Decizie nr.12/87 din 13.06.2017 cu privire la mediatizarea unei campanii sociale
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la mediatizarea unei campanii sociale
nr. 12/87 din 13.06.2017
(în vigoare 07.07.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 229-243 art. 1240 din 07.07.2017
* * *
Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, a înaintat Consiliului Coordonator al Audiovizualului demersul nr.17/2293 din 05 mai 2017, prin care solicită suportul CCA în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, a campaniei sociale de promovare a egalităţii de şanse pe piaţa muncii "O nouă viaţă pentru tinerii delincvenţi" de către radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova.
În acest sens, în cadrul Proiectului "O nouă viaţă pentru tinerii delincvenţi", finanţat de către Ministerul Afacerilor Externe prin programul României de cooperare pentru dezvoltare şi implementat cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a fost realizat un spot social (audio/video) în limba română, având drept scop creşterea şanselor de reinserţie profesională a tinerilor delincvenţi din Republica Moldova.
Ca urmare a dezbaterilor publice, în conformitate cu cele menţionate mai sus şi în temeiul prevederilor art.39, 40, 41 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A admite demersul nr.17/2293 din 05 mai 2017 al Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei (PRO – (8) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, C. DUCA, O. GUŢUŢUI şi M. ONCEANU-HADÂRCĂ).
1.1. A recomanda posturilor de televiziune şi radio aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova difuzarea, cu titlu gratuit, a spotului social, realizat în cadrul Proiectului "O nouă viaţă pentru tinerii delincvenţi" (47 sec.), în perioada iunie - iulie 2017 (PRO – (8) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, C. DUCA, O. GUŢUŢUI şi M. ONCEANU-HADÂRCĂ).
1.2. Materialele audio/video vor fi puse la dispoziţia radiodifuzorilor de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei.
2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia generală licenţiere, autorizare şi monitorizare.
3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Dragoş VICOL |
Nr.12/87. Chişinău, 13 iunie 2017. |