Decizie nr.131 din 06.08.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.162g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 43 alin.(1) din Codul de procedură penală (conexarea cauzelor penale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.162g/2026 privind excepţia

de neconstituţionalitate  a articolului 43 alin.(1) din

Codul  de  procedură  penală

(conexarea cauzelor penale)

nr. 131  din  06.08.2026

 (în vigoare 06.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 466-469 art. 150 din 22.09.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dnei Valeria Bejenari, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 23 iulie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 6 august 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 43 alin.(1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Şendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, în dosarul nr.1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul Leova.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Nicolae Zaharia, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele procesului penal

3. Pe rolul Judecătoriei Hânceşti se află cauza penală de acuzare a dlui Vladimir Chitorog de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 42 alin.(5), 46, 284 alin.(1) din Codul penal (crearea sau conducerea unei organizaţii criminale) şi articolele 42 alin.(3), 45 alin.(1), 243 alin.(3) literele a) şi b) din Codul penal (spălarea banilor).

4. La 20 mai 2026, partea apărării a solicitat conexarea cauzei penale în discuţie cu o altă cauză penală, în care dl Vladimir Chitorog are statut de inculpat, aflată pe rolul Judecătoriei Cahul.

5. Printr-o încheiere din 5 iunie 2026, Judecătoria Hânceşti a respins cererea de conexare, apreciind că nu există motive pentru examinarea ei împreună cu cealaltă cauză.

6. Nefiind de acord cu încheierea pronunţată, partea apărării, la 19 iunie 2026, a formulat un recurs.

7. La 24 iunie 2026, dl avocat Nicu Şendrea a ridicat, în interesele dlui Vladimir Chitorog, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 43 alin.(1) din Codul de procedură penală.

8. Printr-o încheiere din 1 iulie 2026, Judecătoria Hânceşti, sediul Leova, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 42

Competenţa în caz de indivizibilitate

sau conexitate a cauzelor penale

"(1) În caz de indivizibilitate sau de conexitate a cauzelor penale, judecata în primă instanţă, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi făptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţă.

(2) Constituie indivizibilitate a cauzelor penale cazurile în care la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane, când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin aceeaşi faptă ori în cazul unei infracţiuni continue sau prelungite.

(3) Constituie conexitate a cauzelor penale cazurile:

1) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin fapte diferite de una sau mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc;

2) când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite de aceeaşi persoană în timp diferit ori în loc diferit;

3) când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni ori este săvârşită pentru a înlesni sau a asigura absolvirea de răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni;

4) când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi conexarea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.

(4) În caz de conexare a unor cauze privitoare la mai multe persoane învinuite de săvârşirea infracţiunilor în raza de activitate a diferitor instanţe de grad egal sau privitoare la o singură persoană învinuită de săvârşirea câtorva infracţiuni, dacă aceste cauze sunt de competenţa a două sau câtorva instanţe de judecată de grad egal, procesul se judecă de instanţa care a fost prima sesizată privind judecarea cauzei.

(5) Dacă o persoană sau un grup de persoane sunt învinuite de săvârşirea unei singure sau a câtorva infracţiuni şi cauza referitoare la unul din învinuiţi sau la una din infracţiuni este de competenţa unei instanţe ierarhic superioare, procesul se judecă în întregime de instanţa ierarhic superioară.

[Alin. (6) articolul 42 abrogat prin Legea nr.76 din 21 aprilie 2016, în vigoare 1 aprilie 2017]

(7) Conexarea cauzelor se admite de către instanţa de judecată respectivă în cazul în care acţiunile incriminate nu necesită o încadrare juridică mai gravă, iar la cererea procurorului şi în celelalte cazuri - pentru modificarea acuzării în sensul agravării.

(8) În cazul în care infracţiunea a fost săvârşită de două sau mai multe persoane, instanţa de judecată poate dispune indivizibilitatea cauzei, dacă aceasta este necesară pentru buna înfăptuire a justiţiei în termene rezonabile şi dacă aceasta nu va împiedica respectarea drepturilor părţilor."

Articolul 43

Instanţa competentă de a conexa cauzele penale

"(1) Conexarea cauzelor se decide de către instanţa căreia îi revine competenţa de judecată conform prevederilor art.42. Încheierea privind admiterea conexării cauzelor poate fi atacată cu recurs în mod separat.

(2) În cazurile de indivizibilitate a cauzelor penale, precum şi în cele de conexitate, cauzele, dacă ele au fost depuse în prima instanţă de judecată, se conexează de către aceasta chiar şi după casarea hotărârilor asupra lor şi remiterea cauzelor de către instanţa de recurs pentru rejudecare.

(3) Cauzele se conexează şi de către instanţele de apel sau de recurs de acelaşi grad dacă se află în acelaşi stadiu de judecată."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că articolul 43 alin.(1) din Codul de procedură penală nu reglementează: (i) competenţa instanţei sesizate ulterior în procedura conexării cauzelor penale; (ii) eventuala obligaţie a acestei instanţe de a trimite cauza instanţei sesizate mai întâi sau de a respinge conexarea; (iii) condiţiile şi motivele de respingere a conexării; (iv) regimul juridic al încheierii de respingere a conexării; şi (v) garanţii suficiente împotriva arbitrariului şi interpretărilor divergente în materia conexării cauzelor penale.

12. În opinia autorului sesizării, această omisiune legislativă afectează principiul securităţii juridice, exigenţele calităţii legii, accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare al justiţiabililor.

13. În concluzie, autorul excepţiei invocă articolele 1, 20, 23, 26 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, Curtea constată că excepţia este formulată de către subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 43 alin.(1) din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea constată că articolul 43 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate Decizia nr.55 din 11 iunie 2018 şi Decizia nr.30 din 16 martie 2023. De principiu, această situaţie nu reprezintă un impediment pentru un nou control de constituţionalitate, din perspectiva altor critici (a se vedea DCC nr.85 din 25 iulie 2024, § 15).

18. În astfel de cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr.25 din 2 martie 2020, § 19). De asemenea, Curtea reţine că articolul 43 alin.(1) teza a II-a din Codul de procedură penală nu a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor avansate de autor.

19. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare al Curţii Constituţionale dacă se afectează un drept constituţional fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.23 din 5 august 2021, § 30).

20. O condiţie de admisibilitate a sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate este şi faptul că prevederile contestate trebuie să fie aplicabile la soluţionarea cauzei. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către apărător, ca urmare a respingerii de către instanţa de judecată a cererii sale de conexare a cauzelor penale (a se vedea §§ 4-5 supra). Dat fiind faptul că prevederile contestate se referă la conexarea cauzelor penale, Curtea admite că instanţa de judecată le-ar putea aplica.

21. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este aplicabilitatea unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental garantat de Constituţie.

22. Autorul excepţiei susţine că normele contestate contravin articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

23. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 1 alin.(3) din Constituţie, care se referă la principiul preeminenţei dreptului, Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că acest articol comportă un caracter general şi reprezintă un imperativ care stă la baza tuturor reglementărilor. Această normă nu poate fi invocată de sine stătător, ci numai în coroborare cu o altă prevedere din Constituţie, care trebuie să fie aplicabilă (a se vedea DCC nr.75 din 7 mai 2026, § 19).

24. Totodată, Curtea precizează că şi articolele 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie, Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.73 din 20 iunie 2024, § 23).

25. Autorul excepţiei se raportează la articolele 20 şi 26 din Constituţie, iar argumentele sale vizează respectarea standardului "tribunal instituit prin lege" garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie, corespondentul articolului 20 din Constituţie. Prin urmare, Curtea va examina aceste critici din perspectiva articolului 20 din Constituţie.

26. Curtea subliniază că articolul 20 din Constituţie garantează dreptul la o instanţă de judecată instituită prin lege pentru contestarea actelor care încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei. Acest drept impune ca instanţa de judecată sesizată să poată soluţiona, pe baza normelor de drept şi a unei proceduri judiciare, orice chestiune care ţine de competenţa sa. Curtea notează că introducerea sintagmei "instituită de lege" în articolul 6 § 1 din Convenţie "are drept scop să prevină ca organizarea sistemului judiciar […] să nu fie lăsată la discreţia puterii executive şi să asigure că acest domeniu este reglementat printr-o lege adoptată de Parlament" (Coëme şi alţii v. Belgia, 22 iunie 2000, § 98; Bahaettin Uzan v. Turcia, 24 noiembrie 2020, § 48; Guðmundur Andri Ástráðsson v. Islanda [MC], 1 decembrie 2020, § 214). În statele care au un sistem de drept codificat, organizarea sistemului judiciar nu poate fi lăsată la discreţia autorităţilor judiciare, fapt care nu exclude posibilitatea de a li se recunoaşte o anumită putere de interpretare a legislaţiei naţionale în materie (Gorguiladzé v. Georgia, 20 octombrie 2009, § 69).

27. Curtea reţine că normele care reglementează competenţa instanţelor de judecată, conexarea cauzelor, declinarea competenţei şi conflictele de competenţă aparţin, prin natura lor, domeniului organizării procedurii judiciare.

28. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că conexarea reprezintă o instituţie procesuală concepută să asigure o bună administrare a justiţiei. Procedura de soluţionare a conexării cauzelor penale nu îmbracă forma unui proces care să reclame un tratament jurisdicţional, ci este vorba despre o problemă de administrare şi de eficienţă a actului de justiţie. Procedura în care se examinează conexarea cauzelor reprezintă o procedură incidentală, al cărei obiect este distinct de obiectul propriu procesului penal, la care se referă cauzele (a se vedea DCC nr.55 din 11 iunie 2018, §§ 20-21). Cu alte cuvinte, fiind chemată să soluţioneze problema conexării cauzelor penale, instanţa de judecată nu se pronunţă cu privire la acuzaţia penală, ci se limitează la constatarea existenţei unui motiv de conexare a cauzelor penale (a se vedea DCC nr.30 din 16 martie 2023, § 21).

29. Referitor la argumentul autorului excepţiei potrivit căruia articolul 43 alin.(1) din Cod nu reglementează competenţa instanţei sesizate ulterior, Curtea reiterează că acest articol stabileşte competenţa instanţei de a conexa cauzele penale conform prevederilor articolului 42 din Cod, care constituie o normă de trimitere. Articolul 42 din Cod stabileşte criterii obiective de determinare a instanţei competente. De asemenea, Parlamentul a stabilit şi reguli referitoare la competenţa instanţei în cauzele privitoare la mai multe persoane învinuite de săvârşirea infracţiunilor în raza de activitate a diferite instanţe de grad egal sau privitoare la o singură persoană învinuită de săvârşirea mai multor infracţiuni (articolul 42 alin.(4) din Cod). Din aceste norme rezultă că Parlamentul a stabilit criterii suficiente pentru determinarea instanţei competente în cazul în care cauzele penale au fost înregistrate succesiv pe rolul unor instanţe judecătoreşti.

30. Referitor la faptul că articolul 43 alin.(1) din Cod nu reglementează eventuala obligaţie a instanţei sesizate ulterior de a trimite cauza instanţei sesizate mai întâi sau de a respinge conexarea, Curtea reţine că autorul nu pune în discuţie o problemă de constituţionalitate, ci o chestiune de aplicare a normelor privind competenţa instanţei. De fapt, acesta îi solicită Curţii să stabilească dacă instanţa sesizată ulterior trebuia să accepte ori trebuia să respingă cererea sa de conexare a cauzelor. Curtea reiterează că chestiunile legate de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.75 din 7 mai 2026, § 29).

31. Argumentul potrivit căruia articolul 43 alin.(1) din Cod nu stabileşte condiţiile şi motivele de respingere a conexării nu este de natură să demonstreze existenţa unei omisiuni legislative, de vreme ce la articolele 42 şi 43 din Cod Parlamentul a stabilit o competenţă limitată a instanţei de judecată în materia conexării cauzelor, condiţionând conexarea de existenţa cazurilor expres prevăzute de lege. La articolul 42 din Cod, legislatorul a stabilit în mod exhaustiv cazurile de indivizibilitate şi conexitate, a stabilit criterii de competenţă şi a obligat instanţele să aibă în vedere drepturile părţilor, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi buna desfăşurare a justiţiei. Astfel, lipsa unei enumerări distincte a motivelor de respingere a cererii de conexare reprezintă o consecinţă firească a faptului că respingerea intervine ori de câte ori condiţiile legale ale conexării nu sunt îndeplinite.

32. Referitor la faptul că articolul 43 alin.(1) din Cod nu precizează regimul juridic al încheierii de respingere a conexării şi nu stabileşte garanţii suficiente împotriva arbitrariului, Curtea observă că, potrivit articolelor 351 alin.(8) şi 352 alin.(3) din Codul de procedură penală, instanţa de judecată soluţionează, prin încheiere, chestiunile apărute în timpul şedinţei preliminare, inclusiv necesitatea conexării sau a disjungerii cauzelor penale. Articolul 119 din Constituţie stabileşte că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate pot exercita căile de atac "în condiţiile legii". Astfel, Curtea observă că norma articolului 43 alin.(1) teza a II-a din Codul de procedură penală, care reglementează posibilitatea contestării cu recurs în mod separat a încheierii privind admiterea conexării cauzelor, a fost introdusă de Parlament prin adoptarea Legii nr.35 din 13 martie 2025, în vigoare din 19 iunie 2025.

33. Totodată, potrivit Curţii Europene, articolul 6 din Convenţie nu-i acordă persoanei dreptul de a alege competenţa teritorială a unei instanţe judecătoreşti (a se vedea Khodorkovskiy şi Lebedev v. Rusia (nr.2), 14 ianuarie 2020, § 421). Aşadar, Curtea nu poate accepta argumentele autorului prin care el susţine că îi este îngrădit accesul la un tribunal instituit prin lege, pentru că nu poate contesta refuzul instanţei de judecată de a conexa cauzele penale.

34. Mai mult, Curtea subliniază că o dispoziţie legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte şi nu poate opera în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie aplicată în coroborare cu celelalte dispoziţii legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (a se vedea DCC nr.128 din 10 octombrie 2024, § 54; DCC nr.75 din 7 mai 2026, § 28). Având în vedere cele menţionate mai sus, Curtea reţine că prevederile contestate nu afectează accesul liber la justiţie de vreme ce există garanţii şi remedii procesuale în acest sens.

35. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental prevăzut de Constituţie, Curtea notează că nici articolele 23 şi 54 din Constituţie nu sunt incidente.

36. Pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) literele d) şi f) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 43 alin.(1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Şendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, în dosarul nr.1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul Leova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.