BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.18/63 din 25.04.2019 cu privire la mediatizarea unor campanii sociale

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
25.04.2019

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la mediatizarea unor campanii sociale

nr. 18/63  din  25.04.2019

 (în vigoare 10.05.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 162-166 art. 816 din 10.05.2019

* * *

I. Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova a înaintat la adresa Consiliului Audiovizualului demersul nr.09-03/844 din 29 martie 2019, prin care a solicitat suportul CA în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, în serviciile de televiziune şi radiodifuziune ale furnizorilor de servicii media audiovizuale aflaţi în jurisdicţia Republicii Moldova a unui spot de informare a cetăţenilor despre posibile abuzuri de prelucrare neconformă a datelor cu caracter personal şi, respectiv, informarea acestora despre cele şase drepturi ale subiecţilor de date cu caracter personal: dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenţie, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de acces la justiţie. Spotul este realizat în limba română, cu subtitrare în limba rusă, în variantă video şi audio, durata 01 min. 17 sec. şi, respectiv, 30 sec.

Perioada de mediatizare: mai-iunie 2019.

Este de menţionat faptul că acest spot (în variantă video şi audio) a fost recomandat spre mediatizare de Consiliul Audiovizualului prin Decizia nr.5/13 din 21 ianuarie 2019, însă, dat fiind faptul că Ziua Protecţiei Datelor a coincis cu perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare şi referendumul republican din 24 februarie 2019, mai multe posturi TV cu acoperire naţională au motivat despre lipsa spaţiului de emisie pentru difuzarea respectivului spot.

În cadrul dezbaterilor publice, membrul Consiliului Audiovizualului, Corneliu Mihalache, a specificat importanţa unui astfel de spot, menţionând, totodată, necesitatea unui spot informativ care ar explica cum pot fi protejate datele cu caracter personal.

II. Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului a înaintat Consiliului Audiovizualului demersul nr.61/01-282 din 16 aprilie 2019, prin care a solicitat suportul CA în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, în serviciile de televiziune ale furnizorilor de servicii media audiovizuale aflaţi în jurisdicţia Republicii Moldova a spotului social "Nu le mai da bani! Ajutaţi-ne să-i protejăm!", lansat în cadrul campaniei de prevenire şi combatere a fenomenului cerşetoriei şi copiilor în situaţie de stradă.

Spotul are durata de 38 sec., este realizat în limba română şi are drept scop de a atrage atenţia cetăţenilor asupra fenomenului cerşitului ca afacere ilegală, în care sunt exploataţi copiii, şi necesitatea sesizării organelor competente în cazul observării în stradă a acestor copii.

În cadrul dezbaterilor publice, membra Consiliului Audiovizualului, Olga Guţuţui, s-a interesat dacă Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului deţine acordul părinţilor al copiilor care apar în spot.

Totodată, preşedintele Consiliului Audiovizualului, Dragoş Vicol, a recomandat ca la realizarea spoturilor sociale la acest capitol să fie oferite şi soluţii concrete pentru ameliorarea acestui fenomen, care în ultimii ani a luat amploare.

Prezentă la şedinţă, reprezentanta Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Silvia Laşcu, a declarat că, pentru a exclude anumite riscuri, feţele copiilor care apar în spot vor fi blurate. De asemenea, Silvia Laşcu a solicitat perioada de mediatizare: 2 mai – 2 iulie 2019, propunere acceptată de membrii Consiliului Audiovizualului.

Ca urmare a dezbaterilor publice, în temeiul prevederilor art.35 lit.f), art.67 alin.(2) lit.e) şi art.75 alin.(6) din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.174 din 08.11.2018, ale art.21 din Legea nr.1227 din 27.06.1997 – Cu privire la publicitate, Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. A admite demersul nr.09-03/844 din 29 martie 2019 al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (PRO – (9) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, A. COZMA, D. CURNIC, O. GUŢUŢUI, C. MIHALACHE, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).

1.1. A recomanda furnizorilor de servicii media audiovizuale difuzarea, cu titlu gratuit, a spotului de informare a cetăţenilor despre posibile abuzuri de prelucrare neconformă a datelor cu caracter personal şi, respectiv, informarea acestora despre cele şase drepturi ale subiecţilor de date cu caracter personal: dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenţie, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de acces la justiţie (1 spot, realizat în limba română, cu subtitrare în limba rusă, în variantă video şi audio, durata: 01 min. 17 sec. şi, respectiv, 30 sec.), pentru perioada: mai-iunie 2019 (PRO – (9) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, A. COZMA, D. CURNIC, O. GUŢUŢUI, C. MIHALACHE, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).

1.2. Materialele video şi audio vor fi puse la dispoziţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

2. A admite demersul nr.61/01-282 din 16 aprilie 2019 al Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (PRO – (9) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, A. COZMA, D. CURNIC, O. GUŢUŢUI, C. MIHALACHE, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).

2.1. A recomanda furnizorilor de servicii media audiovizuale difuzarea, cu titlu gratuit, a spotului social "Nu le mai da bani! Ajutaţi-ne să-i protejăm!" (durata: 38 sec.), realizat în limba română, pentru perioada: 02 mai – 02 iulie 2019 (PRO – (9) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, A. COZMA, D. CURNIC, O. GUŢUŢUI, C. MIHALACHE, Iu. ROŞCA şi L. VIZIRU).

2.2. Materialele video vor fi puse la dispoziţia furnizorilor de servicii media audiovizuale de Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia generală licenţiere, autorizare şi monitorizare.

4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.