BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.134 din 19.09.2014 cu privire la desemnarea reprezentanţilor CCA în vederea efectuării unei vizite de lucru în Statele Unite ale Americii privind schimbul reciproc de experienţă şi bune practici

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
19.09.2014

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la desemnarea reprezentanţilor CCA în vederea efectuării

unei vizite de lucru în Statele Unite ale Americii privind

schimbul reciproc de experienţă şi bune practici

nr. 134  din  19.09.2014

 (în vigoare 10.10.2014) 

Monitorul Oficial nr.297-309 art.1444 din 10.10.2014

* * *

La Consiliul Coordonator al Audiovizualului a parvenit o scrisoare de la Daniela Munca-Aftenev, director executiv al AO "ACTR-ACCELS", coordonator al Programului Open World, administrat de Ambasada SUA în Republica Moldova şi Consiliile Americane din Moldova, prin care se solicită nominalizarea unui grup de membri CCA pentru participare în cadrul programului sus-menţionat.

Potrivit programului, membrii CCA vor efectua o vizită de lucru în Washington şi Syracuse, New York, în perioada 24 septembrie – 5 octombrie 2014, cu tema "Crearea unui climat mediatic vibrant", unde vor putea iniţia schimbul reciproc de experienţă şi bune practici, cît şi studierea practicii internaţionale în domeniul comunicării audiovizuale. Cheltuielile legate de program (viza J1, transport avia, cazare, asigurare medicală) vor fi acoperite de către Consiliile Americane.

În conformitate cu prevederile pct.9 şi 11 lit.(g) din Regulamentul privind gestionarea Fondului de susţinere a radiodifuzorilor, aprobat prin Decizia CCA nr.125 din 4.12.2007, şi art.11 din Statutul CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.433 din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A desemna pentru efectuarea unei vizite de lucru în Statele Unite ale Americii membrii CCA:

1. Cristina MÎŢU;

2. Dinu CIOCAN;

3. Mariana ONCEANU-HADÎRCĂ;

4. Olga BARBĂLATĂ.

2. A aloca mijloacele financiare necesare din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor pentru acordarea diurnelor membrilor CCA.

3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Serviciul relaţii externe şi integrare europeană şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.

4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.