Decizie nr.162 din 02.12.2011 cu privire la bilanţul concursului pentru utilizarea frecvenţelor radio şi a canalelor TV, anunţat prin Decizia CCA nr.137 din 30 septembrie 2011
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la bilanţul concursului pentru utilizarea frecvenţelor
radio şi a canalelor TV, anunţat prin Decizia CCA
nr.137 din 30 septembrie 2011
nr. 162 din 02.12.2011
(în vigoare 23.12.2011)
Monitorul Oficial nr.227-232 art.2095 din 23.12.2011
* * *
În temeiul art.23 şi 40, p.(1), lit.j) şi l) ale Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, la 30 septembrie 2011 Consiliul Coordonator al Audiovizualului a anunţat concursul pentru utilizarea frecvenţelor radio şi a canalelor TV. În concurs s-au înscris 5 solicitanţi, dintre care 1 – pentru extinderea ariei de emisie şi 4 – pentru crearea unor instituţii audiovizuale noi. Au fost solicitate 2 frecvenţe radio. Astfel:
1. La concursul pentru utilizarea frecvenţei 91,10 MHz – Chişinău au participat:
- SRL "Siremin", pentru postul de radio "Busuioc" FM (primul termen de activitate);
- SC "Marketing&PR" SRL, pentru postul "Nova Radio" (primul termen de activitate);
- "Fluctus" SRL, pentru postul de radio "Datina FM" (primul termen de activitate);
- "Megaradio" SRL, pentru postul "Radio 911" (primul termen de activitate).
2. La concursul pentru utilizarea frecvenţei 101,8 MHz – Glodeni a participat:
- "Radio-RBS" SRL, pentru postul "Radio Stil/Стильнoе радиo" (extindere).
În conformitate cu prevederile art.11, 12, 23 şi 40 ale Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, art.6, 10, 11, 12, 13, 14 şi 15 ale Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. Ca urmare a dezbaterilor publice şi în conformitate cu rezultatele votării deschise, "Megaradio" SRL a fost desemnată învingătoare pentru frecvenţa 91,10 MHz – Chişinău (PRO – 8; CONTRA – 1), căreia i se eliberează Licenţa de emisie pentru postul de radio "Radio 911".
Art.2. Ca urmare a dezbaterilor publice şi în conformitate cu rezultatele votării deschise, "Radio-RBS" SRL a fost desemnată învingătoare pentru frecvenţa 101,8 MHz – Glodeni (PRO – UNANIM), căreia i se reperfectează (fără eliberarea unor formulare noi) condiţiile Licenţei de emisie pentru postul de radio "Radio Stil/Стильнoе радиo" prin includerea frecvenţei respective.
Art.3. Motivaţiile privind rezultatele votării sînt înscrise în procesul-verbal al şedinţei CCA din 2 decembrie 2011, parte integrantă a prezentei decizii.
Art.4. Frecvenţele radio şi canalele TV nesolicitate vor fi anunţate în concurs.
Art.5. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia expertiză şi licenţiere şi contabilul-şef.
Art.6. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Marian POCAZNOI |
| Secretar | Dorina Curnic |
Chişinău, 2 decembrie 2011. |
|
| Nr.162. |