Decizie nr.111 din 10.10.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.169b/2019 privind interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie (imunitatea parlamentarilor în cazul administrării ulterioare de probe care stau la baza altor acuzaţii)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.169b/2019 privind

 interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie

(imunitatea  parlamentarilor în  cazul  administrării

ulterioare de probe care stau la baza altor acuzaţii)

nr. 111  din  10.10.2019

 (în vigoare 10.10.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 320-325 art. 205 din 01.11.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenta:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Aliona Balaban, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă şi

înregistrată pe 25 septembrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 10 octombrie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie, depusă de dl Dumitru Robu, Procuror General interimar.

2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 24 septembrie 2019, în baza articolului 135 alin.(1) litera b) din Constituţie.

A. Legislaţia pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 70

Incompatibilităţi şi imunităţi

“[...]

(3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.”

4. Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797 din 2 aprilie 1996, sunt următoarele:

Articolul 95

Cererea de ridicare a imunităţii

“[...]

(5) Cererea de ridicare a imunităţii deputatului se înaintează pentru fiecare infracţiune sau contravenţie separat.

[...].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

5. Solicitând o interpretare din partea Curţii, Procurorul General interimar adresează următoarea întrebare: Poate fi un deputat reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată, în cadrul procesului penal, dacă încuviinţarea Parlamentului a avut drept obiect un capăt de acuzare, iar ulterior au fost administrate probe care stau la baza altor capete de acuzare în materie penală?

6. În argumentarea sesizării, Procurorul General interimar susţine că există ambiguităţi cu privire la situaţia în care Parlamentul a acceptat efectuarea acţiunilor procesuale şi transmiterea cauzei penale în judecată în privinţa unui deputat, dar în cadrul urmăririi penale au fost administrate probe care demonstrează comiterea altor infracţiuni de către deputatul în discuţie. Procurorul General interimar solicită interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie, pentru a vedea dacă este necesară încuviinţarea Parlamentului pentru fiecare capăt de acuzare în materie penală sau dacă este suficientă încuviinţarea acordată iniţial.

7. Autorul sesizării consideră că, odată ce bănuiala rezonabilă a fost confirmată prin probe concludente şi a trecut un control al lipsei arbitrarului în cadrul forului legislativ, nu mai este necesară sesizarea Parlamentului cu o sesizare nouă, care să completeze acuzaţiile aduse.

B. Aprecierea Curţii

8. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

9. Articolele 25 lit.f) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.f) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă Procurorului General prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

10. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, interpretarea Constituţiei ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

11. Obiectul sesizării îl constituie textul articolului 70 alin.(3) din Constituţie, care prevede că deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.

12. Capitolul al V-lea din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797 din 2 aprilie 1996, dezvoltă procedura ridicării imunităţii exprimată succint în Constituţie.

13. Astfel, articolele 95, 96 şi 97 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797 din 2 aprilie 1996, stabilesc paşii procedurali principali, în cazul în care un deputat a comis o infracţiune sau o contravenţie şi se impune tragerea lui la răspundere penală sau contravenţională:

(a) Procurorul adresează o cerere de ridicare a imunităţii deputatului către Preşedintele Parlamentului;

(b) Preşedintele Parlamentului aduce la cunoştinţa deputaţilor cererea în plenul Parlamentului la şedinţa următoare de la data prezentării acesteia şi o trimite imediat spre examinare Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi;

(c) Cererea de ridicare a imunităţii deputatului se înaintează pentru fiecare infracţiune sau contravenţie separată;

(d) Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi examinează cererea Procurorului General în cel mult 15 zile după aducerea acesteia la cunoştinţa deputaţilor de către Preşedintele Parlamentului şi constată existenta sau inexistenţa unor motive temeinice pentru acceptarea sau respingerea cererii;

(e) După ascultarea cererii Procurorului General şi a deputatului în privinţa căruia se cere ridicarea imunităţii, Comisia juridică, pentru numiri şi imunităţi adoptă o hotărâre cu votul majorităţii membrilor ei, exprimat secret;

(f) Preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi sau un alt membru al acesteia prezintă raportul comisiei pe marginea examinării cererii Procurorului General;

(g) Procurorul General trebuie să motiveze cererea de ridicare a imunităţii deputatului şi să răspundă la întrebările deputaţilor;

(h) Parlamentul decide asupra cererii Procurorului General cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

14. Pentru că atât timp cât un text de lege care nu a fost declarat neconstituţional se bucură de prezumţia de constituţionalitate, Curtea consideră că problema de interpretare ridicată de către Procurorul General interimar în sesizarea sa este epuizată. Sub aspectul care justifică sesizarea Procurorului General interimar, Curtea observă că articolul 95 alin.(5) din Regulamentul Parlamentului furnizează un răspuns: “Cererea de ridicare a imunităţii deputatului se înaintează pentru fiecare infracţiune sau contravenţie separat.”

15. În subsidiar, Curtea observă că textul relevant din Regulamentul Parlamentului este conform cu standardele europene în materie. În Raportul privind întinderea şi ridicarea imunităţii parlamentare, adoptat la cea de-a 98-a sesiune plenară a sa, Comisia pentru Democraţie prin Drept (“Comisia de la Veneţia”) observă, la punctul 136, că în practică au fost stabilite un număr de criterii pentru a evita arbitrarul din decizia majorităţii. Aceste criterii pot avea un caracter mai general sau mai special. Cu privire la criteriile generale, un exemplu ar fi că imunitatea trebuie ridicată dacă este necesar să nu se obstrucţioneze cursul justiţiei. Cu privire la criteriile mai speciale, acestea se referă, adesea, la gravitatea şi la caracterul presupusei infracţiuni, sau la legătura cu funcţia parlamentară.

16. Curtea subliniază că opţiunea legislatorului transpusă în Regulamentul Parlamentului reprezintă opusul practicii de ridicare a imunităţii membrilor Bundestag-ului german. Bundestag-ul german adoptă periodic o hotărâre, la începutul fiecărei legislaturi, de ridicare parţială a imunităţii tuturor membrilor pentru întreaga legislatură, pentru orice fel de anchetă penală şi proceduri privind presupusa comitere a unor infracţiuni, cu excepţia defăimărilor cu caracter politic. Bundestag-ul îşi păstrează, totuşi, prerogativa de a reinstitui imunitatea în cazuri particulare (a se vedea punctul 141 din Raportul Comisiei de la Veneţia privind întinderea şi ridicarea imunităţii parlamentare).

17. Aşa cum afirmă Comisia de la Veneţia, principala justificare a inviolabilităţii parlamentare este protecţia lucrărilor Parlamentului ca instituţie de presiunile din partea executivului, inclusiv de presiunile din partea procuraturii. Justificarea se extinde şi în cazul protecţiei opoziţiei parlamentare, aflată, de obicei, în minoritate, împotriva presiunilor din partea majorităţii de la putere. Ea mai protejează membrii Parlamentului de hărţuirile cu caracter politic venite din partea altor partide, manifestate, de exemplu, sub forma plângerilor penale nefondate ai căror autori sunt oponenţii politici (punctul 152 din Raport).

18. Comisia de la Veneţia recunoaşte că pot exista state în care persistă nevoia protecţiei oferite de normele privind inviolabilitatea parlamentară împotriva folosirii eronate a sistemului juridic. Potrivit Comisiei de la Veneţia, în unele state aflate încă în tranziţie spre democraţia veritabilă sau acolo unde democraţia este încă relativ nouă şi fragilă, există cazuri în care poliţia sau procuratura a fost utilizată pentru discreditarea, pedepsirea sau distrugerea oponenţilor politici, inclusiv a membrilor Parlamentului. Membrii Parlamentului, în special ai opoziţiei parlamentare, pot fi, în anumite state, foarte vulnerabili în faţa hărţuirilor cu caracter politic sub forma acuzaţiilor nefondate cu consecinţe juridice (punctul 154 din Raport). În aceste circumstanţe, sunt justificate menţinerea instituţiei inviolabilităţii parlamentare şi invocarea ei în cazuri deosebite (punctul 155 din Raport).

19. În Raportul Comisiei de la Veneţia se subliniază că normele privind inviolabilitatea parlamentarilor în cazurile penale nu trebuie să depăşească ceea ce este strict justificat pentru realizarea scopurilor legitime. Aceste norme trebuie interpretate şi aplicate de o manieră restrictivă (punctul 157). În niciun caz nu trebuie să existe o inviolabilitate absolută sau necondiţionată pentru toate tipurile de infracţiuni (punctul 158). Procedurile parlamentare privind ridicarea imunităţii trebuie reglementate în detaliu şi trebuie să respecte principii procedurale de bază ca transparenţa, claritatea, predictibilitatea, obiectivitatea, lipsa arbitrarului şi drepturile ambelor părţi audiate. Cu privire la transparenţă, hotărârea Parlamentului trebuie să fie disponibilă publicului şi trebuie să arate care sunt motivele pe care se bazează (punctul 167). Hotărârea Parlamentului trebuie să se bazeze pe faptele cauzei, aşa cum au fost prezentate de către autorităţi şi de către deputatul vizat, şi nu pe considerente politice sau de alt gen extrinseci (punctul 168).

20. Având în vedere claritatea prevederilor relevante ale Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, precum şi necesitatea menţinerii lor, din perspectiva caracterului fragil al democraţiei din Republica Moldova, Curtea conchide că sesizarea Procurorului General interimar privind interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie este nefondată şi, prin urmare, trebuie declarată inadmisibilă.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind interpretarea articolului 70 alin.(3) din Constituţie, depusă de dl Dumitru Robu, Procuror General interimar.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.