Decizie nr.15 din 07.02.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.13g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 67 alin.(4) din Codul penal şi a unor prevederi ale articolului 194 alin.(2) din Codul de executare (munca neremunerată în folosul comunităţii)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.13g/2017 privind excepţia

 de neconstituţionalitate a articolului 67 alin.(4) din

 Codul penal şi a unor prevederi ale articolului 194

alin.(2) din Codul de executare

(munca neremunerată în folosul comunităţii)

nr. 15  din  07.02.2017

 (în vigoare 07.02.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 119-126 art. 51 din 14.04.2017

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 24 ianuarie 2017,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 7 februarie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 67 alin.(4) din Codul penal şi a sintagmei “sau prin îndeplinirea lor defectuoasă” din articolul 194 alin.(2) din Codul de executare, ridicată de către avocatul Vasile Nicoară, în dosarul nr.1ra-6/2017, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, la 24 ianuarie 2017, de către completul de judecată din cadrul Curţii Supreme de Justiţie (Petru Ursache, Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti şi Constantin Alerguş), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentinţa Judecătoriei Călăraşi din 25 noiembrie 2015, C.D. a fost recunoscut culpabil de săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 201¹ alin.(2) lit.b) din Codul penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii pe un termen de 180 de ore.

4. Partea vătămată şi avocatul lui C.D. au declarat apel împotriva sentinţei. Prin decizia din 15 aprilie 2016, Curtea de Apel Chişinău a respins ca nefondat apelul părţii vătămate şi al avocatului şi a menţinut fără modificări sentinţa Judecătoriei Călăraşi din 25 noiembrie 2015.

5. La 2 iunie 2016, avocatul lui C.D., Vasile Nicoară, a contestat cu recurs ordinar hotărârile judecătoreşti menţionate supra, solicitând casarea acestora cu pronunţarea unei hotărâri de achitare a lui C.D. sau de încetare a procesului penal, din motivul împăcării părţilor.

6. Totodată, la 18 noiembrie 2016, avocatul Vasile Nicoară a depus o cerere cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 67 alin.(4) din Codul penal, precum şi a sintagmei “sau prin îndeplinirea lor defectuoasă” din articolul 194 alin.(2) din Codul de executare.

7. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 17 ianuarie 2017, s-a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

“[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 44

Interzicerea muncii forţate

“(1) Munca forţată este interzisă.

(2) Nu constituie muncă forţată:

a) serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu satisfac serviciul militar obligatoriu;

b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;

c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale, stabilite de lege.”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

9. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 (republicat în M.O., 2009, nr.72-74, art.195) sunt următoarele:

Articolul 62

Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice

“(1) Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse:

[…]

d) munca neremunerată în folosul comunităţii;

[…]

(3) Muncă neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei – în calitate de obligaţie pentru perioada termenului de probă.

[…]”

Articolul 67

Munca neremunerată în folosul comunităţii

“(1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale.

(1¹) În cazul militarilor în termen şi militarilor cu termen redus, munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de şedinţe, stabilite în conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, la muncă, determinată de comandantul unităţii militare.

(2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi, iar în cazul condamnatului care nu este antrenat în activităţi de bază sau de studii, la solicitarea sau la acordul acestuia – până la 8 ore pe zi.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o zi de închisoare pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de 6 luni.

(4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor cu dizabilităţi severe şi accentuate, militarilor prin contract, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare.

(5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

(6) Militarii în termen şi militarii cu termen redus condamnaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii execută această pedeapsă în unitatea militară.”

10. Prevederile relevante ale Codului de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004 (republicat în M.O., 2010, nr.160-162, art.584) sunt următoarele:

Articolul 194

Obligaţiile condamnatului

“[…]

(2) Dacă persoana condamnată la munca neremunerată în folosul comunităţii nu execută această pedeapsă sau, în timpul executării, are o conduită necorespunzătoare manifestată prin neîndeplinirea obligaţiilor care îi revin sau prin îndeplinirea lor defectuoasă, organul de probaţiune adresează instanţei de judecată un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu o altă pedeapsă, în condiţiile art.67 alin.(3) din Codul penal.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că lipsa acordului prealabil al persoanei la stabilirea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii transformă această pedeapsă în muncă forţată, contrar articolului 44 din Constituţie.

12. La fel, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că sintagma “sau prin îndeplinirea lor defectuoasă” din articolul 194 alin.(2) din Codul de executare, care constituie drept temei pentru organul de probaţiune de a solicita instanţei de judecată înlocuirea muncii neremunerate cu închisoarea, este ambiguă şi, în consecinţă, poate conduce la interpretarea extensivă în detrimentul condamnatului.

13. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile contestate încalcă prevederile articolelor 4, 7, 22, 23, 44 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului penal şi a Codului de executare, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Vasile Nicoară, în dosarul nr.1ra-6/2017, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

17. Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionale susţine că prevederile articolului 67 alin.(4) din Codul penal şi sintagma “sau prin îndeplinirea lor defectuoasă” din articolul 194 alin.(2) din Codul de executare sunt contrare articolelor 4, 7, 22, 23, 44 şi 54 din Constituţie.

18. Curtea reţine că prevederile contestate reglementează pedeapsa penală sub formă de “muncă neremunerată în folosul comunităţii”.

19. Curtea reiterează că articolele 4 şi 7 din Constituţie comportă un caracter generic şi constituie imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate. De asemenea, Curtea constată lipsa unei legături de cauzalitate între prevederile contestate şi articolul 22 din Constituţie, care reglementează principiul neretroactivităţii legii.

20. Curtea menţionează că, în virtutea articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, reglementarea infracţiunilor, pedepselor şi a regimului de executare a acestora ţine de competenţa legislativului, care, în considerarea unor împrejurări specifice, poate adopta măsuri legislative adecvate, în spiritul principiilor constituţionale (HCC nr.6 din 16 aprilie 2015, §86).

21. Curtea relevă că această competenţă se bazează pe raţiuni de politică penală, astfel încât să se asigure menţinerea unui echilibru necesar, pe de o parte, între exigenţele apărării societăţii şi, pe de altă parte, indispensabila luare în considerare a nevoilor făptuitorului în condiţiile inserţiei sociale.

22. În acelaşi timp, şi Curtea Europeană a statuat că statele se bucură de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte “pedepsele” care sunt aplicate persoanelor. Alegerea unei anumite politici penale, în care se încadrează şi sistemul pedepselor stabilite pentru faptele prejudiciabile incriminate, nu este supusă controlului pe care Curtea Europeană îl exercită privitor la modul cum statele îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin Convenţia Europeană, în măsura în care o asemenea alegere nu este de natură să contravină prevederilor acesteia (cauza Kafkaris v. Cipru, hotărârea din 12 februarie 2008, §99).

23. Curtea reţine că orice pedeapsă din legea penală are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi din partea altor persoane, ceea ce presupune o individualizare adecvată a pedepsei.

24. Curtea notează că munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei – în calitate de obligaţie pentru termenul de probă.

25. Curtea remarcă că, în accepţiunea articolului 67 alin.(1) din Codul penal, munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale.

26. În acest sens, Curtea reţine recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, prin care statele membre sunt încurajate să recurgă cât mai mult posibil la alternative pentru detenţie şi să reorienteze politicile penale către aplicarea mai rară a pedepsei închisorii [a se vedea în special Recomandarea nr.R(92)16 din 19 octombrie 1992 referitoare la regulile europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate, Recomandarea nr.R(99)22 din 30 septembrie 1999 cu privire la supraaglomerarea închisorilor şi inflaţia populaţiei închisorilor].

27. De asemenea, Curtea Europeană în jurisprudenţa sa s-a pronunţat în favoarea folosirii măsurilor neprivative de libertate (cauza Varga şi alţii v. Ungaria, hotărârea din 10 martie 2015, §104; cauza Norbert Sikorski v. Polonia, hotărârea din 22 octombrie 2009, §158), statuând că trebuie să se ia în considerare alternativele disponibile detenţiei, şi nu aplicarea automată a pedepsei închisorii (cauza Kyprianou v. Cipru, hotărârea din 15 decembrie 2005, §108). Or, o pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii, se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menţionate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

28. Curtea reţine că, potrivit articolului 67 alin.(4) din Codul penal, munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor cu dizabilităţi severe şi accentuate, militarilor prin contract, femeilor gravide, femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au atins vârsta de pensionare.

29. Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi invocă neconstituţionalitatea normei citate, în esenţă, susţine că lipsa acordului prealabil al persoanei la stabilirea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii transformă această pedeapsă în muncă forţată, contrar articolului 44 din Constituţie.

30. În acest context, Curtea menţionează că, în speţă, pedeapsa nominalizată, fiind una alternativă detenţiei, nu se pretează noţiunii de “muncă forţată”.

31. Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forţată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea şi reeducarea persoanei.

32. De asemenea, Curtea menţionează că lipsa acordului persoanei la aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi interpretată în sine ca determinând calificarea ca muncă forţată a conduitei impuse prin actul judecătoresc de dispoziţie. De altfel, având în vedere natura juridică şi scopul măsurii în cauză, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar avea ca efect lipsirea de eficienţă a pedepsei aplicate pentru comiterea unei fapte prejudiciabile incriminate de legea penală.

33. Or, pedeapsa penală constituie o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului, aplicată de instanţele de judecată, în numele legii, faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni.

34. În acelaşi timp, Curtea constată că, în caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, legiuitorul a stabilit la articolul 67 alin.(3) din Codul penal că această pedeapsă se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o zi de închisoare pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

35. Pentru considerentele menţionate, Curtea reţine că textul criticat nu vine în coliziune cu dispoziţiile constituţionale ale articolului 44.

36. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a sintagmei “sau prin îndeplinirea lor defectuoasă” din articolul 194 alin.(2) din Codul de executare, în speţă Curtea constată că aceasta nu are consecinţe juridice la soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti în cadrul căreia a fost invocată, întrucât litigiul principal se află în ordine de recurs şi nu vizează examinarea unui demers al organului de probaţiune privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu închisoarea în temeiul îndeplinirii defectuoase a muncii de către condamnat în cadrul acestei pedepse.

37. Aşadar, Curtea notează că, în această parte, excepţia de neconstituţionalitate vizează o abordare in abstracto, care nu are legătură cu fondul litigiului principal, fiind inoperabilă în cadrul rezolvării excepţiilor de neconstituţionalitate, spre deosebire de controlul ordinar al constituţionalităţii normelor.

38. În acest context, Curtea aminteşte că este competentă să decidă asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi, care are legătură cu soluţionarea cauzei.

39. În acelaşi timp, Curtea subliniază că instanţei de judecată îi revine obligaţia de a verifica dacă excepţia întruneşte condiţiile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională, inclusiv dacă norma a cărei neconstituţionalitate se invocă este incidentă la soluţionarea fondului cauzei (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, §82), ceea ce s-a omis în respectiva speţă.

40. În contextul celor menţionate supra, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) şi e) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 67 alineatul (4) din Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18 aprilie 2002 şi a sintagmei “sau prin îndeplinirea lor defectuoasă” din alineatul (2) al articolului 194 din Codul de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24 decembrie 2004, ridicată de către avocatul Vasile Nicoară, în dosarul nr.1ra-6/2017, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.