Decizie nr.126 din 05.08.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.181g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului XXIII alineatele (1) şi (2) din Legea nr.69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative (desfăşurarea şedinţelor de judecată prin intermediul sistemului de teleconferinţă în perioada stării de urgenţă în sănătate publică)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate  a sesizării nr.181g/2021  privind  excepţia de

neconstituţionalitate  a  articolului  XXIII alineatele (1)  şi  (2) din

Legea nr.69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri

pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică

şi modificarea unor acte normative

(desfăşurarea şedinţelor de judecată prin intermediul sistemului de

 teleconferinţă în perioada stării de urgenţă în sănătate publică)

nr. 126  din  05.08.2021

 (în vigoare 05.08.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 212-218 art.168 din 10.09.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 27 iulie 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarelor,

Deliberând pe 5 august 2021, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului XXIII alineatele (1) şi (2) din Legea nr.69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative (în continuare, Legea nr.69 din 21 mai 2020), ridicată de dl Denis Russu, parte în dosarul nr.1a-1700/2016, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată de la Curtea de Apel Chişinău format din dl Stelian Teleucă, dna Silvia Gîrbu şi dl Denis Băbălău, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Curţii de Apel Chişinău se află cauza penală de învinuire a dlui Denis Russu, împreună cu alte persoane, de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 283 [banditismul], 145 alin.(2) literele a), b), d), g), i), j), m) [omorul intenţionat agravat], 27, 145 alin.(2) literele a), b), d), g), i), j), m) [tentativă la omor intenţionat agravat] şi 361 alin.(2) lit.c) [confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false] din Codul penal.

4. Pe parcursul judecării cauzei în procedura apelului a intrat în vigoare Legea nr.69 din 21 mai 2020. Potrivit articolului XXIII alineatele (1) şi (2) din Lege, în scopul asigurării măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei COVID-19 în instituţiile penitenciare, pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică declarate prin Hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nr.10 din 15 mai 2020, examinarea cauzelor penale, inclusiv a demersurilor privind emiterea şi prelungirea mandatelor de arestare, şi a chestiunilor ce ţin de executarea pedepselor în privinţa persoanelor private de libertate se efectuează doar prin intermediul sistemului de teleconferinţă sau în spaţiile corespunzătoare la sediile instituţiilor penitenciare, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate. Examinarea cauzelor penale menţionate se efectuează la sediile instanţelor de judecată numai în cazuri excepţionale.

5. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, în cauza penală în discuţie au fost desfăşurate câteva şedinţe de judecată prin intermediul sistemului de teleconferinţă.

6. În cadrul procedurii de judecare a apelului, dl Denis Russu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului XXIII alineatele (1) şi (2) din Legea nr.69 din 21 mai 2020.

7. Printr-o încheiere din 26 mai 2021, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

"Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică."

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

"(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

Articolul 119

Folosirea căilor de atac

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

9. Prevederile relevante ale Legii nr.69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative sunt următoarele:

"Art.XXIII. – (1) În scopul asigurării măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei COVID-19 în instituţiile penitenciare, pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică declarate prin Hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nr.10 din 15 mai 2020, examinarea cauzelor penale, inclusiv a demersurilor privind emiterea şi prelungirea mandatelor de arestare, şi a chestiunilor ce ţin de executarea pedepselor în privinţa persoanelor private de libertate se efectuează doar prin intermediul sistemului de teleconferinţă sau în spaţiile corespunzătoare la sediile instituţiilor penitenciare, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate.

(2) Examinarea cauzelor penale prevăzute la alin.(1) se efectuează la sediile instanţelor de judecată numai în cazuri excepţionale.

(3) Instanţa de judecată asigură părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele cauzei. Transmiterea şi aducerea la cunoştinţă a cererilor, demersurilor şi materialelor pot fi realizate, la cererea părţilor, şi prin intermediul conexiunilor electronice.

(4) Dispunerea examinării cauzelor prin intermediul sistemului de teleconferinţă la sediile instanţelor de judecată sau la sediile instituţiilor penitenciare se efectuează prin încheiere, care nu se supune niciunei căi de atac.

(5) Efectuarea acţiunilor de urmărire penală de către organul de urmărire penală în privinţa persoanelor private de libertate se realizează la sediul instituţiei penitenciare.

(6) Guvernul asigură funcţionalitatea deplină a sistemului de teleconferinţă în incinta instituţiilor penitenciare şi a instanţelor de judecată desemnate pentru examinarea cauzelor penale prevăzute la alin.(1)."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei afirmă că prevederile articolului XXIII alin.(1) din Legea nr.69 din 21 mai 2020, potrivit cărora examinarea cauzelor penale în privinţa persoanelor private de libertate se efectuează doar prin intermediul sistemului de teleconferinţă sau în spaţiile corespunzătoare la sediile instituţiilor penitenciare, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate, încalcă dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia inculpatul ar trebui să fie asigurat cu toate garanţiile necesare apărării sale. De asemenea, autorul excepţiei consideră că aceasta normă încalcă dreptul la un proces echitabil, pentru că inculpatul nu poate pleda nemijlocit în faţa instanţei de judecată.

11. Autorul excepţiei a menţionat că, pentru examinarea unor cauze complexe în care sunt cercetate mai multe probe, utilizarea teleconferinţei este riscantă. De asemenea, autorul a subliniat că este posibilă întreruperea imaginilor video, iar acest fapt încalcă dreptul inculpatului de a participa în mod nemijlocit la proces.

12. În motivare, autorul excepţiei a făcut trimitere la jurisprudenţa pertinentă a Curţii Europene referitoare la desfăşurarea şedinţelor de judecată prin intermediul teleconferinţei.

13. În opinia autorului excepţiei, articolul XXIII alin.(1) din Legea nr.69 din 21 mai 2020 este contrar articolelor 4, 7, 8, 16, 20, 21, 26, 54 şi 119 din Constituţie.

14. De asemenea, autorul excepţiei a menţionat că, potrivit articolului XXIII alin.(2) din Legea nr.69 din 21 mai 2020, examinarea cauzelor penale în privinţa persoanelor private de libertate se efectuează la sediile instanţelor de judecată numai în cazuri excepţionale. În opinia autorului excepţiei, legislatorul nu a prevăzut criterii în baza cărora pot fi evaluate circumstanţele care justifică examinarea cauzelor penale la sediul instanţelor. Aşadar, autorul i-a solicitat Curţii să clarifice conţinutul articolului XXIII alin.(2) din Legea nr.69 din 21 mai 2020, în sensul elucidării cazurilor excepţionale care justifică desfăşurarea şedinţelor la sediul instanţei.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul XXIII alineatele (1) şi (2) din Legea nr.69 din 21 mai 2020. Potrivit alineatului (1), în scopul asigurării măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei COVID-19 în instituţiile penitenciare, pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică declarate prin Hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nr.10 din 15 mai 2020, examinarea cauzelor penale, inclusiv a demersurilor privind emiterea şi prelungirea mandatelor de arestare, şi a chestiunilor ce ţin de executarea pedepselor în privinţa persoanelor private de libertate se efectuează doar prin intermediul sistemului de teleconferinţă sau în spaţiile corespunzătoare la sediile instituţiilor penitenciare, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate. În continuare, alineatul (2) stabileşte că examinarea cauzelor penale prevăzute la alineatul (1) se efectuează la sediile instanţelor de judecată numai în cazuri excepţionale.

19. Curtea reţine că o altă condiţie pentru formularea excepţiei de neconstituţionalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia.

20. Analizând sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză penală de judecare în apel a unor acuzaţii de comiterea infracţiunilor prevăzute la § 3 supra. Pe parcursul judecării cauzei în apel, instanţa a aplicat normele contestate şi au fost desfăşurate câteva şedinţe de judecată prin intermediul teleconferinţei.

21. Totuşi, la data examinării prezentei sesizări, dispoziţiile contestate nu mai produc efecte. Potrivit normelor contestate, obligaţia examinării cauzelor penale în privinţa persoanelor private de libertate doar prin intermediul sistemului de teleconferinţă era condiţionată de existenţa stării de urgenţă în sănătate publică declarată prin Hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nr.10 din 15 mai 2020. În acest context, Curtea observă că starea de urgenţă în sănătate publică declarată pe 15 mai 2020 a fost anulată în mod implicit prin hotărârile subsecvente ale Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică. De altfel, prin Hotărârea nr.54 din 29 aprilie 2021, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a stabilit că, începând cu 29 aprilie 2021, în unităţile administrativ-teritoriale pentru care a fost stabilit gradul de alertă "Cod roşu", în baza indicatorului de incidenţă cu COVID-19 în ultimele 14 zile mai mare de 100 cazuri la 100 mii populaţie, de către comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică se instituie starea de urgenţă în sănătate publică. Cu alte cuvinte, la data examinării prezentei sesizării nu mai este în vigoare Hotărârea Comisiei nr.10 din 15 mai 2020 care instituia starea de urgenţă în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi care condiţiona producerea de efecte juridice ale dispoziţiilor contestate.

22. Cu toate acestea, de vreme ce instanţa de judecată trebuie să vegheze dacă a fost respectată echitatea în ansamblu a procesului penal, Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată în procesul acestei analize. Mai concret, instanţa ar putea verifica dacă prin desfăşurarea unor şedinţe prin intermediul teleconferinţei nu a fost lezat caracterul echitabil al procesului penal (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.114 din 15 iulie 2021, § 18, 19).

23. În raport cu articolul XXIII alin.(1) din Legea nr.69 din 21 mai 2020 autorul excepţiei a susţinut încălcarea articolelor 4 [drepturile şi libertăţile omului], 7 [Constituţia, Lege Supremă], 8 [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 26 [dreptul la apărare], 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] şi 119 [folosirea căilor de atac] din Constituţie.

24. Referitor la incidenţa articolelor 4, 7 şi 8 din Constituţie, Curtea reţine că aceste articole comportă un caracter general, reprezintă imperative care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.158 din 22 decembrie 2020, § 24; DCC nr.162 din 29 decembrie 2020, § 24; DCC nr.92 din 15 iunie 2021, § 26).

25. Curtea menţionează că pentru a fi incident articolul 16 din Constituţie, trebuie să se constate existenţa unui tratament diferenţiat care să pună în discuţie una din condiţiile de exercitare a unui drept garantat de Constituţie. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situaţii semănătoare sunt tratate în mod diferit (discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă). Aşadar, o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor (DCC nr.72 din 27 mai 2021, § 30). În prezenta cauză, din conţinutul sesizării, Curtea nu a putut identifica în raport cu cine se compară autorul excepţiei atunci când invocă articolul 16 din Constituţie şi, prin urmare, nu se poate stabili un tratament diferenţiat între diferite categorii de persoane.

26. Referitor la incidenţa articolului 119 din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a motivat contrarietatea dispoziţiilor contestate cu prevederile acestui articol. Simpla trimitere la această prevedere constituţională nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea DCC nr.44 din 1 aprilie 2021, § 23; DCC nr.109 din 13 iulie 2021, § 24).

27. Cu privire la incidenţa articolului 54 din Constituţie, Curtea a subliniat, în jurisprudenţa sa, că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Acest articol îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Prin urmare, pentru a putea fi invocat, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea DCC nr.28 din 12 martie 2020, § 18; DCC nr.97 din 17 iunie 2021, § 22, 24).

28. Curtea observă că autorul excepţiei a contestat prevederile articolului XXIII alin.(1) din Legea nr.69 din 21 mai 2020 prin raportare la articolele 20, care garantează dreptul la un proces echitabil, 21, care se referă la prezumţia nevinovăţiei, precum şi 26, care garantează dreptul la apărare. Aşadar, Curtea va verifica dacă aceste drepturi sunt afectate prin prevederile legale contestate.

29. Cu privire la invocarea principiului constituţional al prezumţiei nevinovăţiei, garantat de articolul 21 din Constituţie, Curtea reţine că norma contestată nu instituie vreo prezumţie cu privire la vinovăţia persoanelor învinuite de comiterea infracţiunilor. Desfăşurarea şedinţelor de judecată de la distanţă nu este aptă să afecteze acest principiu. Prin urmare, articolul 21 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză.

30. Curtea notează că articolul 20 din Constituţie garantează dreptul de acces liber la justiţie şi îşi găseşte corespondenţa în dispoziţiile articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 20 din Constituţie şi, respectiv, de articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să fie practic şi efectiv, nu teoretic şi iluzoriu. Exigenţa articolului 6 § 1 din Convenţie, potrivit căreia cauzele trebuie examinate în mod echitabil, trebuie înţeleasă inclusiv prin prisma asigurării respectării principiilor fundamentale ale procesului judiciar, i.e. a principiului contradictorialităţii şi a principiului egalităţii armelor (DCC nr.37 din 30 martie 2021, § 32). Totodată, articolul 26 din Constituie, care garantează în mod distinct dreptul la apărare, îşi găseşte corespondenţa în articolul 6 § 3 din Convenţia Europeană (ibidem, § 33).

31. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că, atunci când examinează un capăt de cerere bazat pe articolul 6, ea verifică dacă procedurile penale au avut un caracter echitabil, în întregul lor (Prade v. Germania, 3 martie 2016, § 33; Dimitrov şi Momin v. Bulgaria, 7 iunie 2018, § 51 şi § 62).

32. Cu privire la problema în discuţie, i.e. desfăşurarea şedinţelor de judecată prin intermediul teleconferinţei, Curtea Europeană a subliniat că această formă de participare la proceduri nu este, ca atare, incompatibilă cu noţiunea de proces public şi echitabil, dar trebuie să se asigure faptul că persoana poate urmări procesul şi este ascultată fără impedimente tehnice. De asemenea, trebuie să se asigure o comunicare eficientă şi confidenţială cu un avocat (Marcello Viola v. Italia, 5 octombrie 2006, § 67-77; Sakhnovskiy v. Rusia [MC], 2 noiembrie 2010, § 98).

33. Din analiza normelor contestate, Curtea nu a putut identifica vreo restrângere a dreptului la apărare. Acestea nu excludeau întâlnirile confidenţiale cu apărătorul până la data şedinţei, nu excludeau asistarea apărătorului la locul aflării deţinutului în timpul desfăşurării şedinţei prin intermediul sistemului de teleconferinţă sau posibilitatea participării, spre exemplu, a doi apărători în mod concomitent, unul în sala de şedinţe şi altul la locul aflării deţinutului.

34. De asemenea, aspectele referitoare la pretinsele deficienţe tehnice în procesul desfăşurării şedinţei nu ţin de constituţionalitatea normelor contestate, ci de punerea lor în practică de către autorităţile competente.

35. Mai mult, Curtea constată că, în primăvara anului 2020, în Europa, mai multe state au implementat în sistemele lor desfăşurarea şedinţelor de judecată, inclusiv în cauzele penale, prin intermediul teleconferinţelor. Acest procedeu a fost recomandat de diverse instituţii internaţionale. Spre exemplu, în "Principiile pentru criza de Covid-19", elaborate de Institutul European de Drept (European Law Institute), se menţionează, între altele, că "[p]uterea judecătorească trebuie să facă tot ce este posibil, în mod rezonabil, pentru a continua să-şi desfăşoare procedurile şi şedinţele recurgând în special la videoconferinţe securizate şi alte mijloace de conexiune la distanţă, în cazurile în care instanţele dispun de acestea. În orice caz, sistemul judiciar ar trebui să menţină un nivel minim de funcţionare pentru a trata cauzele de urgenţă, pentru a salvgarda preeminenţa dreptului şi pentru a furniza remedii de drept adecvate părţilor, astfel încât să nu fie aduse atingeri dreptului la un proces echitabil, în special drepturilor apărării. Restricţiile funcţionării sistemului judiciar trebuie ridicate imediat din moment ce situaţia de urgenţă provocată de Covid-19 o permite"¹.

^{__________________________________________}

¹ https://www.europeanlawinstitute.eu/fileadmin/user_upload/p_eli/Publications/ELI_Principles_for_the_COVID-19_Crisis.pdf

36. Astfel, examinarea cauzelor penale în privinţa persoanelor private de libertate doar prin intermediul sistemului de teleconferinţă în perioada stării de urgenţă în sănătate publică, declarată prin Hotărârea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică nr.10 din 15 mai 2020, nu era aptă, per se, să încalce dreptul la un proces echitabil. Această măsură temporară a fost justificată de starea de urgenţă în sănătate publică la data adoptării legii, inclusiv de importanţa protecţiei sănătăţii persoanelor private de libertate.

37. Prin urmare, Curtea conchide că este nefondată critica articolului XXIII alin.(1) din Legea nr.69 din 21 mai 2020 formulată de autor în raport cu articolele 20 şi 26 din Constituţie.

38. Referitor la capătul sesizării cu privire la clarificarea conţinutului articolului XXIII alin.(2) din Legea nr.69 din 21 mai 2020, în sensul elucidării cazurilor excepţionale care justifică desfăşurarea şedinţelor la sediul instanţei, Curtea reţine că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la situaţii concrete depăşeşte sfera controlului de constituţionalitate şi reprezintă o competenţă a instanţelor judecătoreşti (a se vedea DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, § 19; DCC nr.55 din 2 iunie 2020, § 21).

39. Curtea reiterează că legislaţia procesual-penală nu poate să exceleze în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal procesual (a se vedea DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020, § 30). Aşadar, rezolvarea problemei cu privire la caracterul "excepţional" al cauzelor care justificau desfăşurarea şedinţelor de judecată la sediul instanţei le revenea instanţelor de judecată, în funcţie de complexitatea cauzei, starea de sănătate a participanţilor etc. Astfel, Curtea nu atestă, referitor la acest capăt al sesizării, vreo problemă de constituţionalitate.

40. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului XXIII alineatele (1) şi (2) din Legea nr.69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgenţă în sănătate publică şi modificarea unor acte normative, ridicată de dl Denis Russu, parte în dosarul nr.1a-1700/2016, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.