Decizie nr.121 din 15.12.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.140g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 327 din Codul penal (abuzul de putere sau abuzul de serviciu)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.140g/2017 privind excepţia
de neconstituţionalitate a articolului 327 din Codul penal
(abuzul de putere sau abuzul de serviciu)
nr. 121 din 15.12.2017
(în vigoare 15.12.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 95-104 art. 49 din 23.03.2018
* * *
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dna Victoria IFTODI,
Dl Victor POPA,
Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 26 octombrie 2017,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 15 decembrie 2017 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 327 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ridicată de către avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr.1a-1159/15, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 26 octombrie 2017 de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (Ion Pleşca, Oxana Robu, Stelian Teleucă), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, din 18 iunie 2015, N. Vicol a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolele 323 alin.(1) [Favorizarea infracţiunii] şi 327 alin.(1) şi (2) lit.c) [Abuzul de putere sau abuzul de serviciu] din Codul penal.
4. Sentinţa primei instanţe a fost contestată în ordine de apel de către Vasile Nicoară, avocatul inculpatului. În cadrul examinării apelului, acesta a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a art.327 din Codul penal.
5. Prin încheierea din 9 octombrie 2017, instanţa de apel a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.
B. Legislaţia pertinentă
6. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
“[…]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
Articolul 22
Neretroactivitatea legii
“Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
7. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (republicat în M.O., 2009, nr.72–74, art.195) sunt următoarele:
Articolul 126
Proporţii deosebit de mari, proporţii mari, daune considerabile şi daune esenţiale
“[…]
(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege – gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
[…]”
Articolul 327
Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
“(1) Folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
b) săvârşită de o persoană cu funcţie de demnitate publică;
b/1) săvârşită din interes material, în scopul realizării altor interese personale sau în interesul unei terţe persoane;
c) soldată cu urmări grave
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
[…]”
8. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:
Articolul 7
Nici o pedeapsă fără lege
“1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.
2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul sesizării susţine, în esenţă, că prevederile art.327 alin.(1) din Codul penal nu sunt previzibile şi accesibile, deoarece nu se raportează la o sferă normativă concretă, iar în consecinţă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată pot aplica norma menţionată în cazurile când persoana publică a încălcat prevederile unui regulament adoptat de Guvern sau prevederile unei fişe de post.
10. În acest sens, autorul sesizării susţine că prevederile contestate nu corespund Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, care stabileşte la art.19 că abuzul în serviciu este un act cu încălcarea legii.
11. La fel, autorul excepţiei menţionează că prevederile art.126 alin.(2) din Codul penal operează cu criterii vagi şi imprevizibili pentru evaluarea caracterului considerabil sau esenţial al daunelor, şi în consecinţă, aprecierea urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii prevăzute de art.327 alin.(1) rămâne la liberul arbitru al acuzării de stat şi al instanţei de judecată, apreciere care rămâne a fi exclusiv subiectivă.
12. De asemenea, se menţionează că art.327 alin.(2) lit.c) din Codul penal, care prevede o altă modalitate a urmărilor prejudiciabile, şi anume “urmările grave”, prin conţinutul lor ambiguu oferă organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată discreţia de a îngloba în noţiunea respectivă situaţiile şi împrejurările nereglementate de legiuitor.
13. În acest context, potrivit autorului excepţiei, prevederile contestate încalcă prevederile articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 22, 23 şi 54 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr.1a-1159/15, aflat pe rolul Curţii de Apel Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.
17. Curtea relevă că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că deşi prin încheierea instanţei se solicită controlul constituţionalităţii prevederilor articolului 327 din Codul penal în ansamblu, totuşi, autorul excepţiei în motivarea sesizării s-a referit, în esenţă, doar la textele “Folosirea […] situaţiei de serviciu” şi “daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice” de la alin.(1) al art.327, precum şi la prevederile lit.c) din alin.(2) al aceluiaşi articol.
19. Curtea observă că autorul excepţiei susţine că prevederile legale contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 22, 23 şi 54 din Constituţie.
20. În ceea ce priveşte criticile autorului excepţiei referitoare la textul “Folosirea […] situaţiei de serviciu” de la alin.(1) al art.327 din Codul penal, Curtea reţine că prin Hotărârea nr.33 din 7 decembrie 2017 a subliniat că pentru aplicarea normei penale în calitate de ultim resort noţiunea “situaţia de serviciu” din elementul material al infracţiunii “abuz de putere sau abuz de serviciu” de la articolul 327 din Codul penal trebuie analizat doar prin raportare la atribuţiile de serviciu acordate prin lege.
21. În acelaşi timp, Curtea a menţionat că nu orice încălcare a prevederilor unei legi poate atrage răspundere penală pentru abuz de putere sau abuz de serviciu.
22. În acest context, Curtea a notat că ţine de competenţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată să aprecieze dacă încălcarea atribuţiilor (drepturi şi obligaţii) deduse din prevederile unei legi corespunde unei asemenea severităţi, încât aplicarea prevederilor art.327 alin.(1) din Codul penal să intervină în calitate de ultim resort. De asemenea, Curtea a menţionat că raportarea la prevederea normativă încălcată trebuie realizată în ipoteza analizei gradului de intensitate al încălcării atribuţiilor prestabilite prin administrarea probelor plauzibile.
23. Cu referire la textul “intereselor publice” de la alin.(1) al art.327 din Codul penal, Curtea reţine că dispoziţiile criticate au fost declarate neconstituţionale prin Hotărârea nr.33 din 7 decembrie 2017.
24. În partea ce ţine de criticile autorului excepţiei care vizează textul “daune în proporţii considerabile” de la alin.(1) al art.327 din Codul penal, Curtea relevă că în Hotărârea nr.22 din 27 iunie 2017 a statuat că legiuitorul a instituit la art.126 alin.(2) din Codul penal criterii subiective de delimitare între daune “considerabile” şi daune “esenţiale”, care se apreciază doar în funcţie de însemnătatea bunurilor pentru victimă şi alte circumstanţe care influenţează starea sa materială.
25. În acest sens, Curtea a subliniat că, în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală, legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul “ultima ratio”. Curtea a reţinut că, din perspectiva principiului “ultima ratio” în materie penală, nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală.
26. Aşadar, având în vedere că sarcina de a reglementa gravitatea vătămării rezultate din comiterea unei fapte penale şi valoarea pagubei revine legiuitorului, Curtea a statuat că până la instituirea de către legiuitor a unui prag valoric al daunelor esenţiale şi considerabile mărimea acestora va constitui limitele care se încadrează între daunele în proporţii mici şi daunele în proporţii mari.
27. În acelaşi timp, referitor la urmările prejudiciabile cauzate “drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”, în hotărârea enunţată, Curtea a reţinut că prevederile art.126 alin.(2) din Codul penal stabilesc că pentru evaluarea caracterului considerabil al prejudicierii acestora urmează a fi luat în consideraţie gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
28. Cu referire la contestarea dispoziţiilor cuprinse la lit.c) de la alin.(2) al art.327 din Codul penal, Curtea relevă că în jurisprudenţa sa a statuat că “urmările grave” constituie o circumstanţă agravantă, prevăzută de art.77 alin.(1) lit.b) din Codul penal, circumstanţă care urmează a fi apreciată de instanţa de judecată reieşind din faptele particulare ale fiecărui caz în parte (DCC nr.95 din 21 septembrie 2017, § 27).
29. Prin urmare, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele din Hotărârea nr.22 din 27 iunie 2017, Hotărârea nr.33 din 7 decembrie 2017 şi Decizia de inadmisibilitate nr.95 din 21 septembrie 2017 sunt valabile şi aplicabile şi în prezenta cauză.
30. Având în vedere identitatea de obiect, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi declarată inadmisibilă.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.b) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate:
- a textelor “Folosirea […] situaţiei de serviciu” şi “daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice” de la alineatul (1) al articolului 327 din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002;
- a articolului 327 alin.(2) lit.c) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002,
ridicată de către avocatul Vasile Nicoară în dosarul nr.1a-1159/15, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Tudor PANŢÎRU |
| Nr.121. Chişinău, 15 decembrie 2017. | |