice şi de transport

b) Planul de recoltare şi de distribuire a hranei suplimentare pentru vînat

c) Planul de recoltare a vînatului

5. Amenajamentul cinegetic trebuie să facă o referire şi la lucrările silvotehnice necesare de aplicat în zonele de linişte pentru vînat etc.

4. Conţinutul paragrafului "Producţia vînatului (cinegetică)" din cadrul amenajamentului silvic

6. În cadrul compartimentului care reflectă producţia cinegetică din cadrul amenajamentului silvic se vor conţine următoarele:

1) Producţia vînatului:

a) Constituirea FV. Obiective şi scopuri

b) Bonitatea terenurilor FV

c) Organizarea teritorial-administrativă a FV:

Zonarea funcţională

Repartiţia FV pe secţii cinegetice, zone de concentrare sezonieră şi zone de reproducere

Administrarea şi gestionarea FV

d) Efectivele de vînat existente, optime şi potenţiale

e) Sporirea producţiei cinegetice:

Popularea FV cu specii de vînat

Dotarea cu construcţii şi instalaţii cinegetice şi de transport

Asigurarea condiţiilor de adăpost, hrană şi linişte

Paza şi protecţia efectivelor de vînat

Selecţia artificială a efectivelor de vînat

f) Recoltarea producţiei cinegetice

7. Conţinutul compartimentului "Producţia vînatului" se va încadra în structura generală a amenajamentului silvic. Măsurile proiectate vor fi implementate concomitent cu procesul de gospodărire generală a pădurilor administrate de ocoalele silvice.

II. LUCRĂRI PRELIMINARE

8. De la U.S.-C.N. (ocol silvic) se vor prelua informaţii referitoare la:

a) denumirea, numărul şi suprafaţa U.S.-C.N. (ocolului silvic);

b) denumirile şi suprafeţele FV componente;

c) amplasarea secţiilor cinegetice, zonelor de concentrare sezonieră şi de reproducere, locurilor de trecere a vînatului în deplasările obişnuite sau provocate;

d) evaluările efectivelor de vînat (pe ani, specii de vînat şi sexe; suma pe trupuri de pădure, secţii cinegetice, pe fonduri de vînătoare etc.);

e) amplasamentul şi suprafaţa poienilor, pajiştilor naturale, terenurilor cultivate pentru hrana vînatului, felul şi productivitatea lor actuală;

f) cultivarea, recoltarea, depozitarea şi distribuirea în teren a hranei suplimentare pentru vînat (tipul/felul culturilor, cantităţile obţinute, asolamentul, tehnologiile utilizate; felul depozitului: sîiac, beci, depozit etc.; locurile de distribuire);

g) numărul şi amplasamentul construcţiilor şi instalaţiilor cinegetice (de transport);

h) daunele cauzate de vînat culturilor silvice şi agricole (data, tipul culturilor silvice sau agricole, deţinătorul acestor culturi, valoarea prejudiciului cauzat);

i) cazuri de mortalitate a vînatului (data înregistrări, locul, specia, sexul, cauza mortalităţii confirmată prin certificat eliberat de medicul-veterinar);

j) cazuri de braconaj înregistrate (data, locul, specia de vînat (speciile), numărul efectivelor de vînat extrase, sexul, valoarea prejudiciilor cauzate);

k) recoltarea vînatului şi a trofeelor pe specii, sexe, profitul obţinut;

l) alţi factori de mediu care influenţează condiţiile de habitare a efectivelor de vînat.

Aceste date se vor prelua din evidenţe înregistrate de către personalul U.S.-C.N.(ocol silvic) şi se vor înscrie în fişe de descriere cinegetică, care se întocmesc pentru fiecare fond de vînătoare, pe secţii cinegetice (anexa 1).

9. Zonarea funcţională (compartimentul cinegetic) se va face anterior lucrărilor de teren şi conform legislaţiei în vigoare şi a normelor tehnice adoptate pentru amenajarea pădurilor din Republica Moldova.

Arboretele pot fi încadrate numai în una din categoriile funcţionale, iar cînd un arboret îndeplineşte mai multe funcţii de protecţie, el se va încadra în categoria funcţională pentru care este stabilit cel mai strict regim de gospodărire.

10. Pentru U.S.-C.N. pădurile care fac parte din categoria funcţională 4J vor fi încadrate în unitatea de gospodărire de tip "V" – "Păduri cu funcţii de recreere prin vînătoare în care sunt admise tăieri de regenerare, iar pădurile din categoria funcţională 5I – în unitatea de gospodărire de tip "E" – "Rezervaţii pentru ocrotirea integrală a naturii". Pentru fondurile de vînătoare administrate de ocoalele silvice, pădurile din categoria funcţională 4J pot fi încadrate şi în alte unităţi de gospodărire. În acest caz, în fişele de descriere parcelară se va înscrie şi funcţia cinegetică atribuită pădurii, totuşi această categorie va avea valoare secundă neesenţială (de exemplu 2L4J; 4B4J; 4A4J; 2E4J; 4I4J; 1I4J; 2B4J etc.), dîndu-i prioritate funcţiei silvice, care are un regim de gospodărire mai strict. În cazul unităţii de gospodărire de tip "E", categoria funcţională 5I poate fi atît la oră (de ex. 5C5I; 5E5I etc.), cît şi de bază (5I).

11. Suprafaţa U.S.-C.N. poate fi compusă din unul sau mai multe fonduri de vînătoare. Denumirea, numărul şi suprafaţa U.S.-C.N. (ocolului silvic), denumirea şi suprafeţele FV componente se vor prelua din evidenţele U.S.-C.N. (ocolului silvic).

12. Amplasarea secţiilor cinegetice, zonelor de concentrare sezonieră şi de reproducere, numărul şi amplasarea instalaţiilor şi construcţiilor cinegetice şi de transport, locurile de trecere a vînatului se preiau din observaţiile făcute în teren de către specialiştii de la U.S.-C.N. (ocol silvic) şi se schiţează pe hărţi şi schiţe prin simboluri, culori şi semne convenţionale.

13. Terenurile pentru hrana vînatului sunt identificate, delimitate în teren prin lucrări de amenajare şi indicate pe hărţi, notîndu-se prin litera "V". Ele pot avea suprafeţe de 0,1 ha şi mai mari cu următoarele destinaţii:

a) terenuri cu hrana naturală pentru vînat (poieni, pajişti etc.);

b) terenuri cu hrana seminaturală pentru vînat (goluri din cuprinsul pădurii, cultivate cu culturi preferate de vînat: sfeclă, porumb, nucifere, topinambur etc.), acestea consumîndu-le direct din teren;

c) terenuri cultivate cu culturi preferate de vînat pentru recoltarea, depozitarea şi distribuirea ulterioară a lor în teren în perioadele cu deficit de hrană naturală (terenuri pentru hrana suplimentară a vînatului).

14. Printre factorii de mediu care influenţează condiţiile de habitare a efectivelor de vînat sunt factorii abiotici (temperatura medie şi cantitatea de precipitaţii medie în lunile de eclodare sau fătare a speciilor de vînat, media grosimilor maxime de zăpadă şi reţeaua hidrografică) şi factorii antropici negativi (utilizarea chimizării, păşunatul, influenţa dăunătorilor vînatului, influenţa transportului şi a populaţiei asupra vînatului).

III. LUCRĂRI DE TEREN

1. Studiul condiţiilor de mediu şi determinarea bonităţii FV

15. Studiul condiţiilor de mediu constă din colectarea tuturor informaţiilor din teren care vor servi pentru determinarea bonităţii fondurilor de vînătoare şi preconizarea măsurilor de gospodărire a lor.

16. Bonitatea FV este direct sau indirect influenţată de aşa grupe de factori cum ar fi: factorii abiotici; factori biotici, factori de cultură cinegetică şi factori antropici negativi.

17. Bonitatea FV pentru speciile de vînat – obiective ale amenajării cinegetice, se va determina prin însumarea punctajului acumulat pentru fiecare din aceşti factori. În funcţie de amplitudinea acestui punctaj se va stabili numărul optim al acestor efective de vînat pentru fondurile de vînătoare.

18. Amplitudinea factorilor de bonitate se înregistrează în fişa de descriere cinegetică, care se completează pentru fiecare fond de vînătoare separat şi pe secţii cinegetice, în teren se vor colecta datele referitoare la factorii biotici şi factorii de cultură cinegetică.

19. Din factorii biotici care influenţează (determină) bonitatea FV fac parte:

a) gradul de împădurire a zonei adiacente;

b) mărimea trupurilor de pădure şi amplasarea lor în teren;

c) principalele grupe de formaţii forestiere;

d) stadiile de dezvoltare a arboretelor;

e) consistenţa arboretelor;

f) biomasa accesibilă şi cantitatea consumabilă în timpul iernii;

g) lungimea lizierei;

h) poieni şi pajişti naturale;

i) tipul culturilor agricole limitrofe FV.

20. Gradul de împădurire se calculează ca raportul suprafeţei ocupate de pădure la suprafaţa totală a zonei respective.

21. Se consideră suprafaţa productivă din biotopul preferat de specii de vînat, păduri, care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) pentru cerb comun – suprafaţa pădurilor în masiv neîntrerupt sau trupuri de pădure mai mare de 1000 ha, situate la distanţe mai mici de 4-5 km, cu mult subarboret, cu cursuri de apă curgătoare şi băltoace pentru scăldători;

b) pentru căprior – suprafaţa pădurilor de foioase în amestec cu răşinoase, cu vîrste variate, cu mult subarboret, în trupuri mai mari de 50 ha, pe cît de posibil perimetral dantelate străbătute de cursuri de apă permanentă, intercalate în culturi agricole şi fîneţe limitrofe şi distanţate pînă la 2-3 km;

c) pentru mistreţ – suprafaţa pădurilor de foioase în amestec cu răşinoase cu vîrste variate, cu mult subarboret, în trupuri mai mari de 300 ha, distanţate la 2-3 km şi mai puţin, cu ape curgătoare sau stătătoare şi mocirle pentru scăldători, cu terenuri agricole şi fîneţe limitrofe;

d) pentru fazan – suprafaţa trupurilor de pădure pînă la 100 ha cu vîrste foarte variate, compuse din foioase cu mult subarboret, cu goluri înierbate, cu rarişti, mărăcinişuri, culturi agricole şi pîlcuri de specii arbustive, incoerent răspîndite în teren, cu relief uşor ondulat sau plan, cu pante însorite, cu soluri nisipoase sau argilo-nisipoase, cu ape curgătoare sau stătătoare;

e) pentru iepure – suprafaţa pădurilor de cîmpie şi dealuri joase compuse din specii de foioase de diverse vîrste cu subarboret, în trupuri mai mici de 100 ha, intercalate în terenuri agricole (ocupate cu vii, livezi, semănături etc.), terenuri cu vegetaţie arbustivă, fîneţe, limitrofe etc., distanţate la 2-3 km, suprafaţa sumară a terenurilor limitrofe să reprezinte peste 80% din suprafaţa totală (păduri doar 10-15%).

22. În funcţie de condiţiile de mediu (de existenţă) pe care le oferă pădurile speciilor de vînat, s-au identificat următoarele grupe de formaţii forestiere:

a) plantaţii forestiere executate pe terenuri degradate, precum şi pădurile artificiale de cvercete aflate la limita interioară a zonei de silvostepă, stejărete xerofite de pufos (F I);

b) stejărete şi gorunete pure (F II);

c) stejărete de stejar pedunculat, şleauri de deal cu stejar, şleauri de luncă, zăvoaie (F III);

d) şleauri de deal cu gorun, stejar, fag (etajul fitoclimatic FD₂) - (F IV).

23. Arboretele de răşinoase, fiind nenumeroase, nu se grupează între ele (DR).

24. Stadiile de dezvoltare a arboretului sunt următoarele:

a) stadiul seminţiş – S (lăstari (L), plantaţie (c/s) se consideră din momentul instalării seminţişului (lăstărişului, culturilor silvice) pînă la realizarea stării de masiv;

b) stadiul desiş (D) se consideră din momentul realizării stării de masiv pînă la începerea elagajului natural;

c) stadiul nuieliş-prăjiniş (N) se consideră din momentul cînd se începe să se producă elagajul natural pînă cînd creşterea în înălţime devine foarte activă, iar diametrul mediu al arboretelor atinge 10 cm;

d) stadiul de păriş (P) se consideră din momentul cînd arboretele încep să fructifice abundent, diametrul mediu al arborilor fiind cuprins între 11-20 cm;

e) stadiul de codrişor-codru mijlociu (C) se consideră din momentul cînd arboretul fructifică abundent, pînă începe declinul vitalităţii lui. Diametrul mediu al arboretelor este cuprins între 21 şi 50 cm;

f) stadiul de codru bătrîn (B) este ultimul stadiu de dezvoltare a arboretului, care începe să se usuce şi să se rărească intens.

Pentru pădurile din prima grupă de formaţiuni forestiere (F I) la stabilirea stadiilor de dezvoltare a arboretelor, nu se va lua în consideraţie diametrul mediu al arboretelor.

25. Consistenţa reprezintă indicele de acoperire, exprimîndu-se fie prin raportul suprafeţei proiecţiei coroanelor arboretului la suprafaţa lui totală, fie prin indicele de densitate sau alte procedee, se găseşte în materialele amenajamentului silvic din care se preia, verificîndu-se în teren.

26. Existenţa speciilor de vînat în fondurile de vînătoare depinde de hrana accesibilă şi consumabilă pe care o oferă aceste fonduri în tot parcursul anului. În terenurile de vînătoare cu deficit permanent de hrană naturală, condiţiile de existenţă se înăspresc, iar sporul natural al efectivelor de vînat scade. De aceea, în procesul gospodăririi cinegetice este necesar de a crea nişte condiţii artificiale pentru a suplini deficitul de hrană naturală.

27. Lungimea lizierei (factor important pentru existenţa speciilor de vînat) se va măsura cu curbimetrul de pe hărţi anexate amenajamentului silvic sau de pe planuri topografice, raportînd-o la scara reală.

28. Poienile şi pajiştile naturale identificate ca unităţi amenajistice sunt delimitate în teren, iar pe hărţi sunt notate prin litera "V". În teren se va determina productivitatea pajiştilor şi poienilor, după prezenţa unor plante indicatoare cum ar fi:

a) I (productivitate înaltă) – Phleum pratense (timoftică de luncă), Festuca pratensis (păiuş de livadă), Dactylis glomerata (golomăţ), Alopecurus pratensis (coada vulpii), Trifolium pratense (trifoi de luncă), Medicago sp. (lucernă);

b) II (productivitate medie) – Poa sp. (firuţă); Bromus sp. (obsigă), Festuca rubra (păiuş roşu), Agrostis alba (iarba cîmpului albă), Agropyron cristatum (pir crestat), Trifolium repens (trifoi tîrîtor), Lotus corniculatus (ghizdei cornorat);

c) III (productivitate slabă) – Festuca ovina, F. sulcata, F. supina,Deschampsia (păiuş), Anthoxantum arundinacea (viţelar), Trifolium montanum (trifoi de munte), Trifolium campestre (trifoiaş), Trifolium alpestre, Astragulus sp. (cosaci);

d) IV (productivitate foarte slabă) – Nardus sp., Stipa sp. (negară), Phragmites australis (stuh, trestie), Briza media (tremurătoare), Genista sagittalis (grosană).

Prezenţa abundentă (majoritară) a uneia sau a cîtorva specii din grupa respectivă va determina bonitatea (productivitatea) acestor terenuri.

29. În fişele de descriere cinegetică se va înscrie participarea suprafeţelor poienilor şi pajiştilor, în procente faţă de suprafaţa totală a terenurilor de vînătoare.

30. Culturile agricole limitrofe pădurilor cultivate în scopuri cinegetice includ următoarele categorii:

a) ogoare cultivate pentru hrana vînatului;

b) hrană administrată în teren în perioadele cu deficit de hrană naturală;

c) construcţii şi instalaţii cinegetice (hrănitori, adăpători, sărării, depozite de hrană, scăldători, băi de nisip).

31. Ogoarele cultivate pentru hrana vînatului pot fi:

a) ogoare cultivate ca hrană seminaturală;

b) ogoare cultivate ca hrana suplimentară pentru vînat.

În ogoarele cultivate ca hrană seminaturală se vor utiliza culturi preferate de vînat pentru consumarea de către acesta a hranei direct din teren. Astfel de ogoare se vor amplasa mai aproape de centrul pădurii şi mai departe de căile de acces al transportului. Distanţa lor faţă de lizieră trebuie să fie:

a) pentru cerb – mai mult de 300 m;

b) pentru căprior – mai mult de 100 m;

c) pentru mistreţ – mai mult de 300 m;

d) pentru fazan - nu se limitează distanţa.

Ogoarele pentru hrana suplimentară a vînatului se vor cultiva cu culturi preferate de vînat, care, ulterior se vor recolta, depozita şi distribui în teren în perioadele cu deficit de hrană naturală. Astfel de terenuri se pot amplasa şi în apropierea imediată a lizierei, dar obligatoriu se vor îngrădi cu gard de nuiele sau plasă metalică.

32. Construcţiile şi instalaţiile cinegetice (de transport) se vor verifica în teren după datele prezentate de către U.S.-C.N. (ocol silvic), menţionîndu-se amplasarea şi starea lor.

2. Evaluarea efectivelor de vînat

33. Evaluarea efectivelor de vînat se efectuează în fiecare an, în luna martie, în fiecare fond de vînătoare, de către reprezentanţi de la U.S.-C.N. (ocol silvic), Agenţia "Moldsilva", ICAS şi Academia de Ştiinţe a Moldovei. Pentru cerb, căprior şi mistreţ evaluările se vor efectua pe sexe. În baza datelor obţinute se va stabili necesarul de hrană, suprafaţa terenurilor pentru hrana vînatului, volumele de recoltare şi administrare a hranei suplimentare pentru vînat, necesarul de construcţii şi instalaţii cinegetice şi de transport, planurile de colonizare, selecţie, recoltare etc.

34. Pentru elaborarea planurilor şi evidenţelor de amenajament, de la U.S.-C.N. (ocol silvic) se vor prelua datele evaluărilor efectivelor de vînat din ultimii ani.

Rezultatele evaluărilor se vor păstra în evidenţe la U.S.-C.N. (ocol silvic), la: Agenţia "Moldsilva" şi la ICAS.

IV. LUCRĂRI DE BIROU

1. Reactualizarea zonării funcţionale

35. Lucrările de birou constau din lucrările preliminare, menţionate în capitolul II al prezentei norme şi din următoarele lucrări:

a) reactualizarea zonării funcţionale;

b) repartiţia fondului de vînătoare pe secţii cinegetice, zone de reproducere şi de concentrare sezonieră;

c) stabilirea bonităţii terenurilor de vînătoare;

d) calcularea numărului optim şi numărului potenţial al efectivelor de vînat;

e) stabilirea volumelor de lucru necesare pentru elaborarea amenajamentului cinegetic;

f) elaborarea amenajamentului cinegetic.

36. Reactualizarea zonării funcţionale se impune în urma modificărilor structurale ale fondurilor forestier şi cinegetic parvenite în timp şi în spaţiu, în urma unor modificări ale legislaţiei în vigoare, cît şi de cerinţele social-economice. Încadrarea pădurilor din fondurile de vînătoare în categorii funcţionale şi unităţi de gospodărire sunt descrise în capitolul II al prezentei norme.

2. Repartiţia fondurilor de vînătoare pe secţii cinegetice, zone

de reproducere şi de concentrare sezonieră

37. Pentru o gospodărire cît mai eficientă a fondului cinegetic, suprafaţa fondului de vînătoare se va repartiza pe secţii cinegetice, stabilind pentru fiecare din ele o specie de vînat principală şi celelalte secundare, în ordine descrescîndă privitor la valoarea economică a lor, care se va aprecia ţinînd seama de:

a) gradul de bonitate a terenurilor de vînătoare componente, pentru fiecare specie de vînat – obiectiv al studiului cinegetic. Prioritate va avea specia de vînat, căreia terenurile de vînătoare îi oferă cele mai bune condiţii de existenţă:

b) valoarea social-economică a speciilor de vînat. Aici prioritate i se va acorda speciei de vînat care prezintă valoarea economică cea mai mare, ţinîndu-se seama şi de cerinţele sociale către sectorul cinegetic, de prejudiciile pe care le poate cauza vînatul sectorului agrar limitrof etc.;

c) ţelurile de gospodărire a pădurilor (de protecţie, de conservare, de ocrotire integrală etc.). Prioritate va avea specia care se încadrează în realizarea acestor ţeluri fără a le afecta;

d) ţelurile cinegetice urmărite (vînătoare intensivă, ocrotirea integrală a unor specii rare din fauna indigenă etc.);

e) compatibilitatea speciilor de vînat între ele (cohabitarea) etc.

38. În funcţie de condiţiile de existenţă oferite de pădure speciilor de vînat, de numărul de trupuri de pădure şi amplasamentul lor, de funcţiile atribuite pădurii, de particularităţile biologice şi exigenţele ecologice ale speciilor de vînat, un fond de vînătoare poate avea una sau mai multe secţii cinegetice, cîte una sau mai multe zone de reproducere şi de concentrare sezonieră.

39. Limitele teritoriale ale secţiilor se pot suprapune pe limitele fondului de vînătoare în întregime (în cazul cînd fondul de vînătoare are o singură secţie cinegetică) sau pe limite de fond forestier (în celelalte cazuri). În acest caz, secţia cinegetică va fi compusă din unul sau mai multe trupuri de pădure.

40. Zonele de reproducere şi de concentrare sezonieră se vor stabili în urma observaţiilor făcute de specialiştii de la U.S.-C.N. (ocol silvic), în funcţie de frecventarea ca ţel a astfel de locuri a speciilor de vînat. În caz dacă astfel de locuri nu au fost stabilite anterior, aceasta se va realiza prin lucrări de amenajare cinegetică. În caz de necesitate (din motive silvo-tehnice), aceste zone se pot schimba în alte locuri ale terenurilor de vînătoare mai apte ca ţel, impunînd migrarea vînatului în astfel de locuri prin măsuri silvo-cinegetice speciale, cu precauţie, fără a aduce prejudicii efectivelor de vînat.

41. Pe hărţi şi schiţe, limitele teritoriale ale secţiilor cinegetice, ale zonelor de reproducere şi de concentrare sezonieră vor fi distinse prin semne şi culori convenţionale.

3. Bonitatea terenurilor de vînătoare

42. Bonitatea, exprimînd capacitatea terenurilor de vînătoare de a oferi pentru efectivele de vînat anumite condiţii de hrană, adăpost şi linişte, se va calcula însumînd punctajul obţinut în urma completării fişei cinegetice (anexa 1). Categoria de bonitate se va calcula după punctajul obţinut pentru fiecare specie de vînat, folosind tabelul 1.

43. Repartiţia terenurilor de vînătoare pe categorii de bonitate va servi drept bază pentru evaluarea efectivelor optime şi potenţiale ale vînatului, proiectarea măsurilor care ţin de asigurarea hranei vînatului etc.

4. Efectivele de vînat existente, optime şi potenţiale

44. Efectivele de vînat existente se preiau din fişele de evaluare a vînatului, care se întocmesc în fiecare primăvară în fiecare fond de vînătoare în urma evaluărilor de vînat şi se găsesc la U.S.-C.N. (ocol silvic). Efectivele de vînat optime se stabilesc în funcţie de categoria de bonitate stabilită pentru fiecare specie de vînat, folosind tabelul 2.

45. Numărul optim al efectivelor de vînat se poate calcula mai precis după formula:

unde:

No – numărul optim al efectivului de vînat respectiv;

Pa – punctajul actual obţinut prin lucrările de evaluare a bonităţii terenurilor de vînătoare;

Pmin – punctajul minim stabilit pentru calcularea bonităţii terenurilor de vînătoare (Pmin = 201);

Pmax – punctajul maxim stabilit pentru calcularea bonităţii terenurilor de vînătoare (Pmax =1000);

Nmax şi Nmin – numărul maxim şi respectiv numărul minim al efectivului de vînat optim;

Indicii Pmin,Pmax,Nmin,Nmax se preiau din tabelele 1 şi 2.

46. Avînd în vedere particularităţile biologice şi exigenţele ecologice ale iepurelui de cîmp, numărul optim al acestui efectiv de vînat, în funcţie de bonitatea terenurilor agricole şi alte terenuri limitrofe terenurilor de vînătoare, va fi stabilit în limitele 1-5 iepuri la 10 km lizieră.

47. În fondurile de vînătoare cu specia cinegetică cerb comun, numărul optim al căpriorului se va menţine sub raportul 1 cerb comun la 4 căpriori.

48. Numărul potenţial al efectivelor de vînat se stabileşte în limitele sporului anual al lor însumat la numărul optim al efectivelor de vînat. Numărul potenţial al efectivelor de vînat depinde de condiţiile de mediu şi se calculează în raport cu numărul de femele apte pentru reproducere din numărul optim al acestor efective.

49. Luînd în consideraţie condiţiile de mediu din terenurile de vînătoare din fondul forestier al Republicii Moldova, sporul anual al efectivelor de vînat se stabileşte în funcţie de bonitatea terenurilor de vînătoare şi se redă pentru fiecare specie de vînat (tabelul 3).

5. Dotarea cu construcţii şi instalaţii cinegetice

50. Numărul necesar de construcţii şi instalaţii cinegetice se va calcula folosind datele din tabelul 4.

51. Hrana suplimentară pentru vînat se va păstra în depozite pentru hrană, revenind la un fond de vînătoare (FV): un depozit pentru păstrarea legumelor şi fructelor şi un depozit pentru păstrarea furajelor. Fînul va fi depozitat şi păstrat în scîrte, de preferinţă, acoperite sau sub şoproane.

6. Stabilirea volumelor de lucru necesare pentru elaborarea

amenajamentului cinegetic

52. Ulterior sintetizării datelor culese în teren se vor stabili volumele de lucru necesare pentru elaborarea amenajamentului cinegetic şi anume:

a) se va calcula suprafaţa U.S.-C.N., FV secţiilor cinegetice;

b) se va stabili în fiecare secţie cinegetică bonitatea terenurilor de vînătoare componente pentru fiecare specie de vînat;

c) se va stabili pentru fiecare secţie cinegetică specia principală şi speciile secundare de vînat în ordine descrescîndă după valoarea lor cinegetică;

d) se va calcula pentru fiecare secţie cinegetică suprafaţa totală a terenurilor pentru hrana vînatului, divizînd-o în următoarele subcategorii: terenuri cu hrana naturală pentru vînat; terenuri cultivate cu hrană seminaturală pentru vînat; terenuri cultivate cu hrană suplimentară pentru vînat. În caz de insuficienţă de astfel de suprafeţe se va propune utilizarea în aceste scopuri şi a altor categorii de terenuri (linii parcelare deschise, linii de vînătoare, culoare pentru linii electrice de înaltă tensiune, a parchetelor recent exploatate etc.).

e) se va stabili pentru fiecare secţie cinegetică numărul efectivelor de vînat existent, optim şi potenţial şi raportul lor pe sexe;

f) se va calcula pentru fiecare specie de vînat numărul necesar al construcţiilor şi instalaţiilor cinegetice.

53. Volumele de lucru proiectate vor fi analizate şi adoptate la conferinţele II de amenajări cinegetice (silvice).

7. Elaborarea amenajamentului cinegetic

54. După adoptarea volumelor de lucru stabilite în urma evaluărilor din teren şi sintetizarea la birou a acestor date, se va începe elaborarea amenajamentului cinegetic (în cazul unităţilor silvo-cinegetice), conţinutul căruia este redat în secţiunea 3 a capitolului I (pct. 4) al prezentei Norme.

55. În cazul fondurilor de vînătoare administrate de ocoale silvice se va elabora compartimentul cinegetic (paragraful 7.1. – "Producţia vînatului") al amenajamentului silvic, după modelul redat în secţiunea 4 a capitolului I (pct. 6) al prezentei Norme.

Anexa nr.4

la Ordinul Agenţiei "Moldsilva"

nr.90 din 4 aprilie 2012

NORME TEHNICE

privind menţinerea şi conservarea diversităţii biologice forestiere în păduri

I. DISPOZIŢII GENERALE

1.1. Generalităţi despre structura diversităţii biologice forestiere

1. Aşezarea geografică, structura geologică, relieful, clima etc. condiţionează formarea unei vaste diversităţi genetico-populaţionale în limitele fondului forestier naţional. Menţinerea diversităţii genetico-populaţionale la o cotă ridicată se datorează şi faptului că pe teritoriul Republicii Moldova are loc interferenţa a 3 regiuni floristice: central-europeană de pădure mezofită (Podişul Central al Codrilor), euroasiatică de pădure xerofită (regiunile de silvostepă şi stepă) şi mediteraneană (fragmente de silvostepă xerofite din partea de sud a ţării). Interpătrunderea în componenţa fitocenozelor a populaţiilor speciilor de diferită origine face ca speciile filogenetice apropiate să hibrideze pe cale naturală, fapt ce explică prezenţa caracterelor intermediare în unele populaţii aberante.

2. În Republica Moldova diversitatea speciilor dintr-o staţiune sau habitat, în funcţie de condiţiile de mediu, este destul de vastă, însă efectivul speciilor care-şi au aria numai în limitele spaţiului interfluvial Prut-Nistru poate fi destul de redus faţă de cel al speciilor, care prin reprezentanţii populaţiilor respective şi-au găsit în această zonă condiţii de creştere şi dezvoltare favorabile. De regulă, toate speciile care cresc la margine de areal sunt într-un fel tranzitorii pe acest teritoriu. În funcţie de condiţiile de mediu ce se crează pe parcursul ciclului perioadei de vegetaţie, acestea pot apărea sau dispărea vremelnic.

3. De rînd cu influenţa negativă a factorilor de mediu, asupra potenţialului de manifestare a diversităţii biologice contribuie extrem de accentuat şi factorul uman. Intervenţiile umane de modificare a complexului factorilor de mediu prin practicarea valorificării excesive a regiunilor de stepă pentru dezvoltarea sectorului agrar, a realizării programului de canalizare a albiei rîurilor lăuntrice, a desecării terenurilor înmlăştinite, a defrişării pădurilor, a aplicării nechibzuite a lucrărilor silvotehnice, care au contribuit la substituirea structurilor fireşti a arboretelor cu structuri şi compoziţii simplificate, au condus la reducerea drastică în cadrul primelor două nivele a diversităţii biologice.

În prezent la nivel specific flora Republicii Moldova este reprezentată de circa 5513 specii de plante. Plante superioare însumează 1989 specii, inclusiv plante vasculare – 1832 (din ele petrofite 25, gimnosperme – 1, angiosperme – 1806), briofite (muşchi) – 157 de specii; plante inferioare 3524 specii, inclusiv lichenofite (licheni) – 124, alge – 3400 specii. Cele mai bogate familii de plante superioare sunt Asteraceae, Poaceae şi Cyperaceae. Arborii şi arbuştii enumeră 139 de specii, dintre care liane – 3, arbuşti – 81 şi arbori – 45 specii.

1.2. Diversitatea floristică în păduri

4. Diversitatea plantelor ierbacee în păduri este condiţionată de particularităţile bioecologice ale speciilor, în special de particularităţile suportării de acestea a efectului de umbrire instalat în mediul concret de creştere.

5. În pădurile zonale se evidenţiază 3 tipuri de bază, care formează axa ecologică pe criteriul regimului de lumină şi evident conjugat cu condiţiile de umiditate, care se deosebesc printr-o vastă diversitate a speciilor de plante ierbacee:

a) păduri umbrite – cu dominare a formaţiunilor de fag şi carpen; au fost evidenţiate 154 specii;

b) păduri semiumbrite – cu dominarea speciilor respective a formaţiunilor din stejar pedunculat, gorun şi tei pucios. În condiţiile acestor păduri a fost evidenţiat un număr maxim de specii – 206;

c) păduri luminoase cu participarea speciilor cu temperament de lumină – formaţiunile stejarului pufos, în care a fost evidenţiat cel mai redus număr de specii – 62. Pîlcurile pădurilor din stejar pufos sunt alternate cu poieni stepizate, diversitatea specifică al cărora este cu mult mai înaltă. Din aceste considerente cea mai înaltă diversitate floristică este caracteristică silvostepei formaţiunilor cu stejar pufos.

6. În formaţiunile azonale ale pădurilor de luncă, dezvoltarea cărora este condiţionată de durata viiturilor şi nivelul pînzei apelor freatice, sub masivul speciilor arbustive cresc şi se dezvoltă 79 de specii ierbacee. De obicei, diversitatea specifică a acestor ecosisteme concrete este mai redusă comparativ cu alte arborete, iar în structura lor predomină speciile mezofile şi hidrofile în amestec cu cele de luncă şi ruderale. Dar şi în aceste mari subdiviziuni ale mediului silvic nu toate speciile sunt strict legate de o anumită grupă de păduri şi nu rareori pot fi întîlnite în diverse tipuri de pădure.

Distribuirea depinde de natura ecologică a pădurilor:

a) specii cu o largă amplitudă ecologică care cresc în structura diferitelor formaţiuni forestiere şi migrează în poieni şi liziere (şi invers);

b) specii cu amplitudă ecologică redusă, caracteristice anumitor formaţiuni forestiere.

7. Dereglarea evidentă a ecosistemelor forestiere, care provoacă schimbarea specificului mediului ecologic al tipurilor fundamentale forestiere, legată de diminuarea structurii etajelor masivului silvic, de iluminarea şi aridizarea mediului, de asemenea provoacă diminuarea florei naturale, invazia speciilor xerofile, a celor ruderale. Poienile şi lizierele tuturor tipurilor de pădure sunt cu mult mai bogate floristic. Pentru acestea au fost evidenţiate circa 800 specii, din care predomină cele de stepă (37%) şi de luncă (17%).

1.2.1. Flora teritoriilor silvice şi de silvostepă

8. În cadrul teritoriilor silvice şi de silvostepă sunt evidenţiate 1140 specii de plante vasculare (structura taxonomică a florei), care constituie mai mult de 50% din totalul speciilor de plante din Moldova. Acestea fac parte din 88 familii şi 451 genuri. Pentru Republica Moldova sunt caracteristice în acelaşi rînd şi 14 dintre cele mai bogate familii flora zonei moderate Europene.

9. Din punctul de vedere al apartenenţei fitocenotice (structura fitocenotică), predomină speciile care cresc sub masiv (în păduri) şi care numeric constituie 28% din numărul total al speciilor teritoriilor forestiere. Speciile formaţiunilor de stepă, luncă, de luncă-silvice (ce aparţin de liziere, poieni, desişuri de arbuşti etc.), staţional apropiate de mediul silvic, deopotrivă sunt numeroase (respectiv 13% şi 3%). În total aceste grupe de specii constituie 44%. Plantele formaţiunilor de luncă de asemenea sunt numeroase (12%), de obicei sunt întîlnite de-a lungul pîraielor şi rîuleţelor, în văgăuni umede. O cantitate importantă a plantelor ruderale (15%) demonstrează gradul înalt al degradării păturii vegetale naturale. Dezvoltarea speciilor ruderale din abundenţă este observată în culturi silvice, de-a lungul cîmpurilor, în locurile intens păşunate.

10. Din punct de vedere ecologic (structura ecologică) predomină grupa mezofitelor (78%). Grupa xerofitelor cuprinde 13% din specii. Cantitatea speciilor hidrofite este destul de neînsemnată (2,3%). În genere în grupele ecologice predomină speciile rezistente la efectul de secetă (mezoxerofitele şi xeromezofitele), care constituie mai mult de jumătate din structura specifică ceea ce corespunde cu caracterul de silvostepă a majorităţii teritoriului ţării.

11. Conform caracterului distribuţiei geografice (spectrul geografic al florei), speciile florei naturale (cu excepţia a 17 specii ruderale) pot fi întrunite în 5 mari subdiviziuni arealogice:

a) specii cu areal amplasate la nord-est, nord şi nord-vest de teritoriul Moldovei (circumpolare, euroasiatice şi europene) predomină în structura florei, numărul total al lor atinge 68,7%. Printre ele cele mai numeroase sunt cele euroasiatice şi europene, fapt ce este caracteristic pentru flora Moldovei în întregime;

b) specii, arealul cărora se aşterne spre vest şi sud-vest (mediteraneene, balcanice şi panonice), mai puţin numeroase şi în comun cu grupele de tip migrator constituie 9,1%.

c) speciile pontice arealele cărora se aştern spre est – 18%.

d) speciile cosmopolite, care încorporează 30 de taxoni.

12. Din punct de vedere fitoclimatic sunt distinse 3 districte cu specii caracteristice numai acestora:

a) districtul silvostepei de nord cu 76 de specii;

b) districtul Codrilor cu 81 de specii;

c) districtul de gîrniţă cu 68 de specii.

1.2.2. Diversitatea fitocenotică a comunităţilor (formaţiunilor) ierbacee în plantaţii forestiere

13. În plantaţiile de culturi silvice predomină formaţiunile plantelor ruderale şi cele de Bothriochloeta, urmate de cele de Poaeta angustifolii, Festuceta şi Elytrigieta.

14. În distribuţia formaţiunilor, evidenţiate în plantaţiile din raioanele de nord, centru şi sud ale Moldovei poate fi urmărită o anumită legitate:

a) formaţiile de Festuceta sunt amplasate în zonele nord şi centru într-o proporţie de 2:1;

b) fitocenozele de Bothriochloeta predomină la sud şi mai puţin în centru (proporţia de 3:1);

c) formaţiunile de Poaeta angustifolii se întîlnesc pe tot teritoriul ţării, dar predomină în zonele de nord şi centru în proporţii egale (1:1);

d) formaţiunile de Elytrigieta sunt prezente în zonele de centru şi mai puţin în cele de nord (cu proporţia de 3:1);

e) formaţiunile plantelor ruderale de asemenea predomină în centru şi în sud în proporţie de 3:1;

f) pe povîrnişuri înţelenite predomină formaţiunile de Bothriochloeta şi Festuceta (2);

g) pe locuri înţelenite şi foste livezi predomină formaţiunile din Elytrigia repens şi Poa angustifolia.

1.3. Zonarea funcţională a pădurilor ca factor important în menţinerea

şi conservarea diversităţii biologice forestiere

15. Polifuncţionalitatea pădurii şi, implicit, marile ei servicii sociale, se recunoaşte încă din antichitate. Dintre numeroasele funcţii ale pădurii se prezintă:

a) funcţia hidrologică (de protecţie a surselor, a regimului cursurilor şi acumulărilor de apă) este atribuită prioritar ecosistemelor forestiere din luncile rîurilor Prut şi Nistru, pîraielor importante, afluenţi ai acestora, precum şi pădurilor din jurul lacurilor de acumulare, altor lacuri şi bazine acvatice;

b) funcţia antierozională (de protecţie a solului şi de asigurare a stabilităţii terenurilor) este specific tuturor pădurilor ţării în condiţiile în care substratul litologic, alcătuit din nisipuri, loessuri şi luturi, este foarte vulnerabil la eroziuni şi alunecări. Pădurile exercită importante funcţii de protecţie pe terenurile cu înclinare mai mare de 25 grade şi îndeosebi pe terenurile degradate. Pe terenurile degradate pădurea formează scutul cel mai sigur împotriva eroziunii şi alunecării;

c) funcţia climatică este recunoscută şi atribuită de asemenea tuturor pădurilor Republicii Moldova. Ea devine prioritară acolo unde se pune problema protejării culturilor agricole, căilor de comunicaţie şi a altor obiective, aşezărilor umane împotriva factorilor climatici, îndeosebi a celor din stepă şi silvostepă. În aceste condiţii, funcţii de protecţie au fost atribuite şi lizierelor trupurilor de pădure, al căror rol de protecţie este cu atît mai mare cu cît mărimea trupului de pădure este mai redusă şi cu cît regiunea este mai degradată şi mai expusă climatului arid;

d) funcţia oxică constă în capacitatea pădurii de producere a oxigenului. În procesul de formare a unei tone de masă lemnoasă pădurea eliberează 1,3 tone de oxigen şi consumă 1,8 tone de carbon. Eliberarea de oxigen reprezintă o importantă funcţie a pădurii în asigurarea echilibrului din biosferă indispensabil vieţii. Deşi oxigenul este un "deşeu" al fotosintezei, acesta întreţine viaţa;

e) funcţia antierozională rezidă în urma a doi vectori. Primul constă în absorbţia şocului picăturilor de ploaie la impactul cu componentele supraterestre ale pădurii şi evitarea perturbării solului. Spre deosebire de terenurile despădurite, în pădure precipitaţiile sunt reţinute din coronament pînă în litieră. Energia cinetică a picăturilor de ploaie care traversează spaţiul dintre coroane fără să le atingă sau cele care cad din coronament este absorbită de litieră fără consecinţe pentru sol. Al doilea vector antierozional al pădurii constă în capacitatea componentelor subterane ale arborilor de consolidare a solului, malurilor, taluzurilor etc., asigurînd stabilirea solului printr-o "armatură biologică eficientă";

f) funcţia antipoluantă rezidă în proprietatea pădurii de a fixa poluanţii prin mijloace fizico-mecanice, cum ar fi captarea poluanţilor de către frunziş, ramuri, tulpini şi prin mijloace biochimice, cum ar fi metabolizarea bioxidului de carbon. Prin aceste capacităţi pădurea se constituie într-un autentic "filtru" biologic de o eficienţă considerabilă;

g) funcţia bioforă rezidă în capacitatea pădurii de a purta şi asigura perpetuarea vieţii. Prin marea varietate a biotopurilor forestiere, a diversităţii mediilor de viaţă, pădurea oferă o infinitate de habitate şi nişe ecologice specifice unui spectru neîntrecut al formelor şi asociaţiilor de viaţă. Vasta diversitate biologică caracteristică pădurii se corelează cu conservarea structurilor naturale şi cu dimensiunile habitatului netulburat existent. Iată de ce despădurirea este o formă deosebit de periculoasă a focului cu viaţa;

h) funcţia socială de protecţie este recunoscută pentru toate pădurile Republicii Moldova, ţinînd seama de efectele favorabile ale acestora în ceea ce priveşte recrearea, agrementul, ameliorarea sănătăţii omului etc. Influenţa pădurii se resimte în imediata apropiere a centrelor urbane, a celorlalte localităţi intens populate şi a staţiunilor balneoclimaterice şi sanatoriilor;

i) funcţia ştiinţifică se referă la cercetări şi experimentări ştiinţifice desfăşurate în arii protejate în scopul cunoaşterii mai aprofundate a ecosistemelor forestiere. Această funcţie este atribuită şi arboretelor-surse de seminţe forestiere şi celor în care sunt amplasate suprafeţe experimentale, chiar dacă acestea nu sunt încadrate în fondul ariilor protejate de stat şi grădinile dendrologice din fondul forestier.

16. În conformitate cu prevederile Codului silvic, toate pădurile din cadrul fondului forestier sunt încadrate în grupa I funcţională, atribuindu-li-se funcţii speciale de protecţie. Sistemul provizoriu de zonare funcţională pentru pădurile din Republica Moldova este expus în tabelul 1.

17. Categoriile funcţionale sunt grupate în 5 tipuri de categorii funcţionale, ţinînd seama de natura şi importanţa funcţiilor respective. Alegerea şi aplicarea intervenţiilor silvice se va face în raport cu tipurile funcţionale, care sunt constituite prin grupare, în cadrul aceluiaşi tip, a categoriilor funcţionale cu grad similar de intensitate a funcţiilor atribuite arboretelor componente:

a) Tipul 0 (T₀): păduri de interes ştiinţific constituite în zone de protecţie integrală (zone strict protejate) supuse regimului de ocrotire integrală a naturii. Pentru arboretul respectiv sunt excluse orice intervenţii silviculturale sau alte activităţi care ar putea deregla echilibrul ecologic;

b) Tipul I (T_I): păduri cu funcţii speciale pentru ocrotirea naturii. Aceste păduri pot fi dirijate prin măsuri de gospodărire (lucrări de îngrijire şi conducere), au un regim controlat de gospodărire. În cazul ecosistemelor forestiere deteriorate, sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică, prin care se urmăreşte realizarea de structuri de tip natural. Cuprinde arborete în sistemul parcurilor naţionale, rezervaţiilor ştiinţifice (cu excepţia zonelor cu protecţie integrală), rezervaţiilor peisagistice şi monumentelor naturii, pentru care s-au stabilit ţeluri de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier;

c) Tipul II (T_II): păduri cu funcţii speciale de protecţie de deosebită importanţă (antierozională, hidrologică, socială, climatică, ştiinţifică), situate în staţiuni cu condiţii grele sub raport ecologic, precum şi arboretele în care nu se recomandă recoltarea de masă lemnoasă prin tăieri de regenerare obişnuite. În aceste arborete se vor executa lucrări speciale de conservare, potrivit prevederilor din amenajamentele silvice. În arboretele deteriorate sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică;

d) Tipul III (T_III): păduri cu funcţii speciale de protecţie prioritare pentru care se admit, în funcţie de panta terenului, tratamente cît mai intensive (tăieri cvasigrădinărite). În unele păduri se pot aplica şi alte tratamente intensive (tăieri progresive, tăieri succesive, tăieri în benzi), precum şi lucrări speciale de conservare;

e) Tipul IV (T_IV): păduri cu funcţii speciale de protecţie pentru care se admit tăieri cvasigrădinărite, precum şi alte tratamente, însă cu restricţii în aplicare.

1.4. Ariile naturale protejate de stat în contextul menţinerii şi conservării biodiversităţii forestiere

18. Ariile protejate reprezintă capitalul natural (CN) şi componentele acestora au o anumită capacitate productivă care trebuie cunoscută pentru a evita supraexploatarea şi, respectiv, o anumită capacitate de suport (parametru esenţial pentru a dimensiona corect presiunea antropică şi a evita deteriorarea). Pentru a garanta dezvoltarea socio-economică durabilă este absolut necesar să se asigure conservarea unei structuri diverse şi echilibrate a CN şi utilizarea resurselor şi serviciilor produse de acesta în limitele capacităţii de suport a componentelor sale.

19. Conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de ecosisteme se realizează prin identificarea configuraţiei viabile a unui mozaic de ecosisteme naturale şi seminaturale care să includă toate tipurile de ecosisteme. Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale şi seminaturale, asigurată prin coridoare naturale şi/sau obtinută prin diferite lucrări de reconstrucţie ecologică, este o condiţie fundamentală pentru atingerea obiectivelor conservării diversităţii habitatelor şi a sistemelor ecologice.

Constituirea de arii protejate şi managementul eficient al acestora este o necesitate, deoarece:

a) ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale şi seminaturale, care pot fi evaluate şi monitorizate, exprimînd într-o anumită măsură starea acestora la un moment dat;

b) ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă principalele componente ale capitalului natural, care asigură resursele şi serviciile care stau la baza dezvoltării socio-economice;

c) ariile protejate sunt zone în care se dezvoltă cunoaşterea necesară pentru asigurarea tranziţiei la un model de dezvoltare durabilă;

d) ariile protejate sunt adevărate "săli de clasă în aer liber", în care oamenii pot fi educaţi cu privire la rolul naturii şi necesitatea conservării naturii şi a dezvoltării durabile.

20. Pentru a asigura conservarea diversităţii biologice fondul ariilor naturale protejate de stat include 161,1 mii ha sau 4,8% din teritoriul ţării (tabelul 2). În contextul atingerii scopurilor propuse, este indicată ajustarea sistemului de arii protejate la cerinţele reprezentaţivităţii întregului spectru variativ al ecosistemelor forestiere, constituirea unei reţele ecologice de păduri cu o protecţie mai sigură şi păduri de interes deosebit pentru a conserva şi restaura ecosistemele forestiere reprezentative sau de a le ocroti pe cele ameninţate.

II. MENŢINEREA ŞI CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII FORESTIERE

2.1. Principiile generale ale conservării/restaurării diversităţii biologice forestiere

21. Gestionarea durabilă a pădurilor trebuie să se bazeze pe orientările internaţionale, dar neapărat cu luarea în consideraţie a particularităţilor de ordin bioecologic al pădurilor autohtone şi anume: gestionarea durabilă a pădurilor în vederea dezvoltării durabile a silviculturii, conjugate cu cele a societăţii umane, racordate la profilul lor teritorial-zonal (local). Prin aceasta se va asigura dimensiunile ecologice, economice, sociale şi culturale ale acestui demers şi anume:

a) conservarea biodiversităţii şi protejarea patrimoniului natural ca mijloc indispensabil pentru dezvoltarea durabilă;

b) potenţarea funcţiilor de protecţie şi ecologice ale pădurilor;

c) creşterea contribuţiei pădurilor şi silviculturii la dezvoltarea durabilă;

d) atenuarea prin măsuri silvice a schimbărilor climatice la scară regională;

e) împădurirea terenurilor degradate şi abandonate;

f) sporirea aportului silviculturii la soluţionarea securităţii alimentare.

22. În procesul tuturor etapelor de gestionare a sectorului forestier (planificare, proiectare, asigurare cu material reproductiv, asigurare metodologică şi tehnologică, realizare în teren etc.) sunt necesare de respectat următoarele principii generale de conservare a ecosistemelor forestiere:

1) Promovarea silviculturii pe baze ecologice, pentru care:

a) monitorizarea modificărilor structurii cantitative şi calitative a biodiversităţii forestiere provocate de influenţa complexului factorilor de mediu şi antropogeni, materializată prin schimbările intervenite în:

• suprafaţa pădurilor naturale şi culturilor forestiere;

• suprafaţa pădurilor incluse în Catalogul naţional ca resurse genetice forestiere;

• suprafaţa pădurilor incluse în fondul ariilor naturale protejate de stat;

• evoluţia numerică şi a raportului speciilor dependente de păduri şi incluse în Cartea Roşie sau periclitate în raport cu speciile forestiere;

• raportul de suprafaţă a arboretelor provenite din specii indigene şi introducente;

• raportul de suprafaţă a arboretelor amestecate şi pure;

• raportul suprafeţelor anuale de regenerări naturale din seminţe la suprafaţa totală regenerată şi împădurită;

• raportul suprafeţelor populate de păduri, care nu corespund condiţiilor staţionale;

b) aplicarea complexului de măsuri care ţin de reconstrucţia ecologică a arboretelor şi terenurilor degradate:

• substituirea arboretelor degradate prin crearea arboretelor înalt productive cu structura funcţională racordată la particularităţile specifice ale condiţiilor staţionale de mediu;

• crearea şi utilizarea raţională a reţelei sectoarelor seminologice în baza noţiunii de populaţie cu acoperirea principalelor specii silvoformante şi de amestec autohtone şi încorporarea la maximum a vastei variabilităţi de nişe ecologice;

• alinierea la exigenţele ecologice a activităţii reţelei de pepinierit silvic în vederea satisfacerii pe deplin a necesităţilor în optimizarea prin împădurire a terenurilor erodate;

• stabilirea listei speciilor obligatorii de creştere a puieţilor în pepiniere în raport cu diversitatea condiţiilor staţionale de mediu caracteristice zonelor respective ecologice.

2) Supremaţia regenerării naturale prin tratamente intensive:

a) asigurarea creării seminţişului sub masiv prin instalarea lui naturală şi ajutorare;

b) aplicarea tehnologiilor ecologizate de iluminare a seminţişului, de înlăturare în 2-3 reprize a arborilor şi arbuştilor, de evacuare a masei lemnoase.

3) Extinderea suprafeţei ariilor naturale protejate de stat în limitele fondului forestier pînă la 20%.

4) Optimizarea structurii arboretelor în raport cu condiţiile de mediu şi funcţiile atribuite.

5) Ecologizarea tehnologiilor tuturor sferelor de activitate care ţin de exploatările forestiere şi protecţia pădurilor.

6) Utilizarea strictă a fondului genetic controlat la crearea culturilor silvice în fondul forestier şi optimizarea prin împădurire a terenurilor erodate.

7) Asigurarea menţinerii reprezentativităţii maxime a diversităţii genetico-populaţionale în raport cu vasta diversitate a condiţiilor de mediu.

8) Asigurarea conexiunii integrale spaţial-funcţionale la nivel local, naţional şi regional a tuturor tipurilor de ecosisteme (existente şi planificate).

9) Asigurarea funcţionalităţii protective a ecosistemelor planificate.

10) Restabilirea ecosistemelor-cheie, a ecosistemelor primare (primigene).

11) Supremaţia asigurării diversităţii optime la nivel ecosistemic, specific şi genetico-populaţional, adecvată condiţiilor macro şi microzonale.

12) Asigurarea priorităţii redresării condiţiilor de mediu în vederea conservării taxonilor pereclitaţi la nivel ecosistemic, specific şi populaţional.

13) Asigurarea menţinerii continuităţii structurii intraspecifice, specifice şi ecosistemice a pădurilor racordată la vasta diversitate a condiţiilor de mediu.

14) Asigurarea menţinerii continuităţii polifuncţionalităţii ecosistemelor silvice – ecologice, economice, protective, sociale, culturale şi de altă natură.

2.2. Măsuri conceptuale de protecţie a biodiversităţii forestiere

23. Deoarece un şir de specii se află la hotarele ariilor sale naturale, asigurarea condiţiilor de supravieţuire a speciilor în fitocenozele, în care acestea există, se realizează prin protejarea optimului lor ecologic. Această împrejurare trebuie luată în consideraţie în cazul determinării necesităţii de luare a speciilor şi formaţiunilor date sub protecţie.

24. În cazul protejării unor teritorii vaste cu caracter polifuncţional, supuse unui înalt grad de transformare din partea factorului uman, cu o densitate sporită a populaţiei şi o utilizare intensă a resurselor naturale, protecţia celor mai importante obiecte trebuie să fie corelată cu reglementarea activităţii gospodăreşti. În cazul distribuiri mozaice a terenurilor, care se deosebesc prin gradul de păstrare a naturii, utilizării intensive, precum şi importanţei pentru protecţia naturii şi activităţii gospodăreşti, se impune necesitatea organizării şi administrării întregii activităţi cu respectarea unui şir de condiţii, printre care cea mai principală se consideră zonarea teritorială.

25. La protecţia biodiversităţii se impune necesitatea respectării următoarelor condiţii:

a) protecţia maximă a ecosistemelor natural fundamentale şi locurilor de creştere;

b) aplicarea unor măsuri speciale în vederea ocrotirii speciilor rare şi pe cale de dispariţie;

c) diminuarea procesului de substituire a pădurilor autohtone prin introducenţi din specii exotice;

d) restabilirea cantitativă a speciilor vulnerabile din mediul natural prin repatrierea acestora în comunităţile naturale din presupusele locuri de creştere;

e) stoparea fragmentării sau distrugerii habitatelor naturale silvice, care se soldează cu reducerea indivizilor supravieţuitori şi consecinţele negative ale inbreeding-ului, driftului genetic şi pierderea diversităţii genetice;

f) evitarea distrugerii căilor de migrare a speciilor faunistice;

g) optimizarea structurii funcţionale a formaţiunilor forestiere din cadrul landşafturilor antropizate, a raportului dintre vegetaţia forestieră şi agroecosisteme în limitele fiecărui ecosistem socioeconomic;

h) restabilirea particularităţilor compoziţionale şi structural-funcţionale ale pădurilor degradate, invadate de specii de plante ruderale;

i) crearea reţelei seminologice a principalelor specii silvoformante şi de amestec autohtonă;

j) reglementarea utilizării zonelor (parcele, subparcele etc.) în care cresc specii rare;

k) reglementarea utilizării transportului auto în teritoriile protejate;

l) localizarea obiectelor de interes turistic;

m) stabilirea unor locuri anumite pentru recrearea populaţiei în scopul reducerii vizitelor în locurile de creştere a speciilor rare de plante;

n) interzicerea aprinderii rugurilor în locuri neamenajate;

o) interzicerea colectării în masă în teritoriile protejate a plantelor în scopul ierbarizării lor de către studenţi, elevi, turişti;

p) protecţia speciilor decorative, comestibile, farmaceutice etc., în special a efemeroizilor;

q) asigurarea informaţională a populaţiei prin amplasarea surselor de avertisment/propagandă;

r) asigurarea antiincendiară şi prevenirea influenţei calamităţilor naturale;

s) combaterea şi prevenirea poluării teritoriului;

t) prevenirea şi combaterea speciilor invazive.

2.3. Asigurarea menţinerii şi conservării diversităţii biologice

în procesul lucrărilor de proiectare silvică

26. Asigurarea menţinerii şi conservării diversităţii biologice demarează în procesul lucrărilor de proiectare a activităţilor destinate gestionării pădurilor (amenajarea pădurilor, alegerea tratamentelor şi altor tipuri de intervenţii silvice etc.).

27. Amenajamentul silvic trebuie să asigure organizarea şi conducerea pădurilor spre starea lor de maximă eficacitate polifuncţională, în conformitate cu multiplele obiective ecologice şi social-economice ale silviculturii, bazate pe conceptul zonării funcţionale şi promovarea conceptului sistemic în gospodărirea pădurilor.

28. Reieşind din importanţa pădurilor Republicii Moldova din punctul de vedere al asigurării menţinerii echilibrului ecologic în zonă şi orientării sistemice a amenajamentului silvic sub aspect ecologic, gospodărirea acestora va fi orientată în promovarea ideilor care ţin de doctrina dezvoltării durabile a sectorului forestier bazată pe următoarele principii.

a) principiul continuităţii;

b) principiul eficacităţii funcţionale;

c) principiul valorificării raţionale a tuturor resurselor pădurii;

d) principiul ecologic.

Sistemul de zonare funcţională trebuie să permită elaborarea unor modele de gospodărire a pădurilor şi de reglementare a procesului de bioproducţie şi bioprotecţie în corespundere cu multiplele funcţii atribuite, pornind de la dezvoltarea unei silviculturi inofensive cu ţeluri multiple, avînd la bază păduri polivalente, cărora li se poate atribui funcţii multiple.

29. Alegerea tratamentului silvic trebuie să fie direcţionată doar asupra optimizării capacităţii bioproductive şi ecoproductive a comunităţilor forestiere. Ţinînd cont de starea generală de sănătate a pădurilor şi de încadrarea acestora integrală în grupa I funcţională, intervenţiile silvotehnice trebuie să aibă de cele mai multe ori caracter complex.

Intervenţiile silvotehnice se pot rezuma la măsuri privind ajutorarea regenerării naturale, ameliorarea compoziţiei prin introducerea în amestec a unor specii valoroase şi sporirea proporţiei stejarului, gorunului sau stejarului pufos, în multe cazuri insuficiente. Este absolut necesar ca lucrările de ameliorare preconizate în pădurile de cvercinee (precum şi în alte tipuri de pădure) să fie conjugate întotdeauna cu măsuri agrotehnice corespunzătoare, aplicate diferenţiat pe tipuri de staţiuni şi în raport cu caracteristicile arboretelor în care se intervine.

30. Asigurarea menţinerii, conservării şi ameliorării biodiversităţii forestiere şi a stării de sănătate a pădurilor de cvercinee se va realiza prin adoptarea următoarelor lucrări:

a) conversiunea tuturor arboretelor de la regimul crîng la regimul de codru în cadrul aplicării lucrărilor de exploatare-regenerare şi ajutorare a regenerării naturale din seminţe;

b) refacerea sau ameliorarea arboretelor degradate şi brăcuite, precum şi a arboretelor slab productive situate în staţiuni de productivitate superioară şi mijlocie specifice cvercineelor;

c) substituirea arboretelor derivate (cărpinete, păltinete, frăsinete etc.) situate în staţiuni forestiere corespunzătoare tipului natural fundamental de păduri de cvercinee.

Folosirea acestor tehnologii în scopul ameliorării compoziţiei şi structurii arboretelor, creşterii productivităţii acestora, diferă de la caz la caz, în raport cu potenţialul productiv al staţiunii, caracteristicile arboretelor (compoziţia, structura, stadiul de dezvoltare, starea sănătăţii etc.) şi cu particularităţile bioecologice ale speciilor promovate, în conformitate cu obiectivele protective şi productive fixate. Este absolut necesar ca în cadrul aplicării tehnologiilor respective să se utilizeze la maxim adăpostul oferit de arboretul matur existent, astfel încît acesta să-şi poată îndeplini pe toată durata lucrărilor funcţia de protecţie ce-i este atribuită, evitîndu-se astfel un dezechilibru provocat de dezgolirea parţială sau pe suprafeţe mari a solului.

31. În condiţiile stării în care sunt pădurile Republicii Moldova, este indicată trecerea de la regimul crîng de gospodărire la regimul de codru. Aplicarea mecanismelor tehnice şi organizatorice privind conversiunea unei păduri de la un regim de gospodărire la altul presupune implicarea unui ansamblu de măsuri amenajistice şi silviculturale, impuse unei păduri pe o perioadă de timp limitată, avînd drept scop realizarea în pădurea respectivă a unei structuri care să permită aplicarea cu bune rezultate a unui nou regim şi tratament.

32. Măsurile silviculturale specifice procesului şi perioadei de conversiune se vor referi la găsirea celor mai eficiente căi prin care să se realizeze cît mai sigur, mai rapid şi mai eficace trecerea de la regenerarea din lăstari la cea din seminţe. În acest scop, procedînd la o analiză atentă a stării, structurii şi calităţii arboretelor de crîng şi a condiţiilor staţionale, se vor adopta şi aplica un complex de măsuri privind alegerea speciilor, dirijarea raporturilor dintre lăstari şi puieţi, conducerea şi îngrijirea arboretelor preexploatabile, prevenirea degradărilor structurale etc.

33. Alegerea speciilor pentru viitoarea pădure de codru se va decide în raport cu compoziţia arboretului matur şi corespunderea acestuia condiţiilor staţionale. În acest sens se va stabili în ce măsură şi în ce proporţii speciile existente în pădurea de crîng se vor menţine în noul său arboret sau se vor introduce alte specii mai valoroase pe cale artificială. De asemenea, se va determina înlocuirea parţială sau totală a vechilor specii şi se vor stabili tehnicile şi tehnologiile introducerii artificiale a noilor specii valoroase.

34. În procesul planificării intervenţiilor silvice este necesar de exclus extragerea speciilor rare sau cu contribuţii deosebite la menţinerea şi dezvoltarea diversităţii forestiere: sorb, păr, măr pădureţ, cărpiniţă, arin negru, păducel, tulichină, salbă pitică, mălin, verigariu tinctorial, scoruş, clocotici, viţa de pădure.

La efectuarea tăierilor rase, inclusiv a tăierilor de regenerare sau conservare, arborii, arbuştii şi lianele din speciile menţionate vor fi lăsaţi pe picior în mod obligatoriu împreună cu pîlcurile mici din alte specii însoţitoare.

Tăierea arborilor, arbuştilor şi lianelor din speciile menţionate se permite ţinîndu-se cont de starea lor sanitară şi ca excepţie – în cazul trecerii terenurilor forestiere respective în alte categorii de terenuri, în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

2.4. Asigurarea menţinerii şi conservării diversităţii biologice

în procesul lucrărilor de cultură silvică

2.4.1. Regenerarea naturală a pădurilor

35. Realizarea prin tehnologii silvotehnice adecvate a asigurării permanenţei în timp şi spaţiu a pădurii în urma creării de puncte de regenerare în ochiuri de dimensiuni şi forme diferite sau coridoare presupune combinarea întotdeauna după posibilitate a regenerării naturale existente în vechiul arboret cu lucrări de completare sau ajutorare a acestora.

De asemenea, se va urmări cu atenţie ca acolo unde condiţiile staţionale permit, să se restabilească în primul rînd tipul natural fundamental de pădure, prin realizarea unor compoziţii-ţel de regenerare în corespundere cu potenţialul staţiunii, promovîndu-se cu precădere speciile principale şi de amestec autohtone valoroase, ca stejarul pedunculat, gorunul, stejarul pufos, fagul, paltinii, frasinul, cireşul, teii etc.

36. În arboretele în care există regenerare naturală conform indicilor minimi stabiliţi de normele tehnice în vigoare se vor introduce prin plantări în grupe sau biogrupe, după caz, specii principale autohtone cu stejar pedunculat şi stejar pufos, gorun şi fag şi în calitate de specii de amestec: carpenul, cireşul, teiul, frasinul şi altele.

37. În procesul de regenerare a pădurilor se vor promova cu precădere următoarele specii:

a) pentru partea centrală şi cea de nord:

• specii principale – stejarul pedunculat, gorunul (pînă la 20%), frasinul (pînă la 20%), fagul;

• specii de amestec – teiul pucios, paltinul de munte şi de cîmp, jugastrul, cireşul, sorbul, părul pădureţ;

• arbuşti – cornul, alunul, călinul, dîrmosul, socul negru;

b) pentru partea de sud:

• specii principale – stejarul pendunculat şi stejarul pufos;

• specii de amestec – paltinul de cîmp, arţarul tătăresc, mărul pădureţ, ulmul, jugastrul;

• arbuşti – cornul, scumpia, călinul.

2.4.2. Regenerarea artificială şi întreţinerea culturilor silvice

38. Prin regenerarea artificială a unui arboret se înţelege reînnoirea acestuia prin împădurire sau reîmpădurire, cu ajutorul factorului uman. Întreţinerea culturilor silvice/lucrărilor de împădurire reprezintă ansamblul de lucrări care se fac de la pregătirea terenului pînă la realizarea stării de masiv.

39. În procesul lucrărilor de împădurire şi întreţinere a culturilor silvice se va atrage o atenţie deosebită aspectelor care ţin de conservarea biodiversităţii. Pe lîngă funcţiile generale de protecţie a principalilor factori de mediu (aer, apă, sol etc.) vegetaţia forestieră are rolul de coridoare biologice de interconexiune între trupurile de pădure, servind şi ca adăpost pentru păsări şi animale.

În acest context, la realizarea lucrărilor de pregătire a solului şi plantare a culturilor silvice se va asigura la maximum conservarea zonelor umede, adăposturilor şi căilor de migraţie ale păsărilor şi animalelor (stufărişuri, mărăcinişuri, mlaştini, bălţi etc.).

40. În scopul creării, conservării şi dezvoltării locurilor de repaus/adăpost a păsărilor şi animalelor este necesar ca în porţiunile exterioare ale masivelor forestiere să fie plantate cu arbuşti care limitează accesul populaţiei şi animalelor domestice (porumbar, măceş, păducel etc.), servind în acelaşi timp şi ca sursă de hrană pentru fauna sălbatică.

41. La alegerea asortimentului de arbori şi arbuşti pentru regenerare şi împădurire sunt favorizate speciile autohtone de o productivitate şi stabilitate înaltă (stejar, plop alb/negru, salcie albă, paltin, velniş, tei, frasin, răchită, porumbar, păducel, măceş, alun, călin, dîrmox, lemn cîinesc etc.), corespunzătoare condiţiilor staţionale şi ţelurilor stabilite, inclusiv sub aspect estetic şi recreativ.

Exoţii vor fi introduşi doar în cazurile, cînd condiţiile pedomorfologice concrete nu vor oferi alte soluţii (sărături, soloneţuri, eroziuni puternice, ravene, ogaşe etc.) de selectare a speciilor de plantat (cu excepţia sectoarelor din cadrul fondului ariilor naturale protejate de stat). Utilizarea exoţilor în procesul de împădurire se va realiza inclusiv în contextul ameliorării aspectului estetic al zonelor de recreaţie existente sau preconizate de a fi constituite.

Totodată se vor exclude categoric din plantaţii speciile care au un comportament agresiv faţă de ecosistemele forestiere autohtone, îndeosebi arţarul american, ailantul, oţetarul. Speciile respective vor face obiectul extragerii primordiale şi integrale în procesul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor nou-formate sau existente.

2.5. Asigurarea menţinerii şi conservării diversităţii biologice forestiere în

procesul lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor

42. Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor constituie un sistem de operaţiuni culturale (degajări, curăţiri, rărituri timpurii, rărituri tîrzii, tăieri de igienă, tăieri de refacere şi substituire a arboretelor, tăieri de formare a landşaftului, elagaj artificial, rărirea şi extragerea subarboretului, îngrijirea lizierelor) menite să promoveze arborete cu o stabilitate, productivitate şi valoare ecologică şi economică înaltă. Aceste lucrări se efectuează prin extragerea organizată şi la timp a arborilor indezirabili pentru a crea condiţii favorabile dezvoltării celor mai valoroşi arbori din speciile de bază.

43. Scopul esenţial al lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor este acela de a realiza sau favoriza formarea de structuri optime ale arboretelor sub raport ecologic şi genetic, în conformitate cu legile de structurare şi funcţionare a ecosistemelor forestiere, în vederea creşterii eficacităţii funcţionale multiple a pădurilor, atît în ce priveşte efectele de protecţie, cît şi producţia lemnoasă şi nelemnoasă.

44. Din ansamblul obiectivelor urmărite prin efectuarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor cele mai importante sunt următoarele:

a) păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate a arboretelor;

b) conservarea şi ameliorarea biodiversităţii în vederea creşterii gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretelor la acţiunea factorilor vătămători (vînt, zăpadă, boli, dăunători, vînat, poluare etc.);

c) creşterea productivităţii arboretelor şi a pădurii în ansamblul ei, precum şi îmbunătăţirea calităţii lemnului produs;

d) sporirea capacităţii de protecţie a calităţii factorilor de mediu (protecţia apei, aerului, solului, peisajului ş.a.);

e) sporirea capacităţii de fructificaţie a arborilor şi ameliorarea condiţiilor de regenerare.

45. În contextul conservării şi ameliorării biodiversităţii forestiere, în procesul de proiectare şi realizare a lucrărilor de îngrijire şi conducere vor fi respectate următoarele condiţii:

a) asigurarea compoziţiei optime a arboretelor amestecate, potrivit ţelurilor urmărite. Se va urmări promovarea şi crearea de condiţii optime de dezvoltare pentru speciile autohtone valoroase – stejarii (stejarul pedunculat, stejarul pufos, gorunul), fagul, frasinul, paltinii, sorbul, plopul alb, plopul negru etc., în arealele lor naturale de vegetaţie;

b) corectarea şi ameliorarea structurii arboretelor după modul de regenerare a arborilor componenţi (sămînţă, lăstari, drajoni);

c) ameliorarea structurii genetice a arboretelor, prin promovarea formelor genetice superioare fără eliminarea în totalitate a altora, dacă acestea contribuie la conservarea biodiversităţii şi stabilitatea ecosistemelor forestiere;

d) îmbunătăţirea structurii calitative a arboretelor, prin extragerea arborilor dăunători şi favorizarea celor cu însuşiri corespunzătoare ţelului urmărit;

e) ameliorarea structurii verticale a arboretelor, prin menţinerea, formarea şi promovarea subetajului şi a subarboretului, în condiţii staţionale şi de arboret potrivite.

46. În procesul selectării arborilor destinaţi extragerii sau conservării pe picior în cadrul lucrărilor de îngrijire şi conducere se vor urmări următoarele aspecte:

a) arborii selectaţi în calitate de arbori de valoare (400-700 la 1 ha) trebuie să fie viguroşi, sănătoşi, cu tulpini cilindrice bine conformate, fără înfurciri şi alte defecte, cu coroana cît mai simetrică şi ramuri relativ subţiri, rădăcini puternice şi o provenienţă din seminţe. Arborii respectivi se aleg cu preponderenţă din speciile de bază (stejarii, fagul, plopul etc.) din categoriile I-III de creştere, amplasaţi relativ uniform pe teren;

b) arborii de prisos (de extras) vor fi selectaţi din contul celor uscaţi, vătămaţi, strîmbi, cu lăstari mari, care umbresc, arbori nedezvoltaţi, specii indezirabile (cenuşar, arţar american etc.);

c) păstrarea pe picior a arborilor care constituie hrană şi adăpost pentru animalele şi păsările sălbatice, arborilor monumente ale naturii, precum şi a speciilor preţioase şi rar întîlnite. Tăierea arborilor respectivi se va realiza doar din considerente sanitare.

47. Transformarea arboretelor echiene în arborete pluriene, precum şi a celor pure şi monoetajate, în amestecate şi polietajate se va obţine printr-o intensitate sporită de extragere uniformă sau neuniformă (benzi, grupe, vetre), prin metode de îngrijire a arborilor nu numai din plafonul superior, dar şi din cel inferior, inclusiv subarboret, precum şi în culturile de sub masiv.

48. În arboretele pure cu consistenţa scăzută şi formate din specii de lumină (stejar, frasin, salcîm, pin etc.) se va urmări formarea plafonului inferior din specii de arbuşti (corn, alun, păducel, sînger etc.). În acest scop urmează să fie răriţi în permanenţă, lăsîndu-se în ultimă instanţă doar 2-3 exemplare mai înalte la o tufă şi cu coroane bine dezvoltate.

49. În pădurile fondului ariilor naturale protejate de stat lucrările de îngrijire şi conducere (cu excepţia zonelor strict protejate) se vor efectua numai în cazul dereglării stării arboretelor pentru restabilirea echilibrului ecologic. În acest caz tăierile de îngrijire se execută în corespundere cu prevederile proiectelor individuale. Drept arbori indezirabili (de extras) sunt solicitaţi arborii uscaţi, vătămaţi de boli şi vătămători, ce copleşesc arborii de valoare, fără calităţi decorative etc.

50. Îngrijirea arboretelor se va realiza prin adoptarea metodelor şi tehnicilor de executare pe un fondal ecologic adecvat, racordat la obiectivele conservării şi ameliorării biodiversităţii forestiere, protejarea ecosistemelor forestiere ameninţate şi fragile (făgete, stejărete şi gorunete petrofite, păduri de stejar pufos etc.).

51. Liziera pădurii este unul din principalele elemente al pădurii, starea generală a căreia determină starea biocenozei forestiere, precum şi capacitatea acesteia de conservare a diversităţii floristice şi faunistice. Practic, liziera este un teritoriu de conectare a două ecosisteme – forestier şi agricol. Reieşind din aceasta, îngrijirea marginilor de masiv este un component de bază în contextul conservării şi ameliorării biodiversităţii forestiere în procesul lucrărilor de îngrijire şi conducere.

Structura optimă a lizierei este forma închisă sau semiînchisă constituită dintr-un arboret polietajat compus din specii de bază în plafonul superior, cu plafonul inferior din specii de umbră şi subarboret. Lăţimea lizierelor limitrofe cu terenurile neîmpădurite este de cel puţin 25 m, iar în cadrul pădurii (poieni, goluri, bazine acvatice etc.) de 5-10 m.

În cadrul lizierelor vor fi promovaţi arbori din specii rezistente, cu rădăcini pivotante şi coroane bine dezvoltate (stejar, paltin, tei, salcîm, glădiţă, carpen, păr, măr, plop etc.), în arealul lor natural de vegetaţie. Speciile de arbuşti necesare de promovat în cadrul lizierelor sunt: alunul, cornul, scumpia, socul, călinul, dîrmoxul etc. În calitate de sursă de hrană şi factor protector pentru faună vor fi promovate speciile de arbuşti ghimpoşi: păducel, porumbar, măceş.

2.6. Asigurarea menţinerii şi conservării diversităţii biologice forestiere

în procesul aplicării tratamentelor silvice

52. În procesul programării şi aplicării tratamentelor şi a altor tipuri de intervenţii cuprinse în cadrul sistemului tăierilor de produse principale se va pune un accent deosebit pe conservarea diversităţii ecosistemelor forestiere şi pe adîncirea preocupărilor pentru realizarea de structuri diversificate, cu un potenţial bioproductiv şi ecoprotector sporit, specifice unei silviculturi pe baze ecosistemice şi în conformitate cu prevederile Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova.

53. Conservarea şi ameliorarea biodiversităţii ecosistemelor forestiere în procesul de aplicare a tratamentelor se va asigura prin:

1) creşterea proporţiei regenerărilor naturale;

2) asigurarea concordanţei dintre compoziţiile de regenerare şi diversitatea condiţiilor staţionale şi de vegetaţie din cadrul fiecărui arboret;

3) diversificarea structurii orizontale şi verticale a arboretelor;

4) promovarea regenerării unor specii valoroase şi rar întîlnite (stejari, paltini, frasin, tei, cireş, sorb etc.) în cadrul ecosistemelor respective;

5) menţinerea, cu integrare corespunzătoare în structura noului arboret, a unor exemplare (1-3 ex/ha) din generaţiile mature, cu forme şi fenologii diferite, cu particularităţi deosebite sub raportul diversităţii biologice, cu localizări şi grupări care să nu aibă efecte negative asupra desfăşurării procesului de regenerare şi asupra calităţii şi funcţionalităţii arboretelor;

6) adoptarea de tehnologii de exploatare adecvate tratamentului aplicat şi stabilirea corectă a epocilor şi termenelor de tăiere şi scoatere a materialului lemnos;

7) doborîrea arborilor în afara ochiurilor cu seminţiş, cu evitarea deprecierii şi vătămării puieţilor şi a arborilor nemarcaţi care rămîn pe picior;

8) receparea seminţişurilor vătămate pe parcursul exploatării, depozitarea resturilor de exploatare în afara suprafeţelor cu seminţiş;

9) păstrarea la maximum a seminţişului sau culturilor instalate sub adăpost prin scoaterea şi transportarea masei lemnoase pe timp de iarnă, după aşezarea unui strat de zăpadă de cel puţin 10-15 cm;

10) efectuarea tăierilor rase în cadrul sectoarelor cu regim special de protecţie numai în scopul ameliorării pădurilor respective, în cazul cînd alte metode de tăiere nu asigură substituirea integrală a arboretelor care îşi pierd funcţiile de protecţie;

11) în sectoarele cu regim special de protecţie, pentru toate speciile, lăţimea parchetelor destinate tăierilor rase urmează să nu depăşească 50 m, iar termenul de alăturare a suprafeţelor exploatate este cel puţin 5 ani. În absenţa regenerării naturale preliminare toate parchetele urmează să fie regenerate în termen de un an după efectuarea tăierilor;

12) respectarea termenelor de alăturare a parchetelor la aplicarea tratamentelor cu tăieri rase (anul tăierii nu se va lua în considerare), exprimat prin intervalul de timp dintre tăierea pe parchetele alăturate (cu una şi mai multe laturi comune):

a) 5 ani – în arboretele natural-fundamentale cu stejar, cu regenerare artificială a parchetelor;

b) 2 ani – în arborete de diverse foioase tari şi moi, cu regenerare artificială a parchetelor;

13) aplicarea tratamentelor cu regenerare sub masiv (tăieri progresive, succesive etc.) doar în arboretele cu cantităţi suficiente de seminţiş natural viabil de stejar, frasin şi din alte specii valoroase (cel puţin 8-10 mii bucăţi la un ha), care asigură regenerarea pădurii;

14) suspendarea păşunatului vitelor pe terenurile destinate tratamentelor cu regenerare sub masiv (tăieri progresive, succesive etc.), cu cel puţin zece ani înainte de efectuare;

15) exploatarea arboretelor amplasate pe pante doar cu păstrarea subarboretului în scopul conservării rolului antierozional al pădurii;

16) recoltarea lemnului din parchete cu seminţiş viabil, care asigură regenerarea arboretelor cu prioritate în sezonul de toamnă-iarnă;

17) interzicerea tăierii şi colectării masei lemnoase în perioada 15 aprilie–1 octombrie, în parchetele din specii de foioase, în care se prevede regenerarea din lăstari;

18) diminuarea suprafeţei din cadrul parchetelor alocate sub căi de colectare, depozite de păstrare a masei lemnoase etc. Admiterea mişcării mecanismelor de colectare în parchete cu seminţiş destinat conservării numai pe căile de colectare;

19) curăţarea parchetelor de resturi de exploatare conform regulilor în vigoare, cu asigurarea obligatorie a păstrării seminţişului şi altor arbori care nu sunt destinaţi extragerii;

20) curăţarea parchetelor destinate regenerării naturale prin metode, care asigură îmbunătăţirea condiţiilor pentru apariţia şi creşterea seminţişului natural a speciilor valoroase, precum şi a lăstarilor şi drajonilor, în cazul gospodăririi în crîng:

a) în arborete amplasate pe soluri pietroase, pe pante abrupte cu înclinaţia ce depăşeşte 200, precum şi în arborete amplasate pe soluri umede prin împrăştierea uniformă a resturilor de exploatare pe toată suprafaţa parchetului;

b) în arborete amplasate pe soluri jilave şi mlăştinoase prin colectarea resturilor de exploatare în grămezi mici (cu înălţimea 0,5 m) în locuri libere de seminţiş, care vor fi lăsate pentru putrezire;

21) păstrarea în procesul exploatării forestiere a cel puţin 70% a seminţişului preexistent în condiţii de iarnă şi a cel puţin 60% în condiţii de vară;

22) asigurarea regenerării parchetelor de salcîm, proiectate sub regenerare naturală din contul drajonilor, prin intermediul vătămării rădăcinilor şi afînarea solului cu plugul sau alte instrumente de prelucrarea solului (provocarea drajonării) pe parcursul sezoanelor de primăvară şi toamnă.

2.7. Asigurarea menţinerii şi conservării diversităţii biologice

forestiere faunistice în procesul lucrărilor silvice

2.7.1. Corelarea termenilor de efectuare a lucrărilor silvice cu

termenii de repaus a principalelor specii faunistice

54. În procesul lucrărilor de protecţie a pădurilor se va renunţa la combaterea chimică a defoliatorilor şi dăunătorilor forestieri şi aplicarea prudentă a metodelor de combatere biologică a dăunătorilor, care pot diminua biodiversitatea şi distruge echilibrul natural al pădurii.

55. La efectuarea intervenţiilor silvice (tratamente, lucrări de îngrijire şi conducere etc.) o atenţie deosebită se va acorda formaţiunilor faunistice, ca parte componentă a structurii ecosistemelor forestiere. Orice lucrare care se desfăşoară în teren obligatoriu trebuie să fie corelată cu particularităţile biologice ale speciilor faunistice caracteristice zonei ecologice respective în vederea asigurării efectului de linişte.

Dacă intervenţiile silvice sunt preconizate de a fi executate pe masive mari, compacte, acestea vor fi împărţite în cîteva sectoare, despărţite între ele de coridoarele respective pentru a asigura în aşa mod faunei teren de refugiu şi efect de linişte.

56. Pentru menţinerea echilibrului numeric al entomofaunei forestiere la executarea intervenţiilor silvice în arborete este necesar de a lăsa pe picior circa 10-20 m3/ha de masă lemnoasă în stare uscată, de putrefacţie şi afectată de reprezentanţii acestor formaţiuni. La fel de important este şi necesitatea de a păstra 15-20 de arbori scorburoşi la 1 ha pentru supravieţuirea reprezentanţilor populaţiilor speciilor de mamifere şi păsări, adaptate la mediul respectiv. În această grupă de interes este necesar să fie lăsaţi arborii care constituie hrană şi adăpost pentru animalele şi păsările sălbatice.

În scopul păstrării condiţiilor favorabile pentru faună, lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor se efectuează în benzi cu lăţimea de 40-50 m cu lăsarea benzilor netăiate cu aceeaşi lăţime, care se taie peste 3-4 ani.

2.7.2. Măsuri de asigurare a menţinerii echilibrului numeric al populaţiilor de vînat

57. În scopul asigurării menţinerii echilibrului numeric al populaţiilor elementelor faunistice şi în special al vînatului, în plan calendaristic, pe parcursul anului în fondul forestier vor fi puse în desfăşurare următoarele acţiuni:

a) în lunile decembrie-februarie se va completa hrana şi sarea, mai ales în zonele cu mult vînat, se vor elibera potecile de acces şi se va combate hotărîtor braconajul;

b) în lunile de primăvară şi în special aprilie–mai majoritatea speciilor de vînat au pui. Pentru dezvoltarea lor este necesar de asigurat liniştea. Este de preferat distrugerea răpitoarelor cu pene, în principal a ciorilor şi coţofenelor. Se recoltează frunzare pentru hrănirea complementară a vînatului, se încheie însămînţarea şi se întreţin ogoarele de hrană;

c) în fazanerii se asigură hrana şi îngrijirea corespunzătoare a efectivelor;

d) în lunile de vară trebuie acordată atenţie protejării vînatului util care este ocupat cu creşterea puilor. Se recoltează furaje pentru hrana complementară, se întreţin ogoarele de hrană. Se construiesc potecile unde se vor face vînători selective la cerbi;

e) în lunile de toamnă, la stabilirea locurilor şi a numărului de exemplare ce urmează a se vîna, trebuie avută în vedere şi evitarea aglomerărilor ce pot conduce la pagube în culturile forestiere. Pe fondurile de vînătoare se repară hrănitoarele deteriorate şi se construiesc altele noi, care se alimentează cu furaje specifice faunei din zonă;

f) pentru fauna sălbatică folositoare cît şi pentru crescătorii: asigurarea adăposturilor corespunzătoare, hrana suplimentară pentru perioada de iarnă, combaterea braconajului;

g) respectarea cu stricteţe a termenelor de vînătoare pentru fauna sălbatică de interes vînătoresc, la care vînătoarea este permisă (tabelul 3).

58. Termenele de vînătoare pot fi modificate anual prin Hotărîre de Guvern în condiţiile stabilite în pct.34 din Anexa nr.1 la Legea regnului animal nr.439-XIII din 27 aprilie1995.

2.8. Asigurarea menţinerii şi conservării diversităţii biologice a zonelor umede din spaţiile forestiere

59. Ecosistemele de bălţi se manifestă ca purificatori ai apelor şi reprezintă adevărate filtre biologice. În procesul de ameliorare a biodiversităţii acvatice, în special a celei fluviale, foarte important este a restabili ecosistemele naturale adiacente bazinelor, fluviilor, prin împădurirea acestora, reducerea activităţilor economice şi a păşunatului excesiv. Pentru a restabili şi conserva biodiversitatea, a conferi rezistenţă formaţiunilor fitofaunistice specifice zonelor umede a teritoriului naţional, se impune realizarea următoarelor obiective:

a) restaurarea şi extinderea zonelor umede;

b) extinderea ariilor naturale protejate de stat specifice zonelor umede;

c) reglementarea păşunatului în zonele umede;

d) lichidarea gunoiştilor şi reducerea la minim a poluării zonelor umede cu diverşi agenţi;

e) substituirea introducenţilor prin restabilirea fitocenozelor autohtone.

Reducerea poluării, utilizarea chibzuită a resurselor acvatice, conservarea sistemelor acvatice pot fi realizate prin implementarea unor planuri speciale de management integrat, elaborat în baza cercetărilor ştiinţifice complexe. În procesul de ameliorare a biodiversităţii acvatice, în special a celei fluviale, foarte important este a restabili ecosistemele naturale adiacente bazinelor, fluviilor, prin împădurirea acestora, reducerea activităţilor economice şi a păşunatului excesiv.

60. În cadrul fîşiilor riverane ale rîurilor şi bazinelor acvatice pregătirea mecanizată a solului se realizează doar parţial (în benzi, fîşii, vetre etc.) în partea îndepărtată de mal, la cel puţin 10 m de la oglinda apei, luîndu-se în consideraţie condiţiile pedomorfologice ale terenurilor, precum şi înclinaţia acestora, starea malurilor etc. Aceleaşi rigori se vor respecta în cazul plantării mecanizate a culturilor silvice.

Anexa nr.5

la Ordinul Agenţiei "Moldsilva"

nr.90 din 4 aprilie 2012

NORME TEHNICE

privind reconstrucţia ecologică a arboretelor

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Scopul prezentei norme se rezumă la stabilirea metodelor şi tehnologiilor privind refacerea, substituirea şi ameliorarea arboretelor slab productive, derivate, degradate, brăcuite şi necorespunzătoare condiţiilor staţionale, îndeosebi a cvercetelor şi salcîmetelor, urmărindu-se păstrarea nealterată a mediului intern al pădurii prin folosirea maximă a adăpostului arboretului degradat.

2. Pornind de la înţelegerea pădurii ca ecosistem complex şi unitar, este necesar ca toate intervenţiile silvotehnice în cadrul acestui sistem atît în cadrul lucrărilor de îngrijire şi conducere (tăieri secundare), cît şi la etapa aplicării tratamentelor (tăieri de produse principale) să se facă în corespundere totală cu locul şi rolul fiecărui element component al ecosistemului (arbori, arbuşti, regn animal etc.).

3. Luînd în considerare starea actuală a pădurilor natural-fundamentale, îndeosebi a celor de cvercinee, se impune conversiunea tuturor arboretelor de cvercinee de la regimul crîng la regimul codru. Stabilirea metodelor şi procedeelor de reconstrucţie ecologică a arboretelor constituie fundamentul de care depinde reuşita şi eficienţa fiecărei intervenţii şi a lucrării în ansamblu.

4. În scopul sporirii capacităţii de protecţie şi producţie a pădurilor degradate, slab productive, derivate, brăcuite şi necorespunzătoare staţional, în practica silvică se aplică trei metode principale de intervenţie:

1) Substituirea – metoda de înlocuire integrală sau în cea mai mare parte a speciei, respectiv a speciilor din componenţa arboretelor de productivitate redusă, cu alte specii corespunzătoare staţiunii, dar mai productive şi de valoare economică mai mare. Substituirile sunt necesare în cazul arboretelor necorespunzătoare staţional şi derivate, cu o stare de vegetaţie în general normală, dar care nu corespunde din punct de vedere economic şi staţional. De asemenea, se folosesc în tipurile de pădure natural-fundamentale de productivitate inferioară, situate în staţiuni cu potenţial productiv scăzut pentru speciile ce le alcătuiesc, însă apte pentru alte specii mai productive şi valoroase.

2) Refacerea – prevede înlăturarea integrală a arboretului slab productiv şi reinstalarea artificială a unui nou arboret, folosind specia sau speciile din vechiul arboret, după ce în prealabil s-au luat măsuri eficiente de lucrare şi ameliorare a solului. Sunt supuse acţiunii de refacere toate arboretele degradate (consistenţa 0,1-0,3), precum şi cele brăcuite (consistenţa 0,4-0,6), tinere sau ajunse aproape de vîrsta exploatabilităţii, care au o stare de vegetaţie lîncedă datorită solului înţelenit sau înmlăştinit.

3) Ameliorarea – prevede mobilizarea parţială a solului, instalarea arboretului şi subarboretului în golurile existente şi adeseori sporirea proporţiei speciei sau a speciilor principale pentru a realiza o compoziţie şi consistenţă normală a arboretului în corespundere cu condiţiile staţionale. Lucrările de ameliorare se realizează în arboretele necorespunzătoare compoziţional, cu consistenţă redusă (sub 0,6) şi cu solul pe cale de înţelenire. Îndeosebi, aceste lucrări sunt recomandate în arboretele brăcuite, cu consistenţa 0,4-0,6, atunci cînd vigoarea arboretului slăbeşte evident, fără posibilitatea de a fi redresată pe cale naturală datorită reducerii consistenţei, înţelinirii şi compactizării solului.

5. Trecerea unei păduri de la un regim de gospodărire la altul se realizează printr-un proces complex de lucrări silvotehnice numit conversiune (trecerea unei păduri de la un tratament la altul în cadrul a două regimuri diferite). Astfel, în procesul de exploatare-regenerare a unei păduri ajunse la vîrsta exploatabilităţii, se trece de la un mod de regenerare la altul. În context, singurul mod de conversiune care poate fi justificat este trecerea de la regimul crîng de gospodărire la regimul de codru.

II. CATEGORII SUPUSE LUCRĂRILOR DE RECONSTRUCŢIE

ECOLOGICĂ ŞI TEHNOLOGII SILVICE DE APLICAT

1. Categoriile funcţionale în care sunt aplicabile lucrările de reconstrucţie ecologică

6. Complexul de lucrări de reconstrucţie ecologică este aplicabil cu prioritate în arboretele în care, conform prevederilor art.36 alin.(4) din Codul silvic, sunt interzise tăierile de regenerare. Arboretele care fac obiectul prioritar al lucrărilor de reconstrucţie ecologică sunt încadrate în trei tipuri de categorii funcţionale:

1) Tipul 0 (T₀) – păduri de interes ştiinţific constituite în zone de protecţie integrală (zone strict protejate) supuse regimului de ocrotire integrală a naturii. Pentru arboretele respective sunt excluse orice intervenţii silviculturale sau alte activităţi care ar putea deregla echilibrul ecologic. În situaţii cu totul excepţionale (calamităţi naturale, catastrofe şi avarii tehnogene), cînd se impune recoltarea de masă lemnoasă de pe aceste suprafeţe, ca urmare a unor cercetări de specialitate, se va lua în mod obligatoriu aprobarea autorităţilor competente prevăzute de lege.

2) Tipul I (T₁) – păduri cu funcţii speciale pentru ocrotirea naturii, pentru care, prin lege, sunt permise doar lucrări de îngrijire şi conducere şi lucrări de reconstrucţie ecologică cu respectarea prevederilor legale. Aceste arborete pot fi dirijate prin măsuri de gospodărire (lucrări de îngrijire şi conducere), avînd un regim controlat de gospodărire. În cazul ecosistemelor forestiere deteriorate, sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică (cu respectarea cadrului legal în vigoare), prin care se urmăreşte realizarea de structuri de tip natural.

3) Tipul II (T₂) – păduri cu funcţii speciale de protecţie situate în staţiuni cu condiţii grele sub raport ecologic, precum şi arboretele în care nu este posibilă sau admisă recoltarea de masă lemnoasă, impunîndu-se numai lucrări speciale de conservare. Cuprinde arborete care se gospodăresc în regim special de conservare, care permite menţinerea şi ameliorarea însuşirilor ecoprotective ale acestora, inclusiv regenerarea lor. În aceste păduri sunt permise lucrări de îngrijire şi conducere, lucrări (tăieri) speciale de conservare. În arboretele deteriorate sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică.

2. Categorii de terenuri supuse lucrărilor de reconstrucţie ecologică

7. Restabilirea şi readucerea arboretelor în corespundere cu potenţialul staţional şi funcţiile social-economice atribuite se realizează doar prin stabilirea unor fundamente teoretice la nivel de indicatori privind declararea acestora ca necorespunzătoare, încadrarea acestora în categorii speciale, precum şi stabilirea măsurilor silvotehnice de reconstrucţie ecologică specifice fiecărei categorii de arborete.

Considerentele care trebuie avute în vedere la stabilirea acestor fundamente teoretice şi a categoriilor de lucrări silvotehnice de aplicat vor fi următoarele:

1) La nivel de indici:

a) corespunderea productivităţii arboretului bonităţii staţiunii;

b) corespunderea arboretului condiţiilor staţionale;

c) gradul de acoperire (consistenţa);

d) corespunderea compoziţiei şi a structurii arboretului tipului natural fundamental de pădure.

2) La nivel de lucrări silvotehnice propuse:

a) metoda de intervenţie (substituire, ameliorare sau refacere);

b) procedeul în cadrul intervenţiei (mecanizat sau manual, pe toată suprafaţa sau parţial);

c) panta terenului (sub 12°, 13-25° şi peste 25°);

d) posibilităţi tehnice şi financiare (gradul de înzestrare tehnică a unităţilor silvice şi suportul financiar al lucrărilor);

e) tipul de arboret (natural sau artificial);

f) vîrsta arboretului (tineret, vîrstă mijlocie, vîrstă preexploatabilă şi exploatabilă);

g) factori biotici sau abiotici limitativi (lipsă de precipitaţii, sol înţelenit, inundaţii, păşunat intensiv etc.);

h) categoria funcţională.

8. Reconstrucţia ecologică a arboretelor necorespunzătoare sub aspect productiv, compoziţional, grad de acoperire, staţional şi funcţional se poate efectua doar după o documentare de fond asupra condiţiilor de creştere şi a stării de sănătate a acestora.

9. Arboretele care necesită lucrări de reconstrucţie ecologică sunt încadrate în următoarele categorii speciale grupate corespunzător metodelor de intervenţii silvotehnice:

1) Arborete slab productive – includ arborete din clasele IV-V de producţie. Aceste arborete sunt provenite din lăstari, gospodărite în regim de crîng mai multe generaţii (cvercinee) sau sunt artificiale constituite din specii necorespunzătoare staţional, îndeosebi pe stîncării, soloneţuri, solonceacuri, soluri carbonate, terenuri inundabile etc. Ultimele vor fi încadrate în categoria terenurilor necorespunzătoare staţional (categoria 5). Arboretele constituite din specii corespunzătoare staţional vor fi supuse lucrărilor de reconstrucţie ecologică prin metoda refacerii, care presupune înlăturarea integrală a arboretului slab productiv şi reinstalarea artificială a unui nou arboret, folosind specia sau speciile din vechiul arboret, după ce în prealabil s-au luat măsuri eficiente de lucrare şi ameliorare a solului.

2) Arborete derivate – includ atît arborete naturale, cît şi artificiale, constituite din specii secundare, însoţitoare sau de amestec. Din arboretele naturale, în această categorie, se încadrează stejăretele carpinizate, teizate, paltinizate şi frasinizate, iar din cele artificiale – culturile silvice în care a fost compromisă creşterea şi dezvoltarea speciei principale, de regulă a speciilor de stejari autohtoni. Tot în această categorie se încadrează arboretele natural-fundamentale (cvercineele) tinere în care a fost compromisă regenerarea naturală şi culturile silvice cu participarea introducenţilor ca specie principală, inclusiv nuciferele compromise, aduse la o stare de tufărişuri sau rarişti. Reconstrucţia ecologică a acestor arborete se va efectua prin aplicarea metodei de substituire, cînd specia principală lipseşte sau este reprezentată pînă la o unitate în compoziţia arboretului, ori metoda ameliorării, cînd proporţia speciei principale depăşeşte o unitate în compoziţia arboretului (1-3 unităţi).

3) Arborete degradate – încadrează toate arboretele cu consistenţa sub 0,3, indiferent de caracterul pădurii (natural sau artificial). Pentru reconstrucţia ecologică a acestor arborete se utilizează metoda de refacere şi substituire. Refacerilor sunt supuse arboretele constituite din specii cu caracteristici corespunzătoare condiţiilor de creştere, iar prin substituiri sunt reconstruite arboretele necorespunzătoare staţional, utilizîndu-se în aceste cazuri specii corespunzătoare condiţiilor de creştere, indiferent de valoarea lor economică.

4) Arborete brăcuite – însumează toate arboretele cu consistenţa cuprinsă între 0,4-0,6. Acestea sunt arborete tinere naturale sau artificiale cu o reuşită slabă, cu o proporţie redusă a speciei principale, ori arborete preexploatabile sau exploatabile gospodărite în regim de crîng mai multe generaţii, ceea ce denotă faptul îmbătrînirii fiziologice a acestora. Reconstrucţia ecologică a acestor arborete se efectuează prin utilizarea metodei de refacere în cazul cînd tipul de arboret şi compoziţia arboretului corespunde condiţiilor de creştere, iar prin metoda ameliorării în cazul cînd proporţia speciei principale este insuficientă. În cazul arboretelor preexploatabile şi exploatabile, procesul de reconstrucţie ecologică demarează odată cu lucrările de exploatare-regenerare.

5) Arborete artificiale necorespunzătoare staţional – prevede toate tipurile de arborete constituite din specii necorespunzătoare condiţiilor de creştere, îndeosebi salcîmetele, din interiorul trupurilor de pădure natural-fundamentale, culturile silvice de salcîm create în staţiuni de stejărete etc. Reconstrucţia ecologică a acestor arborete se va efectua prin aplicarea metodei de substituire a arboretului existent şi înlocuirea acestuia cu un nou arboret constituit din specii cu caracteristici bioecologice corespunzătoare condiţiilor de creştere. Reieşind din faptul că această metodă este foarte costisitoare, incluzînd lucrări ce necesită utilizarea unor utilaje şi tehnici avansate (defrişarea şi scoaterea cioatelor vechiului arboret), că majoritatea acestor arborete sunt constituite din specii cu o capacitate deosebită de lăstărire şi drajonare (salcîm, glădiţă ş.a.), este necesar ca la demararea lucrărilor de reconstrucţie ecologică să se ţină cont de unele caracteristici ale arboretului existent şi ale celui de viitor, şi anume: vîrstă, generaţie, capacitate de lăstărire şi drajonare, gradul de competitivitate a speciilor noi promovate cu speciile vechiului arboret. Totodată, arboretele de salcîm se recomandă a fi substituite după a treia generaţie, fiind aduse în prealabil la o vîrstă înaintată şi astfel reducîndu-se capacitatea de regenerare vegetativă la maxim.

3. Tehnologii silvotehnice aplicabile la reconstrucţia ecologică a arboretelor

10. Principalele caracteristici ale fondului forestier analizate din punctul de vedere al posibilităţilor de aplicare a tehnologiilor silvotehnice în procesul reconstrucţiei ecologice a arboretelor sunt determinate de mai mulţi factori, inclusiv:

1) Mărimea suprafeţelor ce necesită lucrări de reconstrucţie ecologică.

2) Starea arboretului.

3) Starea solului şi indicii de umiditate.

4) Panta terenului.

5) Distanţa între rînduri în cazul culturilor silvice.

11. Realizarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică a pădurilor se încadrează în trei metode silvotehnice clasice (refacere, ameliorare şi substituire) şi se pot executa pe întreaga suprafaţă supusă lucrărilor de reconstrucţie ecologică a pădurilor sau pe o parte din aceasta (parţial).

Executarea lucrărilor pe întreaga suprafaţă solicită o înaltă mecanizare a lucrărilor şi presupune tăieri rase, defrişarea-dezrădăcinarea arborilor, evacuarea materialului lemnos rezultat în urma lucrărilor de defrişare-dezrădăcinare, nivelarea terenului, pregătirea solului, reîmpădurirea teritoriului prin semănături directe sau plantarea speciilor şi asociaţiilor de specii cu caracteristici bioecologice în corespundere cu condiţiile de mediu locale şi ulterioara întreţinere a culturilor silvice create pînă la realizarea stării de masiv. În condiţii de deal, îndeosebi pe pante cu înclinaţii peste 12°, unde pot fi provocate alunecări de teren şi/sau dezvoltarea proceselor erozionale şi distrugerea stratului de sol superior, este recomandabil ca aceste lucrări să se execute fără defrişarea-dezrădăcinarea arborilor, urmînd ca lucrările de reîmpădurire să se execute manual printre rîndurile de cioate ale arborilor exploataţi.

12. În procesul lucrărilor de reconstrucţie ecologice se utilizează prioritar tehnologii avansate, ecologice, care nu presupun defrişarea-dezrădăcinarea arborilor extraşi, ci doar coborîrea nivelului cioatelor şi pregătirea mecanizată a solului. Astfel de tehnologii elaborate şi aplicate în mai multe ţări sunt necesare de aplicat şi în condiţiile Republicii Moldova:

1) Metoda Institutului Agricol din Saratov (Federaţia Rusă). Prevede pregătirea solului pentru reîmpădurire fără defrişarea-dezrădăcinarea arborilor exploataţi. Se utilizează semănătoarea-freză СФК-1, care execută următoarele operaţiuni: pregătirea solului, introducerea îngrăşămintelor minerale în sol, semănarea ghindei. Pregătirea solului se efectuează prin fărîmiţarea păturii erbacee şi a resturilor de vegetaţie rămase în urma exploatării arboretului şi amestecarea acestora cu stratul de sol de la suprafaţă (10-15 cm). Pe pante de peste 12° se utilizează plugul-freză ПФК-1,0.

2) Metoda Belousov V.I. şi col. (Federaţia Rusă). Se aplică în condiţii de luncă şi de deal prin găurirea cioatelor arborilor extraşi, umplerea găurilor cu sol roditor şi introducerea ulterioară a seminţei (ghindei) în aceste găuri. Prin această metodă se creează condiţii de creştere optime viitorilor puieţi şi calităţi competitive în relaţiile acestora cu pătura erbacee şi lăstarii ce vor apărea. În urma aplicării acestei metode, se vor diminua la maximum influenţele negative asupra condiţiilor staţionale în urma aplicării lucrărilor de reconstrucţie ecologică.

3) Metoda Moghiliov-Podolisc (Ucraina). Presupune utilizarea unei maşini de tăiere a cioatelor la nivelul solului, avînd ca bază principiul de lucru al combinelor de tăiat blocuri de piatră din cariere. În calitate de mecanism de rotaţie se utilizează reductorul de la combina de pregătire a furajului silozat. Pregătirea ulterioară a solului se efectuează prin arătura de toamnă la adîncimea de 28 cm, utilizînd plugul ПН-3-35 sau ПКЧ-4-35, graparea de primăvară cu utilizarea grapei БДТ-2,5A. Utilizarea tehnologiei descrise permite ulterior efectuarea mecanizată cu ajutorul agregatului de plantat СЛЧИ-1 a lucrărilor de reîmpădurire şi a lucrărilor de îngrijire a culturilor silvice cu ajutorul cultivatorului КЛБ-1,7.

13. Lucrările de reconstrucţie ecologică în coridoare se desfăşoară pe o parte a suprafeţei sub formă de benzi, cu o lăţime de 4-6 m, pentru plantarea ulterioară în aceste coridoare a două rînduri din specii de viitor. Coridoarele alternează cu fîşii netăiate cu lăţimi de două şi mai multe ori mai mari decît a coridoarelor. Tehnologia aplicării lucrărilor este similară cu cea aplicată în cadrul lucrărilor de reconstrucţie ecologică efectuate pe întreaga suprafaţă a arboretului.

14. Reconstrucţia ecologică sub formă de ochiuri se practică în arboretele cu consistenţa scăzută şi o proporţie insuficientă a speciilor de viitor. Plantările, de regulă, se efectuează în golurile neregenerate, utilizînd tehnologii de împădurire prevăzute în îndrumările tehnice care ţin de regenerarea şi împădurirea terenurilor.

15. Lucrările de reconstrucţie ecologică a arboretelor, încadrate în categoria lucrărilor de refaceri şi ameliorări, vor fi efectuate în cele derivate, brăcuite şi slab productive. Aceste lucrări presupun stimularea regenerării naturale din sămînţă a speciilor de viitor (lucrări de ajutorare a regenerării naturale) sau instalarea culturilor silvice sub adăpostul arboretului matur şi vor fi executate în formă de coridoare sau în ochiuri, asigurînd în cele din urmă noului arboret o compoziţie, structură şi productivitate în corespundere cu condiţiile staţionale.

16. Lucrările de reconstrucţie ecologică prin crearea de culturi silvice sub masiv prevăd pregătirea solului în ochiurile existente sau deschise cu un an înaintea plantărilor/semănăturilor sau în toamnă pentru cele din primăvară. Pregătirea solului se va executa manual sub formă de tăblii în ochiurile pînă la 0,15 ha şi mecanizat sub formă de benzi de 1,2-1,5 m în ochiurile cu o suprafaţă de peste 0,15 ha. Dimensiunile tăbliilor vor fi de 1,5 x 1,5 m şi de 2,0 x 2,5 m. În cadrul fiecărei tăblii se va planta cîte 3-5 puieţi. Astfel, în funcţie de desimea arboretului, pe 1 ha de suprafaţă se vor pregăti de la 400 pînă la 800 de tăblii cu un total de puieţi între 1200 şi 4000.

17. În calitate de specii principale pentru partea centrală şi cea de nord ale ţării se vor utiliza stejarul pedunculat, gorunul, stejarul roşu (pînă la 20%) şi fagul; ca specii însoţitoare – teiul, paltinul, jugastrul, cireşul, sorbul, mărul şi părul pădureţ, precum şi arbuştii, după caz. Pentru partea de sud a ţării se recomandă a utiliza în calitate de specii principale stejarul pedunculat şi stejarul pufos; ca specii însoţitoare – paltinul de cîmp, arţarul tătăresc, părul pădureţ, precum şi arbuştii, după caz.

18. După efectuarea semănăturilor sau a plantărilor în gropile pregătite, pe o perioadă de 4 ani se vor efectua lucrări de îngrijire a culturilor instalate, care prevăd în primii doi ani completări şi 4-5 îngrijiri în primul an, 3-4 în al doilea an şi în următorii ani 2-3 şi 1-2 îngrijiri.

19. Efectuarea lucrărilor de reconstrucţie ecologică a arboretelor preexploatabile şi exploatabile pe o parte a suprafeţei arboretului prevede realizarea prin tehnologii silvotehnice adecvate, care asigură permanenţa în spaţiu şi timp a pădurii respective, în urma creării de puncte în ochiuri de dimensiuni şi forme diferite sau coridoare cu lăţimi de la 1 pînă la 3 înălţimi de arbore, a unei noi generaţii de pădure, combinîndu-se întotdeauna după posibilitate regenerarea naturală existentă în vechiul arboret cu lucrări de completare sau ajutorare a acesteia. În procesul de reconstrucţie ecologică a arboretelor se va urmări cu atenţie şi se va folosi la maximum adăpostul oferit de vechiul arboret, astfel încît acesta să poată îndeplini pe toată durata lucrărilor de reconstrucţie ecologică a funcţiilor de protecţie şi producţie ce-i sunt atribuite, evitîndu-se un dezechilibru ecologic provocat de dezgolirea solului prin tăieri rase pe suprafeţe mari. De asemenea, se va urmări acolo unde condiţiile staţionale permit să se restabilească arboretul prin realizarea unor compoziţii de regenerare şi compoziţii – ţel în corespundere cu potenţialul staţiunii, promovîndu-se cu precădere speciile principale, de ajutor şi amestec autohtone valoroase, ca stejarul pedunculat, gorunul, stejarul pufos, fagul, paltinii, frasinul, cireşul, teii etc.

20. În golurile existente sau create prin extragerea arborilor, lucrările de ameliorare şi refacere vor fi executate în funcţie de starea arboretului, mărimea suprafeţei despădurite şi obiectivele fixate. Astfel, în arboretele în care există regenerare naturală asigurată pe minimum 30% de suprafaţă cu seminţiş de specii principale, precum şi cel puţin 20% cu specii de amestec sau ajutor, se vor introduce prin plantări în grupe sau biogrupe, după caz, specii principale autohtone ca stejarul pedunculat şi stejarul pufos, gorunul şi fagul, iar în calitate de specii de amestec – cireşul, teii, diverse fructifere etc.

21. În golurile sau ochiurile existente cu suprafaţa mai mare de 0,5 ha, în care nu este asigurată regenerarea naturală din lipsă de fructificaţie, se vor efectua plantaţii sau semănături directe, pe întreaga suprafaţă aplicînd următoarele tehnici şi tehnologii:

1) În cazul cînd exemplarele speciei principale cu o stare de vegetaţie activă satisfăcătoare reprezintă peste 30% din numărul total de arbori la 1 ha, în funcţie de vîrsta arboretului matur, se vor introduce sub formă de biogrupe specii principale, de amestec, ajutor şi arbuşti prin plantarea de puieţi în vetre de 1,0x1,0 m în care se va pregăti în prealabil solul.

2) În cazul cînd arborii speciei principale, cu o stare de vegetaţie satisfăcătoare, reprezintă mai puţin de 30% din totalul arborilor la 1 ha se va efectua refacerea integrală a arboretului pe întreaga suprafaţă indiferent de vîrstă.

22. În cazul cînd ochiurile existente au lăţimi de pînă la 1,5 înălţimi medii de arbore, se vor executa lucrări de reconstrucţie ecologică prin următoarele metode:

1) Refacerea sau ameliorarea arboretelor prin semănături directe în ochiuri.

2) Refacerea sau ameliorarea arboretelor prin plantaţii în ochiuri.

3) Refacerea sau ameliorarea arboretelor prin plantaţii/ semănături directe în coridoare.

23. Reconstrucţia ecologică prin semănături în ochiuri se aplică în stejăretele cu consistenţa sub 0,6 (brăcuite şi degradate), în care se vor extrage subarboretul şi seminţişul preexistent neutilizabil prin tăierea acestuia sub colet spre sfîrşitul verii – începutul toamnei şi se va păstra doar seminţişul utilizabil ale speciilor principale şi, după necesitate, seminţişul speciilor de amestec şi ajutor. În aceeaşi toamnă sau în primăvara următoare de timpuriu, se vor executa semănături directe. Speciile de amestec, ajutor şi arbuştii vor fi asigurate din seminţişul rezultat sau din lăstari, iar, după necesitate, vor fi introduse după 1-2 ani prin plantaţii sau semănături, într-o proporţie corespunzătoare compoziţiei de regenerare.

24. În ochiurile existente sau deschise, în funcţie de gradul de înierbare şi înţelenire a solului, de starea seminţişului preexistent şi densitatea arboretului, vor fi executate semănături directe sub adăpostul arboretului cu specii principale, aplicînd procedee diferite, după cum urmează:

1) Suprafeţe neînierbate şi lipsă de seminţiş natural sau cu seminţiş utilizabil slab reprezentat:

a) rigole distanţate la 1-1,5 m în despicătură, pe rînduri întrerupte cu circa 10 ghinde la metru liniar;

b) cuiburi amplasate la schema de 1,5x1,0 m cu cîte 5-10 ghinde în cuib.

2) Suprafeţe slab înierbate – semănăturile se execută în vetre de 1,0x1,0 m, cu cîte 10-15 ghinde la o vatră. Vetrele vor fi amplasate la o schemă 4,0x4,0 m (625 tăblii la 1 ha), în care în prealabil se vor efectua lucrări de pregătire a solului.

3) Suprafeţe înierbate, cu seminţiş preexistent neutilizabil – semănăturile se execută în tăblii de 2,0x2,0 m, din care în prealabil se scot cioatele şi rădăcinile subarboretului, se pregătesc corespunzător terenul şi solul, se vor instala circa 625 tăblii la 1 ha, distanţate la 4 m una de alta. În tăblii se pregătesc 3-5 cuiburi care se însămînţează cu cîte 5-10 ghinde fiecare.

25. În cazul reconstrucţiei ecologice a arboretelor prin plantaţii în ochiurile existente sau deschise, iniţial se va efectua extragerea subarboretului şi a seminţişului preexistent neutilizabil (spre sfîrşitul verii - începutul toamnei), păstrîndu-se seminţişul utilizabil al speciilor principale, precum şi al celui din speciile de amestec şi arbuşti după necesitate. În aceeaşi toamnă sau în primăvara următoare, de timpuriu, se va executa plantarea cu puieţi din specii principale, după necesitate din specii de amestec şi arbuşti, corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure, cu luarea în consideraţie a numărului de puieţi preexistenţi utilizabili din regenerarea naturală.

26. În funcţie de starea de înierbare a solului, de prezenţa şi abundenţa subarboretului şi a seminţişurilor din specii de ajutor şi amestec, instalarea plantaţiilor sub masiv se va efectua prin plantarea puieţilor speciilor principale şi, după necesitate, a celor de amestec şi de ajutor cu o pregătire prealabilă a solului, în benzi de 0,75 m, la schema de 2,5x0,7 m, asigurînd astfel un număr de peste 5000 puieţi la 1 ha.

27. Modul şi perioada de extragere a arboretului matur din ochiuri va asigura eliminarea concurenţei şi pericolului de copleşire a culturilor silvice de către buruieni şi lăstari, precum şi regimul de lumină necesar dezvoltării normale a puieţilor instalaţi. Această din urmă cerinţă se poate realiza conform tehnicilor şi tehnologiilor descrise prin extragerea arboretului matur rămas în picioare în una sau două reprize, într-o perioadă de 2-4 ani pentru stejar pedunculat sau gorun şi 2-3 ani pentru stejar pufos.

28. Exploatarea şi scoaterea materialului lemnos din arboretele supuse lucrărilor de reconstrucţie ecologică se va efectua după încetarea vegetaţiei, cu preferinţă iarna pe zăpadă, astfel evitîndu-se vătămarea puieţilor instalaţi.

29. În arboretele în care procesul de degradare se manifestă uniform pe întreaga suprafaţă se vor utiliza tehnologii de reconstrucţie ecologică integrală a arboretelor în coridoare sau benzi. Această lucrare constă în extragerea arboretului matern în coridoare cu lăţimea de 2-3 înălţimi de arbore (tăieri rase în benzi), care alternează cu fîşii de arboret netăiat. Orientarea coridoarelor se face de regulă pe direcţia est-vest în cazul arboretelor situate pe terenuri plane sau cu pantă pînă la 10° şi paralel pe curbele de nivel în cazul terenurilor cu pantă mare în care există pericolul eroziunii şi spălării solului. Compoziţiile de regenerare-reconstrucţie, schemele şi tehnologiile de împădurire ce urmează a se aplica în aceste cazuri sunt recomandate cele prevăzute în Îndrumările tehnice privind regenerarea şi împădurirea terenurilor fondului forestier de stat al Republicii Moldova.

III. PARTICULARITĂŢILE RECONSTRUCŢIEI ECOLOGICE

PE FORMAŢII FORESTIERE

1. Reconstrucţia ecologică a cvercetelor

30. Reieşind din starea actuală şi particularităţile bioecologice ale cvercetelor, intervenţiile silvotehnice trebuie să aibă un caracter complex. Intervenţiile respective conţin măsuri privind ajutorarea regenerării naturale, ameliorarea compoziţiei prin introducerea în amestec a unor specii valoroase şi sporirea proporţiei speciilor valoroase.

31. Pentru menţinerea, conservarea şi ameliorarea biodiversităţii forestiere şi a stării de sănătate a arboretelor de cvercinee se vor adopta şi aplica:

1) Conversiuni (de la regimul crîng la codru).

2) Refaceri sau ameliorări (arborete degradate şi brăcuite cu consistenţa subnormală (0,4-0,6) pînă la foarte scăzută (sub 0,3); arborete slabproductive situate în staţiuni de productivitate superioară şi mijlocie specifice cvercineelor etc.).

3) Substituiri (arborete derivate – cărpinete, acerete, teişuri şi frăsinete) situate în staţiuni de cvercete.

32. Reconstrucţia ecologică a pădurilor de cvercinee trebuie să se realizeze prin tehnologii adecvate care să asigure continuitatea pădurii. Aceste tehnologii, prin care se asigură permanenţa pădurii, presupun crearea unor puncte de regenerare în ochiuri de forme şi dimensiuni diferite, precum şi coridoare sau benzi de diferite lăţimi, alternate cu coridoare sau benzi netăiate, regenerarea naturală fiind combinată întotdeauna cu lucrări de ajutorare a regenerării naturale.

În cadrul procesului de reconstrucţie ecologică se va utiliza la maximum adăpostul oferit de arboretul matur existent, astfel încît acesta să-şi poată îndeplini pe toată durata lucrărilor funcţia de protecţie ce-i este atribuită, evitîndu-se astfel un dezechilibru ecologic provocat de dezgolirea pe suprafeţe mari a solului.

1.1. Refacerea sau ameliorarea arboretelor de cvercinee

degradate, brăcuite şi slabproductive

33. Refacerea sau ameliorarea arboretelor degradate, brăcuite şi slab productive se va realiza prin adaptarea corespunzătoare a tratamentelor existente la starea arboretului şi a obiectivelor urmărite. În cadrul acestor lucrări se va urmări realizarea de compoziţii în corespundere cu condiţiile staţionale, promovîndu-se cu preponderenţă speciile autohtone valoroase ca stejarul pedunculat şi cel pufos, gorunul, fagul, paltinii, cireşul, teii şi frasinul.

34. Refacerea arboretelor slab productive cu consistenţă normală şi sol neînţelenit se va realiza în condiţii de sub masiv, folosindu-se la maximum seminţişul existent şi preexistent de specii principale, de ajutor şi de amestec valoroase şi după necesitate în ochiurile deschise se vor efectua semănături directe sau plantaţii, aplicîndu-se tehnicile tăierilor progresive.

Aceleaşi tehnici se vor aplica şi în cazul ameliorării arboretelor parţial derivate (în proces de carpinizare, paltinizare, teizare etc.), care sunt caracterizate printr-o deviere a compoziţiei arboretului de la tipul natural fundamental prin reducerea proporţiei speciei (speciilor) principale cu peste 3-4 unităţi. Însă, în acest caz, în cadrul semănăturilor directe şi plantărilor cu puieţi se vor utiliza cu preponderenţă speciile principale (stejarul pedunculat şi gorunul), asigurîndu-se în acest mod o creştere treptată a proporţiei acestora în noul arboret.

35. Refacerea arboretelor slab productive cu consistenţă redusă şi sol înţelenit se va realiza prin deschiderea de coridoare cu lăţimi, tehnici şi tehnologii de aplicare descrise în capitolul anterior sau parchete mici cu suprafeţe de pînă la 2 ha, cu pregătirea corespunzătoare a solului (parţială sau integrală), executarea de semănături sau de plantaţii cu puieţi de cvercinee, iar, după necesitate, de specii valoroase de ajutor şi de amestec corespunzătoare condiţiilor staţionale. Refacerea porţiunilor de arboret rămase între coridoare se va face după încheierea stării de masiv în suprafeţele regenerate.

36. În arboretele slab productive cu consistenţa sub 0,3, precum şi în arboretele derivate care nu pot fi refăcute prin aplicarea unor tratamente cu regenerare sub masiv se vor aplica tăieri rase cu aplicarea ulterioară a tehnicilor şi tehnologiilor de împăduriri.

1.2. Substituirea arboretelor de cvercinee derivate

37. Substituirea arboretelor derivate (cărpinete, acerete, teişuri şi frăsinete) situate în staţiuni de păduri de cvercinee, se va realiza apelînd la tăierile rase în benzi sau coridoare, cu regenerare artificială sau mixtă a suprafeţelor dezgolite, prin semănături directe, plantări sau completări, conform compoziţiilor de regenerare adoptate şi cu respectarea tehnologiilor optime de cultură a speciilor promovate în condiţii staţionale concrete.

38. Tehnicile şi tehnologiile de instalare a culturilor silvice în arboretele derivate supuse procesului de substituire corespund în mare măsură celor aplicate în condiţiile terenului descoperit, cu unele modificări care derivă din forma de substituire (coridoare, benzi sau parchete mici) şi măsura posibilităţii de utilizare a protecţiei laterale a arboretului matur. Aceste tehnici şi tehnologii sunt detalizate în Îndrumările tehnice privind regenerarea şi împădurirea terenurilor fondului forestier de stat al Republicii Moldova şi, în mod special, cu referinţă la substituiri în capitolul precedent.

1.3. Particularităţile reconstrucţiei ecologice

a stejăretelor din zona de sud

39. În cadrul lucrărilor de refacere sau ameliorare a arboretelor degradate, brăcuite şi slab productive din sudul ţării, este absolut necesară efectuarea unui studiu detaliat a specificului ecologic şi o cunoaştere profundă a particularităţilor bioecologice ale speciilor forestiere.

40. La elaborarea soluţiilor silvotehnice privind refacerea sau ameliorarea arboretelor se va ţine cont de variabilitatea specifică a vegetaţiei forestiere din această zonă, propunîndu-se lucrări separate pe diferite grupe de tipuri de pădure amplasate în condiţii de creştere asemănătoare. În acest sens, pădurile din această zonă vor fi încadrate în trei grupe distincte:

1) Păduri de stejar pedunculat cu porumbar situate pe cernoziomuri şi soluri cenuşii închise de pădure, bogate în humus, dar cu umiditate scăzută.

2) Păduri de stejar pufos situate pe cernoziomuri cu un strat gros de humus, soluri cenuşii închise şi cernoziomuri xerofite.

3) Alte păduri situate pe sectoare mici (păduri de stejar pufos pe substraturi de loess; stejar pufos pe substraturi de nisip; gorun cu cărpiniţă etc.).

41. Prelucrarea la timp şi întreţinerea adecvată a stării solului în culturile silvice instalate este o condiţie indispensabilă. Reuşita culturilor silvice în asemenea condiţii depinde în primul rînd de lucrarea solului, de calitatea materialului săditor (seminţe sau puieţi), de modul de plantare şi de calitatea lucrărilor de îngrijire a culturilor silvice pînă la constituirea stării de masiv.

Păduri de stejar pedunculat cu porumbar situate pe cernoziomuri şi soluri cenuşii închise de pădure, bogate în humus, dar cu umiditate scăzută

42. Pădurile încadrate în această grupă se întîlnesc pe ramificaţiile deluroase sudice şi sud-estice ale codrilor centrali. Luînd în considerare starea acestor arborete, se impun lucrări de refaceri sau ameliorări, utilizînd tehnica semănăturilor directe sau plantărilor în ochiuri ori coridoare după tehnologii anterior descrise.

43. În funcţie de starea de degradare a arboretelor se vor aplica următoarele intervenţii:

1) Arboretele cu consistenţa 0,1-0,3 sunt supuse lucrărilor de reconstrucţie ecologică în prima urgenţă, indiferent de compoziţie, vîrstă şi productivitate.

2) Arboretele cu consistenţa 0,4-0,6, în funcţie de starea lor, după posibilitate se conduc pînă la vîrste apropiate celei de exploatabilitate.

3) Arboretele cu consistenţa peste 0,6, situate de regulă în staţiuni mai favorabile, cu o stare a vegetaţiei satisfăcătoare şi un potenţial bioregenerativ mai avansat, sunt conduse după posibilitate pînă la vîrsta exploatabilităţii şi sunt refăcute prin aplicarea cu preponderenţă a lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale.

Păduri de stejar pufos situate pe cernoziomuri cu un strat gros de humus, soluri cenuşii-închise şi cernoziomuri xerofite

44. Pădurile din cadrul acestei grupe sunt răspîndite în silvostepa deluroasă, care începe cu partea sudică a regiunii centrale a codrilor şi continuă spre sudul ţării pînă în stepa Bugeacului. Unele sectoare de stejar pufos au fost înregistrate şi în partea centrală a ţării, precum şi în partea de nord.

45. Reconstrucţia ecologică a acestor arborete se va realiza prin crearea culturilor silvice sub masiv sau pe teren descoperit în parchete mici sau coridoare cu introducerea speciilor principale şi de amestec, în funcţie de compoziţia actuală a arboretului şi potenţialul staţiunii. Ca şi în cazul grupei descrise în pct.42-43, sunt supuse lucrărilor în primul rînd arboretele cu consistenţa 0,1-0,3; urgenţa II va cuprinde arboretele cu consistenţa 0,4-0,6, iar în urgenţa III vor fi incluse celelalte arborete.

46. Lucrările de reconstrucţie ecologică se vor realiza prin aplicarea metodelor de refacere sau ameliorare, iar ca procedee pot fi aplicate aceleaşi coridoare sau benzi şi ochiuri, în funcţie de starea arboretului, particularităţile bioecologice ale speciilor promovate, expoziţia, gradul de înclinare etc. Se va promova şi mai departe stejarul pufos ca specie principală, iar unde este posibil în funcţie de condiţiile staţionale (în depresiuni) se va promova un amestec al acestuia cu stejarul pedunculat, iar la altitudini mai înalte un amestec de stejar pufos cu gorun.

Ca specie de amestec se va promova îndeosebi părul pădureţ (P. pyraster), mărul (M. sylvestris), ulmul (U. caprinifolia), arţarul tătăresc (A. tataricum) şi în locurile mai umede frasinul (F. excelsior). În calitate de subarboret se va promova scumpia (Cotynus coggygria), porumbarul (P. spinosa), sîngerul (S. sanguinea) etc.

47. În procesul lucrărilor de reconstrucţie accentul se va pune pe introducerea speciilor promovate prin plantări sub masiv, iar în arboretele cu consistenţa sub 0,3 se pot efectua şi tăieri rase pe suprafeţe mici (pînă la 1 ha) cu plantări ulterioare prin aplicarea tehnicilor şi tehnologiilor specifice terenului deschis. De asemenea, este necesar ca în cadrul lucrărilor să se utilizeze material săditor de calitate bună, corespunzător zonei fitogeografice, să se efectueze lucrările de îngrijire la timp şi calitativ şi să se asigure o pază eficientă a acestor culturi de păşunat. Completările se pot efectua, de asemenea, după necesitate pînă la constituirea stării de masiv şi chiar după, pentru a se menţine în etapa de tineret a arboretului o consistenţă normală (0,8-0,9).

Alte păduri situate pe sectoare mici (păduri de stejar pufos pe substraturi de loess; stejar pufos pe substraturi de nisip; gorun cu cărpiniţă etc.)

48. Pădurile din cadrul acestei grupe sunt mai puţin reprezentative ca suprafaţă, iar metodele şi procedeele de reconstrucţie ecologică se vor aplică de la caz la caz, în funcţie de structura şi compoziţia arboretului, de condiţiile staţionale, particularităţile bioecologice ale speciilor promovate, configuraţia şi expoziţia terenului.

49. Arboretele de stejar pufos situat în asemenea condiţii (substraturi de loess sau substraturi de nisip din cadrul celor mai aride staţiuni ale silvostepei, cernoziomuri degradate şi adeseori carbonate la suprafaţă etc.), se supun reconstrucţiei ecologice prin aplicarea metodelor de refacere sau ameliorare, aplicînd forma de coridoare sau parchete mici. Stejarul pufos se va promova în continuare ca specie principală.

Ca specie de amestec se va promova îndeosebi părul pădureţ (P. pyraster), mărul (M. sylvestris), ulmul (U. caprinifolia), arţarul tătăresc (A. tataricum), iar în calitate de subarboret se va promova scumpia (Cotynus coggygria), porumbarul (P. spinosa), sîngerul (S. sanguinea) etc.

1.4. Particularităţile reconstrucţiei ecologice

a stejăretelor din zona de nord

50. În cazul arboretelor de stejar pedunculat cu cireş soluţiile tehnice necesare de adoptat pentru ameliorarea capacităţii structurale şi funcţionale a acestora se vor aplica diferenţiat, în raport cu potenţialul staţiunii, compoziţia, productivitatea, vîrsta şi consistenţa arboretului. Unele dintre aceste măsuri silvotehnice se vor rezuma la lucrări de ajutorare a regenerării naturale sau lucrări de ameliorare a compoziţiei arboretului parţial derivat prin introducerea de puieţi ai speciei principale.

51. Pentru stejăretele de provenienţă din lăstari, indiferent de clasa de producţie, vor fi supuse conversiunii de la regimul crîng la regimul codru. Această măsură se va realiza la etapa lucrărilor de exploatare-regenerare, prin adaptarea corespunzătoare a tăierilor succesive, progresive sau combinate. În majoritatea cazurilor, aceste lucrări se vor reduce sau vor completa lucrările de ajutorare a regenerării naturale, care prevede mobilizarea superficială a solului, semănături directe sau plantări de puieţi sub adăpostul vechiului arboret în ochiurile existente sau deschise ori în coridoarele sau benzile deschise, acolo unde lipseşte seminţişul natural sau este insuficient.

În cazul arboretelor derivate, în care stejarul pedunculat a fost extras în marea lui majoritate şi ca rezultat nu se mai poate conta pe regenerarea naturală din sămînţă, se recomandă ameliorarea acestora prin semănături directe sau plantări de puieţi sub adăpostul vechiului arboret în ochiurile existente sau deschise ori în coridoarele sau benzile deschise. Instalarea stejarului pedunculat în compoziţia noului arboret se va realiza în proporţii asemănătoare tipului natural-fundamental de pădure.

52. Asigurarea continuităţii arboretelor de stejar pedunculat cu mesteacăn se va asigura prin promovarea în continuare a regenerării naturale a stejarului pedunculat şi a mesteacănului în proporţie, respectiv, de 70-90% şi 10-30%, în funcţie de potenţialul staţional, prin aplicarea lucrărilor de ajutorare a regenerării naturale şi semănături directe sau plantări de puieţi în ochiurile existente sau noi deschise după tehnici şi tehnologii descrise anterior. Aceste măsuri se vor desfăşura în perioada apropierii sau la vîrsta de exploatabilitate a arboretului.

Pentru ameliorarea structurii şi ridicarea productivităţii pădurilor de stejar pedunculat cu mesteacăn este necesar să se intervină cu lucrări de refacere sau ameliorare în prima urgenţă în arboretele cu consistenţa 0,1-0,3, indiferent de vîrstă şi clasa de producţie a arboretului. Arboretele de clasele IV-V de producţie vor fi supuse lucrărilor de reconstrucţie ecologică în urgenţa II. De asemenea, în urgenţa II vor fi încadrate şi arboretele provenite din lăstari de generaţia a 3-a şi mai mare, cu cioate îmbătrînite şi epuizate, de regulă cu consistenţă de la 0,5 pînă la 0,8, care se vor conduce după posibilitate pînă la vîrste apropiate celei de exploatabilitate. Dacă acest lucru nu este posibil, se vor reface prin conversiune la codru şi la vîrste mai mici (30-50 ani), aplicînd tehnicile şi tehnologiile descrise anterior.

1.5. Particularităţile reconstrucţiei ecologice

a stejăretelor din zona de centru

53. Pădurile de cvercinee din centrul ţării sunt prezente prin cel mai mare număr de formaţiuni forestiere şi tipuri de păduri natural fundamentale (tabelul 1).

Arboretele de cvercinee din această zonă provenite din lăstari şi derivate vor fi supuse conversiunii de la regimul crîng la regimul de codru, precum şi substituirii, ameliorării sau refacerii.

54. Lucrările de reconstrucţie ecologică în pădurile de gorun cu carpen sunt reprezentate prin conversiunea arboretelor gospodărite în regim de crîng la regimul codru şi aplicarea lucrărilor de ameliorare în arboretele tinere, preexploatabile şi exploatabile supuse procesului de carpinizare, conform tehnicilor şi tehnologiilor descrise anterior. Aceste intervenţii presupun extragerea carpenului în timpul lucrărilor de îngrijire şi conducere şi a tratamentelor silvice, cu promovarea exemplarelor speciei principale (gorun).

De asemenea, se va elimina seminţişul de carpen existent prin recepare şi protejarea seminţişului de gorun existent. Acolo unde lipseşte, acesta se introduce prin semănături directe sau plantări de puieţi în ochiurile existente sau deschise, asigurîndu-se în noul arboret o proporţie a gorunului de cel puţin 50%. Acolo unde carpenul este majoritar (peste 80%), reconstrucţia ecologică a acestor arborete se va realiza prin substituiri, ceea ce presupune tăieri rase în coridoare şi plantarea puieţilor de gorun în conformitate cu tehnologiile menţionate anterior.

55. Stejăretele de stejar pedunculat de provenienţă din lăstari, ca şi în cazul gorunetelor, vor fi supuse lucrărilor de conversiune de la regimul crîng la regimul codru şi promovarea cu precădere a stejarului în proporţie de cel puţin 50% în compoziţia arboretelor noi.

În cazul stejăretelor afectate de procese nedorite ca carpinizarea, teizarea şi frasinizarea, îndeosebi în depresiuni cu umiditatea solului şi a aerului mai ridicată, se aplică aceleaşi lucrări de reconstrucţie ecologică ca şi în cazul gorunetelor.

1.6. Particularităţile reconstrucţiei ecologice

a stejăretelor cu uscare intensă

56. Măsurile silviculturale de prevenire şi combatere a consecinţelor uscării în masă a stejăretelor sunt legate de măsurile impuse în aplicarea lucrărilor de refacere, substituire şi ameliorare a arboretelor brăcuite şi degradate. Refacerea consistenţei şi ameliorarea condiţiilor de vegetaţie au ca efect înlăturarea complexului de cauze care duce la degradarea arboretelor şi favorizează înmulţirea în masă a dăunătorilor. Fenomenul de uscare intensă a stejaretelor se manifestă cu intensităţi diferite, reieşind din starea generală de sănătate a arboretelor, de condiţiile staţionale în care se dezvoltă acestea, de acţiunile antropice nedorite, etc. şi, ca rezultat, tehnicile şi tehnologiile de refacere, substituire şi ameliorare a acestora trebuie să fie diferite.

57. În arboretele degradate, cu consistenţa sub 0,3, ajunse sau aproape ajunse la vîrsta exploatabilităţii, dar şi arboretele aproape de cele preexploatabile, situate pe soluri normal structurate şi neînierbate puternic, se aplică lucrări de refacere în parchete mici, cu ulterioara împădurire a suprafeţei conform tehnicilor şi tehnologiilor cunoscute pentru astfel de cazuri. Lucrarea solului se poate executa pe întreaga suprafaţă după defrişarea-dezrădăcinarea cioatelor şi rădăcinilor arborilor maturi sau parţială, în fîşii sau tăblii amplasate printre cioate.

58. În arboretele avansat degradate, însă tinere, care n-au depăşit stadiul de nuieliş, refacerea se execută prin înlăturarea arborilor rămaşi şi defrişarea întregului teren în parchete de diferite dimensiuni în funcţie de pantă, condiţii staţionale etc., intervenindu-se cu reîmpăduriri, folosind formule de împădurire în corespundere cu tipul de staţiune. În formulele de reîmpădurire a arboretelor în curs de refacere se vor folosi ecotipuri locale de stejari.

59. Arboretele brăcuite, cu consistenţa 0,4-0,6, ajunse la vîrsta exploatabilităţii şi preexploatabilităţii, sunt supuse lucrărilor de refacere, adoptînd procedeul de instalare a culturilor în ochiuri.

60. În arboretele tinere cu consistenţa 0,4-0,6 se efectuează doar completări în goluri cu specii principale, de amestec şi cu arbuşti după necesitate.

61. În cazul arboretelor care n-au depăşit vîrsta de 40-50 ani şi au consistenţa mai mare de 0,6, dar subnormală, se poate interveni cu lucrări de ameliorare prin instalarea subarboretului, în cazul cînd acesta lipseşte, pentru a nu permite înţelenirea solului. Arboretul se va conduce pînă la vîrsta exploatabilităţii sau aproape de aceasta şi se reface sau se ameliorează, aplicînd tehnicile şi tehnologiile descrise anterior în astfel de cazuri.

2. Particularităţile reconstrucţiei ecologice a făgetelor

62. Arboretele de fag în majoritatea lor sunt la vîrsta exploatabilităţii şi preexploatabilităţii, regenerează uşor în toate trupurile de pădure unde sunt prezente, cu mai mare uşurinţă în microstaţiuni situate în rupturi de versanţi umbriţi şi văi înguste. În unele arborete se manifestă o intensificare a procesului de carpinizare. De aceea principala măsură ce se presupune în aceste arborete constă în ameliorarea structurii şi compoziţiei arboretelor în procesul aplicării lucrărilor de exploatare-regenerare, prin promovarea insistentă a fagului în amestec cu gorunul în proporţie de 60-70% împreună, în diferite formule, în corespundere cu potenţialul staţional. Se recomandă extragerea seminţişului preexistent a carpenului acolo unde este piedică în diseminarea, creşterea şi dezvoltarea seminţişului de fag şi gorun. Acest lucru se poate realiza prin extragerea seminţişului de carpen sau receparea acestuia. Acolo unde seminţişul de fag sau gorun lipseşte sau este insuficient, în ochiurile deschise se va introduce prin semănături directe sau plantări de puieţi.

63. Introducerea fagului sub masiv se va face doar în ochiuri, evitînd coridoarele, fîşiile etc., pentru a nu provoca eroziuni de sol, rupturi de teren şi alte situaţii nedorite. Îngrijirea seminţişului instalat este necesar să se facă pînă la dispariţia pericolului de copleşire din partea celorlalte specii de amestec, îndeosebi a carpenului. Astfel, lucrările de refacere şi ameliorare a făgetelor se vor reduce în mare măsură la lucrări de ajutorare a regenerării naturale, utilizîndu-se la maxim seminţişul existent şi viabil de fag şi gorun.

3. Particularităţile reconstrucţiei ecologice a salcîmetelor

64. Salcîmetele care nu corespund condiţiilor staţionale sau sunt amplasate pe terenuri anterior ocupate de păduri autohtone (cvercinee, plopişuri etc.) vor fi substituite cu alte specii mai valorase economic şi în corespundere cu condiţiile de creştere.

65. Reconstrucţia ecologică a suprafeţelor de salcîmete degradate, brăcuite, slab productive şi necorespunzătoare staţional se realizează prin aplicarea tehnicilor şi tehnologiilor silvotehnice în mod diferenţiat de la caz la caz, în urma unei profunde studieri a stării arboretului, condiţiilor staţionale, a factorului antropogen, a obiectivelor fixate şi a particularităţilor bioecologice a speciilor.

66. În funcţie de amplasarea arboretelor de salcîm, de starea de sănătate şi de productivitatea acestora, de obiectivele fixate şi de metodele şi procedeele de reconstrucţie ecologică adoptate, salcîmetele pot fi încadrate în următoarele patru categorii:

1) Salcîmete de productivitate superioară şi mijlocie, amplasate în interiorul trupurilor de pădure natural-fundamentale, pe staţiuni favorabile speciilor de cvercinee.

2) Salcîmete de productivitate superioară şi mijlocie, amplasate pe terenuri degradate, dar cu un potenţial staţional favorabil altor specii mai valoroase economic.

3) Salcîmete de productivitate inferioară, situate în condiţii staţionale improprii acestora, dar favorabile pentru alte specii indiferent de valoarea lor economică.

3.1. Salcîmete de productivitate superioară şi mijlocie, amplasate în interiorul trupurilor

de pădure natural-fundamentale, pe staţiuni favorabile speciilor de cvercinee

67. Pentru reconstrucţia ecologică a terenurilor din această categorie este necesară efectuarea unui studiu, care ar elucida următoarele aspecte privind starea cadrului natural vegetal şi staţional al acestora:

1) Starea de sănătate a arboretului.

2) Vîrsta arboretului.

3) Generaţia arboretului.

4) Tipul şi potenţialul staţional.

5) Provenienţa (lăstari sau drajoni).

68. Aceste arborete vor fi parcurse cu lucrări de substituire cu specii corespunzătoare condiţiilor staţionale date. În aceste cazuri este foarte important să se stabilească posibilitatea substituirii şi momentul intervenţiei. În astfel de condiţii nu se poate interveni cu lucrări de substituire după prima şi chiar după a doua generaţie, în virtutea capacităţii foarte viguroase de lăstărire a salcîmetelor. Este recomandabil ca aceste arborete să se conducă mai mult de două generaţii în crîng pentru a slăbi capacitatea de lăstărire a cioatelor.

69. Aplicarea tehnicilor şi tehnologiilor de substituire a salcîmetelor presupun tăieri rase în parchete, mobilizarea integrală a solului şi semănături directe sau plantări de puieţi în condiţiile de teren descoperit. Pentru diminuarea costurilor lucrărilor este necesară utilizarea terenului respectiv sub culturi agricole 2-3 ani şi întreruperea stării de masiv pe această perioadă.

70. Substituirea salcîmetelor poate fi realizată după 2-3 generaţii de vegetaţie prin aplicarea doar a lucrărilor manuale de împădurire (semănături directe) cu specii corespunzătoare condiţiilor staţionale (stejar pedunculat) a parchetelor exploatate. Această procedură necesită intervenţii de descopleşire şi îngrijire a seminţişului de stejar pedunculat în următorii 3-4 ani. De asemenea, acest procedeu solicit şi o atenţie deosebită asupra procesului de creştere şi dezvoltare a acestor culturi pînă la realizarea stării de masiv.

71. Un procedeu de substituire a salcîmetelor constă în secuirea (decojire sub formă de inel) arborilor ajunşi sau trecuţi de vîrsta exploatabilităţii şi tăierea lăstarilor apăruţi după această intervenţie în primul an de vegetaţie. S-a constatat că în al doilea an de vegetaţie după această intervenţie, arborii supuşi lucrării se usucă integral şi nu mai au vigoare de lăstărire. Sunt efectuate concomitent şi semănături sau plantări în rînduri cu specii corespunzăroare staţiunii. După uscarea arborilor, aceştia se extrag.

3.2. Salcîmete de productivitate superioară şi mijlocie, amplasate pe terenuri degradate,

dar cu un potenţial staţional favorabil altor specii mai valoroase economic

72. Pentru salcîmetele încadrate în această categorie sunt aplicabile aceleaşi procedee de substituire menţionate pentru prima categorie, cu excepţia că lucrările preconizate se efectuează nu pe întreaga suprafaţă, ci pe parchete mici (pînă la 1 ha), dată fiind aşezarea acestor arborete în marea lor majoritate pe pante, ceea ce ar putea duce la reluarea procesului de eroziune sau alunecare. Aceste parchete se amplasează de-a lungul curbei de nivel sub formă de coridoare cu lăţimea de 20-25 m, repetîndu-se peste 40-50 m. Prin efectuarea a 2-3 intervenţii în timp de 10-12 ani se poate substitui întregul arboret. Formula de împădurire se stabileşte în raport cu condiţiile staţionale.

3.3. Salcîmete de productivitate inferioară, situate în condiţii staţionale improprii,

dar favorabile pentru alte specii indiferent de valoarea lor economică

73. În categoria dată sunt încadrate salcîmetele de productivitate inferioară, situate în condiţii staţionale improprii salcîmului, de regulă cu soluri carbonatice, tasate etc., dar proprii altor specii, indiferent de valoarea lor economică.

74. Ca şi în cazul terenurilor acoperite cu salcîmete încadrate în categoriile I şi II, arboretele de productivitate inferioară necesită lucrări de reconstrucţie ecologică prin substituiri. În acest caz însă se poate interveni cu substituiri chiar şi după generaţia a doua de vegetaţie, reieşind atît din capacitatea slabă de lăstărire a arborilor şi de intensificare a procesului de uscare a acestora, cît şi de potenţialul staţional nefavorabil creşterii şi dezvoltării salcîmului. Formula de împădurire în astfel de situaţii se stabileşte pe teren după un studiu profund al condiţiilor staţionale.

4. Particularităţile reconstrucţiei ecologice a pădurilor de luncă

75. Pentru identificarea şi implementarea lucrărilor necesare de aplicat în cadrul arboretelor de luncă pentru readucerea lor la o structură, compoziţie, productivitate şi capacitate funcţională în corespundere cu potenţialul staţional şi scopurile protective şi productive fixate este necesară categorisirea acestor păduri în funcţie de starea lor generală (productivitate, consistenţă, compoziţie, vîrstă, mod de regenerare) şi tendinţele în acest proces, starea condiţiilor staţionale etc. În acest scop pădurile de luncă sunt încadrate în patru categorii şi opt grupe după cum este expus în tabelul 2.

76. În cazul arboretelor de sălcişuri cu salcie albă încadrate în prima categorie este recomandabilă exploatarea integrală a arboretului şi a subarboretului, curăţarea suprafeţei de resturi vegetale rezultate în urma exploatării, defrişarea parţială a terenului sub formă de coridoare cu lăţimi de 3,0 m, pregătirea solului în coridoare după tehnologiile cunoscute, plantarea puieţilor, întreţinerea mecanizată şi manuală a culturilor silvice şi efectuarea în perioada de vegetaţie ori de cîte ori este nevoie a degajărilor în suprafeţele regenerate natural, pînă la constituirea stării de masiv a culturilor silvice instalate.

În cazul stejăretelor de luncă formate din stejari seculari cu consistenţă subnormală, este aplicabilă aceeaşi tehnologie, cu diferenţe, că lucrările se vor efectua în poienile existente, cu extragerea din cadrul acestora doar a subarboretului şi speciilor invadatoare, iar plantările se execută pe întreaga suprafaţă a poienii.

77. Categoria a II-a (renişuri, plantaţii de răchită slab productive şi arborete naturale sau artificiale derivate ori slab derivate) se va reconstrui ecologic conform tehnologiilor de creare a culturilor silvice parţiale sub formă de coridoare. Dimensiunile coridoarelor şi alternarea acestora cu fîşii nesupuse la astfel de lucrări se stabilesc reieşind din starea arboretului, starea condiţiilor staţionale şi obiectivele fixate. În calitate de specii principale vor fi utilizate specii corespunzătoare condiţiilor staţionale actuale.

78. Categoria III (arborete afectate de uscări masive şi substituite de alte specii pioniere, nevaloroase, dar cu un potenţial viguros de creştere şi dezvoltare în noile condiţii de mediu în urma modificării esenţiale a condiţiilor staţionale, îndeosebi a regimului hidric) va fi supusă tăierilor rase şi reîmpădurită prin aplicarea tehnicilor şi tehnologiilor de instalare a culturilor pe întreaga suprafaţă, folosind în formula de împădurire a speciilor adecvate noilor condiţii de creştere.

79. Pentru categoria IV (arborete vechi, dar şi mai noi neregenerate sau regenerate neuniform, cu multe goluri -frecvent în plopişuri de plop alb în amestec cu stejar pedunculat, frasin şi ulm) este recomandabilă crearea de culturi silvice în golurile neregenerate după tehnologii aplicate în cadrul lucrărilor de împăduriri pe toată suprafaţa, în cazul cînd golurile au peste 0,5 ha şi în fîşii cînd suprafaţa golurilor este de pînă la 0,5 ha. Lăţimea fîşiilor supuse împăduririlor, de regulă, trebuie să depăşească de 2-3 ori înălţimea medie a lăstărişului existent. Formula de împădurire va fi stabilită în corespundere cu caracteristicile condiţiilor staţionale şi exigenţele plantelor lemnoase faţă de acestea.

5. Unele aspecte privind conservarea şi reconstrucţia ecologică

a pădurilor afectate de chiciură

80. Prin aplicarea lucrărilor silvotehnice destinate ameliorării arboretelor afectate de chiciură se vor realiza următoarele două obiective majore:

1) Stoparea procesului de degradare a pădurilor afectate de polei.

2) Ameliorarea stării de sănătate a arboretelor existente, îndeosebi a celor natural-fundamentale şi după necesitate crearea unor noi arborete în corespundere cu potenţialul staţional şi rezistente la efectele dăunătoare ale calamităţilor naturale.

81. În procesul de restabilire a pădurilor afectate de chiciură rezultă următoarele sarcini:

1) Evaluarea continuă a evoluţiei stării de sănătate a arboretelor afectate.

2) Evidenţierea factorilor care pot favoriza restabilirea arboretelor afectate şi a celor care pot agrava starea lor.

3) Aplicarea lucrărilor silvotehnice necesare privind îngrijirea şi conducerea arboretelor afectate în scopul stopării proceselor de degradare a acestora.

4) Aplicarea tehnologiilor tradiţionale, precum şi a noilor tehnologii de reconstrucţie ecologică a arboretelor afectate.

5) Monitorizarea continuă a rezultatelor obţinute în urma aplicării măsurilor silvotehnice de îngrijire, conducere şi reconstrucţie ecologică a arboretelor afectate şi compararea acestora cu rezultatele obţinute în situaţii similare din ţară şi de peste hotare.

82. Tehnicile silvice se vor aplica diferenţiat, în funcţie de tipul de formaţiune forestieră, starea arboretului, tendinţele de dezvoltare manifestate şi lucrările silvotehnice aplicate după afectarea de chiciură. În acest context, avînd ca bază rezultatele lucrărilor silvotehnice aplicate şi a cercetărilor ştiinţifice, precum şi tendinţele de dezvoltare manifestate, se preconizează următoarele situaţii specifice:

1) Stejărete de stejar pedunculat preexploatabile şi exploatabile de gradul III-IV de afectare, care vor fi regenerate conform procedeelor descrise în Normele tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor.

2) Gorunete preexploatabile şi exploatabile de gradul III-IV de afectare, care vor fi regenerate conform procedeelor descrise în Normele tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor.

3) Gorunete şi stejărete de stejar pedunculat cu vîrsta de pînă la 40 ani de gradul III-IV de afectare, care vor fi regenerate conform procedeelor descrise în Normele tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor.

4) Suprafeţe de culturi silvice indiferent de vîrstă de gradul III-IV de afectare care necesită intervenţii cu lucrări de reconstrucţie ecologică prin substituiri (conifere, mestecănişuri etc.).

5) Suprafeţe de culturi silvice indiferent de vîrstă de gradul III-IV de afectare care necesită intervenţii cu lucrări de reconstrucţie ecologică prin refaceri (gorunete, stejărete de stejar pedunculat, salcîmete etc.).

5.1. Culturi silvice indiferent de vîrstă de gradul III-IV de afectare, care

necesită intervenţii cu lucrări de reconstrucţie ecologică prin substituiri

83. Culturile silvice constituite din arborete de productivitate redusă, indiferent de vîrstă, vor fi parcurse cu lucrări de reconstrucţie ecologică prin substituiri, aplicînd tehnicile descrise anterior.

84. Culturile silvice necorespunzătoare staţional (răşinoase, mestecănişuri etc.), grav afectate aflate într-un proces de degradare continuă vor fi de asemenea supuse lucrărilor de reconstrucţie ecologică prin substituiri, aplicînd aceleaşi tehnici specifice acestui gen de lucrări.

5.2. Culturi silvice indiferent de vîrstă de gradul III-IV de afectare care

necesită intervenţii cu lucrări de reconstrucţie ecologică prin refaceri

85. Culturile silvice degradate (consistenţa 0,1-0,3) şi brăcuite (consistenţa 0,4-0,6) de gorunete, stejărete, salcîmete etc. vor fi parcurse cu lucrări de reconstrucţie ecologică prin refaceri, aplicînd tehnici silvice specifice acestui gen de lucrări descrise în capitolele anterioare.

La efectuarea lucrărilor respective se va ţine cont de starea actuală a arboretului şi de tendinţele de dezvoltare constatate.

86. Salcîmetele care fac subiectul prezentei categorii de lucrări vor fi parcurse cu lucrări descrise în Normele tehnice privind alegerea şi aplicarea tratamentelor.

Anexa nr.6

la Ordinul Agenţiei "Moldsilva"

nr.90 din 4 aprilie 2012

NORME TEHNICE

pentru alegerea şi aplicarea tratamentelor în păduri

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Marea diversitate ecologică şi funcţională a fondului forestier, ţelurile de gospodărire fixate prin amenajamentele silvice, precum şi condiţiile tehnico-economice de gospodărire a pădurilor din ţara noastră impun aplicarea cu precădere a regimului codrului, bazat pe regenerarea din sămînţă şi conducerea arboretelor la vîrste mari. Regimul crîngului, bazat pe regenerarea vegetativă (lăstari, drajoni) şi conducerea arboretelor respective la vîrste relativ reduse se aplică numai în cazuri speciale. Pentru folosirea cît mai eficientă a capacităţii de producţie a pădurilor şi a amplificării rolului acestora în cadrul general al protecţiei mediului înconjurător şi păstrării echilibrului ecosistemelor naturale, este necesar a pune un accent deosebit pe promovarea regenerării naturale din sămînţă şi convertirea la codru a arboretelor de gorun şi a stejăretelor de stejar pedunculat şi stejar pufos, tratate anterior în crîng. Se vor trata în continuare în crîng salcîmetele din staţiuni precare, zăvoaiele şi unele culturi silvice cu caracter special.

Indiferent de tratamentele aplicate, o atenţie deosebită se va acorda conservării şi ameliorării biodiversităţii ecosistemelor forestiere, ca o componentă de baza a gestionării durabile a pădurilor.

2. În sensul prezentelor Norme, tratamentul cuprinde un sistem de măsuri biotehnice, prin care se pregăteşte şi se realizează, în cadrul unui regim dat, trecerea arboretelor şi a pădurii de la o generaţie la alta. Aceste măsuri trebuie să se afle în strînsă corelare cu cele care privesc conducerea arboretelor pe durata întregului ciclu. Prin adoptarea şi aplicarea unuia sau altuia dintre tratamente se urmăreşte în principal asigurarea integrală a regenerării arboretelor suprafeţei periodice în rînd şi realizarea unor structuri optime sub raport funcţional. În acest sens, se are în vedere superioritatea cu precădere a tratamentelor prin care se asigură diversificarea structurii arboretelor, promovîndu-se în compoziţia viitoarelor păduri speciile şi genotipurile de valoare economică ridicată, rezistente la adversităţi şi cu valenţe funcţionale multiple. Concomitent, se va urmări conversiunea la codru, refacerea sau substituirea arboretelor necorespunzătoare sub raport ecologic şi funcţional, în scopul sporirii gradului de stabilitate al ecosistemelor forestiere.

3. Prin alegerea şi aplicarea corespunzătoare a tratamentelor se va asigura evitarea unor situaţii de dezgolire a solului prin recolte de masă lemnoasă, respectiv asigurarea permanenţei pădurilor şi a continuităţii exercitării funcţiilor de protecţie şi producţie de către acestea. În cazul aplicării tratamentelor cu regenerare sub masiv, se consideră că solul este acoperit, pînă cînd noua generaţie va fi în măsură să preia în mod corespunzător funcţiile de protecţie ale vechiului arboret. În situaţiile în care, din considerente determinate de particularităţile biologice ale speciilor de regenerat, dezgolirea solului nu poate fi evitată, tăierile de regenerare se vor face pe suprafeţe limitate, urmărindu-se realizarea unor structuri raţionale, prin care să fie atenuate efectele intervenţiilor respective. De asemenea, se are în vedere corelarea tehnologiilor de exploatare cu tehnicile de aplicare a tratamentelor, în scopul obţinerii unor regenerări viabile şi funcţionale, diminuării prejudicierii seminţişurilor şi arborilor care rămîn pe picior, cît şi a solului. Pădurile situate în staţiuni cu condiţii dificile de regenerare, precum şi acelea încadrate prin amenajament în categoria celor în care nu se aplică tăieri de regenerare, vor fi supuse unui regim special de conservare, prin care se urmăreşte ameliorarea continuă a stării fitosanitare şi a rezistenţei lor la factorii vătămători, regenerarea raţională, cu precădere naturală, prin lucrări adecvate.

4. Alegerea tratamentului se face cu ocazia amenajării pădurilor, pe baza analizei particularităţilor bioecologice şi a stării arboretelor respective, a funcţiilor social-economice ale acestora, a accesibilităţii lor actuale şi de perspectivă, precum şi în raport cu condiţiile tehnice şi economice existente. În cazuri speciale, din considerente de ordin ecologic, tratamentele pot fi schimbate pe parcurs în baza inventarierii şi cercetării fondului forestier.

II. PRINCIPALELE TRATAMENTE ŞI TEHNICA APLICĂRII

1. Tratamente pentru pădurile de codru

5. Pentru pădurile de codru se recomandă a se aplica următoarele tratamente, în raport cu condiţiile ecologice, funcţiile şi starea arboretelor: tratamentul tăierilor cvasigrădinărite (tăieri jardinatorii), tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri), tratamentul tăierilor succesive (tăieri uniforme), tratamentul tăierilor rase pe parchete mici şi tratamentul tăierilor rase în benzi.

1.1. Tratamentul codrului cvasigrădinărit (tăieri jardinatorii)

6. Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite constă în rărirea treptată şi pronunţat neuniformă a arboretelor exploatabile, pe ochiuri care se deschid şi se lărgesc progresiv, într-o perioadă lungă de timp, urmărind asigurarea regenerării din sămînţă sub masiv, precum şi realizarea de arborete cu structuri diversificate, relativ pluriene şi de eficienţă polifuncţională sporită. Codrul cvasigrădinărit (tăieri jardinatorii) face parte din grupa tratamentelor cu tăieri repetate într-o perioadă mai lungă de timp, la care regenerarea se obţine sub masiv. El ocupă o poziţie intermediară între tratamentul codrului grădinărit şi cel al tăierilor progresive, fiind de fapt un tratament combinat. Prin aplicarea lui se urmăreşte menţinerea permanentă şi în bune condiţii a acoperirii solului cu vegetaţie forestieră şi exercitarea continuă şi în mod corespunzător a funcţiilor de protecţie şi producţie atribuite arboretelor respective. Intervenţiile vizează atît punerea în lumină a seminţişurilor valoroase existente, cît şi declanşarea procesului de regenerare în puncte noi. Concomitent cu tăierile de regenerare, de-a lungul întregii perioade, în punctele de regenerare se aplică lucrările de îngrijire necesare, potrivit fazelor de dezvoltare ale seminţişurilor şi tinereturilor instalate.

7. Condiţiile ecologice care se realizează prin aplicarea tăierilor cvasigrădinărite sunt favorabile speciilor cu temperament de umbră. În condiţiile Republicii Moldova, acest tratament se recomandă a fi aplicat în arborete de cvercinee pure sau amestecate cu alte specii, cu structuri relativ pluriene, în situaţiile în care funcţiile speciale de protecţie impun realizarea de structuri cît mai diversificate în raport cu vîrsta. În aceste situaţii se vor aplica tăieri de regenerare în ochiuri, grupe şi pîlcuri în vederea realizării unor structuri diversificate, acordîndu-se prioritate cvercineelor, prin dimensiunile, orientarea şi modul de deschidere şi lărgire a punctelor de regenerare.

1.1.1. Descrierea tratamentului şi tehnica aplicării

8. Tratamentul tăierilor cvasigrădinărite se caracterizează prin perioade lungi de regenerare (30-60 ani) şi împrăştierea punctelor de regenerare pe întreaga suprafaţă periodică. Tăierile au un pronunţat caracter selectiv şi se aplică treptat şi cu prudenţă pentru a reduce la minimum vătămarea seminţişului instala t.

La primele intervenţii se va acorda o atenţie deosebită extragerii exemplarelor din speciile de valoare redusă, a celor fenotipic inferioare care nu se justifică să mai fie menţinute în viitor. Tăierile se aplică neuniform pe suprafaţa de regenerat, în primul rînd în porţiunile cu seminţişuri şi tinereturi valoroase şi după caz şi în alte puncte în care se urmăreşte să se creeze condiţii pentru regenerarea speciilor de valoare silviculturală şi economică înaltă. De fiecare dată cînd se revine cu tăieri pe aceeaşi suprafaţă, se urmăreşte crearea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a seminţişurilor din punctele de regenerare create anterior, precum şi instalarea de noi puncte de regenerare în acelaşi timp, se efectuează şi lucrări de îngrijire necesare seminţişurilor şi tinereturilor naturale instalate, corespunzător fazei lor de dezvoltare. Pînă la finele perioadei speciale de regenerare, pe suprafaţa de regenerat se va aplica astfel întreaga gamă a lucrărilor de îngrijire (inclusiv rărituri), concomitent cu extragerea arborilor maturi din vechiul arboret. În toate cazurile în care regenerarea naturală nu este stînjenită, extragerea exemplarelor valoroase se face cu precădere spre finele perioadei de regenerare pentru a favoriza desimea şi calitatea regenerării, cît şi acumularea de masă lemnoasă de calitate superioară.

9. Întrucît prin acest tratament se urmăreşte realizarea de arborete de amestec (fag cu cvercinee şi amestecuri de cvercinee), la aplicarea tăierilor se vor crea condiţii pentru favorizarea sau introducerea treptată pe cale artificială a unor specii cu valoare productivă sau de protecţie ridicată, corespunzătoare tipului natural de pădure, dar reprezentate slab sau chiar inexistente în vechiul arboret.

10. Aplicarea tăierilor cvasigrădinărite se va face diferenţiat, în raport cu condiţiile staţionale, particularităţile ecologice ale speciilor de regenerat natural sau de introdus pe cale artificială şi funcţiile arboretelor, ţinîndu-se seama de următoarele precizări şi recomandări:

a) Suprafaţa iniţială a punctelor de regenerare, respectiv diametrul mediu al acestora, va fi relativ mic, în funcţie de înălţimea medie a arborilor şi în raport cu exigenţele speciilor de regenerat (fag 0,5 – 1,0 H, gorun 1,0 – 1,5 H, stejar 1,5 – 2,0 H).

b) Intensitatea tăierilor va fi mai mare cînd se urmăreşte favorizarea speciilor de lumină şi mai mică în cazul celor de umbră. Astfel, în punctele în care se urmăreşte instalarea seminţişului, la prima tăiere se reduce consistenţa arboretului pînă la 0,4 pentru stejar, pînă la 0,5 pentru gorun şi 0,6 pentru fag. La intervenţiile ulterioare, intensitatea tăierilor se va adapta la stadiul regenerării şi la exigenţa faţă de lumină şi căldură a speciilor instalate în fiecare punct de regenerare.

c) Numărul tăierilor pentru fiecare punct de regenerare, în cadrul perioadei speciale de regenerare, poate fi cuprins între 1 şi 3, mai puţine la speciile de lumină şi mai multe la cele de umbră. Se va face deosebire între perioada specială de regenerare a suprafeţei periodice în rînd şi perioada specială de regenerare a unui punct, care constituie la stejar 2-5 ani, la gorun 3-7 ani şi 10-30 ani la fag şi care este corelată vîrsta independenţei biologice a seminţişului respectiv. Numărul total al tăierilor, cu care se parcurge fiecare arboret, se corelează cu mărimea perioadei de regenerare şi poate varia între 4 şi 8, în funcţie de temperamentul speciilor de regenerat şi de lungimea perioadei de regenerare adoptată.

d) Mărimea punctelor de regenerare, intensitatea şi numărul tăierilor de regenerare se vor adapta la situaţia seminţişurilor şi a tinereturilor.

11. Tratamentul tăierilor cvasigrădinarite poate fi aplicat atît în cazul unor unităţi de gospodărire constituite special, cît şi în cazul unor arborete izolate, atunci cînd funcţiile acestora impun realizarea de structuri relativ pluriene, specifice acestui tratament. În cadrul tratamentului lucrările de regenerare pot începe la o vîrstă corespunzătoare celei exploatabilităţii arboretului diminuată cu 1/2 din durata perioadei speciale de regenerare adoptate.

1.2. Tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri)

12. Tratamentul tăierilor progresive constă în aplicarea de tăieri repetate neuniforme, concentrate în anumite ochiuri, împrăştiate neregulat în cuprinsul arboretelor exploatabile, urmărindu-se instalarea şi dezvoltarea seminţişului natural sub masiv, pînă ce va constitui noul arboret. Tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri, tăieri succesive neuniforme) face parte din grupa tratamentelor cu tăieri repetate, la care regenerarea se realizează sub masiv, din sămînţă, neuniform, în porţiuni izolate.

Caracteristica principală a tratamentului tăierilor progresive o constituie declanşarea procesului de regenerare, cu ocazia primelor tăieri, într-un număr variabil de puncte de pe suprafaţa arboretului, care constituie aşa-numitele "ochiuri de regenerare". La aplicarea acestui tratament numărul ochiurilor, mărimea, forma şi repartizarea acestora se stabilesc în raport cu ritmul tăierilor şi cu evoluţia procesului de regenerare.

Tratamentul tăierilor progresive are o perioadă specială de regenerare, timp între prima tăiere de deschidere a ochiurilor şi ultima tăiere de racordare, cuprins între 15 şi 30 ani, la o medie de 20 ani.

Tratamentul tăierilor progresive, care se caracterizează printr-o variabilitate mare a tehnicii de aplicare, se recomandă pentru o gamă largă de arborete, constituite din specii cu temperamente diferite. În condiţiile fondului forestier al Republicii Moldova, este indicat a se aplica în arboretele de stejar pedunculat, stejar pufos, gorun, precum şi a şleaurilor de deal şi de luncă, a goruneto-făgetelor şi a făgetelor.

1.2.1. Descrierea tratamentului şi tehnica aplicării

13. Principial, tratamentul constă din trei tipuri de tăieri: tăieri de deschidere a ochiurilor, tăieri de luminare şi lărgire a ochiurilor şi tăieri de racordare. În arboretele parcurse anterior cu lucrări de îngrijire şi igienă corespunzătoare, tăierile se localizează de la început într-un număr mai mare sau mai mic de ochiuri de regenerare, amplasate pe întreaga suprafaţă a arboretului (suprafeţe de pînă la 5,0 ha), sau separate în suprafeţe delimitate (parchete) de pînă la 5,0 ha fiecare. În arboretele excesiv de dese, unde seminţişul natural valoros lipseşte sau este insuficient, coroanele arborilor valoroşi nu sunt iluminate îndeajuns şi arboretul nu este pregătit pentru regenerare, devine necesară o tăiere preparatorie. Prin aceasta este urmărită reducerea uniformă a consistenţei arboretului parental la valoarea 0,7, din contul arborilor a căror descendenţă nu este dorită (uscaţi, rupţi, vătămaţi, bolnavi, defectuoşi, a speciilor secundare etc.), cît şi extragerea subarboretului. Această tăiere este executată cu 4-10 ani înainte de începutul aplicării tratamentului şi nu face parte din tăierile de produse principale.

La amplasarea ochiurilor de regenerare se ţine seama în primul rînd de grupele de seminţiş preexistent utilizabil, în care se urmăreşte, prin tăieri, crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea acestora, deschizîndu-se concomitent şi ochiuri de regenerare noi.

14. Diametrul ochiurilor nou-create, care se deschid obligatoriu corelat cu anii de fructificaţie, poate varia de la 0,5 pînă la 2,0 înălţimi de arbore (H) (fag 0,5 – 1,0 H, gorun 1,0 – 1,5 H, stejar 1,5 – 2,0 H), intervenţia avînd caracterul unei tăieri de însămînţare, a cărei intensitate se diferenţiază, ca şi mărimea ochiurilor, în raport cu temperamentul speciilor de regenerat (pînă la gradul de umbrire 0,4 pentru stejar, pînă la 0,5 pentru gorun şi pînă la 0,6 pentru fag). În cazul valorificării seminţişului preexistent utilizabil, cît şi în cazul efectuării semănăturilor directe sub masiv, suprafaţa unui ochi la deschidere nu trebuie să depăşească 0,5 ha. Pentru facilitarea lucrărilor este indicată materializarea pe teren a nucleului ochiului (este selectat de regulă un arbore valoros) şi a limitelor, aceste proceduri facilitînd mult intervenţiile ulterioare. Tăierea va avea un pronunţat caracter selectiv, extrăgîndu-se cu prioritate arborii uscaţi, bolnavi, defectuoşi, rău conformaţi (înfurciţi, cu coroane lăbărţate), unele exemplare cu coroane puternic dezvoltate, precum şi cele din speciile şi ecotipurile a căror menţinere în viitorul arboret nu este dorită. Se vor extrage, de asemenea, plopul tremurător, carpenul, ulmul, arţarul etc. - specii care ar putea periclita instalarea şi dezvoltarea speciilor principale, precum şi exemplarele cu tendinţă de copleşire, în mod obligatoriu se va extrage seminţişul şi tineretul preexistent neutilizabil.

15. Ochiurile sunt deschise în aşa fel încît între ele să rămînă o fîşie intactă cu lăţimea de cel puţin 1,0 H, în care se extrag numai arborii care nu corespund stării fitosanitare necesare. Cu ocazia revenirilor următoare, seminţişurile instalate în ochiurile respective sunt puse în lumină, după caz, prin una sau mai multe tăieri, în raport cu condiţiile staţionale şi cu exigenţele ecologice ale speciilor. Luminarea se face, în primul rînd, din contul arborilor groşi şi cu coroană dezvoltată, care umbresc intens seminţişul, ducînd la apariţia semnelor de distrofie (debilitare) la puieţi şi chiar la dispariţia în masă a acestuia. Se va face deosebire între perioada specială de regenerare a suprafeţei periodice în rînd şi perioada specială de regenerare a unui ochi, cînd toţi arborii maturi din ochi trebuie eliminaţi. Aceasta constituie la stejar 2-5 ani, la gorun 3-7 ani şi 10-30 ani la fag şi care este corelată vîrsta independenţei biologice a seminţişului respectiv. Acest interval trebuie să fie în mod obligatoriu respectat pentru fiecare ochi de regenerare sau zonă de lărgire a acestora, indiferent de lungimea perioadei de regenerare a întregului arboret. Înlăturarea arborilor rămaşi se va face în 1-2 reprize, concomitent cu lărgirea ochiurilor respective. Odată cu luminarea seminţişului, ochiurile se lărgesc concentric sau într-o anumită direcţie, prin efectuarea unei tăieri de însămînţare într-o bandă de lăţime variabilă, de cele mai multe ori egală cu 0,5-2,5 H. În acest fel, tăierile înaintează progresiv, de fiecare dată, concomitent cu punerea în lumină a seminţişului din ochiurile sau benzile precedente, executîndu-se şi tăieri de însămînţare în benzile imediat următoare sau în alte puncte în care procesul de regenerare nu a fost declanşat.

16. Pe măsură ce ochiurile se lărgesc treptat, marginile lor se apropie, atingîndu-se unele de altele. Cu ocazia ultimelor tăieri în ochiuri, se execută aşa-numitele tăieri de racordare, prin care se înlătură restul arboretului bătrîn netăiat, rămas între ochiurile vecine. Racordarea ochiurilor se poate face pe întreaga suprafaţă a arboretului sau pe anumite porţiuni, pe măsura asigurării regenerării şi dezvoltării seminţişurilor respective. În felul acesta, diversele intervenţii din arboret nu mai au în mod predominant caracterul specific al unui anumit gen de tăieri (de însămînţare, de dezvoltare etc.). Cu ocazia fiecărei intervenţii, în cuprinsul arboretului se aplică întreaga gamă a tăierilor de regenerare, de la tăierea de însămînţare, pînă la înlăturarea completă a vechiului arboret din porţiunile regenerate şi cu seminţişuri devenite independente din punct de vedere biologic şi funcţional, care nu mai au nevoie de adăpostul vechiului arboret.

17. În cazul în care arboretele nu au fost pregătite în suficientă măsură prin lucrări de îngrijire sau igienă anterioare, se va urmări să se asigure o îmbunătăţire a stării fitosanitare a lor, prin extragerea exemplarelor uscate sau în curs de uscare. Totodată, se vor extrage şi exemplarele cu defecte tehnologice, cele din specii sau ecotipuri necorespunzătoare, cu valoare economică redusă, care nu sunt indicate să fie promovate în noile arborete, precum şi speciile moi ajunse la exploatabilitate. În cazul în care aceste categorii de arbori sunt prezente într-un număr mai mare, se vor extrage cu prioritate arborii uscaţi sau în curs de uscare, iar ceilalţi se vor extrage progresiv, în limita posibilităţii stabilite - în primul rînd din anumite puncte din arboret cu regenerare asigurată sau din alte puncte unde se urmăreşte crearea de ochiuri pentru regenerarea speciilor valoroase, după caz, pe cale naturală sau artificială.

18. În cazul în care se impune introducerea pe cale artificială a unor specii de valoare, care lipsesc sau sunt puţin reprezentate în arboretul bătrîn (cvercineele, fagul, teiul, fructiferele etc.), rărirea şi lărgirea ochiurilor, în vederea efectuării plantaţiilor sau semănăturilor directe, se va face ca şi atunci cînd se urmăreşte obţinerea regenerării naturale, ţinîndu-se seama de exigenţele ecologice ale speciilor care se introduc şi de condiţiile staţionate din punctele de regenerare respective.

În asemenea situaţii, lărgirea ochiurilor se va face, de regulă, spre sud, sud-vest în cazul promovării speciilor de umbră şi spre nord, nord-est pentru cele de lumină, ţinîndu-se seama şi de influenţa condiţiilor de relief şi de caracteristicile ecologice ale tipurilor de pădure respective.

19. În cadrul tratamentului, numărul de reveniri cu tăieri într-un arboret este mai mare decît numărul tăierilor de regenerare ce se execută în fiecare ochi de regenerare în parte. La fiecare revenire se creează ochiuri de regenerare noi şi se lărgesc celelalte. Numărul ochiurilor poate fi mai mare sau mai mic, în raport cu mărimea lor, care variază la diversele specii şi cu durata perioadei adoptate.

20. Durata perioadei de regenerare se stabileşte diferenţiat în raport cu compoziţia arboretelor, caracteristicile ecologice ale speciilor de regenerat şi condiţiile staţionale. Astfel, în arboretele de stejar pedunculat, stejar pufos, precum şi în şleaurile de lunca, tăierile progresive se aplică cu o perioadă de regenerare cuprinsă între 10 şi 15 ani, socotită de la data primei intervenţii şi pînă la ultima, în raport cu condiţiile de regenerare (fructificaţia, prezenţa seminţişurilor utilizabile, starea solului etc.), suprafaţa unităţilor amenajistice, compoziţia şi funcţiile arboretului respectiv. În arboretele de gorun, amestecurile de gorun cu fag sau cu alte specii, inclusiv şleaurile de deal, tăierile se aplică cu aceleaşi perioade de regenerare de 15-20 ani, corelîndu-se cu anii de fructificaţie la gorun. În făgete, tăierile progresive se vor aplica cu perioade de regenerare mai lungi, cuprinse între 15 şi 30 ani.

Perioadele de mai sus se referă la durata procesului de regenerare pe întregul arboret. Ele sunt mai lungi decît intervalul de timp optim dintre momentul instalării seminţişurilor şi momentul punerii lor în plină lumină, prin înlăturarea completă a adăpostului oferit de vechiul arboret, într-un anumit ochi de regenerare.

Ţinînd seama că perioadele de regenerare pot fi uneori mai lungi şi că grupele de seminţişuri şi tinereturi instalate pot atinge pînă la tăierile de racordare vîrsta de 20-30 ani, este necesar ca în porţiunile regenerate să se execute şi lucrări de îngrijire a tinereturilor instalate potrivit stadiului lor de dezvoltare.

21. Tehnica aplicării tratamentului tăierilor progresive diferă de la caz la caz şi în raport cu condiţiile staţionale ale arboretelor respective, cu compoziţia şi cu temperamentul speciilor de regenerat, precum şi cu ţelul de gospodărire adoptat.

În funcţie de condiţiile staţionale, tehnica aplicării tăierilor progresive se diferenţiază în special în ceea ce priveşte forma şi orientarea ochiurilor, precum şi modul de lărgire a acestora. Aşa, de exemplu, în staţiunile de dealuri şi cîmpie cu deficit de umiditate, regenerarea naturală se obţine cu uşurinţă în partea sudică a ochiului, la adăpostul arboretului bătrîn, unde condiţiile de umiditate sunt favorabile. În aşa staţiuni ochiurile vor avea cu preferinţă formă alungită, ovală sau eliptică, orientate cu latura mare pe direcţia E – V, împotriva acţiunii vătămătoare a factorilor perturbanţi (insolaţie, arşiţă, secetă etc.). În condiţii staţionale favorabile, forma şi orientarea ochiurilor are o importanţă mai mică.

Lărgirea ochiurilor se va face diferenţiat, spre sud, sud-vest, în arboretele situate pe staţiuni cu deficit de umiditate, în special în tipurile de pădure stejăret normal de terasă, gorunet normal cu cărpiniţă, şleau de silvostepă, stejăreto-şleau de terasă etc. şi spre nord, nord-est în arboretele de pe staţiuni mai umede şi mai reci din unele tipuri de şleauri de luncă.

22. În staţiuni cu tendinţă de înmlăştinire se va avea în vedere necesitatea asigurării drenajului biologic, în care scop înlăturarea arboretului bătrîn din cadrul punctelor de regenerare se va face treptat, mai prudent, prin mai multe tăieri repetate, iar consistenţa se va coborî mai puţin. În acelaşi fel se va proceda şi în cazul arboretelor din staţiuni în care există pericol de înţelenire, îmburuienire sau de instalare a unor specii de valoare redusă (salcîm, arţar american şi chiar frasin).

23. Numărul şi intensitatea tăierilor de regenerare în cadrul fiecărui ochi trebuie să difere în raport cu exigenţele ecologice ale speciilor de regenerat.

În arboretele de amestec, constituite din specii cu temperamente apropiate, însă cu ritmuri de creştere diferite, se va asigura avans de creştere speciilor mai încet crescătoare.

În arboretele constituite din specii cu temperamente diferite, deschiderea, forma şi direcţia de lărgire a ochiurilor se vor stabili în raport cu exigenţele ecologice ale speciilor de valoare ridicată, cărora, potrivit compoziţiilor şi ţelurilor stabilite prin amenajament, trebuie să li se acorde prioritate în procesul de regenerare, în cazul goruneto-fagetelor, de exemplu, intensitatea tăierilor va fi mai mare în ochiurile în care se urmăreşte instalarea seminţişului de gorun (0,4 – 0,5) şi mai mică în cele pentru fag (0,6-0,7), iar tăierile vor înainta, pe cît posibil, în direcţiile nord - nord-est, pentru favorizarea instalării gorunului şi sud - sud-vest pentru regenerarea fagului, ţinîndu-se seama şi de influenţa pe care o exercită expoziţia versanţilor şi panta terenului.

În arboretele de cvercinee, pure sau în amestec cu alte specii, din arealul lor natural, se va urmări favorizarea regenerării speciilor de cvercinee, urmărindu-se ca ponderea lor sa fie de 70-80% în stejărete şi gorunete, 50-60% în şleauri şi 30-70% în amestecurile de fag cu gorun. Diferenţa pînă la 100% se va asigura din specii autohtone valoroase (fag, tei, cireş, diverse fructifere, frasin, paltin ş.a.), în funcţie de condiţiile staţionale. În scopul favorizării speciilor de cvercinee, se va asigura cu precădere regenerarea lor, deschizîndu-se ochiuri în numărul şi de dimensiunile necesare pentru realizarea proporţiilor corespunzătoare. Dacă prin aplicarea tăierilor progresive se asigură regenerarea în ochiuri a stejarilor, în proporţiile de mai sus, regenerarea celorlalte specii se poate face printr-o rărire uniformă a arboretului rămas între ochiuri, după care, prin una-două intervenţii ulterioare se înlătură toţi arborii bătrîni.

Numărul tăierilor pentru fiecare ochi de regenerare poate fi pînă la 3, mai mic la speciile de lumină şi mai mare la cele de umbră. Numărul total al tăierilor cu care se parcurge fiecare arboret se corelează cu mărimea perioadei de regenerare şi poate varia între 3 şi 5, funcţie de temperamentul speciilor de regenerat şi lungimea perioadei de regenerare adoptată.

24. În ceea ce priveşte ţelurile de gospodărire urmărite, tehnica aplicării tratamentului trebuie să fie diferenţiată şi în raport cu intensitatea funcţiilor de protecţie ale arboretelor. În cazul în care această intensitate este mai mare, se vor adopta perioade de regenerare mai lungi de pînă la 20-30 ani, îndepărtarea arboretului bătrîn făcîndu-se treptat şi pe măsură ce seminţişul instalat devine apt a prelua în cît mai mare măsură funcţiile de protecţie îndeplinite de vechiul arboret.

În arboretele în care procesul de regenerare a fost declanşat prin aplicarea altor tratamente, se va avea în vedere:

a) în stejărete, gorunete şi şleauri aplicarea în continuare a tăierilor specifice tratamentelor practicate anterior, urmărindu-se, pe cît posibil, adaptarea lor la tehnica tratamentului tăierilor progresive, în raport cu starea şi funcţiile arboretului, gradul de instalare a seminţişului, starea solului etc.;

b) în făgete, în amestecurile de fag şi gorun cu consistenţa mai mare de 0,5, tăierile vor continua după tehnica corespunzătoare tratamentului tăierilor progresive, iar în cele cu consistenţa pînă la 0,5 inclusiv, arborii rămaşi se vor extrage, după caz, în una-două reprize, în raport cu starea de sănătate şi de vegetaţie a acestora şi stadiul de dezvoltare al seminţişului, urmărindu-se evitarea vătămării acestuia, a dezgolirii solului şi a întreruperii funcţiilor de protecţie atribuite.

Perioada de regenerare, pentru arboretele parcurse anterior cu tăieri în cadrul altor tratamente, va fi diminuată cu numărul de ani scurşi de la aplicarea primei intervenţii, ţinîndu-se însă seama şi de stadiul regenerării.

25. În scopul asigurării unui ritm corespunzător al procesului de regenerare, se va interveni cu noi tăieri numai dacă s-a asigurat regenerarea în urma intervenţiilor anterioare. În situaţiile în care instalarea regenerării naturale este îngreunată din cauza unor condiţii staţionale necorespunzătoare, se vor aplica lucrări de ajutorare şi de completare a regenerării naturale, potrivit precizărilor de la capitolele 5 şi 6.

În arboretele cu stejar, în special în cele cu stejari xerofiţi, în conducerea procesului de regenerare se va da atenţie maximă anilor de fructificaţie, executîndu-se mobilizarea solului şi semănături directe sub masiv.

La stabilirea perioadei speciale şi a numărului de intervenţii se vor lua în considerare şi mărimea suprafeţelor de parcurs în cadrul fiecărei intervenţii. În toate cazurile deschiderea ochiurilor de regenerare, precum şi intervenţiile ulterioare, se vor corela cu anii de fructificaţie, cu evoluţia procesului de regenerare şi cu exigenţele ecologice ale speciilor de promovat.

1.3. Tratamentul tăierilor succesive (uniforme)

26. Tratamentul tăierilor succesive constă în parcurgerea suprafeţei de regenerat cu două sau mai multe tăieri repetate într-o anumită perioadă, prin care se ridică treptat şi pe cît posibil uniform arboretul bătrîn, creîndu-se astfel condiţii prielnice instalării şi dezvoltării sub masiv a unui nou arboret. Tratamentul tăierilor succesive face parte din grupa tratamentelor la care regenerarea se face sub masiv, prin tăieri repetate. Numărul tăierilor, intensitatea lor şi intervalul de timp la care se succed depind de condiţiile necesare a fi create pentru instalarea şi dezvoltarea seminţişului, precum şi de necesitatea menţinerii acoperirii solului pînă cînd noua generaţie poate prelua, în cît mai bune condiţii, funcţiile exercitate de vechiul arboret.

Tratamentul tăierilor succesive are o perioadă specială de regenerare, timp între tăierea de însămînţare şi ultima tăiere definitivă (în suprafaţa periodică în rînd), cuprinsă între 15 şi 30 ani, la o medie de 20 ani. În situaţiile în care se urmăreşte introducerea şi promovarea în compoziţia noului arboret a unor specii de umbră (fag), se vor adopta perioade mai lungi de regenerare şi un număr mai mare de intervenţii, urmărindu-se ca înlăturarea adăpostului oferit de vechiul arboret de pe suprafeţele regenerate să se facă treptat, pe măsura instalării şi dezvoltării seminţişului.

Tratamentul tăierilor succesive rămîne unul dintre cele mai indicate tratamente pentru făgete. Poate fi utilizat pe suprafeţe mici şi în cazul stejăretelor şi a gorunetelor şi poate fi adaptat la reconstrucţia ecologică a unor arborete necorespunzătoare structural şi/sau funcţional.

1.3.1. Descrierea tratamentului şi tehnica aplicării

27. Principial, tratamentul constă din trei tipuri de tăieri: tăieri de însămînţare, tăieri de dezvoltare (punere în lumină sau luminare) şi tăierea definitivă. În arboretele parcurse anterior cu lucrări de îngrijire şi igienă corespunzătoare, tăierile se localizează de la început pe întreaga suprafaţă a arboretului (suprafeţe de pînă la 2,0 ha) sau separate în suprafeţe delimitate (parchete mici) de pînă la 2,0 ha fiecare, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Termenul de alăturare a parchetelor, exprimat prin intervalul de timp dintre tăierea definitivă pe parchetele alăturate (cu una şi mai multe laturi comune), este de cel puţin 3 ani (anul tăierii nu se i-a în considerare). În arboretele excesiv de dese, unde seminţişul natural valoros lipseşte sau este insuficient, iar coroanele arborilor valoroşi nu sunt iluminate îndeajuns şi arboretul nu este pregătit pentru regenerare, devine necesară o tăiere preparatorie. Prin aceasta este urmărită reducerea uniformă a consistenţei arboretului matern la valoarea 0,7, din contul arborilor a căror descendenţă nu este dorită (uscaţi, rupţi, vătămaţi, bolnavi, defectuoşi, a speciilor secundare etc.), cît şi extragerea subarboretului. Această tăiere este executată cu 4-10 ani înainte de începutul aplicării tratamentului şi nu face parte din tăierile de produse principale.

28. Tăierea de însămînţare se execută în arboretele exploatabile, prin care se urmăreşte crearea condiţiilor de instalare a seminţişului şi de dezvoltare a acestuia în primii ani după instalare.

Prin tăierea de însămînţare, consistenţa arboretului se reduce, cît mai uniform, pînă la 0,5-0,7, în funcţie de temperamentul speciilor de regenerat şi condiţiile staţionale. Ca şi în cazul tratamentului tăierilor progresive, intensitatea tăierii va fi mai mare în cazul speciilor de lumină şi mai mică în cazul speciilor de umbră, în cazurile cînd se execută tăieri de însămînţare înaintea anilor de fructificaţie, consistenţa arboretului nu se va reduce sub 0,7.

29. Intensitatea tăierii de însămînţare variază în raport cu condiţiile staţionale. Astfel, se poate reduce consistenţa pînă la 0,5 în arboretele situate în staţiunile de pe versanţii umbriţi, cu exces de umiditate şi deficit de lumină şi de căldură (în cazul regenerării la specii de lumină, de exemplu la stejar) şi nu va scădea sub 0,7 în staţiuni de pe versanţi însoriţi, mai ales în situaţiile în care există tendinţă de înţelenire - situaţii întîlnite, de exemplu, în arboretele de tipul făgetelor cu Festuca sp. sau Carex sp.

În cazul existenţei unor seminţişuri utilizabile, la tăierea de însămînţare se va reduce mai mult consistenţa în porţiunile regenerate pentru a se crea condiţii cît mai bune de dezvoltare a seminţişurilor respective. În astfel de situaţii, prima tăiere nu îşi mai păstrează integral caracterul de tăiere uniformă – intensitatea acestuia astfel poate varia pe suprafaţă în funcţie de urgenţa impusă pentru crearea condiţiilor de dezvoltare a seminţişului instalat.

30. În toate cazurile, îndeosebi în cazul arboretelor neparcurse anterior cu rărituri, tăierea de însămînţare va avea un pronunţat caracter selectiv, extrăgîndu-se cu prioritate arborii uscaţi, defectuoşi, rău conformaţi (înfurciţi, cu coroane lăbărţate sau sub formă de mătură), unele exemplare cu coroane puternic dezvoltate, precum şi cele din speciile şi ecotipurile a căror menţinere în viitorul arboret nu este de dorit. Se vor extrage, de asemenea, plopul tremurător, carpenul, arţarul, ulmul etc., care ar putea periclita instalarea şi dezvoltarea speciilor principale, precum şi exemplarele cu tendinţă de copleşire. În mod obligatoriu se va extrage seminţişul şi tineretul preexistent neutilizabil, ca şi subarboretul.

Pîlcurile de tineret bine conformate, care s-au instalat în anumite goluri sau porţiuni mai rărite din arboret, se vor menţine pentru a fi integrate în noul arboret.

31. Tăierea de dezvoltare (punere în lumină sau luminare) are drept scop reducerea treptată a consistenţei arboretului pînă la 0,2-0,4, creîndu-se în continuare condiţii de dezvoltare a seminţişului. Intensitatea tăierii depinde de necesităţile de lumină şi adăpost ale seminţişului instalat şi de asigurarea protecţiei împotriva secetei, insolaţiei, îngheţului, dezvoltării păturii vii etc. Tăierea se execută în cîţiva ani după tăierea de însămînţare, şi anume: la stejar 2-3 ani, la gorun 3-5 ani şi 5-25 ani la fag (se execută, de regulă, în 2-3 reprize consecutive) şi care este corelată cu necesitatea de atingere a stării de independenţă biologică a seminţişului respectiv. În cazul în care arboretele îndeplinesc în special şi rol de protecţie hidrologică şi antierozională, se va ţine seama şi de pericolul de înmlăştinire şi de eroziune a solului, deschiderile făcîndu-se prudent şi numai pe măsură ce seminţişurile se instalează şi ating un grad de dezvoltare care le permite să preia funcţiile de protecţie ale vechiului arboret. Tăierea de dezvoltare se execută în raport cu starea şi stadiul regenerării în urma tăierilor de însămînţare, care pot fi variate în diferitele porţiuni ale arboretului parcurs. De aceea şi tăierea ulterioară, deşi pe ansamblul arboretului parcurs are un caracter de tăiere de dezvoltare, se aplica diferenţiat, în raport cu instalarea şi dezvoltarea seminţişului; în unele porţiuni se menţine sau se creează gradul de acoperire corespunzător tăierii de însămînţare, în altele arboretul se răreşte, mai mult sau mai puţin, în raport cu desimea, ritmul de creştere şi stadiul dezvoltării seminţişului, iar în porţiunile cu seminţiş suficient şi care nu mai necesită adăpostul vechiului arboret, acesta poate fi înlăturat în întregime, intervenţia luînd caracter de taiere definitivă. Pentru aceste considerente, în etapa punerii în lumină, tăierile succesive nu se mai execută uniform, ele diferenţiindu-se, de la caz la caz, în raport cu stadiul de dezvoltare al seminţişurilor.

La alegerea exemplarelor de extras prin tăierile de dezvoltare se vor avea în vedere cu precădere arborii cu trunchiuri sau coroane mari, rămaşi de la tăierile anterioare, care fie că umbresc prea mult seminţişul, fie că, exploataţi cu întîrziere, ar aduce prejudicii mari regenerării.

32. Tăierea definitivă, prin care se îndepărtează în întregime vechiul arboret, se execută în momentul în care regenerarea este asigurată în proporţie de 70% din suprafaţă, iar seminţişul, devenit independent din punct de vedere biologic şi funcţional, atinge şi în ultimele porţiuni regenerate înălţimi de 20-80 cm şi are vîrsta la stejar 2-5 ani, la gorun 3-7 ani şi 10-30 ani la fag.

Orice întîrziere, în ceea ce priveşte înlăturarea completă a adăpostului matern, poate fi dăunătoare regenerării, deoarece pe lîngă faptul că acoperirea prelungită împiedică dezvoltarea normală a seminţişurilor respective, mare parte din acestea, din cauza înălţimii prea mari, sunt distruse cu ocazia ultimelor lucrări de exploatare. Intervalul de timp optim dintre momentul instalării seminţişurilor şi momentul punerii lor în plină lumină, prin înlăturarea totală a adăpostului, pentru fiecare porţiune regenerată din cuprinsul arboretului, este precizat, pentru principalele specii, în capitolul 7.

33. Dacă pe parcursul aplicării tratamentului se constată unele dificultăţi la instalarea seminţişului şi la dezvoltarea ulterioară a acestuia, determinate de condiţiile grele de regenerare sau de alte cauze, se vor aplica lucrări de ajutorare necesare pentru a favoriza atît instalarea seminţişului, cît şi dezvoltarea ulterioară a acestuia, precum şi lucrări de completare a regenerării naturale cu specii adecvate, corespunzătoare compoziţiilor de regenerare a arboretelor respective.

1.4. Tratamente cu tăieri rase

34. Tratamentele cu tăieri rase se caracterizează prin recoltarea integrală a arboretului exploatabil, de pe o anumită suprafaţă, printr-o singură tăiere.

În Republica Moldova, aceste tăieri se aplică în fondul forestier şi în vegetaţia forestieră din afara acestuia, inclusiv în porţiunile de păşune împădurită cu pante pentru care este permisă desfiinţarea vegetaţiei forestiere, numai în situaţiile în care nu este posibilă aplicarea unui tratament cu regenerare sub adăpost, şi anume: în arborete pure de molid, pin, salcîm, plopi euroamericani, salcie selecţionată, arborete puternic afectate prin doborîturi produse de vînt sau rupturi produse de zăpadă, chiciură, cu fenomene de uscare de intensitate ridicată, precum şi în cazul în care se fac lucrări de refacere/substituire în arboretele slabproductive.

35. Tăierile se localizează pe întreaga suprafaţă a arboretului (suprafeţe de pînă la 2,0 ha) sau separate în suprafeţe delimitate (parchete) de pînă la 2,0 ha fiecare, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Termenul de alăturare a parchetelor (anul tăierii nu se va lua în considerare), exprimat prin intervalul de timp dintre tăierea pe parchetele alăturate (cu una şi mai multe laturi comune), este de cel puţin:

a) 5 ani – în arboretele natural-fundamentale cu stejar, cu regenerare artificială a parchetelor;

b) 2 ani – în arborete de diverse foiase tari şi moi, cu regenerare artificială a parchetelor.

36. Pe terenurile în pantă de peste 100, vulnerabile la alunecări, eroziuni şi alte fenomene de degradare, parchetele vor avea lăţime maximă de 50 m şi vor fi orientate cu latura mare paralel curbelor de nivel.

În celelalte situaţii, parchetele vor avea cu preferinţă o orientare a laturii mari pe direcţia E – V, iar tăierile vor înainta pe direcţia N – S, din partea opusă spre drumul de colectare şi din amonte în aval.

37. Tăierile rase se aplica în cadrul următoarelor două tratamente: tratamentul tăierilor rase pe parchete mici şi tratamentul tăierilor rase în benzi.

1.4.1. Tratamentul tăierilor rase pe parchete mici

38. Tratamentul tăierilor rase pe parchete mici constă în tăierea anuală a cîte un parchet ajuns la termenul exploatării, iar regenerarea suprafeţei rămasă complet descoperită se asigură ulterior artificial, natural sau mixt, din sămînţă. Acest tratament este admis numai în pădurile de salcîm, plopi şi salcie, culturi silvice de diferite specii din afara arealului natural de răspîndire, inclusiv răşinoase, precum şi în cazul refacerii unor arborete în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente.

În aceste situaţii mărimea parchetelor va fi de maximum 2,0 ha. În cazul unor calamităţi naturale, mărimea parchetelor poate fi mai mare, în raport cu amploarea fenomenului şi este reglementată în scris de către autoritatea silvică centrală.

39. Tratamentul tăierilor rase pe parchete mici se poate aplica cu precădere arboretelor situate pe pante pînă la 25°, precum şi în situaţiile în care nu există pericolul de degradare a solului prin eroziune, alunecări sau înmlăştiniri.

40. Regenerarea suprafeţelor se va face în cea mai mare parte pe cale artificială, dar uneori aceasta se face în bună parte şi pe cale naturală, în zonele de margine de masiv. Tăierile rase pe parchete mici nu se vor aplica în arborete situate pe soluri scheletice, pe grohotişuri sau soluri cu exces de umiditate.

41. Alăturarea parchetelor se face în raport cu durata de realizare a stării de masiv şi intensitatea funcţiilor de protecţie atribuite, la intervale de 2-5 ani, cu condiţia reuşitei definitive a regenerării pe parchetele alăturate, exploatate anterior.

Lucrările de împădurire se execută imediat după exploatarea şi curăţarea parchetelor, luîndu-se măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi a dăunătorilor, cît şi pentru prevenirea degradării condiţiilor staţionale.

42. În legătură cu pericolul doborîturilor de vînt, pe lîngă respectarea regulilor privind înşiruirea spaţială a tăierilor, se impun şi alte măsuri de prevenire a acestor fenomene negative, dintre care unele trebuie să fie luate cu mult înaintea începerii tăierilor de regenerare. Dintre acestea, cele mai importante sunt legate de luarea unor măsuri pentru îngrijirea şi conducerea raţională a arboretelor, prin aplicarea unui sistem de îngrijire a acestora, care să asigure întărirea capacităţii individuale de apărare şi selecţionarea elementelor din speciile şi ecotipurile cele mai rezistente, prin aplicarea prevederilor din Normele tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor.

1.4.2. Tratamentul tăierilor rase în benzi

43. Tratamentul tăierilor rase în benzi constă în tăierea anuală a cîte un parchet, avînd forma unei benzi înguste, ajuns la termenul exploatării, iar regenerarea suprafeţei rămase complet descoperită se asigură ulterior artificial, natural sau mixt, din sămînţă. Prin acest tratament cu tăieri rase se urmăreşte obţinerea, în cît mai mare măsură, a regenerării naturale. Benzile care se taie ras beneficiază de adăpostul lateral al arboretului vecin, regenerarea naturală fiind favorizată, mai ales în cazul speciilor de arbori cu seminţe uşoare.

Tratamentul tăierilor rase în benzi se poate aplica în vederea regenerării naturale a unor arborete de plop şi sălcii selecţionate, situate pe pante pînă la 35°. De asemenea, astfel de tăieri se pot aplica şi pentru refacerea unor arborete slabproductive sau necorespunzătoare funcţiilor de protecţie.

44. Lăţimea optimă a benzilor este de 30-40 m; totuşi în unele staţiuni favorabile, pe versanţii umbriţi, unde seminţişul instalat are mai puţină nevoie de adăpostul arboretului vecin, lăţimea benzilor poate fi mai mare, atingînd chiar 70 m. În aceste limite, lăţimea benzilor se stabileşte diferenţiat în raport cu caracteristicile ecologice ale speciilor de regenerat, în cazul refacerii arboretelor funcţional necorespunzătoare, lăţimea benzilor va fi de 30-70 m. La zăvoaie, la culturi de plopi euroamericani şi salcie selecţionată alăturarea parchetelor se face la 2-3 ani.

Pentru reuşita regenerărilor, la orientarea benzilor şi alegerea direcţiei de înaintare a tăierilor se are în vedere necesitatea realizării condiţiilor optime pentru instalarea şi dezvoltarea seminţişului. Seminţişul beneficiază la maximum de adăpostul arboretului bătrîn, atunci cînd benzile sunt orientate mai mult sau mai puţin pe direcţia E – V, iar tăierile înaintează în direcţia N – S, eventual N – V sau N – E.

În toate cazurile de aplicare a tăierilor rase în benzi alăturate, mai ales pentru arboretele vulnerabile la doborîturi de vînt, se va ţine seama de direcţia vîntului periculos, atît în scopul favorizării diseminării seminţelor, cît şi pentru prevenirea doborîturilor de vînt. Din acest punct de vedere, organizarea succesiunilor se va face în aşa fel, încît tăierile să înceapă din marginea adăpostită a succesiunii de tăieri şi să înainteze împotriva vîntului periculos. În toate situaţiile trebuie să se facă adaptări corespunzătoare în funcţie de relieful terenului, pentru a se face posibilă exploatarea şi scosul materialului lemnos şi a se asigura protecţia seminţişurilor instalate cu ocazia tăierilor ulterioare în benzile care se vor alătura.

45. Tratamentul tăierilor rase în benzi va fi adoptat cu precădere pentru regenerarea artificială sau naturală din sămînţă a unor arborete de plopi şi salcie, salcîm şi culturi silvice din diverse specii din afara arealului natural de răspîndire, inclusiv răşinoase.

Tăierile rase în benzi, fie în succesiuni, ca în forma prezentată mai sus, fie în benzi alterne (culise), pot fi aplicate şi pentru lucrări de refacere artificială în scopul evitării dezgolirii solului pe suprafeţe mari.

2. Tratamente pentru pădurile de crîng

2.1. Tratamente de crîng simplu

46. Tratamentul crîngului simplu se bazează pe o tăiere unică (rasă) a arboretului exploatabil, iar regenerarea se realizează în principal prin lăstari şi drajoni. Aplicarea lui este admisă numai în salcîmete, zăvoaie de plopi şi sălcii, în care se urmăreşte realizarea de sortimente de construcţie rurală. Uneori se poate recurge la acest tratament în cazul unor arborete tinere, artificiale sau naturale, distruse în urma calamităţilor naturale, în vederea restabilirii acestora şi pentru neadmiterea uscării şi dispariţiei pădurii pe suprafeţe mari.

Caracteristic pentru tratament este că crîngul simplu poate fi utilizat numai în cazul arboretelor de foioase, iar calitatea regenerării este puternic dependentă şi în funcţie directă de vîrsta arboretului în sensul că cu cît aceasta este mai mică, cu atît reuşita regenerării este mai sigură. De asemenea, după cîteva tăieri consecutive, în crîng apare necesitatea substituirii lăstarilor care încep să degradeze puternic, prin regenerare naturală, însă mai frecvent artificială din sămînţă.

47. Tăierile se localizează pe întreaga suprafaţă a arboretului (suprafeţe de pînă la 2,0 ha) sau separate în suprafeţe delimitate (parchete) de pînă la 2,0 ha fiecare, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Termenul de alăturare a parchetelor, exprimat prin intervalul de timp dintre tăierea pe parchetele alăturate (cu una şi mai multe laturi comune), este mai mic decît în cazul tratamentelor de codru, deoarece lăstarii sunt mai rezistenţi la condiţiile specifice terenului descoperit şi este de cel puţin un sezon de vegetaţie la speciile repede crescătoare (salcîm, glădiţă, plopi şi sălcii). Termenul de alăturare a parchetelor parcurse cu tăieri de crîng la celelalte esenţe moi şi tari va fi de 1 an (anul tăierii nu se va lua în considerare). În cadrul acestui regim se deosebesc mai multe tratamente, dintre care pentru pădurile noastre se recomandă numai tratamentele prezentate mai jos.

2.1.1. Crîngul simplu cu tăieri de jos

48. Exploatarea se face prin tăierea arborilor cu toporul sau cu ferăstrăul mecanic, cît mai aproape de suprafaţa solului. Arboretele rezultate sunt constituite din lăstari sau drajoni, printre care se pot găsi şi exemplare din sămînţă. Recoltarea arboretului de pe suprafaţa de regenerat se face printr-o tăiere unică, executată în perioada de repaus vegetativ, pe cît posibil spre sfîrşitul acesteia. Tăierea se face cu toporul, uşor oblic şi neted, extrăgîndu-se îndeosebi exemplarele cu diametrul cioatei de pînă la 8 cm. De regulă, cu motoferăstrăul sunt tăiaţi arborii cu tulpini îmbătrînite, cu diametre mari, situaţie în care înălţimea cioatei nu va fi mai mare de 5 cm.

Dacă se urmăreşte obţinerea regenerării din drajoni, aşa cum este în cazul salcîmetelor, după tăiere se face o mobilizare a solului printre cioate cu scopul de a reduce concurenţa păturii erbacee, afînării solului şi stimulării drajonării, după care în lunile iulie-august, încă din primul an, se înlătură lăstarii de pe cioate din porţiunile în care există regenerare suficientă din drajoni.

2.1.2. Crîngul simplu cu tăieri de căzănire

49. Exploatarea se face prin scoaterea din pămînt a arborilor cu tot cu cioată, prin tăierea rădăcinilor de lîngă tulpină. Gropile care se formează prin această lucrare după exploatare se astupă.

Reîntinerirea arboretului se face prin drajoni, în care scop, acolo unde este posibil, se fac şi mobilizări ale solului printre gropile respective Aceasta variantă se aplică pentru reîntinerirea arboretelor de salcîm, cu excepţia celor situate pe nisipuri mobile şi cu pericol de eroziune, alunecări de teren şi cu pantă de peste 10°.

2.1.3. Crîngul cu tăiere în scaun

50. Acest tratament se bazează pe o tăiere de sus, iar lăstarii daţi la acest nivel se dezvoltă ca o nouă coroană. Este indicat în cazul arboretelor de salcie supuse inundaţiilor repetate. Înălţimea la care se aplică prima tăiere (deci înălţimea scaunului), de obicei la o înălţime de 2-3 m, se stabileşte în funcţie de nivelul atins de apele viiturilor maxime, în aşa fel ca cioatele din care vor apărea lăstari să nu fie acoperite de apă. Exploatările ulterioare se fac prin tăierea sulinarilor (lăstarilor) aproape de inserţia lor cu scaunul, o dată la 2-10 ani, iar reîntinerirea arboretului producîndu-se de asemenea din lăstari. Scaunele îmbătrînite (care nu mai lăstăresc) se înlocuiesc cu elemente tinere provenite din plantaţii de puieţi sau sade.

Crîngul cu tăierea în scaun poate fi aplicat în mod excepţional numai în unele arborete de salcie situate în condiţii extreme, cu inundaţii intense şi frecvente.

În pădurile de interes social, lucrările de regenerare se organizează în spatele unei benzi de pădure de lăţime convenabilă, menţinută în partea dinspre obiectivul protecţiei (staţiune climatica, oraş, şosea, alee de agrement etc.), acestea urmînd a fi regenerate numai după dezvoltarea restului de arboret parcurs cu tăieri pînă la dimensiuni care îi permit să preia funcţia de protecţie respectivă.

În arboretele de pe terenuri în pantă, cu soluri vulnerabile la eroziune, benzile care sunt parcurse cu tăieri vor fi orientate paralel curbelor de nivel sau cu unele abateri nesemnificative, dictate de necesitatea executării lucrărilor de recoltare şi de colectare a lemnului.

În zăvoaie, benzile vor fi amplasate perpendicular pe cursul de apă a rîurilor.

2.2. Tratamentul crîngului grădinărit

51. În cadrul acestui tratament, de la fiecare cioată se recoltează o parte din lăstari, şi anume cei necorespunzători şi cei care au atins diametrul corespunzător ţelului de gospodărire urmărit în limitele volumelor de recoltat. Arboretul rezultat este unul de vîrste amestecate.

Tratamentul poate fi adoptat experimental pentru unele arborete de salcîm cu suprafeţe mici, precum şi pentru arboretele situate pe malul ravenelor sau pe terenuri degradate unde este imperios necesară păstrarea acoperirii solului.

În aplicare poate fi avută în vedere şi realizarea unor structuri în mozaic prin extrageri în grupe şi pîlcuri de dimensiuni, forme, orientări şi deschideri care să favorizeze regenerarea din lăstari.

Tratamentul poate fi luat în considerare în cazul pădurilor proprietate privată sau comunală, în special în situaţiile în care continuitatea recoltelor prin exploatări şi regenerări în parchete şi benzi nu este posibilă din cauza suprafeţei restrînse a unităţilor de gospodărire.

3. Adaptarea tratamentelor la refacerea arboretelor slabproductive

structural şi/sau funcţional necorespunzătoare

52. În cazul arboretelor slabproductive, degradate şi total derivate, se impun, după caz, lucrări de refacere sau de substituire, cu scopul redresării structurii şi/sau capacităţii lor funcţionale. În situaţiile în care funcţiile deosebite ale unora din aceste arborete impun permanenţa acoperirii solului cu vegetaţie forestieră, la realizarea refacerii sau substituirii se va recurge, pe cît posibil, la adaptarea adecvată a unor tratamente prezentate anterior, urmărindu-se ca la lucrările de refacere/substituire regenerarea să beneficieze pe cît posibil de adăpostul vechiului arboret. În situaţiile în care acest lucru nu este posibil (din cauza degradării avansate a arboretelor respective sau din alte considerente de ordin ecologic, tehnic ori economic), refacerea sau substituirea se va realiza prin tăieri în benzi sau parchete mici, cu pregătirea corespunzătoare a solului în vederea executării plantaţiilor.

În toate situaţiile se va urmări realizarea de compoziţii corespunzător condiţiilor ecologice respective, promovîndu-se speciile autohtone valoroase (cvercineele, fagul, paltinul, frasinul, cireşul, teiul etc.).

53. Refacerea arboretelor slabproductive cu bază de cvercinee, cu consistenţa normală, unde solul nu este degradat, se va face sub masiv, prin semănături sau plantaţii în ochiuri, aplicîndu-se, cu adaptări corespunzătoare, tehnica tăierilor progresive. Cînd se execută semănături directe, consistenţa în cuprinsul ochiurilor se va reduce la 0,4-0,5. În cazul plantaţiilor sau cînd există nuclee de regenerare instalate anterior, reducerea consistenţei poate fi mai puternică, mergîndu-se chiar pînă la înlăturarea integrală a vechiului arboret din cuprinsul ochiului, dacă se folosesc puieţi din specii de lumină. Odată cu deschiderea ochiurilor, se asigură anterior însămînţării sau plantării şi pregătirea parţială a solului.

Extragerea arborilor rămaşi în ochiurile regenerate se va face la 1-3 ani de la executarea semănăturilor, respectiv a plantaţiilor. Ochiurile vor fi lărgite treptat, concomitent cu deschiderea altor puncte de refacere.

Mărimea ochiurilor va fi stabilită în raport cu particularităţile ecologice ale speciilor care sunt regenerate, mai mari la cele de lumină şi mai mici la cele de umbră.

54. Refacerea arboretelor slab productive cu bază de cvercinee, cu consistenţă scăzută, sol înţelenit şi bătătorit, precum şi a arboretelor derivate (cărpinişuri, arţărete, teişuri), a salcîmetelor din staţiuni de cvercinee, a culturilor de plopi instalate în staţiuni de stejar şi a altor arborete de acest fel, se va realiza prin deschiderea unor coridoare sau benzi, cu lăţimi de pînă la 70 m sau parchete mici de pînă la 2 ha, cu pregătirea corespunzătoare a solului şi executarea de plantaţii cu puieţi de cvercinee, inclusiv puieţi de talie înaltă, cu specii valoroase de amestec corespunzătoare staţiunii şi cu specii de ajutor şi arbuşti.

Refacerea porţiunilor de arboret degradat, rămase între coridoare sau benzi, se va face după încheierea stării de masiv în suprafeţele regenerate, cu aplicarea aceleiaşi tehnologii.

55. Acolo unde există o experienţă cu bune rezultate, în acest sens se pot aplica şi tăieri de refacere în ochiuri, circulare sau eliptice, cu mărimea de pînă Ia 0,5 hectare. De asemenea, se poate aplica şi metoda refacerii în benzi alterne, de regulă în arborete cu înălţimi pînă la 10 m. Benzile sunt amplasate în aşa fel încît să fie evitată degradarea solului prin tăierea şi recoltarea arborilor respectivi. Porţiunile de arboret rămas pe benzile netăiate, a căror lăţime este de pînă la 10 m, pot fi menţinute, dacă prin lucrări de îngrijire şi conducere adecvate acestea se vor înscrie în mod corespunzător în structura viitorului arboret.

56. În arboretele slabproductive pe bază de cvercinee, cu consistenţa sub 0,5, precum şi în arboretele derivate, care nu pot fi refăcute prin aplicarea unor tratamente cu regenerare sub masiv, se vor putea aplica tăieri unice de refacere cu condiţia ca unităţile amenajistice să nu depăşească 2,0 ha, cu respectarea termenelor de alăturare menţionate mai sus şi ca să nu fie încadrate în tipurile funcţionale T_I şi T_II.

Refacerea făgetelor slab productive şi necorespunzătoare structural şi/sau funcţional se va face pe cale mixtă (naturală şi artificială), prin executarea de tăieri succesive sau progresive, în completarea regenerărilor naturale, folosindu-se puieţi de fag sau din alte specii valoroase, în proporţiile prevăzute în compoziţiile de regenerare. În cazuri deosebite (arborete vătămate de vînt şi zăpadă, cele cu fenomene de uscare, precum şi arborete distruse de vînat şi păşunat), lucrările de refacere se execută potrivit tehnologiilor recomandate prin lucrări de cercetare şi studii speciale elaborate în acest scop.

4. Modalităţi de conversiune şi transformare

4.1. Conversiuni

57. Prin conversiune se înţelege trecerea unui arboret de la gospodărirea în regim de crîng la gospodărirea în regim de codru.

În scopul folosirii cît mai eficiente a capacităţii de producţie a pădurilor şi pentru accentuarea rolului de conservare şi ameliorare a condiţiilor de mediu exercitat de către acestea, se va pune un accent deosebit pe gospodărirea pădurilor Republicii Moldova în regim de codru, în toate situaţiile în care condiţiile staţionale, compoziţia actuală şi vîrsta arboretelor respective corespund acestui obiectiv. În acest sens, se vor converti la codru toate arboretele din formaţiile stejăretelor, gorunetelor, şleaurilor şi făgetelor în care s-a aplicat în trecut regimul crîngului.

58. Pentru convertirea arboretelor de la crîng la codru va fi îndeplinită prin aplicarea următoarelor metode:

a) conversiunea prin îmbătrînire, utilizabilă în cazul arboretelor la care arborii speciilor principale au tulpini sănătoase, consistenţă normală şi o stare de vegetaţie activă, fiind posibilă fortificarea potenţialului bioregenerativ natural prin intermediul unor lucrări de ajutorare a regenerării naturale, aplicate adecvat;

b) conversiunea prin refacere, utilizabilă în cazul arboretelor de productivitate scăzută, cu cioate îmbătrînite, degradate, a căror stare de vegetaţie nu permite conducerea pînă la vîrste înaintate şi regenerare pe cale naturală, din sămînţă, necesitînd regenetrări artificiale.

59. Regenerarea arboretelor care sunt convertite prin îmbătrînire se va asigura prin aplicarea tratamentelor tăierilor progresive şi succesive. Durata perioadei de regenerare va fi determinată conform stării arboretelor şi funcţiilor pe care acestea le îndeplinesc. Cu ocazia primelor intervenţii se va avea în vedere necesitatea menţinerii cu precădere, pe durata procesului de regenerare, a exemplarelor sănătoase şi viguroase provenite din sămînţă, din speciile care urmează a fi promovate în noul arboret.

În cazul arboretelor slabproductive, care urmează a fi convertite prin refacere, se vor aplica modalităţile de lucru recomandate la tăierile rase.

4.2. Tăieri de transformare

60. Tăierile de transformare se aplică în scopul schimbării structurii arboretelor şi determină trecerea de la un tratament la altul, în cadrul aceluiaşi regim, avîndu-se în vedere trecerea arboretelor gospodărite în trecut prin tratamente cu tăieri unice şi regenerări pe teren descoperit la tratamente cu tăieri şi regenerări repetate, iar a acestor din urmă, la tratamente cu tăieri şi regenerări continui. Prin transformare se antrenează modificări în tot sistemul lucrărilor de regenerare şi de îngrijire a arboretelor.

Vizînd transformarea unor arborete echiene ori relativ echiene spre arborete pluriene ori relativ pluriene, lucrările respective trebuie să valorifice diferenţele amplitudinale, care pot fi realizate prin promovarea şi dezvoltarea tuturor speciilor valoroase, corespunzătoare condiţiilor de vegetaţie date. Se recurge cu precădere la tăieri cu regenerare sub adăpost, tăierile unice localizîndu-se pe suprafeţe mici şi împrăştiate (ochiuri, grupe, benzi etc.), în raport cu tipul de structură urmărit.

Cele mai frecvente tăieri de transformare sunt cele prin care se urmăreşte trecerea de la structurile specifice codrului regulat la structurile pluriene de tip grădinărit. Unele măsuri privind diversificarea structurilor trebuie să fie avute în vedere începînd cu etapa lucrărilor de îngrijire şi de conducere a arboretelor.

III. LUCRĂRI SPECIALE DE CONSERVARE

1. Natura şi specificul lucrărilor

61. Tratamentele prevăzute în prezentele norme tehnice pot fi adoptate în situaţiile în care prin aplicarea lor se asigură în mod corespunzător atît regenerarea arboretelor, cît şi îndeplinirea satisfăcătoare şi permanentă de către acestea a funcţiilor de protecţie şi de producţie care le revine. Tratamentele respective sunt aplicate, de regulă, în arboretele din tipurile funcţionale TIII - TIV care, indiferent de grupa funcţională din care fac parte, sunt avute în vedere la reglementarea, prin amenajament, a recoltelor de masă lemnoasă sub formă de produse principale. Pentru arboretele din grupa I funcţională incluse în tipul funcţional TII, în care sunt admise intervenţii silviculturale, dar în cazul cărora structurile necesare pentru îndeplinirea optimă a funcţiilor care le sunt atribuite nu pot fi menţinute sau realizate prin tratamentele prevăzute, se aplică după caz, lucrări speciale de conservare, inclusiv de recoltare a arborilor accidentaţi de vînt, atacaţi de insecte, afectaţi de poluare etc.

62. Prin lucrări speciale de conservare se subînţelege ansamblul de intervenţii ce trebuie aplicate în arborete de vîrste înaintate, excluse definitiv sau temporar de la tăieri de regenerare, în scopul menţinerii sau îmbunătăţirii stării lor fitosanitare, asigurării permanenţei pădurii şi îmbunătăţirii continue a exercitării de către arboretele respective a funcţiilor de protecţie care le sunt atribuite: efectuarea lucrărilor de igienă; extragerea arborilor accidentaţi şi a celor de calitate scăzută (rău conformaţi sau cu defecte tehnologice evidente etc.), crearea condiţiilor de dezvoltare a seminţişurilor preexistente sau care se vor instala în diferite puncte de intervenţie.

63. Ansamblul lucrărilor de conservare cuprinde următoarele intervenţii:

a) Efectuarea lucrărilor de igienă, inclusiv recoltarea produselor accidentale, constă în principal din extragerea arborilor uscaţi sau în curs de uscare, a arborilor rupţi de vînt şi de zăpadă, precum şi a celor bolnavi, atacaţi de dăunători, afectaţi de poluare etc., potrivit Normelor tehnice pentru îngrijirea şi conducerea arboretelor. În eventualitatea că prin acestea se creează goluri, se vor lua măsuri de ajutorare a regenerării naturale sau de împădurire.

b) Promovarea nucleelor existente de regenerare naturală din specii valoroase prin efectuarea de extracţii de intensitate redusă. Aceste extracţii vor viza, în primul rînd, arborii cu defecte, exemplarele ajunse la limita longevităţii, unele exemplare din specii de valoare scăzută, recoltări din alte categorii de arbori limitîndu-se la strictul necesar impus de crearea condiţiilor de menţinere sau de dezvoltare a seminţişurilor instalate, sau care se vor instala.

c) Îngrijirea seminţişurilor şi tinereturilor naturale valoroase, prin lucrări adecvate (descopleşire, recepare, degajare etc.) - potrivit stadiului lor de dezvoltare.

d) Împădurirea golurilor existente, folosind specii şi tehnologii corespunzătoare staţiunii, ţelurilor de gospodărire urmărite şi situaţiei concrete din teren.

e) Introducerea speciilor de subarboret sau subetaj în pădurile de cvercinee, pure sau în amestec, după caz, a teiului, a diverselor fructifere, a păducelului, a lemnului cîinesc, a cornului, jugastrului, arţarului, carpenului etc.

f) În arboretele de salcîm, de diverse foioase moi repede crescătoare, lucrările speciale de conservare se vor executa utilizînd tratamentul crîngului pe parchete mici de pînă la 1,0 ha şi cu respectarea termenului de alăturare a parchetelor conform prescripţiilor din pct.51.

g) În arboretele degradate, care cad sub incidenţa substituirii, lucrările speciale de conservare se vor executa utilizînd tratamentul tăierilor rase pe parchete mici de pînă la 1,0 ha şi cu respectarea termenului de alăturare a parchetelor conform prescripţiilor din pct.39.

64. După necesităţi, de la caz la caz, lucrările de conservare mai pot include următoarele intervenţii: combaterea bolilor şi dăunătorilor, optimizarea efectivelor de vînat, interzicerea păşunatului, executarea unor sisteme de drenare în arboretele situate pe staţiuni cu exces de umiditate, raţionalizarea accesului public etc.

Natura, intensitatea şi felul tăierilor speciale de conservare trebuie adaptate condiţiilor staţionate, stării şi cerinţelor bioecologice ale arboretelor, urmărindu-se concomitent şi menţinerea sau realizarea în cît mai mare măsură a celor mai indicate structuri, în raport cu funcţiile atribuite.

65. În legătură cu intensitatea tăierilor şi cu modul de intervenţie, se vor avea în vedere următoarele considerente:

a) Volumul de extras din arboretele mature diferă, de la caz la caz, în funcţie de necesitatea asigurării permanenţei pădurii şi a continuităţii funcţiilor de protecţie ale acesteia, urmărind, aşa cum s-a arătat, valorificarea corespunzătoare a nucleelor de seminţiş/tineret şi înlăturarea treptată a elementelor necorespunzătoare din vechiul arboret, numai pe măsura preluării de către noua generaţie a funcţiilor respective.

b) Limita minimă a extragerilor va fi corespunzătoare volumului care se impune a fi recoltat prin tăieri de igienă; este cazul arboretelor situate pe terenuri cu panta de peste 40°, pe stîncării, grohotişuri, pe terenuri înmlăştinite şi altele de acest fel.

c) Limita superioară a extragerilor respective nu poate fi precizată; ea diferă de la arboret la arboret, în funcţie de starea şi de funcţionalitatea acestora şi poate constitui, în condiţiile precizate mai sus, pînă la înlăturarea totală a elementelor îmbătrînite ori degradate, necorespunzătoare sub raport funcţional. În asemenea situaţii se impune însă ca extragerile prevăzute prin amenajament, care depăşesc 10% din volumul pe picior, să fie justificate.

d) În arboretele cu fenomene de uscare prematură, intensitatea extragerii se va adapta stării de fapt, urmărindu-se menţinerea, pe cît posibil, a integrităţii şi funcţionalităţii arboretelor, potrivit precizărilor de mai sus.

66. În cazul arboretelor mature, în care se înregistrează scăderea evidentă a capacităţii funcţionale, se vor prevedea/aplica măsuri de ajutorare a regenerării naturale, iar în porţiunile cu declin ireversibil (uscări, degradarea pronunţată a coroanelor etc.), vor fi create nuclee de regenerare, în vederea asigurării permanenţei şi funcţionalităţii ecosistemelor în cauză.

Pentru extragerile neprevăzute prin amenajament, dar care se impun ca urmare a unor fenomene negative intervenite în perioada de aplicare a acestuia, se vor solicita de la autoritatea silvică centrală derogări de la prevederile amenajamentelor silvice.

67. Periodicitatea intervenţiilor se diferenţiază, în raport cu particularităţile bioecologice şi starea arboretului, precum şi cu necesităţile de dezvoltare a seminţişului din regenerările nou-create. Extracţiile cu caracter de igienă se execută ori de cîte ori este necesar, în unele cazuri constituind singura cale de recoltare a masei lemnoase din arborete de mare intensitate funcţională, în afara altor măsuri prevăzute prin studii de specialitate, aprobate de autoritatea silvică centrală.

Pe lîngă reglementările de ordin silvicultural, la aplicarea tăierilor speciale de conservare trebuie sa fie avute în vedere restricţiile speciale şi în ceea ce priveşte exploatarea, în vederea protejării solului, seminţişului, arboretului tînăr şi arborilor care sunt menţinuţi în continuare în arborete. În porţiunile în care condiţiile de teren nu permit respectarea acestor prevederi, iar prin exploatarea unor arbori s-ar provoca vătămări mari, cu consecinţe grave asupra stării arboretelor şi respectiv asupra îndeplinirii de către acestea a funcţiilor deosebite care le revin, nu se vor executa decît tăieri de igienă strict necesare.

În unele arborete cu funcţii speciale, a căror conducere şi regenerare presupune măsuri şi restricţii specifice impuse de natura funcţiilor respective (păduri parc, rezervaţii de seminţe etc.), natura şi intensitatea lucrărilor de conservare se stabilesc prin studii de specialitate.

2. Diferenţieri privind tehnica aplicării

68. Întrucît pădurilor în care se aplică astfel de lucrări li se acordă o grijă deosebită pentru îmbunătăţirea continuă a modului în care ele îşi îndeplinesc funcţiile de protecţie ce li s-au atribuit, se va avea în vedere ca recoltarea de masă lemnoasă prin lucrările de conservare să se facă la intervale de timp de 2-10 ani pentru a nu deregla echilibrul ecologic al arboretelor respective. Fac excepţie tăierile de igienă, care se pot executa concomitent cu tăierile de conservare, dar şi după necesităţi, în raport cu diverse fenomene negative.

Lucrările de împădurire, îngrijirea plantaţiilor sau seminţişurilor naturale, de combatere a dăunătorilor etc. se execută ori de cîte ori este nevoie. Deşi lucrările speciale de conservare nu sunt încă suficient conturate, pe bază de cercetări ştiinţifice, experienţa acumulată pînă acum ne permite aplicarea lor, de la caz la caz, în raport cu natura şi intensitatea funcţiilor atribuite şi condiţiile staţionale.

69. În pădurile cu funcţii de protecţie a apelor (subgrupa funcţională 1.1.), se aplică lucrări speciale de conservare, în scopul asigurării unui permanent echilibru al factorilor naturali şi a exercitării în cît mai bune condiţii a protecţiei izvoarelor de apă minerală. Se va urmări menţinerea, în cît mai bune condiţii, a stării de sănătate a arboretelor, acordîndu-se o atenţie permanentă promovării şi conducerii unor nuclee de regenerare existente şi a instalării unor puncte noi de regenerare. În situaţiile în care vechiul arboret este de vîrstă înaintată sau necorespunzător sub raport funcţional, în imediata apropiere a izvoarelor, tăierile vor avea mai mult caracterul de igienă, acordîndu-se totodată atenţie şi eventualelor pîlcuri de seminţişuri preexistente, care pot fi puse treptat în lumină. În cazul existenţei sau producerii unor goluri în arboret sau în porţiunile neregenerate natural în urma diverselor intervenţii, pentru a se îmbunătăţi exercitarea funcţiei de protecţie, se va interveni şi pe cale artificială, după caz, prin plantaţii sau semănături directe.

70. Pădurile cu funcţie de protecţie a terenurilor şi solurilor (subgrupa funcţională 1.2.) sunt situate, de cele mai multe ori, în cele mai grele şi mai vitrege condiţii de vegetaţie, din care cauză lucrările speciale de conservare se stabilesc pe baza unei analize temeinice în teren, pentru fiecare caz în parte, pentru a se defini natura, intensitatea şi periodicitatea intervenţiilor. Aceasta în scopul ameliorării stării lor, pentru a putea exercita cu o eficienta cît mai mare funcţiile de protecţie care li s-au atribuit. În aceste păduri se întîlnesc şi cele mai grele condiţii pentru recoltarea şi colectarea materialului lemnos.

Cu prilejul intervenţiilor ulterioare, a căror periodicitate variază între 5-10 ani, se va urmări ca odată cu efectuarea lucrărilor curente de igienizare să se asigure condiţii mai bune de dezvoltare pentru seminţişurile instalate. În toate cazurile se va interveni, ori de cîte ori este necesar, cu împăduriri sau semănături directe, în golurile şi porţiunile rărite din arboret şi se vor aplica lucrările de îngrijire a seminţişurilor şi arboretelor tinere, potrivit stării şi stadiului de dezvoltare.

71. În pădurile cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali, în special în cele din apropierea surselor de poluare (subgrupa funcţională 1.3.), lucrările speciale de conservare se stabilesc pe bază de studii şi analize de teren, întocmite special sau în cazuri cu amploare mai mică, cu ocazia lucrărilor de amenajare a pădurilor. În studiile respective se va preciza distanţa faţă de sursa de poluare, natura şi caracterul nociv al acesteia, precum şi măsurile de prevenire şi limitare a efectelor distructive ale noxelor industriale.

Concomitent cu acţionarea asupra surselor de poluare, în scopul diminuării sau înlăturării lor, se va asigura o bună igienă a arboretelor, executîndu-se cu regularitate lucrările silviculturale necesare în punctele de regenerare. În situaţia unor vătămări foarte grave a arboretelor, se va pune accent pe refacerea lor, aplicîndu-se lucrările prevăzute prin studii special întocmite, acordîndu-se prioritate speciilor autohtone rezistente la noxele industriale.

Intervenţiile vor fi facute la 2-7 ani în limita cuantumurilor de extras stabilite, spre a se da posibilitatea revenirii la timp în anumite puncte regenerate, pentru a crea condiţii de dezvoltare seminţişurilor instalate, potrivit exigenţelor ecologice ale speciilor respective. Celelalte lucrări, completarea regenerării şi îngrijirea seminţişurilor, se vor executa ori de cîte ori va fi necesar.

72. În ceea ce priveşte perdelele forestiere de protecţie, la executarea lucrărilor speciale de conservare se va ţine seama de compoziţia, lăţimea şi orientarea acestora. Extragerea arborilor, pe măsura atingerii exploatabilităţii lor funcţionale, urmează să se facă pe rînduri, părţi din rînduri sau părţi din perdea, într-o perioadă de timp mai lungă, în aşa fel încît să nu se întrerupă exercitarea funcţiilor de protecţie ce li s-au atribuit. Regenerarea acestora se va face prin plantaţii sau pe cale vegetativă, avînd în atenţie permanentă golurile care se creează şi care vor fi completate cu puieţi de talie înaltă.

73. În pădurile cu funcţii de recreere (subgrupa funcţională 1.4.), lucrările speciale de conservare se stabilesc, de regulă, pe bază de studii speciale ori a amenajamentului silvic.

În arboretele din această subgrupă funcţională, lucrările speciale de conservare se stabilesc cu ocazia amenajării pădurilor, studii speciale impunîndu-se doar pentru unele zone de interes maxim sub raportul recreerii sau al punerii în valoare a unor obiective turistice deosebite. Ca regulă, lucrările trebuie să asigure permanenţa pădurii, îmbunătăţirea structurii acesteia în raport cu funcţia atribuită şi menţinerea unei stări fitosanitare cît mai bune. Scopul primordial al intervenţiilor îl constituie conservarea, accentuarea sau diversificarea elementelor structurale ale arboretelor, pentru a spori calităţile lor estetice, determinate, în principal, de diversitatea formelor şi coloritul arborilor, menţinîndu-se nealterat caracterul natural al pădurii. Tot prin studii speciale şi cu acordul beneficiarilor respectivi, se vor stabili şi modalităţile de gospodărire a pădurilor care protejează obiective speciale.

74. În pădurile de interes ştiinţific şi de ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier (subgrupa funcţională 1.5.), lucrările speciale de conservare se stabilesc în raport cu funcţia de îndeplinit, pe bază de studii întocmite anterior sau cu ocazia amenajării pădurilor, precum şi a recomandărilor făcute la avizarea lucrării de cercetare respectivă sau a Îndrumărilor pentru îngrijirea, conducerea şi protecţia rezervaţiilor de seminţe şi plantajelor. Lucrările trebuie să vizeze asigurarea unei stări cît mai bune a arboretelor, promovarea regenerării naturale în anumite puncte şi urmărirea acestora în timp prin lucrări de îngrijire, corespunzătoare stadiului lor de dezvoltare.

IV. ALEGEREA TRATAMENTELOR ŞI A ALTOR MODALITĂŢI DE INTERVENŢII

75. Marea diversitate ecologică, genetică şi funcţională a fondului forestier, precum şi a condiţiilor social-economice, determină ca în pădurile noastre să se aplice o gamă largă de tratamente. Pentru fiecare arboret de regenerat alegerea tratamentului se face odată cu întocmirea amenajamentelor, urmînd ca ulterior structura responsabilă pentru implementare să stabilească toate adaptările şi corectările care se impun.

Avînd în vedere obiectivele actuale cu privire la protejarea pădurilor, la menţinerea echilibrului ecologic şi la conservarea biodiversităţii ecosistemelor forestiere, se vor alege şi promova în toate pădurile tratamente intensive bazate pe regenerare naturală, luîndu-se în considerare condiţiile ecologice, funcţiile atribuite fiecărui arboret şi cerinţele social-economice respective, astfel încît să se asigure, pe cît posibil, permanenţa pădurii în cadrul general al măsurilor de protecţie a mediului înconjurător.

76. Ansamblul condiţiilor ecologice este definit de tipul de ecosistem. La alegerea tratamentelor se au în vedere formaţiile mari de păduri, cu diferenţieri pe categorii de productivitate şi de structură a arboretelor, condiţiile staţionale şi particularităţile acestora. La definirea tehnicii de aplicare a tratamentului ales se iau în considerare şi unităţile ecologice de grad inferior.

Alegerea tratamentului se va face în raport cu tipurile funcţionale, care sunt constituite prin grupare, în cadrul aceluiaşi tip, a categoriilor funcţionale cu grad similar de intensitate a funcţiilor atribuite arboretelor componente.

77. În acest sens sunt constituite 5 tipuri de categorii funcţionale, după cum urmează:

a) Tipul 0 (T₀): păduri de interes ştiinţific constituite în zone de protecţie integrală (zone strict protejate) supuse regimului de ocrotire integrală a naturii. Pentru arboretele respective sunt excluse orice intervenţii silviculturale sau alte activităţi care ar putea deregla echilibrul ecologic.

b) Tipul I (T_I): păduri cu funcţii speciale pentru ocrotirea naturii. Aceste păduri pot fi dirijate prin măsuri de gospodărire (lucrări de îngrijire şi conducere), au un regim controlat de gospodărire. În cazul ecosistemelor forestiere deteriorate, sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică, prin care se urmăreşte realizarea de structuri de tip natural.

c) Tipul II (T_II): păduri cu funcţii speciale de protecţie situate în staţiuni cu condiţii grele sub raport ecologic, precum şi arboretele în care nu se recomandă recoltarea de masă lemnoasă prin tăieri de regenerare obişnuite. În aceste arborete se vor executa lucrări speciale de conservare, potrivit prevederilor din amenajamentele silvice. În arboretele deteriorate sunt permise lucrări de reconstrucţie ecologică.

d) Tipul III (T_III): păduri cu funcţii speciale de protecţie pentru care se admit, în funcţie de panta terenului, tratamente cît mai intensive (tăieri cvasigrădinărite). În unele păduri se pot aplica şi alte tratamente intensive (tăieri progresive, tăieri succesive, tăieri în benzi), precum şi lucrări speciale de conservare.

e) Tipul IV (T_IV): păduri cu funcţii speciale de protecţie pentru care se admit tăieri cvasigrădinărite, precum şi alte tratamente, însă cu restricţii în aplicare.

Tipurile respective sunt codificate, prin simboluri corespunzătoare, pentru fiecare categorie funcţională în parte în Normativul privind încadrarea pădurilor în grupe, subgrupe şi categorii funcţionale.

78. Indiferent de formaţie, grupă de formaţie forestieră, tip de structură sau categorie de productivitate, pentru arboretele încadrate în tipul 0 funcţional (T₀) nu se organizează nici un fel de tăiere. În situaţii cu totul excepţionale (calamităţi naturale, catastrofe şi avarii tehnogene), cînd se impune recoltarea de masă lemnoasă de pe aceste suprafeţe, ca urmare a unor cercetări de specialitate, se va lua în mod obligatoriu aprobarea autorităţilor competente prevăzute de lege. În documentaţia care se va elabora de către deţinători sau de către unităţile silvice în vederea obţinerii aprobării de tăiere se va arăta, pe lîngă gravitatea şi amploarea fenomenului care obligă la efectuarea tăierilor, şi modul în care se propune a se interveni cu tăieri, cu toate detaliile necesare.

În cazul arboretelor încadrate în Tipul I funcţional (T_I), acestea vor fi dirijate doar prin lucrări de îngrijire şi conducere, deoarece sunt destinate ocrotirii integrale a naturii şi au un regim controlat de gospodărire. În cazul ecosistemelor forestiere deteriorate, se vor efectua lucrări de reconstrucţie ecologică, prin care se va urmări realizarea de structuri de tip natural. Reconstrucţia ecologică este un proces de durată, fiind condiţionată de starea actuală a arboretelor în cauză.

Arboretelor încadrate în Tipul II funcţional (T_II) li se vor aplica lucrări speciale de conservare (aşa cum s-a arătat la pct.65-78), potrivit stării lor, condiţiilor staţionale şi necesităţii de îmbunătăţire continuă a exercitării funcţiilor de protecţie deosebită care le sunt atribuite. În arboretele deteriorate sub aspect funcţional şi structural pot fi efectuate lucrări de reconstrucţie ecologică conform prevederilor Normelor tehnice privind reconstrucţia ecologică a arboretelor.

79. Pentru a înlesni alegerea celui mai corespunzător tratament se va folosi schema prezentată în tabelul 1, luîndu-se în considerare formaţia sau grupa de formaţii forestiere, pe tipuri de structură, categorii de pantă pentru pădurile situate pe terenuri cu energie de relief evidentă, iar pentru celelalte situaţii, categorii de productivitate, grupă funcţională şi tipuri funcţionale, corespunzătoare.

În arboretele în care sunt condiţii de aplicare pentru două sau mai multe tratamente, la alegere se va da prioritate tratamentului mai intensiv, care asigură un echilibru corespunzător între aspectele de ordin economic şi cele de ordin ecologic şi social.

V. AJUTORAREA REGENERĂRII NATURALE

80. Asigurarea unei regenerări naturale corespunzătoare impune de multe ori susţinerea aplicării tratamentelor cu lucrări speciale menite a ajuta eficient realizarea de condiţii favorabile pentru instalarea seminţişului, consolidarea regenerării declanşate, obţinerea compoziţiei dorite, selectarea puieţilor corespunzători calitativ şi remedierea prejudiciilor produse prin procesul de recoltare şi colectare a materialului lemnos.

81. Principalele obiective ale acestor lucrări sunt următoarele:

a) crearea condiţiilor corespunzătoare favorizării instalării seminţişului/lăstărişului natural, format din specii corespunzător compoziţiei de regenerare;

b) realizarea lucrărilor de reîmpăduriri şi împăduriri;

c) consolidarea regenerării obţinute şi atingerea desimii necesare;

d) asigurarea compoziţiei de regenerare;

e) selecţionarea puieţilor corespunzători calitativ;

f) remedierea prejudiciilor produse prin procesul de recoltare a materialului lemnos;

g) reîntinerirea cioatelor în crînguri după 2-3 generaţii de lăstari.

82. Pentru delimitarea sferei de acţiune a acestor lucrări, precizăm că regenerarea se consideră asigurată cînd se realizează pe minimum 50-70% din suprafaţă, în funcţie de proporţia participării la compoziţia de regenerare a speciilor din care este constituit arboretul matern.

Lucrările ajutătoare încep odată cu executarea tăierii de însămînţare şi încetează cînd se realizează starea de masiv, iar pentru necesităţi practice curente poate fi utilizat, de la caz la caz, un spectru destul de variat de lucrări, prezentate în continuare.

1. Lucrări pentru favorizarea instalării regenerării

83. Lucrările date se execută numai în porţiunile din arboret în care instalarea seminţişului din specia (speciile) principală, prevăzută în compoziţia de regenerare, este imposibilă sau este îngreunată de condiţii grele de sol şi constau din:

a) Extragerea seminţişurilor neutilizabile şi a subarboretului. Lucrarea se execută odată cu efectuarea tăierii de însămînţare (de deschidere a ochiurilor) şi numai în porţiunile în care se impune din considerente silviculturale. Se extrage integral seminţişul constituit din specii secundare, cît şi seminţişul bolnav, vătămat, cu vitalitate scăzută şi supradezvoltat aparţinînd speciei (speciilor) principale. Întrucît seminţişuri preexistente mai mari sau mai mici se întîlnesc frecvent în arborete constituite din specii de umbră (făgete), trebuie să se analizeze foarte atent menţinerea acelora care au posibilitatea de a se adapta treptat la condiţiile care se creează prin deschiderea arboretului.

În cazul seminţişurilor de carpen şi alte specii de amestec, instalate în gorunete, chiar dacă sunt de calitate foarte bună, se vor extrage în anul de fructificaţie a gorunului (în perioada august - septembrie).

În suprafeţele care se parcurg cu tăieri cvasigrădinarite şi progresive, extragerea seminţişurilor neutilizabile se face în punctele în care se urmăreşte instalarea de seminţişuri valoroase.

Subarboretul se extrage cu ocazia primei tăieri de regenerare, cînd se apreciază că acesta poate greva instalarea şi dezvoltarea seminţişului valoros.

b) Strîngerea humusului brut sau a litierei prea groase, tasate sau nedescompuse, care împiedică seminţele de a lua contact cu solul mineral pentru a germina sau în cazul în care seminţele totuşi au germinat, dar nu permite puieţilor să iasă la lumină. Humusul brut prezentînd o aciditate ridicată stînjeneşte instalarea şi dezvoltarea seminţişului, grevînd activitatea rădăcinilor. Situaţiile de îndepărtare a stratului de humus brut şi de îndepărtare a litierei groase sunt rare şi se întîlnesc în cazul arboretelor constituite din specii cu temperament mai mult de umbră, excesiv de dese, cu conţinut sporit de tananţi şi răşini în resturile organice moarte. Lucrarea trebuie executată pe benzi de 0,60-1,00 m distanţate între ele la 2-3 m, orientate pe curba de nivel, sau numai în preajma semincerilor, în lunile septembrie-octombrie ale anului cu fructificaţie la specia (speciile) principală, dar înainte de diseminarea seminţelor. Lucrarea se execută cu grebla, de sine stătător, sau asociat, cu alte lucrări.

c) Înlăturarea păturii vii invadatoare care prin desimea ei îngreunează regenerarea naturală. Astfel de situaţii creează speciile din genurile Calluna, Cacciniu, Rubusf Juncus, Athyrium, Luzula, Deschampsia şi alte graminee, iar înlăturarea lor se face diferit în funcţie de tipul de pădure.

Covorul format din specii de Rubus (rugi) se îndepărtează de pe toată suprafaţa arboretului de regenerat, prin tăierea sub colet a tuturor exemplarelor existente, în lunile iulie-august, în anii de fructificaţie a speciilor principale din compoziţia de regenerare. Operaţia se poate repeta cînd acest covor se reface şi devine periculos după instalarea seminţişurilor. Covorul de rugi trebuie îndepărtat şi în porţiunile unde urmează să se facă completarea regenerării prin plantaţii. Lucrarea se impune mai ales în zona de dealuri înalte.

Îndepărtarea covorului de muşchi verzi se face în benzi continue sau alterne, late de l m, distanţate la 3 m şi amplasate pe curba de nivel. Lucrarea se face în anii de fructificaţie a speciilor de bază şi amestec, toamna.

Gramineele instalate de regulă în arboretele rărite se îndepărtează în anii de fructificaţie în general în benzi alterne.

d) Mobilizarea solului cînd acesta este tasat sau acoperit cu un strat gros de humus brut, care împiedică seminţele să ia contact cu solul mineral.

Mobilizarea se poate face la adîncimea de 1-3 cm sau 6-8 cm în staţiunile unde frecvent iernile sunt fără zăpadă, iar amplitudinile de temperatură sunt mari, existînd pericolul îngheţării seminţelor.

Lucrarea se execută în anii de fructificaţie, de regulă numai în benzi alterne sau în ochiuri de regenerare înainte de diseminarea seminţelor (iulie - septembrie), folosind mijloace manuale, hipo- sau motoprăşitoare.

Se execută de regulă atît în arborete excesuv de dese, cît şi în arborete degradate, cu consistenţa scăzută şi sol tasat, care este defavorabil instalării şi menţinerii seminţişurilor. Lucrarea nu se execută în arboretele preconizate pentru parcurgere cu tăieri rase.

e) Provocarea drajonării la arboretele de salcîm. Se aplică în arboretele tratate în crîng şi se realizează prin zdrelirea rădăcinilor de salcîm cu un dispozitiv special, fie prin scoaterea cioatelor, astuparea gropilor şi aratul suprafeţei, fie prin exploatarea salcîmului prin căzănire, astuparea gropilor şi aratul superficial a terenului.

În ambele cazuri arătura se face pînă la 10-12 cm adîncime, pe toată suprafaţa sau pe porţiuni.

Provocarea drajonării în arborete situate pe terenuri în pantă şi cu sol înierbat este obligatorie.

f) Strîngerea resturilor de exploatare. Lucrarea constă din adunarea crăcilor, a materialului lemnos sau a altor resturi care nu pot fi valorificate, rămase după exploatare.

Depozitarea resturilor se face în grămezi sau şiruri late de 1 m dispuse pe liniile de cea mai mare pantă pentru a evita rostogolirea lor peste seminţiş.

g) Drenarea suprafeţelor pe care stagnează apa. În porţiunile de teren în care apa stagnează frecvent sau în cele în care acest lucru se produce ca urmare a îndepărtării arboretului matern se vor executa drenuri. Acţiunea se va face numai după un studiu prealabil care să ateste necesitatea lucrării şi care să stabilească amplasarea sistemului de drenare.

Cînd stagnarea apei este pe suprafeţe mici, se pot executa şanţuri de scurgere sau de acumulare a acesteia pentru a crea condiţiile necesare instalării seminţişurilor.

2. Lucrări pentru asigurarea dezvoltării seminţişului

84. Astfel de lucrări se pot executa în seminţişurile naturale din momentul instalării lor şi pînă cînd arboretul realizează starea de masiv şi sunt următoarele:

a) Extragerea arborilor preexistenţi din arboretul parental, rămaşi după ultima tăiere. Astfel de situaţii sunt ca urmare a neaplicării întocmai a prevederilor privind regulile silvice de exploatare a masei lemnoase şi se întîlnesc acolo unde atestarea parchetului s-a făcut superficial sau formal.

Operaţiunea se execută în cadrul lucrărilor de ajutorare a regenerării numai cînd arborii rămaşi nu pot fi valorificaţi. Lucrarea se realizează prin tăierea arborilor dacă prin doborîre nu se produc prejudicii seminţişului sau prin secuire cînd există pericolul degradării acestuia.

Se exceptă grupele de arbori mai tineri care se pot dezvolta normal fără a stînjeni noul arboret creat.

b) Descopleşirea seminţişului. Această intervenţie urmăreşte protejarea seminţişului imediat după instalarea lui, împotriva buruienilor care-i pun în pericol existenţa sau care pot să-i împiedice dezvoltarea.

Lucrarea se execută numai pe porţiunile pe care există pericolul copleşirii seminţişului, stabilirea suprafeţei efective făcîndu-se prin observaţii şi amplasarea unor pieţe de proba. Descopleşirea se va efectua odată sau de două ori pe an, prima intervenţie făcîndu-se după o lună de la începerea sezonului de vegetaţie pentru ca puieţii să se fortifice înainte de venirea perioadei cu arşiţă.

A doua descopleşire se execută în septembrie numai dacă există pericolul ca ierburile şi buruienile prin înălţime şi densitatea lor să determine la venirea zăpezii culcarea puieţilor.

Masa vegetală rezultată din descopleşire se depozitează astfel încît să nu stînjenească seminţişul instalat.

c) Receparea seminţişului de foioase rănit şi extragerea exemplarelor de răşinoase vătămate prin lucrările de exploatare. Receparea seminţişului de foioase se face în porţiunile în care puieţii au fost vătămaţi prin procesul exploatării. La reprimirea parchetului, valoarea lucrării de recepare pe suprafeţele care depăşesc procentele de pierderi admise prin reglementări (10% la tăieri progresive de lărgire a ochiurilor, 13% la tăieri succesive şi tăieri progresive de racordare şi 20% la tăierile definitive din cadrul succesivelor) se suportă de beneficiarul care a executat exploatarea.

Receparea se execută în timpul repausului vegetativ pentru a se menţine puterea de lăstărire a exemplarelor de foioase prejudiciate prin exploatare.

Tăierea exemplarelor se face de la suprafaţa solului, puţin deasupra coletului.

d) Înlăturarea lăstarilor. Lucrarea urmăreşte extragerea exemplarelor din lăstari care prin vigoarea de creştere tind să copleşească puieţii din sămînţă sau drajoni. Se execută în salcîmete, şleauri de luncă, de cîmpie şi de deal. În salcîmete înlăturarea lăstarilor se face în primul an după tăierea arboretelor şi se repetă cît timp este necesară (uneori chiar 3 ani).

În teişuri şi şleauri înlăturarea lăstarilor se face începînd cu al doilea an după tăiere.

Lucrarea se poate executa şi prin ruperea lăstarilor la circa 20-30 cm sub înălţimea exemplarelor corespunzătoare compoziţiei de regenerare.

Perioada optimă de execuţie este iulie-august. În cazul speciilor cu putere mare de lăstărire se poate proceda şi la devitalizarea cioatelor cu produse nepoluante, imediat după efectuarea tăierii. Pot fi utilizate şi aşa procedee ca umbrirea cioatelor cu lăstarii tăiaţi, decojirea cioatelor etc.

e) Împrejmuirea suprafeţelor. Este o lucrare eficientă, menită să prevină distrugerea seminţişurilor prin păşunatul animalelor domestice şi sălbatice. În general, această lucrare se regăseşte în cadrul celor de minimum sanitar. Este recomandabil a fi dublată prin executarea de garduri vii.

VI. COMPLETAREA REGENERĂRII NATURALE

85. Lucrarea se înscrie din punct de vedere tehnic în cadrul celor de împădurire şi se execută în suprafeţele rămase goale, înainte sau după lichidarea arboretului, folosindu-se speciile prevăzute de compoziţia de regenerare.

Scopul acestor lucrări este sporirea desimii regenerărilor, în aşa fel încît aceasta să fie de 1-2 puieţi/m² viabili şi sănătoşi, din specii conform compoziţiei de regenerare sau 10 mii puieţi/ha. În stejărete şi gorunete, elementul de cvercinee trebuie să fie reprezentat în proporţie de minimum 70-90%, de la desimile menţionate mai sus. O atenţie deosebită se va acorda instalării în proporţie respectivă de 10-30% a unor specii deosebit de preţioase precum teiul, cireşul, sorbul, fagul, diverse fructifere, în funcţie de tipul natural de pădure şi specificul ecologic al staţiunii. În şleauri, elementul de cvercinee trebuie să fie reprezentat, de asemenea, în proporţie de minimum 60-80%, iar la suplinirea compoziţiei de regenerare să se ia în considerare precizările de mai sus. Completările se efectuează în termen de cel mult doi ani după tăierea definitivă.

86. Mărimea minimă a suprafeţei în care urmează a se introduce puieţi este prevăzută de normative a fi de 9 m². Completările pe suprafeţe mai mari se vor face cu specii deficitare în compoziţia regenerării naturale produse, care se vor introduce grupat în ochiuri şi buchete.

87. Un caz aparte îl constituie completările în porţiunile de teren regenerate natural numai cu specii copleşitoare sau alte specii neindicate pentru staţiunea respectivă sau în care seminţişul este neutilizabil din diverse cauze.

În astfel de situaţii, se pot adopta următoarele soluţii:

a) reluarea procesului de regenerare cînd porţiunile de teren fără seminţiş corespunzător compoziţiei-ţel, sunt mai mari de 2000 m². În porţiunile respective se vor crea benzi, culoare sau ochiuri, în care se vor introduce în grupe sau buchete puieţi din speciile dorite;

b) introducerea de puieţi de talie înaltă în grupe mici la distanţă de 3-5 m între ei, care ulterior să fie bine protejaţi prin degajări şi curăţiri;

c) introducerea de puieţi obişnuiţi, în grupe a cîte 4-20 bucăţi, după ce în prealabil s-au creat ochiuri prin îndepărtarea seminţişului neutilizabil instalat. Ochiurile se vor amplasa la 3-5 m distanţă pe rînd şi între rînduri.

88. Completări se pot executa şi înainte de tăierea definitivă, dar numai în porţiunile de arboret în care prin lucrări de exploatare ulterioare nu se aduc prejudicii în vreun fel puieţilor şi în care nu mai există nici o posibilitate ca în urma unei fructificaţii să se obţină un anumit seminţiş.

În toate situaţiile în care se urmăreşte favorizarea şi susţinerea regenerării, alegerea lucrărilor (complexului de lucrări) necesare reclamă observaţii curente pe teren şi evaluări obiective privind stadiul desfăşurării procesului de regenerare. Se va porni de la principiul realizării unei regenerări cît mai sigure şi valoroase, adoptîndu-se numai acele lucrări considerate necesare şi eficiente.

89. Alegerea complexului de lucrări privind producerea şi conducerea regenerării se va face după o obiectivă analiză a stării şi ritmului în care s-a desfăşurat procesul de regenerare, a stării arboretului matern devenit exploatabil, precum şi a condiţiilor staţionale specifice.

La alegerea şi executarea completărilor se vor lua în considerare şi recomandările privind executarea lucrărilor de împăduriri şi rezultatele controlului anual al regenerărilor naturale şi artificiale.

VII. REGLEMENTĂRI ŞI RECOMANDĂRI LA PROCESUL DE

APLICARE A TRATAMENTELOR SILVICE

90. Aplicarea de măsuri pentru mai buna gospodărire a fondului forestier impune exigenţe sporite în legătură cu marcarea şi exploatarea arborilor, în vederea aplicării corecte a tratamentului ales. În scopul protejării seminţişului, arborilor rămaşi şi a solului, se vor avea în vedere următoarele:

a) la emiterea autorizaţiei de exploatare să se pună accent pe materializarea în teren a limitelor parchetului, a limitelor postatelor de tăiere, a zonelor regenerate, a căilor de scos-apropiat, efectuîndu-se pe durata exploatării controale exigente în scopul respectării regulilor silvice;

b) să se adopte tehnologii de exploatare adecvate tratamentului aplicat şi să se stabilească corect epocile şi termenele de tăiere şi scoatere a materialului lemnos;

c) pentru fiecare parchet, în actul de punere în valoare a volumelor de lemn utilizabil, se va preciza tehnologia de exploatare; aceasta se va menţiona în mod expres şi în autorizaţia de exploatare;

d) doborîrea arborilor să se facă în afara ochiurilor cu seminţiş, evitîndu-se deprecierea şi vătămarea puieţilor şi a arborilor nemarcaţi care rămîn pe picior;

e) colectarea materialului lemnos să se facă numai pe trasee stabilite cu ocazia predării parchetelor, cu respectarea strictă a tehnologiei adoptate, a mărimii şi amplasării căilor de acces;

f) accesul tractoarelor în parchetele din zona de deal se va limita la căile strict marcate pe teren şi planuri, în raport cu orografia terenului, unitatea solului. Nu se vor aviza drumuri de tractor pe versanţi în cazul în care pentru amenajarea acestora sunt necesare săpături care conduc la dezechilibrarea versanţilor;

g) pe parcursul exploatării se va face receparea seminţişurilor vătămate şi curăţarea parchetelor; în zonele în care lucrările sunt terminate, depozitarea resturilor de exploatare se va face în afara suprafeţelor cu seminţiş;

h) la terminarea lucrărilor de exploatare, beneficiarul forestier va executa nivelarea căilor (traseelor) folosite la colectarea lemnului, dacă acestea nu sunt necesare îngrijirii şi conducerii ulterioare a arboretelor în vederea împăduririi lor.

91. Reprimirea (inclusiv atestarea) parchetelor se va face în mod obligatoriu la termenele şi în condiţiile stabilite prin autorizaţia de exploatare şi numai după evacuarea completă a materialului lemnos utilizabil din parchet şi curăţarea integrală şi corespunzătoare a acestuia.

92. Tăierile de însămînţare se execută în anii de fructificaţie a speciilor de bază din compoziţia de regenerare, dar se pot face şi în anul următor fructificaţiei, dacă se constată menţinerea unui număr satisfăcător de seminţiş viabil. În arboretele neparcurse cu rărituri şi avînd consistenţă plină sau aproape plină, prima intervenţie va avea şi caracterul unei tăieri preparatorii, prin aplicarea căreia, concomitent cu îndepărtarea arborilor bolnavi, defectuoşi sau a celor din specii cu valoare redusă, se va urmări şi punerea în lumină a coroanelor arborilor valoroşi în vederea stimulării fructificaţiei. Cînd tăierile de acest fel se fac în afara anilor de fructificaţie, consistenţa arboretului nu va fi redusă sub 0,7.

93. Cu ocazia marcării, amplasarea punctelor de regenerare se face de regulă începînd din amonte în aval, pe porţiuni mai ridicate, care se pot proteja astfel încît seminţişurile care se instalează să nu fie prejudiciate sau să fie în cît mai mică măsură afectate prin tăierile ulterioare. Se va evita în acest scop amplasarea acestora pe traseele de colectare sau de concentrare a materialului lemnos, urmînd ca în aceste porţiuni regenerarea să fie asigurată în ultima parte a perioadei de regenerare.

94. Cu ocazia primelor tăieri, la tratamentele cu regenerare sub masiv (tăieri succesive, tăieri progresive şi tăieri cvasigrădinărite) se îndepărtează obligatoriu seminţişurile neutilizabile din punctele sau suprafeţele în curs de regenerare. Sunt considerate neutilizabile exemplarele sau grupele de seminţişuri închircite, vătămate, rău dezvoltate, cu coroane dezvoltate puternic lateral sau sub formă de umbrelă. Vor fi menţinute unele seminţişuri neutilizabile numai în măsura în care îndeplinesc temporar un rol protector pentru sol sau pentru seminţişul de viitor.

95. Grupele de seminţişuri sănătoase, bine dezvoltate şi constituite din specii de valoare, sunt considerate utilizabile, indiferent de înălţimea pe care o au. Acestea se vor integra în structura viitorului arboret şi li se vor crea prin tăieri condiţii de dezvoltare, vor fi ferite de distrugere prin exploatare şi vor fi parcurse cu lucrările de îngrijire corespunzătoare stadiului lor de dezvoltare.

Aplicarea tratamentelor cu regenerare sub masiv (tăieri progresive, succesive şi tăieri cvasigrădinărite) se va realiza doar în arboretele cu cantităţi suficiente de seminţiş de cvercete şi din alte specii valoroase (cel puţin 8-10 mii bucăţi la un ha), care asigură regenerarea pădurii.

96. În cadrul tuturor tratamentelor aplicate, se va urmări, pe cît posibil, realizarea de structuri diversificate, mozaicate, tinzînd la valorificarea diversităţii staţionale, pe microstaţiuni frecvent întîlnite chiar în cadrul aceleiaşi unităţi amenajistice, cît şi la promovarea şi dezvoltarea corespunzătoare, în buchete, grupe şi pîlcuri a seminţişurilor instalate. Mozaicarea structurii va fi avută în vedere şi în cazul tratamentelor cu tăieri rase, în special pe calea dimensionării şi amplasării corespunzătoare a parchetelor şi benzilor respective, cu respectarea tehnicii tratamentului adoptat.

97. În cazul aplicării tratamentelor cu tăieri localizate şi cu regenerare sub adăpost, orice intervenţie cu noi tăieri, pe aceleaşi suprafeţe, se va face numai dacă s-a asigurat regenerarea în urma tăierilor anterioare. În situaţiile în care regenerarea naturală este îngreunată din cauza unor condiţii staţionale necorespunzătoare, se vor executa, după caz, lucrări de ajutorare şi de completare a regenerării naturale, urmînd ca prin tăierile ulterioare să se asigure condiţii pentru dezvoltarea acesteia.

În procesul exploatărilor forestiere se va păstra cel puţin 70% a seminţişului în condiţii de iarnă şi cel puţin 60% în condiţii de vară din cantitatea totală indicată în autorizaţia de exploatare a pădurii.

98. Tăierile definitive sau cele de racordare se vor aplica numai după ce regenerarea este asigurată pe minimum 70% din suprafaţa arboretului. Completarea regenerării după aceste tăieri se va face prin semănături sau plantaţii cu specii autohtone valoroase, potrivit compoziţiei-ţel de regenerare, stabilită prin amenajamentele silvice sau prin Îndrumările tehnice privind regenerarea şi împădurirea terenurilor fondului forestier de stat al Republicii Moldova. În condiţii staţionate extreme, cînd regenerarea naturală nu se poate asigura în proporţii corespunzătoare, tăierea de racordare a ochiurilor şi tăierile definitive se pot aplica chiar dacă regenerarea s-a asigurat numai pe minimum 50% din suprafaţă, urmînd a se executa, în continuare, plantaţii cu specii autohtone, corespunzător condiţiilor respective.

99. Exploatarea parchetelor cu seminţiş se va efectua cu prioritate în sezonul de toamnă-iarnă. Se interzice tăierea şi colectarea masei lemnoase în perioada 15 aprilie – 1 octombrie, în parchete din specii de foioase, în care se prevede regenerarea din lăstari.

100. Păşunatul animalelor pe terenurile destinate tratamentelor cu regenerare sub masiv (tăieri progresive, succesive şi tăieri cvasigrădinărite), precum şi tăierilor rase cu păstrarea seminţişului, urmează să fie suspendat cu zece ani înainte de efectuarea tăierilor.

101. Schema specifică de aplicare a fiecărui tratament este proprie în general numai la executarea primelor tăieri de regenerare, după care intervenţiile sunt determinate de modul de instalare, compoziţia şi dezvoltarea seminţişului. În acest context se pot aplica combinaţii de tratamente în acelaşi arboret sau tăieri diferite în cadrul aceluiaşi tratament.

102. În conducerea procesului de regenerare se va avea în vedere că pentru principalele specii din fondul forestier intervalul de timp optim dintre momentul instalării seminţişurilor şi momentul punerii lor în plină lumină, prin înlăturarea completă a adăpostului oferit de vechiul arboret (perioada specială de regenerare) este de cel puţin:

a) pentru fag: 6-10 ani, la făgetele normale şi de deal cu floră de mull; 12-15 ani, în făgetele cu Carex pilosa şi cele cu Festuca drymeia; 8-12 ani în celelalte tipuri de făgete (înălţimea seminţişului 30-80 cm);

b) pentru gorun 3-5 ani (înălţimea seminţişului 15-40 cm);

c) pentru stejar pedunculat 2-4 ani (înălţimea seminţişului 15-40 cm), în staţiuni de luncă acest interval va fi de 2-3 ani.

În raport cu tratamentele aplicate şi cu evoluţia procesului de regenerare, respectarea acestui interval de timp se va urmări, după caz, în cadrul ochiurilor, grupelor şi pîlcurilor de seminţiş, pe porţiuni de arboret cu regenerare realizată, indiferent de perioada adoptată pentru regenerarea întregului arboret.

103. O atenţie deosebită se va acorda conducerii procesului de regenerare din unităţile cu suprafeţe mari de arborete parcurse anterior cu una sau mai multe tăieri de regenerare. În cazul întinderii mari, peste normal, a arboretelor parcurse şi cînd stadiul regenerării naturale este necorespunzător, continuarea tăierilor de regenerare trebuie să se facă cu respectarea tehnicii de aplicare a tratamentului respectiv, arătată în capitolul 1. În astfel de situaţii se va ţine seama de următoarele recomandări:

1) să se execute, în primul rînd, tăieri de dezvoltare sau definitive în arborete cu regenerare realizată, cu seminţişuri corespunzătoare sub raport funcţional;

2) să se urgenteze regenerarea arboretelor în care, cu ocazia primelor tăieri, consistenţa a fost redusă prea mult, rămînînd în picioare arbori de calitate inferioară, elemente de arboret secundar etc. În asemenea situaţii, se va trece la regenerarea artificială a porţiunilor în care regenerarea naturală nu mai este posibilă, folosindu-se adăpostul elementelor de arboret secundar, subarboret etc.;

3) în situaţiile în care structura extragerilor făcute cu ocazia primelor tăieri a fost corespunzătoare, dar regenerarea nu s-a produs din cauza deschiderilor prea puternice sau din cauză că nu s-a ţinut seama de anii de fructificaţie, ajungîndu-se la înţeleniri sau îmburuieniri excesive, se vor executa lucrări de ajutorare în anii de fructificaţie, precum şi de completare a regenerării naturale, după care tăierile ulterioare se vor conduce obişnuit;

4) la aplicarea tratamentelor şi a celorlalte intervenţii prevăzute în aceste norme tehnice se va acorda atenţie deosebită conservării şi ameliorării biodiverităţii ecosistemelor forestiere, prin:

a) creşterea proporţiei regenerărilor naturale;

b) asigurarea concordanţei dintre compoziţiile de regenerare şi diversitatea condiţiilor staţionale şi de vegetaţie din cadrul fiecărui arboret;

c) diversificarea structurii orizontale şi verticale a arboretelor;

d) promovarea regenerării unor specii valoroase şi rar întîlnite (paltin, frasin, cireş, sorb etc.) în cadrul ecosistemelor respective;

e) menţinerea, cu integrare corespunzătoare în structura noului arboret, a unor exemplare (1-3 ex/ha) din generaţiile mature, cu forme şi fenologii diferite, cu particularităţi deosebite sub raportul diversităţii biologice, cu localizări şi grupări care să nu aibă efecte negative asupra desfăşurării procesului de regenerare şi asupra calităţii şi funcţionalităţii arboretelor.

104. Evidenţa procesului de regenerare se va ţine în cadrul ocolului silvic pentru fiecare unitate de gospodărire (U.P., S.U.P., u.a.) conform reglementărilor în vigoare.