BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Aviz nr.2 din 04.05.2010 asupra iniţiativei de revizuire a art.78 din Constituţia Republicii Moldova

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
04.05.2010

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

A V I Z

asupra iniţiativei de revizuire a art.78

din Constituţia Republicii Moldova

nr. 2  din  04.05.2010

 (în vigoare 04.05.2010) 

Monitorul Oficial nr.70-71 art.12 din 11.05.2010

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

grefier – Dina Musteaţa, cu participarea reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională, Gheorghe Susarenco, conducîndu-se după prevederile art.135 alin.(1) lit.c) şi art.141 alin.(2) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.c) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară publică sesizarea a 51 de deputaţi în Parlament privind iniţiativa de revizuire a art.78 din Constituţia Republicii Moldova.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 19 aprilie 2010 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.

Avînd competenţa de a se pronunţa asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, audiind informaţia judecătorului-raportor şi examinînd materialele prezentate, Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

La 14 aprilie 2010 deputaţii în Parlament Lupu Marian, Urechean Serafim, Palihovici Liliana, Nagacevschi Vitalie, Guma Valeriu, Vieru Călin, Stratan Valentina, Diacov Dumitru, Furdui Simion, Agache Angel, Cîrlig Mihail, Godea Mihai, Ioniţă Veaceslav, Ghimpu Mihai, Jantuan Stella, Corman Igor, Deliu Tudor, Brega Gheorghe, Untilă Veaceslav, Ciobanu Ghenadie, Ghileţchi Valeriu, Cimbriciuc Alexandru, Colesnic Iurie, Nemerenco Valeriu, Guţu Ana, Ghilaş Anatolie, Sîrbu Oleg, Arpentin Gheorghe, Hadârcă Ion, Nantoi Oazu, Streleţ Valeriu, Balan Vasile, Munteanu Valeriu, Olaru Nicolae, Vieru Boris, Vacarciuc Vadim, Apostol Ion, Balan Ion, Chepteni Valentin, Ţap Iurie, Ionaş Ivan, Bodrug Oleg, Pleşca Ion, Butmalai Ion, Cojocaru Vadim, Stoianoglo Alexandru, Fusu Corina, Băieşu Aurel, Arhire Anatolie, Moldovanu Mihail, Şleahtiţchi Mihail – în total 51 de persoane – au depus pentru avizare proiectul de lege privind revizuirea art.78 din Constituţia Republicii Moldova.

Proiectul de lege prevede următoarele:

“Articolul 78

Alegerea Preşedintelui

(1) Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

(2) Pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pot candida cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vîrsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat. Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică.

(3) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate succesive.”

Proiectul de lege constituţională stipulează alegerea Preşedintelui ţării de către întregul popor, prin sufragiu universal şi liber exprimat.

În opinia autorilor proiectului de lege constituţională, modalitatea de alegere a Preşedintelui prin votul direct al cetăţenilor este justificată atît din punct de vedere juridic, cît şi politic, efectul scontat fiind înlăturarea inadvertenţelor privind modalitatea de alegere a Preşedintelui ţării în raport cu regimul de guvernare.

Raportînd proiectul de lege la dispoziţiile constituţionale ale art.135 alin.(1) lit.c), art.141, art.142, Curtea Constituţională reţine următoarele.

În temeiul art.135 alin.(1) lit.c) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.4 alin.(1) lit.c) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.

Potrivit art.141 alin.(1) lit.b) şi alin.(2) din Constituţie, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de un număr de cel puţin o treime de deputaţi în Parlament; proiectele de legi constituţionale vor fi prezentate Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin 4 judecători.

Conform art.60 alin.(2) din Constituţie, Parlamentul Republicii Moldova este format din 101 de deputaţi. Întrucît iniţiativa de revizuire a Constituţiei provine de la 51 de deputaţi în Parlament, Curtea Constituţională reţine că iniţiativa întruneşte condiţia stipulată de art.141 alin.(1) lit.b) din Constituţie.

Curtea menţionează că proiectul de lege nu depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei impuse de normele constituţionale ale art.142, fiind în corespundere cu exigenţele privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului şi nefiind de natură să conducă la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiilor acestora.

În acelaşi timp, Curtea observă că proiectul de lege include în art.78 prevederea: “Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate succesive”, cuprinsă în alin.(4) art.80 al Legii Supreme în vigoare.

De asemenea, Curtea Constituţională reţine atenţia asupra prevederii art.85 alin.(4) din Constituţie, potrivit căreia “Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, cu excepţia cazului prevăzut la art.78 alin.(5)...”, în legătură cu faptul că art.78 în varianta revizuită nu mai conţine norma: “Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament”.

În contextul celor enunţate, Curtea Constituţională relevă că revizuirea iniţiată trebuie să asigure unitatea materiei constituţionale şi echilibrul între normele concurente şi cele ce ţin de instituţia Preşedinţiei şi raporturile acesteia cu Parlamentul şi Guvernul.

Pentru considerentele expuse, conducîndu-se după prevederile art.135 alin.(1) lit.c), art.141 alin.(2) din Constituţie, art.26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.61 alin.(1) şi art.63 lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea adoptă în unanimitate următorul

AVIZ:

1. Iniţiativa de revizuire a art.78 din Constituţie întruneşte condiţiile stipulate de dispoziţiile constituţionale ale art.141 alin.(1) lit.b).

2. Proiectul de lege constituţională privind revizuirea art.78 din Constituţie nu depăşeşte limitele de revizuire a Constituţiei impuse de dispoziţiile constituţionale ale art.142 alin.(2) şi poate fi înaintat spre examinare Parlamentului, care va lua în considerare enunţurile expuse în partea descriptivă a prezentului aviz.

3. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.