Decizie nr.107 din 21.04.2023 cu privire la dispunerea controlului activităţii furnizorului de servicii media audiovizuale "SG Media M1" SRL
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la dispunerea controlului activităţii furnizorului
de servicii media audiovizuale "SG Media M1" SRL
nr. 107 din 21.04.2023
(în vigoare 21.04.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.162-164 art. 493g din 12.05.2023
* * *
În temeiul art.75 alin.(4) lit.a) şi art.83 alin.(3) lit.a) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018, membrul Consiliului Audiovizualului, Ruslan Mihalevschi, în cadrul şedinţei publice din 21 aprilie 2023, a solicitat dispunerea controlului activităţii furnizorului de servicii media audiovizuale "SG Media M1" SRL, fondator al serviciului media audiovizual de televiziune "MBC", având în vedere că, prin Decizia Consiliului Audiovizualului nr.56 din 24.02.2023, furnizorul dat a fost sancţionat pentru încălcarea repetată, în decurs de 12 luni, a prevederilor art.84 alin.(7) lit.e) din Cod, fiindu-i acordat un termen de 30 de zile pentru înlăturarea deficienţelor constatate.
În conformitate cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova,
Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova
DECIDE:
1. Se dispune controlul activităţii furnizorului de servicii media audiovizuale "SG Media M1" SRL, prin prisma respectării prevederilor legale în cadrul difuzării serviciului media audiovizual de televiziune "MBC".
2. Controlul asupra executării prezentei decizii se pune în sarcina Direcţiei licenţiere furnizori.
3. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTĂ | Liliana VIŢU-EŞANU |
| Nr.107. Chişinău, 21 aprilie 2023. | |