BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Aviz nr.5 din 10.12.2018 privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova pentru exercitarea obligaţiei constituţionale de promulgare a unor legi (Sesizarea nr.194f/2018)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
10.12.2018

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

A V I Z

privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei

de Preşedinte al Republicii Moldova pentru exercitarea obligaţiei

constituţionale de promulgare a unor legi

(Sesizarea nr.194f/2018)

nr. 5  din  10.12.2018

 (în vigoare 10.12.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 513-525 art. 190 din 28.12.2018

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 7 decembrie 2018

şi înregistrată pe aceeaşi dată,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următorul aviz:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 7 decembrie 2018 de către domnii Andrian Candu şi Serghei Sîrbu, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, în baza prevederilor articolelor 4 alin.(1) lit.f) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 4 alin.(1) lit.f) şi 38 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale şi 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.28 din 17 octombrie 2017.

2. Autorii sesizării i-au solicitat Curţii Constituţionale:

“1. Constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova pentru asigurarea exercitării atribuţiilor constituţionale în scopul promulgării următoarelor legi:

- Legea nr.203 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea articolului 111 al Codului muncii;

- Legea nr.151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil;

- Codul serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018;

- Legea nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri;

- Legea nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

2. Instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova pentru exercitarea atribuţiilor constituţionale în scopul promulgării legilor menţionate.”

3. Curtea a decis să examineze admisibilitatea împreună cu fondul cauzei.

4. La şedinţa publică a Curţii, sesizarea a fost susţinută de către dl deputat Serghei Sîrbu. Preşedintele Republicii Moldova a fost reprezentat de către dl Maxim Lebedinschi, consilier în domeniul juridic şi al relaţiilor instituţionale, reprezentant al Preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

5. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

Articolul 91

Interimatul funcţiei

“Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.”

Articolul 93

Promulgarea legilor

“(1) Preşedintele Republicii Moldova promulgă legile.

(2) Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.”

Articolul 135

Atribuţiile

“(1) Curtea Constituţională:

[…]

f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte, precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;”

ÎN FAPT

a) Omisiunea promulgării Legii nr.203 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea articolului 111 al Codului muncii

6. Pe 28 aprilie 2017, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.75 pentru completarea articolului 111 din Codul muncii şi a trimis această lege Preşedintelui Republicii Moldova pentru promulgare. Prin scrisoarea nr.01/1-06-58/1 din 30 mai 2017, Preşedintele a refuzat promulgarea legii şi a trimis-o Parlamentului spre reexaminare.

7. Pe 4 octombrie 2018, Parlamentul şi-a menţinut hotărârea adoptată anterior şi a votat în mod repetat legea menţionată, acesteia fiindu-i atribuit un alt număr (i.e. Legea nr.203 din 4 octombrie 2018). Pe 12 noiembrie 2018, legea a fost trimisă în mod repetat la promulgare.

8. Pe 26 noiembrie 2018, fără a promulga legea votată în mod repetat, Preşedintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituţională şi i-a solicitat controlul constituţionalităţii Legii nr.203 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea articolului 111 din Codul muncii. Pe 29 noiembrie 2018, Curtea a declarat inadmisibilă această sesizare.

9. Până la momentul depunerii sesizării privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova nu a promulgat această lege.

b) Omisiunea promulgării Legii nr.151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil

10. Pe 20 iulie 2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.151 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil şi a trimis-o Preşedintelui Republicii Moldova pentru promulgare. Prin scrisoarea nr.01/1-06-84 din 8 august 2018, Preşedintele a refuzat promulgarea legii şi a trimis-o Parlamentului spre reexaminare.

11. Pe 4 octombrie 2018, Parlamentul şi-a menţinut hotărârea adoptată anterior şi a votat în mod repetat Legea nr.151 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil. Pe 12 noiembrie 2018, legea a fost trimisă în mod repetat la promulgare.

12. Pe 26 noiembrie 2018, fără a promulga legea votată în mod repetat, Preşedintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituţională şi i-a solicitat controlul constituţionalităţii Legii nr.151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil. Pe 29 noiembrie 2018, Curtea a declarat inadmisibilă această sesizare.

13. Până la momentul depunerii sesizării privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova nu a promulgat această lege.

c) Omisiunea promulgării Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018

14. Pe 18 octombrie 2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.174 privind Codul serviciilor media audiovizuale şi a trimis această lege Preşedintelui Republicii Moldova pentru promulgare. Prin scrisoarea nr.01/1-06-99 din 2 noiembrie 2018, Preşedintele a refuzat promulgarea legii şi a trimis-o Parlamentului spre reexaminare.

15. Pe 8 noiembrie 2018, Parlamentul şi-a menţinut hotărârea adoptată anterior şi a votat în mod repetat Legea nr.174 privind Codul serviciilor media audiovizuale. Pe 12 noiembrie 2018, Legea a fost trimisă în mod repetat la promulgare.

16. Pe 26 noiembrie 2018, fără a promulga legea votată în mod repetat, Preşedintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituţională şi i-a solicitat controlul constituţionalităţii Legii nr.174 privind Codul serviciilor media audiovizuale. Pe 29 noiembrie 2018, Curtea a declarat inadmisibilă această sesizare.

17. Până la momentul depunerii sesizării privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova nu a promulgat această lege.

d) Omisiunea promulgării Legii nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi a Legii nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

18. Pe 25 octombrie 2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi Legea nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Parlamentul a trimis aceste legi către Preşedintele Republicii Moldova pentru promulgare. Prin scrisoarea nr.01/1-06-98 din 2 noiembrie 2018, Preşedintele a refuzat promulgarea legilor şi le-a trimis Parlamentului spre reexaminare.

19. Pe 8 noiembrie 2018, Parlamentul a votat în mod repetat Legea nr.219 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi Legea nr.220 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Pe 12 noiembrie 2018, legile au fost trimise în mod repetat la promulgare.

20. Pe 26 noiembrie 2018, fără a promulga legile votate în mod repetat, Preşedintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituţională şi i-a solicitat controlul constituţionalităţii legilor nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Pe 29 noiembrie 2018, Curtea a declarat inadmisibilă această sesizare.

21. Până la momentul depunerii sesizării privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova nu a promulgat aceste legi.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

22. Autorii sesizării susţin că, prin omisiunea promulgării legilor care au fost votate din nou de către Parlament, Preşedintele şi-a încălcat obligaţia constituţională prevăzută la articolul 93 alin.(2) din Constituţie. De altfel, în cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărârea adoptată anterior, Preşedintele este obligat să promulge legea, indiferent dacă au fost sau nu avute în vedere obiecţiile sale.

23. Prin urmare, omisiunea Preşedintelui de a promulga legile votate în mod repetat de Parlament trebuie calificată ca o imposibilitate temporară a Preşedintelui de a-şi exercita atribuţiile, fapt care justifică instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte pentru asigurarea exercitării acestei obligaţii constituţionale.

B. Argumentele autorităţilor

24. În cadrul şedinţei publice a Curţii, reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova a susţinut că constatarea circumstanţelor care justifică instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi făcută în baza unei hotărâri a Parlamentului, semnată de către Preşedintele Parlamentului. Reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova a menţionat că la caz lipseşte hotărârea corespunzătoare a Parlamentului.

25. De asemenea, reprezentantul Preşedintelui a menţionat că, în privinţa legilor care nu au fost promulgate există dubii de constituţionalitate şi, din acest motiv, Preşedintele a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului constituţionalităţii legilor în discuţie.

26. Reprezentantul Guvernului a susţinut că, prin omisiunea promulgării legilor care au fost votate din nou de către Parlament, Preşedintele şi-a încălcat obligaţia constituţională prevăzută la articolul 93 alin.(2) din Constituţie. Acest fapt trebuie calificat ca o imposibilitate temporară a Preşedintelui de a-şi exercita atribuţiile, fapt care justifică instituirea interimatului funcţiei.

C. Aprecierea Curţii

27. Competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona prezenta cauză este prevăzută de dispoziţiile articolului 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, potrivit cărora Curtea Constituţională constată circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova.

28. Curtea reţine că, prin Hotărârea nr.28 din 17 octombrie 2017, ea a stabilit că instituirea interimatului funcţiei provocat de refuzul de a executa una sau mai multe obligaţii constituţionale şi circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte trebuie constatate în fiecare caz în parte de către Curtea Constituţională, în baza articolului 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, la sesizarea subiectelor prevăzute de articolul 38 alineatele (1) şi (2) lit.c) din Codul jurisdicţiei constituţionale, în funcţie de domeniul lor de competenţă.

29. Curtea constată că, în baza articolului 38 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova au competenţa de a sesiza Curtea Constituţională. Această competenţă se manifestă inclusiv în materie de verificare a circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, în cazul refuzului de a executa una sau mai multe obligaţii constituţionale.

30. Mai mult, Curtea subliniază că există o jurisprudenţă constantă prin care le-a recunoscut deputaţilor competenţa sesizării Curţii, în asemenea cazuri (a se vedea ACC nr.1 din 2 ianuarie 2018 şi ACC nr.4 din 24 septembrie 2018).

31. Prin urmare, Curtea va trece la examinarea fondului prezentei cauze.

32. Curtea observă că această sesizare priveşte:

(1) constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova pentru asigurarea exercitării atribuţiilor constituţionale în scopul promulgării Legii nr.203 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea articolului 111 al Codului muncii; a Legii nr.151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil; a Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018; a Legii nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi a Legii nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

(2) instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova pentru exercitarea atribuţiilor constituţionale în scopul promulgării legilor menţionate.

33. Sub acest aspect, Curtea constată că, în baza articolului 93 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova i-a trimis Parlamentului spre reexaminare toate legile menţionate supra. Parlamentul şi-a menţinut votul pentru aceste legi şi, pe 12 noiembrie 2018, le-a trimis în mod repetat la promulgare. Pe 26 noiembrie 2018, Preşedintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituţională şi i-a solicitat controlul constituţionalităţii legilor în discuţie.

34. De la data la care Parlamentul a trimis în mod repetat legile pentru promulgare şi până la momentul depunerii sesizării privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova nu a promulgat aceste legi (i.e. 26 de zile). Astfel, cu privire la termene, Curtea a menţionat în jurisprudenţa sa anterioară că Preşedintele este obligat să promulge legea adoptată de către Parlament în cel mult două săptămâni de la data înregistrării ei la Preşedinţie, chiar şi în cazul reexaminării ei la cererea Preşedintelui. Dispoziţiile articolului 93 din Constituţie sunt imperative, necondiţionate şi obligatorii atât pentru Preşedintele Republicii Moldova, cât şi pentru Parlament (HCC nr.23 din 9 iulie 1998).

35. Curtea reaminteşte că, în cadrul procedurii de promulgare a legilor, Preşedintele Republicii Moldova beneficiază de prerogativa de a înainta obiecţii în privinţa legii votate de Parlament o singură dată, însă nu are un drept de veto faţă de legea adoptată.

36. Având în vedere norma imperativă a articolului 93 din Constituţie, eventuala sesizare în vederea exercitării controlului constituţionalităţii legii, înainte de publicare, nu are incidenţă directă asupra procedurii de promulgare. Astfel, Preşedintele Republicii Moldova poate cere reexaminarea legii de către Parlament o singură dată. În cazul unui nou vot pozitiv, el este obligat să o promulge, chiar în eventualitatea existenţei unor dubii cu privire la constituţionalitatea legii adoptate (HCC nr.9 din 14 februarie 2014, § 64).

37. Astfel, Curtea conchide că, deşi a sesizat Curtea Constituţională, Preşedintele avea obligaţia constituţională de a promulga Legea nr.203 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea articolului 111 al Codului muncii; Legea nr.151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil; Codul serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018; Legea nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi Legea nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, chiar şi în eventualitatea unor dubii cu privire la constituţionalitatea acestora.

38. În asemenea condiţii, Curtea constată că omisiunea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de promulgare a legilor în discuţie, în privinţa cărora Parlamentul şi-a menţinut hotărârea adoptată anterior, constituie o încălcare a articolului 93 din Constituţie.

39. Prin urmare, având în vedere faptul că Preşedintele a omis să-şi îndeplinească obligaţia constituţională de promulgare a legilor în discuţie, Curtea reţine că, din perspectiva articolului 91 din Constituţie, Preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţia în discuţie, fapt care justifică instituirea interimatului funcţiei pentru asigurarea exercitării acestei obligaţii constituţionale.

40. Totodată, Curtea reţine că, potrivit articolului 91 din Constituţie, în cazul în care Preşedintele Republicii Moldova se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură de către Preşedintele Parlamentului sau de către Primul-ministru.

41. Astfel, în baza articolului 91 din Constituţie, în ordinea exercitării interimatului, Preşedintele Parlamentului sau Prim-ministrul va emite, în calitate de Preşedinte interimar, decretele de promulgare a Legii nr.203 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea articolului 111 al Codului muncii; a Legii nr.151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil; a Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018; a Legii nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi a Legii nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

Din considerentele prezentate mai sus, în baza articolului 135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, Curtea Constituţională emite următorul

AVIZ:

1. Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii legislative omisiunea Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de promulgare a Legii nr.203 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea articolului 111 al Codului muncii; a Legii nr.151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil; a Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018; a Legii nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi a Legii nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, fapt care reprezintă, în sensul articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens.

2. În baza articolului 91 din Constituţie, potrivit ordinii exercitării interimatului, Preşedintele Parlamentului sau Prim-ministrul va emite, în calitate de Preşedinte interimar, decretele de promulgare a Legii nr.203 din 4 octombrie 2018 pentru modificarea articolului 111 al Codului muncii; a Legii nr.151 din 4 octombrie 2018 cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil; a Codului serviciilor media audiovizuale, adoptat prin Legea nr.174 din 8 noiembrie 2018; a Legii nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri şi a Legii nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative.

3. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.