Decizia protocolară nr.9.18 din 11.03.2026 \rAviz la proiectul de lege cu privire la împrumuturile dintre persoanele fizice (iniţiativa legislativă nr.8 din 29 ianuarie 2026)

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

A V I Z

la proiectul de lege cu privire la împrumuturile dintre persoanele fizice

 (iniţiativa legislativă nr.8 din 29 ianuarie 2026)

nr. 9.18  din  11.03.2026

 (în vigoare 12.03.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 112-115 art. 26 din 12.03.2026

* * *

Aprobat

în şedinţa Guvernului din 11 martie 2026

Decizia protocolară nr.9.18/2026

PRIM-MINISTRU  Alexandru MUNTEANU

Guvernul a examinat proiectul de lege cu privire la împrumuturile dintre persoanele fizice, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.8 din 29 ianuarie 2026) de către doamna Ana Ţurcan-Oboroc şi domnul Vasile Costiuc, deputaţi în Parlament, şi comunică următoarele.

Iniţiativa legislativă este înaintată în conformitate cu art.73 din Constituţia Republicii Moldova şi cu art.47 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797/1996.

Potrivit notei de fundamentare, proiectul propune reglementarea relaţiilor de împrumut dintre persoanele fizice, având drept scop evitarea evaziunii fiscale şi a veniturilor nedeclarate din partea unor împrumutători. Totodată, autorii proiectului menţionează că legislaţia nu reglementează în mod detaliat relaţiile de împrumut dintre persoanele fizice, limitându-se doar la raporturile dintre bănci sau organizaţiile de creditare nebancare şi persoanele fizice.

Sub aspect conceptual şi redacţional, reţinem următoarele:

Potrivit art.1, "Legea cu privire la împrumuturile dintre persoane fizice (împrumuturi neprofesioniste) are drept scop reglementarea împrumuturilor dintre persoanele fizice pentru evitarea evaziunii fiscale şi a respectării drepturilor părţilor". În acest context, formularea "respectării drepturilor părţilor" este generică şi nu stabileşte exact la ce drepturi ale părţilor se face referire.

Observăm că scopul real al proiectului de lege este monitorizarea veniturilor persoanelor fizice, acest lucru fiind evident din conţinutul notei de fundamentare, unde se menţionează că "cei care împrumută bani nu achită impozite pe venit, deoarece, în mare parte, sumele nu sunt reflectate în vreun document, ele rămânând în umbră şi fiind prejudiciat, astfel, bugetul de stat. Plasând într-un cadru legal împrumuturile dintre persoanele fizice, se vor proteja acestea din urmă de excese, bugetul de stat va mai avea o sursă de venit, iar organele de urmărire penală vor primi mai puţine plângeri pentru încălcarea drepturilor".

În acest context, menţionăm că evaziunea fiscală constituie un domeniu reglementat distinct în legislaţia fiscală, iar combaterea acesteia nu poate fi realizată prin intermediul unei legi civile, fără a aduce atingere principiului separaţiei ramurilor de drept. O astfel de intervenţie normativă transformă relaţiile civile legitime în obiect al suspiciunii generalizate şi afectează nejustificat libertatea contractuală. În mod firesc, soluţiile pentru prevenirea veniturilor nedeclarate trebuie identificate prin ajustarea şi consolidarea prevederilor Codului fiscal nr.1163/1997 (în continuare – Codul fiscal), dar nu prin restrângerea drepturilor fundamentale ale părţilor în raporturile de drept privat. În plus, considerăm că bugetul de stat nu va avea niciun beneficiu în situaţia în care împrumutul este acordat cu titlu gratuit.

La art.2:

Referitor la definiţia propusă la lit.a) pentru termenul "contract de împrumut neprofesionist – contract încheiat între două persoane fizice, prin care una oferă celeilalte o sumă de bani, cu sau fără dobândă, cu sau fără penalităţi, pe o perioadă anumită", cu titlu de remarcă generală comunicăm că legislaţia civilă utilizează termenul "împrumut între persoane fizice care nu au calitatea de profesionist" (a se vedea art.1242 alin.(3) din Codul civil al Republicii Moldova nr.1107/2002 (în continuare – Codul civil)). Subsecvent, potrivit art.1242 alin.(1) din Codul civil, contractul de împrumut poate avea ca obiect nu numai bani, ci şi alte bunuri fungibile (observaţie valabilă şi pentru definiţia termenilor "împrumutător" şi "împrumutat", care fac referire, de asemenea, doar la bani ca obiect al contractului de împrumut, precum şi pentru celelalte dispoziţii din proiect care se referă exclusiv la bani ca obiect al contractului de împrumut (de exemplu, art.5)).

Definiţia prevăzută la lit.b) pentru termenul "persoană fizică – fiinţa umană, privită individual, recunoscută de lege ca subiect de drept, titulară de drepturi şi obligaţii civile, în capacitate deplină de exerciţiu", menţionăm că aceasta este doar parţial compatibilă cu noţiunea pentru acest termen în art.23 din Codul civil. Potrivit acestui articol, prin termenul de "persoană fizică" se înţelege "omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile". De asemenea, art.24 din acelaşi cod detaliază reglementările art.23 şi stabileşte că se recunoaşte capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capacitatea de folosinţă), care apare în momentul naşterii şi încetează o dată cu moartea, în egală măsură tuturor persoanelor fizice.

În contextul celor prevăzute mai sus, restrângerea semnificaţiei termenului de "persoană fizică" la obligaţia deţinerii capacităţii depline de exerciţiu contravine normelor constituţionale, întrucât poate conduce la discriminare, precum şi la afectarea demnităţii umane. Or, limitarea accesului la un drept civil doar pe criteriul capacităţii de exerciţiu, fără analiza concretă a situaţiei, poate fi o ingerinţă disproporţionată în autonomia personală şi libertatea de decizie. Mai mult decât atât, excluderea automată a unei persoane de la un drept doar pentru că nu are capacitate deplină de exerciţiu, fără evaluare individuală, transformă persoana într-un "obiect" al protecţiei statului şi nu într-un subiect de drept, ceea ce contravine demnităţii umane. Având în vedere cele expuse, precum şi pentru a evita paralelismele legislative se consideră oportună excluderea prevederilor art.2 lit.b) din proiect.

De asemenea, în vederea evitării dublării normelor juridice, se vor exclude noţiunile "împrumutător" şi "împrumutat" prevăzute la lit.c) şi d), întrucât semnificaţia acestor termeni derivă implicit din noţiunea contractului de împrumut prevăzută la art.1242 din Codul civil. În subsidiar, cu referire la termenul "valută naţională sau internaţională", remarcăm că Legea nr.62/2008 privind reglementarea valutară utilizează termenii "monedă naţională" şi "valută străină" (observaţie valabilă şi pentru art.4 lit.a)).

Noţiunea "autentificare notarială", prevăzută la lit.e), face obiectul de reglementare a legislaţiei cu privire la notariat (Legea nr.246/2018 privind procedura notarială), motiv pentru care se va exclude din art.2 din proiect. Totodată, autentificarea notarială este o formă de întocmire a actului juridic, astfel cum este prevăzut la art.323 din Codul civil şi la art.5 alin.(3) din Legea nr.246/2018 privind procedura notarială, actele juridice supuse autentificării fiind stabilite la art.30 din legea menţionată. În acest sens, instituirea unor reglementări suplimentare privind autentificarea notarială, altele decât cele prevăzute în Codul civil şi în Legea nr.246/2018 privind procedura notarială, nu se consideră necesară.

De asemenea, definiţia termenului "cont bancar", prevăzută la lit.f), nu face obiectul de reglementare al proiectului de lege, ci al actelor normative privind activitatea băncilor/activitatea fiscală. În acest sens, se constată că definiţia acestui termen este stabilită la art.129 pct.17) din Codul fiscal, având o semnificaţie mult mai largă decât cea prevăzută în proiectul de lege. Potrivit articolului menţionat, prin "cont bancar şi/sau cont de plăţi" se înţelege un cont deschis în una dintre băncile (sucursala acesteia) din Republica Moldova sau din străinătate, în una dintre societăţile de plată autorizate de Banca Naţională a Moldovei participante la Sistemul Automatizat de Plăţi Interbancare, cont deschis în sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor, precum şi un cont deschis la societăţile emitente de monedă electronică şi/sau la furnizorii de servicii poştale. În context, lit.f) din art.2 necesită a fi exclusă.

La art.3:

Potrivit redacţiei propuse a acestui articol şi definiţiei termenului "contract de împrumut neprofesionist" (a se vedea art.2 din proiect), se înţelege că împrumutul, indiferent de suma/valoarea acestuia, poate fi realizat doar în formă scrisă, prin încheierea unui contract de împrumut neprofesionist, ale cărui părţi componente sunt prevăzute la art.3 din proiectul de lege. Această concepţie vine în contradicţie cu dispoziţiile art.992 din Codul civil, potrivit cărora contractul reprezintă acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane, prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice. Mai mult decât atât, având în vedere că, potrivit alin.(2) al articolului menţionat, contractului îi sunt aplicabile normele referitoare la actul juridic, se impune a menţiona că actul juridic poate fi încheiat şi în formă verbală, în conformitate cu art.316 şi 317 din Codul civil. Forma scrisă a actului juridic dintre persoanele fizice este obligatorie în cazul în care valoarea obiectului acestuia depăşeşte 1 000 de lei, astfel cum este prevăzut la art.321 alin.(1) din Codul civil. Totodată, potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, în cazul în care, conform legii sau învoielii părţilor, actul juridic trebuie încheiat în formă scrisă, acesta poate fi încheiat fie prin întocmirea unui singur înscris, semnat de părţi, fie prin schimb de scrisori, telegrame, documente electronice, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat.

În altă ordine de idei, referitor la părţile componente ale contractului de împrumut stabilite la art.3 din proiectul de lege, relevăm că acestea vin în contradicţie cu dispoziţiile art.993 alin.(2) din Codul civil, potrivit cărora părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele dispoziţiilor legale imperative, contracte şi pot stabili conţinutul acestora. Relevante în acest sens sunt şi dispoziţiile art.1247 alin.(4) din acelaşi cod, conform cărora contractul de împrumut poate să nu stabilească termenul de restituire sau termenul de preaviz. În acest caz, împrumutul trebuie restituit în termen de 30 de zile de la data la care împrumutatul a primit cererea de restituire.

Referitor la clauzele contractuale ale contractului de împrumut prin care se stabilesc dobânzi lunare/anuale şi penalităţi de întârziere, remarcăm că, potrivit art.1242 alin.(3) din Codul civil, împrumutul care are ca obiect o sumă de bani şi unde ambele părţi sunt persoane fizice care nu au calitatea de profesionist poate fi încheiat şi cu titlu gratuit. Prin urmare, stabilirea obligatorie în contractul de împrumut unde ambele părţi sunt persoane fizice care nu au calitatea de profesionist a unor clauze contractuale care prevăd dobânda lunară/anuală şi penalităţile de întârziere nu corespunde reglementărilor generice prevăzute de Codul civil.

În partea ce vizează efectele nerestituirii în termen a împrumutului şi stabilirea unei penalităţi de întârziere ce nu poate depăşi 50% din suma totală împrumutată, atragem atenţia că dispoziţiile art.1242-1250 din Codul civil, în special art.1248 alin.(1), prevăd posibilitatea perceperii dobânzii de întârziere. Potrivit art.942 alin.(2) din acelaşi cod, rata dobânzii de întârziere este egală cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei, aplicată conform art.874 din Codul civil, la care se adaugă 5 puncte procentuale pe an în cazul în care debitorul este un consumator sau 9 puncte procentuale pe an în celelalte cazuri.

În altă ordine de idei, potrivit art.942 alin.(4) din Codul civil, în cazul în care s-a stipulat o clauză penală, creditorul poate solicita, la alegere, fie dobânda de întârziere calculată conform dispoziţiilor acestui articol, fie penalitatea pentru întârziere.

Prin urmare, la determinarea clauzelor contractuale ale contractului de împrumut se va lua în considerare opţiunea creditorului de a solicita fie reglementarea clauzelor de penalitate, fie aplicarea dobânzii de întârziere. De asemenea, este necesară delimitarea clară între noţiunea de penalitate de întârziere şi cea de dobânda de întârziere.

Reglementările prevăzute în ultimul alineat al art.3 necesită a fi revăzute, întrucât nu este clară novaţia şi nici scopul urmărit de autorii proiectului cu referire la trecerea în proprietate a bunului gajat doar în urma încheierii instanţei de judecată. Totodată, se recomandă ca normele referitoare la gajarea bunului imobil să fie excluse din proiectul de lege, întrucât aspectele referitoare la gaj sunt prevăzute deja în capitolul V al titlului IV din Codul civil.

La art.4:

Conceptual, instituirea obligaţiei de autentificare notarială a împrumuturilor care depăşesc plafonul de 20 000 de lei nu este necesară din punct de vedere juridic, fiind excesivă şi disproporţionată în raport cu scopul urmărit, întrucât cadrul legal existent oferă suficiente garanţii pentru protecţia părţilor şi prevenirea abuzurilor. Or, forma autentică a contractului de împrumut reprezintă o opţiune a părţilor şi nu o obligaţie legală. Impunerea autentificării notariale ar constitui o ingerinţă în principiul libertăţii contractuale, limitând dreptul părţilor de a stabili în mod liber forma actului juridic.

Sub aspectul proporţionalităţii instituirii unei asemenea norme se remarcă generarea unor costuri suplimentare (aferente autentificării contractului de împrumut) pentru părţile contractante, precum şi împovărarea procedurii de împrumut, fapt ce ar duce la încetinirea circuitului civil.

De asemenea, trebuie avut în vedere contextul socioeconomic al Republicii Moldova. O parte semnificativă a populaţiei beneficiază de sprijin financiar din partea rudelor şi apropiaţilor aflaţi peste hotare. Instituirea unor formalităţi costisitoare şi rigide pentru astfel de raporturi juridice ar putea genera reducerea fluxului de sprijin financiar informal, creşterea poverii financiare asupra populaţiei cu venituri reduse şi, implicit, o reacţie negativă la nivel social.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte autentificarea contractelor de împrumut între persoane fizice pentru sume ce depăşesc 20 000 de lei, pentru evitarea neachitării impozitului pe venit din împrumuturi de sume mari, este relevant de menţionat că, potrivit dispoziţiilor art.226⁶ alin.(6²) din Codul fiscal, venitul impozabil estimat se diminuează cu suma împrumutată doar în măsura în care contribuabilul supus controlului prezintă probe care demonstrează fie că din sursa de venit din care provine suma împrumutată au fost achitate obligaţiile fiscale corespunzătoare la bugetul de stat, fie că suma împrumutată reprezintă venit neimpozabil în sensul art.20 din Codul fiscal.

În acest context, subliniem că simpla autentificare notarială a contractului de împrumut între persoane fizice nu constituie, prin ea însăşi, un temei juridic şi fiscal suficient pentru acceptarea împrumutului la stabilirea situaţiei fiscale a contribuabilului, în lipsa demonstrării sursei legale de provenienţă a mijloacelor băneşti ale împrumutătorului şi a regimului fiscal aplicat acestora.

Prin urmare, indiferent dacă un contract de împrumut între persoane fizice este sau nu autentificat notarial, acesta poate fi recunoscut de organul fiscal la stabilirea situaţiei fiscale a împrumutatului exclusiv în condiţiile în care sunt prezentate probe obiective privind provenienţa legală a mijloacelor băneşti împrumutate, caracterul impozabil sau neimpozabil al acestora şi achitarea obligaţiilor fiscale aferente, după caz. În lipsa acestor elemente, contractul de împrumut nu produce efecte fiscale în sensul diminuării venitului impozabil estimat, chiar dacă produce efecte juridice civile între părţi.

Potrivit art.4 lit.b) din proiectul de lege, "Înainte de autentificarea contractului, notarul va verifica, în regim obligatoriu, provenienţa banilor oferiţi de împrumutător către împrumutat". Această dispoziţie comportă un caracter general şi nu este necesar a fi prevăzută în proiectul de lege respectiv. Or, obligaţiile notarului referitoare la regulile de autentificare a contractelor sunt reglementate de Codul civil, de Legea nr.246/2018 privind procedura notarială, precum şi de alte acte normative, după caz. Astfel, obligaţia notarului de a verifica provenienţa banilor rezultă din obligaţia legală a notarilor de a aplica măsuri de cunoaştere a clientelei. Aceasta decurge din includerea notarilor, potrivit art.4 din Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, în categoria entităţilor raportoare, în cazul în care acordă asistenţă pentru întocmirea sau realizarea unor operaţiuni pentru clienţii lor, inclusiv operaţiuni sau tranzacţii care implică sume de bani.

Cu referire la textul "Dovada de provenienţă va fi prezentată notarului de către Împrumutat", menţionăm că acesta este neclar şi impropriu, întrucât instituie în sarcina împrumutatului obligaţia de a prezenta dovada provenienţei unor fonduri care aparţin împrumutătorului, aspect lipsit de temei legal şi contrar principiului potrivit căruia fiecare parte răspunde pentru provenienţa propriilor fonduri.

Totodată, la lit.b), autorul utilizează cuvintele "în regim obligatoriu". În acest sens, menţionăm că, potrivit Legii nr.100/2017 cu privire la actele normative (în continuare – Legea nr.100/2017), actul normativ are, prin natura sa, caracter obligatoriu. În aceste condiţii, utilizarea cuvintelor menţionate este redundantă şi lipsită de necesitate juridică, motiv pentru care se impune revizuirea textului prin eliminarea acesteia, în vederea respectării rigorilor de tehnică legislativă.

La art.5:

Dispoziţiile propuse în acest articol intervin asupra modalităţii de executare a obligaţiei de remitere a sumei împrumutate, aspect deja reglementat de Codul civil, legislaţia bancară şi legislaţia privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. În aceste condiţii, includerea acestor norme nu se justifică, cu atât mai mult cu cât acestea sunt susceptibile să genereze conflicte normative, în special în raport cu reglementările referitoare la procedura de deschidere şi de utilizare a contului bancar, la modalităţile de efectuare a plăţilor şi la operaţiunile bancare.

Mai mult decât atât, normele prevăzute în art.5 au un caracter rigid şi excesiv, deoarece restrâng dreptul libertăţii contractuale şi pot genera probleme de neconstituţionalitate sub aspectul proporţionalităţii scopului urmărit. Or, aceste norme prevăd că toate tranzacţiile de împrumut se realizează exclusiv prin intermediul unui cont bancar, fără a stabili excepţii sau condiţii de aplicare (de exemplu, în funcţie de suma împrumutată sau de forma actului juridic). O asemenea restrângere este admisibilă doar dacă are scop legitim, este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu atinge existenţa dreptului sau a libertăţii (a se vedea Hotărârea Curţii Constituţionale nr.11/2016, § 40). În context, orice restricţie, înainte de a fi instituită, trebuie raportată la prevederile art.54 din Constituţia Republicii Moldova.

Complementar, proiectul de lege nu stabileşte sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor art.5.

La art.6:

Normele prevăzute la acest articol sunt inutile, deoarece nu instituie un regim juridic special, ci doar reiau o regulă generală deja existentă în legislaţie. Or, prin natura lor, raporturile contractuale încetează odată cu stingerea obligaţiilor asumate de părţi. Mai mult decât atât, Codul civil prevede deja instituţia stingerii obligaţiilor (a se vedea capitolul VII, titlul I, cartea a treia din codul citat, art.965-991).

Referitor la norma potrivită căreia "la stingerea tuturor obligaţiilor contractuale, contul bancar pentru împrumutul neprofesionist se închide", menţionăm că acest aspect nu vizează obiectul proiectului de lege examinat. De asemenea, închiderea contului este o procedură specifică domeniului bancar, realizată în conformitate cu reglementările din acest domeniu şi nu intervine, în mod necesar, la stingerea unei obligaţii contractuale. Această normă poate avea caracter conflictual în raport cu reglementările din domeniul bancar.

Potrivit redacţiei art.7, "În cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi, cealaltă parte se va adresa în instanţă pentru apărarea drepturilor sau recuperarea datoriei". Norme cu conţinut similar sunt deja prevăzute în legislaţia Republicii Moldova. Astfel, sunt relevante dispoziţiile art.20 din Constituţia Republicii Moldova, potrivită cărora "orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime". Din aceste prevederi rezultă în mod direct dreptul creditorului de a se adresa în instanţa de judecată în cazul în care debitorul nu îşi execută obligaţiile.

De asemenea, în mai multe dispoziţii ale Codului civil se regăsesc referinţe la dreptul părţii contractante de a se adresa în instanţa de judecată pentru satisfacerea efectivă a obligaţiilor ce rezultă din contract. În mod particular, art.15 din Codul civil prevede că apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.

În contextul celor expuse, art.7 se consideră a fi inutil.

La art.8:

Potrivit redacţiei acestui articol, împrumuturile dintre persoanele fizice încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi se consideră nule şi nu generează obligaţii din partea uneia dintre părţi faţă de cealaltă. În acest sens, este de menţionat că o astfel de normă, care proclamă nulitatea contractelor de împrumut încheiate cu încălcarea legii, nu este necesară, întrucât regimul nulităţii actului juridic este deja reglementat în capitolul III al titlului III, cartea întâi din Codul civil (art.327-346). Totodată, în cadrul capitolului menţionat sunt stabilite situaţiile în care intervine nulitatea absolută, nulitatea relativă sau nulitatea parţială. În cazul reglementărilor prevăzute în art.8 din proiectul de lege nu se precizează la ce tip de nulitate se face referire. Or, tipul nulităţii se stabileşte în conformitate cu prevederile Codului civil, în funcţie de o situaţie concretă.

Menţinerea normei stabilite la art.8 din proiectul de lege poate afecta securitatea raporturilor juridice şi riscă să producă efecte disproporţionate în raport cu scopul urmărit, prin crearea unor contradicţii şi paralelisme între proiectul de lege şi dispoziţiile generale ale Codului civil, fapt ce contravine regulilor tehnicii legislative.

De asemenea, referitor la menţiunea "se consideră nule şi nu generează careva obligaţiuni", remarcăm existenţa unei tautologii juridice, întrucât orice act juridic nul nu produce efecte şi, în consecinţă, nu generează obligaţii.

Suplimentar, sub aspectul respectării rigorilor tehnicii legislative, se vor avea în vedere următoarele:

- potrivit art.53 alin.(1) din Legea nr.100/2017, în funcţie de complexitatea actului normativ, elementele structurale ale acestuia pot fi grupate în secţiuni, capitole, titluri, părţi şi cărţi. În acest sens, se recomandă analizarea oportunităţii grupării elementelor constitutive ale proiectului de lege în capitole sau secţiuni;

- potrivit art.51 alin.(6) din Legea nr.100/2017, alineatele articolului sunt însemnate succesiv cu numere ordinare, exprimate prin cifre arabe, luate între paranteze rotunde. Alineatul poate fi divizat în litere, care sunt însemnate succesiv cu litere latine mici, urmate de o paranteză. În cazul unei structuri complexe a actului normativ, alineatul poate fi divizat mai întâi în puncte însemnate cu numere ordinare, exprimate prin cifre arabe, urmate de o paranteză. La rândul lor, punctele pot fi divizate în litere, însemnate succesiv cu litere latine mici, urmate de o paranteză. În acest context, întregul proiect de lege urmează a fi ajustat la cerinţele stabilite la art.51 alin.(6) din Legea nr.100/2017, inclusiv prin corectarea referinţelor din text la unele alineate;

- referitor la art.9, din dispoziţia acestuia se impune excluderea prepoziţiei "de" ca fiind inutilă, iar abrevierea "RM" urmează a fi substituită cu cuvintele "Republicii Moldova", în vederea respectării art.54 alin.(1) lit.i) din Legea nr.100/2017 (observaţie valabilă şi pentru alte abrevieri utilizate în proiect). Subsecvent, cu referire la intrarea în vigoare a legii la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, semnalăm că, potrivit art.56 alin.(3) din legea menţionată, stabilirea unei date de intrare în vigoare diferite de termenul general de o lună de la data publicării este permisă doar în anumite cazuri, cum ar fi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, realizarea angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova, conformarea cadrului normativ hotărârilor Curţii Constituţionale, eliminarea unor lacune din legislaţie sau a unor contradicţii între actele normative ori existenţa altor circumstanţe obiective. În acest context, se atrage atenţia că în nota de fundamentare urmează a fi prezentate argumente concludente care să justifice că prevederile proiectului de act normativ întrunesc condiţiile art.56 alin.(3) din Legea nr.100/2017.

Analiza notei de fundamentare a proiectului relevă şi alte raţiuni care au stat la baza elaborării acestuia, şi anume nivelul redus de educaţie financiară al populaţiei, precum şi lipsa anumitor cunoştinţe în acest sens.

În contextul celor expuse, menţionăm că sporirea nivelului de educaţie financiară al populaţiei reprezintă o prioritate pentru autorităţile naţionale. O populaţie cu un nivel adecvat de educaţie financiară este mai puţin expusă riscurilor asociate supraîndatorării, fraudelor financiare sau utilizării inadecvate a produselor financiare. Totodată, aceasta este mai capabilă să utilizeze în mod eficient instrumentele de plată fără numerar şi serviciile financiare digitale şi beneficiază de o protecţie sporită a drepturilor sale în calitate de consumator de servicii financiare.

În acest sens, precizăm că, în prezent, Ministerul Finanţelor, împreună cu Banca Naţională a Moldovei şi alte autorităţi, a iniţiat procesul de elaborare a proiectului Strategiei naţionale de incluziune financiară, care stabileşte drept obiectiv strategic dezvoltarea unui ecosistem financiar incluziv, inovator şi de încredere, care să permită tuturor cetăţenilor accesul la servicii financiare sigure şi accesibile, precum şi utilizarea activă a acestora.

Printre pilonii centrali pe care urmează să se bazeze Strategia naţională de incluziune financiară se regăsesc capacitatea financiară şi protecţia consumatorilor. Aceşti piloni vizează sporirea nivelului de alfabetizare financiară, consolidarea încrederii în sistemul financiar şi dezvoltarea competenţelor necesare pentru adoptarea unor decizii financiare informate şi responsabile, precum şi creşterea nivelului de protecţie a drepturilor consumatorilor de servicii financiare.

Respectiv, în contextul Strategiei menţionate, autorităţile naţionale urmează să promoveze un set coerent şi etapizat de măsuri orientate spre consolidarea incluziunii financiare, dezvoltarea infrastructurii moderne de plăţi şi, în mod prioritar, majorarea nivelului de educaţie financiară al populaţiei. Aceste măsuri vor facilita, din perspectiva persoanelor fizice, adoptarea unor decizii financiare informate şi responsabile, utilizarea în condiţii de siguranţă a serviciilor financiare şi a instrumentelor de plată fără numerar, gestionarea eficientă a bugetului personal, precum şi reducerea riscurilor asociate supraîndatorării sau fraudelor financiare.

În concluzie, adoptarea unei legi speciale privind împrumuturile dintre persoanele fizice nu se justifică din punct de vedere juridic, întrucât relaţiile juridice născute din contractul de împrumut sunt deja reglementate suficient şi coerent de Codul civil, precum şi de actele normative conexe din domeniul bancar, fiscal şi al prevenirii spălării banilor. În aceste condiţii, instituirea unei legi speciale ar conduce la paralelisme şi contradicţii legislative, la fragmentarea reglementării juridice, precum şi la afectarea principiului securităţii juridice şi al previzibilităţii legii.

Subsecvent, din perspectiva tehnicii legislative, o asemenea intervenţie normativă este contrară dispoziţiilor Legii nr.100/2017. Or, legiuitorul nu trebuie să reitereze dispoziţii deja existente în cadrul normativ, ci să intervină doar în cazurile în care sunt identificate lacune reale de reglementare. Astfel, se constată că în materia împrumuturilor dintre persoanele fizice nu există un vid legislativ, ci, dimpotrivă, un cadru normativ suficient şi funcţional.

În contextul celor expuse, Guvernul nu susţine proiectul de lege înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă.