BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Convenţie colectivă (nivel naţional) nr.20 din 29.07.2022 cu privire la dezvoltarea şi promovarea parteneriatului social

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
29.07.2022

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

CONVENŢIE COLECTIVĂ

(nivel naţional) cu privire la dezvoltarea

şi promovarea parteneriatului social

nr. 20  din  29.07.2022

 (în vigoare 05.08.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 246-250 art. 83 din 05.08.2022

* * *

Guvernul Republicii Moldova, Sindicatele, reprezentate de Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, şi Patronatele, reprezentate de Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova, denumiţi în continuare Părţile semnatare,

în scopul dezvoltării şi promovării parteneriatului social, întăririi rolului partenerilor sociali şi al Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor în problemele domeniului muncii şi în problemele social-economice, precum şi în vederea asigurării utilizării la maximum a posibilităţilor parteneriatului social în sfera muncii,

conducându-se de prevederile Codului muncii al Republicii Moldova nr.154/2003, Legii sindicatelor nr.1129/2000, Legii patronatelor nr.976/2000, Legii nr.245/2006 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, a comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la nivel de ramură şi la nivel teritorial, actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi ale altor acte normative în vigoare,

au convenit asupra celor ce urmează:

a) va contracara orice acte de ingerinţă în activitatea organizaţiilor sindicale şi a asociaţilor patronale;

b) va promova includerea în componenţa grupurilor de lucru care vor fi create pe lângă ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi vor fi responsabile de elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul muncii şi cel social-economic a reprezentanţilor Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi ai Confederaţiei Naţionale a Patronatului din Republica Moldova;

c) va asigura coordonarea proiectelor de acte normative din domeniile muncii şi social-economic cu Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova şi cu Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova;

d) va asigura consultarea proiectelor de acte normative din domeniile muncii şi social-economic cu Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective, anterior aprobării sau adoptării acestora de Guvern sau de Parlament;

e) va asigura examinarea, de către organele centrale de specialitate ale administraţiei publice, a hotărârilor Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective şi informarea în scris a comisiei despre rezultatele examinării;

f) va asigura convocarea lunară a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective;

g) va promova perfecţionarea cadrului legal în vederea asigurării rotaţiei exercitării de către coordonatorii părţilor a funcţiei de preşedinte al Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective;

h) va asigura dezvoltarea capacităţii Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective şi, în special, a Secretariatului acesteia;

i) va contribui la crearea comisiilor ramurale pentru consultări şi negocieri colective în toate ramurile economiei naţionale şi va întreprinde măsuri menite să eficientizeze activitatea acestora;

j) va contribui la crearea comisiilor teritoriale pentru consultări şi negocieri colective.

a) vor contribui la formarea comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la toate nivelurile parteneriatului social;

b) nu vor admite acte de ingerinţă din partea asociaţiilor patronale-membre sau angajatorilor-membri faţă de organizaţiile sindicale în ceea ce priveşte formarea, funcţionarea şi administrarea lor;

c) nu vor admite împiedicarea de către asociaţiile patronale-membre sau angajatorii-membri a creării şi funcţionării organizaţiilor sindicale;

d) vor prezenta anual în cadrul Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective informaţia despre asociaţiile patronale-membre şi angajatorii-membri.

a) vor contribui la formarea comisiilor pentru consultări şi negocieri colective la toate nivelurile parteneriatului social;

b) nu vor admite acte de ingerinţă din partea organizaţiilor sindicale faţă de asociaţiile patronale în ceea ce priveşte formarea, funcţionarea şi administrarea lor;

c) vor susţine patronatele în procesul de creare a structurilor patronale teritoriale;

d) vor prezenta anual în cadrul Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective informaţia despre organizaţiile-membre şi numărul membrilor de sindicat.

a) perfecţionarea cadrului legal privind convenţiile colective şi contractele colective de muncă, inclusiv prin prisma studierii experienţei internaţionale;

b) extinderea sferei de acţiune a convenţiilor colective de nivel naţional, ramural sau teritorial;

c) aplicarea în practică a prevederilor legale referitoare la obligaţia Părţilor negocierilor colective de a furniza reciproc informaţiile necesare pentru desfăşurarea negocierilor colective;

d) practica de soluţionare extrajudiciară a litigiilor individuale şi a conflictelor colective de muncă, inclusiv funcţionarea instituţiilor specializate în soluţionarea litigiilor individuale şi a conflictelor colective de muncă, şi oportunitatea perfecţionării cadrului legal în domeniul soluţionării conflictelor colective de muncă şi a litigiilor individuale de muncă în vederea sporirii eficienţei şi accesibilităţii mecanismelor existente şi dezvoltării unor mecanisme noi de soluţionare ale acestora;

e) modalităţile de susţinere a angajatorilor care promovează o politică de responsabilitate socială.

Ca urmare a consultărilor sus-menţionate, Părţile semnatare vor prezenta, după caz, Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective propuneri concrete de perfecţionare a cadrului legal în vigoare.

a) să monitorizeze activitatea comisiilor ramurale şi teritoriale pentru consultări şi negocieri colective şi practica încheierii convenţiilor colective de nivel ramural şi teritorial, să disemineze experienţa acestor comisii, să contribuie la dezvoltarea parteneriatului social la nivel ramural şi teritorial, să vină cu recomandări privind eficientizarea activităţii comisiilor respective;

b) să contribuie la crearea unei baze informaţionale deschise a convenţiilor colective de nivel ramural şi teritorial;

c) să promoveze practica de reglementare a raporturilor de muncă prin contracte colective de muncă în toate unităţile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare ale acestora;

d) să promoveze practica de informare şi consultare a salariaţilor în toate unităţile, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare ale acestora;

e) să promoveze aplicarea diferitor forme ale parteneriatului social în autorităţile publice, instituţiile publice, unităţile de stat sau în unităţile cu capital majoritar de stat.

a) să promoveze racordarea cadrului normativ naţional în domeniul inspecţiei muncii la prevederile convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii;

b) să promoveze fortificarea capacităţilor instituţionale ale Inspectoratului de Stat al Muncii;

c) să promoveze aprobarea unui document de politici în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

d) să examineze situaţia privind securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, de cel puţin două ori pe an;

e) să promoveze crearea şi punerea în aplicare a Registrului electronic al salariaţilor din Republica Moldova.

a) să asigure implementarea Programelor de Ţară privind Munca Decentă, să participe la elaborarea şi discutarea proiectelor de convenţii şi recomandări ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii;

b) să monitorizeze implementarea convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii ratificate de Republica Moldova şi, după caz, să înainteze Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective propuneri şi recomandări privind eliminarea cazurilor de neconcordanţă constatate;

c) să examineze în cadrul Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective rapoartele iniţiale şi/sau periodice pe marginea aplicării convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii ratificate de Republica Moldova, care urmează să fie prezentate de Guvernul Republicii Moldova Biroului Internaţional al Muncii.