Decizie nr.22 din 07.02.2011 cu privire la executarea hotărîrii judecătoreşti
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la executarea hotărîrii judecătoreşti
nr. 22 din 07.02.2011
(în vigoare 25.02.2011)
Monitorul Oficial nr.32-33 art.181 din 25.02.2011
* * *
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2010 (menţinută în vigoare prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2 decembrie 2010), Consiliul Coordonator al Audiovizualului a fost obligat "să emită decizia privind darea acordului la cesionarea licenţei de emisie de la "Provideo" SRL către "Liberadio" SRL pentru postul de radio "Radio Sport" care efectuează emisia pe frecvenţa 101,3 MHz–Chişinău şi la cesionarea licenţei de emisie seria A MMII nr.014611 din 25.09.2007 de la "Basaradio" SRL către "Liberadio" SRL, în partea ce se referă la frecvenţele 104,0 MHz–Varniţa, 102,9 MHz–Anenii Noi şi 107,1 MHz – Sărata Galbenă".
La 13 ianuarie curent pe adresa CCA a parvenit de la Curtea de Apel Chişinău hotărîrea din 10 iunie 2010 pentru executare.
Luînd în consideraţie hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2010 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 2 decembrie 2010, în temeiul Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, a Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000, a Codului de executare al Republicii Moldova nr.443-XV din 24.12.2004 şi în temeiul actelor prezentate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
Art.1. Se cesionează licenţa de emisie de la "Provideo" SRL către "Liberadio" SRL pentru postul de radio "Radio Sport", frecvenţa 101,3 MHz – Chişinău.
Art.2. Se cesionează licenţa de emisie seria A MMII nr.014611 din 25.09.2007 de la "Basaradio" SRL către "Liberadio" SRL, în partea ce se referă la frecvenţele 104,0 MHz – Varniţa, 102,9 MHz – Anenii Noi şi 107,1 MHz – Sărata Galbenă.
Art.3. Se declară nevalabilă Licenţa de emisie seria AA 073719 din 21.05.10 eliberată "Provideo" SRL pentru postul de radio "Radio Sport", frecvenţa 101,3 MHz – Chişinău.
Art.4. Se reperfectează Licenţa de emisie seria A MMII nr.014611 din 25.09.2007 eliberată "Basaradio" SRL pentru postul de radio "Europa Plus Moldova" prin excluderea frecvenţelor 104,0 MHz – Varniţa, 102,9 MHz – Anenii Noi şi 107,1 MHz – Sărata Galbenă.
Art.5. Modificările respective se introduc în Registrul de licenţiere.
Art.6. Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
Art.7. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia Expertiză şi Licenţiere.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI | |
| COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI | Gheorghe GORINCIOI |
| Secretar | Dorina Curnic |
Chişinău, 7 februarie 2011. |
|
| Nr.22. |