Decizie nr.15 din 09.02.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.11g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a art.195 alin.(5) pct.3) şi a art.395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală (aplicarea măsurii preventive în cazul sentinţei de condamnare şi încetarea de drept a măsurii preventive)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.11g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate

a art. 195 alin.(5) pct.3) şi a art. 395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală

(aplicarea măsurii preventive în cazul sentinţei de condamnare

 şi încetarea de drept a măsurii preventive)

nr. 15  din  09.02.2018

 (în vigoare 09.02.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 157-166 art. 80 din 18.05.2018

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Aurel BĂIEŞU, preşedinte de şedinţă,

Dl Igor DOLEA,

Dna Victoria IFTODI,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 25 ianuarie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 9 februarie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 195 alineatul (5) punctul 3) şi a articolului 395 alineatul (1) punctul 5) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Ludmila Bolocan, în dosarul nr.1a-1202/17, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 25 ianuarie 2018 de către completul de judecată (Iurie Melinteanu, Igor Mânăscurtă şi Ion Bulhac) din cadrul Curţii de Apel Chişinău, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, din 16 iunie 2017, procesul penal, intentat în privinţa lui D. Davitean, învinuit de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 151 alin.(2) lit.f) [Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii], 290 alin.(1) [Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor] şi 351 alin.(1) [Uzurparea de calităţi oficiale] din Codul penal, a fost încetat în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie de tragere la răspundere penală.

4. Prin aceeaşi sentinţă, D. Davitean a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute la articolele 187 alin.(2) lit.e) şi f) [Jaful], 188 alin.(5) [Tâlhăria] şi 361 alin.(2) lit.c) [Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false] din Codul penal, fiindu-i aplicate următoarele pedepse: închisoare pe un termen de 3 ani, 12 ani şi, respectiv, 2 ani. În baza articolului 84 alin.(1) din Codul penal, prin cumul parţial, lui D. Davitean i-a fost aplicată pedeapsa definitivă sub forma de închisoare pe un termen de 16 ani, cu executare în penitenciar de tip închis. Totodată, instanţa de judecată a hotărât că măsura preventivă – arestul – urmează a fi menţinută.

5. Nefiind de acord, avocatul lui D. Davitean a contestat sentinţa primei instanţe cu apel, solicitând casarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să fie achitat.

6. La 11 decembrie 2017, în cadrul şedinţei de judecată a instanţei de apel, avocatul Ludmila Bolocan a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a art.195 alin.(5) pct.3) şi art.395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală.

7. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

“Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.”

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

“(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

“Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

“[…]

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

[…]”

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 195

Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive

“(1) Măsura preventivă aplicată poate fi înlocuită cu una mai aspră, dacă necesitatea acesteia este confirmată prin probe, sau cu una mai uşoară, dacă prin aplicarea ei se va asigura comportamentul respectiv al bănuitului, învinuitului, inculpatului, în scopul desfăşurării normale a procesului penal şi al asigurării executării sentinţei.

[...]

(5) Măsura preventivă încetează de drept:

1) la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de organul de urmărire penală sau instanţă, dacă nu a fost prelungită în conformitate cu legea;

2) în caz de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, de încetare a procesului penal sau de achitare a persoanei;

3) în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare.

[...]”

Articolul 395

Dispozitivul sentinţei de condamnare

“(1) În dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate:

[...]

5) dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă;

[...]”

10. Prevederile relevante ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 5

Dreptul la libertate şi la siguranţă

“1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;

[…]

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul a invocat că dispoziţiile articolului 195 alin.(5) pct.3) din Codul de procedură penală, conform cărora “măsura preventivă încetează de drept în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare”, precum şi prevederile articolului 395 alin.(1) pct.5) din acelaşi cod, care stabilesc că “în dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă”, contravin articolelor 4, 7, 8, 15, 16, 20, 21, 25, 54 şi 119 din Constituţie.

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că menţinerea măsurii preventive sub formă de arest de către instanţa de fond la pronunţarea sentinţei, fără eliberarea unui mandat de arest care ar putea fi contestat, precum şi aflarea persoanei în arest până la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare, după expirarea termenului limită de 12 luni de prelungire a arestării, afectează dreptul la un proces echitabil.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Ludmila Bolocan, în dosarul nr.1a-1202/17, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

16. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

17. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile:

- articolului 195 alin.(5) pct.3) din Codul de procedură penală, conform cărora “măsura preventivă încetează de drept în caz de punere în executare a sentinţei de condamnare”;

- articolului 395 alin.(1) pct.5) din acelaşi cod, care stabilesc că “în dispozitivul sentinţei de condamnare trebuie să fie arătate dispoziţia privitoare la măsura preventivă ce se va aplica inculpatului până când sentinţa va deveni definitivă.”

18. Din analiza criticilor formulate în sesizare, Curtea observă că, deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă în mod formal prevederile articolelor 4, 7, 8, 15, 16, 20, 21, 25, 54 şi 119 din Constituţie şi prevederile articolelor 5 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în realitate el pretinde încălcarea articolului 25 din Constituţie.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art.395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr.72 din 27 iulie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.

20. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că dispoziţiile articolului 25 alin.(4) din Constituţie nu au incidenţă asupra prevederilor art.395 alin.(1) pct.5) din Codul de procedură penală. În context, Curtea a reamintit că în Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016 a statuat că, în sensul articolului 25 alin.(4) din Constituţie, arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât etapa urmăririi penale, cât şi etapa judiciară, până la emiterea încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest sau momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond.

21. Totodată, Curtea a menţionat că, potrivit articolului 5 § 1 lit.a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent.

22. Prin termenul de “condamnare” în sensul articolului 5 § 1 lit.a) din Convenţie trebuie să se înţeleagă atât declararea vinovăţiei, în urma stabilirii legale a existenţei unei infracţiuni (Guzzardi v. Italia, hotărârea din 6 noiembrie 1980, § 100), cât şi aplicarea unei pedepse sau a oricărei alte măsuri privative de libertate (Van Droogenbroeck v. Belgia, hotărârea din 24 iunie 1982, § 35).

23. La fel, Curtea Europeană a subliniat în jurisprudenţa sa că expresia “pe baza unei condamnări” nu poate fi interpretată ca limitându-se la ipoteza unei condamnări definitive, deoarece acest lucru ar exclude arestarea în cursul şedinţei de judecată a persoanelor condamnate care au compărut fiind în libertate (Wemhoff v. Germania, hotărârea din 27 iunie 1968, § 9).

24. Mai mult, în cauza Savca v. Republica Moldova, Curtea Europeană a respins pretenţiile reclamantului invocate în temeiul articolului 5 § 1 din Convenţie privind deţinerea sa ilegală după pronunţarea sentinţei de condamnare de instanţa de fond, reamintind că detenţia preventivă se încheie în momentul în care persoana deţinută este eliberată şi/sau îi este stabilită pedeapsa, fie şi de către o instanţă de fond (a se vedea Wemhoff v. Germania, citată supra, § 9; Labita v. Italia [MC], hotărârea din 6 aprilie 2000, § 147; Kalashnikov v. Federaţia Rusă, hotărârea din 15 iulie 2002, § 110; Solmaz v. Turcia, hotărârea din 16 ianuarie 2007, § 23-24).

25. Aşadar, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Curtea reţine că atât şi soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr.72 din 27 iulie 2017 sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

26. Totodată, având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea nu poate reţine nici criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 195 alin.(5) pct.3) din Codul de procedură penală.

27. Sintetizând cele reliefate supra, Curtea conchide că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 195 alineatul (5) punctul 3) şi a articolului 395 alineatul (1) punctul 5) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Ludmila Bolocan, în dosarul nr.1a-1202/17, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.