Decizie nr.129 din 06.08.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.160g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 44 alineatele (1) şi (4) şi 45 din Codul de procedură penală (declinarea de competenţă a instanţei de judecată)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.160g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolelor 44 alineatele (1) şi (4) şi 45 din Codul de procedură penală

(declinarea de competenţă a instanţei de judecată)

nr. 129  din  06.08.2026

 (în vigoare 06.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 456-459 art. 148 din 17.09.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dnei Iulia Vartic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 23 iulie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 6 august 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 44 alineatele (1) şi (4) şi 45 din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Şendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, parte în dosarul nr.1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul Leova.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Nicolae Zaharia, de la Judecătoria Hânceşti, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Hânceşti se află cauza penală de învinuire a dlui Vladimir Chitorog de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 284 alin.(1) (crearea sau conducerea unei organizaţii criminale) şi 243 alin.(3) lit.a) şi b) (spălarea banilor) din Codul penal.

4. La 15 mai 2026, în cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Anatolie Ceachir a depus, în interesele dlui Vladimir Chitorog, o cerere privind declinarea competenţei Judecătoriei Hânceşti către Judecătoria Chişinău. Printr-o încheiere din 20 mai 2026, judecătorul de caz a respins cererea de declinare a competenţei.

5. La 1 iulie 2026, dl avocat Nicu Şendrea a ridicat, în interesele dlui Vladimir Chitorog, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 44 alineatele (1) şi (4) şi 45 din Codul de procedură penală.

6. Printr-o încheiere din aceeaşi dată, Judecătoria Hânceşti a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 44

Declinarea de competenţă a instanţei de judecată

(1) Instanţa de judecată, constatând că nu este competentă de a judeca cauza penală, prin încheiere, îşi declină competenţa şi trimite dosarul instanţei de judecată competente.

(2) Dacă declinarea a fost determinată de competenţa după calitatea persoanei, precum şi de competenţa teritorială, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate menţine măsurile dispuse de instanţa care s-a desesizat.

[…]

(4) Încheierea de declinare a competenţei este definitivă."

Articolul 45

Conflictul de competenţă

"(1) Când două sau mai multe instanţe se consideră competente de a judeca aceeaşi cauză (conflict pozitiv de competenţă) ori îşi declină competenţa (conflict negativ de competenţă), conflictul se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comună.

(2) Instanţa ierarhic superioară comună este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care ultima s-a declarat competentă, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care ultima şi-a declinat competenţa.

(3) În toate cazurile, sesizarea se poate face de părţile în proces.

(4) Până la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, procedura se suspendă. Instanţa care ultima s-a declarat competentă ori ultima şi-a declinat competenţa efectuează actele şi ia măsurile ce nu suferă amânare.

(5) Instanţa ierarhic superioară comună soluţionează conflictul de competenţă conform regulilor pentru prima instanţă. În toate cazurile, termenul de soluţionare a conflictului de competenţă nu va depăşi 7 zile de la data înregistrării cauzei în instanţa ierarhic superioară.

(6) Încheierea instanţei care soluţionează conflictul de competenţă este definitivă, însă argumentele dezacordului cu ea pot fi invocate în apel sau, după caz, în recurs împotriva hotărîrii în fond.

(7) Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin încheiere de stabilire a competenţei nu-şi mai poate declina competenţa, în afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt rezultată din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune dată prin lege în competenţa altei instanţe."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul sesizării susţine că prevederile contestate nu prevăd competenţa instanţei de judecată de a respinge cererea de declinare a competenţei, procedura aplicabilă şi efectele unei asemenea încheieri. În opinia autorului, prin respingerea cererii de declinare a competenţei, instanţa de judecată împiedică declanşarea mecanismului de soluţionare a conflictelor de competenţă prevăzut de articolul 45 din Codul de procedură penală. În acest sens, autorul consideră că stabilirea instanţei competente nu trebuie lăsată la aprecierea definitivă a uneia dintre instanţele vizate, ci trebuie să facă obiectul controlului de către instanţa ierarhic superioară.

10. Autorul sesizării consideră că, din perspectiva imparţialităţii obiective, instanţa de judecată nu ar trebui să poată să-şi confirme competenţa de a examina o cauză, fără un control exercitat de către o instanţă ierarhic superioară. În acest sens, autorul afirmă că încheierea instanţei de respingere a cererii de declinare a competenţei nu este susceptibilă de a fi contestată în mod separat. În consecinţă, autorul susţine că nu există garanţii suficiente pentru a asigura dreptul la examinarea cauzei de către un tribunal instituit prin lege. Aşadar, autorul afirmă că lipsa unui mecanism prin care să fie verificată competenţa instanţei de judecată înainte de soluţionarea fondului cauzei îi afectează accesul liber la justiţie.

11. În fine, autorul sesizării susţine că articolul 44 alineatele (1) şi (4) în coroborare cu articolul 45 din Codul de procedură penală sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 20, 23, 26 şi 54 din Constituţie

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în această cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

15. Obiectul sesizării îl reprezintă articolele 44 alineatele (1) şi (4) şi 45 din Codul de procedură penală, care reglementează declinarea de competenţă a instanţei de judecată şi modalitatea de soluţionare a conflictului de competenţă. Curtea observă că articolele contestate nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii din perspectiva acestor critici.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care apărătorul inculpatului i-a solicitat instanţei să-şi decline competenţa către o altă instanţă. Însă instanţa de judecată a refuzat prin încheiere declinarea competenţei. Astfel, din perspectiva criticilor formulate de autor, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi relevante la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

17. În sesizare, autorul excepţiei afirmă că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

18. Curtea notează că articolul 1 alin.(3) din Constituţie are un caracter general, constituie un imperativ care stă la baza oricăror reglementări, nu poate constitui un reper separat şi trebuie coroborat cu alte prevederi din Constituţie, care trebuie să fie aplicabile. Totodată, Curtea precizează că şi articolele 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Doar în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.26 din 13 februarie 2025, § 24).

19. Cu referire la incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie, autorul sesizării contestă norme care reglementează competenţa teritorială a instanţei care îi examinează cauza şi susţine că încheierea prin care instanţa de judecată refuză să-şi decline competenţa către o altă instanţă trebuie să fie examinată în calea de atac de o instanţă ierarhic superioară. Deşi în acest capăt de sesizare autorul invocă şi incidenţa articolului 26 din Constituţie, Curtea notează că argumentele sale vizează respectarea standardului "tribunal instituit prin lege" garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie, corespondentul articolului 20 din Constituţie. Prin urmare, Curtea va examina aceste critici din perspectiva articolului 20 din Constituţie.

20. Curtea subliniază că articolul 20 din Constituţie garantează dreptul la o instanţă de judecată instituită prin lege pentru contestarea actelor care încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei. Acest drept impune ca instanţa de judecată sesizată să poată soluţiona, pe baza normelor de drept şi a unei proceduri judiciare, orice chestiune care ţine de competenţa sa.

21. Totodată, normele care reglementează competenţa instanţelor de judecată, declinarea competenţei şi conflictele de competenţă aparţin, prin natura lor, domeniului organizării procedurii judiciare. În acest sens, Curtea notează că, potrivit articolelor 72 alin.(3) lit.e) şi 115 alin.(4) din Constituţie, reglementarea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de judecată constituie atribuţia Parlamentului.

22. În consecinţă, legislatorul a stabilit în articolul 36 din Codul de procedură penală că judecătoria de drept comun are competenţă deplină de a judeca în primă instanţă cauzele penale privind infracţiunile prevăzute de Partea specială a Codului penal, cu excepţia celor prevăzute de articolele 36¹ şi 39 pct.2). De asemenea, acesta a stabilit şi regulile privind competenţa teritorială în materie penală la articolul 40 din Codul de procedură penală. Totodată, legislatorul a reglementat, în contextul procedurilor penale, inclusiv proceduri în care se poate pune în discuţie competenţa instanţei de judecată, i.e. declinarea de competenţă (articolul 44 din Cod), conflictul de competenţă (articolul 45 din Cod) şi strămutarea judecării cauzei (articolele 46-50 din Cod).

23. Aşadar, Curtea constată că, în prezenta cauză, din perspectiva dreptului la o instanţă stabilită de lege, nu există o problemă de constituţionalitate. Declinarea de competenţă reprezintă o procedură incidentală, care nu soluţionează fondul cauzei, ci vizează o chestiune de administrare a actului de justiţie.

24. Prin urmare, pretinsa lipsa a unor prevederi care să stabilească competenţa de a respinge cererea de declinare, modul de contestare a acestei încheieri şi intervenţia unei instanţe ierarhice superioare în această procedură nu este de natură să împiedice exercitarea dreptului la apărare şi a garanţiilor procesuale în faţa instanţei competente şi nici exercitarea dreptului de a supune controlului judiciar, în condiţiile legii, hotărârea pronunţată asupra fondului cauzei.

25. Suplimentar, Curtea reţine că dreptul de acces la justiţie nu presupune posibilitatea contestării separate şi imediate a fiecărei încheieri pronunţate pe parcursul procesului. Potrivit articolului 400 alineatele (2) şi (3) din Codul de procedură penală, încheierile date în primă instanţă pot fi atacate odată cu sentinţa, iar apelul declarat împotriva sentinţei se consideră formulat şi împotriva acestor încheieri. De asemenea, articolul 414 alineatul (5) din Cod obligă instanţa de apel să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate. Prin urmare, refuzul instanţei de a-şi declina competenţa nu este exclus de la controlul unei instanţe ierarhic superioare, ci poate fi verificat odată cu examinarea apelului împotriva sentinţei. Această modalitate de control ţine de opţiunea legislatorului privind organizarea căilor de atac şi urmăreşte evitarea fragmentării procesului şi soluţionarea cu celeritate a cauzei (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.84 din 25 iulie 2024, §§ 27-28).

26. Curtea notează că introducerea sintagmei "instituită de lege" în articolul 6 § 1 din Convenţie "are drept scop să prevină ca organizarea sistemului judiciar […] să nu fie lăsată la discreţia puterii executive şi să asigure că acest domeniu este reglementat printr-o lege adoptată de Parlament" (Coëme şi alţii v. Belgia, 22 iunie 2000, § 98; Bahaettin Uzan v. Turcia, 24 noiembrie 2020, § 48; Guðmundur Andri Ástráðsson v. Islanda [MC], 1 decembrie 2020, § 214). În ţările care au un sistem de drept codificat, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată la discreţia autorităţilor judiciare, fapt care nu exclude posibilitatea de a li se recunoaşte o anumită putere de interpretare a legislaţiei naţionale în materie (Gorguiladzé v. Georgia, 20 octombrie 2009, § 69).

27. Totodată, potrivit Curţii Europene, articolul 6 din Convenţie nu îi acordă persoanei dreptul de a alege competenţa teritorială a unei instanţe judecătoreşti (a se vedea Khodorkovskiy şi Lebedev v. Rusia (nr.2), 14 ianuarie 2020, § 421). Aşadar, Curtea nu poate accepta argumentele autorului care susţine că îi este îngrădit accesul la un tribunal instituit prin lege pentru că nu poate contesta refuzul instanţei de judecată de a-şi declina competenţa teritorială.

28. De asemenea, pentru că în procedura referitoare la declinarea competenţei instanţa de judecată nu se pronunţă cu privire la vinovăţia persoanei, nu pot fi reţinute nici argumentele care susţin o pretinsă încălcare a imparţialităţii obiective a instanţei prin faptul că aceasta îşi confirmă competenţa de a examina o cauză penală. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, nu poate fi vorba de lipsă de imparţialitate în îndeplinirea atribuţiilor judiciare în cazul în care judecătorul a pronunţat deja decizii pur formale şi procedurale în alte etape ale procedurii (a se vedea George-Laviniu Ghiurău v. România, 16 iunie 2020, § 67).

29. Astfel, articolul 20 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză. În consecinţă, nici articolele 1 alin.(3), 23 şi 54 din Constituţie nu sunt incidente.

30. Prin urmare, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea în cauză privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolelor 44 alineatele (1) şi (4) şi 45 din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Şendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, parte în dosarul nr.1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul Leova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.