Decizie nr.16 din 02.02.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.6b/2021 privind interpretarea articolelor 85 şi 98 din Constituţie (atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul desemnării candidatului la funcţia de Prim-ministru)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr. 6b/2021 privind
interpretarea articolelor 85 şi 98 din Constituţie
(atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul
desemnării candidatului la funcţia de Prim-ministru)
nr. 16 din 02.02.2021
(în vigoare 02.02.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 74-76 art. 39 din 12.03.2021
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, preşedinte,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 19 ianuarie 2021,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 2 februarie 2021, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională pe 19 ianuarie 2021, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de dnii Vasile Bolea şi Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Autorii sesizării îi solicită Curţii Constituţionale să explice următoarele chestiuni, prin prisma articolelor 85 şi 98 din Constituţie:
"a) Care este termenul limită în cadrul căruia Preşedintele Republicii Moldova urmează să facă prima desemnare a candidatului la funcţia de Prim-ministru, în cadrul termenului general de trei luni?
b) Refuzul sau inacţiunea Preşedintelui Republicii Moldova de a desemna un candidat la funcţia de Prim-ministru constituie o faptă gravă prin care încalcă prevederile Constituţiei?
c) Care sunt consecinţele cazului în care Preşedintele Republicii Moldova nu a desemnat candidatura la funcţia de Prim-ministru, iar între timp s-a scurs termenul de trei luni?
d) Care sunt consecinţele cazului în care Preşedintele Republicii Moldova a desemnat candidatul la funcţia de Prim-ministru ignorând condiţiile temporale de 45 de zile de la prima solicitare, precum şi în cazul în care refuză să desemneze a doua candidatură?
e) Constituie drept temei de dizolvare a Parlamentului imposibilitatea formării Guvernului timp de trei luni drept rezultat al refuzului şefului statului de a desemna candidatul la funcţia de Prim-ministru?
f) Care este consecinţa în cazul dacă Preşedintele Republicii Moldova, în urma consultării fracţiunilor parlamentare, consideră că mai există şanse reale pentru a învesti Guvernul prin intermediul Parlamentului existent, dar în acelaşi timp s-a scurs termenul de 45 de zile?"
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 85
Dizolvarea Parlamentului
"(1) În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
(2) Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
(3) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
(4) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova, şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război."
Articolul 98
Învestitura
"(1) După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.
(2) Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.
(5) Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurământului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.
(6) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorilor sesizării
4. Autorii sesizării menţionează că Guvernul şi-a dat demisia pe 23 decembrie 2020. Aceste circumstanţe au declanşat mecanismul constituţional reglementat de articolul 98 din Constituţie, în cadrul căruia rolul principal îi revine Preşedintelui Republicii Moldova. Procesul învestirii noului Guvern este condiţionat de desemnarea unui candidat pentru funcţia de Prim-ministru de către Preşedintele Republicii Moldova. Această obligaţie a Preşedintelui apare de la data survenirii circumstanţelor care au determinat necesitatea formării unui nou Guvern.
5. Făcând trimitere la Hotărârile Curţii Constituţionale nr.30 din 1 octombrie 2013, nr.32 din 29 decembrie 2015, nr.12 din 15 mai 2019 şi nr.28 din 19 noiembrie 2020, autorii sesizărilor au ajuns la următoarele concluzii: a) Preşedintele Republicii Moldova este obligat să desemneze un candidat la funcţia de Prim-ministru în condiţiile articolului 98 din Constituţie; b) termenul de trei luni pentru desemnarea candidatului începe să curgă de la data apariţiei circumstanţelor care au determinat necesitatea formării unui nou Guvern (i.e. 23 decembrie 2020); c) propunerea candidaturii la funcţia de Prim-ministru trebuie făcută cu rezervă de 15 zile înainte de expirarea zilei a 90-a; d) trebuie asigurat intervalul de 45 de zile în cadrul termenului de 90 de zile pentru eventualitatea desemnării celei de-a doua candidaturi; e) trebuie să se ţină cont de perioada de timp necesară pentru procedurile legislative şi pentru aprobarea hotărârii Parlamentului; f) prima desemnare a candidatului trebuie să aibă loc cel târziu în cea de-a 30-a zi, iar cea de-a doua cel târziu în cea de-a 75-a zi; g) Parlamentul poate fi dizolvat doar dacă el a respins cel puţin două solicitări de învestire a Guvernului şi dacă a expirat termenul de 45 de zile de la prima solicitare; h) mecanismul dizolvării Parlamentului nu poate fi declanşat atât timp cât Preşedintele nu a desemnat cea de-a doua candidatură; i) articolul 85 din Constituţie nu limitează Preşedintele Republicii Moldova în ceea ce priveşte numărul solicitărilor de învestire a Guvernului, singura condiţie fiind să respecte termenul de 45 de zile.
B. Aprecierea Curţii
6. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.
7. Conform articolului 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, deputaţii în Parlament au competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.
8. Potrivit articolului 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, sesizarea privind interpretarea Constituţiei ţine de competenţa sa ratione materiae.
9. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este să asigure unitatea şi perceperea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic. Interpretarea oficială este obligatorie în cazurile în care incertitudinea nu poate fi soluţionată printr-o altă procedură jurisdicţională. Necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin esenţa problemei de drept rezultată din caracterul neuniform al dispoziţiilor constituţionale. Având în vedere importanţa interpretării dispoziţiilor constituţionale, Curtea Constituţională tratează sesizările din această categorie cu o exigenţă deosebită (a se vedea DCC nr.69 din 27 iunie 2017, § 22-23; DCC nr.125 din 15 decembrie 2017, § 19-20; DCC nr.96 din 6 august 2020, § 8; DCC nr.98 din 6 august 2020, § 12-13; DCC nr.144 din 17 decembrie 2020, § 11).
10. În această cauză, Curtea constată că deşi autorii sesizării au solicitat interpretarea articolelor 85 şi 98 din Constituţie, ei nu au demonstrat, printr-o argumentare raportată separat la fiecare normă invocată, în ce măsură acestea sunt neclare şi reclamă o interpretare din partea Curţii. Prin formularea unor opinii despre subiectul atribuţiilor Preşedintelui Republicii în domeniul desemnării candidatului la funcţia de Prim-ministru şi al dizolvării Parlamentului (numite de autorii sesizării "axiome juridice"), bazate în mare parte pe jurisprudenţa Curţii, şi prin adresarea unor întrebări la acest subiect, fără a argumenta neclaritatea acestuia, autorii sesizării nu au demonstrat Curţii că problemele puse în discuţie le sunt neclare şi pretind o interpretare suplimentară a sa.
11. Cu privire la acest gen de sesizări, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin caracterul incert şi neuniform al dispoziţiilor constituţionale. Prezentarea unor situaţii ipotetice, fără argumentarea pretinsei neclarităţi a Constituţiei, nu este suficientă pentru iniţierea procesului de interpretare a Constituţiei de către Curte (a se vedea DCC nr.69 din 27 iunie 2017, § 22; DCC nr.125 din 15 decembrie 2017, § 19; DCC nr.96 din 6 august 2020, § 8; DCC nr.98 din 6 august 2020, § 12; DCC nr.144 din 17 decembrie 2020, § 12).
12. Aşadar, având în vedere faptul că autorii sesizării nu au îndeplinit cerinţa motivării caracterului incert şi neuniform al dispoziţiilor constituţionale, Curtea reţine că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.b), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind interpretarea articolelor 85 şi 98 din Constituţie, depusă de dnii Vasile Bolea şi Grigore Novac, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.16. Chişinău, 2 februarie 2021. | |