Documente
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova\r Instrucţiune din 20.05.2003 cu privire la efectuarea expertizei de determinare a ţării de origine a mărfurilor, exportate din Republica Moldova în ţările ce acordă preferinţe în cadrul Sistemului Generalizat de Preferinţe
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova
Instrucţiune cu privire la efectuarea expertizei de
determinare a ţării de origine a mărfurilor, exportate
din Republica Moldova în ţările ce acordă preferinţe
în cadrul Sistemului Generalizat de Preferinţe
din 20.05.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.91-96/131 din 30.05.2003
* * *
"APROBAT" "APROBAT "
Preşedintele Camerei de Comerţ Viceprim - ministru
şi Industrie a Republicii Moldova Ministrul Economiei
___________________ ___________________
Gheorghe CUCU Ştefan ODAGIU
20 mai 2003 20 mai 2003
1. În baza Legii Republicii Moldova nr.393-XIV din 13 mai 1999 cu
privire la Camera de Comerţ şi Industrie, Hotărîrii Guvernului nr.1599
din 13 decembrie 2002 Cu privire la regulile de origine a mărfurilor",
Camera de Comerţ şi Industrie este abilitată cu funcţia efectuării
expertizei de determinare a ţării de origine a mărfurilor, exportate din
Republica Moldova în ţările ce acordă preferinţe în cadrul Sistemului
Generalizat de Preferinţe.
2. Camera de Comerţ şi Industrie efectuează expertize de determinare
a ţării de origine a mărfurilor conform prevederilor Regulamentului
Consiliului CEE nr.2454/93 (actualizat), Schemelor naţionale de
preferinţe tarifare generalizate, Instrucţiunii privind ordinea de
efectuare a expertizei mărfurilor de către experţii CCI a Republicii
Moldova, altor prevederi ale legislaţiei în vigoare.
3. Scopul expertizei:
- de a determina în baza documentelor (cu indicarea procesului de
producere şi operaţiunilor tehnologice), prezentate de către exportator,
cantitatea componentelor şi materialelor utilizate la producerea
mărfurilor destinate exportului;
- de a determina ţara de origine a componentelor utilizate;
- de a determina valoarea fiecărui component;
- de a determina cota parte a componentelor importate, utilizate la
fabricarea produselor exportate, în raport cu preţul franco-uzină a
producţiei finite.
4. Lista documentelor suplimentare necesare pentru perfectarea
raportului de expertiză:
a) documentele, ce confirmă originea materiei prime,
semifabricatelor, materialelor, componentelor (contractele de livrare,
conturile, dispoziţiile de plată, facturile de expediţie, declaraţiile
vamale etc.);
b) documentele asupra dreptului de dobîndire şi prelucrare a
materiei prime (pentru organizaţiile de dobîndire şi colectare);
c) certificatul veterinar în cazul în care sînt exportate animale
vii, produse animaliere, piei brute neprelucrate, blană şi altă materie
primă de origine animală;
d) documentele, potrivit cărora se efectuează procesul de producţie
a mărfii (hărţile tehnologice);
e) alte documente relevante expertizei.
5. În cadrul efectuării expertizei, reprezentantul CCI este în drept:
să se deplaseze la întreprindere;
să studieze producerea;
să analizeze şi să verifice operaţiunile tehnologice de producere a
mărfii exportate;
să solicite orice document justificativ şi să efectueze orice
control pe care îl va considera oportun, etc.
6. Raportul de expertiză se eliberează în timp de 5 zile lucrătoare
de la data prezentării documentelor relevante determinării originii.
7. În cazul în care se va constata că marfa exportată corespunde
criteriilor de origine stabilite în cadrul SGP-ului vizat, se efectuează
notificarea respectivă în caseta nr.8 a certificatului de origine de
forma "A". Spre exemplu pentru Uniunea Europeană:
- "P" - înseamnă, că marfa în întregime e produsă în Republica
Moldova;
- "W" - înseamnă, că marfa e produsă cu utilizarea materiei prime şi
materialelor neoriginare în corespundere cu cerinţele stabilite în
cadrul Sistemului Generalizat de Preferenţe.
8. În cazul în care, în rezultatul expertizei se va stabili, că
marfa exportată nu corespunde criteriilor de origine stabilite, nu se va
efectua nici o înscriere în caseta respectivă a certificatului. În acest
caz va fi eliberat un certificat de origine nepreferenţial.
9. Raportul de expertiză se păstrează în arhiva Camerei de Comerţ şi
Industrie a Republicii Moldova pe parcursul a trei ani.
10. Răspunderea pentru veridicitatea documentelor şi datelor
indicate în ele, prezentate Camerei, o poartă solicitantul.
11. Experţii Camerei de Comerţ şi Industrie poartă răspundere,
conform legislaţiei în vigoare, pentru includerea intenţionată a datelor
eronate în rapoartele de expertiză.
12. Camera de Comerţ şi Industrie se obligă de a asigura
confidenţialitatea informaţiilor prezentate conform legislaţiei în
vigoare.
13. Prezenta instrucţiune intră în vigoare la 1 iunie 2003.