Decizie nr.133 din 06.08.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.161g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 320 alin.(1) teza a II-a din Codul de procedură penală (participarea procurorului la judecarea cauzei penale în cazul derogării de competenţă de către Procurorul General)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.161g/2026 privind excepţia de neconstituţionalitate

a articolului 320 alin. (1) teza a II-a din  Codul de procedură penală

(participarea procurorului la judecarea cauzei penale în cazul

derogării de competenţă de către Procurorul General)

nr. 133  din  06.08.2026

 (în vigoare 06.08.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 466-469 art. 152 din 22.09.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dlui Cristian Rotaru, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 23 iulie 2026,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 6 august 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată" din articolul 320 alin.(1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Şendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, parte în dosarul nr.1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul Leova.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Nicolae Zaharia, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele cauzei penale

3. Prin ordonanţele din 15 mai 2024 şi din 6 octombrie 2025, Procurorul General interimar a dispus efectuarea urmăririi penale de către Procuratura Hânceşti, oficiul Leova, în două cauze pornite în temeiul bănuielii rezonabile privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolele 284 alin.(1) (crearea sau conducerea unei organizaţii criminale) şi 243 alin.(3) literele a) şi b) (spălarea banilor) din Codul penal.

4. La 7 aprilie 2026, un procuror din cadrul Procuraturii Hânceşti, oficiul Leova, a trimis Judecătoriei Hânceşti, sediul Leova, cauza penală de învinuire a dlui Vladimir Chitorog, acuzat de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 42 alin.(5) (complicitatea) şi 46 (grupul criminal organizat), raportate la articolul 284 alin.(1), precum şi de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 42 alin.(3) (organizarea) şi 45 alin.(1) (participaţia complexă), raportate la articolul 243 alin.(3) literele a) şi b) din Codul penal.

5. La 1 iulie 2026, în cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Nicu Şendrea a ridicat, în interesele dlui Vladimir Chitorog, excepţia de neconstituţionalitate a textului "la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată" din articolul 320 alin.(1) din Codul de procedură penală.

6. Printr-o încheiere din 1 iulie 2026, Judecătoria Hânceşti a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 320

Participarea procurorului la judecarea cauzei şi efectele neprezentării lui.

Renunţarea la învinuire

"(1) Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie şi el îşi exercită atribuţiile prevăzute în art.53. La judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată. În caz de imposibilitate a participării acestuia, procurorul ierarhic superior dispune, participarea la şedinţă a altui procuror. În caz de necesitate, procurorul ierarhic superior poate dispune participarea unui grup de procurori.

(2) Reprezentând învinuirea de stat, procurorul se călăuzeşte de dispoziţiile legii şi de propria sa convingere bazată pe probele cercetate în şedinţa de judecată.

(3) Neprezentarea procurorului la şedinţa de judecată atrage amânarea şedinţei cu informarea despre acest fapt a procurorului ierarhic superior. Pentru lipsă nemotivată, procurorul este sancţionat cu amendă judiciară.

(4) Dacă, pe parcursul judecării cauzei, se constată că procurorul este în imposibilitate de a participa în continuare la şedinţă, el poate fi înlocuit cu un alt procuror. Procurorului care a intervenit în proces instanţa îi oferă timp suficient pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanţă, şi pentru a se pregăti de participarea de mai departe în proces, însă înlocuirea procurorului nu necesită reluarea judecării cauzei de la început. Procurorul este în drept să solicite repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţă în lipsa lui dacă are de concretizat chestiuni suplimentare.

(5) Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să renunţe parţial sau integral la învinuire. Renunţarea procurorului la învinuire se face prin ordonanţă motivată şi atrage adoptarea de către instanţa de judecată a unei sentinţe de achitare sau de încetare a procesului penal."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul sesizării afirmă că prevederile contestate generează incertitudine juridică şi permit interpretări diferite cu privire la temeiul juridic de participare a procurorului la etapa judecării cauzei penale.

10. Totodată, autorul sesizării menţionează că în cazul investigării unor infracţiuni, pentru care legislatorul a atribuit competenţa procuraturilor specializate, competenţa procurorului de a susţine învinuirea în instanţă trebuie analizată nu doar prin prisma dispoziţiilor Codului de procedură penală, ci şi în coroborare cu dispoziţiile Legii cu privire la Procuratură, care delimitează competenţele dintre procuraturile teritoriale şi cele specializate.

11. În opinia autorului, în situaţia în care competenţa de exercitare sau conducere a urmăririi penale a fost atribuită unei procuraturi teritoriale printr-un act al Procurorului General, iar pentru aceeaşi infracţiune legislatorul a atribuit în mod expres competenţa procuraturilor specializate, articolul 320 alin.(1) din Codul de procedură penală omite să reglementeze care procuror urmează să susţină învinuirea în instanţa de judecată.

12. În aceste condiţii, autorul consideră că inculpatul nu poate prevedea, în baza legii, care este autoritatea competentă să exercite funcţia acuzării la faza judecăţii şi nici nu dispune de criterii legale obiective pentru verificarea acestei competenţe, circumstanţe care afectează previzibilitatea legii şi, implicit, dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

13. Prin urmare, autorul excepţiei pretinde că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 20, 23, 26 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că excepţia este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată" din articolul 320 alin.(1) din Codul de procedură penală. Curtea observă că prevederile articolului 320 alin.(1) din Codul de procedură penală au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate (a se vedea DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020), însă din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate decât cele formulate de autorul excepţiei. Prin urmare, Curtea constată că, sub acest aspect, condiţia de admisibilitate este îndeplinită.

18. Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în primă instanţă. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată ar putea ţine cont de prevederile contestate la soluţionarea cauzei.

19. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.87 din 25 iulie 2024, § 15).

20. Autorul excepţiei a susţinut că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (calitatea legii), 26 (dreptul la apărare) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

21. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că articolul 1 alin.(3) din Constituţie are un caracter general, constituie un imperativ care stă la baza oricăror reglementări, nu poate reprezenta un reper individual şi separat şi poate fi invocat, de regulă, dacă se constată aplicabilitatea acestuia împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea DCC nr.17 din 21 martie 2024, § 23).

22. În mod similar, referitor la incidenţa articolelor 23 şi 54 din Costituţie, Curtea reiterează că acestea pot fi invocate dacă se constată aplicabilitatea lor împreună cu un drept fundamental (a se vedea DCC nr.73 din 20 iunie 2024, § 23).

23. Referitor la articolele 20 şi 26 din Constituţie, Curtea notează că autorul sesizării a afirmat, în principal, neconstituţionalitatea pretinsei omisiuni legislative de a reglementa competenţa de reprezentare a acuzării în instanţă, în condiţiile în care competenţa de exercitare sau conducere a urmăririi penale a fost atribuită printr-un act individual al Procurorului General. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că omisiunea legislativă poate constitui obiect de examinare dacă prin aceasta este afectat un drept fundamental (a se vedea DCC nr.86 din 25 iulie 2024, § 18; DCC nr.58 din 2 aprilie 2026, § 25).

24. Curtea menţionează că articolul 20 din Constituţie, care reglementează dreptul de acces liber la justiţie, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar articolul 26 din Constituţie, care garantează în mod distinct dreptul la apărare, este corespondentul prevederilor articolului 6 § 3 din Convenţie. Astfel, garanţiile stabilite de articolul 26 din Constituţie reprezintă aspecte precise ale dreptului la un proces echitabil prevăzut de articolul 20 din Constituţie şi articolul 6 din Convenţie (a se vedea DCC nr.37 din 25 aprilie 2024, § 22).

25. Curtea reţine că la examinarea unei cauze penale în instanţa de judecată procurorul are, inter alia, atribuţia de a reprezenta învinuirea în numele statului şi prezintă în şedinţa de judecată probele acuzării (a se vedea articolul 53 alin.(1) pct.1) din Codul de procedură penală). Totodată, la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată. În caz de imposibilitate a participării acestuia, procurorul ierarhic superior dispune participarea la şedinţă a altui procuror (a se vedea articolul 320 alin.(1) din Cod).

26. În acelaşi timp, Curtea observă că legislatorul a instituit şi o excepţie de la regula generală menţionată mai sus, care îi oferă Procurorului General şi adjuncţilor acestuia prerogativa de a dispune, printr-o ordonanţă motivată, efectuarea urmăririi penale de către orice organ de urmărire penală în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală (a se vedea articolul 271 alin.(7) din Cod). În mod similar, Procurorul General poate dispune, motivat, transmiterea cauzei de la un organ de urmărire penală unui alt organ de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală (a se vedea articolul 257 alin.(5) din Cod).

27. De asemenea, Curtea are în vedere că, potrivit Legii nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, Procuratura este un sistem unic, care include: a) Procuratura Generală; b) procuraturile specializate; c) procuraturile teritoriale (a se vedea articolul 7 alin.(1) din Legea menţionată). Procuraturile specializate activează în domenii speciale şi îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova (a se vedea articolul 9 alin.(1) din Legea menţionată). Având în vedere specificul atribuţiilor fiecărei subdiviziuni, delimitarea dintre procuraturile specializate şi cele teritoriale are loc în funcţie de criteriile de competenţă ratione materiae sau ratione personae.

28. Autorul a obiectat că articolul 320 alin.(1) din Codul de procedură penală omite să reglementeze care procuror urmează să susţină învinuirea în instanţa de judecată în ipoteza în care competenţa de exercitare sau conducere a urmăririi penale a fost atribuită unei procuraturi teritoriale printr-un act al Procurorului General, iar pentru aceeaşi infracţiune legislatorul a atribuit în mod expres competenţa procuraturilor specializate.

29. Pornind de la criticile formulate, Curtea constată că autorul excepţiei nu evidenţiază un raport de contrarietate între dispoziţiile contestate şi prevederile articolelor 20 şi 26 din Constituţie, ci deduce pretinsa neconstituţionalitate din lipsa unei reglementări exprese privind procurorul care urmează să susţină învinuirea în ipoteza menţionată. Or, această critică priveşte, în esenţă, repartizarea competenţelor şi organizarea activităţii între structurile care alcătuiesc sistemul Procuraturii. Apartenenţa procurorului care susţine învinuirea la o procuratură teritorială sau specializată nu afectează, prin ea însăşi, posibilitatea inculpatului de a cunoaşte acuzaţia, de a contesta probele acuzării, de a formula cereri şi obiecţii şi de a beneficia de asistenţă juridică. De altfel, potrivit articolului 124 alin.(3) din Constituţie, stabilirea competenţelor, a modului de organizare şi de funcţionare a Procuraturii ţine de atribuţia Parlamentului.

30. Mai mult, în cadrul şedinţei de judecată, preşedintele şedinţei stabileşte atât identitatea procurorului, cât şi documentele care confirmă calitatea şi împuternicirile acestuia (a se vedea articolul 359 alin.(1) din Codul de procedură penală). Din aceste motive, Curtea nu reţine incidenţa articolelor 20 şi 26 din Constituţie.

31. Referitor la pretinsa neconcordanţă sesizată de către autor dintre dispoziţiile Codului de procedură penală şi ale Legii cu privire la Procuratură, în partea ce ţine de actul discreţionar al Procurorului General şi competenţa legală a procuraturilor specializate, Curtea reiterează că o pretinsă incompatibilitate între două sau mai multe norme infraconstituţionale cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii, a cărei rezolvare le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.98 din 1 august 2024, § 25; DCC nr.34 din 5 martie 2026, § 32).

32. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa unui drept fundamental, Curtea constată că nici articolele 1 alin.(3), 23 şi 54 din Constituţie nu sunt incidente.

33. Pe baza celor menţionate, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.(d) şi (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "la judecarea cauzei în primă instanţă participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de sine stătător urmărirea penală în cauza dată" din articolul 320 alin.(1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Nicu Şendrea, în interesele dlui Vladimir Chitorog, parte în dosarul nr.1-34/2026, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul Leova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.