Decizie nr.111 din 25.07.2014 cu privire la examinarea cererilor prealabile de contestare a Deciziei CCA nr.94 din 4 iulie 2014
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea cererilor prealabile de
contestare a Deciziei CCA nr.94 din 4 iulie 2014
nr. 111 din 25.07.2014
(în vigoare 15.08.2014)
Monitorul Oficial nr.238-246 art.1195 din 15.08.2014
* * *
La 4 iulie 2014, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a adoptat Decizia nr.94, prin care a decis: distribuitorii de servicii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova vor sista retransmisia postului de televiziune "Rossia 24" pînă la data de 1 ianuarie 2015.
La 7 iulie 2014, la CCA a parvenit cererea prealabilă nr.200-03/1-13 din 7 iulie 2014 a Adunării Populare a Găgăuziei, prin care se solicită anularea interdicţiei retransmisiei postului de televiziune "Rossia 24" pe teritoriul Republicii Moldova, aprobată la data de 04.07.2014.
La 14 iulie 2014, dl Grigore Petrenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, prin cererea prealabilă GP nr.01-14/07 a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 4 iulie 2014, cu privire la sistarea retransmisiei postului de televiziune "Rossia 24" pînă la data de 01.01.2015.
La 15 iulie 2014, în adresa CCA au parvenit şi cererile prealabile ale cetăţenilor Evghenii Ciubara, Pavel Grigorciuc, Alexandru Mocan şi Natalia Isaev, prin care se solicită anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 04 iulie 2014, cu privire la sistarea retransmisiei postului de televiziune "Rossia 24", invocînd faptul că actul respectiv este emis contrar legii.
La 18 iulie 2014 a parvenit cererea prealabilă nr.05/07 a companiei "TV-Comunicaţii Grup" SRL, prin care solicită CCA anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 4 iulie 2014.
În urma examinării publice a cererilor prealabile: a Adunării Populare a Găgăuziei, a dlui Grigore Petrenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ale cetăţenilor Evghenii Ciubara, Pavel Grigorciuc, Alexandru Mocan, Natalia Isaev şi a companiei "TV-Comunicaţii Grup" SRL, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a constatat netemeinicia acestora. A fost stabilit că la adoptarea Deciziei nr.94 din 4 iulie 2014, din partea Consiliului Coordonator al Audiovizualului nu au fost admise încălcări ale legislaţiei în vigoare sau de procedură, iar referinţele petiţionarilor la normele legale nu sunt oportune şi nu argumentează solicitările invocate.
Totodată, Consiliul Coordonator al Audiovizualului reiterează că art.5 al Deciziei nr.94 din 4 iulie 2014 a fost adoptat ca urmare a constatării următoarelor derogări în activitatea postului de televiziune "Rossia 24" pe teritoriul Republicii Moldova:
În relatarea subiectelor în cadrul buletinelor informative şi a emisiunilor informativ-analitice transmise din Federaţia Rusă se atestă faptul că postul de televiziune "Rossia 24" promovează şi intensifică zvonuri neconfirmate, manipulează prin text şi imagini, utilizează etichetări pentru a discredita şi a prezenta într-o conotaţie negativă una din părţile conflictului (Guvernul Ucrainei), dezinformează şi manipulează opinia publică internaţională, inclusiv cea din Republica Moldova, cu privire la evenimentele din Ucraina prin tertipuri de comentariu şi de montaj în scopul susţinerii informaţionale a forţelor separatiste.
Printre materialele difuzate în perioada de raport, "Rossia 24" a acreditat ideea recunoaşterii legalităţii actului separatist, dar şi a implicării SUA în menţinerea conflictului. Principalele mesaje transmise publicului au fost că armata ucraineană, împreună cu "Sectorul de dreapta", atacă propriul popor; atacatorii omoară, agresează locuitorii paşnici, vînează activiştii, iar autorităţile nu doresc soluţionarea pe cale paşnică a diferendului. Segmentele de conotaţie pozitivă şi neutră pentru guvernarea ucraineană, SUA şi UE au fost utilizate pentru combatere prin comentarii, care le-au transformat conotaţia în negativă. Segmentele de conotaţie neutră pentru adepţii separatismului au conţinut învinuiri la adresa guvernării ucrainene.
Acţiunile preşedintelui Federaţiei Ruse, V.Putin, şi ale conducerii Federaţiei Ruse (Duma de Stat şi Guvernul) sînt prezentate permanent în conotaţie pozitivă. Aceeaşi conotaţie este atribuită materialelor din şi despre Crimeea anexată de curînd. Descrierea vieţii luminoase şi a viitorului fericit al locuitorilor acestei regiuni vine să motiveze, o dată în plus, separatiştii ucraineni şi eventualii separatişti din tot spaţiul postsovietic, inclusiv Republica Moldova. În serviciile de programe ale postului "Rossia 24" s-au făcut şi referinţe directe la Republica Moldova. Astfel, la 19 aprilie 2014 (04:33:49; 04:42:53), în cadrul interviului cu V.Jirinovski, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Rusia, a fost atinsă problema Transnistriei: "Приднестровье – там только русские, они все получили паспорта, эта создана вся была территория Суворовым, когда он шел туда, в Италию, помогать борьбе с Наполеоном, поэтому никакого отношения к Украине не имеет. Там живут только русские люди. Там есть, конечно, украинцы, молдаване, но – абсолютное большинство – русские там живут. Это все Приднестровье должно войти в состав России. Мы выйдем на границу с Румынией, это мы как бы частично вернем границу СССР на май 1945 года". În emisiunea "Vesti nedeli" din 20.04.2014, în cadrul unui subiect de defăimare a senatorului american John McCain (23:15:15), prezentatorul persiflează: "Как можно вечно смотреть на небо и огонь, так можно вечно разглядывать и слушать Маккейна, наслаждаясь и сочувствуя одновременно. Новый выход артиста на свет рампы случился не далее как вчера, в Молдове. Начало было стандартным: "Россия – газовая заправка, замаскированная под государство". Зато потом новая вариация: "Это мафия, которая руководит газовой заправкой, замаскированной под государство. На этом Маккейн не успокоился. Всех желающих в Молдове он обещал залить американским сжиженным газом, а молдавским студентам сулил защиту. Цитирую: "В случае военного вторжения России". В финале следовал призыв к молдаванам самим определять свое будущее и, цитата: "Мы никогда не позволим России и Владимиру Путину лишить народ Молдовы свобод и прав, а также возможности выбирать свое будущее".
Comun pentru subiectele ce vizează situaţia din Ucraina, reflectate în perioada monitorizată, este partizanatul evident şi susţinerea informaţională a forţelor separatiste.
Faptul că mass-media Federaţiei Ruse s-a lansat într-un război informaţional contra autorităţilor ucrainene este confirmat chiar în emisia postului "Rossia 24" de sîmbată, 19 aprilie. Irina Hakamada, personalitate bine cunoscută în domeniul politic, a declarat (22:37:35): "Я считаю, что информационная война должна закончиться. Иначе, если она будет продолжаться, это будет признаком, что Россия заинтересована в эскаляции конфликта". O altă confirmaţie a desfăşurării unui atac informaţional a fost oferită de V.Jirinovski, preşedintele Partidului Liberal Democrat, care a dat chiar sfaturi (19.04.14, 04:16:12): "Предлагаю нашим журналистам использовать 2 термина: киевская хунта, как та сторона, и русское движение сопротивления. Потому, что мы не можем их называть боевиками. Боевики – с отрицательным душком (у нас там, в Сирии, боевики, в Ливии боевики, в Афганистане), они предлагают себя называть сопротивленцы".
Postul "Rossia 24" reflectă conflictul ucrainean astfel încît opinia publică să fie manipulată prin intermediul termenilor utilizaţi, limbajul prezentatorilor postului e agresiv pînă la insulte directe. Guvernarea de la Kiev este numită, în emisia postului, "Националисты", "Радикалы", "Боевики", "Фашисты", "Хунта", "Нацисты", "Бандеровцы", "Прихвостни Гитлера", "Отморозки", astfel atribuindu-li-se din start o pronunţată conotaţie negativă. Conotaţia numirii forţelor separatiste e pozitivă: "Соратники", "Люди", "Митингующие", "Протестанты", "Несогласные", "Ополченцы", "Повстанцы", "Сторонники федерализации", "Гражданские активисты", "Антимайдан", "Силы самообороны", "Народный мэр", "Несогласные города" etc.
De asemenea, lansarea unor afirmaţii într-o emisiune şi reluarea acestora în ediţiile ulterioare de ştiri cu trimitere la propria emisiune în calitate de motiv informaţional constituie unul dintre cele mai răspîndite tertipuri ale războiului informaţional, prin care se obţine o plus-valoare de credibilitate, amplificîndu-se efectul propagandistic. Tratarea ştirilor se face astfel că pînă şi celor care, obiectiv, au conotaţie pozitivă, li se atribuie conotaţie negativă pentru subiecţii politici care se opun ideii separatismului.
Pe parcursul subiectelor consacrate situaţiei din Ucraina se utilizează lozinci în calitate de fundal video pentru comentarii, astfel realizîndu-se teza bolşevică că presa trebuie să fie nu doar un propagandist şi agitator, ci şi un organizator. Aşadar, într-un singur subiect, difuzat la 18.04.14 (21:09:03), au fost utilizate, de 6 ori, prim-planurile următoarelor lozinci: "Луганск, вставай! Время пришло" (21:09:13), "Донбасc не поставить на колени! Все на защиту родины" (21:09:27), "Все на референдум" (21:09:44, 21:10:31), "Свободу политзаключенным" (21:09:49).
Marea majoritate a ştirilor şi reportajelor difuzate de "Rossia 24" în perioada de referinţă au fost unilaterale, s-a mimat pluralismul de opinii, a fost prezentat preponderent punctul de vedere al Moscovei şi al adepţilor federalizării Ucrainei. Postul de televiziune TV "Rossia 24" nu s-a jenat să recurgă la dezinformare directă. Limbajul utilizat de prezentatorii postului e agresiv pînă la insulte directe, în unele cazuri în ştiri au fost inserate elemente discriminatorii şi defăimătoare, realitatea fiind prezentată prin prisma autorilor. Manipularea opiniei publice se obţine şi în lipsa unor evenimente concrete, selectînd imaginile şi materialele video astfel încît să prezinte anumiţi actori în lumină negativă, recurgînd la efecte audio-video pentru a amplifica mesajul negativ pe care doreau să-l transmită publicului.
În acest context, ţinînd cont de faptul că postul de televiziune "Rossia 24" este retransmis pe teritoriul Republicii Moldova prin reţelele de cablu ale distribuitorilor de servicii, se face trimitere la nerespectarea prevederilor art.10 alin.(1) din Codul audiovizualului: "În Republica Moldova, dreptul la informare completă, obiectivă şi veridică, dreptul la libera exprimare a opiniilor şi dreptul la libera comunicare a informaţiilor prin intermediul mijloacelor de radiodifuziune şi televiziune sînt garantate de lege", alineatul (2) al aceluiaşi articol: "Apărarea drepturilor consumatorilor de programe este asigurată de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în a cărui sarcină este pusă coordonarea activităţii audiovizuale, precum şi de către instanţele de judecată", şi art.29 alin.(2) al aceluiaşi Cod: "Titularul autorizaţiei de retransmisie a unui serviciu de programe pe teritoriul Republicii Moldova care nu ţine de jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene sau statelor membre ale Convenţiei europene privind televiziunea transfrontalieră este responsabil de corespunderea conţinutului programului retransmis cerinţelor prezentului cod".
De asemenea, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.10 alin.(1), prevede: "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere", alineatul (2) al aceluiaşi articol, statuează: "Executarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti", iar art.17 cu privire la interzicerea abuzului de drept al aceleiaşi Convenţii menţionează: "Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicînd, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decît acelea prevăzute de această convenţie".
Cu referire la datele monitorizării efectuate pentru postul "Rossia 24" retransmis din Federaţia Rusă, membrii CCA au menţionat faptul că raportul, în sine, aduce o serie de probe cu privire la încălcările grave ale principiului democraţiei. Una dintre cele mai grave încălcări atestate vizează pluralismul de opinie. Datele statistice din raportul de monitorizare evidenţiază clar că într-o serie de subiecte este denigrată poziţia guvernării ucrainene şi este vădit promovată o singură poziţie, cea a adepţilor separatismului şi a politicii promovate de autorităţile ruse. Încălcarea gravă este nu doar lipsa pluralismului, grav este faptul că există doar o singură poziţie şi opinie care este dominantă în proporţie deosebit de mare. Atunci cînd într-un spaţiu de emisie de 1 oră şi 30 de minute – 1 oră şi 22 de minute este calificată cu cele mai urîte nume, etichetări de tipul: "Фашисты", "Хунта", "Нацисты" etc., fapt ce se perpetuează din minut în minut, deja aceasta nu mai este o libertate de expresie, ci dimpotrivă, o anulare a acestei libertăţi de expresie.
O altă încălcare gravă este promovarea violenţei şi instigarea la ură, ca argument fiind aduse expresiile folosite prin care se promovează această ură şi dezbinare interetnică şi, nu în ultimul rînd, privarea publicului de dreptul la informarea veridică, corectă şi echidistantă.
Emisiunile informativ-analitice preluate din Federaţia Rusă ocupă un spaţiu de emisie exagerat de mare în comparaţie cu emisiunile autohtone, creînd un dezechilibru informaţional grav, în care dominantă este doar vocea autorităţilor Federaţiei Ruse, astfel încălcîndu-se interesul superior al publicului de a avea acces la informaţie pluralistă şi echidistantă şi de a-şi forma liber opinia.
Prin urmare, conform prevederilor art.2 lit.c) din Codul audiovizualului, radiodifuzorii au responsabilitatea editorială pentru alcătuirea serviciilor de programe destinate recepţionării de către public, care asigură difuzarea acestora direct sau prin intermediul unui terţ.
Ca urmare a examinării cererilor prealabile, a verificării repetate a circumstanţelor sesizate, în temeiul Codului audiovizualului nr.260 din 27.07.2006, Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433 din 28.12.2006 şi a Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. A respinge cererea prealabilă nr.200-03/1-13 din 7 iulie 2014 a Adunării Populare a Găgăuziei privind anularea interdicţiei retransmisiei postului de televiziune "Rossia 24" pe teritoriul Republicii Moldova.
Art.2. A respinge cererea prealabilă GP nr.01-14/07 din 14 iulie 2014 a dlui Grigore Petrenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, privind anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 4 iulie 2014.
Art.3. A respinge cererea prealabilă a cet.Evghenii Ciubara din 15 iulie 2014 privind anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 4 iulie 2014.
Art.4. A respinge cererea prealabilă a cet.Pavel Grigorciuc din 15 iulie 2014 privind anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 4 iulie 2014.
Art.5. A respinge cererea prealabilă a cet.Alexandru Mocan din 15 iulie 2014 privind anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 4 iulie 2014.
Art.6. A respinge cererea prealabilă a cet.Natalia Isaev din 15 iulie 2014 privind anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 4 iulie 2014.
Art.7. A respinge cererea prealabilă nr.05/07 din 18 iulie 2014 a companiei "TV-Comunicaţii Grup" SRL privind anularea art.5 din Decizia CCA nr.94 din 4 iulie 2014.
Art.8. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.
Art.9. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Marian POCAZNOI |
| Nr.111. Chişinău, 25 iulie 2014. | |