Decizie din 10.09.2012 asupra sesizării pentru controlul constituţionalităţii alin.(7) art.38 din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995 (Sesizarea nr.24a/2012)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

asupra sesizării pentru controlul constituţionalităţii alin.(7) art.38

din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995

(Sesizarea nr.24a/2012)

din  10.09.2012

 (în vigoare 10.09.2012) 

Monitorul Oficial nr.198-204 art.18 din 21.09.2012

* * *

Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:

Dna Valeria ŞTERBEŢ, preşedinte,

Dl Dumitru PULBERE, judecător-raportor,

Dl Victor PUŞCAŞ,

Dna Elena SAFALERU, judecători,

cu participarea dnei Tatiana BERLADEAN, grefier,

Avînd în vedere sesizarea depusă la 13 iulie 2012, înregistrată la aceeaşi dată,

Examinînd preliminar sesizarea menţionată,

Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberînd în şedinţă plenară închisă,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

La 13 iulie 2012, deputatul în Parlament Serghei Sîrbu a adresat Curţii Constituţionale o sesizare în vederea exercitării controlului constituţionalităţii alin.(7) art.38 din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995.

Alin.(7) din art.38 al Legii instituţiilor financiare stipulează condiţiile în care pot fi atacate în instanţa de judecată măsurile şi sancţiunile aplicate de Banca Naţională a Moldovei.

A. Motivele sesizării

Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autor, pot fi rezumate după cum urmează.

Alin.(7) art.38 din Legea instituţiilor financiare prevede că măsurile şi sancţiunile aplicate de Banca Naţională pot fi atacate în instanţa de judecată competentă. În procesul de judecată intentat Băncii Naţionale în legătură cu aplicarea prevederilor legii, se vor respecta următoarele condiţii:

a) în cazul în care instanţa de judecată recunoaşte că acţiunile Băncii Naţionale faţă de bancă sunt ilegale, Banca Naţională va repara prejudiciile materiale, retragerea licenţei rămînînd în vigoare;

b) contestarea sau acţiunea în justiţie nu va influenţa asupra procesului de lichidare şi nu va suspenda executarea actelor impuse de Banca Naţională;

c) instanţa de judecată stabileşte legalitatea acţiunilor întreprinse în scopul executării prezentei legi şi decide numai asupra faptului dacă au fost făcute cu sau fără intenţie;

d) angajaţii Băncii Naţionale, membrii comisiei de supraveghere specială, administratorul special, lichidatorul şi persoanele angajate pentru acordarea asistenţei acestora nu răspund pentru prejudiciile, acţiunile sau omisiunile care au avut loc în exercitarea atribuţiilor lor, decît în cazul în care s-a demonstrat că acestea sînt intenţionate şi ilegale.

În opinia autorului sesizării, aceste prevederi contravin articolelor 6, 20, 54, 66, 114, 115, 116 din Constituţia Republicii Moldova, art.6 şi art.13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.8 şi art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Prevederile contestate impun instanţelor de judecată condiţii speciale la examinarea cauzelor determinate de acţiunile Băncii Naţionale a Moldovei, iar hotărîrile adoptate de aceste instanţe, consideră autorul sesizării, sînt lipsite de orice efecte juridice.

B. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr.1/1, 1994) sînt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“[…] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

“În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. […]”

Articolul 53

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

“(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. […]”

Articolul 54

Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 60

Parlamentul, organ reprezentativ suprem şi legislativ

“(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului. […]”

Articolul 66

Atribuţiile de bază

“Parlamentul are următoarele atribuţii de bază:

a) adoptă legi, hotărîri şi moţiuni;

b) declară referendumuri;

c) interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării;

d) aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului;

e) aprobă doctrina militară a statului;

f) exercită controlul parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în limitele prevăzute de Constituţie;

g) ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale încheiate de Republica Moldova;

h) aprobă bugetul statului şi exercită controlul asupra lui;

i) exercită controlul asupra acordării împrumuturilor de stat, asupra ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine;

j) alege şi numeşte persoane oficiale de stat, în cazurile prevăzute de lege;

k) aprobă ordinele şi medaliile Republicii Moldova;

l) declară mobilizarea parţială sau generală;

m) declară starea de urgenţă, de asediu şi de război;

n) iniţiază cercetarea şi audierea oricăror chestiuni ce se referă la interesele societăţii;

o) suspendă activitatea organelor administraţiei publice locale, în cazurile prevăzute de lege;

p) adoptă acte privind amnistia;

r) îndeplineşte alte atribuţii, stabilite prin Constituţie şi legi.”

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

“Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”

Articolul 115

Instanţele judecătoreşti

“(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii. […]”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

“(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii. […]”

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.225-XV din 30 mai 2003 (M.O. nr.111-115/451, 2003).

Articolul 5

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanţă judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-şi apăra drepturile încălcate sau contestate, libertăţile şi interesele legitime.

(2) Nici unei persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistenţă a legislaţiei, de imperfecţiune, coliziune sau obscuritate a legislaţiei în vigoare.

(3) Renunţarea uneia dintre părţi de a se adresa în judecată prin încheierea în prealabil a unei convenţii nu are efect juridic, cu excepţia cazurilor de încheiere a unei convenţii de strămutare, în condiţiile legii, a litigiului la judecata arbitrală.”

Articolul 19

Înfăptuirea justiţiei numai în instanţă judecătorească

“(1) În pricinile civile, justiţia se înfăptuieşte potrivit reglementărilor legislaţiei procedurale civile şi numai de către instanţele judecătoreşti şi de judecătorii ei, numiţi în funcţie în modul stabilit de lege. Constituirea de instanţe extraordinare este interzisă.

(2) Hotărîrea judecătorească emisă în pricină civilă poate fi controlată şi reexaminată numai de instanţa judecătorească competentă, în ordinea stabilită de prezentul cod şi de alte legi.”

Articolul 28

Competenţa instanţelor judecătoreşti

“1) Instanţele judecătoreşti de drept comun judecă:

a) pricinile în litigiile de drept ce nasc din raporturi juridice civile, familiale, de muncă, locative, funciare, ecologice şi din alte raporturi juridice, bazate pe egalitatea părţilor, pe libertatea contractului şi pe alte temeiuri de apariţie a drepturilor şi a obligaţiilor, indiferent de statutul juridic al subiecţilor;

b) pricinile în litigiile ce decurg din raporturi de contencios administrativ;

c) pricinile în procedură specială specificate la art.279;

d) pricinile în pretenţii ce se examinează în procedură în ordonanţă specificate la art.345;

e) pricinile care apar în legătură cu încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi cu repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare;

f) pricinile care apar în legătură cu încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a actelor instanţelor judecătoreşti şi a actelor unor alte autorităţi şi cu repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare;

g) pricinile privind sistarea temporară a valabilităţii sau retragerea licenţelor/autorizaţiilor ce vizează activitatea de întreprinzător;

h) pricinile privind declararea insolvabilităţii;

i) pricinile ce apar în legătură cu executarea actelor instanţelor judecătoreşti şi a actelor unor alte autorităţi, inclusiv ale instanţelor judecătoreşti străine şi ale arbitrajelor internaţionale.

(2) În competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun pot fi date prin lege şi alte categorii de pricini.

(3) Instanţele judecătoreşti de drept comun judecă pricinile ce ţin de competenţa lor cu participarea persoanelor fizice şi juridice rezidente sau nerezidente, autorităţilor publice, organizaţiilor cu investiţii străine, organizaţiilor internaţionale care practică activităţi de întreprinzător dacă, prin lege, printr-un tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau prin înţelegere a părţilor, nu se stabileşte o altă modalitate de soluţionare a litigiului.”

Prevederile relevante ale Legii nr.793-XIV din 10 februarie 2000 cu privire la contenciosul administrativ (M.O. nr.57-58/375, 2000, republicată M.O., ediţie specială, 2006) sînt următoarele:

Articolul 1

Scopul contenciosului administrativ

“(1) Contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept.

(2) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul leal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.”

Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997, M.O., 54-55/502, 1997) sînt următoarele:

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

“1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă cînd, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. [...]”

Articolul 13

Dreptul la un recurs efectiv

“Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (adoptată la New York la 10 decembrie 1948, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.217-XII din 28 iulie 1990, Veştile nr.8/223, 1990) sînt următoarele:

Articolul 8

“Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare prin Constituţie sau prin lege.”

Articolul 10

“Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei.”

Prevederile relevante ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat la New York la 16 decembrie 1966, ratificat de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr.217-XII dn 28 iulie 1990, Veştile nr.8/223, 1990) sînt următoarele:

Articolul 14

“1. Toţi oamenii sînt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă asupra contestărilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Şedinţa de judecată poate fi declarată secretă în totalitate sau pentru o parte a desfăşurării ei, fie în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică, fie dacă interesele vieţii particulare ale părţilor în cauză o cer, fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar, cînd datorită circumstanţelor speciale ale cauzei, publicitatea ar dăuna intereselor justiţiei; cu toate acestea, pronunţarea oricărei hotărîri în materie penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile cînd interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau cînd procesul se referă la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

Autorul sesizării consideră că prevederile contestate încalcă art.6, 20, 54, 66, 114, 115, 116 din Constituţia Republicii Moldova, art.6 şi art.13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.8 şi art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

În opinia autorului sesizării, prevederile alin.(7) art.38 din Legea instituţiilor financiare sînt inadmisibile, întrucît, într-un proces de judecată, impun instanţei de judecată condiţii speciale. Prin aceste prevederi legiuitorul a comis o ingerinţă în activitatea instanţei de judecată, violînd atît principiul separaţiei puterilor, cît şi principiul independenţei justiţiei.

Autorul sesizării menţionează că prin încălcarea art.6 din Legea Supremă privind separaţia puterilor în stat se diminuează autoritatea instanţei judecătoreşti la adoptarea deciziilor.

În susţinerea poziţiei sale, autorul sesizării invocă norma constituţională privind accesul liber la justiţie, care, după părerea sa, este încălcată, deoarece după intervenţiile Băncii Naţionale a Moldovei hotărîrile de judecată nu au valoare.

În opinia sa, prin impunerea unor condiţii de judecare a litigiilor se încalcă şi art.116 din Constituţie, care prevede independenţa instanţelor de judecată.

Autorul sesizării consideră că dreptul la asigurarea acţiunii prin suspendarea actului administrativ pînă la soluţionarea cauzei este parte integrantă a dreptului la un proces echitabil, a accesului liber la justiţie. Nesuspendarea actului administrativ face imposibilă executarea deciziei definitive a instanţei de judecată şi, drept urmare, generează pagube iminente. În acest caz, procesul judiciar devine inutil, deoarece cetăţenii nu pot spera la reparaţia drepturilor lezate.

Puterea judecătorească se exercită numai prin instanţa judecătorească, în persoana judecătorului, abilitat cu atribuţia de înfăptuire a justiţiei.

Autorul sesizării susţine că adoptarea unor norme legale care limitează înfăptuirea justiţiei aduce atingere într-un mod inacceptabil echilibrului, separării şi colaborării puterilor în stat, principiului legalităţii. Or, una din caracteristicile constituţionale ale statului de drept constituie obligaţia statului, a autorităţilor publice, a instituţiilor şi a persoanelor oficiale de a activa în limitele atribuţiilor lor, stabilite de Constituţie şi legi.

Totodată, autorul sesizării consideră că prin prevederile contestate legiuitorul şi-a asumat în mod abuziv competenţa instanţelor de judecată. Prin interdicţia de a suspenda pe cale judecătorească un act administrativ Parlamentul şi-a depăşit atribuţiile constituţionale prevăzute de art.66, a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, statuat de art.6, a îngrădit dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare, consfinţite de art.20 şi, respectiv, art.26 din Constituţie, a comis o ingerinţă în activitatea instanţelor de judecată. Or, potrivit art.114 din Constituţie, justiţia se înfăptuieşte numai de către instanţele judecătoreşti. Prevederile contestate vin în contradicţie directă şi cu normele internaţionale, care asigură accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv.

B. Aprecierea Curţii

Examinînd sesizarea sub aspectul admisibilităţii, Curtea reţine următoarele.

Curtea Constituţională exercită justiţia constituţională la sesizarea subiecţilor specificaţi în art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Potrivit prevederilor legale, deputaţii în Parlament sînt subiecţi cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale.

Curtea reţine că, în speţă, sesizarea vizează controlul constituţionalităţii alin.(7) art.38 din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995, care prevede că măsurile şi sancţiunile aplicate de Banca Naţională pot fi atacate în instanţă, fiind judecate cu respectarea unor condiţii.

În context, Curtea relevă că prerogativa care i-a fost acordată prin art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinînd cont de principiul supremaţiei acesteia, avînd drept reper şi jurisprudenţa anterioară.

Curtea Constituţională a constatat că anterior şi-a expus poziţia asupra prevederilor contestate.

Astfel, prin Hotărîrea nr.24 din 15.11.2011, Curtea Constituţională a recunoscut constituţionale articolele 38 alin.(3), (7) şi 38¹² alin.(2) din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, respingînd excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Curtea Supremă de Justiţie.

În această hotărîre Curtea a reţinut că prevederile alineatului (7) al articolului 38 din Legea instituţiilor financiare nu sînt disproporţionate în raport cu scopurile legitime de protecţie a drepturilor creditorilor şi de garantare a administrării corespunzătoare a băncii supuse lichidării.

Curtea a constatat că prevederile contestate sînt conforme art.53 alin.(1) din Constituţie şi, implicit, art.13 din Convenţia europeană.

Curtea Constituţională a reţinut că angajaţii Băncii Naţionale, lichidatorul, administratorul special, membrii comisiei de supraveghere specială sunt responsabili pentru prejudiciile cauzate ca urmare a deciziei aplicate de Banca Naţională doar în măsura în care acţiunile sau inacţiunile acestora sunt ilicite şi au fost săvîrşite cu intenţie (lit.c) şi d) alin.(7) art.38). Banca Naţională, în conformitate cu prevederile art.38 alin.(7) lit.a) din lege, este obligată să repare prejudiciile materiale cauzate prin măsurile şi sancţiunile sale ilegale.

Potrivit prevederilor articolului 42 din Codul jurisdicţiei constituţionale, în cazul în care Curtea Constituţională a pronunţat o decizie privitor la un act normativ (parţial sau în ansamblu), nu se admite o sesizare repetată.

În context, Curtea constată că, deoarece anterior norma contestată a făcut obiectul controlului constituţionalităţii, sesizarea nu poate fi acceptată spre examinare în fond.

În temeiul art.26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 40 alin.(3), 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Nu se acceptă spre examinare în fond sesizarea pentru controlul constituţionalităţii prevederilor alin.(7) art.38 din Legea instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.