Documente
Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din Moldova \rReguli din 23.12.2005 de mediere şi conciliere ale Curţii de Arbitraj de pe lîngă AITA
Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din Moldova
Reguli de mediere şi conciliere ale Curţii
de Arbitraj de pe lîngă AITA
din 23.12.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.21-24/61 din 03.02.2006
* * *
Aprobat
de Consiliul AITA
la 23 decembrie 2005
Articolul 1
(1) Prezentele Reguli stabilesc condiţiile acordării asistenţei
persoanelor fizice şi juridice interesate în vederea medierii şi
concilierii lor în scopul soluţionării pe cale amiabilă a unor litigii
apărute în cadrul executării contractelor de expediţie, de transportare
a mărfurilor, inclusiv transportul internaţional, alte contracte
încheiate între transportatori şi alţi agenţi economici şi evitării pe
această cale a unor litigii judecătoreşti sau arbitrale.
(2) Organizarea şi desfăşurarea procedurii de mediere şi conciliere
se asigură de Curtea de Arbitraj de pe lîngă AITA, denumită în
continuare Curte de Arbitraj.
(3) Părţile care recurg la procedura de mediere şi conciliere prin
intermediul Curţii de Arbitraj fac astfel dovada acceptării prezentelor
Reguli.
Articolul 2
(1) Curtea de Arbitraj organizează şi desfăşoară procedura de
mediere şi conciliere în litigiile dintre membrii AITA, precum şi în
litigiile cu participarea altor subiecte ale raporturilor juridice
civile, persoane juridice şi persoane fizice care au capacitate deplină
de exerciţiu.
(2) Curtea de Arbitraj este competentă să desfăşoare procedura de
mediere şi conciliere a oricărui litigiu izvorît din raporturile
juridice civile pentru care legea permite încheierea tranzacţiei,
inclusiv:
a) litigii izvorîte din raporturile juridice care apar la
încheierea, executarea sau încetarea contractelor de transport, de
expediţie etc;
b) litigii comerciale (vînzare - cumpărare, schimb, donaţie,
prestare servicii, locaţiune, intermediere, comision etc.), inclusiv la
încheierea, executarea sau încetarea contractului;
c) litigii derivate din alte raporturi juridice civile.
Articolul 3
(1) Iniţierea şi desfăşurarea procedurii de mediere şi conciliere
are drept scop atingerea între părţi a unei înţelegeri privind
soluţionarea în totalitate sau parţială a litigiului. În cazul în care
părţile nu ajung la o înţelegere, ele sînt în drept să recurgă la
procedura arbitrală sau la cea judiciară.
(2) Existenţa convenţiei arbitrale (clauză arbitrală contractuală
sau acord despre arbitraj) nu constituie un impediment pentru
desfăşurarea procedurii de mediere şi conciliere.
Articolul 4
(1) Procedura de mediere şi conciliere este benevolă şi poate avea
loc doar în baza acordului părţilor.
(2) Părţile pot stipula în contracte şi în alte acorduri că
procedura de mediere şi conciliere este o etapă obligatorie de
soluţionare a litigiului pînă la deschiderea procedurii judiciare sau
arbitrale.
Articolul 5
(1) Procedura de mediere şi conciliere începe prin cererea părţilor
adresată Curţii de Arbitraj. Cererea poate fi depusă la secretariatul de
la sediul Curţii de Arbitraj.
(2) Dacă procedura de mediere şi conciliere este iniţiată doar de
una dintre părţi, secretariatul Curţii de Arbitraj comunică celeilalte
părţi oferta de mediere, propunîndu-i să dea un răspuns privind
acceptarea sau respingerea procedurii de mediere şi conciliere şi, în
caz afirmativ, să-şi expună poziţia vizavi de numirea mediatorului,
precum şi viziunile asupra litigiului. Răspunsul trebuie să fie dat în
cel mult 30 de zile dacă oferta făcută de prima parte nu prevede un
termen mai restrîns.
(3) Dacă cea de-a doua parte a litigiului nu răspunde la oferta de a
iniţia procedura de mediere şi conciliere sau nu o acceptă în termenul
indicat la alin.2, secretariatul Curţii de Arbitraj înştiinţează despre
acest fapt partea care a făcut oferta, iar procedura de mediere şi
conciliere nu se desfăşoară.
Articolul 6
(1) Dacă ambele părţi sînt de acord să iniţieze procedura de mediere
şi conciliere ele semnează şi depun o cerere comună scrisă prin care
solicită medierea. Cererea va conţine expunerea succintă a obiectului
litigiului şi a poziţiei părţilor privind soluţiile posibile. La cerere
se anexează probele de care dispun părţile.
(2) Cererea de mediere şi conciliere trebuie să conţină numele şi
prenumele mediatorului ales de ambele părţi de comun acord sau
solicitarea ambelor părţi ca mediatorul să fie numit de Curtea de
Arbitraj. Mediatorul este ales din rîndul persoanelor înscrise în lista
arbitrilor.
(3) Dacă părţile nu şi-au desemnat ele însele mediatorul, acesta
este desemnat de preşedintele Curţii de Arbitraj în termen de 5 zile de
la depunerea cererii de mediere.
(4) O dată cu depunerea cererii sau cel tîrziu în termen de 10 zile
de la depunerea cererii, una din părţi ori ambele părţi achită taxa de
mediere în corespundere cu Normele privind taxele şi cheltuielile
arbitrale.
Articolul 7
Secretariatul Curţii de Arbitraj adresează mediatorului cererea
părţilor şi actele însoţitoare. Mediatorul, cu consultarea părţilor,
fixează data şedinţei de mediere şi conciliere, pentru care părţile vor
fi convocate de secretariatul Curţii de Arbitraj în scris sau prin alte
mijloace de comunicare (telefon, telegraf etc.).
Articolul 8
(1) Procedura de mediere şi conciliere se desfăşoară în formă de
discuţii pe marginea litigiului mediat cu participarea părţilor şi a
mediatorului şi, după caz, a consilierilor şi experţilor. Cu acordul
părţilor, mediatorul este în drept să discute separat cu fiecare parte
circumstanţele litigiului şi potenţialele soluţii.
(2) Mediatorul, după ascultarea părţilor, studierea actelor şi
efectuarea, după caz, a unor calcule şi a altor cercetări, poate face
recomandări parţilor cu privire la soluţionarea echitabilă a litigiului,
elaborează împreună cu părţile variantele posibile de soluţionare a
disputei, pornind de la principiile de dreptate, cooperare,
imparţialitate, concesii şi renunţări reciproce.
Articolul 9
În cazul în care părţile convin asupra unei soluţii pentru litigiul
supus medierii, ele încheie o înţelegere, numită tranzacţie. Formularea
înţelegerii se va face în corespundere cu prevederile Codului civil.
Articolul 10
(1) În cazul în care, după discuţiile purtate cu părţile, mediatorul
ajunge la convingerea că încercările de conciliere au eşuat şi părţile
nu vor ajunge la înţelegere privind soluţionarea litigiului pe cale
amiabilă, el va întocmi o concluzie prin care se va constata eşuarea
procedurii de mediere şi conciliere. În acest caz părţile sînt în drept
să soluţioneze litigiul, după caz, prin arbitraj sau judecată.
(2) Oricare din părţi, precum şi ambele părţi sînt în drept, la
orice etapă de desfăşurare a procedurii de mediere şi conciliere, să
informeze în scris Curtea de Arbitraj şi/sau mediatorul despre dorinţa
de a înceta această procedură, fără a fi obligate să-şi motiveze
decizia. Încetarea procedurii de mediere şi conciliere nu împiedică
iniţierea şi desfăşurarea altor încercări de mediere în corespundere cu
prezentele Reguli.
(3) În cazurile indicate la alin.(1) şi (2) restituirea integrală
sau parţială a taxelor achitate se efectuează în conformitate cu Normele
privind taxele şi cheltuielile arbitrale.
Articolul 11
Persoana care a fost mediator într-un litigiu supus procedurii de
mediere şi conciliere nu va putea fi, pentru acelaşi litigiu, arbitru
ori reprezentantul oricăreia dintre părţile în litigiu, cu excepţia
cazului în care ele vor conveni să nu ţină seama de această restricţie.
Articolul 12
(1) Procedura de mediere şi conciliere este confidenţială
independent de rezultatul ei. Conţinutul înţelegerii realizate în cadrul
procedurii de mediere şi conciliere este de asemenea confidenţial, în
afară de cazul în care executarea lui se efectuează prin instanţele
judecătoreşti.
(2) Accesul la informaţia privind litigiul mediat este posibil doar
în condiţiile specificate la art.44 din Regulile de procedură arbitrală
ale Curţii de Arbitraj de pe lîngă AITA.
Articolul 13
Indiferent de rezultatul procedurii de mediere şi conciliere,
punctele de vedere, argumentele, recomandările şi propunerile exprimate
în cadrul procedurii de mediere şi conciliere de către una din părţi sau
de către mediator, precum şi declaraţiile părţilor sau acordul lor de a
accepta propunerile ori recomandările mediatorului nu pot fi invocate şi
nu produc efecte într-o procedură arbitrală sau judiciară în care se
dezbate litigiul supus procedurii de mediere şi conciliere.
Articolul 14
Obligaţiile asumate de părţi în urma procedurii de mediere şi
conciliere se execută de partea obligată benevol în modul şi termenele
stabilite în contractul de tranzacţie, iar în caz de neexecutare sau
executare necorespunzătoare partea interesată este în drept să se
adreseze în instanţa judecătorească.
Articolul 15
Dosarul litigiului supus procedurii de mediere şi conciliere se
păstrează la secretariatul Curţii de Arbitraj.
Articolul 16
Prezentele Reguli intră în vigoare la data aprobării.