Decizie nr.1 din 18.01.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.219a/2021 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.144 din 14 octombrie 2021 cu privire la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.219a/2021 pentru controlul constituţionalităţii

 Legii nr.144 din 14 octombrie 2021 cu privire la ratificarea Convenţiei

 Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei

împotriva femeilor şi a violenţei domestice

nr. 1  din  18.01.2022

 (în vigoare 18.01.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 53-59 art.16 din 25.02.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 19 octombrie 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 18 ianuarie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 19 octombrie 2021, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de dnii Vasile Bolea şi Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Autorii sesizării îi solicită Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea Legii nr.144 din 14 octombrie 2021 cu privire la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

3. Pe 27 octombrie 2021, Curtea Constituţională i-a solicitat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (în continuare – "Comisia de la Veneţia") o opinie cu privire la implicaţiile constituţionale ale articolelor 3 litera c), 14, 28 şi 43 din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

4. Comisia de la Veneţia a adoptat Opinia amicus curiae nr.1065/2021 din 14 decembrie 2021 cu referire la implicaţiile constituţionale ale ratificării Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul) (CDL-AD(2021)044).

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

5. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

"(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia."

Articolul 31

Libertatea conştiinţei

"(1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

(2) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.

(3) În relaţiile dintre cultele religioase sunt interzise orice manifestări de învrăjbire.

(4) Cultele religioase sunt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate."

Articolul 35

Dreptul la învăţătură

"[…]

(8) Statul asigură, în condiţiile legii, libertatea învăţământului religios. Învăţământul de stat este laic.

(9) Dreptul prioritar de a alege sfera de instruire a copiilor revine părinţilor."

Articolul 48

Familia

"(1) Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

(3) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.

(4) Copiii sunt obligaţi să aibă grijă de părinţi şi să le acorde ajutor."

6. Prevederile relevante ale Legii nr.144 din 14 octombrie 2021 cu privire la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice sunt următoarele:

"Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Articolul 1. – Se ratifică Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la 11 mai 2011.

Articolul 2. – Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru realizarea prevederilor convenţiei menţionate.

Articolul 3. – În conformitate cu prevederile articolului 10 alineatul 1 din convenţia nominalizată, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se desemnează organ coordonator responsabil de implementarea acesteia.

Articolul 4. – În conformitate cu prevederile articolului 77 din convenţia menţionată, Republica Moldova declară că, până la restabilirea deplină a integrităţii sale teritoriale, prevederile convenţiei nominalizate se aplică doar pe teritoriul controlat efectiv de către autorităţile Republicii Moldova.

Articolul 5. – În conformitate cu articolul 78 alineatul 2 din convenţia menţionată, Republica Moldova îşi rezervă dreptul de a nu aplica dispoziţiile formulate în articolul 30 alineatul 2 şi articolul 59.

Articolul 6. – Valabilitatea rezervelor înaintate se va menţine pe o perioadă de 5 ani, respectând prevederile articolului 79 alineatul 1 din convenţia nominalizată.

Articolul 7. – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va pregăti şi va remite depozitarului instrumentul de ratificare a convenţiei menţionate."

7. Prevederile relevante ale Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice sunt următoarele:

Articolul 3

Definiţii

"În scopul prezentei Convenţii:

[…]

c) "gen" va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi;

[…]."

Articolul 14

Educaţie

"1. Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelele de educaţie.

2. Părţile vor face demersurile necesare pentru a promova principiile la care s-a făcut referire în alineatul 1 în stabilimentele educaţionale informale, precum şi în stabilimentele sportive, culturale şi recreative şi în mass media."

Articolul 28

Raportarea de către profesionişti

"Părţile vor lua măsurile necesare pentru a asigura faptul că regulile de confidenţialitate impuse de legislaţia internă anumitor profesionişti nu constituie un obstacol, în condiţii adecvate, în calea raportării lor către organizaţiile sau autorităţile competente, dacă au motive rezonabile să creadă că a fost săvârşit un act grav de violenţă, acoperit de sfera de aplicare a prezentei Convenţii, şi că sunt de aşteptat alte acte grave de violenţă."

Articolul 42

Justificări inacceptabile pentru infracţiuni, inclusiv

infracţiunile comise în numele aşa-numitei "onoare"

"1. Părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că, în cadrul unei proceduri penale iniţiate în urma comiterii oricăreia dintre actele de violenţă care intră sub incidenţa domeniului de aplicare a prezentei Convenţii, cultura, obiceiul, religia, tradiţia sau aşa numita "onoare" nu vor fi considerate ca o justificare a acestor acte. Aici sunt cuprinse, în special, afirmaţiile că victima a încălcat normele sau obiceiurile culturale, religioase, sociale sau tradiţionale ale comportamentului adecvat.

2. Părţile vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că incitarea de către orice persoană a unui copil de a comite oricare dintre actele prevăzute la alineatul 1 nu va diminua răspunderea penală a persoanei respective pentru actele comise."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

8. Autorii sesizării consideră că articolul 3 lit.c) din Convenţie, care stabileşte noţiunea de gen, deviază în mod radical de la realitatea biologică a genului şi neagă existenţa diferenţelor naturale dintre bărbat şi femeie. Autorii notează că noţiunea comportă o încărcătură ideologică puternică şi se fundamentează pe concepţia că omul se naşte ca o fiinţă neutră, care poate să-şi determine genul pe parcursul vieţii, sub influenţa unor factori ca societatea, educaţia şi autodeterminarea. De asemenea, autorii consideră că articolul 14 din Convenţie obligă includerea în curriculum-ul formal şi la toate nivelele de educaţie a materialelor didactice referitoare la egalitatea dintre femeie şi bărbat şi rolurile de gen non-stereotipe. Autorii notează că drepturile părinţilor în domeniul educaţiei propriilor copii au prioritate şi, din acest motiv, autorităţile nu trebuie să le impună copiilor un program educaţional contrar convingerilor religioase şi filosofice ale părinţilor. Autorii consideră că prevederile articolelor 3 lit.c) şi 14 paragraful 1 din Convenţie afectează dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit convingerilor religioase, garantat de articolele 31 şi 35 din Constituţie. Ei menţionează că statul trebuie să menţină neutralitatea ideologică şi să nu propage în spaţiul educaţional concepţii ideologice opuse concepţiilor părinţilor cu privire la modul de educare a propriilor copii.

9. Cu privire la articolul 28 din Convenţie, autorii sesizării consideră că acesta pune în pericol secretul profesional al mai multor profesii, deoarece îi transformă pe profesionişti în informatori ai statului.

10. Cu privire la articolul 42 paragraful 1 din Convenţie, autorii sesizării notează că acesta contravine viziunii creştine asupra familiei, ca reprezentând uniunea dintre un bărbat şi o femeie. În opinia autorilor, acest precept religios ar putea fi considerat ca o tradiţie bazată pe un comportament stereotipic.

11. Prin urmare, autorii sesizării pretind că Legea nr.144 din 14 octombrie 2021 cu privire la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice contravine articolelor 31, 35 şi 48 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

13. Conform articolului 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii în Parlament au competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.

14. Deşi autorii sesizării au solicitat verificarea constituţionalităţii Legii nr.144 din 14 octombrie 2021, în motivarea sesizării aceştia au criticat prevederile articolelor 3 lit.c), 14 paragraful 1, 28 şi 42 paragraful 1 din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

15. Curtea notează că, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, Curtea Constituţională "exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii [...] tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte".

16. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că tratatele internaţionale pot fi contestate în faţa ei de subiectele cu drept de sesizare între momentul exprimării consimţământului Republicii Moldova de a fi obligată prin tratat şi momentul intrării în vigoare a tratatului. Tratatele internaţionale care au devenit executorii pentru Republica Moldova nu pot fi verificate sub aspectul constituţionalităţii, pentru că statul nu şi-ar putea executa angajamentele care rezultă din tratat, contrar principiului pacta sunt servanda (a se vedea HCC nr.12 din 7 mai 2020, § 30 şi jurisprudenţa citată acolo).

17. În această cauză, Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice a fost ratificată de Parlament prin Legea nr.144 din 14 octombrie 2021 şi promulgată de Preşedintele Republicii Moldova prin Decretul nr.197 din 19 octombrie 2021. Curtea observă că intrarea în vigoare a Convenţiei este reglementată de articolul 75 paragraful 4 din Convenţie, care prevede că "în ceea ce priveşte orice Stat menţionat în alineatul 1 sau Uniunea Europeană, care îşi exprimă ulterior consimţământul de a fi angajată prin aceasta, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data depunerii documentului său oficial de ratificare, acceptare sau aprobare." Aşadar, pentru că autorii sesizării au contestat dispoziţiile Convenţiei până la intrarea sa în vigoare pentru Republica Moldova, Curtea reţine că verificarea constituţionalităţii prevederilor Convenţiei ţine de competenţa sa ratione materiae, potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

18. Curtea notează că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

19. Autorii sesizării susţin că prevederile contestate sunt contrare articolelor 31 [libertatea conştiinţei], 35 [dreptul la învăţătură] şi 48 [familia] din Constituţie.

20. Cu referire la articolele 3 lit.c) şi 14 paragraful 1 din Convenţie, autorii sesizării consideră că aceste prevederi obligă autorităţile naţionale să introducă în programele educaţionale subiecte care neagă diferenţele naturale dintre bărbat şi femeie şi promovează ideea că omul se naşte ca o fiinţă neutră, care poate să-şi determine genul pe parcursul vieţii sub influenţa unor factori ca societatea, educaţia şi auto-determinarea. Autorii sesizării consideră că prevederile acestor articole din Convenţie afectează dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri religioase.

21. În acest context, Curtea reţine că articolul 31 alin.(1) din Constituţie prevede că libertatea conştiinţei este garantată şi că aceasta trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. De asemenea, articolul 35 alin.(9) din Constituţie stabileşte că dreptul prioritar de a alege sfera de instruire a copiilor le revine părinţilor. Curtea consideră că din interpretarea acestor articole poate fi dedus dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri religioase.

22. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că convingerile părinţilor trebuie să fie respectate în contextul unei educaţii apte să asigure un mediu şcolar deschis, care să încurajeze mai curând incluziunea, decât excluderea, indiferent de mediul social, convingerile religioase sau originea etnică a elevilor. Şcolile nu ar trebui să fie o arenă pentru activităţi misionare sau de predicare; ele ar trebui să fie un loc de întâlnire pentru diferite religii şi convingeri filozofice, în care elevii pot dobândi cunoştinţe despre convingerile şi tradiţiile lor respective. La îndeplinirea funcţiilor asumate în privinţa educaţiei şi predării, statul trebuie să aibă grijă ca informaţiile sau cunoştinţele cuprinse în curriculum să fie transmise de o manieră obiectivă, critică şi pluralistă. Statului îi este interzis să urmărească scopul îndoctrinării elevilor, fapt care ar putea fi considerată o nerespectare a convingerilor religioase şi filozofice ale părinţilor. Aceasta este limita care nu trebuie depăşită. Respectul pentru convingerile religioase ale părinţilor şi pentru credinţele copiilor implică dreptul de a crede într-o religie sau de a nu crede în nicio religie. Libertatea de a crede şi libertatea de a nu crede (libertatea negativă) sunt protejate deopotrivă de articolul 9 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În contextul predării, neutralitatea statului ar trebui să garanteze pluralismul (a se vedea Lautsi v. Italia, 3 noiembrie 2009, § 47 şi jurisprudenţa citată acolo).

23. Potrivit articolului 4 alin.(1) din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

24. Curtea reţine că Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969 stabileşte regulile generale de interpretare a tratatelor internaţionale. Astfel, potrivit articolului 31 paragraful 1 din această Convenţie, un tratat trebuie să fie interpretat cu bună credinţă potrivit sensului obişnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului în contextul lor şi în lumina obiectului şi scopului său. De asemenea, potrivit articolului 32 din Convenţia de la Viena, se poate recurge la mijloace complementare de interpretare, îndeosebi la lucrările pregătitoare şi la împrejurările în care a fost încheiat tratatul, fie pentru a se confirma sensul rezultând din aplicarea articolului 31, fie pentru a se determina sensul atunci când interpretarea dată conform articolului 31 lasă sensul ambiguu sau obscur; sau conduce la un rezultat vădit absurd sau neraţional.

25. Astfel, la examinarea constituţionalităţii prevederilor contestate, Curtea va avea în vedere obiectul şi scopul Convenţiei, precum şi Raportul explicativ al Convenţiei¹ în calitate de mijloc complementar de interpretare a Convenţiei.

______________________________

¹https://rm.coe.int/16800d383a

26. Analizând titlul şi preambulul Convenţiei, Curtea observă că aceasta urmăreşte să combată violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică. În Preambulul Convenţiei, redactorii ei au recunoscut faptul că realizarea egalităţii de drept şi de fapt între femei şi bărbaţi este un element cheie în prevenirea violenţei împotriva femeilor. Curtea observă că combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice prin prisma egalităţii între genuri se bazează pe cercetări care au demonstrat că rolurile sau stereotipurile considerate potrivite de societate pentru femei şi bărbaţi reproduc practici nedorite şi dăunătoare şi contribuie la acceptarea violenţei împotriva femeilor (a se vedea § 43 din Raportul explicativ al Convenţiei).

27. De asemenea, articolul 2 paragraful 1 din Convenţie stabileşte sfera de aplicare a Convenţiei. Potrivit acestui articol, Convenţia se va aplica tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, inclusiv în cazul violenţei domestice, care afectează femeile în mod disproporţionat. Prin urmare, Curtea conchide că obiectul şi scopul Convenţiei constau în eradicarea violenţei împotriva femeilor, inclusiv a violenţei domestice prin promovarea egalităţii de gen.

28. Curtea constată că articolul 3 lit.c) din Convenţie prevede că "genul" are în vedere rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi.

29. Curtea observă că prin introducerea noţiunii de gen, autorii Convenţiei au un singur scop, i.e. cel de a îndemna statele să înţeleagă că fenomenul violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice se bazează pe inegalitatea de gen şi pe stereotipurile de gen. Astfel, autorii Convenţiei au considerat că există o relaţie între inegalitatea de gen şi stereotipurile de gen, pe de o parte, şi apariţia frecventă a violenţei împotriva femeilor, pe de altă parte. De altfel, potrivit § 43 din Raportul explicativ al Convenţiei, pentru a adopta măsuri de protecţie şi sprijinire a victimelor violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, violenţa în discuţie trebuie înţeleasă prin prisma genului. Astfel, pentru a răspunde în mod adecvat la complexitatea fenomenului, formele de violenţă menţionate trebuie abordate în contextul inegalităţii predominante între femei şi bărbaţi, al stereotipurilor existente, al rolurilor de gen şi al discriminării împotriva femeilor.

30. În acest context, articolul 6 din Convenţie le solicită părţilor să includă componenta genului la implementarea şi evaluarea impactului dispoziţiilor Convenţiei şi pentru a promova şi implementa în mod eficace politicile egalităţii între femei şi bărbaţi şi abilitarea femeilor. De asemenea, articolul 12 paragraful 1 din Convenţie le solicită statelor să adopte măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, a obiceiurilor, a tradiţiilor şi a altor practici, bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi. Având în vedere scopul eradicării violenţei împotriva femeilor, inclusiv a violenţei domestice, dispoziţiile articolului 12 din Convenţie urmăresc să promoveze schimbări de mentalitate şi de atitudini pentru a diminua violenţa bazată pe gen (a se vedea § 85 din Raportul citat supra). Totodată, articolul 4 paragraful 3 din Convenţie prevede că implementarea dispoziţiilor Convenţiei de către Părţi, în special măsurile de protejare a drepturilor victimelor, vor fi asigurate fără discriminare pe orice criteriu, cum ar fi, inter alia, genul sau identitatea de gen.

31. Cu privire la argumentul autorilor sesizării că dispoziţiile articolului 3 lit.c) din Convenţie neagă diferenţele naturale dintre bărbat şi femeie şi promovează ideea că omul se naşte ca o fiinţă neutră şi afectează dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri religioase, Curtea reţine că § 43 din Raportul Explicativ al Convenţiei prevede că termenul "gen" din definiţia articolului 3 lit.c) din Convenţie nu urmăreşte să înlocuiască termenii "femeie" şi "bărbat" utilizaţi în Convenţia de la Istanbul.

32. De asemenea, în Opinia nr.961 din 14 octombrie 2019 privind implicaţiile constituţionale ale ratificării Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, Comisia de la Veneţia a notat că cele două limbi autentice ale Convenţiei de la Istanbul, engleza şi franceză, fac diferenţa între sex/sexe şi gen/genre. În timp ce primul termen se referă la o realitate biologică, cel de-al doilea se referă, în conformitate cu definiţia din Convenţie, la aşteptările sociale legate de această realitate. Această definiţie "socială" nu este în niciun caz concepută să înlocuiască definiţia biologică. În plus, deşi Convenţia de la Istanbul oferă o definiţie a "genului", ea nu le impune statelor părţi să introducă această definiţie în ordinea lor juridică. Mai curând, ea le serveşte statelor părţi ca instrument de interpretare, pentru o mai bună înţelegere şi aplicare a dispoziţiilor Convenţiei de la Istanbul. De asemenea, Comisia a reţinut că Convenţia de la Istanbul nu le cere statelor părţi să ia vreo măsură pentru a recunoaşte persoanele care se identifică cu un alt gen decât cel aşteptat de societate sau pentru a le acorda vreun statut juridic special. Convenţia pur şi simplu confirmă faptul că identitatea de gen se situează – alături de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, asociere cu o minoritate naţională, proprietate, naştere, orientare sexuală, vârstă, stare de sănătate, dizabilitate, stare civilă, statut de migrant sau de refugiat sau alt statut – între motivele de discriminare care sunt interzise. Unei persoane nu i se poate refuza protecţia împotriva violenţei sau acordarea statutului de victimă şi drepturile care decurg din acest statut din cauza identităţii sale de gen (a se vedea § 58 şi 65 din CDL-AD(2019)018).

33. În plus, în Opinia amicus curiae pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova nr.1065/2021 din 14 decembrie 2021 cu referire la implicaţiile constituţionale ale ratificării Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, Comisia de la Veneţia a notat că Convenţia de la Istanbul nu urmăreşte să "elimine diferenţele" dintre bărbat şi femeie sau să sugereze că bărbaţii sau femeile sunt sau trebuie să fie "la fel". Convenţia îndeamnă statele părţi să adopte măsuri în vederea respingerii ideii că femeile sunt inferioare bărbaţilor. Prejudecăţile, stereotipurile, cutumele şi tradiţiile încă favorizează bărbaţii în multe situaţii. Rolurile stereotipate ale genurilor contribuie la atribuirea femeii unui statut social inferior şi pot face să pară acceptabile, atât în sfera publică, cât şi privată, practicile dăunătoare şi violenţa împotriva femeilor. Toate acestea periclitează eforturile femeilor de a dezvălui şi de a raporta cazurile de violenţă şi de a obţine respectarea drepturilor lor. Prin urmare, se poate conchide că articolul 3 litera c) din Convenţia de la Istanbul nu vine în conflict cu articolul 31 din Constituţia Republicii Moldova, din perspectiva libertăţii conştiinţei, sau cu articolul 35 din Constituţie, referitor la dreptul la educaţie. De asemenea, acesta nu vine în conflict cu conceptul familiei, aşa cum este definit şi protejat de articolul 48 din Constituţie. Conceptul de "gen", aşa cum este definit în Convenţia de la Istanbul, este conform cu şi poate constitui chiar un instrument pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor stabilite în Constituţie şi cu valorile noţiunii de "familie" ca un "element natural şi fundamental al societăţii Republicii Moldova". Dacă statul Republica Moldova stabileşte că căsătoria are loc între un bărbat şi o femeie şi că elementul fondator al familiei exclude cuplurile de acelaşi gen de la căsătorie, Convenţia de la Istanbul nu poate fi considerată ca prevăzând un tip de familie diferit de cel stabilit conform legislaţiei naţionale a Republicii Moldova. În acest context, Convenţia de la Istanbul nu reglementează viaţa de familie în sine şi, în particular, nu stabileşte recunoaşterea parteneriatelor între persoanele de acelaşi sex. Ea doar afirmă că căsătoriile forţate sunt o formă a violenţei şi le condamnă (a se vedea § 23, 25, 32, 67 din Opinia citată).

34. Aşadar, Curtea constată că nu există nicio legătură cauzală între argumentele autorilor sesizării referitoare la pretinsa negare a diferenţelor naturale dintre bărbat şi femeie şi, în consecinţă, la pretinsa afectare a dreptului părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri religioase, pe de o parte, şi scopul urmărit de noţiunea genului stabilită de articolul 3 lit.c) din Convenţie, pe de altă parte. Prin urmare, Curtea reţine că acest capăt al sesizării este inadmisibil.

35. Cu referire la articolul 14 paragraful 1 din Convenţie, autorii sesizării consideră că acesta afectează dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit convingerilor lor religioase. Potrivit acestui articol "părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen nestereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculum-ul formal şi la toate nivelele de educaţie".

36. Potrivit Raportului explicativ al Convenţiei, atitudinile, convingerile şi modelele comportamentale sunt modelate la o vârstă foarte fragedă. Promovarea egalităţii de gen, a respectului reciproc în relaţiile interumane şi a non-violenţei trebuie să înceapă cât mai devreme şi este în primul rând o responsabilitate a părinţilor. Totuşi, instituţiile de învăţământ au un rol important în promovarea acestor valori. După cum o arată cuvintele "unde este cazul", autorii Convenţiei nu au dorit să le impună statelor un model. Mai curând, această dispoziţie le lasă statelor competenţa de a decide pentru care tip de şcolarizare şi pentru care grupă de vârstă de elevi consideră că acest material didactic este adecvat (a se vedea § 94-95 din Raportul citat). Totodată, potrivit Comisiei de la Veneţia, articolul 14 din Convenţia de la Istanbul nu stabileşte nicio modalitate precisă în care educaţia legată de aspectele acoperite de Convenţia de la Istanbul ar trebui să fie implementată. De fapt, expresia "acolo unde este cazul" din articolul 14 lasă statelor o marjă de stabilire a programelor educaţionale. Rămâne la latitudinea statelor părţi "să decidă pentru care tip de şcolarizare şi pentru care grupă de vârstă de elevi este adecvat un astfel de material didactic" şi, de fapt, dacă consideră că este adecvat să dispună de astfel de materiale didactice (a se vedea § 84 din Opinia nr.961 din 14 octombrie 2019, CDL-AD(2019)018).

37. De asemenea, în Opinia sa, Comisia de la Veneţia a notat că articolul 14 din Convenţia de la Istanbul nu interferează cu dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri religioase, deoarece acest drept nu intră în domeniul de aplicare al tratatului. Articolul 14 le cere statelor părţi să includă, dacă este cazul, material didactic referitor la egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen nestereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale. Această prevedere se bazează pe faptul că stereotipurile de gen şi modelele de comportament împotriva femeilor se formează în copilărie. Prin urmare, articolul 14 din Convenţia de la Istanbul nu încalcă dreptul părinţilor de a decide cu privire la educaţia pe care trebuie să o primească copiii lor, întrucât lasă statelor o marjă de manevră suficientă pentru a respecta acest drept atunci când decid modalitatea de implementare a acestui articol. Astfel, măsurile din partea Guvernului de a include aceste probleme şi principii, "după caz", în curriculum ca o necesitate de a proteja anumite drepturi fundamentale nu trebuie considerate ca o încălcare a articolului 35 din Constituţie (a se vedea § 43, 45-46, 67 din Opinia nr.1065/2021 din 14 decembrie 2021, CDL-AD(2021)044).

38. Curtea reţine că dispoziţiile contestate nu instituie, per se, nicio măsură în domeniul educaţiei, ci mai curând reglementează competenţa autorităţilor Republicii Moldova de a adopta astfel de măsuri în viitor şi acolo unde este cazul. Prin urmare, de vreme ce autorii sesizării nu contestă vreo măsură adoptată de autorităţi în domeniul educaţiei în baza dispoziţiilor contestate, Curtea reţine că din analiza abstractă a prevederilor în discuţie nu rezultă că acestea reprezintă o ingerinţă în dreptul părinţilor de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri religioase. Prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

39. Cu referire la articolul 28 din Convenţie, autorii sesizării consideră că acesta pune în pericol secretul profesional al multor profesii, deoarece îi transformă pe profesionişti în informatori ai statului. Curtea reţine că autorii sesizării nu au adus niciun argument bazat pe Constituţie. Din acest motiv, Curtea notează că acest capăt al sesizării este inadmisibil.

40. Cu referire la articolul 42 paragraful 1 din Convenţie, autorii sesizării notează că acesta contravine viziunii creştine asupra familiei, ca reprezentând uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Potrivit Constituţiei, familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. De asemenea, familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor [a se vedea articolul 48 alineatele (1) şi (2) din Constituţie].

41. Examinând acest aspect al sesizării, Curtea constată că articolul 42 din Convenţie prevede obligaţia statelor părţi de a se asigura că în cadrul procedurilor penale, iniţiate în urma comiterii actelor de violenţă împotriva femeilor, cultura, obiceiul, religia, tradiţia sau aşa-numita "onoare" nu vor fi considerate ca o justificare a acestor acte.

42. În opinia Comisiei de la Veneţia, crimele motivate de aşa-numita "onoare" sunt o formă a violenţei bazate pe gen. Tipurile de violenţă care cad sub incidenţa articolului 42 afectează sau preocupă grupuri specifice în societatea europeană. Ele apar în anumite grupuri etnice şi nu sunt identificate sau remediate prin răspunsuri instituţionale în cazurile de violenţă împotriva femeilor. Există exemple din alte state în care judecătorii au pronunţat sentinţe blânde, pentru că autorul infracţiunii a susţinut că a acţionat din respect faţă de cultura, tradiţia, religia sau obiceiul său, ori pentru a-şi restabilirii aşa-numita "onoare". Această prevedere din Convenţie respinge orice trimitere la practicile culturale, tradiţionale sau religioase, în calitate de circumstanţă atenuantă în cazurile de violenţă împotriva femeilor, inclusiv la aşa-numita "crimă de onoare". Convenţia de la Istanbul pledează pentru un răspuns holistic la toate formele de violenţă împotriva femeilor şi a fetelor. Convenţia urmăreşte să pună capăt impunităţii. Articolul 46 solicită reglementarea circumstanţelor agravante la stabilirea pedepselor în cazurile crimelor motivate de aşa-numita "onoare", comise, de obicei, de membrii familiei. Comisia de la Veneţia a notat că protejarea femeilor împotriva crimelor motivate de "onoare" corespunde articolului 16 din Constituţia Republicii Moldova şi obligaţiilor internaţionale asumate. Violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică trebuie clasificate drept infracţiuni grave. Interzicerea lor conform standardelor europene sau chiar universale influenţează conştiinţa generală a umanităţii. Prin urmare, se poate presupune că legislatorul constituant nu a avut intenţia de a defini libertatea de opinie, religie şi convingere şi dreptul la educaţie astfel încât să justifice comiterea unor acte care sunt în general considerate infracţiuni grave (a se vedea § 56-58, 61 şi 67 din Opinia nr.1065/2021 din 14 decembrie 2021, CDL-AD(2021)044).

43. În această cauză, Curtea observă că obligaţia stabilită de articolul 42 paragraful 1 din Convenţie nu interferează cu obligaţia statului de a proteja familia, aşa cum aceasta este stabilită de articolul 48 alineatele (1) şi (2) din Constituţie. De altfel, potrivit Comisiei de la Veneţia, Convenţia de la Istanbul nu conţine nicio definiţie a familiei şi nici a relaţiilor dintre parteneri sau a relaţiilor de acelaşi sex şi nici nu promovează astfel de relaţii. Convenţia de la Istanbul se referă la instituţia căsătoriei doar în contextul căsătoriei forţate. Ea nu obligă statele părţi să legalizeze căsătoria între persoane de acelaşi sex. Prin urmare, Convenţia de la Istanbul nu contrazice în niciun fel constituţiile naţionale care definesc căsătoria ca pe o uniune între o femeie şi un bărbat (a se vedea § 67 şi 71 din Opinia nr.961 din 14 octombrie 2019, CDL-AD(2019)018). Aşadar, Curtea conchide că acest capăt al sesizării este inadmisibil.

44. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.144 din 14 octombrie 2021 cu privire la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, depusă de dnii Vasile Bolea şi Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.