Decizie nr.142 din 12.12.2019 de inadmisibilitate a sesizării nr.187g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.187g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate

a unor prevederi ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016

cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative

nr. 142  din  12.12.2019

 (în vigoare 12.12.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 36-43 art. 24 din 07.02.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dnei Domnica MANOLE,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 21 octombrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 12 decembrie 2019 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, ridicată de către dl Vladimir Kovali, parte în dosarul nr.3a-1041/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 18 octombrie 2019 de un complet de judecători din cadrul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău (dnii judecători Vladislav Clima, Ecaterina Palanciuc şi Ala Malîi), în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 27 ianuarie 2017, reclamantul a depus la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, prin care a solicitat anularea avizului de plată cu privire la achitarea impozitului pe avere pentru anul 2016.

4. Pe 17 mai 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a respins acţiunea formulată de către dl Vladimir Kovali.

5. Pe 22 mai 2019, dl Vladimir Kovali a formulat un apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chişinău, sediul Râşcani.

6. Pe 9 septembrie 2019, apelantul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, ale articolului 272² şi ale articolului 287⁴ din Codul fiscal.

7. Printr-o încheiere datată cu 18 septembrie 2019, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a transmis sesizarea la Curtea Constituţională, pentru soluţionare doar în privinţa prevederilor contestate ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 76

Intrarea în vigoare a legii

“Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia.”

9. Prevederile relevante ale Legii nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative sunt următoarele:

Art.V

“Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 8 februarie 2007), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

[...]

2. La articolul 6, alineatul (5) se completează cu litera g) cu următorul cuprins:

g) impozitul pe avere.

[...].”

Art.XXXI

“(1) Prin derogare de la prevederile articolului 7 alineatul (1¹) din Codul fiscal, prezenta lege intră în vigoare la 1 iulie 2016, cu excepţia articolului V punctele 2 şi 78, articolului XVII punctul 2 referitor la articolul 26 alineatul (9), punctele 3 şi 4, articolului XXVII punctul 2, care se pun în aplicare la 1 ianuarie 2016, articolului V punctul 77 şi articolului VIII, care se pune în aplicare la 1 ianuarie 2017.

[…].”

10. Prevederile relevante ale Codului fiscal, adoptat prin Legea nr.1163 din 24 aprilie 1997, sunt următoarele:

Articolul 287⁵

Perioada fiscală

“Perioada fiscală este anul calendaristic.”

Articolul 287⁶

Calcularea impozitului pe avere şi avizele de plată

“Calcularea impozitului pe avere şi prezentarea avizelor de plată se realizează de către Serviciul Fiscal de Stat în termen de până la 10 decembrie pentru situaţia existentă la 1 noiembrie a anului de gestiune.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art.XXXI din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 referitoare la punerea în aplicare din data de 1 ianuarie 2016 a art.V pct.2 din aceeaşi Lege sunt neconstituţionale, pentru că retroactivează. Această lege a fost adoptată pe 17 iunie 2016 şi, prin urmare, nu poate retroactiva. Autorul susţine că aceste dispoziţii normative contravin articolului 76 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor dispoziţii ale Legii nr.138 din 17 iunie 2016, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către dl Vladimir Kovali, parte în dosarul nr.3a-1041/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău. Sesizarea este formulată de către un subiect căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

15. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţii ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016, referitoare la punerea în aplicare a altor dispoziţii din aceeaşi Lege care instituie impozitul pe avere începând cu data de 1 ianuarie 2016.

16. Curtea menţionează că prevederile contestate au mai făcut obiect al analizei sale din perspectiva unor critici similare şi că a pronunţat, în acest sens, Decizia nr.96 din 19 decembrie 2016.

17. Astfel, în Decizia nr.96 din 19 decembrie 2016, Curtea a reţinut că:

“28. O lege este retroactivă, când atinge sau modifică situaţii trecute, definitiv stabilite, sau acte care şi-au epuizat toate efectele în trecut.

29. În speţă, Curtea constată că impozitul pe avere se achită la bugetul de stat în termen de până la 25 decembrie a anului de gestiune. Astfel, atât timp cât perioada fiscală constituie întregul an calendaristic, nu poate fi afectat principiul neretroactivităţii legii.”

18. Curtea subliniază că o asemenea practică există în multe alte state ale lumii. În acest sens, se consideră că legile fiscale nu au un caracter retroactiv dacă reglementează cu referire la aceeaşi perioadă fiscală. Se consideră că o lege manifestă un efect retroactiv atunci când este aplicabilă unor tranzacţii/cazuri care au fost încheiate înainte de promulgarea legii noi. În această situaţie, legea nouă alterează efectele juridice produse înainte de existenţa sa. Din contră, nu se manifestă un caracter retroactiv în situaţia în care legea nouă se aplică tranzacţiilor/activităţilor economice/cazurilor care au început în trecut, dar care încă nu s-au încheiat (a se vedea, e.g., hotărârile Curţii Constituţionale Federale a Germaniei din 31 mai 1960, BVerfGE 11, la p. 139 (146); din 19 iulie 1967, BVerfGE 22, la p. 241 (248); din 20 iunie 1978, BVerfGE 48, la p. 403 (415)).

19. Curtea oferă ca exemple similare practica unor state ca Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Spania sau Turcia. De asemenea, în Canada se consideră că o lege fiscală retroactivează dacă este aplicabilă unei perioade fiscale anterioare perioadei în care este adoptată legea. Ideea de bază constă în faptul că obligaţia fiscală se naşte la sfârşitul perioadei şi că o situaţie sau un caz persistă până la închiderea perioadei. În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi în Statele Unite ale Americii, de exemplu, adoptarea unei legi fiscale în timpul unui an fiscal şi aplicarea ei de la începutul acelui an fiscal constituie o practică standard (a se vedea Hans Gribnau, Melvin Pauwels, General Report, în Hans Gribnau, Melvin Pauwels, Retroactivity of Tax Legislation, EATLP International Tax Series, Nr.9, 2013, Amsterdam: EATLP / IBFD, pp. 46-47). Aceste state împărtăşesc, ca Republica Moldova, conceptul raportării la perioada fiscală. Articolul 287⁵ din Codul fiscal prevede că perioada fiscală este anul calendaristic, iar articolul 287⁶ din acelaşi Cod stabileşte că impozitul pe avere se calculează, iar avizele de plată se prezintă de către Serviciul Fiscal de Stat până la 10 decembrie, pentru situaţia existentă pe 1 noiembrie a anului de gestiune.

20. Mai mult, raportarea la perioada fiscală a legilor fiscale nu constituie o problemă, din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul de proprietate. Acest aspect ţine de marja de apreciere a statelor. În cazul Di Belmonte v. Italia, 16 martie 2010, Curtea Europeană a reţinut, la § 41, că ţine în primul rând de autorităţile naţionale să decidă cu privire la tipul de taxă sau de contribuţie care trebuie plătită. Deciziile din această sferă implică o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, pe care Convenţia le lasă în competenţa statelor membre, de vreme ce autorităţile naţionale se află într-o poziţie net avantajată în comparaţie cu Curtea Europeană.

21. În concluzie, având în vedere cele menţionate supra, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016, ridicată de către dl Vladimir Kovali, parte în dosarul nr.3a-1041/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ

a judecătorului Nicolae ROŞCA

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea

Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin prezenta, Subsemnatul îmi exprim dezacordul cu soluţia adoptată în Decizia Curţii Constituţionale nr.142 din 12 decembrie 2019, prin care a fost declarată inadmisibilă sesizarea nr.187g/2019 privind verificarea constituţionalităţii unor prevederi ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative.

1. Prin sesizarea expediată Curţii Constituţionale de către Curtea de Apel Chişinău autorul solicită verificarea textului legal “prin derogare de la prevederile articolului 7 alineatul (1¹) din Codul fiscal, prezenta lege intră în vigoare la 1 iulie 2016, cu excepţia articolului V punctele [...] 78, [...] care se pun în aplicare la 1 ianuarie 2016, [...]” din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative. Autorul consideră că textul contestat impune un nou impozit – impozitul pe avere, care instituie o reglementare aplicabilă subiecţilor de drept anterior publicării, şi califică această aplicare ca fiind retroactivă şi contrară articolului 76 din Constituţie.

2. Curtea Constituţională prin Decizia de inadmisibilitate nr.142 din 12 decembrie 2019, cu raţionamentele căreia îmi exprim dezacordul, inter alia, califică că legile fiscale nu ar avea un caracter retroactiv dacă reglementările noi se referă la aceeaşi perioadă fiscală. Respectiv, Curtea constată că legea care instituie impozitul pe avere, publicată pe 1 iulie 2016, se extinde şi asupra perioadei de timp cuprinsă între 1 ianuarie şi 30 iunie 2016, deoarece perioada fiscală anuală începe la 1 ianuarie 2016 şi continuă până la 31 decembrie a anului 2016.

3. În susţinerea poziţiei adoptate Curtea invocă practica Curţii Constituţionale a Republicii Federative Germania, în care se afirmă că o lege nouă nu manifestă retroactivitate dacă se aplică tranzacţiilor născute sub imperiul legii vechi, dar care încă nu s-au încheiat. De asemenea, Curtea face trimitere la practica altor ţări [Belgia, Franţa, Italia, Spania, Canada] şi în special a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi a Statelor Unite ale Americii, state în care “adoptarea unei legi fiscale în timpul unui an fiscal şi aplicarea ei de la începutul acelui an fiscal constituie o practică standard”.

4. Fără a nega practica standard a statelor străine invocate supra şi experienţele valoroase, consider că orice concept teoretic sau practic favorabil drepturilor şi libertăţilor omului poate şi trebuie implementat în practica Curţii naţionale doar dacă pentru aceasta se regăsesc suficiente fundamente constituţionale.

5. Textul contestat [prin derogare de la prevederile articolului 7 alineatul (1¹) din Codul fiscal, prezenta lege intră în vigoare la 1 iulie 2016, cu excepţia articolului V punctele 2 şi 78, articolului XVII punctul 2 referitor la articolul 26 alineatul (9), punctele 3 şi 4, articolului XXVII punctul 2, care se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2016] a fost adoptat de către Parlament prin Legea nr.138 din 16 iunie 2016 şi publicat în Monitorul Oficial nr.184-192 din 1 iulie 2016. Din textul citat supra rezultă cert că întreaga Lege nr.138 din 16 iunie 2016 se pune în aplicare şi intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2016, cu excepţia prevederilor care “se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2016”. Această din urmă expresie demonstrează că unele reglementări publicate la 1 iulie 2016 se extind asupra unor situaţii juridice anterioare publicării legii, cuprinse între 1 ianuarie şi 30 iunie a anului 2016.

6. Raportarea normei contestate la dispoziţia articolului 76 din Constituţie, potrivit căreia o lege “intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei”, evidenţiază contradicţia între norma legală şi cea constituţională, pentru înlăturarea căreia era necesară examinarea în fond a sesizării nr.187g/2019, ultima urmând a fi calificată ca fiind admisibilă. Această concluzie se consolidează şi prin interpretările anterioare ale Curţii Constituţionale, care a statuat că legea nu se aplică faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare, adică nu are efect retroactiv. Legea dispune numai pentru prezent şi viitor şi nu are efecte juridice pentru trecut [HCC nr.32 din 29 octombrie 1998]. Prin această afirmaţie, Curtea a stabilit principiul de neretroactivitate a legii, adică legea nouă nu se aplică actelor şi faptelor încheiate, săvârşite sau, după caz, produse înainte de intrarea sa în vigoare, fiind aplicabilă actelor şi faptelor ulterioare intrării sale în vigoare.

7. Normele contestate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate pun în sarcina unor categorii de contribuabili obligaţii pecuniare noi, de natură fiscală, anterior necunoscute de ei. Obligaţii fiscale noi, nu că ar putea fi împovărătoare pentru destinatari, dar fiind extinse pentru o perioadă anterioară publicării, cuprinsă între 1 ianuarie 2016 şi 30 iunie 2016, ele nu permit persoanelor obligate să-şi adapteze comportamentul la rigorile legii.

8. Soluţionând problema dreptului fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle, Legea fundamentală dispune imperativ că “statul publică şi face accesibile toate legile şi actele normative” [articolul 23 alin.(2)], precum şi că “nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos” [articolul 22]. Prin textul contestat din Legea nr.138 din 16 iunie 2016, legislatorul, contrar normelor constituţionale, impune respectarea unei obligaţii care nu a fost accesibilă, deoarece nu a fost publicată.

9. Dreptul omului de a-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile este un drept absolut, care nu poate fi restrâns [articolul 54 alin.(3) din Constituţie]. Excepţii de la principiul neretroactivităţii, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, sunt prevăzute doar pentru legile penale mai favorabile [HCC nr.26 din 23 mai 2002; HCC nr.6 din 16 aprilie 2015 §79] şi pentru legile interpretative [HCC nr.26 din 23 mai 2002 § 4]. Legea Supremă nu face excepţii pentru legile fiscale, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în decizia cu care îmi exprim prezentul dezacord.

10. Pentru a înlătura orice îndoieli în legătură cu aplicarea legii într-o perioadă anterioară datei publicării, legislatorul constituţional a dispus expres “nepublicarea legii atrage inexistenţa ei” [articolul 76]. În dezvoltarea dispoziţiei citate, Curtea Constituţională, exercitându-şi prerogativa de interpret exclusiv al Constituţiei, a statuat că legea publicată în Monitorul Oficial intră în vigoare la data prevăzută în textul ei, dar care nu poate precede data publicării legii. Legea nepublicată în Monitorul Oficial este inexistentă până la data publicării ei. Având în vedere acest fapt, data intrării în vigoare, prevăzută în textul unei legi, nu poate fi decât posterioară publicării sale în Monitorul Oficial. Or, nu poate fi în vigoare legea care a priori intră în contradicţie cu principiul constituţional privind publicarea legii [HCC nr.32 din 29 octombrie 1998]. Legea nu se aplică faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare (lex ad praeteriam non valet). În principiu, legea dispune numai pentru prezent şi viitor, nu şi pentru trecut, astfel încât este firesc să acţioneze numai după intrarea în vigoare [DCC nr.3 din 1 noiembrie 2012, § 4].

11. În spiritul imperativelor constituţionale, legislatorul a adoptat şi norme infraconstituţionale, potrivit cărora:

- actele oficiale […] intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la data indicată în text [articolul 1 din Legea nr.173 din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale];

- actul legislativ produce efecte numai în timpul cât este în vigoare şi nu poate fi retroactiv sau ultraactiv. Au efect retroactiv doar actele legislative prin care se stabilesc sancţiuni mai blânde [articolul 46 din Legea privind actele legislative nr.780 din 27 decembrie 2001, abrogată]; sau

- actele normative intră în vigoare peste o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul actului normativ, care nu poate fi anterioară datei publicării [articolul 56 din Legea cu privire la actele normative nr.100 din 22 decembrie 2017].

12. Mai mult ca atât, pentru a crea condiţii de accesibilitate şi previzibilitate pentru investitori, oameni de afaceri şi eventualii contribuabili, legislatorul şi-a stabilit limite temporale speciale de aplicare a legilor care prevăd plăţi obligatorii (taxe vamale, accize şi alte impozite) pentru a nu periclita sau afecta afacerile în derulare şi a nu surprinde participanţii la raporturile juridice cu reglementări împovărătoare sau neaşteptate. În acest sens, s-a prevăzut că “modificările şi/sau completările prezentului cod şi ale legilor de punere în aplicare a titlurilor Codului fiscal se pun în aplicare peste 180 de zile calendaristice de la data publicării legii de modificare şi/sau de completare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova” [articolul 7 alin.(1¹) din Codul fiscal în redacţia Legii nr.109 din 28 mai 2015, actualmente abrogat], precum şi că “pentru legile care modifică Codul fiscal, Codul vamal şi Legea nr.1380/1997 cu privire la tariful vamal, precum şi pentru legile de punere în aplicare a titlurilor Codului fiscal şi a legilor ce ţin de politica fiscală, data intrării în vigoare trebuie să survină nu mai devreme de 6 luni de la data publicării legilor respective” [articolul 56 din Legea cu privire la actele normative nr.100 din 22 decembrie 2017].

13. Suplimentar la cele menţionate, consider necesar a preciza că în Decizia de inadmisibilitate nr.142 din 12 decembrie 2019 transpare ideea conceptului de retrospectivitate, discutat în contradictoriu în literatura juridică, concept care ar acredita ideea de extindere a valabilităţii legii pentru o perioadă anterioară publicării ei şi care pare a avea menirea să înfrângă conceptul constituţional de neretroactivitate a legii. Adevărat că conceptul de retrospectivitate ar putea fi confundat cu reglementările referitoare la aplicarea în timp a legislaţiei civile. Codul civil, fără a afecta conceptul de neretroactivitate, stabileşte, inter alia, că legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare [articolul 7 alin.(2)], că dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare şi de stingere a situaţiilor contractuale în curs de realizare [articolul 7 alin.(5)], precum şi că noile reguli cu privire la administratorii persoanei juridice introduse prin Legea nr.133/2018 se aplică începând cu 1 martie 2019, chiar dacă administratorul a fost numit în funcţie înainte de această dată [articolul 9 din Legea nr.1125 din 13 iunie 2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil]. Respectiv, legislaţia civilă vizează actele şi faptele juridice născute anterior publicării noii legi şi care continuă să fie în proces de executare, dar legea nouă se aplică situaţiilor anterioare doar după ce a întrat în vigoare şi, desigur, doar după ce a fost publicată în Monitorul Oficial.

14. Prin urmare, în opinia subsemnatului, conceptul de retroactivitate a legii pentru perioada fiscală anuală, inserat în Decizia nr.142 din 12 decembrie 2019, nu doar nesocoteşte normele legale privind publicarea şi intrarea în vigoare a legilor, dar şi subminează conceptul constituţional de neretroactivitate a legii şi intră în evidentă discordanţă cu interpretările anterioare ale Curţii Constituţionale. Iată de ce consider că sesizarea nr.187g/2019 trebuia declarată admisibilă pentru examinare în fond, şi doar în această procedură să fie supusă unei analize complexe pentru a găsi eventualei soluţii un fundament constituţional.

Din considerentele menţionate, Subsemnatul susţin că sesizarea nr.187g/2019 privind verificarea constituţionalităţii unor prevederi ale art.XXXI alin.(1) din Legea nr.138 din 17 iunie 2016 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative trebuia calificată admisibilă şi examinată în fond de către Plenul Curţii Constituţionale.