BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.18 din 21.03.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.19b/2024 privind interpretarea articolului 116 alin.(2) din Constituţie în redactarea Legii nr.120 din 23 septembrie 2021 pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova (numirea în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorilor al căror termen iniţial de numire în funcţie a expirat până la data intrării în vigoare a Legii nr.120 din 23 septembrie 2021 pentru modificarea Constituţiei)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
21.03.2024

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.19b/2024 privind interpretarea

articolului 116 alin.(2) din Constituţie în redactarea Legii

nr.120 din 23 septembrie 2021 pentru modificarea

Constituţiei Republicii Moldova

(numirea în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă

a judecătorilor al căror termen iniţial de numire în funcţie

a expirat  până la  data intrării în vigoare  a Legii nr.120

din 23 septembrie 2021 pentru modificarea Constituţiei)

nr. 18  din  21.03.2024

 (în vigoare 21.03.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.184-187 art. 58 din 25.04.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 1 februarie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 21 martie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o sesizare privind interpretarea articolului 116 alin.(2) din Constituţie depusă la Curtea Constituţională la 1 februarie 2024 pe baza articolelor 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, 4 alin.(1) lit.b), 25 lit.d1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 4 alin.(1) lit.b) şi 38 alin.(1) lit.d1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de Consiliul Superior al Magistraturii.

2. Autorul sesizării îi solicită Curţii să interpreteze articolul 116 alin.(2) din Constituţie, în redactarea Legii nr.120 din 23 septembrie 2021, şi să răspundă la următoarele întrebări:

a) Care este procedura confirmării în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorilor al căror termen iniţial de numire în funcţie a expirat până la 1 aprilie 2022?

b) Se consideră numiţi în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă sau se consideră numiţi în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă, însă cu competenţe limitate, judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţie a expirat până la 1 aprilie 2022?

c) Care este statutul juridic al judecătorilor al căror termen iniţial de numire în funcţie a expirat până la 1 aprilie 2022?

d) Acţiunea articolului 116 alin.(2) din Constituţie referitoare la numirea judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă cuprinde şi procedura de reconfirmare în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă?

e) Dacă articolul II alin.(2) din Legea nr.120 din 23 septembrie 2021 cu privire la modificarea Constituţiei acţionează şi faţă de judecătorii al căror mandat iniţial de numire în funcţia de judecător a expirat la data intrării în vigoare a acestei Legi?

f) Dacă de efectele Legii nr.120 din 23 septembrie 2021 cu privire la modificarea Constituţiei beneficiază toţi judecătorii sau doar cei al căror termen iniţial de numire în funcţia de judecător nu a expirat la data intrării în vigoare a acestei Legi?

ÎN FAPT

3. La 23 septembrie 2021, prin Legea nr.120, Parlamentul a amendat articolele 116, 121, 122 şi 123 din Constituţie, care reglementează statutul judecătorilor, rolul şi componenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Între altele, articolul I pct.1 din Lege stabileşte că articolul 116 alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie, în condiţiile legii, până la atingerea plafonului de vârstă, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii."

4. Articolul II alin.(1) din Lege prevede că aceasta intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Alineatul (2) din acelaşi articol stabileşte că judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţia de judecător nu a expirat la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră numiţi până la atingerea plafonului de vârstă prin efectul prezentei legi.

5. Legea în discuţie a intrat în vigoare la 1 aprilie 2022.

A. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 116

Statutul judecătorilor

"[…]

(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sunt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, stabilit în condiţiile legii.

[Articolul 116 alin.(2) în redactarea anterioară Legii nr.120 din 23 septembrie 2021, în vigoare până la 1 aprilie 2022]

[…]."

Articolul 116

Statutul judecătorilor

"[…]

(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie, în condiţiile legii, până la atingerea plafonului de vârstă, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii.

[Articolul 116 alin.(2) în redactarea Legii nr.120 din 23 septembrie 2021, în vigoare din 1 aprilie 2022]

[…]."

7. Prevederile relevante ale Legii nr.120 din 23 septembrie 2021 pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova sunt următoarele:

"Art.II. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţie de judecător nu a expirat la data intrării în vigoare a prezentei legi se consideră numiţi până la atingerea plafonului de vârstă prin efectul prezentei legi.

[…]."

8. Prevederile relevante ale Legii nr.47 din 10 martie 2022 pentru modificarea articolului 13 din Legea nr.154/2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor sunt următoarele:

"Art.II. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la cererea judecătorilor care cad sub incidenţa prezentului alineat, Consiliul Superior al Magistraturii va înainta Preşedintelui Republicii Moldova propunerile de numire în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă pentru:

a) judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţie a expirat la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu au fost supuşi evaluării extraordinare a performanţelor, prevăzută la art.13 alin.(4) lit.a) din Legea nr.154/2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor;

b) judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţie va expira până la data de 1 aprilie 2022.

(3) La înaintarea propunerilor prevăzute la alin.(2) din prezentul articol se va ţine cont de rezultatele evaluării periodice a performanţelor judecătorilor respectivi, efectuată o dată la 3 trei ani, conform prevederilor art.13 alin.(2) din Legea nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului şi ale Legii nr.154/2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor.

(4) Judecătorii prevăzuţi la alin.(2) care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu au fost supuşi niciunei evaluări periodice sau extraordinare a performanţelor vor fi înaintaţi pentru numire în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă după constituirea Consiliului Superior al Magistraturii plenipotenţiar."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

9. Autorul sesizării precizează că solicitarea de interpretare a articolului 116 alin.(2) din Constituţie are la bază adresarea Asociaţiei Judecătorilor în care este analizat cazul judecătorilor al căror termen iniţial de numire în funcţie a expirat până la data intrării în vigoare a Legii nr.120 din 23 septembrie 2021 pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova. Deşi a exclus termenul iniţial de cinci ani de numire în funcţia de judecător, reglementat anterior la articolul 116 alin.(1) din Constituţie, Legea nu a manifestat vreun efect în privinţa acestor judecători. În prezent, pentru că nu au fost numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, aceşti judecători nu pot să examineze cauze şi sunt în aşteptarea unui deznodământ privind situaţia lor.

10. În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii notează că a acceptat demersul Asociaţiei Judecătorilor şi a decis să-i solicite Curţii să interpreteze articolul 116 alin.(2) din Constituţie. În sesizarea sa, Consiliul invită Curtea să rezolve, pe calea interpretării acestui articol, situaţia judecătorilor care nu au fost numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă şi să aplice faţă de aceştia soluţia tranzitorie care este reglementată la articolul II alin.(2) din Legea nr.120 din 23 septembrie 2021.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

12. Potrivit articolului 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, sesizarea privind interpretarea Constituţiei ţine de competenţa sa ratione materiae.

13. Articolele 25 lit.d1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.d1) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă Consiliului Superior al Magistraturii prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

14. Curtea reţine că autorul sesizării solicită interpretarea articolului 116 alin.(2) din Constituţie, prin prisma întrebărilor indicate la § 2 din prezenta decizie.

15. Examinând sesizarea, Curtea constată că cele şase întrebări care i-au fost adresate sunt interdependente şi că autorul sesizării îi solicită, de fapt, elucidarea procedurii şi a criteriilor pe baza cărora vor fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă judecătorii al căror termen iniţial de cinci ani de numire în funcţie a expirat până la data intrării în vigoare a Legii nr.120 din 23 septembrie 2021 pentru modificarea Constituţiei, care a exclus termenul iniţial de cinci ani de numire în funcţia de judecător reglementat anterior la articolul 116 alin.(2) din Constituţie.

16. Curtea observă că, deşi autorul sesizării îi solicită interpretarea articolului 116 alin.(2) din Constituţie în redactarea Legii nr.120 din 23 septembrie 2021, solicitarea de interpretare se referă la situaţia judecătorilor al căror termen iniţial de cinci ani de numire în funcţie era deja expirat la data la care modificările în discuţie au intrat în vigoare.

17. Cazul acestor judecători trebuie analizat prin raportare la articolul II alin.(2) din Legea nr.120 din 23 septembrie 2021, care prevede acţiunea în timp a amendamentelor operate la articolul 116 alin.(2) din Constituţie. Potrivit acestui alineat, modificările operate la articolul 116 alin.(2) acţionează doar în privinţa judecătorilor al căror termen iniţial de numire de cinci ani în funcţia de judecător va expira după data intrării în vigoare a Legii.

18. În Avizul nr.2 din 3 decembrie 2020, la §§ 121-123, Curtea a reţinut că:

"121. […] articolul II alin.(2) din proiectul de lege prevede că judecătorii în privinţa cărora la data intrării în vigoare a legii de revizuire nu a expirat termenul iniţial de numire în funcţia de judecător, prin efectul legii, se consideră numiţi până la atingerea plafonului de vârstă.

 122. În Avizul nr.1 din 22 septembrie 2020, § 181, Curtea a reţinut că aceste prevederi nu afectează în vreun fel valorile Constituţiei. Dimpotrivă, ea asigură o trecere, prin efectul legii, de la termenul iniţial de numire în funcţie neexpirat la numirea până la atingerea plafonului de vârstă, fără a fi necesară parcurgerea altor proceduri suplimentare de către judecătorii în discuţie. În acest mod, judecătorii cu termenul iniţial de numire în funcţie neexpirat vor beneficia de stabilitatea mandatului lor imediat cu intrarea în vigoare a amendamentelor la Constituţie.

 123. Aşadar, Curtea reţine că articolul II alin.(2) din proiectul de lege corespunde exigenţelor stabilite de Constituţie."

19. În acord cu aceste considerente, Curtea constată că, de vreme ce termenul iniţial de numire în funcţia de judecător era deja expirat la data intrării în vigoare a Legii nr.120 din 23 septembrie 2021, numirea până la atingerea plafonului de vârstă a acestor judecători trebuie realizată pe baza articolului 116 alin.(2) din Constituţie în redactarea de până la adoptarea Legii nr.120 din 23 septembrie 2021, adică pe baza reglementărilor în vigoare la data la care termenul iniţial de numire în funcţie de judecător a expirat.

20. Articolul 116 alin.(2) din Constituţie în redactarea anterioară Legii nr.120 din 23 septembrie 2021 stabilea următoarele:

"(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sunt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, stabilit în condiţiile legii."

21. În Hotărârea nr.38 din 7 decembrie 2021, prin care a interpretat inclusiv acest articol, Curtea a elucidat care este marja discreţionară a Consiliului Superior al Magistraturii la numirea judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă. La § 79 din Hotărâre, Curtea a notat că, în pofida legitimităţii teoretice a obiectivului de protecţie, competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a decide în mod discreţionar numirea judecătorilor în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă nu-şi găseşte o justificare reală, astfel încât să fie garantat echilibrul corect între principiul autoadministrării judecătoreşti şi încrederea în sistemul judiciar.

22. Din acest motiv, la § 81 şi în punctul 2 din dispozitivul Hotărârii, Curtea a notat că articolul 116 alin.(2) din Constituţie trebuie interpretat în sensul în care, după expirarea termenului de cinci ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă fără o evaluare suplimentară din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Totuşi, în cazul existenţei unor suspiciuni rezonabile privind integritatea judecătorului sau de încălcare de către acesta a legislaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii poate sesiza Inspecţia Judiciară în vederea desfăşurării unui control suplimentar al candidatului. În cazul în care suspiciunile nu vor fi confirmate, Consiliul Superior al Magistraturii va asigura numirea judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă.

23. Curtea reţine că, la 10 martie 2022, Parlamentul a adoptat Legea nr.47 pentru modificarea articolului 13 din Legea nr.154/2012 privind selecţia, evaluarea performanţelor şi cariera judecătorilor. Articolul II alin.(2) din Legea citată stabileşte că Consiliul Superior al Magistraturii va înainta Preşedintelui Republicii Moldova propunerile de numire în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă pentru: a) judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţie a expirat la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar care nu au fost supuşi evaluării extraordinare a performanţelor şi b) judecătorii al căror termen iniţial de numire în funcţie va expira până la data de 1 aprilie 2022. Totodată, alineatul (4) al articolului II din Lege prevede că judecătorii menţionaţi la alineatul (2) care, până la data intrării în vigoare a Legii, nu au fost supuşi niciunei evaluări periodice sau extraordinare a performanţelor vor fi înaintaţi pentru numire în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă după constituirea Consiliului Superior al Magistraturii plenipotenţiar.

24. Astfel, pentru că sesizarea se referă la cazul judecătorilor al căror termen iniţial de numire în funcţia de judecător era deja expirat la data la care a intrat în vigoare Legea nr.120 din 23 septembrie 2021 pentru modificarea Constituţiei, Curtea subliniază că numirea în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă a acestor judecători se face pe baza articolului 116 alin.(2) din Constituţie, în redactarea de până la adoptarea Legii nr.120 din 23 septembrie 2021, interpretat prin Hotărârea Curţii nr.38 din 7 decembrie 2021, precum şi pe baza Legii nr.47 din 10 martie 2022, care detaliază aplicarea acestui articol în cazul numirii în funcţie a judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă.

25. Din aceste motive, Curtea notează că nu poate să dea curs solicitării de interpretare a articolului 116 alin.(2) din Constituţie, în redactarea Legii nr.120 din 23 septembrie 2021.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.b), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind interpretarea articolului 116 alin.(2) din Constituţie depusă de Consiliul Superior al Magistraturii.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.