Decizie nr.20/139 din 30.08.2017 cu privire la desemnarea membrilor CCA pentru efectuarea unor deplasări de serviciu şi alocarea mijloacelor financiare pentru cheltuielile de deplasare
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la desemnarea membrilor CCA pentru efectuarea unor deplasări
de serviciu şi alocarea mijloacelor financiare pentru cheltuielile de deplasare
nr. 20/139 din 30.08.2017
(în vigoare 22.09.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 340-351 art. 1793 din 22.09.2017
* * *
I. Prin scrisoarea nr.IE/1-1/353/6464 din 24 mai 2017, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova solicită delegarea reprezentanţilor CCA pentru "Mass-Media Forum", care se va desfăşura în oraşul Kiev, Ucraina, în perioada 12-14 septembrie 2017. Forumul va include 3 sesiuni de lucru:
- Examinarea în detaliu a presiunilor contemporane cu care se confruntă profesia de jurnalist şi nevoia de a adapta abilităţile profesionale şi modelele de lucru la condiţiile moderne;
- Cum să facem faţă provocărilor impuse spaţiului de comunicare de ştirile false şi propagandă şi ce ar trebui de făcut pentru a asigura promovarea valorilor europene şi a eforturilor de reformă ale partenerilor;
- Sprijinul necesar mass-mediei locale (şi regionale).
De asemenea, la 12 septembrie, Fondul European pentru Democraţie va organiza o prezentare a bunelor practici de susţinere a domeniului media în ţările Parteneriatului Estic.
Cheltuielile de deplasare sunt asigurate de către organizatori.
II. Prin scrisoarea nr.802-01 din 23 august 2017, Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova invită reprezentanţii Consiliului Coordonator al Audiovizualului să participe la "Kiev Media Week", care va avea loc la Kiev, Ucraina, în perioada 18-21 septembrie 2017.
De asemenea, pe data de 19 septembrie, Ambasada SUA organizează o conferinţă dedicată mass-media din Republica Moldova, cu scopul de a facilita interacţiunea cu investitorii şi autorităţile de reglementare europene.
Cheltuielile de cazare, precum şi taxa de participare la eveniment vor fi acoperite de Ambasada SUA.
III. Prin scrisoarea nr.194/G din 4 august 2017, Consiliul Naţional al Audiovizualului din Republica Azerbaidjan invită o delegaţie oficială a Consiliului Coordonator al Audiovizualului al Republicii Moldova într-o vizită oficială de lucru la Baku, în perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2017, pentru a semna un Acord de colaborare în domeniul audiovizualului.
În conformitate cu prevederile art.47 alin.(2) lit.c) din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, ale pct.9 şi 11 lit.(c) din Regulamentul privind gestionarea Fondului de susţinere a radiodifuzorilor, aprobat prin Decizia CCA nr.125 din 4.12.2007, şi ale art.11 din Statutul CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.433 din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A desemna pentru participare la "Mass-Media Forum", care se va desfăşura în oraşul Kiev (Ucraina), în perioada 12-14 septembrie 2017, membrii CCA: Olga GUŢUŢUI şi Mariana ONCEANU-HADÂRCĂ (PRO – (8) Unanim – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA, O. GUŢUŢUI şi M. ONCEANU-HADÂRCĂ).
2. A desemna pentru participare la "Kiev Media Week", care se va desfăşura la Kiev (Ucraina), în perioada 18-21 septembrie 2017, preşedintele CCA, Dragoş VICOL (Pro – (8) Unanim – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA, O. GUŢUŢUI şi M. ONCEANU-HADÂRCĂ).
3. A desemna pentru efectuarea unei vizite de lucru în oraşul Baku, Azerbaidjan, în trimestrul IV al anului 2017, membrii CCA: Dinu CIOCAN, Cristina DUCA, Artur COZMA şi Nicolae DAMASCHIN (PRO – (8) Unanim – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA, O. GUŢUŢUI şi M. ONCEANU-HADÎRCĂ).
3.1. A desemna pe dl Artur COZMA în calitate de persoană semnatară din partea Consiliului Coordonator al Audiovizualului a Acordului de colaborare dintre autorităţile audiovizuale din Moldova şi Azerbaidjan (PRO – (8) Unanim – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, Iu. COLESNIC, A. COZMA, C. DUCA, O. GUŢUŢUI şi M. ONCEANU-HADÎRCĂ).
[Pct.3 modificat prin Decizia CCA nr.23/168 din 27.09.2017, în vigoare 27.10.2017]
4. A aloca mijloacele financiare necesare, din bugetul CCA pentru anul 2017, pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare a membrilor CCA la evenimentele sus-menţionate.
5. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Serviciul relaţii externe şi integrare europeană şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.
6. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dragoş VICOL |
| Nr.20/139. Chişinău, 30 august 2017. | |