Decizie nr.132 din 19.11.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.99a/2020 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din articolul 144 alin.(8) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.99a/2020 privind controlul
constituţionalităţii unor prevederi din articolul 144 alin.(8)
din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012
nr. 132 din 19.11.2020
(în vigoare 19.11.2020)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 344-351 art.187 din 18.12.2020
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 19 iunie 2020,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 19 noiembrie 2020 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind controlul constituţionalităţii a textelor "până la încetarea procesului, orice parte interesată" şi "în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare" din articolul 144 alin.(8) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, depusă de către dl Chiril Moţpan, deputat în Parlament.
2. Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituţională pe 19 iunie 2020, în baza articolului 135 alin.(1) litera a) din Constituţie.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
[…]".
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
4. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:
Articolul 144
Creanţele contestate
"[…]
(2) Contestaţiile se depun în scris la instanţa de judecată care examinează cazul de insolvabilitate cu cel puţin 3 zile înainte de data şedinţei fixate pentru examinarea valabilităţii creanţelor incluse în tabelul definitiv. Contestaţiile înaintate după termenul prevăzut se declară tardive şi se restituie fără a fi examinate.
[…]
(8) După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut la alin.(2) şi până la încetarea procesului, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul creanţelor în cazul descoperirii unui fals sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare necunoscute până atunci.
[…]".
[În redacţia de până la adoptarea Legii nr.141 din 16 iulie 2020]
Articolul 144
Creanţele contestate
"[…]
(2) Contestaţiile se depun la instanţa de insolvabilitate în termenul prevăzut la art.143 alin.(6). Contestaţiile înaintate după acest termen se declară tardive şi se restituie fără a fi examinate.
[…]
(8) Din data expirării termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut la alin.(2) şi până la încetarea procesului, administratorul/lichidatorul sau orice parte interesată, în cazul descoperirii unui fals sau a unei erori esenţiale care a determinat admiterea creanţei, precum şi în cazul descoperirii unor circumstanţe esenţiale necunoscute până atunci, poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe în tabelul creanţelor. Contestaţia se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situaţia ce determină promovarea contestaţiei. Odată cu depunerea contestaţiei, administratorul/lichidatorul poate cere instanţei de insolvabilitate să suspende dreptul de vot al creditorului, în partea creanţei contestate, până la soluţionarea contestaţiei. Dacă admite contestaţia, instanţa de insolvabilitate poate obliga la plata despăgubirilor creditorul care a înaintat cu rea-credinţă cererea de admitere a creanţei.
[…]".
[În redacţia Legii nr.141 din 16 iulie 2020, în vigoare din 14 septembrie 2020]
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului sesizării
5. În argumentarea sesizării, autorul susţine că legislatorul nu a reglementat momentul din care începe să curgă termenul pentru depunerea unei contestaţii, în sensul articolului 144 alin.(8) din Legea insolvabilităţii. Autorul sesizării argumentează că legislatorul nu a prevăzut termenul de prescripţie pentru depunerea contestaţiei în vederea excepţiilor şi condiţiilor apărute pentru depunerea contestaţiei, nici nu a descris momentul începerii curgerii termenului pentru depunerea contestaţiei similar celui din procedura de revizuire, prevăzută de articolul 450 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, o creanţa validată printr-o hotărâre irevocabilă poate fi contestată după expirarea termenului şi în condiţii neclare, în orice moment şi de oricine.
6. Totodată, autorul a notat că în practică judecătorii interpretează diferit noţiunea de "parte". În unele cazuri noţiunea de "parte" este asimilată cu noţiunea de "participant" la procesul de insolvabilitate, iar în alte cazuri nu. În cazul în care mai mulţi judecători interpretează diferit noţiunea de "parte", aceasta înseamnă că legea nu este clară, iar termenul contestat este neconstituţional.
7. De asemenea, autorul menţionează că noţiunea de "titluri hotărâtoare" este de natură să creeze confuzii în privinţa actelor care s-ar include în această categorie, în măsura în care în legislaţie nu este oferită nicio definiţie a acestui text, fapt care afectează principiul preeminenţei dreptului. Astfel, creditorul unei creanţe validate şi înscrise în tabelul definitiv al creanţelor se află într-un risc continuu, deoarece aceasta poate fi contestată şi anulată oricând şi de oricine, fiind încălcată stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice, şi, în consecinţă, dreptul la proprietate.
8. Potrivit autorului sesizării, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 4, 7, 15, 20 şi 46 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
9. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.
10. Articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului în Parlament dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
11. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
12. Curtea reţine că autorul sesizării contestă unele prevederi ale articolului 144 alin.(8) din Legea insolvabilităţii, care nu au constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.
13. Autorul sesizării susţine că norma contestată ar veni în contradicţie cu articolele 1 alin.(3) [statul de drept], 4 [drepturile şi libertăţile omului], 7 [Constituţia, Legea Supremă], 15 [universalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] şi 46 [dreptul la proprietate] din Constituţie.
14. Curtea reţine că după depunerea sesizării nr.99a/2020 privind controlul de constituţionalitate, pe data de 16 iulie 2020, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.141 pentru modificarea Legii insolvabilităţii şi a formulat alineatul (8) din articolul 144, care conţinea textul contestat de autorul sesizării într-o nouă redacţie. Astfel, începând cu 14 septembrie 2020, data intrării în vigoare a Legii nr.141 din 16 iulie 2020, articolul 144 alin.(8) are următoarea redacţie: "Din data expirării termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut la alin.(2) şi până la încetarea procesului, administratorul/lichidatorul sau orice parte interesată, în cazul descoperirii unui fals sau a unei erori esenţiale care a determinat admiterea creanţei, precum şi în cazul descoperirii unor circumstanţe esenţiale necunoscute până atunci, poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe în tabelul creanţelor. Contestaţia se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situaţia ce determină promovarea contestaţiei. Odată cu depunerea contestaţiei, administratorul/lichidatorul poate cere instanţei de insolvabilitate să suspende dreptul de vot al creditorului, în partea creanţei contestate, până la soluţionarea contestaţiei. Dacă admite contestaţia, instanţa de insolvabilitate poate obliga la plata despăgubirilor creditorul care a înaintat cu rea-credinţă cererea de admitere a creanţei."
15. Astfel, legislatorul a modificat integral prevederile alineatului (8) din articolul 144 al Legii insolvabilităţii, care conţinea textele contestate de autorul sesizării. În aceste condiţii, Curtea reiterează că exercitarea controlului constituţionalităţii unei legi, în sensul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, poate interveni atât înainte de promulgare, cât şi după intrarea în vigoare prin îndeplinirea procedurilor cerute de lege (HCC nr.9 din 14 februarie 2014, § 59), dar nu şi asupra unei legi sau asupra unei prevederi a legii care nu mai este în vigoare.
16. În context, Curtea notează că dispoziţiile Legii Supreme fac distincţie între exercitarea controlului constituţionalităţii unei legi, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi controlul de constituţionalitate al unei legi efectuat în baza articolului 135 alin.(1) lit.g), în procedura excepţiei de neconstituţionalitate. În acest din urmă caz, pornind de la natura excepţiei de neconstituţionalitate, ea poate fi ridicată şi asupra actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă raporturilor juridice litigioase şi este determinantă în soluţionarea cauzei (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, § 73).
17. Astfel, Curtea constată că, datorită abrogării normei care conţinea textele contestate, sesizarea autorului depusă în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, este lipsită de obiectul controlului de constituţionalitate.
18. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind controlul constituţionalităţii textelor "până la încetarea procesului, orice parte interesată" şi "în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare" din articolul 144 alin.(8) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, depusă de către dl Chiril Moţpan, deputat în Parlament.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.132. Chişinău, 19 noiembrie 2020. | |