BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.221 din 26.12.2013 cu privire la respectarea principiului echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii în cadrul emisiunilor informative conform prevederilor art.7 din Codul audiovizualului de către posturile de televiziune "Moldova 1", "Prime", "2 Plus", "Publika TV", "Jurnal TV", "N 4", "PRO TV CHIŞINĂU", "TV 7", "Accent TV" şi "Canal 3"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.12.2013

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la respectarea principiului echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii

în cadrul emisiunilor informative conform prevederilor art.7 din Codul audiovizualului

de către posturile de televiziune "Moldova 1", "Prime", "2Plus", "Publika TV",

"Jurnal TV", "N 4", "PRO TV CHIŞINĂU", "TV 7", "Accent TV" şi "Canal 3"

nr. 221  din  26.12.2013

 (în vigoare 14.02.2014) 

Monitorul Oficial nr.35-41 art.252 din 14.02.2014

* * *

În cadrul şedinţei publice din 15 noiembrie curent, prin Decizia nr.188 (art.2), Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis efectuarea unei monitorizări tematice a buletinelor informative ale posturilor de televiziune "Moldova 1", "Prime", "2Plus", "Publika TV", "Jurnal TV", "N 4", "PRO TV CHIŞINĂU", "TV 7", "Accent TV" şi "Canal 3", la capitolul respectării prevederilor art.7 din Codul audiovizualului .

Conform prevederilor art.37 alin.(1), art.40 alin.(1) lit.a), b), d), art.41 alin.(1) lit.a) din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006 au fost monitorizate principalele buletine informative ale posturilor de televiziune: "Moldova 1" ("Mesager" – ora de difuzare 19:00); "Prime" ("Primele ştiri" – ora de difuzare 21:00); "2Plus" ("Reporter" – 19:00) "Publika TV" ("Prime time news" – ora de difuzare 19:00); "Jurnal TV" ("Jurnal" – ora de difuzare 19:00); "N 4" ("Obiectiv" – ora de difuzare 19:00); "PRO TV CHIŞINĂU" ("Ştiri" – ora de difuzare 20:00); "TV 7" ("Ştiri" – ora de difuzare 18:00); "Accent TV" ("Accent info" – ora de difuzare 21:00) şi "Canal 3" ("Ştirile Canal 3" – ora de difuzare 22:00).

Monitorizarea s-a desfăşurat în perioada 4-13 noiembrie 2013.

În perioada de raport, posturile de televiziune "Moldova 1" (56 subiecte), "Prime" (54 subiecte), "2Plus" (35 subiecte), "Publika TV" (57 subiecte), "Jurnal TV" (50 subiecte), "N 4" (52 subiecte), "PRO TV CHIŞINĂU" (33 subiecte), "TV 7" (44 subiecte),"Accent TV" (34 subiecte) şi "Canal 3" (33 subiecte), au difuzat 448 de materiale în cadrul cărora au fost reflectaţi subiecţi politici.

Dintre toţi subiecţii politici prezenţi în cadrul buletinelor informative ale celor 10 posturi de televiziune supuse monitorizării, reprezentanţii Guvernului au avut cea mai mare pondere de reflectare în ştiri (7973 sec.), în mare parte datorită mediatizării subiectelor privind noile reguli pentru sesiunea BAC 2014, anunţate de Ministerul Educaţiei; iniţierea unui proiect de hotărîre de Guvern pentru crearea unei Agenţii antidoping; proiectul de lege elaborat de Ministerul Justiţiei cu privire la sancţionarea demnitarilor şi funcţionarilor publici care vor deţine averi a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute în mod legal; întrevederea premierului Iurie Leancă cu omologul său de la Bucureşti, Victor Ponta; solicitarea demisiei ministrului apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul unor manifestaţii de protest etc.

În emisiunile informative, partidele politice aflate la guvernare: PDM (2494 sec.), PLDM (1871 sec.), PLR (481 sec.) şi PL (1445) au avut un volum echilibrat de mediatizare, iar principalul partid de opoziţie – PCRM, s-a bucurat de cel mai mare volum de reflectare în ştiri – 7265 sec.

Cel mai mediatizat lider politic a fost preşedintele PCRM, Vladimir Voronin – 2179 sec., fiind urmat de primarul capitalei Dorin Chirtoacă – 1755 sec. De un volum apreciabil de prezentare în buletinele informative a beneficiat Iurie Leancă, în calitatea sa de prim-ministru al Republicii Moldova – 1565 sec.; urmat de preşedintele ţării Nicolae Timofti – 1193 sec.; Igor Corman, mediatizat în calitate de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, a obţinut un volum de 1105 sec.

Liderul partidului PDM, Marian Lupu, a avut o pondere de 957 sec. de reflectare în cadrul buletinelor de ştiri difuzate în perioada de raport, fiind urmat de liderul PLDM, V. Filat, şi liderul PL, M.Ghimpu, cu 624 sec. şi, respectiv, 425 sec.

Conotaţia reflectării liderilor politici prezentaţi în cadrul buletinelor informative ale posturilor de televiziune "Moldova 1", "Prime", "2Plus", "Publika TV", "N 4", "PRO TV CHIŞINĂU", "TV 7" şi "Canal 3" în perioada de raport a fost, în general, neutră, păstrîndu-se un echilibru între reflectarea pozitivă şi cea negativă.

Doar în cazul postului de televiziune "Jurnal TV" conotaţia reflectării a fost dezechilibrată în partea ce ţine de procentul negativ obţinut de PDM, care, din timpul total oferit de 9 min. 47 sec., 5 min. 59 sec. a fost prezentat într-o formă negativă prin difuzarea subiectelor la 08.11.2013 – despre "revenirea TVR pe piaţa audiovizuală autohtonă prin altă modalitate decît cea terestră" (motivul ar fi că "frecvenţa ulterioară nu mai este disponibilă deoarece pe ea emite acum postul de televiziune "2Plus", controlat de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc"), despre "afirmaţiile făcute de către unii experţi în cadrul emisiunii "Ora expertizei" cu privire la proiectul de lege iniţiat de un grup de deputaţi PDM care prevede deschiderea unei reţele de magazine sociale" (în opinia lor, acest proiect poartă un caracter exclusiv electoral), despre "declaraţiile başcanul Găgăuzei referitor la Marian Lupu" (başcanul a declarat că Marian Lupu este ruşinea Moldovei, dar şi a întregii clase politice. Aflat într-o deplasare peste hotare, liderul PDM nu a comentat declaraţiile. Iar vicepreşedintele PDM, Igor Corman, afirmă că Formuzal se pregăteşte de următoarele alegeri (13.11.2013)).

Cu aceeaşi tentă negativă a fost reflectată şi Coaliţia de guvernare în subiectul din 04.11.2013 şi, respectiv, 10.11.2013, în care invitaţii emisiunii "Ora expertizei" de la postul de televiziune "Jurnal TV" au afirmat că "coaliţia de guvernare a scos în stradă oamenii nu pentru a promova ideea integrării europene, ci pentru a-şi lustrui imaginea în faţa europenilor şi a-şi camufla incompetenţa", iar jurnalistul Vasile Năstase a declarat că "monstruoasa coaliţie a picat testul libertăţii de exprimare, al accesului la informaţie, al onoarei şi bunului-simţ".

În context, în cadrul şedinţei publice, membrii CCA au atenţionat postul de televiziune "Jurnal TV" asupra necesităţii asigurării echidistanţei în cadrul buletinelor informative.

Cel mai mare volum de subiecte politice care a promovat poziţia unui singur partid (PCRM) şi a unui singur lider politic (V.Voronin), cu o conotaţie a reflectării neutră şi pozitivă, a fost difuzat de către postul de televiziune "Accent TV". Deşi postul în cauză a oferit spaţiu reflectării reprezentanţilor Coaliţiei de guvernare şi celorlalte partide, aceştia au fost constant prezentaţi în context negativ.

Astfel, postul de televiziune "Accent TV" a admis derogări de prevederile art.7, alin.(1) din Codul audiovizualului, conform căruia: "În spiritul respectării libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului, prin transmisia şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului" şi alineatul (2) al aceluiaşi articol: "Acordînd timpi de antenă unui partid sau unei mişcări politice pentru propagarea poziţiilor acestora, radiodifuzorul trebuie să ofere, de asemenea, în cadrul aceluiaşi gen de programe şi la aceeaşi oră, timpi de antenă altor partide şi mişcări politice fără tergiversări neîntemeiate şi fără a favoriza un partid anume, indiferent de procentajul reprezentării sale parlamentare".

Prevederile art.7 alin.(4) lit.c) din Codul audiovizualului, care statuează: "Pentru a asigura în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor respectarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii, aceştia vor plasa fiecare ştire astfel încît în cazul subiectelor ce vizează situaţii de conflict, să se respecte principiul de informare din mai multe surse" au fost încălcate în cadrul subiectului despre incidentul de la Ceadîr-Lunga, unde poliţia a scos drapelul CSI arborat pe sediul executivului local, pus pe post în ediţia de ştiri de la 13 noiembrie curent (21:28:22), a fost comentat, după cadru, astfel: "Ordinul de a smulge drapelul, proces care a avut loc noaptea, a fost dat de la Chişinău, sînt convinşi locuitorii din Ceadîr-Lunga. Acest lucru încă o dată demonstrează frica autorităţilor proeuropene de propriul popor şi ignorarea absolută a legii – au concluzionat consilierii locali". În cadrul subiectului, un colaborator al poliţiei a refuzat să dea informaţii, făcînd trimitere la Serviciul de presă al MAI. Respectiv, expunerea poziţiei organului de poliţie a lipsit.

De asemenea, posturile de televiziune "Moldova 1", "Prime", "2Plus", "Publika TV", "Jurnal TV", "N 4", "PRO TV CHIŞINĂU", "TV 7" şi "Canal 3" supuse monitorizării în perioada 4-13 noiembrie 2013, au respectat principiul de informare din mai multe surse în cazul subiectelor conflictuale prezentate în cadrul emisiunilor informative, iar din punct de vedere al cerinţelor legale nu au fost înregistrate derogări de la prevederile art.7 din Codul audiovizualului.

Ca urmare a examinării Raportului de monitorizare a serviciilor de programe informative ale posturilor de televiziune "Moldova 1", "Prime", "2Plus", "Publika TV", "Jurnal TV", "N 4", "PRO TV CHIŞINĂU", "TV 7", "Accent TV" şi "Canal 3" la capitolul respectării prevederilor art.7 din Codul audiovizualului, a dezbaterilor publice, în baza prevederilor Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE: