Decizie nr.1 din 02.06.2015 de inadmisibilitate a sesizării nr.5g/2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 14 alin.(2) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.5g/2015 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 14 alin.(2) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012

cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului

nr. 1  din  02.06.2015

 (în vigoare 02.06.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 224-233 art. 16 din 21.08.2015

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dlui Maxim Iurcu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 26 februarie 2015,

înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând preliminar sesizarea menţionată,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 2 iunie 2015 în şedinţă închisă,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La 26 februarie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a adresat Curţii Constituţionale sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 14 alin.(2) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

3. La 27 decembrie 2012, Parlamentul a adoptat Legea nr.320 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului. Articolul 14 alineatul (2) al legii stabileşte că “Prin ordinul ministrului afacerilor interne se înfiinţează subdiviziunea specializată a poliţiei, care va avea calitatea de organ de urmărire penală”.

4. În acelaşi timp, potrivit art.253 din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală sunt constituite conform legii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.

5. În opinia autorilor sesizării, norma legală contestată contravine articolelor 23 şi 25 din Constituţie, precum şi actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. ”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

“(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea - în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.”

7. Prevederile relevante ale Legii nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului (M.O., nr.42-47, art.145, din 01 martie 2013 ) sunt următoarele:

Articolul 14

Subdiviziunile specializate ale poliţiei

“(1) În vederea îndeplinirii atribuţiilor specifice poliţiei, prin ordinul ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Inspectoratului General al Poliţiei, se înfiinţează subdiviziuni specializate. Subdiviziunile specializate sunt unităţi ale poliţiei de competenţă teritorială generală, subordonate Inspectoratului General al Poliţiei, care pot crea servicii publice desconcentrate şi se instituie conform specificului unor sectoare şi direcţii concrete de activitate.

(2) Prin ordinul ministrului afacerilor interne se înfiinţează subdiviziunea specializată a poliţiei, care va avea calitatea de organ de urmărire penală.

(3) Efectivul-limită al subdiviziunilor specializate se aprobă de Guvern, la propunerea ministrului afacerilor interne.

(4) Structura şi regulamentele de activitate ale subdiviziunilor specializate se stabilesc prin ordinul ministrului afacerilor interne.”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M. O., 2012, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 253

Organele de urmărire penală

“(1) Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii în cadrul:

1) Ministerului Afacerilor Interne;

2) Serviciului Vamal;

3) Centrului Naţional Anticorupţie.

(2) Organele de urmărire penală sunt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală anume desemnaţi în cadrul instituţiilor menţionate în alin.(1) şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective.

(3) Ofiţerii de urmărire penală sunt independenţi, se supun legii şi indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală şi ale procurorului.

(4) Statutul ofiţerului de urmărire penală este stabilit prin lege.”

9. Prevederile relevante ale Legii nr.333-XVI din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală (M.O., nr.195-198, art.918, din 22 decembrie 2006 ) sunt următoarele:

Articolul 1

Ofiţerul de urmărire penală

“(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului şi în limitele competenţei sale, efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte activităţi prevăzute expres de lege.

(2) Nu pot avea calitatea de ofiţer de urmărire penală angajaţii organelor de urmărire penală abilitaţi cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de exercitare a activităţii operative de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu funcţii de constatare a infracţiunilor, stabilit prin lege.”

Articolul 3

Principiile de activitate

“(1) În exercitarea atribuţiilor, ofiţerul de urmărire penală este independent, se supune numai legii, indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală, ale procurorului şi hotărârilor instanţei de judecată, emise în limitele competenţei lor şi în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(2) Urmărirea penală în cauze penale se efectuează în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, ale altor legi, cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

(3) Activitatea ofiţerului de urmărire penală se bazează pe principiul legalităţii, egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii şi prezumţiei nevinovăţiei.

(4) Ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure participanţilor la proces deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condiţiile legii.

(5) Urmărirea penală se efectuează pe principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială sau orice altă situaţie.

(6) Ofiţerul de urmărire penală are obligaţia de a porni, în limitele competenţei, urmărirea penală în cazul în care este sesizat, în modul prevăzut de legislaţie, că s-a săvârşit o infracţiune şi de a efectua acţiunile necesare în vederea constatării faptei penale şi a persoanei vinovate.

(7) Ofiţerul de urmărire penală apreciază probele în conformitate cu propria convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate, dobândite în modul stabilit de legislaţie.”

Articolul 4

Organele administraţiei publice centrale în care activează ofiţeri de urmărire penală

“(1) Ofiţerii de urmărire penală sunt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.

(2) Sistemul organelor de urmărire penală include, după caz, departamente, direcţii generale, direcţii, secţii, servicii sau birouri de urmărire penală constituite în cadrul instituţiilor menţionate la alin.(1) şi al subdiviziunilor teritoriale ale acestora.

(3) Constituirea, reorganizarea şi lichidarea organelor de urmărire penală de toate nivelurile se efectuează, în condiţiile legii, de către conducătorii instituţiilor menţionate la alin.(1).

(4) Angajaţii unor alte subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin.(1) pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că prevederile Codului de procedură penală delimitează activitatea poliţiei de cea a organului de urmărire penală.

11. Astfel, potrivit Codului de procedură penală, organele de urmărire penală activează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

12. De asemenea, şi Legea cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală stabileşte că ofiţerii de urmărire penală sunt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că la adoptarea Legii nr.320 cu privire la poliţie şi statutul poliţistului, contrar normelor legale menţionate, legiuitorul a subordonat organul de urmărire penală Inspectoratului General de Poliţie.

14. Prin urmare, autorul susţine că în prezent urmărirea penală este iniţiată de către un organ, care nu este prevăzut de legea procesual-penală.

15. Astfel, în contextul coliziilor existente între legi, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că norma contestată nu corespunde criteriilor de claritate şi previzibilitate şi încalcă art.23 din Constituţie, iar lipsa de competenţă a organului de urmărire penală încalcă şi prevederile alin.(2) art.25 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

16. Curtea reţine că, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, rezolvarea cazurilor excepţionale de neconstituţionalitate a actelor normative, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona cazurile excepţionale de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

18. Curtea reţine că sesizarea vizează controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 14 alin.(2) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, potrivit cărora: “Prin ordinul ministrului afacerilor interne se înfiinţează subdiviziunea specializată a poliţiei, care va avea calitatea de organ de urmărire penală”. Astfel, norma stabileşte înfiinţarea organului de urmărire penală în cadrul poliţiei, ca o subdiviziune specializată a acesteia.

19. Curtea reţine că autorul sesizării a invocat pretinsa încălcare a articolului 23 şi a alin.(2) al articolului 25 din Constituţie.

20. Curtea consideră necesar a sublinia faptul că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care se atestă o legătură indisolubilă de conţinut între prevederile criticate sub aspectul neconstituţionalităţii şi normele Legii Supreme.

21. În acest sens, Curtea reiterează că, potrivit articolului 24 alin.(2) şi alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele, să expună normele legale şi argumentele, care demonstrează că prevederea contestată contravine Constituţiei, precum şi legătura cauzală directă între norma contestată şi argumentele invocate.

22. Analizând obiectul sesizării, Curtea constată că acesta vizează structura Ministerului Afacerilor Interne şi locul organelor de urmărire penală în cadrul acestei structuri.

23. Curtea observă că, deşi potrivit noii legi organul de urmărire penală este o subdiviziune a Inspectoratului General de Poliţie, acesta din urmă este subordonat Ministerului Afacerilor Interne.

24. În acelaşi timp, Curtea reţine că, prin noile reglementări legale, nu au fost modificate competenţele ofiţerilor de urmărire penală.

25. Astfel, potrivit alin.(1) şi (2) ale art.3 din Legea nr.333 privind statutul ofiţerului de urmărire penală, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ofiţerul de urmărire penală este independent şi se supune numai legii, indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală, ale procurorului şi hotărârilor instanţei de judecată, emise în limitele competenţei lor şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar urmărirea penală se efectuează în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală, ale altor legi, cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

26. Curtea menţionează că, în prezenţa garanţiilor procesuale, determinarea structurii organizatorice a Ministerului Afacerilor Interne nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

27. Inter alia, în cadrul procesului penal, procurorul este autoritatea împuternicită cu exercitarea controlului acţiunilor şi actelor emise de către ofiţerul de urmărire penală.

28. Astfel, în temeiul celor expuse supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 14 alin.(2) din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.