Decizie nr.20 din 23.03.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.49b/2015 privind interpretarea articolelor 137 şi 138 din Constituţia Republicii Moldova (libertatea de exprimare a judecătorilor)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.49b/2015 privind interpretarea

articolelor 137 şi 138 din Constituţia Republicii Moldova

(libertatea de exprimare a judecătorilor)

nr. 20  din  23.03.2016

 (în vigoare 23.03.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 114-122 art. 32 din 29.04.2016

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Tudor PANŢÎRU, preşedinte de şedinţă,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 17 noiembrie 2015,

înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând preliminar sesizarea menţionată,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 23 martie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La 17 noiembrie 2015, deputaţii în Parlament Vlad Batrîncea şi Vasile Bolea au adresat Curţii Constituţionale sesizarea pentru interpretarea dispoziţiilor articolelor 137 şi 138 din Constituţie, care garantează independenţa judecătorilor Curţii Constituţionale şi stabilesc condiţiile de numire a acestora.

A. Motivele sesizării

2. Autorii sesizării au solicitat interpretarea prevederilor articolelor 137 şi 138 din Constituţie prin prisma libertăţii de exprimare a judecătorului Curţii Constituţionale.

3. Invocând unele declaraţii ale Preşedintelui Curţii Constituţionale, făcute în cadrul unor emisiuni televizate şi radiofonice, autorii sesizării consideră că acestea încalcă limitele normelor constituţionale menţionate.

B. Legislaţia pertinentă

4. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

“(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.”

Articolul 134

Statutul

“(1) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.

(2) Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei.

(3) Curtea Constituţională garantează supremaţia Constituţiei, asigură realizarea principiului separării puterii de stat în putere legislativă, putere executivă şi putere judecătorească şi garantează responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.”

Articolul 136

Structura

“(1) Curtea Constituţională se compune din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani.

(2) Doi judecători sînt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

(3) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia.”

Articolul 137

Independenţa

“Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.”

Articolul 138

Condiţiile pentru numire

“Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă o pregătire juridică superioară, o înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 15 ani în activitatea juridică, în învăţămîntul juridic sau în activitatea ştiinţifică.”

Articolul 139

Incompatibilităţi

“Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată retribuită, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.”

5. Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendată prin protocoalele adiţionale la această Convenţie (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997), sunt următoarele:

Articolul 10

Libertatea de exprimare

“1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizării

6. Potrivit autorilor sesizării, judecătorii Curţii Constituţionale, în exercitarea mandatului, au o serie de obligaţii, printre care să păstreze secretul deliberărilor şi al votării şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme ce ţin de competenţa Curţii Constituţionale, să nu folosească funcţia deţinută în scopuri de propagandă.

7. În acest sens, autorii sesizării susţin că prin interviurile şi declaraţiile publice, făcute de către judecătorii Curţii Constituţionale pentru mass-media, se încalcă prevederile articolelor 137 şi 138 din Constituţie şi articolelor 17, 18 şi 19 din Legea cu privire la Curtea Constituţională.

B. Aprecierea Curţii

8. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea reţine următoarele.

9. Curtea Constituţională exercită jurisdicţia constituţională la sesizarea subiecţilor specificaţi în articolul 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolul 38 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Potrivit prevederilor legale, deputaţii în Parlament sunt subiecţi cu drept de sesizare a Curţii Constituţionale.

10. La fel, articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, articolul 4 alin.(1) lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolul 4 alin.(1) lit.b) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează Curtea cu atribuţia de interpretare a Constituţiei.

11. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinând cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare, situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată.

12. Având în vedere importanţa interpretării dispoziţiilor constituţionale, Curtea tratează sesizările de acest caracter cu o exigenţă deosebită. Acestea pot fi acceptate pentru examinare în fond doar în cazul în care dispoziţia constituţională, a cărei interpretare se solicită, este incertă, ambiguă sau incompletă şi în cazul în care Curtea nu s-a pronunţat anterior.

13. Curtea observă că autorii sesizării au depus spre examinare unele declaraţii făcute de către Preşedintele Curţii Constituţionale în cadrul unor emisiuni radio-TV, solicitând aprecierea acestora prin prisma prevederilor articolelor 137 şi 138 din Constituţie.

14. Din totalitatea întrebărilor formulate de autorii sesizării, Curtea deduce că sesizarea vizează aspecte ce ţin de limitele libertăţii de exprimare a judecătorului Curţii Constituţionale.

15. În acest sens, Curtea observă că prevederile articolului 138 din Constituţie, care stabilesc condiţiile de numire a judecătorilor Curţii Constituţionale, nu au incidenţă în prezenta cauză.

16. Curtea reţine că, potrivit articolului 137 din Constituţie, judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei. Prevederile constituţionale menţionate sunt reflectate şi în articolul 13 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională.

17. Cu referire la independenţa judecătorilor Curţii Constituţionale, în Hotărârea nr.18 din 2 iunie 2014 Curtea a menţionat următoarele:

“42. Independenţa judecătorilor este unul din principiile constituţionale ale justiţiei. Potrivit acestui principiu, în activitatea sa judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale. În rezolvarea litigiilor judecătorul nu poate primi nici un fel de ordine, instrucţiuni, indicaţii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea.

[…]

56. Atât Constituţia, cât şi Legea cu privire la Curtea Constituţională reglementează importante principii şi garanţii ale independenţei şi neutralităţii judecătorilor Curţii Constituţionale, de natură să permită acestora exercitarea obiectivă a judecăţii, Curtea însăşi fiind, potrivit articolului 134 alin.(2) din Constituţie, “independentă faţă de orice altă autoritate publică” şi supunându-se numai Constituţiei. […].”

18. În acelaşi timp, articolul 13 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, care garantează independenţa judecătorilor, stabileşte că judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului.

19. Curtea reţine că articolul 32 din Constituţie garantează libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

20. Importanţa şi valoarea dreptului la libertatea de exprimare este confirmată şi de articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi articolul 10 al Convenţiei Europene, care stabilesc că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.

21. În acest sens, Curtea Europeană a stabilit în jurisprudenţa sa că libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din condiţiile de bază pentru progresul acesteia şi pentru realizarea proprie a fiecărei persoane. Potrivit paragrafului 2 al articolului 10, acesta este aplicabil nu numai “informaţiei” sau “ideilor” care sunt primite favorabil sau sunt privite ca inofensive sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi celor care ofensează, şochează sau deranjează. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi liberalismului, fără de care nu poate exista o “societate democratică”. După cum este prevăzut în articolul 10, această libertate este supusă unor excepţii, care trebuie, totuşi, interpretate strict, iar necesitatea unor astfel de restricţii trebuie stabilită în mod convingător (a se vedea, printre altele, Jersild v. Danemarca, § 31; Hertel v. Elveţia, hotărâre din 25 august 1998, § 46; Steel şi Morris v. Regatul Unit, nr.68416/01, § 87).

22. De asemenea, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a statuat că protecţia garantată de articolul 10 se extinde şi asupra funcţionarilor publici (a se vedea Vogt v. Germania, hotărâre din 26 septembrie 1995, § 53; Wille v. Liechtenstein, hotărâre din 28 octombrie 1999, § 41; Ahmed şi alţii v. Regatul Unit, hotărâre din 2 septembrie 1998; Fuentes Bobo v. Spania, § 38, hotărâre din 29 februarie 2000). În acelaşi timp însă, chiar dacă aceste persoane beneficiază de protecţia art.10 din Convenţie, este legitim ca statul să le supună, datorită statutului lor, unei obligaţii de rezervă. Între obligaţia de rezervă şi libertatea de exprimare a funcţionarilor publici trebuie păstrat un just echilibru, care să satisfacă cerinţa necesităţii ingerinţei într-o societate democratică.

23. În acest sens, Curtea reţine că în cauza Wille v. Liechtenstein Curtea Europeană a decis că, atunci când este vorba de magistraţi, şi în special de magistraţi de rang înalt, drepturile şi responsabilităţile lor în privinţa exerciţiului libertăţii de exprimare au o importanţă deosebită. Magistraţii trebuie să dea dovadă de o anumită reţinere în punerea în valoare a libertăţii lor de exprimare ori de câte ori este susceptibil să fie afectate autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare (§64).

24. Totodată, dacă magistratul îşi exprimă opinia asupra unor chestiuni de drept constituţional, care, prin însăşi natura acestei ramuri de drept, au evidente şi obligatorii implicaţii politice, acest unic element, privit izolat, nu poate legitima împiedicarea lui să formuleze comentarii cu privire la astfel de subiecte. Într-o astfel de situaţie, magistratul poate să îşi exprime opinia, mai ales dacă nu este vorba de o opinie total de nesusţinut, ci, dimpotrivă, de una împărtăşită şi de alte persoane (Wille v. Liechtenstein, § 67).

25. De asemenea, Curtea Europeană menţionează că excluderea din magistratură ca urmare a declaraţiilor date în presă încalcă dreptul la libertatea de exprimare, consacrat de art.10 din Convenţie, este extrem de severă şi aptă de a produce un efect “descurajant” asupra judecătorilor care ar fi dorit să participe la dezbaterea publică privind eficacitatea instituţiilor judiciare (a se vedea cauza Kudeshkina v. Federaţia Rusă, hotărâre din 28 februarie 2009, §88, §98).

26. Mai mult, având în vedere importanţa crescândă acordată separaţiei puterilor şi importanţa salvgardării independenţei judiciarului, Curtea Europeană reţine că ingerinţele în libertatea de exprimare a unui judecător impun o analiză detaliată.

27. În acelaşi context, în Raportul privind libertatea de exprimare a judecătorilor, adoptat la cea de-a 103-a sesiune plenară (19-20 iunie 2015), Comisia de la Veneţia a subliniat:

“41. Pentru a înlătura garanţiile constituţionale ale libertăţii de exprimare, trebuie să fie evidentă legătura dintre opiniile exprimate şi activităţile ce ţin de administrarea justiţiei. În cazul în care legătura nu este evidentă, instanţele şi organele de supraveghere trebuie să acorde prioritate libertăţii de exprimare a unui judecător, nefiind permise nici un act de presiune în privinţa acestuia.”

28. În contextul celor menţionate, Curtea reţine că în speţă dl Alexandru Tănase a fost intervievat de jurnalişti în calitate de preşedinte al Curţii Constituţionale şi în legătură cu hotărârile adoptate de către Curtea Constituţională. De altfel, este obligaţia preşedintelui Curţii să explice activitatea Curţii Constituţionale. Astfel, preşedintele Curţii şi-a expus opinia, în principal, despre administrarea justiţiei constituţionale de către Curtea Constituţională, precum şi despre funcţionarea justiţiei ordinare şi a instituţiilor democratice în Republica Moldova. În acest sens, este evident că nu poate fi vorba despre depăşirea limitelor dreptului la libera exprimare.

29. În acelaşi timp, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă ratione materiae, deoarece interviurile şi articolele de presă nu sunt acte susceptibile controlului constituţionalităţii.

30. Curtea reţine că sesizarea este vădit nefondată, formulată abuziv şi argumentată defectuos, prin urmare, nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în conformitate cu prevederile articolelor 26 alin.(1), 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea deputaţilor Vlad Batrîncea şi Vasile Bolea privind interpretarea articolelor 137 şi 138 din Constituţia Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.