Decizie nr.116 din 28.06.2013 cu privire la examinarea solicitării Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media şi a unor distribuitori de servicii
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea solicitării Comisiei parlamentare cultură, educaţie,
cercetare, tineret, sport şi mass-media şi a unor distribuitori de servicii
nr. 116 din 28.06.2013
(în vigoare 13.09.2013)
Monitorul Oficial nr.198-204 art.1409 din 13.09.2013
* * *
La 29 mai 2013, în adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului a parvenit o scrisoare din partea Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media prin care solicită examinarea adresării venite din partea unui grup de distribuitori de servicii (ÎM "Sun Communications" SRL, "Moldtelecom" SA, "Arax-Impex" SRL şi Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor din Republica Moldova) privind imposibilitatea realizării tehnice a prevederilor Legii nr.165 din 11.07.2012, cu privire la modificarea şi completarea Codul audiovizualului al Republicii Moldova nr.260-XVI din 27.07.2006, care, ulterior, a fost modificat prin Legea nr.323 din 27.12.2012, şi formularea propunerilor vizavi de subiectul în cauză.
În adresarea distribuitorilor de servicii se menţionează că prin modificările la Codul audiovizualului, le-a fost impusă condiţia de a acoperi toată publicitatea şi teleshopping-ul difuzat în conţinutul serviciilor de programe provenite din afara Republicii Moldova.
Aceştia mai stipulează că implementarea modificărilor operate la Codul audiovizualului ce vizează activitatea distribuitorilor de servicii va crea dificultăţi de aspect tehnic, economic, juridic şi, nu în ultimul rînd, social.
Totodată, distribuitorii de servicii solicită crearea unui grup de lucru cu participarea tuturor subiecţilor vizaţi, inclusiv cu experţi internaţionali din domeniu, care vor ajuta la perfecţionarea normelor adoptate şi omogenizarea cadrului legal.
Ca urmare a examinării solicitărilor sus-menţionate, în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, a Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. A institui un Grup de lucru pentru examinarea modalităţilor de executare a Legii nr.165 din 11.07.2012.
Art.2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.
Art.3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Marian POCAZNOI |
| Chişinău, 28 iunie 2013. | |
| Nr.116. |