Decizie nr.182 din 15.12.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.188g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor "venituri ilicite" şi "care ştie sau trebuie să ştie că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal (subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.188g/2022 privind excepţia

de neconstituţionalitate a textelor "venituri ilicite" şi "care

ştie sau trebuie să  ştie că acestea constituie venituri

ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal

(subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor)

nr. 182  din  15.12.2022

 (în vigoare 15.12.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 31-34 art.15 din 03.02.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 16 noiembrie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 15 decembrie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor "venituri ilicite" şi "care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de dl avocat Iulian Balan, în dosarul nr.1a-1865/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Chişinău, format din doamna Silvia Gîrbu şi domnii Ion Bulhac şi Marcel Juganari, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentinţa Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 21 iunie 2017, dl Ilan Şor a fost găsit vinovat de spălare de bani în proporţii deosebit de mari şi de cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere în proporţii deosebit de mari. Procurorul care a pledat în faţa primei instanţe, partea civilă şi apărătorii condamnatului au atacat cu apel sentinţa de condamnare.

4. În cadrul examinării cererilor de apel, domnii avocaţi Aureliu Colenco şi Denis Calaida, care apără interesele condamnatului, au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului "dobândirea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.c) din Codul penal. Ulterior, dl avocat Iulian Balan, care apără interesele condamnatului, a depus o cerere de completare a excepţiei de neconstituţionalitate formulate, prin care a solicitat declararea neconstituţionalităţii textelor "venituri ilicite" şi "care ştie sau trebuie să ştie că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal.

5. Printr-o încheiere din 28 octombrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis parţial ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională doar în partea controlului textelor "venituri ilicite" şi "care ştie sau trebuie să ştie că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

7. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 243

Spălarea banilor

"(1) Spălarea banilor săvârşită prin:

a) convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acţiuni;

b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasării proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;

c) dobândirea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;

d) participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor prevăzute la lit.a)-c)

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 8000 la 11000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:

b) de două sau mai multe persoane;

c) cu folosirea situaţiei de serviciu

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 2350 la 5350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 10000 la 13000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita anumite activităţi sau cu lichidarea persoanei juridice.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:

a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

b) în proporţii deosebit de mari,

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 13000 la 16000 de unităţi convenţionale sau cu lichidarea persoanei juridice.

[…]."

8. Prevederile relevante ale Legii nr.190 din 26 iulie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, abrogată prin Legea nr.308 din 22 decembrie 2017, erau următoarele:

Articolul 3

Noţiuni principale

"În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

[…]

venituri ilicite – bunuri destinate, folosite sau rezultate, direct sau indirect, din săvârşirea unei infracţiuni, orice beneficiu obţinut din aceste bunuri, precum şi bunuri convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunuri destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea unei infracţiuni şi din beneficiul obţinut din aceste bunuri;

[…]."

[abrogat prin Legea nr.308 din 22 decembrie 2017]

9. Prevederile relevante ale Legii sunt următoarele:

Articolul 3

Noţiuni principale

"În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:

[…]

bunuri ilicite – bunuri destinate, folosite sau rezultate, direct sau indirect, din săvârşirea unei infracţiuni, orice beneficiu obţinut din aceste bunuri, precum şi bunuri convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunuri destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea unei infracţiuni şi beneficiul obţinut din aceste bunuri;

[…]."

10. Prevederile relevante ale Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională, adoptată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990 şi ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.914 din 15 martie 2002, sunt următoarele:

Articolul 6

Infracţiuni de spălare

"1) Fiecare Parte adoptă măsuri legislative şi altele, considerate necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune penală conform dreptului intern, atunci, când actul a fost comis la:

a) convertirea sau transferul bunurilor în cazul în care persoana care le livrează ştie că bunurile constituie venituri provenite din activitatea infracţională, în scopul de a ascunde sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta persoanele implicate în comiterea infracţiunii principale de a se sustrage de la consecinţele juridice ale acestor acte;

b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, deplasării sau a proprietăţii reale a bunurilor, sau drepturilor relative, despre care autorul ştie că constituie venituri provenite din activitatea infracţională; şi, sub rezerva principiilor constituţionale şi a conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic;

c) achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor, despre care cel care le achiziţionează, deţine sau utilizează ştie, în momentul în care le recepţionează, că constituie venituri provenite din activitatea infracţională;

d) participarea la una din infracţiunile, stabilite conform prezentului articol sau la orice asociere, înţelegere, tentativă sau complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii sale.

2) În vederea implementării sau aplicării alineatului 1 al prezentului articol:

a) faptul că, infracţiunea principală ţine sau nu de competenţa jurisdicţiei penale a Părţii, nu se ia în consideraţie;

b) poate fi prevăzut faptul că, infracţiunile enunţate în acest alineat, nu se aplică autorilor infracţiunii principale;

c) cunoaşterea, intenţia sau motivarea, necesare în calitate de elemente a uneia din infracţiunile enunţate în acest alineat pot fi calificate ca circumstanţe factuale obiective.

3) Fiecare Parte poate adopta măsurile, pe care le estimează necesare, pentru a conferi, în virtutea dreptului său intern, caracterul de infracţiuni penale totalităţii sau unei părţi a actelor evocate în alineatul 1, în unul sau în toate cazurile următoare, atunci când autorul:

a) ar fi trebuit să presupună că bunul constituie un venit provenit din activitatea infracţională;

b) a acţionat în scop lucrativ;

c) a acţionat în vederea facilitării continuării activităţii criminale.

[…]."

11. Prevederile relevante ale Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului, adoptată în Varşovia, la 16 mai 2005, şi ratificată de Republica Moldova prin Legea nr.165 din 13 iulie 2007, sunt următoarele:

Articolul 9

"1. Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi caracterul de infracţiune, conform dreptului său intern, atunci când sunt comise cu intenţie, următoarelor fapte:

a) transformarea sau transferul bunurilor, cunoscând că aceste bunuri constituie produse [ale unor infracţiuni], în scopul de a disimula sau a ascunde originea ilicită a acestor bunuri ori de a ajuta orice persoană implicată în comiterea unei infracţiuni predicat să se sustragă de la consecinţele juridice ale faptelor sale;

[…]

2. În scopul punerii în practică sau al aplicării [alineatului] 1:

a) nu are relevanţă faptul că infracţiunea predicat ţine sau nu ţine de jurisdicţia penală a părţii;

b) se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat;

c) cunoaşterea, intenţia sau scopul, ca element al uneia dintre infracţiunile prevăzute în acest paragraf, se poate deduce din circumstanţele obiective ale faptei;

3. Fiecare parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevăzute la paragraful 1, în unul sau în ambele cazuri prezentate mai jos, cînd infractorul:

a) a suspectat faptul că bunurile reprezentau produse;

b) trebuia să presupună că bunurile constituiau produse.

[…]

5. Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălare de bani.

[…]."

12. Prevederile relevante ale Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000 şi ratificată prin Legea nr.15 din 17 februarie 2005, sunt următoarele:

Articolul 6

Incriminarea spălării produsului infracţiunii

"1. Fiecare stat parte adoptă, conform principiilor fundamentale ale dreptului său intern, măsurile legislative şi alte măsuri necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, când actul a fost săvârşit cu intenţie:

a) (i) schimbării sau transferului de bunuri despre care cel care le desfăşoară ştie că sunt produsul infracţiunii, în scopul de a ascunde ori de a deghiza originea ilicită a bunurilor respective sau de a ajuta orice persoană care este implicată în săvârşirea infracţiunii principale să se sustragă consecinţelor juridice ale actelor sale;

(ii) disimulării sau deghizării naturii veritabile, a originii, a amplasării, a dispunerii, a schimbării ori a proprietăţii de bunuri sau a altor drepturi referitoare la acestea al căror autor ştie că sunt produsul infracţiunii;

b) şi, sub rezerva conceptelor fundamentale ale sistemului său juridic:

(i) achiziţiei, deţinerii sau utilizării de bunuri despre care cel care le achiziţionează, le deţine ori le utilizează ştie, în momentul în care le primeşte, că sunt produsul infracţiunii;

(ii) participării la una dintre infracţiunile prevăzute conform prezentului articol sau la orice altă asociere, înţelegere, tentativă ori complicitate prin furnizarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea săvârşirii ei.

2) În scopurile aplicării paragrafului 1 al prezentului articol:

[…]

e) în cazul în care principiile fundamentale ale dreptului intern al unui Stat Parte o cer, se poate dispune ca infracţiunile enumerate la paragraful 1 al prezentului articol să nu se aplice persoanelor care au săvârşit infracţiunea principală;

[…]."

PRACTICA INTERNAŢIONALĂ RELEVANTĂ

13. În mod obişnuit, statele sunt cele care decid ce comportamente să incrimineze. Totuşi, această competenţă este limitată în cazul infracţiunilor transfrontaliere, cum este spălarea banilor. Combaterea eficientă a spălării banilor implică incriminarea uniformă a acestei fapte în legislaţiile statale. În caz contrar, unele state ar putea deveni medii propice pentru spălarea banilor, adică jurisdicţii în care spălarea banilor nu este sancţionată în mod efectiv (a se vedea, în acest sens, Tatu Hyttinen, A European Money Laundering Curiosity: Self-Laundering in Finland, European Criminal Law Review, vol. 8, nr.2, 2018, pp. 268-293).

14. Din punct de vedere al tehnicii legislative, autospălarea banilor, i.e. spălarea banilor de autorul activităţii infracţionale care a generat bunurile respective, ar putea fi incriminată în două moduri: în mod explicit, pe baza unui act normativ, sau în mod implicit, atunci când prevederea care incriminează spălarea banilor nu exclude răspunderea pentru autospălarea banilor. Dintre ţările care au incriminat recent autospălarea banilor, Italia a ales prima modalitate. De la 1 ianuarie 2015, Codul penal italian incriminează autospălarea banilor (Articolul 648 ter. 1 "Autoriciclaggio").

15. Odată cu adoptarea unei noi incriminări a spălării banilor în Suedia în iulie 2014, autospălarea banilor este sancţionată, deşi nu este prevăzută expres în legea penală. În textul normei nu există nicio clauză limitativă care ar exclude răspunderea autorilor pentru infracţiunea-predicat. În practică, acest fapt presupune că este pedepsită orice spălare de bani, indiferent de cine este subiectul activ, inclusiv persoana care spală bunurile obţinute de ea însăşi prin comiterea infracţiunii-predicat.

16. În Germania, răspunderea pentru spălarea banilor a fost extinsă în 2015 pentru a include şi autospălarea banilor ((StGB) § 261 Geldwäsche). Pe baza acestei dispoziţii poate fi condamnată persoana care îşi cumpără, din produsele infracţiunii-predicat, o maşină sau care îşi păstrează banii obţinuţi în mod ilegal pe contul bancar al soţiei sale.

17. În Regatul Ţărilor de Jos, în Luxemburg şi în Belgia, majoritatea dosarelor de spălare a banilor care ajung în instanţă reprezintă cazuri de autospălare a banilor. Autospălarea banilor este incriminată prin articolul 195 din Codul penal al Letoniei şi prin articolul 216 din Codul penal al Lituaniei. În Estonia, judecătorii au stabilit pe cale jurisprudenţială, printr-o interpretare rezonabilă, că spălarea banilor acoperă şi autospălarea.

18. Autospălarea banilor este incriminată şi în Bulgaria, în Croaţia, în Polonia şi în Republica Cehă, unde la începutul anilor 2000 a fost abrogată condiţia potrivit căreia spălarea bunurilor obţinute din propria infracţiune nu reprezenta o spălare a banilor. Astfel, în Republica Cehă, incriminarea autospălării banilor a presupus excluderea condiţiei ca bunurile spălate să fie obţinute pe baza infracţiunii comise de o altă persoană, pentru ca fapta să întrunească elementele constitutive ale spălării banilor.

19. În anul 2010, în Austria s-a optat pentru o soluţie similară celei din legislaţia cehă, fiind exclusă clauza care stabilea că spălarea banilor implică doar spălarea bunurilor infracţionale obţinute de o altă persoană. Deşi diferită de spălarea obişnuită de bani, autospălarea banilor poate fi comisă în Austria doar prin disimularea sau prin deghizarea originii banilor obţinuţi prin comiterea infracţiunii de către aceeaşi persoană ((StBG) § 165).

20. În Ungaria s-a optat pentru limitarea câmpului de aplicare a autospălării banilor, dar au existat, ca în multe alte state ale Uniunii Europene, dezbateri privind sancţionarea autospălării banilor sau doar a infracţiunii-predicat. În Ungaria s-a susţinut că incriminarea unor forme de autospălare a banilor – cum este utilizarea banilor proveniţi din comiterea de infracţiuni – ar putea deveni problematică în lumina principiului ne bis in idem. Astfel, în soluţia sa de incriminare, legislatorul maghiar a prevăzut că spălarea banilor este pedepsită doar atunci când sunt spălaţi banii obţinuţi pe baza infracţiunii comise de către o altă persoană, iar autospălarea se pedepseşte doar în cazuri excepţionale.

21. În Slovenia şi în Slovacia, autospălarea banilor nu este incriminată în mod explicit. Totuşi, în practica sa, Curtea Supremă a Sloveniei a stabilit că autospălarea banilor este pedepsită pe baza normei care incriminează spălarea banilor. În mod similar, şi Codul penal slovac permite pedepsirea pentru autospălarea banilor.

22. Aşadar, autospălarea banilor se pedepseşte în 25 de state membre ale Uniunii Europene (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia), chiar dacă metodele de incriminare a acesteia se deosebesc. Astfel, în timp ce în unele state autospălarea banilor nu este incriminată în mod explicit, în altele ea este pedepsită pe baza interpretării judecătoreşti. În acestea din urmă, incriminarea autospălării banilor a fost dedusă pe baza spălării banilor, fără a se face vreo diferenţiere între autospălarea şi spălarea obişnuită a banilor.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

23. Autorul excepţiei susţine că textele "venituri ilicite" şi "care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal au un caracter general şi ambiguu, nefiind stabilit cu suficientă precizie dacă subiectul infracţiunii de spălare de bani poate fi şi autorul infracţiunii-predicat, i.e. subiectul infracţiunii din care provin veniturile ilicite. Astfel, textul criticat poate fi interpretat în sensul în care subiectul activ al infracţiunii prevăzute de articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal poate fi şi autorul infracţiunii-predicat.

24. Pe de altă parte, autorul excepţiei susţine că tratatele internaţionale care vizează combaterea spălării banilor, la care Republica Moldova este parte, prevăd că infracţiunea de spălare de bani nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea-predicat. Din acest motiv, sancţionarea persoanei pentru acelaşi comportament ilegal pe baza mai multor articole ale Codului penal reprezintă o încălcare a principiului ne bis in idem, conform căruia nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală de două ori pentru una şi aceeaşi faptă.

25. În fine, autorul excepţiei afirmă că textul contestat încalcă articolele 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie şi 4 alin.(2) din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană.

B. Aprecierea Curţii

26. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

27. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor dispoziţii din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

28. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textele "venituri ilicite" şi "care ştie sau trebuia să ştie că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal. Curtea observă că criticile autorului excepţiei formulate în raport cu aceste texte de lege sunt similare, motiv pentru care le va analiza împreună. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor invocate de autor.

30. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul procedurii apelului împotriva sentinţei de condamnare a dlui Ilan Şor, găsit vinovat de spălare de bani în proporţii deosebit de mari şi de cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere în proporţii deosebit de mari (a se vedea supra §§ 3 şi 4). Astfel, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzei penale în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

31. O altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile criticate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental invocat (DCC nr.132 din 12 august 2021, § 28).

32. Autorul excepţiei susţine că textele contestate din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal contravin articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 22 [principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei] şi 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] din Constituţie şi 4 alin.(2) din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană, care garantează dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă (principiul ne bis in idem). Curtea menţionează că acest drept este garantat la nivel naţional de articolul 21 din Constituţie (HCC nr.19 din 3 noiembrie 2022, § 55).

33. În sesizare, autorul îi solicită Curţii să verifice dacă textele de lege contestate din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal respectă exigenţele calităţii legii şi ale principiului ne bis in idem.

34. Referitor la primul argument care susţine încălcarea standardului calităţii legii, Curtea reaminteşte că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile. Condiţia este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate să cunoască, din chiar textul normei relevante, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor profesionişti ai dreptului, care sunt acţiunile şi omisiunile ce-i pot angaja răspunderea şi care este pedeapsa aplicabilă, în cazul unor încălcări ale normei (DCC nr.126 din 15 noiembrie 2018, § 17; DCC nr.117 din 14 noiembrie 2019, § 16).

35. Curtea menţionează că autorul excepţiei a susţinut că tratatele internaţionale privind combaterea spălării banilor la care Republica Moldova este parte interzic sancţionarea autospălării banilor. În acest sens, Curtea precizează următoarele.

36. Infracţiunea de spălare de bani a fost introdusă în Codul penal ca urmare a implementării unor tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte, e.g., a Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, adoptată la Strasbourg, la 8 noiembrie 1990 (în continuare – Convenţia de la Strasbourg), a Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia, la 16 mai 2005 (în continuare – Convenţia de la Varşovia) şi a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate, adoptată la New York, la 15 noiembrie 2000 (în continuare – Convenţia de la New York).

37. Curtea observă că articolele 6 alin.(2) lit.b) din Convenţia de la Strasbourg şi 9 alin.(2) lit.b) din Convenţia de la Varşovia prevăd că "în scopul punerii în practică sau al aplicării [alineatului] 1 se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest alineat să nu se aplice persoanelor care au comis infracţiunea-predicat". Prevederi similare există şi în articolul 6 alin.(2) lit.e) din Convenţia Naţiunilor Unite. Dispoziţiile menţionate au un caracter facultativ şi admit o reglementare naţională mai strictă, care ar prevedea, de exemplu, că persoana care a comis infracţiunea-predicat să poată fi trasă la răspundere şi pentru infracţiunea de spălare a banilor. Aşadar, din contextul normativ al tratatelor internaţionale menţionate rezultă că acestea nu se opun ca un stat membru să le transpună în dreptul său intern, prevăzând incriminarea autorului infracţiunii-predicat şi pentru infracţiunea de spălare de bani, în conformitate cu angajamentele sale internaţionale şi cu principiile fundamentale ale dreptului său intern.

38. În acest sens, Convenţia de la Varşovia prevede că "fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune-predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălarea de bani" (articolul 9 alin.(5) al Convenţiei). Astfel, din perspectiva tratatelor internaţionale invocate de autorul sesizării, condamnarea pentru spălarea de bani admite condamnarea simultană pentru infracţiunea-predicat.

39. Curtea reţine că aceste concluzii sunt formulate şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în hotărârea sa din 2 septembrie 2021 în cauza C-790/19. Această cauză vizează, inter alia, raţionamentele Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului, potrivit cărora "[f]luxurile masive de bani murdari pot prejudicia stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar şi ameninţa piaţa unică, iar terorismul zdruncină înseşi temeliile societăţii noastre…" (articolul 1 din Preambul). De asemenea, în sensul directivei menţionate sunt considerate spălare de bani următoarele fapte comise cu intenţie: (a) conversia sau transferul de bunuri, cunoscând că acele bunuri provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la astfel de activităţi, cu scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea activităţilor respective pentru a se sustrage consecinţelor legale ale acţiunilor sale (articolul 1 alin.(2) lit.(a)). Statele membre pot adopta sau menţine în vigoare dispoziţii mai stricte în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a preveni fenomenul spălării banilor şi finanţării terorismului (articolul 5). Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că articolul 1 alin.(2) lit.(a) din Directiva în discuţie trebuie interpretat în sensul în care nu se opune unei reglementări naţionale care prevede că infracţiunea de spălare a banilor, potrivit acestei dispoziţii, poate fi săvârşită de autorul activităţii infracţionale care a generat banii în cauză.

40. Curtea nu poate reţine argumentele autorului sesizării cu privire la faptul că subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani nu poate fi şi autorul infracţiunii-predicat generatoare de venit şi că această concluzie ar decurge din tratatele internaţionale din domeniul spălării banilor ratificate de Republica Moldova.

41. Deşi autorul excepţiei a susţinut că textele contestate de la articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal nu prevăd cu suficientă claritate dacă subiectul infracţiunii-predicat poate fi şi subiectul activ la comiterea infracţiunii de spălare de bani, Curtea reţine că textul normei penale nu face nicio distincţie în acest sens. Aşadar, nimic din textele contestate nu poate fi interpretat ca făcând imposibilă sancţionarea aceleiaşi persoane atât pentru comiterea infracţiunii-predicat, cât şi pentru spălarea de bani.

42. Referitor la textul "care ştie […] că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal, în contextul infracţiunii de spălare de bani, el presupune că autorului infracţiunii îi este cunoscută originea infracţională a bunurilor. Aşadar, Curtea constată că în cazul autospălării banilor textul de lege contestat nu ridică nicio problemă din perspectiva previzibilităţii legii.

43. Pe de altă parte, Curtea observă că textul "care trebuia să ştie" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal reprezintă o modalitate alternativă de probare a cunoaşterii originii criminale a bunurilor şi presupune că persoana avea motive rezonabile să considere că acestea au fost obţinute prin metode ilegale. În acest context, Curtea precizează că regulile de transparenţă din legislaţia privind combaterea spălării banilor pot să reprezinte un reper în acest sens. Aceste reguli instituie criterii obiective care pot fi aplicate pentru a stabili dacă o persoană trebuia să cunoască originea ilegală a bunurilor.

44. În acest sens, Convenţia de la Varşovia prevede că "[f]iecare parte poate adopta măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a conferi, în baza dreptului său intern, caracterul de infracţiune tuturor sau unora dintre faptele prevăzute la paragraful 1, în unul sau în ambele cazuri prezentate mai jos, când infractorul: a) a suspectat faptul că bunurile reprezentau produse; b) trebuia să presupună că bunurile constituiau produse" (articolul 9 alin.(3) din Convenţie), iar Convenţia de la Strasbourg prevede că "Fiecare parte poate adopta măsurile, pe care le estimează necesare, pentru a conferi, în virtutea dreptului său intern, caracterul de infracţiuni penale totalităţii sau unei părţi a actelor evocate în alineatul 1, în unul sau în toate cazurile următoare, atunci când autorul ar fi trebuit să presupună că bunul constituie un venit provenit din activitatea infracţională (articolul 6 alin.(3) lit.a)).

45. Curtea notează că textul "trebuia să ştie" se referă la latura subiectivă [care, de altfel, se caracterizează prin intenţie] a subiectului spălării banilor în raport cu produsul infracţiunii-predicat, care urmează a fi stabilită în fiecare caz concret (a se vedea DCC nr.109 din 7 noiembrie 2017, § 36). În acest caz, cunoaşterea, intenţia sau scopul, care trebuie întrunite ca elemente ale infracţiunii de spălare de bani, pot fi calificate ca circumstanţe factuale obiective (articolul 6 alin.(2) lit.c) din Convenţia de la Strasbourg), care pot fi deduse din circumstanţele obiective ale faptei (articolul 9 alin.(2) lit.c) din Convenţia de la Varşovia).

46. Aşadar, Curtea reţine caracterul nefondat al capătului sesizării care susţine încălcarea standardului calităţii legii.

47. Totodată, Curtea observă că, în argumentele sale, autorul sesizării îi mai solicită Curţii să interpreteze textul contestat din perspectiva reglementării subiectului infracţiunii. În acest context, Curtea reţine că stabilirea câmpului de aplicare al unei infracţiuni constituie o problemă de interpretare şi de aplicare a legii şi nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.67 din 15 iunie 2020, § 34; DCC nr.2 din 18 ianuarie 2022, § 19). Această competenţă le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată. În acelaşi sens, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că rolul decizional conferit instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, § 50 şi 51).

48. Referitor la încălcarea principiului ne bis in idem, Curtea reţine că autorul excepţiei a susţinut că textele de lege contestate de la articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal permit dubla sancţionare a persoanei pe baza aceluiaşi comportament interzis.

49. Pentru ca acest principiu să fie incident este necesar să se constate (i) existenţa unei decizii definitive de achitare sau de condamnare; (ii) existenţa unui al doilea set de proceduri intentate în privinţa reclamantului (aspect care face referire la elementul bis); (iii) natura penală a procedurilor în discuţie; (iv) raportarea procedurilor penale la aceeaşi infracţiune (aspect ce face referire la elementul idem) presupusă a fi comisă de către reclamant (a se vedea Boman v. Finlanda, 17 februarie 2015, §§ 22-44) [DCC nr.122 din 3 august 2021, § 22]. Aşadar, articolul 21 din Constituţie este aplicabil doar în situaţia în care au fost intentate proceduri penale în privinţa persoanei, deşi exista o hotărâre definitivă de condamnare sau de achitare, pe fond, în privinţa aceleiaşi persoane, pentru comiterea aceleiaşi fapte. Curtea Europeană a precizat că regula generală stabilită de elementul bis (dubla procedură) al principiului ne bis in idem urmăreşte interzicerea repetării unei proceduri penale care a fost încheiată printr-o hotărâre "definitivă" ("res judicata") (A şi B v. Norvegia [MC], 15 noiembrie 2016, § 109). Astfel, Curtea notează că articolul 21 din Constituţie nu este incident.

50. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textelor "venituri ilicite" şi "care ştie sau trebuie să ştie că acestea constituie venituri ilicite" din articolul 243 alin.(1) lit.b) din Codul penal, ridicată de dl avocat Iulian Balan, în interesele dlui Ilan Şor, în dosarul nr.1a-1865/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.