BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.14/90 din 17.05.2018 cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei în vigoare şi a condiţiilor la autorizaţiile de retransmisie

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
17.05.2018

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la modul de executare a prevederilor legislaţiei

în vigoare şi a condiţiilor la autorizaţiile de retransmisie

nr. 14/90  din  17.05.2018

 (în vigoare 15.06.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 195-209 art. 970 din 15.06.2018

* * *

În perioada 21 aprilie – 10 mai 2018, în temeiul art.37 alin.(3) lit.a) din Codul audiovizualului şi condiţiile la autorizaţia de retransmisie, a fost monitorizată activitatea distribuitorilor de servicii: "RAVIVALNIS" SRL, "SKY-MAX" SRL, "CAGHET-PLUS" SRL, "HARTUM TV" SRL, "JELANSTE" SRL, "VARTERA-PLUS" SRL, "TV-TRUC" SRL, "BAS-DIGITAL" SRL, "5 TV" SRL, "MAXIMARIN" SRL şi "ARTOBAGO" SRL.

Monitorizarea a avut drept scop verificarea respectării cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale, a condiţiilor la autorizaţia de retransmisie şi a deciziilor CCA.

Este de menţionat că pe data de 21 aprilie 2018 a fost imposibilă monitorizarea activităţii "RAVIVALNIS" SRL din oraşul Nisporeni, pe motiv că era deconectată energia electrică, fapt confirmat de către "Gas Natural Fenosa".

Ca urmare a monitorizării au fost depistate abateri de la legislaţia în vigoare la următorii distribuitori de servicii:

I. "SKY-MAX" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "SKY-MAX" din comuna Ciorescu, mun. Chişinău) retransmite, contrar prevederilor art.9 alin.(21) din Codul audiovizualului, programe televizate ale posturilor de televiziune Первый канал şi Звезда, cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Pe data de 21 aprilie 2018 a fost monitorizată Oferta serviciilor de programe retransmise a studioului de televiziune "SKY-MAX" la sediul întreprinderii din comuna Ciorescu, mun. Chişinău.

În procesul de prelucrare a datelor monitorizării din 21 aprilie 2018, la CCA au parvenit sesizări telefonice privind activitatea "SKY-MAX" SRL, precum că întreprinderea nominalizată retransmite posturile de televiziune Первый канал şi Звезда.

La 10 mai 2018 a fost efectuată o monitorizare repetată a activităţii distribuitorului de servicii "SKY-MAX" SRL. De această data însă, monitorizarea a avut loc atât la sediul "SKY-MAX" SRL, cât şi la un abonat al acesteia.

Verificarea repetată a confirmat faptul că "SKY-MAX" SRL nu respectă prevederile art.9 alin.(21) din Codul audiovizualului, prin retransmisia posturilor de televiziune Первый канал şi Звезда ce conţin programe televizate cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Pentru confirmarea faptului că Actul de Monitorizare privind respectarea cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale din 10 mai 2018 a fost întocmit la domiciliul unui abonat al "SKY-MAX" SRL, angajaţii CCA au făcut o fotocopie de pe ordinul de plată a serviciilor prestate de către "SKY-MAX" SRL.

Prezent la şedinţă, directorul "SKY-MAX" SRL, Oleg Slobodeniuc, a recunoscut că studioul retransmite posturile Первый канал şi Звезда, totodată, dând asigurări că va întrerupe retransmisia acestor posturi.

II. "TV-TRUC" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "Prut" din mun. Cahul) retransmite, contrar prevederilor art.9 alin.(21) din Codul audiovizualului, programe televizate ale posturilor de televiziune РБК şi РТР Планета, cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada, precum şi în statele care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Prin scrisoarea f/nr.din 17 mai 2018, "TV-TRUC" SRL a solicitat amânarea examinării chestiunii pentru o şedinţă publică ulterioară din motivul aflării administratorului peste hotarele ţării.

Membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au considerat insuficient motivul invocat şi au examinat rezultatele monitorizării efectuate la 21 aprilie 2018.

III. "CAGHET-PLUS" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "MARIA" din or. Taraclia) nu respectă Condiţiile la Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000225 din 25.08.16 (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.9/51 din 05 aprilie 2018). Şi anume:

- din Oferta serviciilor de programe aprobată nu sunt retransmise 3 posturi TV: Impact TV, Ru TV Moldova şi TVR Moldova;

- în afara ofertei este retransmis un post TV: TVR International.

În conformitate cu Nota explicativă din Actul de Monitorizare privind respectarea cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale din 26 aprilie 2018, directorul "CAGHET-PLUS" SRL, Maria Tuluş, a explicat că la momentul verificării, posturile Ru TV Moldova şi Impact TV nu erau retransmise din lipsa sursei de semnal.

Prezentă la şedinţa publică, reprezentantul "CAGHET-PLUS" SRL, Lilia Criucicova, a menţionat că postul de televiziune TVR Moldova, din lipsă de semnal, a fost temporar înlocuit cu postul TVR International.

IV. "HARTUM TV" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "TVT" din or. Taraclia) nu respectă Condiţiile la Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000227 din 16.09.16 (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.24/142 din 16 septembrie 2016). Şi anume:

- din Oferta serviciilor de programe aprobată nu sunt retransmise 12 posturi TV: Canal 3, Gurinel TV, Jurnal TV, Impact TV, Planeta Folk, Pro TV Chişinău, Ru TV Moldova, TV 5 Monde, TV 8, Zee TV, Кинохит, Русский Иллюзион;

- în afara ofertei sunt retransmise 15 posturi TV: Киносемья, Наука 2.0, Здоровое ТВ, Familia Domashniy, Agro TV Moldova, ITV, Индийское кино, NGW, Discovery Channel, Матч Планета, Balkanika TV, NGC, Box TV, TV 1000 RK şi TV 1000.

În conformitate cu Nota explicativă din Actul de Monitorizare privind respectarea cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale din 26 aprilie 2018, directorul "HARTUM TV" SRL, Marina Chirova, a explicat că la momentul verificării, posturile Ru TV Moldova şi Gurinel TV nu erau retransmise din lipsa sursei de semnal.

V. "BAS-DIGITAL" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "Bas TV" din or. Basarabeasca) nu respectă Condiţiile la Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000234 din 22.12.16 (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.7/37 din 14 martie 2018). Şi anume:

- din Oferta serviciilor de programe aprobată nu sunt retransmise 3 posturi TV: Ru TV Moldova, TVR Moldova şi Моя Планета;

- în afara ofertei sunt retransmise 3 posturi TV: TVR international, Exclusiv TV şi Fast&FunBox.

În conformitate cu Nota explicativă din Actul de Monitorizare privind respectarea cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale din 27 aprilie 2018, directorul "BAS-DIGITAL" SRL, Vladimir Topal, a explicat că la momentul verificării, postul de televiziune "Ru TV Moldova" nu era retransmis din lipsa sursei de semnal, postul "Моя Планета" este codificat de prestatorul de servicii al cestui post, canalul "Fast&FunBox" se afla în proces de testare, iar postul de televiziune "Exclusiv TV" a fost o scăpare din neatenţia personală la momentul depunerii listei de reperfectare a Ofertei serviciilor de programe retransmise.

Este de menţionat că "Radio-Star" SRL, deţinătoarea dreptului de a încheia contracte de licenţă pentru retransmisia postului de televiziune "Моя Планета" pe teritoriul Republicii Moldova, a informat Consiliul Coordonator al Audiovizualului, printr-o scrisoare f/nr.din 17 mai 2018, despre faptul că se află în proces de schimbare a cartelelor şi există posibilitatea să lipsească semnalul postului de televiziune menţionat.

VI. "VARTERA-PLUS" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "GLOB TV" din or. Cantemir) nu respectă Condiţiile Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000211 din 11.02.16 (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.3/14 din 11 februarie 2016). Şi anume:

- din Oferta serviciilor de programe aprobată nu sunt retransmise 3 posturi TV: Ru TV Moldova, Impact TV şi Bravo;

- în afara ofertei este retransmis un post TV: Exclusiv TV.

În conformitate cu Nota explicativă din Actul de Monitorizare privind respectarea cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale din 26 aprilie 2018, directorul "VARTERA-PLUS" SRL, Andrei Tataru, a explicat că la momentul verificării, posturile de televiziune Ru TV Moldova şi Impact TV nu erau retransmise din lipsa sursei de semnal.

Prin Decizia CCA nr.33/232 din 19.12.2017, "VARTERA-PLUS" SRL a fost sancţionată prin aplicarea unei amenzi în valoare de 7000 de lei pentru nerespectarea Ofertei serviciilor de programe retransmise.

VII. "ARTOBAGO" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "ARTOBAGO" din s. Corten, r-nul Taraclia) nu respectă Condiţiile Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000239 din 24.03.17 (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.9/51 din 05 aprilie 2018). Şi anume:

- din Oferta serviciilor de programe aprobată nu sunt retransmise 3 posturi TV: Ru TV Moldova, Impact TV şi Agro TV Moldova;

- în afara ofertei este retransmis un post TV: Folk TV.

În conformitate cu Nota explicativă din Actul de Monitorizare privind respectarea cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale din 26 aprilie 2018, directorul "ARTOBAGO" SRL, Eudochia Gurgurova, a explicat că la momentul verificării, posturile de televiziune Ru TV Moldova şi Impact TV nu erau retransmise din lipsa sursei de semnal, iar postul Agro TV Moldova nu este retransmis deoarece acesta nu a pus la dispoziţia distribuitorului de servicii echipamentul de recepţie, iar postul de televiziune Folk TV este retransmis cu acordul Ambasadei Republicii Bulgare în Republica Moldova.

VIII. "5 TV" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "5 TV" din or. Comrat) nu respectă Condiţiile la Licenţa de emisie seria AC nr.000713 din 07.10.16 (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.26/151 din 7 octombrie 2016). Şi anume:

- din Oferta serviciilor de programe aprobată nu sunt retransmise 4 posturi TV: Ru TV Moldova, Impact TV, TVR Moldova şi Pro 2;

- în afara ofertei sunt retransmise 4 posturi TV: ТНТ 4, ТВ-3, MTV şi Че ТВ.

IX. "MAXIMARIN" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "TVC TV" din s. Tvardiţa, r-nul Taraclia) nu respectă Condiţiile Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000238 din 07.03.17 (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.5/18 din 7 martie 2017). Şi anume:

- din Oferta serviciilor de programe aprobată nu sunt retransmise 2 posturi TV: Ru TV Moldova şi Impact TV;

- în afara ofertei este retransmis un post TV: Союз.

În conformitate cu Nota explicativă din Actul de Monitorizare privind respectarea cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale din 27 aprilie 2018, directorul "MAXIMARIN" SRL, Ivan Paşev, a explicat că la momentul verificării, posturile de televiziune Ru TV Moldova şi Impact TV nu erau retransmise din lipsa sursei de semnal.

X. "JELANSTE" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "Jelanste TV" din s. Piatra, r-nul Orhei) nu respectă Condiţiile Autorizaţia de retransmisie seria AB nr.000204 din 03.07.15 (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.34/241 din 28 decembrie 2017). Şi anume:

- din Oferta serviciilor de programe aprobată nu sunt retransmise 2 posturi TV: Impact TV şi un post cu tematică sportivă.

În conformitate cu Nota explicativă din Actul de Monitorizare privind respectarea cerinţelor legislaţiei din domeniul comunicaţiei audiovizuale din 21 aprilie 2018, reprezentantul "JELANSTE" SRL, Ruslan Minsalin, a explicat că la momentul verificării, postul de televiziune Impact TV nu era retransmis din motive tehnice.

În cadrul dezbaterilor publice, membrii CCA au atenţionat, prin consens, distribuitorii de servicii "BAS-DIGITAL" SRL, "VARTERA-PLUS" SRL, "ARTOBAGO" SRL, "MAXIMARIN" SRL şi "JELANSTE" SRL asupra respectării cu stricteţe a Ofertei serviciilor de programe retransmise aprobată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

În temeiul celor constatate şi în conformitate cu art.9 alin.(21), 28, 29, 37, 38, 40 din Codul audiovizualului şi art.36 alin.(2) din Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A sancţiona cu amendă în mărime de 40.000 de lei "SKY-MAX" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "SKY-MAX" din comuna Ciorescu, mun. Chişinău), conform dispoziţiei art.38 alin.(61) din Codul audiovizualului, pentru nerespectarea prevederilor art.9 alin.(21) din Cod (PRO – (8) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI).

2. A sancţiona cu amendă în mărime de 40.000 de lei "TV-TRUC" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "Prut" din mun. Cahul), conform dispoziţiei art.38 alin.(61) din Codul audiovizualului, pentru nerespectarea prevederilor art.9 alin.(21) din Cod (PRO – (8) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI).

3. A sancţiona cu amendă în mărime de 5.000 de lei "HARTUM TV" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "TVT" din or. Taraclia), conform dispoziţiei art.38 alin.(3) lit.b) din Codul audiovizualului, pentru nerespectarea Ofertei serviciilor de programe retransmise (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.24/142 din 16 septembrie 2016) (PRO – (8) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI).

4. A sancţiona cu amendă în mărime de 5.000 de lei "5 TV" SRL (fondatoarea studioului de televiziune "5 TV" din or. Comrat), conform dispoziţiei art.38 alin.(3) lit.b) din Codul audiovizualului, pentru nerespectarea Ofertei serviciilor de programe retransmise (Anexa nr.1, Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată prin Decizia CCA nr.26/151 din 7 octombrie 2016) (PRO – (8) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI).

5. "SKY-MAX" SRL şi "TV-TRUC" SRL vor prezenta la CCA, în termen de 3 zile de la data aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii (primirea prin scrisoare recomandată a deciziei), un raport privind asigurarea securităţii informaţionale.

6. "SKY-MAX" SRL, "TV-TRUC" SRL, "HARTUM TV" SRL şi "5 TV" SRL vor prezenta la CCA, în termen de 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii (primirea prin scrisoare recomandată a deciziei), un raport privind intrarea în legalitate.

7. "SKY-MAX" SRL, "TV-TRUC" SRL, "HARTUM TV" SRL şi "5 TV" SRL vor stopa imediat retransmisia posturilor TV care nu sunt prevăzute în Oferta serviciilor de programe retransmise aprobată de CCA.

8. "SKY-MAX" SRL, "TV-TRUC" SRL, "HARTUM TV" SRL şi "5 TV" SRL vor prezenta, în termen de 30 zile din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, dovada achitării amenzii.

8.1. Datele bancare pentru achitarea amenzilor (întreprinderile sancţionate vor achita amenda în termen de 30 zile de la data aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii):

Cod fiscal: 1006601000037

Beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat

Adresa băncii: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase, 7.

IBAN: MDXXTR G AAA 143111 LLLL 0000

"XX" – codul de control, care se formează conform Anexei nr.4 la Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.157 din 1 august 2013 "Regulamentul cu privire la Transferul de credit" (cod numeric);

"LLLL" – cod ce descifrează codul localităţii conform CUATM (cod numeric).

9. Direcţia control şi digitalizare va efectua o monitorizare repetată privind executarea prezentei decizii la următoarele întreprinderi: "SKY-MAX" SRL, "TV-TRUC" SRL, "HARTUM TV" SRL şi "5 TV" SRL.

10. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control şi digitalizare şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.

11. În conformitate cu prevederile art.38 alin.(12) din Codul audiovizualului, prezenta decizie poate fi contestată direct în instanţa de judecată, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile.

12. Decizia respectivă este executorie de la data adoptării şi aducerii la cunoştinţă distribuitorului de servicii vizat prin scrisoare recomandată, cu publicarea ulterioară în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.

13. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.