Decizie nr.24 din 29.04.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.17a/2016 privind controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1906-VII din 12 ianuarie 2016 (eliberarea din funcţie a unui judecător)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.17a/2016 privind controlul
constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii
Moldova nr.1906-VII din 12 ianuarie 2016
(eliberarea din funcţie a unui judecător)
nr. 24 din 29.04.2016
(în vigoare 29.04.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 347-352 art. 75 din 07.10.2016
* * *
Curtea Constituţională, statuând în componenţa:
Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,
Dl Aurel BĂIEŞU,
Dl Igor DOLEA,
Dl Tudor PANŢÎRU,
Dl Victor POPA, judecători,
cu participarea dnei Sorina Munteanu, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă la 15 martie 2016,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 29 aprilie 2016 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională în data de 15 martie 2016 de către deputaţii în Parlament Artur Reşetnicov şi Igor Vremea, în temeiul articolelor 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin.(1) lit.g) şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, pentru controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1906-VII din 12 ianuarie 2016 privind eliberarea domnului Ivan Busuioc din funcţia de judecător la Judecătoria Centru, municipiul Chişinău.
A. Motivele sesizării
2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autorii sesizării, pot fi rezumate după cum urmează.
3. În speţă, prin Hotărârea nr.989/32 din 9 decembrie 2014, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus Preşedintelui Republicii eliberarea din funcţie a judecătorului Ivan Busuioc în baza cererii de demisie, depusă la 5 decembrie 2014 potrivit articolului 25 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la statutul judecătorului.
4. La 18 martie 2015 Preşedintele Republicii a respins solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii privind eliberarea din funcţie a judecătorului în baza cererii de demisie, menţionând că în privinţa acestuia a fost pronunţată o sentinţă de condamnare în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni din imprudenţă, menţinută fără modificări de Curtea de Apel Chişinău la 11 martie 2015.
5. Prin Hotărârea nr.267/12 din 7 aprilie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a propus repetat Preşedintelui Republicii eliberarea din funcţie a judecătorului Busuioc în baza cererii de demisie.
6. La 3 decembrie 2015 Preşedintele Republicii a expediat Consiliului Superior al Magistraturii un demers, prin care a solicitat revizuirea Hotărârii nr.989/32 din 9 decembrie 2014, pe motiv că sentinţa de condamnare a judecătorului Busuioc a devenit irevocabilă la 19 noiembrie 2015.
7. Prin Hotărârea nr.943/38 din 8 decembrie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a respins solicitarea Preşedintelui Republicii, menţionând că la momentul depunerii cererii de demisie de către judecător nu exista un alt motiv pentru eliberarea sa din funcţie.
8. La 12 ianuarie 2016 Preşedintelui Republicii a emis Decretul nr.1906-VII cu privire la eliberarea domnului Ivan Busuioc din funcţia de judecător la Judecătoria Centru, mun. Chişinău, în legătură cu pronunţarea hotărârii definitive de condamnare, potrivit articolului 25 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la statutul judecătorului.
9. În circumstanţele expuse mai sus, autorii sesizării pretind că Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1906-VII din 12 ianuarie 2016 a fost emis cu încălcarea articolelor 88 lit.d), 116 alin.(2) şi 123 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova.
B. Legislaţia pertinentă
10. Prevederile relevante ale Constituţiei Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140), sunt următoarele:
Articolul 6
Separaţia şi colaborarea puterilor
“În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.”
Articolul 88
Alte atribuţii
“Preşedintele Republicii Moldova îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
[…]
d) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
[…]”
Articolul 116
Statutul judecătorilor
“[…]
(2) Judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.
[…]”
Articolul 123
Atribuţiile
“(1) Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători.
(2) Modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin lege organică.”
11. Prevederile relevante ale Legii nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (republicată în M.O., 2013, nr.15-17, art.65) sunt următoarele:
Articolul 1
Consiliul Superior al Magistraturii - organ
de autoadministrare judecătorească
“(1) Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc, şi este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii exercită autoadministrarea judecătorească.”
Articolul 4
Competenţa Consiliului Superior al Magistraturii
“(1) Întru exercitarea funcţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii are următoarele competenţe referitoare la cariera judecătorilor:
a) face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau, respectiv, Parlamentului de numire, promovare la o instanţă superioară, transferare la o instanţă de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară, de numire în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte de instanţă ori de eliberare din funcţie a judecătorilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti; […]”
Articolul 20
Promovarea la o instanţă superioară, transferarea la o instanţă
de acelaşi nivel sau la o instanţă inferioară, detaşarea, suspendarea,
demisia şi eliberarea din funcţie a judecătorului
“(1) Chestiunile ce ţin de […] suspendarea, demisia şi eliberarea din funcţie a judecătorului sînt examinate de Consiliul Superior al Magistraturii în condiţiile legii.
[…]
(4) Hotărârile privind […] demisia şi eliberarea lui din funcţie, însoţite de curriculum vitae din care să rezulte activitatea lui şi de proiectul de decret sau de hotărâre, se înaintează Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, Parlamentului de către Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
[…]
(8) Consiliul Superior al Magistraturii sistează demisia judecătorului şi dispune încetarea plăţii indemnizaţiei viagere lunare în condiţiile art.26 din Legea cu privire la statutul judecătorului.”
12. Prevederile relevante ale Legii nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului (republicată în M.O., 1998, nr.26-27, art.170) sunt următoarele:
Articolul 11
Numirea judecătorului în funcţie
“(1) Judecătorii judecătoriilor şi judecătorii curţilor de apel se numesc în funcţie, din numărul candidaţilor selectaţi prin concurs, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. […]
(2) Judecătorii Curţii Supreme de Justiţie sînt numiţi de către Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcţia de judecător pe 5 ani sau până la atingerea plafonului de vârstă şi numai în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcţia respectivă, de încălcare de către acesta a legislaţiei sau de încălcare a procedurilor legale de selectare şi promovare a lui.
(4) Refuzul de numire în funcţie sau de reconfirmare în funcţie trebuie să fie motivat şi se face în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii. În cazul apariţiei unor circumstanţe care necesită o examinare suplimentară, Preşedintele Republicii Moldova anunţă Consiliul Superior al Magistraturii despre prelungirea termenului indicat cu 15 zile.
(5) La propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele Republicii Moldova emite un decret privind numirea în funcţia de judecător pe 5 ani sau până la atingerea plafonului de vârstă în termen de 30 de zile de la data parvenirii propunerii repetate.”
Articolul 17
Asigurarea independenţei judecătorului
“Independenţa judecătorului este asigurată prin:
[…]
b) procedeul de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie; […]”
Articolul 25
Eliberarea judecătorului din funcţie
“(1) Judecătorul este eliberat din funcţie de organul care l-a numit în cazul:
a) depunerii cererii de demisie;
[…]
g) pronunţării hotărârii definitive de condamnare; […]
(2) Propunerea privind eliberarea judecătorului din funcţie este înaintată de Consiliul Superior al Magistraturii Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, Parlamentului.
(3) Modul de eliberare din funcţie a judecătorului şi de contestare a hotărârii de eliberare se stabileşte de legislaţie. […]”
Articolul 26
Demisia judecătorului
“(1) Se consideră demisie a judecătorului plecarea onorabilă a acestuia din funcţie dacă, în exerciţiul funcţiunii şi în afara relaţiilor de serviciu, el nu a comis fapte care discreditează justiţia sau compromit cinstea şi demnitatea de judecător.
[…]
(6) Judecătorul este considerat demisionat atâta timp, cât respectă prevederile art.8, păstrează cetăţenia Republicii Moldova şi nu comite fapte ce discreditează justiţia sau compromit cinstea şi demnitatea de judecător.
(7) În cazul în care constată că judecătorul demisionat nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege, Consiliul Superior al Magistraturii sistează demisia judecătorului, acesta fiind în drept să atace hotărârea de sistare în instanţa judecătorească într-un termen de 10 zile de la data primirii copiei de pe hotărâre.
[…]”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorilor sesizării
13. În motivarea sesizării, autorii susţin că la eliberarea judecătorilor din funcţie sunt aplicabile reglementările privind numirea lor în funcţie.
14. Astfel, autorii sesizării menţionează că propunerea Consiliului Superior al Magistraturii de eliberare din funcţie a judecătorilor în baza cererii de demisie poate fi respinsă de către Preşedintele Republicii o singură dată, iar în cazul propunerii repetate, are obligaţia de a emite un decret în strictă conformitate cu solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii.
15. Autorii sesizării invocă faptul că, deşi Consiliul Superior al Magistraturii a propus eliberarea din funcţie a judecătorului Ivan Busuioc în baza cererii de demisie, Preşedintele Republicii, după respingerea propunerilor repetate ale CSM, cu încălcarea termenului legal de examinare a acestora (30 de zile), a emis decretul privind eliberarea din funcţie a judecătorului în legătură cu adoptarea unei hotărâri definitive de condamnare.
16. Din aceste motive, autorii sesizării solicită exercitarea controlului constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1906-VII din 12 ianuarie 2016, în sensul corespunderii cu prevederile articolelor 88 lit.d), 116 alin.(2) şi 123 alin.(1) din Constituţia Republicii Moldova.
B. Aprecierea Curţii
17. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea relevă următoarele.
18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii decretelor Preşedintelui Republicii Moldova ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
19. Curtea menţionează că articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputaţii în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
20. În Hotărârea nr.10 din 16 aprilie 2010 Curtea a statuat că actele administrative cu caracter individual emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale exponente ale unui interes public deosebit, fac obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept, sub aspectul formei şi procedurii de adoptare.
21. În speţă, Curtea reţine că obiectul controlului constituţionalităţii îl constituie Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1906-VII din 12 ianuarie 2016 privind eliberarea din funcţie a unui judecător, în partea ce ţine de dreptul Preşedintelui de a modifica temeiul invocat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru eliberarea din funcţie.
22. Examinând actul contestat sub aspectul procedurii de adoptare, Curtea reţine următoarele.
23. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că desemnarea şi destituirea judecătorilor şi preşedinţilor instanţelor judecătoreşti se realizează cu participarea a cel puţin două autorităţi: pe de o parte, Consiliul Superior al Magistraturii şi, pe de altă parte, Preşedintele sau, după caz, Parlamentul.
24. Curtea menţionează că, în baza principiilor care guvernează independenţa justiţiei, la realizarea procedurilor privind numirea, promovarea, transferarea, demisia sau eliberarea din funcţia de judecător, pentru asigurarea separării şi colaborării ramurilor puterii de stat conform articolului 6 din Constituţie, autorităţile respective sunt interdependente.
25. Totodată, Curtea a statuat anterior că Parlamentul sau Preşedintele doar validează decizia Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la eliberarea din funcţie a judecătorilor, pe care nu o poate nici cenzura, nici refuza, verificarea legalităţii acesteia fiind competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti (HCC nr.21 din 25 iulie 2013).
26. În acest context, Curtea relevă că, în speţă, Decretul Preşedintelui nr.1906-XII din 12 ianuarie 2016 a fost emis în baza art.25 alin.(1) lit.g) din Legea cu privire la statutul judecătorului, care prevede eliberarea din funcţie a judecătorului în legătură cu pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, deşi Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat propunerea de eliberare din funcţie a judecătorului în baza cererii de demisie, conform art.25 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la statutul judecătorului.
27. Din circumstanţele speţei, Curtea observă că, la momentul acceptării cererii de demisie a judecătorului de către CSM şi al înaintării către Preşedintele Republicii a propunerii de eliberare din funcţie, nu exista o hotărâre definitivă de condamnare în privinţa judecătorului.
28. Curtea constată că Decretul Preşedintelui a fost emis abia după ce hotărârea de condamnare a judecătorului a devenit irevocabilă.
29. În acest context, Curtea reaminteşte că termenul în interiorul căruia Preşedintele urmează să se pronunţe cu privire la eliberarea din funcţie a judecătorului, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, este unul restrictiv (30 zile), astfel încât Preşedintele are obligaţia constituţională să îl respecte (HCC nr.17 din 2 iulie 2013). Prin urmare, Preşedintele Republicii trebuie să dea dovadă de celeritate la examinarea propunerilor Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece de aceasta depinde funcţionalitatea puterii judecătoreşti.
30. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit cadrului legal, dreptul Preşedintelui de a respinge solicitarea CSM vizează exclusiv propunerea de numire în funcţie a judecătorului, nu şi cea de eliberare din funcţie. Curtea reţine că procedura de eliberare din funcţie a unui judecător este o codecizie pe care o iau două autorităţi, CSM şi Preşedintele Republicii Moldova. Din aceste considerente, decizia CSM este actul primar, care stă la baza decretului prezidenţial. Prin urmare, temeiurile de eliberare din funcţie sunt stabilite de către Consiliul Superior al Magistraturii, Preşedintele neavând competenţa legală de a le modifica. În cazul în care consideră că la eliberarea din funcţie a judecătorului CSM a încălcat prevederile legii, Preşedintele are dreptul de a contesta decizia CSM în instanţa de judecată, în condiţiile legii.
31. În prezenta speţă, Curtea reţine că Preşedintele nu a avut dreptul să invoce în decretul prezidenţial alt temei de eliberare din funcţie decât cel stabilit de CSM.
32. Fără a se îndepărta de cele expuse mai sus, Curtea constată că, în speţă, în procesul de emitere a decretului de eliberare din funcţie a intervenit o hotărâre definitivă şi irevocabilă (decizia CSJ din 28 octombrie 2015) de condamnare a judecătorului vizat de decizia CSM nr.989/32 din 9 decembrie 2014.
33. Curtea reţine că prevederile articolului 25 alin.(1) lit.g) din Legea privind statutul judecătorului stabilesc în calitate de temei de eliberare din funcţie “pronunţarea hotărârii definitive de condamnare”, fără a face distincţie între infracţiunile săvârşite cu intenţie şi cele săvârşite din imprudenţă.
34. Mai mult, potrivit art.26 alin.(6) din Legea privind statutul judecătorului, judecătorul este considerat demisionat atâta timp cât nu comite fapte ce discreditează justiţia sau compromit cinstea şi demnitatea de judecător. În condiţiile prevederilor cuprinse în art.26 din lege, în cazul în care judecătorul demisionat este condamnat, CSM modifică temeiul de eliberare din funcţie (demisia onorabilă), fapt care atrage în consecinţă şi modificarea decretului prezidenţial.
35. Prin urmare, Curtea reţine că, deşi Decretul nr.1906-VII din 12 ianuarie 2016 cu privire la eliberarea din funcţie a judecătorului Ivan Busuioc a fost emis cu încălcarea procedurii de adoptare, după cum s-a arătat mai sus, în prezent viciul procedural este acoperit prin existenţa unei hotărâri irevocabile de condamnare a judecătorului. Curtea constată că, în prezenta speţă, existenţa acestei hotărâri de condamnare ar fi condus la acelaşi final al procesului de eliberare din funcţie.
36. Ţinând cont de circumstanţele enunţate, Curtea consideră că o eventuală invalidare a decretului contestat ar fi superfluă, sesizarea urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.
Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea depusă de către deputaţii în Parlament Artur Reşetnicov şi Igor Vremea privind controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.1906-VII din 12 ianuarie 2016 privind eliberarea domnului Ivan Busuioc din funcţia de judecător la Judecătoria Centru, municipiul Chişinău.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Alexandru TĂNASE |
| Nr.24. Chişinău, 29 aprilie 2016. | |