BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Decizie nr.16 din 15.03.2005 cu privire la delegarea unor prerogative suplimentare preşedintelui CCA

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
15.03.2005

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la delegarea unor prerogative

suplimentare preşedintelui CCA

Nr.16 din 15.03.2005

 (în vigoare 25.03.2005) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.46-50 art.156 din 25.03.2005

* * *

În ultimul timp a crescut considerabil numărul adresărilor operatorilor de cablu din ţară, care solicită Consiliului Coordonator al Audiovizualului modificarea condiţiilor la licenţele de emisie prin aprobarea noilor liste ale canalelor retransmise şi ale contractelor cu patronii acestora, extinderea ariei de emisie. Aceste chestiuni nu pot fi soluţionate operativ din cauză că şedinţele CCA se ţin, de regulă, o dată în lună şi agenda lor este supraîncărcată. Faptul aduce prejudicii studiourilor de televiziune prin cablu în relaţiile cu proprietarii canalelor străine, iar uneori generează chiar plăţi anticipate nejustificate.

Întru depăşirea situaţiei create, avînd suportul art.14, 31(2), 37(1), 39, 47 din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 03.10.1995, pct.60 din Statutul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.988-XIII din 15.10.1996, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

- reperfectarea (modificarea) condiţiilor la licenţele de emisie prin aprobarea noilor liste ale canalelor retransmise;

- aprobarea acordurilor de retransmitere, încheiate cu proprietarii instituţiilor audiovizualului din străinătate;

- aprobarea noilor grile de program pentru posturile de radio şi TV cu emisie prin unde (eter);

- reperfectarea condiţiilor la licenţele de emisie prin modificarea razei de acoperire (extindere sau reducere a ariei de emisie);

- reperfectarea licenţelor de emisie, reieşind din modificarea datelor ce se conţin în licenţă.