Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.161 din 26.06.1985 privind serviciile de sănătate ocupaţională

ACT INTERNAŢIONAL

CONVENŢIA

Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr.161

privind serviciile de sănătate ocupaţională

Geneva, 26 iunie 1985

 (în vigoare 25.05.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 88-95 art. 83 din 02.04.2021

* * *

Notă: Convenţia ratificată prin Legea nr.18 din 04.03.2021

Notă: Vezi varianta engleză a Convenţiei

          Intrat în vigoare: 25.05.2022
Ordin MAEIE nr.117-T-04 din 30.04.2021

Preambul

Conferinţa Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

A fost convocată la Geneva de către Organul de Conducere al Oficiului Internaţional al Muncii, şi s-a desfăşurat în şaptezeci şi una de Sesiuni la data de 7 iunie 1985, şi specificând că protecţia muncitorului împotriva îmbolnăvirilor, bolilor şi vătămărilor provocate de angajarea lor, este una din sarcinile atribuite a Organizaţiei Internaţionale a Muncii în cadrul Constituţiei sale.

Specificînd Recomandările şi Convenţiile relevante internaţionale a muncii, şi în special Recomandări privind Protecţia Sănătăţii Muncitorilor, 1953, Recomandări privind Serviciile Sănătăţii în Ocupaţionale, 1959, Convenţia Reprezentanţilor Muncitorilor, 1971, Recomandările şi Convenţia privind Securitatea şi Sănătatea în Muncă, 1981, care stabilesc principiile politicii naţionale şi acţiunile la nivel naţional.

Au decis adoptarea anumitor propuneri cu privire la serviciile de sănătate ocupaţionă, care este inclus în punctul patru din ordinea de zi a sesiunii, şi s-a determinat ca aceste propuneri să formeze Convenţia internaţională, adoptă la 26 iunie iunie 1985 următoarea Convenţie, care poate fi intitulată Convenţia cu privire la Serviciile Sănătăţii Ocupaţionale, 1985:

PARTEA I. PRINCIPIILE POLITICII NAŢIONALE

Articolul 1

În scopul prezentei convenţii:

(a) termenul serviciile sănătăţii ocupaţionale, semnifică serviciile încredinţate cu funcţii esenţiale preventive şi responsabile pentru consilierea angajatorului, muncitorilor şi reprezentanţilor în întreprindere:

(i) cerinţele pentru stabilirea şi menţinerea unui mediu sigur şi sănătos de activitate care va facilita starea sănătăţii fizice optime şi mintale în ceea ce priveşte munca;

(ii) adaptarea muncii la capacităţile muncitorilor ţinînd cont de starea sănătăţii mintale şi fizice;

(b) termenul reprezentanţii muncitorilor în întreprindere semnifică persoane recunoscute în conformitate cu legislaţia sau practicele naţionale.

Articolul 2

Ţinînd cont de condiţiile şi practicile naţionale şi colaborare cu cele mai reprezentante organizaţii angajatorilor şi muncitorilor, în caz că există, fiecare membru trebuie să formuleze, să implementeze şi periodic să revizue politicile naţionale cu privire la serviciile sănătăţii în ocupaţionale.

Articolul 3

1. Fiecare membru îşi asumă responsabilitatea să dezvolte în mod progresiv serviciile sănătăţii în ocupaţionale pentru toţi muncitorii, inclusiv şi cei din sectorul public şi membrii cooperativelor de producţie, din toate ramurile activităţii economice şi toate întreprinderile. Prevederea făcută trebuie să fie adecvată şi potrivită riscului specific întreprinderilor.

2. Dacă serviciile sănătăţii în ocupaţionale nu pot fi imediat stabilite pentru toate întreprinderile, fiecare Membru în cauză trebuie să traseze un plan pentru stabilirea unor astfel de servicii în colaborare cu cele mai reprezentante organizaţii ale angajatorilor şi muncitorilor, în caz că există.

3. Fiecare Membru în cauză trebuie să indice, în primul raport aplicarea Convenţiei prezentă în articolul 22 al Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, planurile trasate în temeiul paragrafului 2 al acestui Articol, indicînd în rapoartele ulterioare progresele în urma aplicării lor.

Articolul 4

Autoritatea competentă trebuie să consulte cea mai reprezentantă organizaţie a angajatorilor şi muncitorilor, în cazul că există, privind măsurile care trebuie luate pentru a pune în aplicare prevederile prezentei Convenţii.

PARTEA II. FUNCŢIILE

Articolul 5

Fără prejudiciu pentru responsabilitatea fiecărui angajator pentru sănătatea şi siguranţa muncitorilor angajaţi de către el, să acorde atenţie necesităţii muncitorilor să participe la activităţi ce ţin de sănătatea ocupaţională şi siguranţa muncii, serviciile sănătăţii ocupaţionale trebuie să posede următoarele funcţii fiind adecvate şi potrivite riscului specific întreprinderilor:

(a) identificarea şi evaluarea riscurilor de sănătate la locul de muncă.

(b) supravegherea factorilor din mediu de muncă şi practicile de lucru care pot afecta sănătatea muncitorilor, inclusiv şi instalaţiile sanitare, cantine şi cazare unde aceste facilităţi sunt asigurate de către angajator;

(c) consiliere cu privire la planificarea şi organizarea lucrului, inclusiv proiectarea locului de muncă, la alegere, întreţinerea şi starea echipamentului de muncă şi alte echipamente şi substanţele folosite în lucru.

(d) participarea la dezvoltarea programelor pentru îmbunătăţirea practicilor de lucru precum şi testarea şi evaluarea aspectelor de sănătate a noului echipament.

(e) consilierea sănătăţii ocupaţionale, securităţii şi igienei, ergonomiei şi echipamentului de protecţie ergonomică, individuală şi colectivă;

(f) supravegherea sănătăţii muncitorilor în timpul muncii;

(g) promovarea adaptării muncitorului la la locul de muncă;

(h) contribuţia la măsurile de reabilitare profesională;

(i) colaborare în furnizarea informaţiei, training şi studii din domeniul sănătăţii în muncă, igienii şi ergonomiei;

(j) organizarea primului ajutor şi a tratamentului de urgenţă;

(k) participarea la analiza accidentelor de muncă şi bolile profesionale.

PARTEA III. ORGANIZAREA

Prevederea trebuie să stabilească serviciile sănătăţii ocupaţionale:

(a) prin legi sau reglementări;

(b) prin acorduri colective sau în caz contrar convenite de către angajatorii şi muncitorii în cauză;

(c) în oricare alt mod aprobat de autoritatea competentă după consultarea organizaţiilor reprezentante ale angajatorilor şi muncitorilor în cauză.

Articolul 7

1. Serviciile sănătăţii în ocupaţionale pot fi organizate ca un serviciu pentru fiecare întreprindere, sau după caz ca un serviciu comun pentru un număr de întreprinderi.

2. În conformitate cu condiţiile şi practicile naţionale, serviciile sănătăţii în ocupaţionale pot fi organizate de:

(a) întreprinderi sau un grup de întreprinderi în cauză;

(b) autorităţile publice sau serviciile oficiale;

(c) instituţiile de securitate socială;

(d) oricare alte organizaţii autorizate de către autorităţile competente;

(e) o combinaţie a oricăreia dintre cele menţionate mai sus.

Articolul 8

Angajatorul, muncitorii şi reprezentanţii lor, în caz că există, trebuie să coopereze şi să participe la activităţile organizatorice şi alte măsuri în legătură cu serviciile sănătăţii ocupaţionale într-un mod echitabil.

PARTEA IV. CONDIŢIILE DE OPERARE

1. În conformitate cu legea şi practicile naţionale, serviciile sănătăţii ocupaţionale trebuie să fie multidisciplinare. Componenţa personalului trebuie să corespundă sarcinilor care urmează a fi îndeplinite.

2. Serviciile sănătăţii în ocupaţionale trebuie să ducă la bun sfîrşit funcţiile lor în cooperare cu alte servicii din întreprindere.

3. Măsurile trebuie luate în conformitate cu practicile şi legea naţională, să asigure cooperarea şi coordonarea dintre serviciile sănătăţii ocupaţionale şi după caz alte organizaţii în cauză care prestează servicii de sănătate.

Articolul 10

Personalul care prestează serviciile sănătăţii ocupaţionale trebuie să se bucure de o independenţă profesională completă faţă de angajatori, muncitori, şi reprezentanţii lor, în caz că există, în legătură cu funcţiile enumerate în Articolul 5.

Articolul 11

Autoritatea competentă trebuie să determine calificările necesare pentru personalul care prestează serviciile sănătăţii ocupaţionale, în conformitate cu sarcinile care urmează a fi îndeplinite şi în conformitate cu practicile şi legea naţională.

Articolul 12

Supravegherea sănătăţii muncitorilor în raport cu munca nu trebuie să implice pierderi salariale, trebuie să fie gratuite şi trebuie să se desfăşoare pe cît posibil în timpul orelor de lucru.

Articolul 13

Toţi muncitorii trebuie sa fie informaţi despre pericolul sănătăţii existent în munca lor.

Articolul 14

Serviciile sănătăţii ocupaţionale trebuie să fie informate de către angajator şi muncitori despre factorii necunoscuţi şi oricare alţi factori existenţi în mediul de muncă care pot afecta sănătatea muncitorilor.

Articolul 15

Serviciile sănătăţii ocupaţionale vor fi informate de cazurile de îmbolnăvire din rîndul muncitorilor şi absenţele de la lucru din motiv de sănătate, pentru a putea identifica dacă există vreo legătura între cazul de îmbolnăvire sau absenţă şi oricare alte pericole pentru sănătate care pot avea loc la locul de muncă. Personalul care furnizează servicii de sănătate în muncă nu va fi solicitat de către angajator să verifice motivele absenţei de la muncă.

PARTEA V. DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 16

Legile sau reglementările naţionale vor desemna autoritatea sau autorităţile responsabile atît pentru supravegherea operaţiunii cît şi pentru consultarea serviciilor sănătăţii ocupaţionale odată ce ele au fost stabilite.

Articolul 17

Ratificările formale ale acestei Convenţii vor fi aduse la cunoştinţă Directorului General al Oficiului Internaţional al Muncii pentru înregistrare.

Articolul 18

1. Această Convenţie va fi obligatorie numai pentru acei Membri ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii a cărei ratificare a fost înregistrată de către Directorul General.

2. Aceasta va intra în vigoare 12 luni după data la care ratificările a doi Membri au fost înregistrare de către Directorul General.

3. După aceea, Convenţia va intra în vigoare pentru oricare Membru 12 luni după data la care ratificările au fost înregistrare.

Articolul 19

1. Membrul care a ratificat această Convenţie poate denunţa aceasta după expirarea a 10 ani de la data în care această Convenţie a intrat în vigoare, printr-un act transmis Directorului General al Oficiului Internaţional al Muncii pentru înregistrare. Aşa o denunţare nu va intra în vigoare decît după un an de la data înregistrării.

2. Fiecare Membru care a ratificat această Convenţie şi care nu a ratificat, în timp de un an de la expirarea perioadei de 10 ani menţionată în paragraful precedent, exercită dreptul la denunţare prevăzut în acest Articol, va fi obligatorie pentru o altă perioadă de 10 ani şi după aceea poate denunţa această Convenţie la expirarea fiecărei perioade de 10 ani prevăzut în acest Articol.

Articolul 20

1. Directorul general al Oficiului Internaţional al Muncii va anunţa toţi Membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii despre înregistrarea ratificărilor şi denunţărilor transmise lui de către Membrii Organizaţiei.

2. Anunţînd Membrii Organizaţiei despre înregistrarea celei de a doua ratificări transmisă, Directorul general va atrage atenţia Membrilor Organizaţiei la data de intrare în vigoare a Convenţiei.

Articolul 21

Directorul general al Oficiul Internaţional al Muncii va transmite Secretarului General al Statelor Unite pentru înregistrare conform Articolului 102 din Capitolul Statelor Unite detalii complete cu referire la ratificările şi actele de denunţări înregistrate de el în conformitate cu prevederile Articolului precedent.

Articolul 22

Atunci cînd va fi necesar Organul de Conducere al Oficiului Internaţional al Muncii va prezenta în cadrul Conferinţei Generale un raport cu privire la activitatea Convenţiei, şi va examina oportunitatea includerii pe ordinea de zi a Conferinţei, întrebarea cu privire la revizuirea în întregime sau parţială a Convenţiei.

Articolul 23

1. Conferinţa va adopta o noua Convenţie, care prevede următoarele:

(a) ratificarea de către un Membru a Convenţiei noi revizuite va implica în mod legal denunţarea imediată a acestei Convenţii, fără a ţine seama de prevederile din Articolul 19, dacă şi cînd Convenţia nouă revizuită va intra în vigoare;

(b) de la data intrării în vigoare a noii Convenţii revizuite această Convenţie va înceta să fie supusă ratificării de către Membri.

2. Pentru orice eventualitate această Convenţie va rămîne în vigoare în forma şi conţinutul actual pentru acei Membri care au ratificat-o dar nu au ratificat Convenţia revizuită.

Articolul 24

Variantele textului în Engleză şi Franceză al acestei Convenţii sunt la fel de autoritare.