Decizie nr.17/116 din 21.07.2017 cu privire la examinarea cererii de eliberare a autorizaţiei de retransmisie "SMART-NETWORK" SRL
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea cererii de eliberare a autorizaţiei
de retransmisie "SMART-NETWORK" SRL
nr. 17/116 din 21.07.2017
(în vigoare 11.08.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 289-300 art. 1531 din 11.08.2017
* * *
"SMART-NETWORK" SRL a solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului, printr-o cerere f/nr.din 29 iunie 2017, eliberarea autorizaţiei de retransmisie pentru studioul de televiziune "SmartNet" din mun. Chişinău, com. Tohatin, com. Budeşti şi s. Coloniţa (mun. Chişinău), pentru primul termen de activitate.
În conformitate cu prevederile art.28, 29 şi 40 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, ale Statutului CCA, ale art.30-35 şi 37 din Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, aprobate prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, şi în temeiul actelor prezentate de către întreprinderea nominalizată, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A admite cererea de eliberare a Autorizaţiei de retransmisie "SMART-NETWORK" SRL pentru studioul de televiziune "SmartNet" din mun. Chişinău, com. Tohatin, com. Budeşti şi s. Coloniţa, pentru primul termen de activitate, pe o perioadă de şase ani (PRO – (7) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI),
1.1. A aproba Oferta serviciilor de programe retransmise de către studioul de televiziune "SmartNet" din mun. Chişinău, com. Tohatin, com. Budeşti şi s. Coloniţa (PRO – (7) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI), (Anexa nr.1 – 42 de posturi TV):
1. Moldova-1
2. Moldova-2
3. Pro TV Chişinău
4. Prime
5. Noroc TV
6. Realitatea TV Moldova
7. CTC Mega
8. Exclusiv TV
9. N 4
10. Euro TV
11. Ru TV Moldova
12. Bravo
13. Canal 2
14. Canal 3
15. TV 8
16. Jurnal TV
17. Publika TV
18. Киносемья
19. Киномикс
20. Acasă în Moldova
21. Acasă Gold
22. Familia Domashniy
23. Orhei TV
24. Живая Планета
25. Gurinel TV
26. RTR Moldova
27. NTV Moldova
28. TVC 21
29. TV 5 Monde
30. Интер+
31. Индийское Кино
32. Agro TV Moldova
33. Охота и Рыбалка
34. Impact TV
35. TVR Moldova
36. Trinitas TV
37. Канал 24
38. Беларусь 24
39. DW
40. Авто+
41. Accent TV
42. MBC
2. Pentru eliberarea autorizaţiei de retransmisie, "SMART-NETWORK" SRL va achita o taxă în valoare de 1250 de lei.
3. Datele bancare privind achitarea taxei pentru eliberarea autorizaţiei de retransmisie:
Consiliul Coordonator al Audiovizualului
Chişinău, str. Vlaicu Pârcălab, 46
c/f: 1006601004024
Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat
Codul IBAN – MD95TRPAAA142310A00348AA
Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de retransmisie constituie 1250 de lei.
4. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control şi digitalizare şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.
5. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dragoş VICOL |
| Nr.17/116. Chişinău, 21 iulie 2017. | |