Decizie nr.109 din 07.11.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.138g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 243 alineatul (1) literele a) şi c) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (spălarea banilor)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.138g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate

 a unor prevederi din articolul 243 alineatul (1) literele a) şi c) din Codul penal

al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002

(spălarea banilor)

nr. 109  din  07.11.2017

 (în vigoare 07.11.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 58-66 art. 34 din 23.02.2018

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 20 octombrie 2017,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 7 noiembrie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 243 alineatul (1) literele a) şi c) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ridicată de către avocaţii Gheorghe Ulianovschi şi Corina Stratan, în dosarul nr.1–1354/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 20 octombrie 2017, de către judecătorul Elena Cojocari din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală nr.1–1354/17 privind învinuirea lui C.L. de comiterea infracţiunilor prevăzute la art.42 alin.(2), art.243 alin.(3) lit.b), art.352¹ alin.(1) şi (2) din Codul penal.

4. În cadrul şedinţei de judecată din 17 octombrie 2017, avocaţii Gheorghe Ulianovschi şi Corina Stratan au solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 243 alineatul (1) literele a) şi c) din Codul penal.

5. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 19 octombrie 2017, s-a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

“Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

“Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

7. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (republicat în M.O., 2009, nr.72–74, art.195) sunt următoarele:

Articolul 132¹

Bunuri

“Prin bunuri, în sensul art.106, 243 şi 279, se înţeleg mijloace financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instrumente juridice sub orice formă, inclusiv în format electronic ori digital, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active).”

Articolul 243

Spălarea banilor

“(1) Spălarea banilor săvârşită prin:

a) convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acţiuni;

b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;

c) dobândirea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;

d) participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor prevăzute la lit.a)-c),

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 8000 la 11000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu folosirea situaţiei de serviciu,

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 2350 la 5350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 10000 la 13000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita anumite activităţi sau cu lichidarea persoanei juridice.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:

a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

b) în proporţii deosebit de mari,

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 13000 la 16000 de unităţi convenţionale sau cu lichidarea persoanei juridice.

(4) Acţiuni ilicite constituie şi faptele comise în afara teritoriului ţării dacă acestea conţin elementele constitutive ale unei infracţiuni în statul în care au fost comise şi pot constitui elementele constitutive ale unei infracţiuni comise pe teritoriul Republicii Moldova.”

8. Prevederile relevante ale Legii nr.190-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (publicată în M.O., 2007, nr.141–145, art.597) sunt următoarele:

Articolul 3

Noţiuni principale

“În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

spălare a banilor – acţiuni, stabilite în Codul penal la art.243, orientate spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei veniturilor ilicite ori spre tăinuirea originii sau apartenenţei unor astfel de venituri;

[…]

bunuri – mijloace financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, acte sau alte instrumente juridice în orice formă, inclusiv în formă electronică ori digitală, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active);

venituri ilicite – bunuri destinate, folosite sau rezultate, direct sau indirect, din săvârşirea unei infracţiuni, orice beneficiu obţinut din aceste bunuri, precum şi bunuri convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunuri destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea unei infracţiuni şi din beneficiul obţinut din aceste bunuri;

[…]”

9. Prevederile relevante ale Convenţiei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională [adoptată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990 şi ratificată de către Republica Moldova prin Legea nr.914-XV din 15 martie 2002 (M.O., 2002, nr.43–45, art.281)] sunt următoarele:

Articolul 1

Terminologie

“În sensul prezentei Convenţii, expresia:

a) “venituri provenite din activitatea infracţională” desemnează orice avantaj economic provenit din infracţiuni penale. Acest avantaj poate consista în orice bun, după cum acesta este definit în alineatul b al articolului prezent;

b) “bun” desemnează un bun de orice natură, fie corporal sau incorporal, mobil sau imobil, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu sau un drept asupra bunului;

[…]

e) “infracţiune principală” desemnează orice infracţiune penală în urma căreia veniturile provenite din activitatea infracţională sunt generate, fiind susceptibile de a deveni obiect al unei infracţiuni conform articolului 6 al prezentei Convenţii.”

Articolul 6

Infracţiuni de spălare

“1) Fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi altele, considerate necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune penală conform dreptului intern, atunci, când actul a fost comis la:

a) convertirea sau transferul bunurilor în cazul în care persoana care le livrează ştie că bunurile constituie venituri provenite din activitatea infracţională, în scopul de a ascunde sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta persoanele implicate în comiterea infracţiunii principale de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acte;

b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, deplasării sau a proprietăţii reale a bunurilor, sau drepturilor relative, despre care autorul ştie că constituie venituri provenite din activitatea infracţională; şi, sub rezerva principiilor constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic;

c) achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor, despre care cel care le achiziţionează, deţine sau utilizează ştie, în momentul în care le recepţionează, că constituie venituri provenite din activitatea infracţională;

d) participarea la una din infracţiunile, stabilite conform prezentului articol sau la orice asociere, înţelegere, tentativă sau complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii sale.

2) În vederea implementării sau aplicării alineatului 1 al prezentului articol:

a) faptul că, infracţiunea principală ţine sau nu de competenţa jurisdicţiei penale a Părţii, nu se ia în consideraţie;

b) poate fi prevăzut faptul că, infracţiunile enunţate în acest alineat, nu se aplică autorilor infracţiunii principale;

c) cunoaşterea, intenţia sau motivarea, necesare în calitate de elemente a uneia din infracţiunile enunţate în acest alineat pot fi calificate ca circumstanţe factuale obiective.

3) Fiecare Parte poate adopta măsurile, pe care le estimează necesare, pentru a conferi, în virtutea dreptului său intern, caracterul de infracţiuni penale totalităţii sau unei părţi a actelor evocate în alineatul 1, în unul sau în toate cazurile următoare, atunci când autorul:

a) ar fi trebuit să presupună că bunul constituie un venit provenit din activitatea infracţională;

b) a acţionat în scop lucrativ;

c) a acţionat în vederea facilitării continuării activităţii criminale.

[…]”

10. Prevederile relevante ale Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului [adoptată la Varşovia la 16 mai 2005 şi ratificată de către Republica Moldova prin Legea nr.165-XVI din 13 iulie 2007 (M.O., 2007, nr.117–126, art.532)] sunt următoarele:

Articolul 1

Terminologie

“În sensul prezentei convenţii, expresia:

a) produs se referă la orice avantaj economic, derivat din sau obţinut, direct ori indirect, din infracţiuni. Acesta poate consta în orice bun astfel cum este definit la subparagraful b);

b) bun înseamnă un bun de orice natură, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum şi acte juridice sau documente atestând un titlu ori un drept cu privire la un bun;

[…]

e) infracţiune predicat se referă la orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni prevăzute la art.9;

[…]”

Articolul 9

Infracţiuni de spălare a banilor

1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când sunt comise cu intenţie, următoarelor fapte:

a) transformarea sau transferul bunurilor, cunoscând că aceste bunuri constituie produse, în scopul de a disimula sau a ascunde originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană implicată în comiterea unei infracţiuni predicat să se sustragă de la consecinţele juridice ale faptelor sale;

b) disimularea sau ascunderea naturii, originii, amplasării, dispunerii, circulaţiei ori a proprietăţii reale a bunurilor sau a drepturilor relative la acestea, despre care autorul ştie că acestea constituie produse; şi, sub rezerva principiilor sale constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic:

c) achiziţionarea, deţinerea sau folosirea bunurilor despre care cel care le achiziţionează, le deţine sau le foloseşte ştie, în momentul dobândirii lor, că acestea constituie produse;

d) participarea, asocierea, conspirarea pentru a comite una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul articol, precum şi tentativa, complicitatea, instigarea, facilitarea şi consilierea privind comiterea oricăreia dintre infracţiunile specificate în prezentul articol.

2. În scopul punerii în practică sau al aplicării paragrafului 1:

a) nu are relevanţă faptul că infracţiunea predicat ţine sau nu ţine de jurisdicţia penală a părţii;

b) se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat;

c) cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca element al uneia dintre infracţiunile prevăzute în acest paragraf, se poate deduce din circumstanţele obiective ale faptei.

3. Fiecare parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevăzute la paragraful 1, în unul sau în ambele cazuri prezentate mai jos, când infractorul:

a) a suspectat faptul că bunurile reprezentau produse;

b) trebuia să presupună că bunurile constituiau produse.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii au invocat, în esenţă, că textul “trebuia să ştie” din articolul 243 alineatul (1) literele a) şi c) din Codul penal [normă ce stabileşte răspunderea pentru infracţiunea de spălare a banilor] nu asigură condiţiile de calitate a legii privind previzibilitatea şi claritatea.

12. De asemenea, s-a menţionat că textul în discuţie încalcă şi principiul prezumţiei nevinovăţiei, deoarece permite tragerea la răspundere penală a persoanei în lipsa vinovăţiei.

13. Potrivit autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 21, 22 şi 23 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocaţii Gheorghe Ulianovschi şi Corina Stratan, în dosarul nr.1–1354/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

17. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

18. Curtea observă că, deşi autorii excepţiei de neconstituţionalitate au solicitat controlul constituţionalităţii articolului 243 alineatul (1) literele a) şi c) din Codul penal în întregime, în esenţă, aceştia critică doar textul “trebuia să ştie” din normele enunţate, care stabilesc răspunderea penală pentru spălarea banilor.

19. Potrivit autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul contestat nu corespunde exigenţelor principiului legalităţi incriminării şi calităţii legii, garantate de articolele 22 şi 23 din Constituţie, precum şi contravine principiului prezumţiei nevinovăţiei, consacrat de norma constituţională prevăzută la articolul 21.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea relevă că garanţiile constituţionale prevăzute de articolul 22 din Constituţie, de rând cu prevederile articolului 7 din Convenţia Europeană, consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei penale.

21. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că garanţiile instituite de Constituţie impun ca legiuitorul să reglementeze conduita incriminată, astfel încât fapta, ca semn al laturii obiective, să fie cert definită, dar nu identificată prin interpretarea extensivă de către cei care aplică legea penală. O astfel de modalitate de aplicare poate genera interpretări abuzive. Cerinţa interpretării stricte a normei penale, ca şi interdicţia analogiei în aplicarea legii penale urmăresc protecţia persoanei împotriva arbitrarului (HCC nr.21 din 27 iunie 2016, §70).

22. La rândul său, Curtea Europeană în jurisprudenţa sa a menţionat că legea trebuie să definească în mod previzibil infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt acţiunile şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (a se vedea, Kafkaris v. Cipru [MC], hotărâre din 12 februarie 2008, §140–141; Del Rio Prada v. Spania [MC], hotărâre din 21 octombrie 2013, § 78, 79 şi 91).

23. În acelaşi timp, în temeiul articolului 23 din Constituţie, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat clar şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure. Or, calitatea legii penale constituie o condiţie vitală pentru menţinerea securităţii raporturilor juridice şi ordonarea eficientă a relaţiilor sociale.

24. Curtea reţine, cu titlu preliminar, că nu există niciun dubiu că spălarea banilor ameninţă în mod direct statul de drept. În acelaşi sens a statuat şi Curtea Europeană (a se vedea, Podeschi v. San Marino, hotărârea din 13 aprilie 2017, §181).

25. Aşa fiind, Curtea constată că la articolul 243 alin.(1) lit.a) şi c) din Codul penal se stabileşte răspunderea pentru spălarea banilor săvârşită prin: convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acţiuni; dobândirea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite.

26. Curtea constată că elementele definitorii ale infracţiunii spălării banilor au fost predeterminate de Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii din 8 noiembrie 1990, la care Republica Moldova este parte.

27. Astfel, Curtea reţine că, potrivit articolului 6 alin.(3) lit.a) din Convenţie, fiecare parte poate să adopte măsurile pe care le consideră necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unei părţi din faptele prevăzute la alineatul (1) în unul sau în toate cazurile când autorul trebuia să prezume că bunul constituie un produs al infracţiunii.

28. În mod similar, articolul 9 alin.(3) din Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului din 16 mai 2005, la care Republica Moldova este parte, prevede că fiecare parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevăzute la alineatul (1), în unul sau în ambele cazuri când infractorul: a) a suspectat faptul că bunurile reprezentau produse [infracţionale]; b) trebuia să presupună că bunurile constituiau produse [infracţionale].

29. Aşadar, Curtea reţine că textul criticat îşi are suportul normativ anume în convenţiile prenotate.

30. Curtea observă că, legiuitorul a preluat aproape în întregime dispoziţiile articolului 6 “Infracţiuni de spălare” din Convenţia privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională, astfel încât prevederile articolului menţionat sunt corelative faptelor incriminate la articolul 243 din Codul penal.

31. Curtea notează că, fiind o infracţiune subsecventă (delictum subsequens), spălarea banilor are obiect material sau imaterial bunurile ce derivă din comiterea unei infracţiuni principale/predicat, faţă de care se aplică modalităţile normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la articolul 243 din Codul penal. Altfel spus, deşi are un caracter autonom, spălarea banilor are ca situaţie-premisă săvârşirea unei alte infracţiuni generatoare de venituri ilicite.

32. Curtea reţine că noţiunea de “venituri ilicite” este redată în articolul 3 din Legea nr.190-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, prin care se desemnează: bunuri destinate, folosite sau rezultate, direct sau indirect, din săvârşirea unei infracţiuni, orice beneficiu obţinut din aceste bunuri, precum şi bunuri convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunuri destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea unei infracţiuni şi din beneficiul obţinut din aceste bunuri.

33. Totodată, conform articolului 132¹ din Codul penal, prin bunuri, în sensul art. 106, 243 şi 279, se înţeleg mijloace financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instrumente juridice sub orice formă, inclusiv în format electronic ori digital, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active).

34. Având în vedere cele enunţate mai sus, Curtea remarcă că, în contextul spălării banilor, făptuitorul trebuie să urmărească scopul de atribuire a unui aspect legal sursei şi provenienţei veniturilor ilicite, adică introducerii în circuitul legal a bunurilor despre care se ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite.

35. Astfel, în cazul prevederilor articolului 243 alin.(1) lit.a) din Codul penal, scopul menţionat supra se poate exprima prin oricare din următoarele două forme: 1) scopul de a tăinui sau a deghiza originea ilicită a bunurilor; 2) scopul de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acţiuni.

36. În asemenea condiţii, Curtea notează că textul contestat “trebuia să ştie” se referă la latura subiectivă [care, de altfel, se caracterizează prin intenţie directă] a subiectului spălării banilor în raport cu produsul infracţiunii principale/predicat, care urmează a fi stabilită în fiecare caz concret.

37. Curtea reţine că intenţia sau scopul infracţiunii poate fi dedus din împrejurări de fapt obiective, luându-se în considerare cunoştinţele sau statutul subiectului, mai ales, în cazul neonorării unor obligaţii opozabile acestuia prin efectul legii.

38. Sub acest aspect, Curtea menţionează că, potrivit principiilor de drept procesual penal, sarcina probaţiunii revine acuzării, iar situaţia de dubiu este interpretată în favoarea celui acuzat (in dubio pro reo).

39. Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care, în pofida dovezilor administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat, îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie (HCC nr.21 din 20 octombrie 2011, §27).

40. În materie penală s-a conturat standardul “dincolo de orice îndoială rezonabilă”, esenţa căruia rezidă în aceea că, pentru a putea fi pronunţată o soluţie de condamnare, acuzaţia trebuie dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (Boicenco v. Republica Moldova, hotărârea din 11 iulie 2006, §104; Hassan v. Marea Britanie [MC], hotărârea din 16 septembrie 2014, §48; Blokhin v. Rusia [MC], hotărârea din 23 martie 2016, §139). Corelativ, concluziile despre vinovăţia persoanei de săvârşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri.

41. Existenţa unor probe dincolo de orice îndoială rezonabilă constituie o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil şi instituie în sarcina acuzării obligaţia de a proba toate elementele vinovăţiei de o manieră aptă să înlăture dubiul.

42. În contextul celor elucidate, este necesar să se stabilească, pe baza probelor certe, că bunurile ce constituie venituri ilicite, în sensul articolului 243 din Codul penal, provin din săvârşirea infracţiunilor, iar făptuitorul trebuia să ştie aceasta, în virtutea unor criterii obiective, inclusiv normative.

43. Respectiv, în determinarea aspectului dacă persoana trebuia să ştie că bunurile introduse în circuitul civil constituie venituri ilicite, nu se va porni de la ideea preconcepută că acesta a săvârşit într-adevăr fapta imputată. În caz contrar, s-ar încălca principiul prezumţiei nevinovăţiei, garantat de articolul 21 din Constituţie.

44. În consecinţă, reieşind din cele menţionate, Curtea nu poate reţine critica de neconstituţionalitate; or, în speţă, problema abordată derivă din aprecierea probelor în cazul spălării banilor, ce ţine de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată.

45. Sintetizând cele reliefate supra, Curtea conchide că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “trebuia să ştie” al articolului 243 alineatul (1) literele a) şi c) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ridicată de către avocaţii Gheorghe Ulianovschi şi Corina Stratan, în dosarul nr.1–1354/17, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.