Decizie nr.25 din 29.03.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.20g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(1) punctele 1)-3) şi alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală (recunoaşterea calităţii de bănuit a persoanei)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.20g/2018 privind excepţia de

 neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(1) punctele 1)-3) şi

alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală

(recunoaşterea calităţii de bănuit a persoanei)

nr. 25  din  29.03.2018

 (în vigoare 29.03.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 176-180 art. 94 din 01.06.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

Dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

Dlui Aurel BĂIEŞU,

Dlui Igor DOLEA,

Dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 9 februarie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 29 martie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(1) pct.1)-3) şi alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122 din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Tudor Osoianu, în dosarul nr.10-460/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională, pe 9 februarie 2018, de către judecătorul Vitalie Budeci de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe 21 iunie 2015, prin ordonanţa ofiţerului de urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem, conform elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 243 alin.(3) lit.b) [Spălarea banilor] din Codul penal.

4. Pe 13 octombrie 2016, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, a admis demersul procurorului din cadrul Procuraturii Anticorupţie de efectuare a percheziţiei la domiciliul dnei L. Popuşoi şi a emis, în acest sens, un mandat judecătoresc.

5. În baza mandatului judecătoresc din 13 octombrie 2016, organul de urmărire penală al Centrului Naţional Anticorupţie a efectuat, pe 18 octombrie 2016, o percheziţie la domiciliul dnei L. Popuşoi, de unde au fost ridicate obiecte şi documente. Totodată, pe 18 octombrie 2016, dna L. Popuşoi a fost citată în calitate de bănuit, fiind obligată să se prezinte la Centrul Naţional Anticorupţie pe data de 19 octombrie 2016.

6. Pe 16 iunie 2017, ofiţerul de urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie a emis o ordonanţă prin care a dispus recunoaşterea calităţii de bănuit in absentia a dnei L. Popuşoi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de articolul 243 alin.(1) lit.c) şi alin.(3) lit.b) din Codul penal. De asemenea, s-a dispus informarea bănuitei despre decizia luată.

7. Pe 23 iunie 2017, procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupţie a emis o ordonanţă de punere sub învinuire a dnei L. Popuşoi in absentia pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de articolul 243 alin.(1) lit.c) şi alin.(3) lit.b) din Codul penal. În acest sens, procurorul a dispus efectuarea investigaţiilor în vederea căutării învinuitei.

8. Pe 4 iulie 2017, dl avocat Eduard Digore a depus la Procuratura Anticorupţie o cerere prin care a solicitat constatarea încălcării termenului rezonabil şi declararea nulităţii ordonanţelor din 16 iunie 2017 şi 23 iunie 2017. În motivarea cererii sale, avocatul a menţionat că perioada cuprinsă între data efectuării percheziţiei la domiciliul inculpatei şi data emiterii ordonanţei de punere sub învinuire a acesteia depăşeşte termenul de 3 luni în care poate fi menţinută calitatea de bănuit a persoanei [articolul 63 alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală] Această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanţa din 13 iulie 2017 a procurorului-adjunct al Procuraturii Anticorupţie, menţionându-se că prin efectuarea percheziţiei nu se stabileşte calitatea de bănuit a persoanei şi, prin urmare, termenul de trei luni trebuie calculat din data emiterii ordonanţei de recunoaştere a calităţii de bănuit a persoanei.

9. Nefiind de acord, avocatul inculpatei a depus o cerere în faţa judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, solicitând constatarea încălcării termenului rezonabil şi declararea nulităţii ordonanţelor din 16 iunie 2017, 23 iunie 2017 şi 13 iulie 2017.

10. În cadrul şedinţei de judecată din 11 ianuarie 2018, dl avocat Tudor Osoianu a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 63 alineatul (1) punctele 1)-3) şi alineatul (2) pct.3) din Codul de procedură penală.

11. Prin încheierea din 23 ianuarie 2018, instanţa de judecată a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.”

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122 din 14 martie 2003 sunt următoarele:

Articolul 63

Bănuitul

“(1) Bănuitul este persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune până la punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale, după caz:

1) procesul-verbal de reţinere;

2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate;

3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.

(1¹) Ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi informaţia despre drepturile prevăzute la articolul 64 se aduc la cunoştinţă în decurs de 5 zile din momentul de emitere a ordonanţei, dar nu mai târziu de ziua în care bănuitul s-a prezentat sau a fost adus silit, ori din momentul de începere a primei acţiuni procedurale efectuate în raport cu acesta. [...]

(2) Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit:

[...]

3) persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi – mai mult de 6 luni.

(3) La momentul expirării, după caz, a unui termen indicat în alin.(2), organul de urmărire penală este obligat să elibereze bănuitul reţinut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în privinţa lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. În caz de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit mai mult de 3 luni, ofiţerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat bănuitul despre aceasta.

[...]

(5) Calitatea de bănuit încetează din momentul eliberării reţinutului, revocării măsurii preventive aplicate în privinţa lui ori, după caz, anulării ordonanţei de recunoaştere în calitate de bănuit şi scoaterii lui de sub urmărire, sau din momentul emiterii de către organul de urmărire penală a ordonanţei de punere sub învinuire.

[Alin.(6) articolul 63 exclus prin Legea nr.62 din 1 aprilie 2011, în vigoare 20 aprilie 2011]

(7) Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune se interzice.

[Articolul 63 completat prin Legea nr.39 din 29 mai 2014, în vigoare 27 iunie 2014]”

14. Prevederile relevante ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale sunt următoarele:

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

“1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că, dat fiind faptul că dispoziţiile articolului 63 alin.(1) pct.1)-3) din Codul de procedură penală enumeră în mod exhaustiv actele procedurale în baza cărora poate fi recunoscută calitatea de bănuit a persoanei, şi prevederile pct.3) de la alin.(2) al aceluiaşi articol stabilesc termene-limită de menţinere a calităţii de bănuit doar în cazul persoanei în a cărei privinţă a fost emisă o ordonanţă de recunoaştere a acestei calităţi, persoana vizată de o ordonanţă de efectuare a percheziţiei nu poate beneficia de garanţiile statutului de bănuit şi de o protecţie efectivă împotriva eventualelor abuzuri ale organelor de urmărire penală şi ale procuraturii.

16. Astfel, autorul excepţiei menţionează că, având în vedere că bănuitul este o persoana fizică faţă de care există probe că a săvârşit o infracţiune până la punerea ei sub învinuire [teza I de la alin.(1) al articolului 63 din Codul de procedură penală], rezultă că statutul de bănuit poate fi atribuit persoanei şi prin alte acte procedurale decât cele menţionate de dispoziţiile contestate, dacă din acestea reiese o bănuială rezonabilă cu privire la comiterea unei infracţiuni.

17. În acest sens, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile articolului 63 alin.(1) pct.1)-3) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor articolelor 4, 20, 23 alin.(2), 26 alin.(1)-(3) şi 54 alin.(1) din Constituţie, în măsura în care nu stabilesc şi alte acte procedurale care ar conţine o acuzaţie în materie penală, şi pct.3) alin.(2) din acelaşi articol, în măsura în care nu stabilesc că termenele limită de menţinere a persoanei în calitate de bănuit poate fi calculat şi din momentul emiterii oricărui act procedural care ar conţine o acuzaţie în materie penală.

B. Aprecierea Curţii

18. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122 din 14 martie 2003, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl avocat Tudor Osoianu, în dosarul nr.10-460/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

21. Curtea observă că, deşi autorul excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat controlul constituţionalităţii articolului 63 alineatul (1) punctele 1)-3) şi alineatul (2) punctul 3) din Codul de procedură penală în întregime, acesta critică de fapt doar articolul 63 alineatul (1) punctele 1)-3), iar din alineatul (2) punctul 3) contestă doar textul “persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate”. Acest ultim text reglementează actele procedurale de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi termenele-limită de menţinere a calităţii de bănuit a persoanei.

22. De asemenea, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate încalcă articolul 20 din Constituţie, care priveşte accesul liber la justiţie.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reaminteşte că accesul la justiţie, ca aspect inerent al dreptului la un proces echitabil, nu poate fi conceput în lipsa garanţiilor impuse de articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană (HCC nr.7 din 16 aprilie 2015, §§ 62 şi 65).

24. De asemenea, Curtea a menţionat că garanţiile unui proces echitabil nu se aplică în exclusivitate procedurii judiciare stricto sensu, ci se extind şi în cazul etapelor ei precedente şi ulterioare (HCC nr.7 din 16 aprilie 2015, § 61). În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat, în jurisprudenţa sa, că deşi scopul primar al articolului 6, sub aspect penal, este ca instanţa competentă să se pronunţe în privinţa unei acuzaţii penale trebuie să asigure un proces echitabil, acest fapt nu presupune că articolul nu este aplicabil în cazul procedurilor anterioare procesului de judecată (Saranchov v. Ucraina, hotărârea din 9 iunie 2016, § 41; Schatschaschwili v. Germania, [MC], hotărârea din 15 decembrie 2015, § 104). În materie penală, “termenul rezonabil” prevăzut de articolul 6 § 1 începe să curgă de la data la care o persoană este “acuzată” (cauza Pantea v. România, hotărârea din 3 iunie 2003, § 275).

25. Astfel, este de menţionat că noţiunea de “acuzaţie în materie penală” trebuie înţeleasă în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie şi poate fi definit drept “notificarea oficială, venită din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale”, definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau lipsa unor “repercusiuni importante pentru situaţia (persoanei)” (Ibrahim şi alţii v. Regatul Unit, [MC], hotărârea din 13 septembrie 2016, § 249; Simeonovi v. Bulgaria, [MC], hotărârea din 12 mai 2017, § 110).

26. În speţă, Curtea observă că articolul 63 alin.(1) din Codul de procedură penală stabileşte că persoanei îi poate fi recunoscută calitatea de bănuit doar dacă în privinţa acesteia a fost emis unul dintre următoarele acte procedurale: 1) procesul-verbal de reţinere, 2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de libertate şi 3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit. De asemenea, potrivit pct.3) din alin.(2) al aceluiaşi articol, organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit mai mult de 3 luni sau mai mult de 6 luni doar persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate.

27. Astfel, Curtea reţine că modalităţile de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit reglementate de articolul 63 alin.(1) din Codul de procedură penală se referă la prima componentă a conceptului de “acuzaţie în materie penală” în sensul Convenţiei, şi anume la “notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale”.

28. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate invocate în sesizare, potrivit cărora modalităţile de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit stabilite de articolul 63 alin.(1) din Cod sunt reglementate în mod limitativ, Curtea reţine că problema abordată de autorul excepţiei îşi găseşte soluţia în cuprinsul alin.(1¹) din acelaşi articol, care prevede că ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit şi informaţia despre drepturile prevăzute la articolul 64 se aduc la cunoştinţă în decurs de 5 zile [...] din momentul de începere a primei acţiuni procedurale efectuate în raport cu acesta.

29. Astfel, Curtea observă că soluţia legislativă prevăzută de alin.(1¹) din articolul 63 din cod reprezintă o excepţie de la alin.(1) din acelaşi articol şi corespunde celui de-a doilea element al noţiunii de “acuzaţie în materie penală” în sensul Convenţiei, care se manifestă prin existenţa unor “repercusiuni importante asupra situaţiei (persoanei)”. Excepţia menţionată constă în faptul că, în cazul în care faţă de o persoană există anumite bănuieli rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi în raport cu aceasta sunt efectuate anumite acţiuni procedurale, care creează repercusiuni importante asupra situaţiei persoanei, organele de urmărire penală au obligaţia de a recunoaşte această persoană în calitate de bănuit în decurs de 5 zile din momentul de începere a primei acţiuni procedurale.

30. Sub acest aspect, Curtea reţine că jurisprudenţa Curţii Europene este constantă în privinţa faptului că percheziţia poate constitui o “acuzaţie în materie penală” în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie, în cazul în care percheziţia a produs “repercusiuni importante asupra situaţiei (persoanei)” (Ommer v. Germania (nr.2), hotărârea din 13 noiembrie 2008, § 69; Coeme şi alţii v. Belgia, hotărârea din 22 iunie 2000, § 133; Barry v. Irlanda, hotărârea din 15 decembrie 2005, § 35; Barry v. Irlanda, hotărârea din 15 decembrie 2005, § 35; Novikas v. Lituania, hotărârea din 20 aprilie 2010, § 23; Strategies şi Communications şi Dumoulin v. Belgia, hotărârea din 15 iulie 2002, § 42; Lindkvist v. Danemarca, decizia din 9 septembrie 1998, § 2).

31. Astfel, în cauza Novikas v. Lituania, Curtea Europeană a menţionat că percheziţia în sine afectează în mod substanţial situaţia persoanei chiar dacă ca urmare a acesteia autorităţile nu identifică nimic relevant pentru investigarea cauzei (hotărârea din 20 aprilie 2010, § 23).

32. Însă, Curtea menţionează că situaţia este distinctă când percheziţia are loc în legătură cu investigarea unei infracţiuni unde este vizată o altă persoană şi care are ca scop ridicarea de obiecte şi documente relevante cauzei. În acest caz, persoanei nu-i va fi recunoscută calitatea de bănuit, pentru că acţiunea procedurală nu se efectuează în raport cu aceasta (a se vedea, Lehtinen v. Finlanda (nr.2), 8 iunie 2006, § 30; Havas v. Ungaria, hotărârea din 13 noiembrie 2014, § 21).

33. De asemenea, în cauza Zosymov v. Ucraina (hotărârea din 7 iulie 2016, § 84), Curtea Europeană a constatat că, deşi reclamantul era menţionat în mandatul de efectuare a percheziţiei ca “suspect”, având în vedere că acestuia nu i-au fost înaintate acuzaţii formale în timpul anchetei, autorităţile au refuzat să îi atribuie calitatea de “suspect” pentru că nu existau suficiente probe pentru a-l bănui de săvârşirea unei infracţiuni şi că nu au fost întreprinse alte acţiuni de urmărire penală în privinţa acestuia, percheziţia efectuată la apartamentul reclamantului nu a afectat situaţia personală a acestuia de o manieră comparabilă cu cea a unui suspect din cadrul unei proceduri penale.

34. Din cele menţionate, Curtea relevă că aprecierea existenţei sau a absenţei unor “repercusiuni importante pentru situaţia (persoanei)” reprezintă factorul determinant în procesul de calificare a percheziţiei atât sub aspectul unei “acuzaţii în materie penală”, în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie, cât şi sub aspectul dispoziţiilor articolului 63 alin.(1¹) din Codul de procedură penală.

35. În acest sens, legislatorul le-a acordat organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată competenţa de a aprecia, în fiecare caz concret, dacă acţiunile procedurale efectuate în cadrul urmăririi penale au produs sau nu repercusiuni importante pentru situaţia persoanei şi dacă, în consecinţă, persoanei trebuie să-i fie recunoscută calitatea de bănuit în sensul alin.(1¹) al articolului 63 din Cod, având în vedere particularităţile fiecărui caz concret.

36. Prin urmare, Curtea reţine că articolul 63 alin.(1) din Codul de procedură penală prevede o listă exhaustivă de acte procedurale prin care persoanei îi poate fi recunoscută calitatea de bănuit, însă, prin excepţia instituită de alin.(1¹) din acelaşi articol, legislatorul stabileşte anumite garanţii pentru situaţiile în care organele de urmărire penală desfăşoară acţiuni procedurale care au consecinţe importante pentru persoană, fapt care corespunde rigorilor dreptului la un proces echitabil stabilit de articolul 20 din Constituţie.

37. Având în vedere cele menţionate, Curtea consideră că nu este necesară examinarea suplimentară a constituţionalităţii textului “persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate” de la pct.3) din alin.(2) al articolului 63 din Codul de procedură penală, pentru că excepţia stabilită la alin.(1¹) din acelaşi articol este aplicabilă la menţinerea calităţii de bănuit a persoanei pentru un termen care nu poate depăşi 3 sau 6 luni.

38. Aşadar, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate:

- a articolului 63 alineatul (1) punctele 1)-3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003;

- a textului “persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate” de la punctul 3) din alineatul (2) al articolului 63 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003,

ridicată de către avocatul Tudor Osoianu în dosarul nr.10-460/2017, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.