Decizie nr.2 din 12.04.2013 privind inadmisibilitatea sesizării pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (Sesizarea nr.35a/2012)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

privind inadmisibilitatea sesizării pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi

din Legea nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională

a Pieţei Financiare (Sesizarea nr.35a/2012)

nr. 2  din  12.04.2013

 (în vigoare 12.04.2013) 

Monitorul Oficial nr.92-95 art.7 din 26.04.2013

* * *

Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, Preşedinte,

Dl Petru RAILEAN, judecător-raportor,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU, judecători,

cu participarea dnei Tatiana Oboroc, grefier,

Avînd în vedere sesizarea depusă la 5 noiembrie 2012,

înregistrată la aceeaşi dată,

Examinînd sesizarea în şedinţa plenară închisă,

Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La 5 noiembrie 2012 deputatul în Parlament Serghei Sîrbu a adresat Curţii Constituţionale o sesizare în vederea exercitării controlului constituţionalităţii art.9 alin.(1) lit.h), lit.l), lit.o), art.21 alin.(2), art.22 alin.(2) şi (3), art.23 (ultima frază) din Legea nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

2. Normele contestate vizează drepturile Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi modalitatea de intrare în vigoare şi executare a deciziilor acestui organ.

A. Motivele sesizării

3. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autor, pot fi rezumate după cum urmează.

Potrivit prevederilor art.9 alin.(1) din Legea nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, pentru protejarea drepturilor investitorilor şi ale publicului larg şi în cazul încălcării legislaţiei privind valorile mobiliare, are inclusiv următoarele drepturi: să suspende amplasarea valorilor mobiliare şi circulaţia lor la bursa de valori şi pe piaţa extrabursieră, clearingul şi decontările la tranzacţii; să intenteze, în instanţa de judecată, acţiuni privind chestiunile ce ţin de competenţa sa, inclusiv privind invaliditatea tranzacţiilor cu valori mobiliare; să califice acţiunile participanţilor la piaţa valorilor mobiliare ca manipulări pe piaţa valorilor mobiliare, conform legislaţiei privind valorile mobiliare.

4. Conform art.22 alin.(2) şi alin.(3) din lege, hotărîrile Comisiei Naţionale intră în vigoare la data publicării, în caz că în hotărîre nu este indicat alt termen, iar ordonanţele intră în vigoare la data emiterii. La fel, contestarea sau acţiunea în justiţie nu va suspenda executarea deciziilor Comisiei Naţionale pînă la soluţionarea definitivă a cauzei în instanţa de judecată.

5. Autorul sesizării consideră că normele contestate din lege încalcă cumulativ, direct sau indirect, prevederile articolelor 1, 6, 20, 53, 54, 66, 114, 115, 116 din Constituţia Republicii Moldova, art.6 şi 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art.8 şi 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De asemenea, el consideră că prevederile contestate vin în contradicţie cu un şir de norme concurente din legislaţia internă a Republicii Moldova.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O. nr.1/1,1994) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“[...] (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate.”

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

“(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.”

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

“În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

”Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. ”

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

Articolul 53

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

“(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

[...]”

Articolul 54

Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

“Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.”

Articolul 115

Instanţele judecătoreşti

“(1) Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii.

[…]”

Articolul 116

Statutul judecătorilor

“(1) Judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili, potrivit legii.

[…]”

7. Prevederile relevante ale Legii nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în M.O. nr.117-126, 2007) sunt următoarele:

“Art.9 – (1) Comisia Naţională are următoarele drepturi:

[…]

h) în scopul protejării drepturilor investitorilor şi ale publicului larg şi în cazul încălcării legislaţiei privind valorile mobiliare, să suspende amplasarea valorilor mobiliare şi circulaţia lor la bursa de valori şi pe piaţa extrabursieră, clearingul şi decontările la tranzacţii;

[...]

l) să intenteze, în instanţa de judecată, acţiuni privind chestiunile ce ţin de competenţa sa, inclusiv privind invaliditatea tranzacţiilor cu valori mobiliare;

[...]

o) să califice acţiunile participanţilor la piaţa valorilor mobiliare ca manipulări pe piaţa valorilor mobiliare, conform legislaţiei privind valorile mobiliare;

[…]”

“Art.21 – [...]

(2) Prin ordonanţe, Comisia Naţională exercită atribuţiile prevăzute la art.9 alin.(1) lit.c) şi h), precum şi dispune efectuarea de expertize şi controale.”

“Art.22 – (1) Hotărîrile şi ordonanţele Comisiei Naţionale se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(2) Hotărîrile Comisiei Naţionale intră în vigoare la data publicării, în caz că în hotărîre nu este indicat alt termen.

(3) Ordonanţele Comisiei Naţionale intră în vigoare la data emiterii.”

“Art.23 – [...] Contestarea sau acţiunea în justiţie nu va suspenda executarea deciziilor Comisiei Naţionale pînă la soluţionarea definitivă a cauzei în instanţa de judecată.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

8. Autorul sesizării consideră că normele contestate încalcă cumulativ, direct sau indirect, prevederile articolelor 1, 6, 20, 53, 54, 66, 114, 115, 116 din Constituţia Republicii Moldova, art.6 şi 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art.8 şi 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. De asemenea, el consideră că aceste norme vin în contradicţie cu un şir de norme concurente din legislaţia internă a Republicii Moldova.

9. În opinia sa, prin acordarea unor drepturi exclusive Comisiei Naţionale sunt limitate serios, fără a exista vreun motiv întemeiat, drepturile deţinătorilor de valori mobiliare.

10. Autorul sesizării menţionează că aceste norme legale acordă Comisiei Naţionale un drept discreţionar, fără să existe o hotărîre a instanţei de judecată, de a justifica orice limitare a drepturilor deţinătorilor de valori.

11. El susţine că, pentru participanţii la piaţa valorilor mobiliare, hotărîrile Comisiei Naţionale pot produce consecinţe foarte grave, iar legiuitorul nu a prevăzut expres anumite cerinţe pentru acest act administrativ.

12. Totodată, autorul sesizării consideră că legiuitorul, acordînd aceste drepturi Comisiei Naţionale, pune participanţii la piaţa valorilor mobiliare în situaţii discriminatorii, atunci cînd aceştia nu vor putea efectiv să-şi apere drepturile în justiţie, deoarece deciziile Comisiei vor fi imediat executorii fără a putea fi suspendate de către instanţa de judecată, iar consecinţele ar putea fi irecuperabile.

13. Astfel, autorul sesizării constată că normele contestate limitează drepturile de acces liber la justiţie, la apărare, la un proces echitabil, la un recurs efectiv şi principiul separaţiei puterilor în stat.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinînd sesizarea sub aspectul admisibilităţii, Curtea reţine următoarele.

Curtea Constituţională exercită jurisdicţia constituţională la sesizarea subiecţilor specificaţi în articolul 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolul 38 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Potrivit prevederilor legale, deputaţii sunt subiecţi cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale.

15. Potrivit art.24 alin.(2) şi alin.(4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată, să cuprindă obiectul şi împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele, expunerea normelor legale şi argumentele care justifică că norma contestată contravine Constituţiei.

16. Curtea menţionează că, potrivit Legii nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998, Comisia Naţională a Pieţei Financiare este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, care reglementează şi autorizează activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, precum şi supraveghează respectarea legislaţiei de către ei.

17. Comisia are drept obiectiv de bază asigurarea stabilităţii, transparenţei, siguranţei şi eficienţei sectorului financiar nebancar, prevenirea riscurilor sistemice şi manipulării pe piaţa financiară nebancară, protejarea drepturilor participanţilor la piaţa financiară nebancară.

18. Scopul şi obiectivele de bază ale Comisiei sunt realizate prin atribuţiile şi drepturile conferite acesteia de către legiuitor şi care sunt cuprinse la art.8 şi art.9 din lege.

19. În acest context, Curtea menţionează că prin atribuţiile exercitate autoritatea publică respectivă reprezintă un instrument al statului, prin intermediul său realizîndu-se obiectivele definite de către puterea politică în sfera financiară nebancară. Astfel, Comisia asigură transpunerea în viaţă, în temeiul legii, a politicii statului, precum şi conduce domeniul încredinţat şi este responsabilă de activitatea acestui sector.

20. La fel, Curtea reţine că Comisia este un regulator al pieţei financiare nebancare, fapt menţionat şi în sesizare, ceea ce denotă necesitatea exercitării controlului în respectiva sferă de activitate. Or, în final instanţei de judecată urmează a-i fi deduse doar litigii între diferiţi subiecţi, şi nu competenţe specifice pentru organe regulatorii ale pieţei financiare nebancare.

21. Din cuprinsul întregii sesizări, Curtea observă că autorul menţionează că prevederile cuprinse la art.9 lit.h), lit.l) şi lit.o) din lege, care reglementează unele drepturi ale Comisiei, încalcă principiul accesului liber la justiţie.

22. În acest context, Curtea notează că importanţa principiului accesului liber la justiţie (art.20 din Constituţie) şi necesitatea înfăptuirii justiţiei doar de către instanţele judecătoreşti (art.114-115 din Constituţie) sunt descrise in abstracto în sesizare, fără a se indica expres sub ce aspect normele contestate încalcă prevederile constituţionale invocate.

23. Mai mult, sesizarea nu cuprinde nici un argument ce ar justifica scopul contestării prevederii cuprinse la art.9 lit.l), care prevede “dreptul Comisiei de a înainta în instanţa de judecată acţiuni privind chestiunile ce ţin de competenţa sa”. În acest context, Curtea relevă că dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a se adresa în instanţa de judecată este garantat de prevederile constituţionale.

24. La fel, Curtea relevă, contestarea acestei norme vine în contradicţie cu argumentele expuse de autor în sesizare, şi anume cu cele care vizează necesitatea asigurării şi respectării principiului accesului liber la justiţie.

25. Concomitent, Curtea observă că prin sesizare se contestă şi norma care prevede că hotărîrile Comisiei intră în vigoare la data publicării, în caz că în hotărîre nu este indicat un alt termen (art.22 alin.(2)). Este de reţinut că, potrivit art.23 din Legea nr.192-XIV, deciziile Comisiei pot fi contestate în instanţa de contencios administrativ. Astfel, orice persoană care se consideră lezată în drepturile sale printr-un act al acestei autorităţi se poate adresa în instanţa de judecată competentă pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, iar instanţa de judecată este obligată să verifice, în cazurile, în condiţiile şi cu procedura stabilită de lege, legalitatea actelor care emană de la organe ce nu fac parte din sistemul judiciar (în speţă – actele Comisiei).

26. Curtea reţine că, potrivit art.6 alin.(1) din Convenţia Europeană, dreptul la un proces echitabil cuprinde dreptul oricărei persoane de a fi judecată în mod echitabil de un tribunal independent şi imparţial, în mod public şi într-un termen rezonabil, cu privire la drepturile şi obligaţiile sale civile. Curtea Europeană a reţinut în jurisprudenţa sa că “din moment ce unei persoane îi este aplicată o sancţiune, ea trebuie să poată fi “controlată” de un tribunal ce corespunde exigenţelor art.6, chiar dacă dispoziţiile Convenţiei nu se opun ca sancţionarea unor delicte minore să se facă, într-o primă fază, de organe administrative”.

27. Prin stipularea de către legiuitor a respectivului drept, Curtea menţionează că în sesizare nu se regăsesc argumente pertinente care ar demonstra în ce mod are loc încălcarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil şi recurs efectiv, drepturi garantate de art.20 şi 53 din Constituţie şi art.6 şi 13 din Convenţia Europeană.

28. Totodată, Curtea observă că dispoziţia cuprinsă în fraza a doua a art.23 din lege, potrivit căreia “Contestarea sau acţiunea în justiţie nu va suspenda executarea deciziilor Comisiei Naţionale pînă la soluţionarea definitivă a cauzei în instanţa de judecată”, este similară normei prevăzute la art.21 alin.(3) din Legea contenciosului administrativ, în redacţia Legii nr.130-XVI din 7 iunie 2007, normă care a fost declarată neconstituţională prin Hotărîrea nr.18 din 11 decembrie 2012.

29. Astfel, întrucît Curtea deja a pronunţat o hotărîre asupra unui aspect care constituie o parte a obiectului sesizării, fraza a doua din art.23 al Legii nr.192-XIV privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare nu poate face obiect al controlului constituţionalităţii. Concomitent, Curtea observă că, potrivit sesizării, normele contestate nu pot fi abordate separat, ele interacţionează strîns şi implică examinarea corelativă.

30. În context, concluzionînd cele expuse supra şi avînd în vedere faptul că în sesizare nu se atestă un raport direct de cauzalitate între normele contestate şi prevederile constituţionale invocate, în temeiul articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 40 alin.(3), 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Nu se acceptă spre examinare în fond sesizarea pentru controlul constituţionalităţii art.9 alin.(1) lit.h), lit.l) şi lit.o), art.21 alin.(2), art.22 alin.(2) şi alin.(3) şi a ultimei fraze din art.23 din Legea nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.