BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Aviz nr.5 din 19.10.99 la proiectul legii constituţionale privind modificarea art.124 şi 125 din Constituţie

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
19.10.1999
HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE Aviz la proiectul legii constituţionale privind modificarea art.124 şi 125 din Constituţie Nr.5 din 19.10.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.120-122/67 din 04.11.1999 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Ion VASILATI - judecător-raportor cu participarea Alionei Balaban, grefier, şi reprezentantului Guvernului Olga Poalelungi, viceministru al justiţiei, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit.c) din Constituţie şi art.4 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară publică dosarul despre iniţiativa Guvernului privind modificarea art.124 şi 125 din Constituţie. Fiind abilitată cu dreptul de a se pronunţa asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, Curtea Constituţională, prin decizia din 6 august 1999, a acceptat sesizarea Guvernului pentru examinare în fond. Examinînd sesizarea Guvernului şi proiectul legii constituţionale, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: Prin Hotărîrea nr.664 din 12 iulie 1999 Guvernul a iniţiat procedura de revizuire a Constituţiei, propunînd modificarea art.124 şi 125 din Legea Supremă după cum urmează: "Procuratura Articolul 124 Atribuţiile şi structura (1) Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi efectuează urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti în condiţiile legii. (2) Procuratura îşi exercită atribuţiile prin procuraturile instituite în teritoriu, în condiţiile legii. Articolul 125 Statutul procurorilor (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea Ministerului Justiţiei. (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice". Modificarea normelor constituţionale privind locul şi atribuţiile organelor procuraturii este argumentată de către Guvern prin necesitatea realizării angajamentelor asumate de Republica Moldova la momentul aderării la Consiliul Europei. Verificînd condiţiile în care s-a exercitat iniţiativa de revizuire a Constituţiei, Curtea reţine următoarele: În conformitate cu prevederile art.141 alin.(1) lit.d) din Constituţie, Guvernul este abilitat cu dreptul de a iniţia revizuirea Legii Supreme. Dispoziţiile art.142 din Constituţie stipulează condiţii limitative de exercitare a iniţiativei de revizuire a Legii Supreme. Potrivit acestora, nu pot fi revizuite, în conformitate cu procedura stabilită (art.143 alin.(1) din Constituţie), dispoziţiile constituţionale privind caracterul suveran, independent şi unitar al Republicii Moldova, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului. Revizuirea dispoziţiilor menţionate este condiţionată de aprobarea iniţiativei de revizuire exclusiv prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale. Totodată, Constituţia prevede că nici o revizuire constituţională nu poate fi făcută, dacă aceasta are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. Curtea Constituţională constată că modificarea Constituţiei în sensul proiectului de lege constituţională propus de Guvern, avînd ca obiect atribuţiile şi structura procuraturii, precum şi statutul procurorilor, nu contravine dispoziţiilor constituţionale sus-menţionate. Pentru considerentele expuse şi avînd în vedere că, potrivit art.141 alin.(2) din Constituţie, proiectele de legi constituţionale se prezintă Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale, conducîndu-se de art.135 alin.(1) lit.c) din Constituţie, cu votul unanim al judecătorilor, Curtea Constituţională adoptă următorul aviz: 1. Iniţiativa Guvernului Republicii Moldova de revizuire a dispoziţiilor art.124 şi 125 din Constituţie este conformă prevederilor art.141 alin.(1) lit.d) din Constituţie. 2. Proiectul de lege constituţională privind modificarea art.124 şi 125 din Constituţie nu contravine dispoziţiilor art.142 din Constituţie şi poate fi prezentat Parlamentului spre examinare în condiţiile dispoziţiilor art.143 din Constituţie. 3. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus nici unei căi de atac şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 19 octombrie 1999. Nr. 5.