Convenţia europeană din 15.05.1972 privind transferul de proceduri în materie penală
ACT INTERNAŢIONAL
CONVENŢIA EUROPEANĂ
PRIVIND TRANSFERUL DE PROCEDURI ÎN MATERIE PENALĂ
Strasbourg, 15 mai 1972
* * *
Notă: Convenția ratificată prin Legea nr.320-XVI din 03.11.2006
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentei convenţii,
Considerând că scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai strâns uniune între membrii săi, Intenţionând să completeze ceea ce deja au adoptat în domeniul dreptului penal pentru a ajunge la sancţiune mai justă şi mai eficientă,
Considerând a fi util pentru acest scop, în spiritul încrederii reciproce, organizarea urmăririi
infracţiunilor la nivel internaţional,
Evitând inconvenientele care pot apărea ca rezultat al unor conflicte de competenţă au convenit următoarele:
TITLUL I
DEFINIŢII
ARTICOLUL 1
În sensul prezentei Convenţii, termenul:
a) infracţiune se referă la acele fapte care constituie infracţiuni, precum şi la cele care sunt vizate de dispoziţiile legale menţionate în anexa nr.3 la prezenta Convenţie, cu condiţia ca, atunci cînd infracţiunea este de competenţa unei autorităţi administrative, persoana interesată să aibă posibilitatea de a aduce cazul respectiv în faţa unei instanţe judecătoreşti;
b) sancţiune se referă la orice pedeapsă sau altă măsură ocaziona tă de/sau pronunţată pentru o încălcare a prevederilor legale menţionate în anexa nr.3.
TITLUL II
COMPETENŢA
ARTICOLUL 2
1. În vederea aplicării prezentei Convenţii, orice stat contractant va avea competenţa de a efectua urmărirea, conform propriilor legi penale, a oricărei infracţiuni căreia i se aplică legea penală a unui alt stat contractant.
2. Competenţa recunoscută unui stat contractant exclusiv în temeiul paragrafului 1 din acest articol poate fi exercitată numai în urma unei cereri de urmărire formulate de către un alt stat contractant.
ARTICOLUL 3
Orice stat contractant competent, în temeiul propriilor legi, de a urmări o infracţiune poate, în vederea aplicării prezentei Convenţii, să renunţe la angajarea procedurii de urmărire în justiţie sau să o abandoneze pentru o persoană suspectă care este sau va fi urmărită pentru aceeaşi infracţiune de către un alt stat contractant. Ţinînd seama de dispoziţiile art.21 paragraful 2, orice decizie de renunţare la procedură este provizorie atît timp cît n-a intervenit o hotărîre definitivă în celălalt stat contractant.
ARTICOLUL 4
Statul solicitat încetează urmărirea bazată în exclusivitate pe dispoziţiile art.2 atunci cînd, după cunoştinţa sa, dreptul de pedeapsă se întinde, conform legii statului solicitant, pentru o altă cauză decît prescripţia, situaţie în care se face aplicarea prevederilor art.10 lit.c), ale art.11 lit.f) şi g), ale art.22, 23 şi 26.
ARTICOLUL 5
Dispoziţiile titlului III din prezenta Convenţie nu limitează competenţa conferită statului solicitat de către legislaţia sa internă în materie de urmărire.
TITLUL III
TRANSMITEREA URMĂRIRII
SECŢIUNEA 1
CEREREA DE URMĂRIRE
ARTICOLUL 6
1. În cazul în care o persoană este suspectată de a fi comis o infracţiune conform legii unui stat contractant, acel stat poate solicita unui alt stat contractant să înceapă urmărirea în cazurile şi conform condiţiilor prevăzute de prezenta Convenţie.
2. Dacă, conform prevederilor acestei Convenţii, un stat contractant poate solicita unui alt stat contractant să înceapă urmărirea, autorităţile competente ale primului stat vor lua în considerare această posibilitate.
ARTICOLUL 7
1. Urmărirea nu poate fi exercitată în statul solicitat decît atunci cînd fapta în legătură cu care s-a solicitat începerea urmăririi ar fi infracţiune în cazul comiterii pe teritoriul acestui stat şi cînd autorul ar fi pasibil de o condamnare şi în baza legilor acestui stat.
2. Dacă infracţiunea a fost comisă de o persoană învestită cu o funcţie publică în statul solicitant sau cu privire la o persoană învestită cu o funcţie publică la o instituţie ori la un bun care are caracter public în acest stat, aceasta va fi considerată în statul solicitat ca şi cum ar fi fost comisă de o persoană învestită cu o funcţie în acest stat sau cu privire la o persoană, instituţie ori bun corespunzînd, în acest din urmă stat, aceluia ce face obiectul infracţiunii.
ARTICOLUL 8
1. Un stat contractant poate solicita unui alt stat contractant să înceapă urmărirea în unul sau mai multe dintre cazurile următoare:
a) dacă acuzatul are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;
b) dacă acuzatul este cetăţean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul său de origine;
c) dacă acuzatul execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat;
d) cînd acuzatul face obiectul, în statul solicitat, al unei urmăriri judiciare pentru aceeaşi infracţiune sau pentru alte infracţiuni;
e) dacă se consideră că transferul urmăririi este justifi cat prin interesul de a descoperi adevărul şi, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat;
f) dacă se consideră că executarea unei eventuale condamnări în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului;
g) dacă se consideră că prezenţa acuzatului la audieri nu poate fi asigurată în statul solicitat;
h) dacă statul solicitant consideră că nu este în măsură să execute o eventuală condamnare, chiar atunci cînd are calea extrădării, şi că statul solicitat este în măsură să o facă.
2. În cazul în care acuzatul a fost condamnat efectiv într-un stat contractant, acest stat nu poate solicita transferul urmăririi pentru unul sau mai multe dintre cazurile menţionate la paragraful 1 al acestui articol decît atunci cînd nu poate executa condamnarea respectivă, chiar avînd calea extrădării, şi atunci cînd celălalt stat contractant nu acceptă principiul executării unei hotărîri date în străinătate sau refuză executarea unei astfel de hotărîri.
ARTICOLUL 9
1. Autorităţile competente din statul solicitat vor examina cererea pentru transferul urmăririi, care le-a fost adresată în aplicarea articolelor precedente. Acestea vor decide, în conformitate cu propria legislaţie, cum vor acţiona în continuare.
2. Atunci cînd legea statului solicitat prevede pedepsirea infracţiunii de către o autoritate administrativă, acest stat va informa, cît mai curînd posibil, statul solicitant, cu excepţia cazului în care statul solicitat a făcut o declaraţie conform paragrafului 3 al acestui articol.
3. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare ori de aderare sau în orice alt moment, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscute condiţiile în care legea sa naţională permite pedepsirea anumitor infracţiuni de către o autoritate administrativă. O asemenea declaraţie înlocuieşte înştiinţarea prevăzută la paragraful 2 al acestui articol.
ARTICOLUL 10
Statul solicitat nu va da curs cererii:
a) dacă aceasta nu este conformă cu dispoziţiile art.6 paragraful 1 şi ale art.7 paragraful 1;
b) dacă exercitarea urmăririi este contrară dispoziţiilor art.35;
c) dac ă, la data menţionată pe cerere, prescripţia acţiunii publice este împlinită în statul solicitant, conform legislaţiei sale.
ARTICOLUL 11
Fără a prejudicia dispoziţiile art.10, statul solicitat nu poate refuza complet sau parţial acceptarea cererii, decît în unul sau mai multe dintre cazurile următoare:
a) dacă consideră că motivul pe care se bazează cererea, în aplicarea art.8, nu este justificat;
b) dacă acuzatul nu are reşedinţa obişnuită în statul solicitat;
c) dacă acuzatul nu este cetăţean al statului solicitat şi nu avea reşedinţa sa obişnuită pe teritoriul acestui stat în momentul comiterii infracţiunii;
d) dacă consideră că infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracţiune pur militară ori pur fi scală;
e) dacă estimează c ă există motive serioase să creadă că cererea de urmărire este determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice;
f) dacă propria sa lege este deja aplicată faptei şi dacă, conform acestei legi, acţiunea publică este prescrisă la momentul primirii cererii; în acest caz, nu se va putea face aplicarea prevederilor art.26 paragraful 2;
g) dacă competenţa sa se bazează exclusiv pe prevederile art.2 şi dacă, în momentul primirii cererii respective, acţiunea publică este prescrisă conform legii proprii, luîndu-se în considerare prelungirea cu 6 luni a termenului de prescripţie prevăzut la art.23;
h) dacă fapta s-a comis în afara teritoriului statului solicitant;
i) dacă urmărirea este contrară angajamentelor internaţionale ale statului solicitat;
j) dacă urmărirea este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice din statul solicitat;
k) dacă statul solicitant a încălcat o regulă de procedură prevăzută în această Convenţie.
ARTICOLUL 12
1. Statul solicitat revocă acceptarea cererii dacă, ulterior acestei acceptări, se descoperă un motiv pentru a nu se da curs cererii, conform art.10.
2. Statul solicitat poate să îşi revoce acceptarea cererii:
a) dacă ar fi evident că prezenţa acuzatului nu poate fi asigurată pentru audiere în acest stat sau dacă o eventuală condamnare nu poate fi executată în statul respectiv;
b) dacă unul dintre motivele de refuz prevăzute la art.11 este descoperit înainte de începerea judecării cazului de către o instanţă; sau
c) în alte cazuri, dacă statul solicitant este de acord.
SECŢIUNEA a 2- a
PROCEDURA DE TRANSFER
ARTICOLUL 13
1. Cererile prevăzute în această Convenţie sunt făcute în scris. Acestea sunt adresate, ca şi toate comunicările necesare aplicării prezentei Convenţii, fi e de către Ministerul Justiţiei din statul solicitat, fi e, conform unor acorduri speciale, direct de către autorităţile statului solicitant către cele ale statului solicitat şi returnate pe aceeaşi cale.
2. În cazuri urgente, cererile şi comunicările necesare vor putea fi trimise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (INTERPOL).
3. Orice stat contractant va putea, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, să facă cunoscută intenţia sa de a deroga de la regulile de transfer cele menţionate în paragraful 1 al acestui articol.
ARTICOLUL 14
Dacă un stat contractant consideră informaţiile furnizate de către un alt stat contractant insuficiente pentru a-i permite să aplice prezenta Convenţie, cere completarea informaţiilor necesare. El poate fixa un termen pentru primirea informaţiilor.
ARTICOLUL 15
1. Cererea de urmărire este însoţită de originalul sau de o copie certificată a dosarului penal, precum şi de toate documentele utile. Totuşi, dacă acuzatul se află în arest preventiv, în temeiul prevederilor secţiunii a 5-a, şi dacă statul solicitant nu este în măsură să anexeze documentele la cererea de urmărire, acestea pot fi trimise ulterior. 2. Statul solicitant informează în scris statul solicitat în legătură cu toate actele de procedură sau cu măsurile relative la acţiunea publică luate în statul solicitant după transmiterea cererii. Această notificare este însoţită de orice documente utile.
ARTICOLUL 16
1. Statul solicitat informează, fără întîrziere, statul solicitant despre decizia sa asupra cererii de urmărire.
2. Statul solicitat trebuie să informeze statul solicitant despre abandonarea urmăririi sau referitor la decizia luată în urma desfăşurării procedurii. O copie certifi cată de pe orice hotărîre scrisă trebuie să fi e transmisă statului solicitant.
ARTICOLUL 17
Dacă competenţa statului solicitat se bazează exclusiv pe prevederile art.2, acest stat trebuie să anunţe acuzatul despre cererea de urmărire, cu scopul de a-i permite acestuia să îşi expună argumentele înainte ca acest stat să ia o hotărîre în legătură cu cererea respectivă.
ARTICOLUL 18
1. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 al acestui articol, traducerea documentelor referitoare la aplicarea prezentei Convenţii nu este necesară.
2. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare ori de aderare, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, să îşi rezerve dreptul de a solicita ca documentele sus-menţionate, cu excepţia copiei de pe hotărîrea scrisă la care s-a făcut referire la art.16 paragraful 2, să îi fi e adresate însoţite de o traducere. Celelalte state contractante vor trebui să trimită traducerile respective fi e în limba naţională a statului destinatar, fi e în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei, după cum va indica statul destinatar. Totuşi o asemenea indicaţie nu este obligatorie. Celelalte state contractante pot aplica regula reciprocităţii.
3. Acest articol nu aduce atingere dispoziţiilor referitoare la traducerea cererilor şi a documentelor anexate, conţinute în acordurile sau aranjamentele în vigoare ori care urmează să fi e încheiate între două sau mai multe state contractante.
ARTICOLUL 19
Documentele transmise în vederea aplicării acestei Convenţii sunt scutite de toate formalităţile de legalizare.
ARTICOLUL 20
Fiecare dintre statele contractante renunţă să reclame rambursarea cheltuielilor rezultate din aplicarea acestei Convenţii. 506
SECŢIUNEA a 3-a
EFECTELE CERERII DE URMĂRIRE ÎN STATUL SOLICITANT
ARTICOLUL 21
1. Cînd statul solicitant a prezentat cererea de urmărire nu mai poate să îl urmărească pe acuzat pentru fapta care a motivat această cerere sau să mai execute o hotărîre pe care a pronunţat-o anterior acesteia. Totuşi, pînă la notificarea deciziei statului solicitat asupra cererii de urmărire, statul solicitant îşi păstrează dreptul de a proceda la toate actele de urmărire, cu excepţia celor care au drept efect sesizarea instanţei judecătoreşti sau, eventual, a autorităţii administrative competente pentru a se pronunţa asupra infracţiunii.
2. Statul solicitant îşi reia dreptul de urmărire şi de executare:
a) dacă statul solicitat îl informează despre decizia sa de a nu da curs cererii, în cazurile prevăzute la art.10;
b) dacă statul solicitat îl informează că refuză acceptarea cererii, în cazurile prevăzute la art.11; c) dacă statul solicitat îl informează că revocă acceptarea cererii, în cazurile prevăzute la art.12; d) dacă statul solicitat îl informează despre hotărîrea sa de a nu începe urmărirea sau de a o întrerupe;
e) dacă îşi retrage cererea înainte ca statul solicitat să îl informeze referitor la hotărîrea sa de a da curs cererii respective.
ARTICOLUL 22
În statul solicitant cererea de urmărire făcută conform prezentei secţiuni are drept efect prelungirea cu 6 luni a termenului de prescripţie a acţiunii publice.
SECŢIUNEA a 4-a
EFECTELE CERERII DE URMĂRIRE ÎN STATUL SOLICITAT
ARTICOLUL 23
Dacă competenţa statului solicitat se bazează exclusiv pe prevederile art.2, termenul de prescripţie a acţiunii publice în acest stat se prelungeşte cu 6 luni.
ARTICOLUL 24
1. Dacă urmărirea este subordonată unei plîngeri în cele două state, plîngerea depusă în statul solicitant are aceeaşi valoare ca şi cea din statul solicitat.
2. Dacă plîngerea este necesară doar în statul solicitat, acest stat poate începe urmărirea chiar şi în absenţa plîngerii, dacă persoana îndreptăţită să o formuleze nu se opune în termen de o lună de la data primirii înştiinţării prin care autoritatea competentă o informează despre acest drept.
ARTICOLUL 25
În statul solicitat sancţiunea aplicabilă infracţiunii este cea prevăzută de legea acestui stat, cu excepţia cazului în care legea respectivă prevede altfel. Cînd competenţa statului solicitat se bazează exclusiv pe prevederile art.2, sancţiunea pronunţată în acest stat nu poate fi mai severă decît cea prevăzută de legea statului solicitant.
ARTICOLUL 26
1. Orice act în scopul urmăririi, îndeplinit în statul solicitant conform legilor şi reglementărilor sale în vigoare, are aceeaşi valoare în statul solicitat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de către autorităţile acestui stat, fără ca această asimilare să poată avea efectul de a-i da acestui act o forţă probantă superioară aceluia pe care o are în statul solicitant.
2. Orice act întrerupător de prescripţie, valabil întocmit în statul solicitant, are aceleaşi efecte în statul solicitat şi invers.
SECŢIUNEA a 5-a
MĂSURILE PROVIZORII ÎN STATUL SOLICITAT
ARTICOLUL 27
1. Cînd statul solicitant îşi anunţă intenţia de a transmite o cerere de urmărire şi dacă competenţa statului solicitat se bazează exclusiv pe prevederile art.2, statul solicitat poate, în urma cererii statului solicitant, să treacă, în temeiul prezentei Convenţii, la arestarea preventivă a învinuitului, dacă:
a) legea statului solicitat autorizează detenţia preventivă pentru infracţiunea respectivă;
b) există motive să se creadă că învinuitul va dispărea sau va crea un pericol de distrugere a probelor.
2. Cererea de arestare preventivă va menţiona existenţa unui mandat de arestare sau a oricărui alt act de aceeaşi forţă, emis în formele prescrise de legea statului licitant; va mai menţiona pentru ce fel de infracţiune se solicită urmărirea penală, cînd şi unde infracţiunea respectivă a fost comisă, precum şi descrierea cît mai precisă a învinuitului. Trebuie să conţină, de asemenea, o expunere succintă a circumstanţelor comiterii faptei.
3. Cererea de arest preventiv este trimisă direct de către autorităţile statului solicitant, menţionate la art.13, autorităţilor corespondente din statul solicitat, fi e prin poştă sau telegraf, fi e prin orice alt mijloc scris sau care a fost acceptat de către statul solicitat. Statul solicitant este informat, fără întîrziere, în legătură cu rezultatul cererii sale.
ARTICOLUL 28
După primirea cererii de urmărire, însoţită de documentele prevăzute la art.15 paragraful 1, statul solicitat are competenţa de a aplica toate măsurile provizorii, inclusiv arestarea preventivă a învinuitului şi sechestrul de bunuri, a căror aplicare ar fi permisă de legea sa, dacă inf racţiunea pentru care este cerută urmărirea ar fi fost comisă pe teritoriul său.
ARTICOLUL 29
1. Măsurile provizorii menţionate la art.27 şi 28 sunt reglementate de prevederile acestei Convenţii şi de legea statului solicitat. Legea acestui stat sau Convenţia determină şi condiţiile în care aceste măsuri pot înceta.
2. Aceste măsuri pot înceta în toate cazurile menţionate la art.21 paragraful 2.
3. O persoană deţinută trebuie să fi e eliberată în cazul în care a fost arestată în temeiul art.27, iar statul solicitat nu a primit cererea de urmărire în termen de 18 zile de la data arestării.
4. O persoană deţinută trebuie să fi e eliberată în cazul în care a fost arestată în temeiul art.27, iar documentele care însoţesc cererea de urmărire nu au fost primite de către statul solicitat într-un termen de 15 zile de la primirea cererii de urmărire.
5. Perioada de detenţie, aplicată exclusiv în temeiul art.27, nu va fi în nici un caz mai mare de 40 de zile.
TITLUL IV
PLURALITATEA DE PROCEDURI PENALE
ARTICOLUL 30
1. Orice stat contractant care, înainte de începerea sau în cursul urmăririi pentru o infracţiune pe care nu o apreciază ca avînd caracter politic sau militar, are cunoştinţă de existenţa într-un alt stat contractant a unei proceduri de urmărire în curs, împotriva aceleiaşi persoane, pentru aceleaşi fapte, examinează dacă poate fi e să renunţe la propria urmărire, fi e să o suspende, fi e să o transmită celuilalt stat.
2. În cazul în care consideră oportun ca în stadiul respectiv să nu renunţe la propria urmărire sau să nu o suspende, anunţă celălalt stat contractant despre aceasta în timp util şi, în orice caz, înainte de pronunţarea hotărîrii în fond.
ARTICOLUL 31
1. În situaţia descrisă la art.30 paragraful 2, statele interesate se străduiesc să facă tot ceea ce este posibil să determine, după aprecierea în fiecare caz de speţă a circumstanţelor menţionate la art.8, căruia dintre ele îi incumbă grija continuării unei urmăriri unice. În timpul acestei proceduri de consultări statele interesate amînă pronunţarea hotărîrii în fond, fără să fi e totuşi obligate să prelungească această amînare mai mult de 30 de zile de la expedierea înştiinţării prevăzute la art.30 parag.2. Prevederile paragrafului 1 nu se impun:
a) statului care a expediat înştiinţarea prevăzută la art.30 paragraful 2, atunci cînd dezbaterile principale în fond au fost declarate deschise în prezenţa învinuitului, înainte de expedierea înştiinţării;
b) statului căruia i se adresează înştiinţarea, atunci cînd aceste dezbateri au fost declarate deschise, în prezenţa învinuitului, înainte de primirea înştiinţării.
ARTICOLUL 32
În interesul descoperirii adevărului şi aplicării unei sancţiuni adecvate, statele interesate examinează dacă este oportun ca o urmărire unică să fi e intentată de unul dintre ele şi, în caz afirmativ, se străduiesc să determine care dintre ele va intenta urmărirea atunci cînd:
a) mai multe fapte distincte, care constituie toate infracţiuni după legea penală a fiecăruia dintre aceste state, sunt atribuite fi e unei singure persoane, fi e mai multor persoane care au acţionat împreună;
b) o faptă unică, care constituie infracţiune după legea penală a fiecăruia dintre aceste state, este atribuită mai multor persoane care au acţionat împreună.
ARTICOLUL 33
Orice hotărîre pronunţată în aplicarea prevederilor art.31 paragraful 1 şi ale art.32 produce între statele interesate toate efectele unui transfer de urmărire prevăzut de această Convenţie. Statul care renunţă la propria sa urmărire este considerat ca şi cum ar fi transferat urmărirea sa celuilalt stat.
ARTICOLUL 34
Transferul urmăririi penale menţionate în secţiunea 2 din titlul III se aplică prin acelea dintre prevederile sale care sunt compatibile cu prezentul titlu.
TITLUL V
NE BIS în IDEM
ARTICOLUL 35
1. O persoană care a făcut obiectul unei hotărîri penale definitive şi executorii nu poate, pentru aceeaşi faptă, să fi e urmărită, condamnată sau supusă executării unei sancţiuni în alt stat contractant:
a) cînd aceasta a fost achitată;
b) cînd sancţiunea impusă:
(i) a fost executată în întregime sau este în curs de executare;
(ii) a fost graţiată sau amnistiată în totalitate sau pentru partea din sancţiunea neexecutată;
(iii) nu mai poate fi executată datorită prescripţiei;
c) dacă instanţa a constat culpabilitatea autorului infracţiunii, fără să pronunţe sancţiunea.
2. Totuşi un stat contractant nu este obligat, cu excepţia cazului cînd el însuşi a solicitat urmărirea, să recunoască efectul ne bis in idem, dacă fapta care a dat loc judecăţii a fost comisă împotriva unei persoane, instituţii sau unui bun ce are un caracter public în acest stat, sau dacă persoana judecată avea ea însăşi un caracter public în acest stat. 3. În plus, un stat contractant în care a fost comisă fapta respectivă sau este considerată ca fiind comisă conform legii acestui stat nu este obligat să recunoască efectul ne bis in idem decît atunci cînd statul însuşi a solicitat urmărirea.
ARTICOLUL 36
Dacă o nouă urmărire este intentată împotriva unei persoane judecate pentru aceeaşi faptă în alt stat contractant, atunci orice perioadă privativă de libertate, efectuată în executarea hotărîrii respective, trebuie să fi e dedusă din pedeapsa care va fi , eventual, pronunţată.
ARTICOLUL 37
Acest titlu nu va împiedica aplicarea dispoziţiilor naţionale mai favorabile, care se referă la efectul ne bis in idem aferent hotărîrilor judecătoreşti pronunţate în străinătate.
TITLUL VI
DISPOZIŢII FINALE
ARTICOLUL 38
1. Prezenta Convenţie este deschisă semnării de către statele membre ale Consiliului Europei. Ea va fi ratificată sau acceptată. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse la Secretariatul general al Consiliului Europei.
2. Convenţia va intra în vigoare după 3 luni de la depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare sau de acceptare. 3. Aceasta va intra în vigoare, pentru orice stat semnatar care o va ratifica sau o va accepta ulterior, după 3 luni de la data depunerii instrumentului său de ratificare sau de acceptare.
ARTICOLUL 39
1. După intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al Consiliului Europei să adere la prezenta Convenţie. Rezoluţia privind această invitaţie va trebui să primească acordul unanim al membrilor Consiliului, care au ratificat Convenţia.
2. Aderarea se va realiza prin depunerea la Secretarul general al Consiliului Europei a unui instrument de aderare, care va avea efect la 3 luni după data depunerii sale.
ARTICOLUL 40
1. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aderare, să menţioneze teritoriile cărora li se va aplica prezenta Convenţie.
2. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare ori de aderare sau în orice moment după aceea, să extindă aplicarea prezentei Convenţii, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, asupra oricărui teritoriu menţionat în declaraţie şi căruia îi asigură relaţiile internaţionale sau pentru care este abilitat să stipuleze.
3. Orice declaraţie făcută în temeiul paragrafului precedent va putea fi retrasă, în privinţa oricărui teritoriu menţionat în această declaraţie, în condiţiile prevăzute la art.45.
ARTICOLUL 41
1. Orice stat contractant poate, în momentul semnării sau al depunerii instrumentului său de ratificare, acceptare sau de aderare, să declare că va face uz de una sau mai multe dintre rezervele cuprinse în anexa nr.1 sau că va face o declaraţie conform anexei nr.2.
2. Orice stat contractant poate să îşi retragă, în totalitate sau în parte, o rezervă sau o declaraţie formulată în temeiul paragrafului precedent, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, care va avea efect la data primirii sale.
3. Statul contractant care a formulat o rezervă asupra unei dispoziţii a prezentei Convenţii nu poate pretinde aplicarea acestei dispoziţii de către un alt stat contractant; totuşi, dacă rezerva este parţială sau condiţională, acesta poate să pretindă aplicarea acestei dispoziţii în măsura în care a acceptat-o.
ARTICOLUL 42
1. Orice stat contractant poate, în orice moment, să indice, printr-o declaraţie adresată Secretarului general al Consiliului Europei, dispoziţiile legale care să fi e incluse în anexa nr.3. 2. Orice modificare a dispoziţiilor naţionale menţionate în anexa nr.3 trebuie notificată Secretarului general al Consiliului Europei, dacă prin aceasta informaţiile cuprinse în anexa nr.3 devin inexacte.
3. Modificările aduse anexei nr.3 în aplicarea paragrafelor precedente au efect pentru fiecare stat contractant după o lună de la data notificării lor de către Secretarul general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 43
1. Prezenta Convenţie nu aduce atingere nici drepturilor şi obligaţiilor decurgînd din tratate de extrădare şi convenţii internaţionale multilaterale referitoare la domenii speciale, nici dispoziţiilor care privesc aspecte ce fac obiectul prezentei Convenţii şi care sunt conţinute în alte convenţii existente între statele contractante.
2. Statele contractante nu vor putea încheia, între ele, acorduri bilaterale sau multilaterale referitoare la probleme reglementate de prezenta Convenţie decît pentru completarea dispoziţiilor acesteia sau pentru a facilita aplicarea principiilor conţinute de aceasta. 3. Totuşi, dacă două sau mai multe părţi contractante au stabilit sau urmează să îşi stabilească relaţiile lor pe baza unei legislaţii uniforme sau a unui regim deosebit, ele vor avea facultatea să îşi reglementeze raporturile lor reciproce în materie bazîndu-se exclusiv pe aceste sisteme, indiferent care sunt dispoziţiile prezentei Convenţii.
4. Statele contractante care vor urma să excludă din raporturile lor reciproce aplicarea prezentei Convenţii conform dispoziţiilor paragrafului precedent vor adresa, în acest sens, o notificare Secretarului general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 44
Comitetul European pentru Probleme Criminale al Consiliului Europei va urmări executarea prezentei Convenţii şi va facilita tot ce este necesar pentru soluţionarea amiabilă a oricărei dificultăţi ce va apărea în executarea Convenţiei.
ARTICOLUL 45
1. Prezenta Convenţie va rămîne în vigoare pe durată nelimitată.
2. Orice stat contractant va putea, în ceea ce îl priveşte, să denunţe prezenta Convenţie printr-o notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei.
3. Denunţarea va avea efect după 6 luni de la data primirii notificării de către Secretarul general.
ARTICOLUL 46
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei şi oricărui alt stat care a aderat la prezenta Convenţie:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare;
c) orice dată a intrării în vigoare a prezentei Convenţii conform dispoziţiilor art.38;
d) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art.9 paragraful 3;
e) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art.13 paragraful 3;
f) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art.18 paragraful 2;
g) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art.40 paragrafele 2 şi 3;
h) orice rezervă şi declaraţie formulată în aplicarea dispoziţiilor art.41 paragraful 1;
i) retragerea oricărei rezerve sau declaraţii efectuate în aplicarea dispoziţiilor art.41 paragraful 2; j) orice declaraţie primită în aplicarea dispoziţiilor art.1 şi orice notificare ulterioară primită în aplicarea dispoziţiilor paragrafului 2 al acestui articol;
k) orice notificare primită în aplicarea dispoziţiilor art.43 paragraful 4;
l) orice notificare primită în aplicarea dispoziţiilor art.45 şi data la care denunţarea va avea efect.
ARTICOLUL 47
Prezenta Convenţie, declaraţiile şi notificările pe care le autorizează nu se vor aplica decît infracţiunilor comise ulterior intrării sale în vigoare între statele contractante interesate. Drept care, subsemnaţii, deplin autorizaţi în acest scop, au semnat prezenta Convenţie. Adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare sau aderente.
Anexa nr.1
Orice stat contractant poate să declare că îşi rezervă dreptul:
a) de a refuza o cerere de urmărire, dacă consideră că infracţiunea vădeşte un caracter pur religios;
b) de a refuza o cerere de urmărire motivată de o faptă a cărei pedepsire, conform legislaţiei sale, este de competenţa exclusivă a unei autorităţi administrative;
c) de a nu accepta art.22;
d) de a nu accepta art.23;
e) de a nu accepta dispoziţiile conţinut e de fraza a doua a art.25, pentru motive de ordin constituţional;
f) de a nu accepta dispoziţiile prevăzute la art.26 paragraful 2, în cazul în care acesta este competent în baza legislaţiei sale interne;
g) de a nu aplica art.30 şi 31 pe motivul unei fapte a cărei pedepsire, conform legislaţiei proprii sau a unui alt stat, este de competenţa exclusivă a unei autorităţi administrative;
h) de a nu accepta titlul V.
Anexa nr.2
Orice stat contractant poate să declare că, pentru motive de ordin constituţional, nu poate formula sau primi cereri de urmărire decît în cazurile care sunt precizate în legea sa internă. Orice stat contractant poate, printr-o declaraţie, să definească, în ceea ce îl priveşte, termenul resortisant în sensul prezentei Convenţii.
Anexa nr.3
LISTA
cuprinzînd infracţiunile, altele decît infracţiunile penale
Urmează să fi e asimilate infracţiunile sancţionate de legea penală: – în Franţa – orice comportament ilegal, sancţionat printr-o contravenţie de grande voirie (la regulile de circulaţie); – în Republica Federală a Germaniei – orice comportament ilegal pentru care se aplică procedura instituită de Legea încălcărilor regulilor de ordine (Gesetzüber Ordnungswidrigkeiten din 24 mai 1968 BGB 1, 1968, I, 481); – în Italia – orice comportament ilegal căruia îi este aplicabilă Legea nr.317 din 3 martie 1967.
AMENDAMENTE formulate de către R.Moldova:
În temeiul articolului 13 paragraful 3 din Convenţie, Republica Moldova declară că toate cererile formulate în faza de urmărire penală vor fi adresate Procuraturii Generale, iar cele în faza de judecată vor fi adresate Ministerului Justiţiei.
În temeiul articolului 18 paragraful din Convenţie, Republica Moldova declară că cererile formulate în baza prezentei Convenţii şi documentele anexate vor fi trimise autorităţilor Republicii Moldova însoţite de o traducere, fie în limba moldovenească, fie în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei.
În temeiul articolului 40 paragraful 1 din Convenţie, Republica Moldova declară că pînă la restabilirea deplină a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, prevederile Convenţiei se vor aplica doar pe teritoriul controlat efectiv de autorităţile Republicii Moldova.
În temeiul articolului 41 paragraful 1 din Convenţie, Republica Moldova declară că:
va refuza o cerere de urmărire, dacă apreciază că infracţiunea are un caracter pur religios, conform literei a) din anexa nr.1 la Convenţie;
va refuza o cerere de urmărire pentru o faptă a cărei sancţionare, conform propriei legislaţii, este de competenta exclusivă a unei autorităţi administrative, conform literei b) din anexa nr.1 la Convenţie;
nu va aplica prevederile articolelor 30 şi 31 din Convenţie pe motivul unei fapte a cărei pedepsire, conform legislaţiei proprii sau a unui alt stat, este de competenţa exclusivă a unei autorităţi administrative, conform literei g) din anexa nr.1 la Convenţie.
În temeiul articolului 41 paragraful 1 din Convenţie, în conformitate cu anexa nr.2 la Convenţie, Republica Moldova declară că termenul “resortisant" cuprinde cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii cu permis de şedere în Republica Moldova.
Art.2. - Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va pregăti şi va remite instrumentul de ratificare depozitarului.
Art.3. - Procuratura Generală şi Ministerul Justiţiei vor întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor Convenţiei nominalizate.