BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.14/89 din 30.06.2020 cu privire la examinarea cererii de prelungire a licenţei de emisie "POPAS MUZICAL" SRL pentru postul de televiziune "POPAS TV"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.06.2020

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea cererii de prelungire a licenţei de emisie "POPAS

MUZICAL" SRL pentru postul de televiziune "POPAS TV"

nr. 14/89  din  30.06.2020

 (în vigoare 30.06.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 188-192 art. 658 din 24.07.2020

* * *

Printr-o cerere f/nr.din 19 iunie 2020, "POPAS MUZICAL" SRL a solicitat Consiliului Audiovizualului prelungirea Licenţei de emisie seria AC nr.000039 din 25.07.2014, eliberată pentru postul de televiziune "POPAS TV", al cărui serviciu de programe urmează a fi difuzat prin reţelele distribuitorilor de servicii din ţară, în format: Generalist, prevăzut de proiectul editorial şi Structura serviciului media de programe pentru postul de televiziune "POPAS TV", după cum urmează:

Formatul de principiu şi structura serviciului media audiovizual:

B. 1. Formatul serviciului media audiovizual: Tematic – domeniul: Muzical-distractiv

B. 2. Structura programelor după sursa de provenienţă (total ore de emisie săptămânală: 168 ore)

Producţie proprie: 96%

Programe audiovizuale locale realizate în exclusivitate de furnizorul de servicii media: 96%

Programe audiovizuale locale realizate în coproducţie şi cu contribuţia furnizorului de servicii media: 0%

Producţii audiovizuale ale altor producători: 2%

Programe audiovizuale realizate de producători independenţi aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova: 2%

Programe audiovizuale realizate de producători ce provin din statele membre ale Uniunii Europene şi/sau

din statele terţe participante la Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră: 0%

(cu specificarea denumirii, formatului serviciului media audiovizual, genului programelor şi ţara de origine a produsului media respectiv):

Programe audiovizuale realizate de producători ce nu se află sub jurisdicţia Republicii Moldova: 0%

Programe retransmise/preluate/achiziţionate: 0%

Realizate de alţi furnizori de servicii media aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova: 0%

(cu specificarea denumirii, formatului serviciului media audiovizual, genului programelor şi ţara de origine a produsului media respectiv):

Realizate de furnizori de servicii media ce nu se află sub jurisdicţia Republicii Moldova: 0%

B.3. Opere europene:

Procente rezervate operelor audiovizuale europene: 94,52%

Procent rezervat operelor audiovizuale europene realizate de către furnizor: 92,52%

Procent rezervat operelor audiovizuale europene: 0%

Procent rezervat operelor audiovizuale europene create de producători independenţi din RM: 2%

B.4. Structura serviciului media audiovizual pe tipuri de programe:

- Programe informative şi analitice: 1,48%

- Programe educaţionale şi culturale: 7,14%

- Filme (artistice, documentare, animaţie): 0%

- Muzică (în cazul posturilor TV – clipuri muzicale neîncadrate în emisiuni): 0%

- Alte tipuri de emisiuni: 87,38%

- Teleshopping, sponsorizare: 1%

- Publicitate: 1%

- Promo: 2%

Este relevant de menţionat că, conform pct.1 din Anexa la Dispoziţia nr.1 din 18 martie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova: "Pe durata stării de urgenţă termenele de prescripţie şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit Hotărârii Parlamentului nr.55 din 17 martie 2020".

Totodată, conform pct.12 din Dispoziţia nr.8 din 28 martie 2020 a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, "termenele vor continua să curgă de la data încetării stării de urgenţă".

În temeiul prevederilor art.26 alin.(2) lit.b) din Codul serviciilor media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului prelungeşte valabilitatea licenţei de emisie dacă "furnizorul de servicii media a respectat conceptul de principiu (general), tipul şi structura serviciului media audiovizual prevăzute în conţinutul licenţei de emisie".

Astfel, în conformitate cu prevederile art.83 alin.(2) ale aceluiaşi cod, Consiliul Audiovizualului, în scopul verificării modului de respectare a Structurii serviciului media audiovizual de către postul de televiziune "Popas TV", prin scrisoarea nr.300 din 03 iunie 2020, a solicitat "POPAS MUZICAL" SRL prezentarea înregistrărilor serviciului media audiovizual al postului de televiziune "Popas TV", pentru perioada 25-31 mai 2020, în termen de 3 zile de la recepţionarea scrisorii.

Este de specificat că furnizorul de servicii media respectiv a prezentat Consiliului Audiovizualului înregistrările serviciului media audiovizual abia pe data de 23 iunie 2020.

Luând în considerare că furnizorul de servicii media a prezentat tardiv înregistrările, iar verificarea Structurii serviciului media audiovizual presupune monitorizarea a şapte zile consecutive şi calcularea minuţioasă a datelor, nu a fost posibilă prezentarea datelor urmare a monitorizării postului de televiziune "Popas TV" pentru şedinţa publică a Consiliului Audiovizualului din 30.06.2020.

În cadrul dezbaterilor publice, preşedintele Consiliului Audiovizualului, Dragoş Vicol, a declarat că nu va susţine prelungirea licenţei de emisie pentru postul de televiziune "Popas TV" ţinând cont de faptul că respectivul post de televiziune nu a prezentat înregistrările serviciului media audiovizual solicitate de către CA, astfel, nu este formată o imagine clară privind respectarea de către postul de televiziune "Popas TV" a conceptului de principiu (general), tipului şi structurii serviciului media audiovizual prevăzute în conţinutul licenţei de emisie.

În temeiul prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale nr.174 din 08.11.2018 şi a actelor prezentate de către întreprinderea nominalizată, Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. A respinge cererea f/nr.din 19 iunie 2020 a furnizorului de servicii media audiovizuale "POPAS MUZICAL" SRL privind prelungirea Licenţei de emisie seria AC nr.000039 din 25.07.2014 (cu eliberarea unui formular nou), pentru o perioadă de nouă ani, pentru postul de televiziune "POPAS TV", al cărui serviciu de programe urmează a fi difuzat prin reţelele distribuitorilor de servicii din ţară (PRO – (5) – D. VICOL, T. BURAGA, A. COZMA, C. MIHALACHE şi Iu. ROŞCA; CONTRA – (1) – L. VIZIRU).

2. Motivaţiile privind rezultatele votării sunt înscrise în Procesul-verbal al şedinţei CA din 30 iunie 2020, parte integrantă a prezentei decizii.

3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia licenţiere şi autorizare şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.

4. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.