Decizie nr.28/164 din 17.10.2016 cu privire la mediatizarea unei campanii sociale
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la mediatizarea unei campanii sociale
nr. 28/164 din 17.10.2016
(în vigoare 28.10.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 369-378 art. 1817 din 28.10.2016
* * *
Consiliul Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului a înaintat Consiliului Coordonator al Audiovizualului demersul nr.39-01-33 din 6 octombrie 2016, prin care a solicitat suportul CCA în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, la posturile de televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova, în perioada noiembrie 2016 – decembrie 2017, a campaniei sociale din cadrul proiectului "Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova" (REPEMOL), susţinută de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare. În acest sens au fost elaborate 32 de spoturi video cu caracter social (în limbile română şi rusă), care au drept scop informarea adulţilor despre pericolul accidentelor cu implicarea copiilor şi modul de prevenire a acestora.
Guvernul Republicii Moldova susţine această campanie socială şi consideră necesară diseminarea materialelor elaborate unui auditoriu cît mai larg.
În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au solicitat includerea logoului Consiliului Coordonator al Audiovizualului, în calitate de partener, la finele fiecărui spot social.
Ca urmare a dezbaterilor publice, în conformitate cu cele menţionate mai sus şi în temeiul prevederilor art.39, 40, 41 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A recomanda posturilor de televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova mediatizarea, cu titlu gratuit, în perioada noiembrie 2016 – decembrie 2017, a campaniei sociale din cadrul proiectului "Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova" (REPEMOL) – 32 de spoturi video cu caracter social (în limbile română şi rusă) (PRO – (9) – UNANIM – D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. MÎŢU, M. ONCEANU-HADÎRCĂ şi D. VICOL).
2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia generală licenţiere, autorizare şi monitorizare.
3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dinu CIOCAN |
| Nr.28/164. Chişinău, 17 octombrie 2016. | |