Decizia protocolară nr.22.18 din 20.05.2026 \rAviz la proiectul de lege cu privire la organizarea şi funcţionarea parcărilor şi parcajelor auto (iniţiativa legislativă nr.419 din 19 decembrie 2025)

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

A V I Z

la proiectul de lege cu privire la organizarea

şi  funcţionarea  parcărilor  şi parcajelor auto

(iniţiativa legislativă nr.419 din 19 decembrie 2025)

nr. 22.18  din  20.05.2026

 (în vigoare 21.05.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 213-216 art. 67 din 21.05.2026

* * *

Aprobat

în şedinţa Guvernului din 20 mai 2026

Decizia protocolară nr.22.18/2026

PRIM-MINISTRU  Alexandru MUNTEANU

Guvernul a examinat proiectul de lege cu privire la organizarea şi funcţionarea parcărilor şi parcajelor auto, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.419 din 19 decembrie 2025) de către un grup de deputaţi în Parlament, şi comunică următoarele.

Iniţiativa legislativă este înaintată în conformitate cu art.73 din Constituţia Republicii Moldova şi cu art.47 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996.

Sub aspectul intenţiei de reglementare, potrivit notei de fundamentare, proiectul de lege a fost elaborat în scopul stabilirii regulilor generale cu privire la parcările şi parcajele auto cu plată pe teritoriul Republicii Moldova. În vederea realizării acestui obiectiv, autorii proiectului propun reglementarea relaţiilor aferente amenajării, exploatării şi controlului parcărilor auto, pentru a eficientiza gestionarea spaţiului urban, a asigura fluidizarea traficului rutier şi a asigura un sistem transparent şi echitabil de plată pentru utilizarea parcărilor.

Astfel, deşi scopul declarat al proiectului de lege este de a reglementa şi a eficientiza utilizarea şi administrarea parcărilor şi parcajelor auto, propunerea legislativă se dovedeşte a fi insuficientă şi generală, nereuşind să abordeze esenţialul problematicii parcărilor şi parcajelor auto.

Cadrul normativ aferent domeniului parcărilor auto este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr.672/1998 cu privire la parcările auto cu plată pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, se remarcă necesitatea actualizării şi modificării actului normativ menţionat, fără a fi necesară adoptarea unei legi organice distincte, ori adoptarea unei legi speciale pentru un domeniu cu caracter preponderent tehnic şi administrativ, care poate fi eficient reglementat prin acte normative de nivel inferior, contravine principiilor bunei guvernări şi proporţionalităţii reglementării. În acest sens, aspectele vizate de proiect (organizare, amenajare, funcţionare, administrare, drepturi şi obligaţii) urmează a fi reglementate prin modificarea Hotărârii Guvernului nr.672/1998, fără a fi însă edificat un nou cadru normativ la nivel primar.

Totodată, se indică faptul că reglementarea detaliată a parcărilor şi parcajelor auto prin lege organică reduce flexibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale de a adapta rapid politicile şi regulile în funcţie de necesităţi, evoluţiile tehnologice şi urbanistice, precum şi de dinamica traficului urban.

Subsecvent, se constată că în proiectul de lege se face trimitere preponderentă la regulamente subsecvente ce urmează a fi elaborate şi aprobate de către autorităţile administraţiei publice locale, fără a se institui un cadru normativ de tip regulament-cadru sau regulament-tip, care să stabilească principii generale, cerinţe minime obligatorii şi repere normative clare pentru elaborarea acestora, precum şi o delimitare clară a competenţelor şi atribuţiilor autorităţilor publice implicate în domeniu.

În aceeaşi ordine de idei, se evidenţiază că la elaborarea iniţiativei legislative nu au fost luate în considerare actele Uniunii Europene ce conţin reglementări relevante în domeniul parcărilor şi care urmează a fi transpuse în legislaţia naţională, cum ar fi: Regulamentul delegat (UE) 2022/1012 al Comisiei din 7 aprilie 2022 de completare a Regulamentului (CE) nr.561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte stabilirea de standarde care detaliază nivelul de servicii şi de securitate al spaţiilor de parcare sigure şi securizate şi procedurile de certificare a acestora, Regulamentul delegat (UE) nr.885/2013 al Comisiei din 15 mai 2013 de completare a Directivei 2010/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind STI în ceea ce priveşte furnizarea de servicii de informaţii referitoare la locuri de parcare sigure şi securizate pentru camioane şi vehicule comerciale şi Regulamentul (UE) 2024/1679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iunie 2024 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea reţelei transeuropene de transport, de modificare a Regulamentelor (UE) 2021/1153 şi (UE) nr.913/2010 şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr.1315/2013.

Astfel, potrivit pct.70 din capitolul 14 al Programului naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr.818/2025, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale a elaborat proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă în Republica Moldova (număr unic 369/MIDR/2026).

Totodată, se relevă că iniţierea proiectului de lege derivă şi din prevederile Agendei de reforme aferente Planului de creştere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.260/2025, în special Reforma 2.2.7 "Dezvoltarea spaţială", care prevede alinierea cadrului naţional de amenajare a teritoriului şi urbanism la standardele Uniunii Europene, prin revizuirea cadrului de reglementare şi aprobarea de regulamente, metodologii şi orientări pentru elaborarea şi implementarea planurilor de mobilitate urbană durabilă.

Odată cu deschiderea negocierilor de aderare, viziunea Republicii Moldova privind mobilitatea urbană durabilă, inclusiv din perspectiva gestionării parcărilor, integrată în contextul capitolului 14 din Programul naţional de aderare 2025-2029 şi al Strategiei de mobilitate 2030, se concentrează pe transformarea oraşelor în spaţii prietenoase cu mediul, sigure şi interconectate.

În acest sens, facem următoarea menţiune importantă referitor la lansarea spre consultare publică a proiectului de lege privind mobilitatea urbană durabilă în Republica Moldova la data de 2 martie 2026 şi ulterior la data de 25 martie 2026, cu autorităţile administraţiei publice locale din ţară. Complementar, proiectul de lege vizat a fost remis spre avizare şi expertiză de compatibilitate la data de 15 aprilie 2026, conform deciziei luate în cadrul şedinţei secretarilor generali din 14 aprilie 2026.

Scopul proiectului de lege privind mobilitatea urbană durabilă în Republica Moldova vizează reglementarea principalelor instrumente de gestionare a mobilităţii urbane, inclusiv:

- stabilirea competenţelor autorităţilor publice în procesul de elaborare, consultare şi aprobare a planurilor de mobilitate urbană durabilă;

- definirea principiilor de bază aplicabile planificării mobilităţii urbane; reglementarea dezvoltării urbane orientate spre transportul public;

- reducerea nivelului de poluare prin împuternicirea autorităţilor administraţiei publice locale de a institui zone cu nivel scăzut de emisii;

- implementarea sistemelor de transport inteligente;

- stabilirea drepturilor şi obligaţiilor autorităţilor administraţiei publice locale şi ale proprietarilor de autovehicule în organizarea parcărilor cu plată şi gestionarea vehiculelor abandonate sau fără stăpân.

Prin urmare, considerăm că dezvoltarea sistemului de parcări cu plată reprezintă un instrument esenţial al planificării mobilităţii urbane. Prin prisma acestui aspect, apreciem că va avea loc reducerea congestionării în centrele urbane prin descurajarea tranzitului auto personal. Din această perspectivă, evidenţiem că nu mai este vorba doar despre situaţia unde se parchează autovehiculul personal, dar şi despre modul cum se reglementează accesul în zonele aglomerate.

Armonizarea cu legislaţia Uniunii Europene presupune şi faptul că parcarea pe spaţiul public nu va mai fi gândită ca o utilizare a unui spaţiu urban şi/sau rural, dar ca un serviciu în interes public, urmând a fi stabilite zone tarifare diferenţiate şi, în final, acest lucru va asigura un echilibru între nevoile locatarilor şi fluidizarea spaţiului comun. Nu în ultimul rând, pentru a ne alinia la aquis-ul european (regulamentele TEN-T), urmărim să asigurăm trecerea de la planificarea tradiţională a transportului la una integrată, care corelează transportul public, pistele de biciclete, zonele pietonale şi parcările. Pe de altă parte, reglementarea separată a acestui domeniu ar conduce atât la fragmentarea cadrului normativ, cât şi la incoerenţă în documentele de planificare urbană.

În contextul celor expuse, menţionăm că proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă, ce reglementează inclusiv modalitatea de gestionare a parcărilor, nu reprezintă doar o simplă intervenţie normativă, ci constituie pilonul central al unei schimbări de paradigmă.

Adiţional, urmează a fi luate în considerare prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi ale Legii nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, care stabilesc cerinţe pentru asigurarea accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi şi a persoanelor cu mobilitate redusă în spaţiile de parcare, în egală măsură cu ceilalţi cetăţeni, cu reflectarea sancţiunilor pentru situaţia de nerespectare a obligaţiilor de incluziune a persoanelor sus-menţionate.

În acest context, în baza avizelor recepţionate din partea autorităţilor publice cu competenţe în domeniu şi a coerenţei cu prevederile cadrului normativ existent, evidenţiem următoarele observaţii, de ordin conceptual şi tehnico-legislativ, asupra proiectului de lege:

Denumirea capitolului II "Definiţii" nu corespunde uzanţelor de tehnică legislativă, care consacră utilizarea termenului "Noţiuni" pentru elementele structurale ce conţin explicarea termenilor utilizaţi în actul normativ.

În altă ordine de idei, cu referire la conţinutul capitolului II, urmează a se ţine cont de prevederile art.45 din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, potrivit cărora explicarea noţiunilor face parte din dispoziţiile generale ale actului normativ.

Mai mult decât atât, capitolele reprezintă elemente de structură complexe ale actului normativ. Prin urmare, acestea nu pot fi constituite dintr-un singur articol.

La art.4:

- Noţiunea de "agent constatator" se va exclude, din considerentul că este deja reglementată în Codul contravenţional nr.218/2008, iar introducerea unei definiţii autonome a "agentului constatator" într-un act normativ distinct creează un paralelism normativ şi riscul unor interpretări divergente privind competenţele de constatare şi sancţionare a faptelor contravenţionale.

- Noţiunea "regulamentul privind organizarea şi funcţionarea parcărilor şi parcajelor auto" se va exclude, întrucât potrivit regulilor de tehnică legislativă, actul normativ nu este un dicţionar juridic, fapt pentru care nu este justificată definirea noţiunilor doar în cazul în care la momentul adoptării actului se ştie cu certitudine că un termen este pasibil de mai multe interpretări sau dacă se imprimă un alt sens decât cel uzual şi se optează pentru o anumită interpretare. Suplimentar, se va ţine cont de faptul că, având în vedere complexitatea relaţiilor sociale, atribuirea semnificaţiei atotcuprinzătoare a unei noţiuni este practic imposibilă. Astfel, explicarea sensului unor termeni în actele normative determină pericolul nedefinirii exacte a acestora, fapt ce poate face dificilă aplicarea actului.

- Noţiunile de "parcare" şi "parcaj" în sensul utilizat în proiect au conotaţii similare, iar diferenţierea se bazează pe includerea parcajului în infrastructura drumului public, însă această distincţie nu este reflectată uniform în restul textului proiectului.

Totodată, se va reţine că, din perspectiva sistemului fiscal, aceste noţiuni sunt deja utilizate în Codul fiscal nr.1163/1997 şi în actele autorităţilor publice locale, în calitate de obiect al taxei locale. Introducerea unor definiţii diferite într-o lege separată creează risc de interpretare divergentă şi necorelare cu baza de impunere fiscală, încălcându-se astfel prevederile art.54 alin.(1) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative. Aceeaşi obiecţie este valabilă şi pentru definirea noţiunilor de "taxă pentru parcaj" şi "taxă pentru parcare".

- Noţiunea "parcare specială" se va defini în corelare cu noţiunea similară din Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravenţional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.557/2018. Astfel, conform Regulamentului enunţat, "parcarea specială" este parcarea cu pază care corespunde cerinţelor Regulamentului cu privire la parcările auto cu plată pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.672/1998, şi asigură depozitarea mijlocului de transport şi recuperarea acestuia de către proprietar, posesor sau reprezentantul acestora doar cu permisiunea subdiviziunii specializate ori teritoriale a Poliţiei din care face parte agentul constatator care a dispus ridicarea acestuia.

- Cu privire la noţiunile de "taxă pentru parcare" şi "taxă pentru parcaj" se constată că acestea sunt deja reglementate expres în Codul fiscal nr.1163/1997, drept plăţi de natură fiscală datorate bugetelor locale, a căror mărime se stabileşte de către consiliile locale, în limitele competenţei conferite de lege. Instituirea cumulativă a mai multe plăţi (taxă fiscală, tarif, tarif suplimentar, precum şi "alte plăţi" stabilite prin regulamentul autorităţii administraţiei publice locale) pentru acelaşi serviciu generează riscul unor costuri finale disproporţionate sau chiar excesive pentru utilizatori, afectând principiul proporţionalităţii intervenţiei statului şi previzibilitatea normei juridice. Totodată, această abordare creează o marjă excesivă de discreţie pentru autorităţile locale în stabilirea obligaţiilor pecuniare, contrar cerinţelor de claritate şi securitate juridică.

Mai mult decât atât, conform art.290 din Codul fiscal nr.1163/1997, subiecţii impunerii pentru "taxa pentru parcare" sunt persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care prestează servicii de parcare, iar pentru "taxa pentru parcaj" sunt persoane juridice sau fizice, posesoare de autovehicule, care utilizează parcajul. Respectiv, "taxa pentru parcare" este achitată de către operatori, iar "taxa pentru parcaj" – de către utilizatori.

Totodată, proiectul nu clarifică raportul juridic dintre "taxa fiscală" şi "tarif", în special în situaţia în care, potrivit art.12 din proiect, operatorul este îndreptăţit să perceapă doar "tariful", fără a se preciza dacă taxa fiscală se include în acesta sau se achită separat.

Prin introducerea noţiunii de "tarif", a cărei plată utilizatorul o va achita în funcţie de perioada de timp a utilizării locului de parcare şi parcaj, rezultă o suprapunere şi o confuzie între "taxă" şi "tarif" şi creează percepţia că autorii proiectului de lege au stabilit că plătitori ai taxelor locale pentru parcare şi parcaj sunt doar operatorii, ceea ce este în contradicţie cu prevederile Codului fiscal. De altfel, plata pentru locul de parcaj nu poate fi asimilată drept taxă locală de parcaj, care se varsă integral în bugetul local, cu excepţia situaţiilor în care administrarea locului de parcaj revine unei subdivizuni a autorităţii publice locale, şi nu unui operator privat. Pentru excluderea oricăror confuzii în procesul de aplicare, aceste neconformităţi faţă de prevederile legale urmează a fi remediate, deoarece, la momentul actual, între noţiunile de "taxă pentru parcaj" şi "tarif" nu există nicio diferenţiere. Prin urmare, având în vedere argumentele expuse privitor la noţiunile de "taxă pentru parcare", "taxă pentru parcaj" şi "tarif", se recomandă excluderea cuvintelor "sau autoritate publică locală" din noţiunea de "operator", astfel încât plătitori ai taxelor locale (de parcare şi parcaj) vor fi doar operatorii privaţi care vor administra parcări/parcaje în urma câştigării concursurilor/licitaţiilor, iar plătitori de tarife vor fi utilizatorii parcărilor/parcajelor.

- Noţiunea de "operator" are un caracter general şi nu este corelată expres cu art.5 alin.(3) din proiect. În vederea asigurării clarităţii şi a unităţii terminologice, se recomandă completarea acesteia cu cuvintele "de parcare".

De asemenea, în proiect se utilizează neuniform termenii "vehicul" şi "autovehicul", deşi aceştia au conţinut juridic diferit potrivit Regulamentului circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357/2009. Această neconcordanţă contravine art.54 alin.(1) lit.c) şi d) din Legea nr.100/2017, fapt ce impune unificarea terminologiei şi utilizarea consecventă a termenului "autovehicul", cu definirea expresă a acestuia în articolul de noţiuni.

La art.5 alin.(3), ce prevede că operatorul de parcare este împuternicit să dispună măsuri de disciplinare faţă de utilizatorul autovehiculului, inclusiv prin aplicarea tarifului suplimentar pentru serviciul de blocare sau deblocare a roţilor mijlocului de transport, precum şi prin ridicarea autovehiculului, conform regulamentului aprobat la nivel local, se constată că, mecanismul propus nu conţine reglementări explicite cu privire la modul de constatare a încălcării regulamentului, la competenţele, împuternicirile şi limitele persoanei care constată încălcarea şi dispune aplicarea măsurii restrictive, şi nu în ultimul rând, cu privire la garanţiile procedurale minime de care trebuie să beneficieze utilizatorul autovehiculului.

De asemenea, lipsesc menţiuni referitoare la procedura de contestare a aplicării acestor măsuri, în special în situaţiile în care operatorul de parcare are statut de agent economic privat, aspect ce poate genera incertitudini privind protecţia drepturilor persoanelor vizate. Astfel, se relevă necesitatea corelării acestor prevederi cu reglementările existente în materia răspunderii contravenţionale, în sensul art.439 din Codul contravenţional şi al Regulamentului privind modul de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravenţional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.557/2018.

Art.6 alin.(2) are un caracter general şi declarativ, întrucât obligaţia respectării normelor urbanistice, de accesibilitate şi de siguranţă rutieră este deja prevăzută de legislaţie. Totodată, utilizarea unor sintagme generale, fără trimitere la cadrul normativ aplicabil, poate genera incertitudine în aplicare. În acest sens, se recomandă fie excluderea alineatului ca fiind redundant, fie completarea acestuia prin indicarea expresă a actelor normative relevante.

La art.7:

- alin.(1) şi (2) sunt contradictorii în ceea ce priveşte stabilirea taxelor pentru parcare/parcaj, ori alin.(1) prevede că metodologia se aprobă pe baza regulamentului emis de autoritatea publică locală, în timp ce alin.(2) face referire directă la Codul fiscal, creând o neconcordanţă între sursa normativă care reglementează modul de stabilire a taxelor;

- alin.(3) contravine dispoziţiilor art.297 alin.(5) din Codul fiscal, care prevăd că autorităţile publice locale nu au dreptul să stabilească cotele taxelor locale diferenţiat, în funcţie de amplasament.

Conform prevederilor titlului VII din Codul fiscal, legislaţia fiscală stabileşte în mod clar şi imperativ subiecţii impunerii, baza impozabilă, precum şi modul de calcul şi percepere a taxelor locale. Aceste dispoziţii definesc un cadru unitar şi obligatoriu la nivel naţional, care nu poate fi modificat prin alte acte normative elaborate de autorităţile publice locale.

Prin urmare, un regulament emis de autoritatea publică locală nu poate modifica criteriile de impunere, modul de stabilire a cotelor sau baza de calcul prevăzute de Codul fiscal, întrucât aceasta ar încălca principiul legalităţii şi ierarhia actelor normative stabilite de legislaţia fiscală. Singurele excepţii vizează taxele locale prevăzute la art.289 alin.(2) lit.n¹) şi p) din Codul fiscal, pentru care mecanismul de administrare şi modalitatea de percepere pot fi stabilite de către autoritatea publică locală, în limitele competenţelor conferite de Cod. Chiar şi în aceste situaţii, regulamentul nu poate stabili criterii sau norme care depăşesc cadrul legal prevăzut de Codul fiscal.

Suplimentar, Codul fiscal prevede în mod expres că autoritatea publică locală nu are dreptul să instituie taxe locale suplimentare şi cotele taxelor locale se stabilesc exclusiv prin deciziile consiliilor locale. Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de taxe locale conform Codului fiscal sau anularea ori modificarea taxelor locale se permite numai concomitent cu modificarea bugetelor locale.

În forma actuală, proiectul de lege nu clarifică modul în care deciziile consiliului local privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale vor fi corelate cu deciziile privind adoptarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor/parcajelor şi cu decizia de stabilire a tarifelor, ceea ce ridică probleme procedurale şi de legalitate. Lipsa unei corelări explicite poate genera situaţia în care prevederile regulamentului să fie contrare cu decizia deliberativă, încălcând principiul legalităţii şi cadrul unitar prevăzute de Codul fiscal.

- alin.(4) instituie posibilitatea perceperii de către autorităţile administraţiei publice locale a unor "alte plăţi, cu titlu de serviciu", în cazul încălcării regulamentului privind organizarea şi funcţionarea parcărilor şi parcajelor auto, fără a stabili natura juridică a acestor plăţi, condiţiile de aplicare, limitele sau cuantumul acestora. O asemenea formulare conferă o marjă excesivă de discreţie autorităţilor administraţiei publice locale şi contravine cerinţelor de claritate, previzibilitate şi securitate juridică ale normei. Totodată, prin faptul că aceste plăţi sunt aplicabile ca urmare a încălcării unor reguli, ele reprezintă, în esenţă, sancţiuni administrative mascate, care nu pot fi instituite prin regulament al autorităţii administraţiei publice locale. Potrivit principiului legalităţii sancţiunilor, precum şi cadrului reglementat de Codul contravenţional, sancţiunile şi regimul aplicării acestora pot fi stabilite exclusiv prin lege. În acest sens, se recomandă excluderea alin.(4).

Art.8 alin.(1):

- la lit.a), se impune substituirea noţiunii de "automate de plată" cu noţiunea "terminal de plată în numerar", conform terminologiei consacrate prin Codul fiscal şi a semnificaţiei de dispozitiv automatizat, care permite prestatorului de servicii de plată primirea şi/sau eliberarea numerarului, este destinat executării unui serviciu de plată de la/către utilizatorii serviciilor de plată şi funcţionează în regim autonom, fără prezenţa fizică (participarea) a altei persoane decât utilizatorul serviciilor de plată ce depune şi/sau primeşte numerarul;

- la lit.d) se va ţine cont de faptul că, în esenţă, "abonamentul lunar/anual" nu reprezintă o metodă de plată, ci o formă de organizare sau de acces la serviciul de parcare, distinct de instrumentele efective de achitare;

- după lit.d) se va completa cu o nouă literă, referitoare la utilizarea serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay), în calitate de modalitate suplimentară de plată pentru serviciile presate de operatorii de parcări/parcaje, cu următorul cuprins: "e) prin serviciul guvernamental de plăţi electronice MPay;". În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.712/2020 cu privire la serviciul guvernamental de plăţi electronice (MPay), serviciul MPay este un instrument unic pentru încasarea plăţilor de la persoanele fizice şi juridice în procesul prestării serviciilor, colectării impozitelor, taxelor, încasării plăţilor pentru amenzi şi majorări de întârziere (penalităţi) şi altor plăţi în contul unic trezorerial al Ministerului Finanţelor.

De precizat că serviciul MPay nu include şi nu suportă plăţi prin SMS, motiv pentru care includerea acestora ca metodă generală de plată necesită o delimitare clară faţă de serviciul MPay.

La art.9 este necesar de a face claritate privind veniturile colectate pentru serviciile de parcare sau parcaj. În cazul în care operator este autoritatea publică locală, tariful aplicat pentru serviciul de parcare/parcaj nu este altceva decât un venit colectat de către subdiviziunea din cadrul aparatului primăriei.

Cu referinţă la "tariful suplimentar" aplicat în cazul încălcării prevederilor regulamentului de funcţionare a parcărilor/parcajelor auto, pentru a se aprecia corect dacă se califică sau nu ca venit colectat, este important de clarificat cine încasează şi gestionează acest tarif suplimentar în calitate de operator (privat sau subdiviziunea autorităţii publice locale).

De asemenea, norma are un caracter general şi incomplet, întrucât nu precizează sfera veniturilor vizate şi regimul aplicabil în cazul delegării gestionării parcărilor către operatori. În lipsa unor clarificări privind mecanismul de colectare şi direcţionare a veniturilor, norma nu asigură suficientă claritate şi previzibilitate în aplicare. Se recomandă completarea articolului prin corelare cu dispoziţiile privind administrarea şi delegarea serviciului.

În ceea ce priveşte capitolul V, se constată că nu este asigurat un echilibru adecvat între drepturile şi obligaţiile utilizatorilor şi cele ale operatorilor. În timp ce utilizatorilor le sunt stabilite obligaţii generale şi vagi, drepturile acestora sunt limitate şi formulate impropriu din punct de vedere juridic, iar operatorilor le sunt conferite drepturi cu caracter sancţionator, fără a fi prevăzute obligaţii corespunzătoare şi garanţii procedurale.

În acelaşi timp, la art.10 lit.c), cuvintele ,,cerinţele tehnicii securităţii antiincendiare" urmează a fi substituită cu cuvintele "regimul de protecţie împotriva incendiilor", în conformitate cu prevederile Legii nr.267/1994 privind apărarea împotriva incendiilor. Totodată, despre necesitatea respectării regimului de protecţie împotriva incendiilor se va învedera şi la art.14 alin.(4) lit.c).

În aceste condiţii, în această formă capitolul nu respectă principiile proporţionalităţii, clarităţii şi securităţii juridice. Astfel, se recomandă revizuirea integrală a capitolului V.

La art.13 alin.(1), este necesară stabilirea gradului de încărcare urbană şi pentru parcaje, nu doar pentru parcări.

Cu referire la art.14, privind adjudecarea prin licitaţie a parcajelor şi terenurilor destinate parcărilor, acordarea dreptului operatorilor adjudecatari prin licitaţie de a aplica măsuri restrictive asupra autovehiculelor, fără norme procedurale clare, fără implicarea unei autorităţi publice şi fără mecanisme de contestare, contravine cadrului contravenţional existent şi principiilor legalităţii şi securităţii juridice. Lipsa reglementării obligaţiilor şi responsabilităţilor operatorilor privaţi creează premise pentru practici abuzive şi tratamente neuniforme ale utilizatorilor.

Suplimentar, modul de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor publice este reglementat de Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice, care vizează atribuirea contractelor pentru bunuri, servicii şi lucrări. Din conţinutul alineatului respectiv nu este clar dacă autorul a avut în vedere aplicarea procedurii de licitaţie conform Legii nr.131/2015 sau dacă atribuirea spaţiilor urmează să se efectueze în baza unui alt tip de concurs public de natură civilă sau administrativă. Potrivit Legii nr.131/2015, achiziţia publică presupune procurarea de bunuri, servicii sau lucrări în beneficiul autorităţii contractante. În cazul reglementat de proiect, autorităţile publice locale nu dobândesc bunuri sau servicii, dar transmit dreptul de folosinţă asupra unor spaţii pentru organizarea parcărilor. Prin urmare, atribuirea acestor terenuri nu poate fi realizată în temeiul Legii nr.131/2015 privind achiziţiile publice, întrucât aceasta se aplică exclusiv raporturilor de procurare şi nu celor de înstrăinare sau dare în folosinţă a proprietăţii publice.

De remarcat că termenul "adjudecare" nu corespunde prevederilor Legii nr.131/2015 privind achiziţiile publice, care operează cu noţiunea de "atribuire de contracte de achiziţii publice".

La art.15, se apreciază drept incertă şi deficitară stabilirea competenţei generice a autorităţilor indicate la lit.a) - c), pentru asigurarea controlului respectării acestei legi. Or, nu sunt clare limitele competenţelor autorităţilor nominalizate, în contextul în care proiectul de lege nu prevede expres drepturile, obligaţiile şi atribuţiile legale ale fiecărei entităţi în parte. În acest sens, se va reţine că drepturile, obligaţiile şi atribuţiile autorităţilor menţionate urmează a fi prevăzute în mod obligatoriu în cadrul legal primar (în speţă – Legea cu privire la organizarea şi funcţionarea parcărilor şi parcajelor auto).

La art.16:

- în măsura în care nu este stabilită răspunderea contravenţională pentru comiterea unor fapte, prevederile alin.(1) din proiect au un caracter declarativ, motiv pentru care se vor exclude;

- cu referire la alin.(2), se va reţine că competenţa unui organ în constatarea şi examinarea unor contravenţii poate fi stabilită în exclusivitate de Codul contravenţional. Drept urmare, norma nominalizată se va exclude;

- în raport cu prevederile alin.(3), se consemnează că regimul oricărui tip de răspundere (disciplinară, civilă, contravenţională sau penală) poate fi reglementată doar prin lege. Respectiv, nu poate fi acceptată propunerea autorilor de stabilire a unei forme de răspundere potrivit unui regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului.

În contextul celor expuse mai sus, Guvernul nu susţine proiectul de lege cu privire la organizarea şi funcţionarea parcărilor şi parcajelor auto.