Decizie nr.121 din 30.10.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.146g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din articolul 90 alin.(3) din Codul de procedură penală (persoanele care nu pot fi audiate în calitate de martor în procesul penal)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.146g/2018 privind excepţia de

neconstituţionalitate a unor dispoziţii din articolul 90 alin.(3)

din  Codul  de  procedură  penală

 (persoanele care nu pot fi audiate în

  calitate de martor în procesul penal)

nr. 121  din  30.10.2018

 (în vigoare 30.10.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 59-65 art. 25 din 22.02.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 25 octombrie 2018,

Înregistrată pe aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 30 octombrie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor” din articolul 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Victor Brînză, în dosarul nr.1–126/18, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, pe 25 octombrie 2018, de către dna judecător Inga Gorlenco de la Judecătoria Cahul, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul central, se află cauza penală de învinuire a dlor Andrei Curdov şi Petru Ilieş de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 217¹ alin.(4) lit.b) şi d) [Circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare] şi 248 alin.(5) lit.b) şi d) [Contrabanda] din Codul penal.

4. Pe 5 octombrie 2018, instanţa de judecată a admis demersul procurorului privind audierea în calitate de martori a doi ofiţeri de investigaţie. Aceste persoane au participat la efectuarea măsurilor speciale de investigaţii în cauza penală menţionată supra.

5. Pe 16 octombrie 2018, dl avocat Victor Brînză, apărătorul dlui Andrei Curdov, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului “cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor” din articolul 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală.

6. Prin încheierea Judecătoriei Cahul, sediul central, din 20 octombrie 2018, s-a dispus trimiterea unei sesizări la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

“Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 55

Organul de urmărire penală şi atribuţiile lui

“(1) Urmărirea penală se efectuează de către ofiţerii de urmărire penală desemnaţi ai organelor de urmărire penală prevăzute în art.56.

[…]”

Articolul 56

Conducătorul organului de urmărire penală şi atribuţiile lui

“(1) În cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală le execută ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Centrul Naţional Anticorupţie, numit în modul stabilit de lege şi care acţionează în limitele competenţei sale.

[…]”

Articolul 57

Ofiţerul de urmărire penală şi atribuţiile lui

“(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului, în limitele competenţei sale, efectuează urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte acţiuni prevăzute expres de lege.

[…]”

Articolul 90

Martorul

“(1) Martorul este persoana citată în această calitate de organul de urmărire penală sau de instanţă, precum şi persoana care face declaraţii, în modul prevăzut de prezentul cod, în calitate de martor. Ca martori pot fi citate persoane care posedă informaţii cu privire la vreo circumstanţă care urmează să fie constatată în cauză.

(2) Nici o persoană nu poate fi silită să facă declaraţii contrar intereselor sale sau ale rudelor sale apropiate.

(3) Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:

[…]

4) judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul – cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor lor procesuale, cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor, erorilor sau abuzurilor la efectuarea procedurii în cauza respectivă, de reexaminare a cauzei în ordine de revizie sau de restabilire a dosarului pierdut;

[…]”

Articolul 132¹

Dispoziţiile generale privind activitatea specială de investigaţii

(1) Activitatea specială de investigaţii reprezintă totalitatea de acţiuni de urmărire penală cu caracter public şi/sau secret efectuate de către ofiţerii de investigaţii în cadrul urmăririi penale numai în condiţiile şi în modul prevăzute de prezentul cod.

[…]”

9. Prevederile relevante ale Legii nr.333 din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală sunt următoarele:

Articolul 1

Ofiţerul de urmărire penală

“(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului şi în limitele competenţei sale, efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte activităţi prevăzute expres de lege.

(2) Nu pot avea calitatea de ofiţer de urmărire penală angajaţii organelor de urmărire penală abilitaţi cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de exercitare a activităţii operative de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu funcţii de constatare a infracţiunilor, stabilit prin lege.”

Articolul 4

Organele administraţiei publice centrale în care activează ofiţeri de urmărire penală

“(1) Ofiţerii de urmărire penală sunt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.

[…]

(4) Angajaţii unor alte subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin.(1) pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală.”

10. Prevederile relevante ale Legii nr.59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţii sunt următoarele:

Articolul 9

Ofiţerul de investigaţii

“(1) Ofiţerul de investigaţii este persoana împuternicită care, în numele statului, efectuează măsurile speciale de investigaţii în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(2) La efectuarea măsurilor speciale de investigaţii în cadrul procesului penal, ofiţerul de investigaţii se supune indicaţiilor scrise ale procurorului sau ale ofiţerului de urmărire penală.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a invocat faptul că audierea unor persoane în calitate de martori, a căror independenţă şi nepărtinire nu poate fi garantată, ar putea conduce la condamnări abuzive. În special, audierea în calitate de martor a reprezentantului organului de urmărire penală, inclusiv a ofiţerului de investigaţii, încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil. Astfel, prin audierea unor persoane care au acţionat]n mod abuziv în vederea obţinerii unor probe se încearcă legalizarea acestor dovezi şi condamnarea ilegală a persoanelor.

12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile contestate contravin articolelor 20 şi 21 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl avocat Victor Brînză, în dosarul nr.1–126/18, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

16. Curtea observă că potrivit articolului 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală:

“(3) Nu pot fi citaţi şi ascultaţi ca martori:

[…]

4) judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul – cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea de către ei a atribuţiilor lor procesuale, cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor, erorilor sau abuzurilor la efectuarea procedurii în cauza respectivă, de reexaminare a cauzei în ordine de revizie sau de restabilire a dosarului pierdut;

[…]”

17. Aşadar, Curtea reţine că nu pot fi citaţi şi audiaţi în calitate de martori judecătorul, procurorul, reprezentantul organului de urmărire penală, grefierul – cu privire la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea atribuţiilor procesuale pe care le au. Aceasta este regula. Totuşi, de la această regulă legislatorul a prevăzut unele excepţii.

18. În concret, prima excepţie se referă la cazul de participare la reţinere în flagrant delict (i.e. o infracţiune descoperită în momentul comiterii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat), când poate participa procurorul sau, după caz, reprezentantul organului de urmărire penală. Declaraţiile acestor subiecte se referă la circumstanţele reţinerii şi, în mod firesc, nu pot depăşi limitele obiectului declaraţiilor. În acest sens, în cazul Butkevich v. Rusia, 13 februarie 2018, §99–103, s-a constatat încălcarea articolului 6 din Convenţia Europeană, dată fiind omisiunea instanţei de judecată de a-i oferi apărării posibilitatea audierii ofiţerilor care au efectuat arestul, într-un caz de încălcare a ordinii publice. Curtea Europeană a considerat că nu exista niciun motiv justificat pentru ca cei doi ofiţeri să nu participe la proces. În ciuda neîncadrării lor în categoria martorilor în dreptul intern rus, Curtea Europeană a menţionat că ofiţerii trebuiau consideraţi martori în scopurile articolului 6 §3 (d) din Convenţie (în sensul autonom al termenului). Mărturia lor era, cel puţin, una decisivă. Aceştia se aflaseră la originea procedurilor împotriva reclamantului şi aparţineau de autoritatea care le-a iniţiat. Ei au fost martori oculari ai presupusei participări a reclamantului la un eveniment public ilegal şi la presupusul său refuz de a se conforma cu ordinele în discuţie. În fine, Curtea Europeană a subliniat că factorii de contrapondere (audierea martorului apărării la proces) nu fuseseră suficienţi.

19. A doua excepţie se referă la cazurile de cercetare a unor probe dobândite de către procuror sau reprezentantul organului de urmărire penală. Această excepţie este aplicabilă doar în cazul în care în cadrul judecării cauzei penale se pune în discuţie modul de administrare a probelor şi de respectare a condiţiilor de administrare prevăzute de normele procesual-penale. În această situaţie, obiectul declaraţiilor se limitează doar la acţiunea procesuală prin care a fost administrată proba în discuţie, fără ca martorul să-şi exprime poziţia şi asupra altor aspecte ale cauzei care i-au devenit cunoscute pe parcursul urmăririi penale.

20. A treia excepţie se referă la cercetarea erorilor sau a abuzurilor comise de către subiectul abilitat să efectueze acţiuni procesuale în cauza respectivă. Astfel de declaraţii se vor referi, de cele mai multe ori, la examinarea admisibilităţii probelor administrate în cauza în discuţie de către subiectul abilitat cu această competenţă. În mod firesc, persoanele pot depune declaraţii şi în cauzele de acuzare a subiectului oficial pentru erorile sau abuzurile comise.

21. A patra excepţie se referă la reexaminarea cauzei în procedura revizuirii în baza motivelor prevăzute la articolul 458 alin.(3) pct.1) [s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei] şi 2) [s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la emiterea hotărârii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite anterior, dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvârşit o infracţiune mai puţin gravă sau mai gravă decât cea pentru care a fost condamnat sau dovedesc că cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată] din Codul de procedură penală.

22. În fine, a cincea excepţie vizează procedura specială de restabilire a documentelor judiciare pierdute, prevăzută la articolele 526–530 din Codul de procedură penală, şi, în mod firesc, declaraţiile date în acest sens pot avea ca scop restabilirea unor acte.

23. După această clarificare, din conţinutul sesizării, Curtea observă că autorul acesteia pretinde că textul “cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor” din articolul 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală permite audierea în calitate de martor a reprezentantului organului de urmărire penală, inclusiv a ofiţerului de investigaţii, fapt care ar contraveni articolelor 20 (care garantează dreptul la un proces echitabil) şi 21 (care garantează prezumţia de nevinovăţie) din Constituţie.

24. Curtea constată că normele procesual-penale nu definesc noţiunea de reprezentant al organului de urmărire penală. Totuşi, din analiza sistematică a dispoziţiilor Codului de procedură penală în care se utilizează această noţiune [e.g. a se vedea articolele 101 alin.(2), 114 alin.(1), 116 alin.(4), 128 alin.(3)-(5), 130 alin.(1) şi (3), 131 alin.(1) şi (3), 134 etc.] rezultă că legislatorul a avut în vedere atribuţiile ofiţerului de urmărire penală.

25. Prin definiţie, ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului, efectuează, în limitele competenţei sale, urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte acţiuni prevăzute expres de lege [a se vedea articolul 57 alin.(1) din Codul de procedură penală şi articolul 1 alin.(1) din Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală].

26. În conformitate cu articolul 4 din Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală, ofiţerii de urmărire penală sunt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.

27. Potrivit alineatului (4) al aceluiaşi articol, angajaţii altor subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin.(1) pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală.

28. Totodată, angajaţii organelor de urmărire penală abilitaţi cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de exercitare a activităţii speciale de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu funcţii de constatare a infracţiunilor, nu pot avea calitatea de ofiţer de urmărire penală [a se vedea articolul 1 alin.(2) din Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală].

29. Dimpotrivă, conform articolului 9 alin.(1) din Legea nr.59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţii, ofiţerul de investigaţii este persoana împuternicită care, în numele statului, efectuează măsurile speciale de investigaţii în conformitate cu legislaţia în vigoare.

30. Aşadar, Curtea observă că expresiile “ofiţer de urmărire penală” şi “ofiţer de investigaţii” nu sunt echivalente. Aceste subiecte procesuale nu trebuie confundate, pentru că au atribuţii diferite.

31. În cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de judecată a admis demersul procurorului privind audierea în calitate de martori a doi ofiţeri de investigaţie care au participat la anumite măsuri speciale de investigaţie.

32. Prin urmare, ofiţerii de investigaţii nu cad sub incidenţa articolului 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală, fapt care conduce la concluzia că prevederile contestate nu sunt aplicabile în privinţa ofiţerilor de investigaţii. În consecinţă, aceste persoane pot fi audiate în calitate de martor în procesul penal (a se vedea, mutatis mutandis, Tsonyo Tsonev v. Bulgaria [nr.3], 16 octombrie 2012, §42–45). Acuzatul sau apărătorul său ar putea cere audierea ofiţerilor de investigaţii pentru a clarifica anumite aspecte legate de acţiunile întreprinse de către aceştia. Refuzul instanţei de judecată de a audia asemenea persoane, fără să existe un motiv serios şi fără să i se oferit acuzatului o altă ocazie de a-i audia sau confrunta, poate constitui o încălcare a dreptului la un proces echitabil (e.g. a se vedea, mutatis mutandis, Schatschaschwili v. Germania [MC], 15 decembrie 2015, §161–165; şi Frumkin v. Rusia, 5 ianuarie 2016, §164–168).

33. Deşi la efectuarea măsurilor speciale de investigaţii în cadrul procesului penal ofiţerul de investigaţii se supune indicaţiilor scrise ale procurorului sau ale ofiţerului de urmărire penală [a se vedea articolul 9 alin.(1) din Legea nr.59 din 29 martie 2012 privind activitatea specială de investigaţii], acest fapt nu poate justifica, ab initio, concluzia că persoanele în discuţie nu vor relata în mod obiectiv faptele şi circumstanţele pe care le cunosc şi care se referă la cauza dedusă judecăţii. Declaraţiile ofiţerilor de investigaţie nu au o valoare dinainte stabilită, în sensul articolului 27 din Codul de procedură penală. Aceste declaraţii trebuie apreciate în coroborare cu alte probe. Mai mult, în baza articolului 108 alin.(4) din Codul de procedură penală, martorul este prevenit de răspunderea penală pentru declaraţii false, fapt notat în procesul-verbal al şedinţei de judecată. În cele din urmă, instanţelor de judecată le revine sarcina de a aprecia ponderea declaraţiilor martorului şi de a evalua credibilitatea acestora. În acest sens, în cauza Manoli v. Republica Moldova, 28 februarie 2017, §32, Curtea Europeană a subliniat că evaluarea credibilităţii reprezintă o sarcină complexă care nu poate fi realizată, de obicei, doar prin citirea unei înregistrări a declaraţiilor lor, cu atât mai mult în cazul în care sunt avute în vedere doar unele declaraţii.

34. Prin urmare, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor” din articolul 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “cu excepţia cazurilor de participare la reţinere în flagrant delict, de cercetare a probelor dobândite prin intermediul lor” din articolul 90 alin.(3) pct.4) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl avocat Victor Brînză, în dosarul nr.1–126/18, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.