BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat \rHotărîre nr.17 din 20.07.2017 cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la procedura de solicitare şi desemnare a avocatului pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat nr.8 din 19 mai 2009

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
20.07.2017

CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU ASISTENŢA

 JURIDICĂ GARANTATĂ DE STAT

H O T Ă R Î R E

cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la

procedura de solicitare şi desemnare a avocatului pentru acordarea

 asistenţei juridice de urgenţă, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Naţional

 pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat nr.8 din 19 mai 2009

nr. 17  din  20.07.2017

 (în vigoare 10.11.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 390-395 art. 2008 din 10.11.2017

* * *

ÎNREGISTRAT:

Ministerul Justiţiei

nr.1265 din 23 octombrie 2017

Ministru _____________ Vladimir Cebotari

HOTĂRĂŞTE:

1. Regulamentul cu privire la procedura de solicitare şi desemnare a avocatului pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă, aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat nr.8 din 19 mai 2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.114-116, art.410), înregistrat la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu nr.766 din 29 iunie 2010, se modifică şi se completează după cum urmează:

1) Punctul 5, după cuvîntul "aşteptare" se completează cu textul: "începînd cu orele 08.00 pînă la orele 08:00 din ziua următoare."

2) Punctul 6 va avea următorul cuprins:

"6. Avocaţii de serviciu acordă asistenţă juridică de urgenţă conform graficului de serviciu întocmit şi aprobat lunar prin decizia coordonatorului Oficiului Teritorial. Oficiul Teritorial întocmeşte graficul de serviciu pentru localitatea de reşedinţă a oficiului teritorial şi pentru fiecare raion din raza sa de activitate, iar în cazul municipiului Chişinău pentru fiecare sector. În raioanele sau sectoarele unde nu activează un număr suficient de avocaţi pentru a acorda asistenţa juridică de urgenţă, Oficiul Teritorial poate include în graficul de serviciu şi avocaţi din alte localităţi. Organele de drept cu statut republican sunt în drept să contacteze avocaţii de serviciu din toate sectoarele municipiului Chişinău, doar dacă avocaţii de serviciu, din sectorul în care îşi are sediul organul, vor fi indisponibili."

3) Punctul 7 va avea următorul cuprins:

"7. Solicitarea privind desemnarea avocatului de serviciu se transmite Oficiului Teritorial în scris, inclusiv prin fax, sau poşta electronică (e-mail). Solicitarea va conţine informaţia despre: numele şi vîrsta persoanei reţinute; data şi ora reţinerii; motivul reţinerii; numele, numărul cauzei, biroul şi datele de contact, după caz, ale ofiţerului de urmărire penală, organului (persoanei cu funcţie de răspundere) care a efectuat reţinerea, procurorului responsabil sau judecătorului; timpul, locul şi acţiunea procesuală preconizată pentru care este solicitată prezenţa avocatului de serviciu."

4) Punctul 10 se completează la final cu textul: "Odată ce avocatul a confirmat disponibilitatea în vederea acordării asistenţei juridice de urgenţă, Coordonatorul Oficiului Teritorial va emite o decizie în acest sens."

5) Punctul 13 va avea următorul cuprins:

"13. Oficiul Teritorial va întocmi şi aproba graficul de serviciu pentru fiecare raion din afara localităţii de reşedinţă şi graficul de serviciu pentru timpul în afara orelor de serviciu ale Oficiului Teritorial (timp de noapte) în localitatea de reşedinţă şi îl va publica pe pagina web a CNAJGS cu 3 zile înainte de sfîrşitul lunii."

6) Punctul 14 va avea următorul cuprins:

"14. Solicitările pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă în alte localităţi decît cele de reşedinţă ale Oficiului Teritorial, indiferent de timpul în care au parvenit, sau solicitările parvenite în afara orelor de lucru ale Oficiului Teritorial în localităţile de reşedinţă, se adresează direct avocatului indicat în graficul de serviciu aprobat de Oficiul Teritorial. În cazul în care primul avocat din grafic nu este disponibil, vor fi contactaţi următorii pe rînd, conform graficului pentru ziua în curs şi zilele ce urmează, pînă va fi găsit un avocat disponibil. Se consideră că avocatul de serviciu nu este disponibil dacă nu răspunde apelului timp de jumătate de oră. În cazuri excepţionale, dacă nu este disponibil nici un avocat de serviciu din localitatea (raion, sector) respectivă, solicitarea va putea fi adresată unui avocat de serviciu din altă localitate (raion, sector), informînd despre aceasta Oficiul Teritorial cît mai curînd posibil, dar nu mai tîrziu de 24 de ore din momentul solicitării."

7) Punctul 18 va avea următorul cuprins:

"18. Avocatul solicitat pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă va refuza acordarea acesteia dacă nu este de serviciu conform graficului, cu excepţia cazurilor cînd avocaţii de serviciu pentru ziua în curs şi cei care urmează la rînd în grafic nu sînt disponibili. Avocatul contactat în afara zilei sale de serviciu urmează să se convingă că, avocatul de serviciu din acea zi cu adevărat nu este disponibil sau accesibil (prin a-l contacta telefonic) şi să solicite o notă informativă de la persoana responsabilă de efectuarea reţinerii referitor la situaţia creată şi necesitatea intervenţiei avocatului în afara zilei sale de serviciu, care ulterior se va prezenta Oficiului Teritorial. Oficiul Teritorial este în drept să solicite o notă explicativă de la avocatul de serviciu care nu au fost disponibil sau accesibil în ziua lui de serviciu, în vederea stabilirii motivului nepreluării cauzei."

8) Punctul 19 va avea următorul cuprins:

"19. Graficul de serviciu pentru luna respectivă aprobat prin decizia Coordonatorului Oficiului Teritorial şi mandatul avocatului de serviciu servesc drept temei pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă în cauza respectivă. Prin urmare, în asemenea cazuri, Coordonatorul nu va mai emite o decizie suplimentară în vederea acordării asistenţei juridice de urgenţă. Avocatul urmează să prezinte în termen de 3 zile Oficiului Teritorial o copie a procesului-verbal de reţinere şi menţiunea dacă va continua sau nu să acorde în continuare asistenţă juridică calificată persoanei, în cazul în care aceasta va întruni condiţiile stabilite de lege pentru beneficierea de o asemenea asistenţă. În fiecare caz de acordare a asistenţei juridice de urgenţă de către un avocat public, Coordonatorul Oficiului Teritorial va emite o decizie în acest sens."

9) Punctul 23 va avea următorul cuprins:

"23. Avocatul care a acordat asistenţă de urgenţă va continua să acorde persoanei respective asistenţă juridică calificată dacă după expirarea termenului de reţinere procesul penal nu a încetat. În acest caz, avocatul va notifica în termen de 3 zile, în scris, Oficiul Teritorial despre faptul că persoana solicită asistenţă juridică calificată. Oficiul Teritorial va verifica dacă persoana întruneşte condiţiile necesare pentru a beneficia de asistenţă juridică calificată şi prin decizia sa va confirma desemnarea avocatului pentru acordarea asistenţei juridice calificate."

10) Punctul 25 va avea următorul cuprins:

"25. Avocatul de serviciu, înscris în lista avocaţilor de serviciu, va contacta Oficiul Teritorial cu 5 zile pînă la expirarea lunii pentru a informa despre indisponibilitatea de a fi înscris în graficul de serviciu pentru luna următoare."

11) Punctul 28 va avea următorul cuprins:

"28. Avocatul de serviciu se va prezenta la organul care a solicitat desemnarea pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă, în termenele prevăzute de legislaţie şi de prezentul Regulament. Avocatul de serviciu nu poate refuza acordarea asistenţei juridice de urgenţă, solicitată în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu prezentul Regulament. Refuzul sau neprezentarea nemotivată servesc drept temei pentru excluderea avocatului din graficul de serviciu şi/sau rezilierea contractului cu Oficiul Teritorial."

12) Punctul 29 va avea următorul cuprins:

"29. Avocatul de serviciu care a acordat asistenţă juridică de urgenţă la solicitarea directă a organului de urmărire penală, organului (persoanei cu funcţie de răspundere) care a efectuat reţinerea, procurorului sau instanţei de judecată, conform procedurii prevăzute de Capitolul II din prezentul Regulament, va anunţa Oficiul Teritorial despre acest fapt în decurs de 3 zile din momentul solicitării."

13) Punctul 30 va avea următorul cuprins:

"30. Avocatul de serviciu acordă asistenţă juridică conform normelor prevăzute de Legea cu privire la avocatură, standardele de calitate (profesionale) recunoscute în domeniu şi normele deontologice aprobate de Uniunea Avocaţilor."

14) Punctul 33 va avea următorul cuprins:

"33. La sfîrşitul fiecărei luni, avocatul va prezenta Oficiului Teritorial raportul lunar privind acordarea asistenţei juridice de urgenţă, conform modelului aprobat de Consiliul Naţional."

15) Punctul 34 va avea următorul cuprins:

"34. Avocatul poate fi exclus din lista avocaţilor de serviciu pentru întîrzierea la acţiunile procedurale, ignorarea apelurilor telefonice (deconectarea telefonului în ziua de serviciu), refuzul nemotivat de a acorda asistenţă juridică de urgenţă conform solicitării primite. În cazul în care aceste acţiuni se vor repeta, Oficiul Teritorial va rezilia contractul cu avocatul şi va informa despre aceasta Uniunea Avocaţilor şi Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat."

16) Punctul 35 va avea următorul cuprins:

"35. Avocatul de serviciu este remunerat în conformitate cu Regulamentul cu privire la mărimea şi modul de remunerare a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice calificate garantate de stat, aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat."

2. Prezenta Hotărâre se publiсă în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.